REPARAREA COMPONENTELOR INSTALAȚIEI DE RĂCIRE

A MOTORULUI

CAPITOLUL I
I. INSTALAȚIA DE RĂCIRE
I.1. Necesitatea răcirii motorului

Regimul termic exercită o influență puternică asupra functionării motorului cu ardere

internă. Pentru a menține un nivel termic corespunzător funcționării la parametrii
optimi ai motorului, instalația de răcire evacuează forțat o parte din caldura degajată
prin arderea combustibilului. În timpul funcționării motorului, temperatura maximă a
gazelor din interiorul cilindrului depăseste 2000 0C. Pentru funcționarea normală a
motorului trebuie ca toate piesele care sunt în contact cu gazele ( cilindrii, pistoane,
supape, chiulasă ) să fie răcite.
Functionarea motorului la un regim termic prea ridicat produce :
 micșorarea coeficientului de umplere al cilindrului, ca urmare a creșterii
volumului specific al amestecului carburant odată cu creșterea temperaturii;
 înrăutățirea ungerii, deoarece pelicula de ulei de pe piesele cu temperaturi
ridicate (300-5000C) se evaporă și arde;
 apariția fenomenelor dăunătoare de detonație si autoaprindere;
 griparea pistoanelor în cilindri, datorită dilatării și înrăutățirii ungerii.
Răcirea exagerată produce înrăutățirea functionării motorului, deoarece:
 se măresc pierderile de caldură și prin aceasta se reduce puterea și
economicitatea motorului;
 se modifică în mod defavorabil compoziția amestecului de carburant din cauza
evaporării incomplete a combustibilului;
 vaporii de combustibil se condensează pe pereții cilindrilor, spală pelicula de
ulei și ajung în carterul motorului, unde diluează uleiul; prin aceasta
accelerează foarte mult uzarea motorului.
Răcirea motorului trebuie limitată între anumite valori de temperatură, care asigură
funcționarea motorului în condiții optime. Se consideră că temperatura motorului este
normală, atunci când temperatura apei de răcire are 80-90 0C la ieșirea din motor,
independent de sarcina și de temperatura aerului înconjurător.
Răcirea cilindrilor se face fie direct, prin cedarea căldurii către mediul înconjurător, fie
prin intermediul unui lichid de răcire, care, apoi, transmite caldura mai departe aerului
înconjurător.
Din acest punct de vedere se deosebesc două sisteme de răcire a motorului :
 răcirea cu aer;
 răcirea cu lichid.

I.2. Răcirea cu aer.

Răcirea cu aer a motoarelor se realizează prin trecerea unui curent de aer peste
suprafața exterioară a cilindrilor și chiulaselor, cu o anumită viteză. Pentru a se mări
suprafața de contact cu aerul de răcire, suprafața exterioară a cilindrului și chiulasei
se măreste prin realizarea de nervuri.
Răcirea cu aer este generalizată la motoarele de motorete, motociclete si motoare
industriale pana la 40 kW cu un număr mic de cilindri și se aplică mai restrâns la
motoarele de automobile și tractoare.
Avantajele răcirii cu aer în comparație cu răcirea cu lichid sunt:
 exploatare mai ușoară, prin absența lichidului de răcire;
 greutate mai redusă a motorului prin absența lichidului de răcire și a
radiatorului;
 încălzirea mai rapidă a motorului după pornire, rezultând uzuri mai reduse
decât la motorul răcit cu apa ;
 lipsa pericolului de îngheț ;
 cost mai redus.

I.3. Instalația de răcire cu lichid

Răcirea cu lichid al motorului se face in felul următor:

Căldura înmagazinată în pereții cilindrilor este preluată de apa care se află în
cămașa de apă a motorului. Apa se încălzește și apoi trece prin radiator unde
cedează căldura aerului exterior, răcindu-se. După aceasta, apa ajunge din nou în
cămașa de apă a motorului și circuitul se repeta în tot timpul funcționării motorului.
După modul de efectuare a circulației apei, se deosebesc două tipuri de instalații de
răcire: prin termosifon și cu circulație forțată. La instalația de răcire prin termosifon,
circulatia lichidului de răcire se face liber, datorită faptului ca apa caldă, fiind mai
ușoară, are tendința să se ridice în partea superioară, iar apa rece, să coboare în
partea inferioară. Instalația de răcire cu circulație forțată se folosește aproape la
toate motoarele moderne.
Ca lichid de răcire se utilizează în general, apa, iar în timpul iernii un amestec de apa
cu diferite lichide speciale, care contribuie la coborarea temperaturii de îngheț.
Amestecul format poartă denumirea de lichid antigel.
În funcție de modul in care se face comunicația cu atmosfera, instalatiile de răcire cu
circulație forțată se împart în două mari grupe : instalații de răcire deschise și
instalatii de răcire închise.
La instalația de răcire deschisă, lichidul de răcire este permanent în contact cu
atmosfera, iar la instalația închisă, contactul cu atmosfera se face atunci când
presiunea din instalație depășește anumite limite. Ridicarea presiunii lichidului de
răcire atrage după sine și ridicarea temperaturii de fierbere a lichidului de răcire,
respectiv ridicarea nivelului termic de funcționare a motorului și obținerea unui
randament sporit. Aceasta deoarece se măreste diferența de temperatură dintre
lichidul de răcire și aerul ce trece prin radiator; radiatorul va fi mai mic, iar pompa de
apă și ventilatorul vor consuma mai puțină energie.
Schema de principiu a instalației de răcire deschise este reprezentată în figura 1.

Fig. 1. Schema de principiu a instalației de răcire

Pompa de apă 1, aspiră lichidul răcit din radiatorul 2 prin conducta de aspirație 3, și îl
refulează prin conducta de refulare 4 în cămașa de răcire a motorului, după ce a
trecut prin răcitorul de ulei 5. Ventilatorul 6 antrenează aerul prin radiator. Lichidul
cald este colectat în partea superioară de coducta 7, el trece prin termostatul 8 și,
apoi, prin conducta 9, în partea superioară a radiatorului. Prin răcire, greutatea
specifică a apei crește și apa caldă, pe măsură ce se răcește, va avea tendința să
coboare în partea de jos a radiatorului. Această tendința este accelerată de faptul că
din bazinul inferior al radiatorului pompa de apă aspiră lichidul răcit.
În componența instalației de răcire se prevede un termostat care reglează limita
inferioară a temperaturii motorului, prin închiderea și deschiderea circulației lichidului
de răcire prin radiator. Astfel, când motorul este rece (la pornire) termostatul închide
circuitul prin radiator, întreaga cantitate de lichid trece din conducta 7 în conducta 10,
si, apoi, prin pompă, în partea inferioară, realizând asa-numitul 'circuit scurt' (stânga).
Când lichidul de încălzire respectiv răcire, a depășit temperatura de 75 0C, termostatul
deschide progresiv circulația și prin radiator (dreapta), menținând temperatura
motorului între limitele 80-90 0C.
La instalațiile de răcire închise (figura 2) se prevede vasul de expansiune 1, care are
rolul de a compensa variațiile de volum ale lichidului din timpul funcționării motorului
și a elimina vaporii și bulele de aer din interiorul lichidului de răcire.
Vasul de expansiune se montează mai sus decât bazinul superior al radiatorului sau
decât conducta de ieșire a apei din motor. În vasul de expansiune, în spațiul de
compensare 2, se adună vaporii de apă și bulele de aer care se deplasează din
circuitul principal prin 3 si 4. Din vasul de expansiune, lichidul revine în circuitul de
răcire, prin conducta 5, în coloana de aspirație a pompei de apă. Comunicarea se
face cu atmosfera prin supapele de suprapresiune și de depresiune, montate pe
bușonul de umplere 6, al vasului de expansiune. Rezerva de lichid din vasul de
expansiune trebuie să fie minim 10% din cantitatea totală de lichid din instalație, iar
volumul de compensare 5-6% din aceeași cantitate.
 Fig. 2. Instalație de răcire închisă )

La realizarea schemei de răcire, se urmarește ca lichidul rece să se aducă în primul

rând în zona celor mai calde părți ale motorului și apoi să se treacă în restul
traseului. De obicei, lichidul de răcire se aduce în partea superioară a blocului motor,
apoi în chiulasa, unde este orientat spre supapa de evacuare.
CAPITOLUL II
II. PARȚILE COMPONENTE ALE INSTALAȚIEI DE RĂCIRE
II.1. Radiatorul

Radiatorul este ansamblul care, împreună cu ventilatorul, asigură răcirea apei. El

cedează către atmosfera înconjurătoare caldura înmagazinată în lichidul de răcire, în
timpul trecerii prin cămașa de apă a blocului motor și canalele practicate pentru
circulația apei din chiulasă.
Părtile componente ale radiatorului sunt:
bazinul superior, un orificiu de umplere, bazinul inferior, corpul , țeava de evacuare a
aburului și cadrul de fixare. Legatura radiatorului cu instalația de răcire al motorului
se face prin racorduri metalice.
Bazinele radiatorului sunt confecționate din tablă de alamă sau din oțel, ambutisată,
sunt asamblate prin lipire cu cositor și se sprijină de caroserie prin tampoane de
cauciuc.
Corpul radiatorului face legatura dintre cele două bazine. Trecând prin corpul
radiatorului, din bazinul superior în cel inferior, apa este răcită de curentul de aer
care trece prin spatiile libere dintre țevile care compun corpul.
După construcție radiatoarele pot fi : tubulare și lamelare.
Instalația de răcire la motoarele moderne este de tip închis, deoarece în acest mod
se elimină pierderea prin evaporare a lichidului din instalația de răcire. Separarea de
atmosfera a instalației de răcire de tip închis se realizează cu ajutorul bușonului
radiatorului care este dotat cu două supape; una de suprapresiune care evacuează
aburul în atmosferă și alta de depresiune care se deschide atunci când presiunea din
instalația de răcire devine mai mică decât presiunea atmosferică și permite intrarea
aerului în radiator.
II.2. Pompa de apă și ventilatorul (figura 3)

Fig. 3. Pompa de apă și ventilatorul

Pentru motoarele de autovehicule pompa de apă este, în general, o pompă
centrifugă, cu un singur rotor semi-închis, cu dirijarea unilaterală a lichidului și cu o
cameră spiralată de refulare.
Pompa are rolul de a efectua circulația forțată a apei în instalația de răcire.
Presiunea necesară a acestor pompe este de 0,35 - 1,5 bari. Pentru asigurarea unei
circulații în condiții bune prin canalele de circulație a lichidului (care are sectiuni mari)
este suficientă o presiune de 0,3 - 0,5 bari, însă se caută obținerea unei rezerve de
0,8 - 1,0 bari față de presiunea de formare a aburului, pentru ca în anumite puncte
ale instalației de răcire, temperatura lichidului este mult mai mare decât temperatura
medie și bulele de abur care se formează n-au timp sa se condenseze la ieșirea din
cămașa de răcire a blocului.
Deși instalațiile de răcire ale motoarelor sunt în principiu, asemănătoare, acestea pot
fi foarte diferite din punct de vedere constructiv, datorită necesității de amplasare
specifică a componentelor acestora în spațiile relativ restrănse de pe autovehicul. În
general construcția pompei de lichid este simplă.
Axul pompei, care se monteaza cu ajutorul unor rulmenți obisnuiți sau rulmenți
speciali, are la un capăt fixat rotorul 1, iar la celalalt capăt fulia de antrenare 2.
De obicei, pompele de lichid sunt antrenate cu curele trapezoidale și foarte frecvent
pe aceeași fulie de antrenare se montează și ventilatorul. Intrarea și ieșirea lichidului
din pompă se prevede în mod convenabil, funcție de schema în care se montează.
La unele motoare care nu au un sistem separat de răcire a uleiului, pompa refulează
lichidul direct într-o rampă a blocului motorului, pe când la altele lichidul este refulat
într-un răcitor de ulei și apoi intră în cămașa de răcire a blocului.
Ventilatorul servește la intensificarea curentului de aer care trece prin corpul
radiatorului, răcindu-l.
Ventilatorul se compune din patru sau șase palete înclinate, fixate pe butucul roții de
curea.
La unele motoare, ventilatorul se montează pe axul pompei de apă, fiind antrenat cu
aceeași curea. La alte motoare, unde radiatorul trebuie să fie montat mai jos ( cazul
autocamioanelor cu cabina avansată), acesta se montează direct pe arborele cotit.
La automobilele cu motorul în spate sau plasat transversal, ventilatorul se montează
pe un suport separat, antrenat cu motoare electrice.
Pentru reducerea consumului de combustibil, la automobilele care funcționează cu
sarcini reduse mult timp, sau la care viteza aerului datorită deplasării este suficient
de mare, se montează ventilatoare cu turație variabilă, comandate de dispozitive
termostatice, funcție de temperatura lichidului de răcire.

II.3. Termostatul

Pentru reglarea automată a temperaturii lichidului de răcire în instalația de răcire a

motoarelor se prevede termostatul, care este o supapă care deschide sau închide
circulatia lichidului de răcire prin radiator.
Funcționarea acestuia se bazează pe dilatarea unor materiale cu coeficient de
dilatare mare.
Termostatul 4 este așezat in bosajul de ieșire la partea superioară a pompei de apă
și are rolul de a permite atingerea rapidă a temperaturii de regim normal de
funcționare a motorului.
Constructiv, termostatul este format dintr-un burduf metalic din alamă, care este
închis ermetic; în interiorul lui se găsește un lichid special foarte volatil. La partea
superioară are o supapă, care, în funcție de dilatarea lichidului din interior, sub
influența temperaturii, permite sau obtureaza trecerea lichidului de răcire spre
radiator.
În figura 4 este reprezentată schema de funcționare a termostatului și a circuitului de
răcire, în funcție de temperatura acestuia.
Funcționarea termostatului este următoarea :
 când temperatura lichidului de răcire este sub 800C, termostatul este închis
( poz.a ), iar lichidul de răcire trece direct prin canalele blocului și chiulasei
spre pompa de apă, care îl împinge sub presiune din nou în blocul motor, deci
în acest caz pompa de apă debitează în circuitul închis ;

Fig. 4. Schema de funcționare a termostatului

 când temperatura lichidului de răcire este mai mare decat 80 0C ( poz.b),
lichidul din tubul termostatului se dilată, supapa se deschide și permite
trecerea lichidului de răcire către radiator spre a fi răcit. În aceasta situație,
presiunea scade în primul circuit, iar trecerea directă este închisă.

CAPITOLUL III
III. INTREȚINEREA INSTALAȚIEI DE RĂCIRE

Buna funcționare a instalației de răcire se asigura prin efectuarea lucrărilor de

întreținere : spălare-curătire, ungere, verificare și înlocuire a unor elemente.
Spălarea răcitorului se face concomitent cu spălarea băii de ulei. Operatiile se
execută în urmatoarea ordine :
 se golește atât uleiul din baia motorului, cât și lichidul din instalația de răcire;
 se demonteaza răcitorul de ulei și baia de pe carterul motorului;
  se spală baia de ulei cu motorină, se suflă cu aer comprimat și se remontează
pe carter;
 se demontează răcitorul de ulei în elemente componente, se spală în apă
fierbinte cu detergent interiorul corpului, precum interiorul și exteriorul tevilor
de răcire;
 se clătește cu apă curată și se suflă cu aer comprimat;
 se trece prin fiecare conductă de ulei un curent de motorina sub presiune, se
suflă cu aer comprimat ;
 se monteaza răcitorul, după care se remontează pe carter.
Lichidul de răcire este realizat pe baza de etilen-glicol, amestecat în proporție de
50% cu apa distilată sau dedurizată, asigurând o protecție a motorului contra
înghețării până la temperatura de -350C.
Lichidul de răcire, prezentând unele proprietăți fizice și chimice constante, se
recomandă să se folosească atât în perioada de vară cât și iarna.
Verificarea se poate face prin folosirea unui aparat termodensimetru care determina
gradul de congelare al lichidului de răcire.
Pentru a se face o verificare corectă a gradului de congelare al lichidului, se va
proceda astfel :
 -se pornește motorul pentru a se realiza uniformizarea lichidului de răcire și a
se încălzi la 400 C, temperatura recomandată pentru verificarea gradelor de
congelare. În cazul în care măsurarea se face la o temperatura diferită de 40 0
C, se va lua in considerare corespondența dintre gradele de congelare citite
pe scara termodensimetrului și cele corespunzătoare diferitelor temperaturi, în
momentul măsurării, ale lichidului de răcire. ( se foloseste un tabel);
 se strânge cu o penseta tubul de legătura între radiator și vasul de
expansiune;
 se desface bușonul radiatorului;
 se ia puțin lichid de răcire cu ajutorul termodensimetrului, apoi se pune la loc
bușonul radiatorului, slăbindu-se penseta de pe tubul de legătura, amplasat
între radiator și vasul de expansiune;
 se scutură ușor termodensimetrul, pentru a permite flotorului să ia poziția sa
de echilibru, se citește valoarea temperaturii și a gradelor de pe scara
termodensimetrului, apoi, folosind tabla de corecție, se determina exact
gradele de protecție a lichidului de răcire.
Verificarea se poate face prin folosirea unui aparat termodensimetru care determină
gradul de congelare al lichidului de răcire.
Nivelul acestuia se stabilește la rezervorul de compensare. Nivelul este corect când
oglinda lichidului de răcire se află la marginea inferioară a bușonului de umplere.
Golirea lichidului se face pe cât posibil când acesta e încă cald și comportă
urmatoarele operațiuni:
 se deschide supapa de reglaj a încălzirii cabinei, prin impingerea pârghiei de
reglaj complect spre stânga;
 se rabate cabina și se scot bușoanele de aerisire și se umple de la rezervorul
de compensare;
 se deschid robinetele de golire a apei, și anume: robinetul de la cotul inferior
al radiatorului, robinetul de la carterul motorului și robinetul de la cotul
răcitorului de ulei.
Umplerea cu lichid a instalatiei se face astfel:
 se închid toate robinetele de golire;
 se menține deschisă supapa de reglaj a încălzirii cabinei;
 se toarnă lichid de răcire nou, încet, astfel ca să se poată evacua aerul din
instalație;
 după umplere se pornește motorul și se turează până când instalația de
încălzire a cabinei se umple cu lichid;
 se deschide șurubul de purjare a instalației de încălzire a cabinei și se ține
deschis până când, odată cu lichidul, nu mai ies bule de aer din instalație;
 se inchide surubul de purjare a instalației de încălzire a cabinei;
 se oprește motorul, se complectează lichidul pănă obținerea nivelului în
rezervorul de compensare;
 se închid bușoanele și se controlează etanșeitatea robinetelor de golire și a
racordurilor de cauciuc.

III.1. Defecte în exploatare

Funcționarea defectuoasaă a instalației de răcire se manifesta sub două forme:

supraîncălzirea sau încălzirea insuficientă a motorului.
Supraîncalzirea motorului poate avea urmatoarele cauze :
 pierderi de apă în exterior sau în interior;
  depuneri de piatră, cureaua ventilatorului slabă;
 termostat defect sau pompa de apă nu funcționează corespunzător.
Pierderile de apă în exterior pot avea loc la radiator, la legăturile tuburilor la pompa
de apă și la diferite bușoane. Pierderile de apă în interior se pot produce datorită
garniturilor defecte ale chiulasei, strângerii insuficiente a șuruburilor de chiulasa sau
deformării suprafeței de etanșare a blocului cilindrilor și chiulasei.
Scurgerile exterioare se constată în timpul funcționării motorului, iar cele interioare se
observă dacă se formează bule de aer în radiator la mersul în gol al motorului la
turație ridicată.
Piatra depusă pe pereții camerei de apă a motorului sau rugina pot fi antrenate de
curentul de apă și duse în celulele radiatorului pe care le astupă, micșorând
suprafața de răcire a radiatorului. Rugina se poate observa din aspectul apei de
răcire.
Încălzirea insuficientă a motorului se datorează termostatului care rămâne mereu
deschis, apa trecând numai prin radiator, nepermițând încălzirea rapidă a motorului.
Defectele instalației de răcire care se pot produce în exploatare și care pot provoca
oprirea motorului imediat sau după o perioada de timp relativ scurta sunt :
 deteriorarea stupului radiatorului;
 înfundarea accidentală a șevilor radiatorului cu impurități;
 deteriorarea racordurilor de cauciuc;
 slăbirea colierelor;
 defectarea termostatului în poziția închis;
 ruperea curelei de ventilator.
Deteriorarea stupului poate avea loc în cazuri de tamponări ale automobilului.
Înfundarea accidentală a țevilor radiatorului cu impurități se datorează întotdeauna
folosirii apei cu impurități (din lacuri, bălti etc.), Efectul imediat este impiedicarea
circulației apei prin radiator si supraîncălzirea motorului.
Deteriorarea racordurilor de cauciuc se poate produce prin atingerea racordurilor de
către o aripă ruptă a ventilatorului sau datorită solicitarilor la care sunt supuse
racordurile în cazul când un braț de motor este rupt.
Ruperea paletelor pompei de apă se datorează, în majoritatea cazurilor, înghețării
apei care rămâne în corpul pompei de apă, iarna după parcarea automobilului.
Blocarea termostatului în poziția închis . Termostatul se defectează în cazul perforării
burdufului și pierderii lichidului din interiorul său; ca urmare, supapa termostatului nu
se mai deschide și motorul se supraîncălzeste repede.
Ruperea curelei de ventilator se datorează urmatoarelor cauze: întreținere
necorespunzătoare (întindere excesivă, întindere insuficientă etc.), durata mare de
funcționare și calitate slabă.
Ruperea paletelor ventilatorului. Ruperea unei palete a ventilatorului nu constitue un
defect decât in cazul în care paleta ruptă produce o avarie ( spargerea radiatorului,
dereglarea curelei de ventilator, degradarea racordurilor de cauciuc și altele ) care
impune oprirea motorului pe parcurs.
La răcitorul de ulei pot aparea urmatoarele defectiuni:
 spărturi în mantaua răcitorului;
 fisuri sau spărturi pe capac;
 desprinderea sau ruperea flanșelor de prindere;
 tubulatura fisurată sau spartă.
Toate acestea se repara prin sudura sau inlocuire.

VI. BIBLIOGRAFIE

1. D. Abaitancei - Motoare pentru automobile si tractoare

2. Al. Groza - Repararea automobilelor.Ed tehnica-1972

3. D. Marincas - Fabricarea si repararea automobilelor.IPB-1980

4. V. Mateevici - Automobile Roman.Ed. tehnica-1975

5. Gh. Potincu - Automobile

6. ********** - Manual de reparatii