În polemica interbelică privitoare la roman, publicarea romanului Ion de Liviu

Rebreanu în 1920 “ rezolvă o problemă şi curmă o controversă” (Eugen Lovinescu),

deoarece Liviu Rebreanu tratează tema tradițională a ţăranului român într-o manieră
nouă, modernă.

Romanul aparține curentului realist prin specificul perspectivei narative:

relatarea se face la persoana a III-a, de către un narator omniscient, omniprezent.
El este capabil de anticipare şi cunoaşte de la început sfârşitul fiecărui
personaj, conform destinului din care acesta nu poate ieşi. Un exemplu este
prezența crucii cu un Hristos de tinichea ruginită atârnând jalnic în vânt în
descrierea din incipit, care anticipează evoluția evenimentelor și va reapărea pe
parcurs, în momente de cumpănă. Naratorul detaşat, obiectiv, se caracterizează
prin tonul neutru, neimplicat. La Rebreanu, lumea există şi atât. Autorul lasă să
vorbească lucrurile ele însele, fără adaos auctorial.

Sfericitatea compozițională, în sistem închis, susţine specificul realist al

operei, sugerând ciclicitatea vieții . Romanul începe și se sfârșește, simetric, cu
descrierea drumului către satul Pripas. Inițial, se desprinde din „șoseaua ce vine
de la Cârlibaba”, înaintează ”vesel”, și ” dă buzna” în sat. La sfârşitul
romanului, drumul iese “bătătorit” – “câţiva oameni au murit, alţii le-au luat
locul”, şi se pierde în “şoseaua cea mare şi fără început”. Roman cu structură
echilibrată, Ion începe şi se termină cu aceeaşi metaforă a curgerii implacabile a
vieții, netulburată de dramele petrecute între timp.

Tema centrală-problematica pământului– este dublată de temele iubirii și de cea a

familiei.

Un prim episod ilustrativ pentru tema socială a romanului este scena horei din
capitolul inițial. Ţăranii prezenţi la hora de duminica sunt organizaţi în grupuri
ierarhice: în centru, perechile tinere care joacă cu Someşana; pe margine, fetele
care au rămas nepoftite, cu câte-o nevastă mai tânără; mai la o parte, nevestele şi
babele; printre ei, copiii care aleargă. Bărbaţii sunt grupați în funcție de
avere: primarul, chiaburii şi bătrânii fruntaşi, separat; ţăranii mijlocaşi pe
prispă. Pe de lături, “ca un câine la uşa bucătăriei”, trage cu urechea Alexandru
Glanetaşu, țăran care a avut avere, dar a sărăcit din neglijență. Abia către
sfârșitul jocului apar intelectualii satului-popa Belciug, soţia învăţătorului,
Maria Herdelea, Titu şi Laura, cinstind adunarea cu prezenţa lor.

O a doua secvenţă semnificativă pentru problema pământului apare în capitolul

Sărutarea. E primăvară şi Ion merge prima oară să vadă loturile obținute de la
Vasile Baciu. El se apleacă în mijlocul delniței și sărută “cu voluptate” huma
umedă. Împlinit, îşi vede puterile hiperbolizate, “ ca un uriaş din basme” care a
învins un balaur puternic. Gestul său arată patima eroului pentru pământ și
orgoliul de a-și supune un destin potrivnic.

Acţiunea este un prim element de structură relevant. Pe scurt, povestea are la bază
dorinţa unui ţăran sărac, dar harnic, de a-şi depăşi condiţia şi de a-şi satisface
setea de pământ, pentru că “toată isteţimea lui nu plăteşte o ceapă degerată, dacă
n-are şi el pământ mult, mult…”. El seduce o fată bogată, pe care nu o iubeşte,
Ana, și silește pe tatăl acesteia -Vasile Baciu- să permită căsătoria lor. Îşi
doreşte apoi satisfacerea glasului iubirii, din nou o imposibilitate, deoarece
Florica, adevărata sa iubire, este acum căsătorită cu George Bulbuc. El determină
moartea Anei, care, conştientă că nu este iubită, se spânzură, și a copilului
Petrişor, pe care îl neglijează . Ion suportă în final consecința abaterilor sale
morale. Nu întâmplător este ucis cu o sapă de George Bulbuc, unealtă legată de
obiectul pasiunii sale. Pământurile lui Vasile Baciu ajung ale bisericii. De
asemenea, este urmărită povestea familiei învățătorului Herdelea,relațiile cu
stăpânirea, căsătoria celor două fete și plecarea lui Titu la București, pentru a
deveni scriitor.
Un alt element de structură important este conflictul. Există un conflict exterior
între Ion şi Vasile Baciu, care nu vrea să-şi dea fata după un “sărăntoc”, ci după
alt “bocotan”, George Bulbuc, conform unei vechi înţelegeri între familii. Ion
este în conflict cu George, mai întâi pentru mâna Anei, apoi pentru iubirea
Floricăi. La nivelul psihologiei personajului principal, există un conflict
interior între glasul iubirii şi glasul pământului. Conflictul simbolic, între
voința omului și destinul reprezentat de pământul-stihie (hybris) determină căderea
personajului în final din cauza încălcării legilor morale ale acestuia .

Liviu Rebreanu a creat, prin romanul „Ion” o operă durabilă, caracterizată

de viziunea amplă, cuprinzătoare a vieții. Autorul este considerat întemeietorul
romanului românesc modern, într-o perioadă în care literatura își îmbogățește
universul tematic și își diversifică formulele literare.