Diagnosticarea instalaţiei de răcire şi ungere.

Obiectivele operaţionale:

✓ Diagnosticarea sistemului de răcire (aspecte generale).

✓ Simptomele defectării sistemului de răcire cu lichid şi cauze posibile.
✓ Verificarea etanşeităţii sistemului de răcire.
✓ Modul de verificare a stări tehnice a elementelor din sistemul de răcire.
✓ Diagnosticarea sistemului de ungere (aspecte generale).
✓ Simptomele şi cauzele posibile ale defecţiunilor sistemului de ungere.
✓ Măsurarea presiunii sistemului de ungere.

✓ Diagnosticarea sistemului de răcire (aspecte generale).

De starea tehnică a sistemului de răcire depinde, într -o mare măsură, economia de
combustibil şi ulei, siguranţa funcţionării motorului şi anduranţa sa. La temperaturi ale
lichidului de răcire cuprinse între 75-95°C motorul dezvoltă performanţele de putere maximale,
prezintă cel mai redus consum specific de combustibil şi uzuri minime.
În tabelul 3.18 sunt prezentate principalele simptome ale funcţionării anormale a
sistemului de răcire al motoarelor răcite cu lichid şi cauzele probabile (în tabel sunt cuprinse şi
cauzele străine de sistemul de răcire care pot influenţa funcţionarea acestuia).
Parametrii generali de diagnosticare a sistemului de răcire sunt temperatura lichidului
de răcire, cantitatea de lichid de răcire şi zgomotele.
După cum rezultă din tabel, numai zgomotele (bătăile) emise de acest sistem prezintă o
legătură univocă şi anume cu starea tehnică a pompei. Ceilalţi doi parametri de diagnosticare
sunt influenţaţi de mai mulţi factori de stare tehnică şi de aceea nerealizarea valorilor lor
normale impune o verificare a elementelor sistemului.

✓ Simptomele defectării sistemului de răcire cu lichid şi cauze posibile.

 Cantitatea de lichid din sistem se poate reduce datorită p ierderii prin neetanşeităţi sau
defectării supapei abur-aer a radiatorului. Apariţia scurgerilor exterioare de lichid se observă cu
ochiul liber; pierderile interioare prilejuite de deteriorarea garniturilor cilindrilor se pun în
evidenţă observând uleiul de pe jojă; dacă după extragerea ei din carter persista o spumă
gălbuie, aceasta constituie indiciul pătrunderii lichidului de răcire în baia de ulei. Insinuarea
lichidului de răcire în cilindri (prin eventualele fisuri sau din cauza deteriorării garniturii de
chiulasă) se poate detecta prin observarea gazelor de evacuare, care în acest caz au o nuanţă
albicioasă, semn al existenţei unui procent ridicat de vapori de apă, chiar când motorul este
încălzit.
Deteriorarea garniturii de chiulasă poate antrena şi un efect invers: pătrunderea gaz elor din
cilindru în sistemul de răcire; în acest caz, deşi termosesizorul nu indică creşterea obiecţională
a temperaturii motorului, se observă ridicarea nivelului lichidului de răcire în vasul de
expansiune şi o efervescenţa produsă de amestecarea sa cu gazele scăpate din cilindru.
Este necesar să se ştie că lipsa unor cantităţi mici de lichid din sistem, de exemplu 5..7%,
poate perturba regimul normal de răcire, deoarece la temperaturi înalte se produce
supraîncălzirea motorului iar la temperaturi cobor âte se favorizează formarea dopurilor de
gheaţă sau congelarea lichidului de răcire în ansamblu. Totuşi, din cauza dilatării termice, la
sistemele lipsite de vase de expansiune, radiatorul nu trebuie umplut complet, lăsându -se un gol
de circa 30 mm de la marginea superioară a racordului de umplere, când se foloseşte apă şi 60 -
70mm, când se utilizează lichid de răcire cu etilenglicol (al cărui coeficient de dilatare termică
este superior).

✓ Verificarea etanşeităţii sistemului de răcire.

Etanşeitatea sistemului de răcire se poate verifica folosind un aparat simplu a cărui
compunere este prezentată în fig. 3.96 şi care poate fi utilizat şi pentru controlul supapei abur -
aer din buşonul radiatorului; operaţiunile încep prin demontarea buşonului radiatorului şi
fixarea lui în suportul 5 în care intră aer comprimat, prin conductele 6 şi 7. La gura de umplere
a radiatorului se fixează conducta 9 prevăzută cu robinetul 3.

Se deschide apoi robinetul de reglare 1 prin care aerul din reţea, de la un compresor sau de
la o pompă de aer, este dirijat spre rezervorul 2. Stabilindu-se aici o presiune de 0,6-0,7 bar
citită pe manometrul 4, se deschide robinetul 3 şi se observă existenţa eventualelor pierderi de
lichid. În plus, la un sistem cu o bună etanşare căderea de presi une nu trebuie să întreacă 0,1 bar
pe secunda. În continuare, se porneşte motorul şi, la cea mai mică turaţie stabilă, se urmăreşte
indicaţia manometrului 4. Dacă există fluctuaţii de presiune, ele se datorează scăpării de gaze
din cilindri în sistemul de răcire, fie pe lângă garnitura de chiulasă deteriorată, fie prin fisuri
existente în chiulasă sau cilindri.
Pentru controlul supapelor buşonului se închide robinetul 3 iar prin robinetul 13 şi
conducta 9 se face legătura cu spaţiul inferior al recipientulu i 5. Manevrând robinetul 8 se
stabileşte legătura dintre spaţiul superior al recipientului 5 şi sesizorul 10 prin conducta 14.
Rotind apoi uşor robinetul de reglare 1, se observa pe manometru presiunea la care sesizorul 10
devine activ, aceasta fiind presiunea de deschidere a supapei de vapori. Pentru verificarea
supapei de aer se procedează în mod asemănător, dar prin robinetul 13 se leagă reţeaua de aer
cu recipientul 5 prin conducta 6 iar robinetul 8 face legătura cu sesizorul 10, prin conducta 15.
Sesizorul 10 poate fi de tipul cu membrană, cu plutitor, cu lichid etc.

✓ Modul de verificare a stări tehnice a elementelor din sistemul de răcire.

Ventilatorul se verifică în privinţa stării sale generale, a modului de montare şi a întinderii
curelei de antrenare.
Ventilatorul nu trebuie să aibă palele deformate, murdare sau corodate. El trebuie să fie
bine fixat pe arbore şi la distanţa normală; se întâmplă uneori ca după reparaţie distanţa dintre
ventilator şi radiator să nu mai fie respectată. Mărirea acestei distanţe înrăutăţeşte randamentul
ventilatorului şi, ca urmare, motorul ajunge să se supraîncălzească la unele regimuri
funcţionale.
În timpul exploatării cureaua ventilatorului, care de cele mai multe ori antrenează şi
pompa de apă, îşi pierde tensiunea iniţială, se întinde, se murdăreşte cu lubrifianţi sau se
deteriorează. În toate cazurile apare o reducere a turaţiei ventilatorului şi pompei de apă însoţită
de creşterea temperaturii motorului. De aceea, după inspectarea vizuală a stării curelei şi
gradului ei de curăţenie se verifică şi întinderea folosind o riglă pentru măsurarea săgeţii,
procedând aşa cum se arata în fig. 3.97; este bine ca apăsarea să se facă cu o forţă de 3...4 daN
la care săgeata normală a curelei ventilatorului trebuie să fie cupri nsă între 15 şi 20 mm, iar cea
a compresorului 10... 12 mm.
Patinarea curelei de ventilator se poate detecta şi stroboscopic, folosind fie sistemul
prezentat la diagnosticarea aprinderii, fie cel de la diagnosticarea ambreiajului.

Fig. 3.97 Fig. 3.98

Radiatorul se poate fisura, murdări la exterior sau înfunda cu depozitele formate de
lichidul refrigerator. Etanşeitatea sa se verifică cu dispozitivul deschis mai înainte, cu care
prilej se determină şi locul pierderii de lichid.
Înfundarea sa se determină măsurând depresiunea cu un vacuumetru montat în locul
buşonului de golire; dacă în timpul funcţionării motorului la aproximativ jumătate din turaţia
maximă aparatul de măsură arată o depresiune mai mare de 125 mm Hg, atunci radiatorul
necesită o curăţire interioară. Şi căderea de temperatură în radiator poate constitui un parametru
de diagnosticare. Când diferenţa dintre temperatura de intrare a lichidului în radiator şi cea de
ieşire este mai mică de 8 ..12°, starea de curăţenie interioară şi exteri oară a radiatorului este
necorespunzătoare, dacă pompa de apă şi ventilatorul funcţionează normal.
Termostatul se verifică într-un recipient cu apă 1 (fig. 3.98), prevăzut cu un ter mometru 2,
un suport 3 de fixare a termostatului 4 şi un dispozitiv 5 de m ăsurare a deplasării supapei
acestuia. Dacă nu există datele uzinei constructoare, începutul intrării în funcţie a termostatului
se acceptă la 68-72°C, iar la 81-85°C supapa sa trebuie sa fie complet deschisă. In caz contrar
termostatul se înlocuieşte.
Pompa de apă poate suferi următoarele defecţiuni: deteriorarea rotorului, slăbirea fixării
rotorului pe arborele pompei, defectarea garniturii de etanşare sau a rulmentului ori bucşei
arborelui. în acest cazuri pompa îşi pierde randamentul, emite zgomote şi p ierde lichid de
răcire, situaţii care reclamă înlăturarea neîntârziată a defecţiunii.
Formarea unor depozite calca-roase în interiorul spaţiului de circulaţie a lichidului de
răcire conduce la reducerea substanţială a eficienţei sistemului de răcire; ecran ele carbonate
reduc intensitatea răcirii de până la 350 ori - în funcţie de grosimea depozitului - iar cele
silicate de până la 800 ori. Ele provoacă supraîncălzirea motorului iar în anotimpurile reci, din
cauza reducerii secţiunii traseelor de circulaţie a lichidului, evacuarea apei din sistem nu se mai
face complet, creând pericolul îngheţării acesteia în motor. Existenţa depozitelor afectează şi
performanţele motorului. Astfel, când grosimea lor atinge 6 mm puterea efectivă a motorului se
reduce cu 20-25%, consumul de combustibil creşte cu 30% iar cel de ulei se majorează cu 40%.
Toate acestea atrag atenţia asupra detectării operative a existenţei depunerilor în sistemul de
răcire şi a înlăturării eficiente a acestora.

✓ Diagnosticarea sistemului de ungere (aspecte generale).

Sistemul de ungere îşi modifică parametrii de stare tehnică în funcţie de starea pompei de
ulei, a supapei de reglare a presiunii, funcţionarea filtrului centrifugal, gradul de îmbâcsire a
filtrului de ulei şi etanşarea sistemului.
Parametrii de diagnosticare utilizaţi la controlul sistemului de ungere sunt: consumul de
ulei, presiunea şi temperatura uleiului, scurgerile de ulei din sistem şi aspectul uleiului.
Simptomele defecţiunilor principale care pot surveni la sistemul de ungere ş i cauzele
probabile sunt prezentate în tabelul de mai jos.
Consumul de ulei, ca parametru de diagnosticare, oferă indicaţii complexe, date fiind
legăturile sale multiple cu parametrii de stare tehnică ai motorului, aşa cum rezultă din tabel.
De aceea, în cazul în care consumul depăşeşte limita normală, elementele sistemului de
ungere vor fi supuse verificării numai dacă există certitudinea că mecanismul motor şi cel de
distribuţie sunt corespunzătoare din punctul de vedere al uzurii.
Calitatea uleiului se apreciază vizual. în general, un ulei neuzat este transparent şi are o
coloraţie deschisă. Când uleiul devine opac, închis la culoare şi, de obicei, foarte fluid, aceasta
constituie un semn al uzurii sale. Dacă proba extrasă din carter are o spumă gălbuie, uleiul
conţine apă. Starea uleiului poate fi apreciată şi prin compararea petelor formate pe o hârtie
filtrantă de o picătură de ulei proaspăt cu alta din uleiul din carter. Pe o hârtie etalon se pot
figura pete cu diferite coloraţii, una dintre acestea co nstituind situaţia limită care indică
necesitatea înlocuirii uleiului.
✓ Simptomele şi cauzele posibile ale defecţiunilor sistemului de ungere.
Varianta 1
 Varianta 2

✓ Măsurarea presiunii sistemului de ungere.

Controlul dinamic al presiunii uleiului
Automobilele VW GOLF/VENTO sunt echipate cu un control dinamic al presiunii uleiului.
Aceasta înseamnă că acest control se face în funcţie de turaţia motorului.
Dacă turaţia este sub 2000 rot/min. şi presiunea uleiului coboară în acelaşi timp sub circa
0,3 bari, atunci clipeşte lampa de avertizare din bord pentru presiunea uleiului. în cazul unei
turaţii mai mare de 2000 rot/min. presiunea uleiului trebuie să fie cel puţin 1,8 bari (în funcţie
de motor: 0,9 sau 1,4 bari), altfel clipeşte lampa de avertizare din n ou.
Aprinderea lămpii de avertizare pentru ulei în timpul mersului poate avea următoarele
cauze:
✓ Nivelul uleiului este prea scăzut
✓ Defecţiune la sistemul electric al comutatorului şi al lămpii de avertizare
✓ Pompa de ulei nu funcţionează
✓ Lagărele arborelui cotit sunt defecte
În aceste condiţii opriţi imediat motorul şi controlaţi nivelul uleiului, iar dacă este cazul
completaţi-l. Porniţi apoi motorul şi lăsaţi-l să funcţioneze la ralanti, lampa de avertizare nu
trebuie să se mai aprindă acum. Dacă turaţia creşte peste 2000 rot/min., lampa nu trebuie să se
mai aprindă iar zgomotul nu trebuie să se mai audă. În acest caz vă puteţi continua deplasarea.
 Dacă nivelul uleiului este totuşi în ordine şi nu aveţi nici o altă posibilitate de verificare,
nu plecaţi mai departe cu autovehiculul, ci remorcaţi-l şi verificaţi presiunea uleiului la un
service.
La o presiune a uleiului suficientă verificaţi comutatorul pentru presiunea uleiului şi
cablurile electrice conform schemelor electrice. Dacă nu găsiţi nici o defecţi une, schimbaţi
releul de control al presiunii.
Verificarea comutatorului pentru presiunea uleiului/verificarea presiunii uleiului
-Verificaţi nivelul uleiului.
-Verificaţi cablurile electrice de la ambele comutatoare pentru presiunea uleiului conform
schemelor electrice.
-Încălziţi motorul, temperatura uleiului trebuie să fie de circa +80° C.
-Demontaţi comutatorul pentru presiunea uleiului de 0,25 -/0,3 bari -A- şi montaţi-l în
aparatul de verificare V.A.G-1342.
-Montaţi aparatul de verificare în locul comutatorului pentru presiunea uleiului, în
chiulasă.
-Legaţi cablul maro -3- al aparatului de verificare la masă (-).
-Conectaţi lampa de verificare cu diode împreună cu conductele auxiliare la baterie plus
(+) şi apoi la comutatorul -A- pentru presiunea uleiului. Dioda trebuie să lumineze.
-Porniţi motorul şi măriţi uşor turaţia. Imediat ce se atinge presiunea de verificare (tabel),
trebuie să se stingă dioda, altfel se înlocuieşte comutatorul pentru presiunea uleiului.
-Conectaţi apoi lampa de verificare cu diode la comutatorul pentru presiunea uleiului de
0,9-/1,4-/1,8 bari -B-. Măriţi turaţia. Imediat ce se atinge presiunea de verificare (tabel), dioda
trebuie să se stingă, altfel se înlocuieşte comutatorul pentru presiunea uleiului.
-Măriţi în continuare turaţia. La 2000 rot/min. şi la o temperatură a uleiului de +80° C,
presiunea uleiului trebuie să fie de cel puţin 2,0 bari. Presiunea mai mică a uleiului implică
existenţa uzurii lagărelor arborelui cotit.
-Măriţi în continuare turaţia. Presiunea uleiului nu trebuie să depăşească valoarea maximă
de 7,0 bari. în caz contrar înlocuiţi capacul pompei de ulei împreună cu supapa de
suprapresiune.
-Montaţi comutatorul pentru presiunea uleiului şi strângeţi -l cu o cheie dinamometrică
(vezi tabelul de mai jos), înlocuiţi inelul de etanşare.