cele două personaje care parcurg
împreună drumul dintr-un sat
pînă la gară nu este rostit, nu
este scris. Dar intuiția este astfel
convocată de scriitură încît este
imposibil să nu înțelegi, să nu
construiești, ca cititor, exact acele
teribile piese lipsă. Un text trist și
adînc construit în jurul unui dia-
log mai mult în doi peri. Un text
violent în spatele unei banalități
tocite a unei drame comune.
Niciun singur text nu conține
vreo frază moralizatoare și totuși
fiecare text are o poziție foarte
clar marcată a autorului. Un au-
tor care își subliniază punctul de
vedere prin decupajul dialogului
și prin detaliile pe care le reține.
Astfel, chiar dacă nu se poate
desprinde niciun citat concret,
toate textele lui Gheo sînt o dis-
cuție despre România de azi, cu
o poziție, cum spuneam, foarte
clar marcată. De reținut că auto-
rul are și o aproape melancolie
în a redescoperi în text lumea la
care reacționează scriind textul.
Autorul nu are repulsie față de
lumea pe care o rescrie, ci doar
o înțelegere diluată cîteodată de
un zîmbet amar.
România descoperită în pa-
ginile antologiei este România
zilei de ieri. O realitate pe care
o recunoaștem fără ezitare, dar
pe care nu am lipi-o zilei de azi.
Recitind textele, realizezi că to-
tuși s-a petrecut o schimbare și
că ceea ce în antologia de acum
12 ani era aproximativ cotidia-
nul, astăzi este o poză de arhivă.
Nu o schimbare de substanță,
pentru că personajele volumului
continuă să ilustreze de minune
aceleași reflexe, aceleași obsesii,
aceleași tipologii, ci o schimbare
de detalii. Toate acele elemente
de detaliu pe care autorul le re-
ține pentru atmosferă scot na-
rațiunile din cadrul actualității
imediate și încep să contureze un
parfum istoric. Ceea ce nu micșo-
rează impactul textului, dar îi dau
o perspectivă de adîncime care
anterior nu existase.
Textele din cel de-al doilea seg-
ment sînt mai lungi, mai confesive
și au o încărcătură autobiografică
mai puternică. Dacă în primul ca-
lup autorul este unul retras, care
se implică minimal în text, aici
poziția sa este directă, în lumina
reflectorului. Ironia e mai degrabă
subînțeleasă, tonul, chiar și atunci
cînd are conotații acide (precum
în CFR 2015) nu neagă nicio clipă
o anumită camaraderie cu eveni-
mentele enervante, scandaloase,
emoționante, triste sau glumețe
care se desfășoară în pagină. Dacă
primele texte sînt cele mai per-
cutante, aici, în aceste discursuri
personale sînt textele cele mai
cizelate și cele mai profunde.
Al treilea segment include
doar trei povestiri care sînt însă
foarte diferite de restul volumu-
lui. Este segmentul care amin-
tește că Radu Pavel Gheo este un
autor care a făcut chiar mai mult
decît să cocheteze cu fantasticul
și științifico-fantasticul. Textele
sînt foarte inegale, Unchiul nostru
Rafael fiind indiscutabil piesa de
rezistență, o povestire fantastică
inedită și foarte bine scrisă, în
timp ce Anomalia este mai mult
o glumiță, iar Dar de Crăciun
are o idee interesantă (o zonă a
Europei centrale și de est scufun-
dată, cu orășele insuliță), dar o
realizare cam scîrțîită și o poveste
neconvingătoare-lacrimogenă.
Un drum cu Ceapă este un bun
prilej de relectură, un mod de a
descoperi că Radu Pavel Gheo,
chiar și recitit după două decade,
rămîne un autor solid care nu
dezamăgește și care și-a cîștigat
evident un loc aparte în literatura
noastră.
Rizomi și
ecopoezie
Marius Conkan
U nul dintre cele mai inedit con-
struite volume ale anului 2020
este Biocharia. Ritual ecolatru, pu-
blicat de Mihók Tamás la editura
FrACTalia. Autorul cartografiază,
într-un demers ecopoetic și eco-
critic, teritorii sincretice, uman-
(an)organice, instrumentând per-
cepții spațiale de tip asamblaj și
folosind o varietate de registre
(de la stilul calofil, barochizant-er-
metic la o non-afectivitate de
fond a poemelor) menite să de-
cupleze sensurile globale de la o
politică a reprezentării dominată
de perspective egocentrice sau
(auto)biografiste.
Așa cum notează Andreea
Pop pe coperta a IV-a a volumu-
lui, Biocharia. Ritual ecolatru „se
abate de la orice teritorii poetice
consacrate și anunță o nouă he-
gemonie identitară și literară; una
care elimină fandoselile umane
antropocentriste în favoarea unor
procese environmentally-friendly,
dominate de o viziune futuristă
«agresată» de o luxurianță ima-
gistică vegetalo-animală [...] Ge-
neză și teritorii reinventate, orga-
nicitate și un filtru vizual aproape
excesiv, dominat în exclusivitate
STEAUA 1/2021
de avatarele unei noi ordini na-
turale – cam aici pot fi localizate
ritualurile ambientale reci și
aparent impersonale ale acestor
poeme”. Deși Andreea Pop nu-
anțează corect specificul acestui
volum în contextul poeticilor ac-
tuale, termenul de «hegemonie»
37
identitară ar putea fi înlocuit