LICEUL TEORETIC “NICOLAE IORGA”, Bucureşti

STRATEGII DE PREVENIREA VIOLENTEI IN RANDUL ELEVILOR

STAN LUCIA
IONICĂ MARIANA
Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”, Bucureşti

În sistemul educational libertatea individuala este gresit înteleasa atât de catre elevi cat si de catre profesori si
parinti si nu a avut ca efect micsorarea gradului de violenta în scoala, ci dimpotriva pe fondul acestei libertati gresit
înteleasa si exprimata, scoala poate reprezenta o sursa a unor forme de violenta.
Intâlnim mai multe tipuri de violenta în mediul scolar:
• Violenta fizica, concretizata prin lovirea persoanelor, vatamarea fizica a acestora, deposedarea prin forta de bunuri, etc;
• Violenta economica(materiala) ce se rasfrânge asupra obiectelor din jur, asupra mobilierului scolar, si a bunurilor altor
persoane;
• Violenta psihica ce are ca efect formarea complexelor de inferioritate la persoana agresata, si se manifesta prin
verbalizare, atitudini de respingere, izolare;
Cadrele didactice trebuie sa observe comportamentul elevilor pentru a putea preveni manifestarile violente ale
acestora prin discutii atât cu elevii în cauza cât si cu familiile lor. Doar o buna colaborare a familiei cu personalul didactic va
reusi prevenirea/stoparea/îndreptare unor deviatii comportamentale, deoarece cadrul legal nu permite scolii luarea unor
masuri extreme care sa determine din partea elevului respectarea drepturilor celor din jur. Scolii îi revine sarcina de a corija
abaterile, de a defini clar diferenta dintre moral si imoral, deoarece copilul se va manifesta în mediul scolar influentat de
imaginile vizualizate.
Rolul educatorului este acela de a omogeniza colectivul, de a-i determina sa-si respecte colegii si cadrele
didactice. Acest lucru se poate realiza prin dezbateri colective, prin acordarea de sarcini pe echipe. Scolarii trebuie învatati
ce înseamna a trai în societate: a te întelege reciproc, a asculta opiniile celor din jur, a exprima problemele în cuvinte nu în
fapte, a lua decizii colective, si a te supune deciziei majoritatii, asi controla pornirile violente.

MODALITĂŢI DE STIMULARE A CREATIVITĂŢII

Inv. VÎLCU MANUELA

Școala cu clasele I-VIII.
Radu Golescu Ștefănesti –jud. Argeș

„Nu există nici o artă superioară aceleia de a educa copiii noştri. Pictorul sau sculptorul face numai o figură
fără viaţă, iar un învăţător înţelept creează un chip viu, de care se bucură Dumnezeu şi oamenii uitându-se
la el.”
Sf. Ioan Gură de Aur

Creativitatea şi comunicarea sunt termeni şi acţiuni ce interferează. Comunicarea angajează, în realizarea ei,
capacităţi ale intelectului în scopul formulării simple a conţinuturilor. În acest sens se depune un efort de construcţie care
implică şi elemente de creaţie simplă.
În procesul educaţiei, pe scena imaginară a sălii de clasă, actorii implicaţi în activitatea respectivă (spectacolul
lecţiei) se antrenează zilnic în scopul formării şi cultivării spiritului creator. Actul creaţiei angajează capacităţi intelectuale de
nivel înalt, superioare celor care permit îndeplinirea obiectivelor propuse în procesul cunoaşterii.
Creativitatea reprezintă o noţiune controversată în psihologie. Ea a fost circumscrisă atât procesualităţii psihice, cât şi
personalităţii. Discuţiile asupra criteriilor de apreciere a originalităţii, ca şi cele asupra rolului socialului în structurarea şi
manifestarea personalităţii creative, vin să completeze sensul acestui termen. A trăi în epoca actuală, dominată de
schimbări radicale pe toate planurile, presupune un înalt grad de adaptare şi, în acelaşi timp, de curaj care este legat în
mare măsură de creativitate.
Creativitatea elevului este condiţionată de creativitatea învăţătorului. Acesta este un lucru ştiut şi verificat. Cadrul
didactic cu adevărat valoros este acela care inspiră elevul, îl pune pe gânduri, îl determină să emită judecăţi de valoare prin
propriul său efort. Astfel pregătim elevul pentru a fi creativ, plin de imaginaţie şi să aibă resurse pentru a prevedea şi a
influenţa schimbările; pentru a avea o gândire critică spre a fi capabil să definească şi să rezolve o problemă; de asemenea,
pentru a fi autonom, independent, încrezător în sine.
Dezvoltarea acestor insuşiri semnifică, de fapt, dezvoltarea creativităţii, ca însuşire complexă a personalităţii, care
presupune calităţi ale proceselor cognitive, afective, volitive, atitudinale. Creaţia, ca activitate psihică în structura
fenomenelor psihice, nu apare doar pe treptele înalte ale ontogenezei ci, în forme specifice, se manifestă din copilărie.
Ţinând cont de aceste elemente, cadrul didactic va gândi şi construi demersul didactic într-o formă creativă, întrucât
atitudinea creatoare a acestuia se transmite implicit elevilor. Dacă învăţătorul va aduce un element-surpriză, o noutate în
fiecare zi, el va imprima, cu voia sau fără voia sa, aceleaşi înclinaţii elevilor.

___________________________________________________________________________________ 214
Simpozion Internaţional – „Creativitate şi inovaţie în învăţământul centrat pe elev”