Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
INTRODUCERE....................................................................................................................III
CAP. I NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE..........................................................1
1.1 Noțiuni de anatomie.............................................................................................................1
1.2 Noțiuni de fiziologie...........................................................................................................12
CAP. II LĂUZIA FIZIOLOGICĂ........................................................................................18
2.1 Definiție...............................................................................................................................18
2.2 Clasificare...........................................................................................................................18
2.2.1 Lăuzia imediată......................................................................................................................18
2.2.2 Lăuzia propriu-zisă.................................................................................................................20
2.2.3 Lăuzia tardivă.........................................................................................................................20
2.3 Modificările anatomice și fiziologice din lăuzie..............................................................22
2.3.1 Modificările aparatului genital...............................................................................................22
2.3.2 Modificări ale aparatelor și sistemelor...................................................................................25
2.4 Aspectele clinice ale lăuziei...............................................................................................27
2.5 Lactația...............................................................................................................................28
CAP. III ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE DE ASISTENTUL MEDICAL...........30
3.2 Atitudinea în lăuzie............................................................................................................30
3.2.1 Supravegherea funcțiilor vitale..............................................................................................30
3.2.2 Supravegherea reluării tranzitului de materii fecale și funcția urinară..................................30
3.2.3 Toaleta vulvo-perineală.........................................................................................................31
3.2.4 Alimentația lăuzei..................................................................................................................31
3.2.5 Îngrijirea sânilor.....................................................................................................................31
3.2.6 Educația sexuală.....................................................................................................................32
3.3 Externarea..........................................................................................................................32
CAP. IV STUDIU DE CAZ....................................................................................................33
CONCLUZII...........................................................................................................................45
ANEXE.....................................................................................................................................46
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................64
MOTTO
Să naști și să fii născut ne aduce la esența creației, unde spiritul uman este curajos și
îndrăzneț, iar corpul un miracol al înțelepciunii.
– Harriette Hartigan –
ii
INTRODUCERE
Nimic nu este mai încântător pentru o mamă decât să își țină la piept pruncul abia
născut. Este minunea care asigură continuitatea vieții pe pământ.
Am avut ocazia în perioada de stagiu să cunosc bucuria mămicilor care își strângeau
la piept nou-născuții, și să particip la acordarea îngrijirilor în această imediată perioadă ce
urmează nașterii. Lucrul acesta a avut un impact emoțional asupra mea, fapt ce m-a
determinat să aleg ca temă de studiu îngrijirea lăuzei.
Lăuzia este acea perioadă când organismul, care a suferit transformări în perioada de
graviditate, să revină la parametri corespunzători. Așa cum nașterea normală este un dar divin,
și lăuzia fiziologică este o perioadă în care natura ne fascinează prin modificările care se
produc în corpul femeii.
Îmi place să văd viața începând și de asemenea să pot înțelege minunea care are loc
în organismul femeii în drumul acesta de la concepție – graviditate – naștere – lăuzie, motiv
pentru care mi-am propus să efectuez un studiu despre îngrijirile acordate în ultima etapă –
lăuzia.
iii
CAP. I NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE
Aparatul genital feminin este alcătuit din ovar sau gonada feminină, din calea
genitală formată de tubele uterine, uter, vagin și din vulvă organul genital extern al femeii.
Ovarul (Ovarium)
Ovarul sau gonada feminină este un organ pelvian pereche situat sub originea vaselor
iliace externe și interne, în fosa ovariană.
Asemănător cu testiculul, ovarul este o glandă cu dublă secreție: exocrină, prin care
produce ovulul sau gametul feminin, și endocrină, prin care secretă hormonii sexuali feminini
foliculina și progesteronul.
Ovarul se dezvoltă, ca și testiculul, în regiunea lombară, pe fața medială a
mezonefrosului (corpul Wolff) și, printr-un proces de coborâre (descensus ovarii), fără a
străbate peretele anterior al abdomenului, se așază în pelvis.
Formă și raporturi. Ovarul are formă ovoidală, ușor turtit, și prezintă: o fată medială,
acoperită de franjurile sau fimbriile tubei uterine; o fată laterală ce vine în contact cu peretele
lateral al pelvisului. De asemenea, are o margine mezoovarică, la nivelul că- reia se află hilul
ovarului și care, printr-o plică peritoneală denumită mezoovar, se leagă de ligamentul lat al
1
https://images.app.goo.gl/p2mDGG24HswPQXjP9
1
uterului, și o margine liberă, dorsală. Extremitatea uterină este legată de uter prin ligamentul
propriu al ovarului (ligamentul utero-ovarian), iar extremitatea tubară este orientată lateral și
superior, spre partea infundibulară a tubei uterine. Ovarul se leagă de tuba uterină printr-o
fimbrie mai lungă, fimbria ovarică, și de peretele lateral al pelvisului prin ligamentul
suspensor al ovarului, care este străbătut de vasele ovariene în drumul spre ovar. La suprafață,
ovarul este învelit de epiteliul ovarian, care, la marginea mezoovarică, se continuă cu
peritoneul mezoovarului. Zona de continuitate dintre și epiteliul ovarian se numește linia
Farre-Waldeyer. Întrucât nu este învelit în întregime de peritoneu, dar proemină în cavitatea
peritoneală, se poate spune că ovarul este singurul organ cu adevărat intraperitoneal.
Structura ovarului. Ovarul este alcătuit dintr-o stromă conjunctivă, mai bogată în
partea centrală, sau medulara ovarului și dintr-un țesut epitelial, care formează foliculii
ovarieni, dispuși în partea periferică, sau corticala ovarului. Țesutul conjunctiv din corticală
formează la periferie, sub stratul epitelial, o lamă subțire denumită tunica albuginee. Foliculii
ovarieni, în care se află celula sexuală feminină sau ovulul, se găsesc în stadii succesive de
evoluție, distingându-se: foliculi primari, secundari și veziculoși sau de maturație (foliculi De
Graaf). Maturația foliculilor începe de la pubertate, sub influența hormonului foliculino-
stimulant hipofizar. În fiecare lună, câte un folicul matur, apropiat mult de epiteliul de la
suprafața ovarului, expulzează ovulul, care este captat de tuba uterină și poate fi fecundat.
Celulele stratului granulos al foliculului secretă hormonul denumit foliculină. După
expulzarea ovulului (în procesul de ovulație, care are loc aproximativ la jumătatea ciclului
menstrual), în locul foliculului se formează corpul galben. Acesta secretă hormonul denumit
progesteron, care, când ovulul a fost fecundat, este indispensabil dezvoltării sarcinii în
primele luni. Dacă fecundația nu se produce, corpul galben involuează și în locul său apare
corpul alb (corpus albicans) format din țesut cicatriceal.
Vascularizație și inervație.
Ovarul primește sânge prin a. ovariană, ramură din aorta abdominală, și a. uterină,
ramură din a. iliacă internă. Venele urmează traiectul arterelor. Vena ovariană dreaptă se
varsă în v. cavă inferioară, iar cea stingă, în v. renală stingă. Limfaticele drenează limfa în
ganglionii iliaci externi și lombari.
Inervația este dată de fibre nervoase, provenite din plexul aortic și cel hipogastric.
Tuba uterină
2
Tuba uterină, primul segment al căii genitale feminine, este un conduct lung de 10-12
cm, ce se întinde între ovar și uter. Ea prezintă o extremitate laterală, prevăzută cu un orificiu
prin care comunică cu cavitatea peritoneală, denumit ostiul abdominal al tubei, și o
extremitate medială, care, prin ostiul uterin al tubei, se deschide în uter. Tubei uterine i se
disting patru porțiuni: partea uterină, cuprinsă în peretele uterului, în unghiul superior dintre
corp și fundul uterului, denumită și parte interstițială sau intramurală, istmul tubei uterine, o
porțiune mai strâmtă, căreia ii urmează o parte mai dilatată, ampula tubei uterine, ce se
termină cu extremitatea laterală, în formă de pâlnie, care poartă denumirea de infundibulul
tubei uterine (pavilionul). La nivelul infundibulului se află ostiul abdominal, iar pereții săi
crestați formează franjurile sau fimbriile tubei uterine, dintre care una mai lungă, fimbria
ovarică, ajunge la ovar.
Ultimele trei porțiuni ale tubei uterine sunt cuprinse în marginea superioară a
ligamentului lat al uterului, care fi formează și un mezou, denumit mezosalpinge, prin care
ajung la organ vasele și nervii.
Vascularizația tubei uterine este dată de ramura tubară a arterei uterine și ramura
tubară a arterei ovariene, care se anastomozează în grosimea mezosalpingelui, formând un arc
anastomotic, din care pleacă ramuri spre peretele tubar.
3
Figură 2 – Rapoarte uter2
Uterul (Uterus)
Uterul, organul cel mai dezvoltat al căii genitale feminine, este așezat între tubele
uterine și vagin. Este un organ cavitar, nepereche, situat median în cavitatea pelviană, între
vezica urinară și rect. El se dezvoltă prin unirea, pe linia mediană, a canalelor Müller și dintre
straturile care-i alcătuiesc peretele cel mai gros îl constituie tunica musculară sau miometrul.
Prin poziția sa, uterul și ligamentele late care îl leagă de pereții laterali ai pelvisului cavitatea
pelviană într-o excavație vezicouterină și alta rectouterină.
Formă și raporturi.
Uterul se aseamănă ca formă cu о pară, cu extremitatea mare orientată superior, fiind
ușor turtit în sens antero-posterior. Extremitatea superioară, de unde pleacă tubele uterine, se
numește fundul după care urmează corpul, care se continuă inferior cu istmul, în prelungirea
căruia urmează extremitatea inferioară sau colul uterin. În mod normal, între axul corpului
uterin și axul colului există un unghi de anteflexie, iar între axul corpului și colului și axul
pelvisului, un unghi de anteversiune. Deci, în mod obișnuit, poziția uterului în pelvis este de
ușoară anteflexie și anteversiune. În abaterile de la normal, uterul poate fi deviat:
retroversiune, retroflexie, lateroversiune etc. Fiind turtit în sens sagital, i se disting o față
2
https://images.app.goo.gl/6WZjQ4GEwudVHx2h7
4
vezicală sau anterioară și o față intestinală, care privește spre rect. Fata vezicală vine în raport,
după cum îi spune și numele, cu vezica urinară, iar cea intestinală cu colonul sigmoid și
ansele intestinului subțire. Pe circumferința colului uterin se inserează vaginul, care urcă mai
sus pe fața posterioară a colului. Datorită acestei inserții, colul uterin prezintă o porțiune
supravaginală și alta vaginală, care proemină în cavitatea vaginului. În ceea ce privește
raportul cu peritoneul, cu excepția părților vaginală și supravaginală ale colului, întreg uterul
este învelit la exterior de peritoneu, care în părțile laterale formează ligamentele late ale
uterului.
Ligamentele late ale uterului sunt două plici peritoneale ce se întind transversal între
marginile uterului și pereții laterali ai pelvisului, unde se continuă cu peritoneul parietal.
Împreună cu uterul, ele subîmpart pelvisul într-un spațiu anterior și altul posterior. În cel
anterior se află vezica urinară, iar în cel posterior, rectul. În grosimea ligamentului lat, la
nivelul marginii sale superioare, se află tubo uterină și sub ea mezosalpingele, iar într-o cută a
foiței anterioare este cuprins ligamentul rotund al uterului. Acesta, plecând de la uter, străbate
deci ligamentul lat, după care trece prin canalul inghinal și se termină răsfirându-se în labiile
mari ale vulvei. Foita posterioară a ligamentului lat include și ea, într-o plică, ligamentul
propriu al ovarului (uteroovarian), care, lateral, se continuă cu mezoovarul. La partea
inferioară de pe marginile uterului și până la rect și sacru, orientate sagital, se întind plicile
rectouterine care conțin țesut conjunctiv și fibre musculare, descrise și sub numele de mușchi
3
https://images.app.goo.gl/SqFyF6BzxHpeXosG8
5
rectouterin. Țesutul conjunctiv din jurul uterului, cuprins între foitele ligamentelor late,
formează parametrul.
Structura uterului.
Stratul de la suprafață al peretelui uterin îl formează peritoneul sau tunica seroasă,
purtând și denumirea de perimetrium, care, lateral, formează ligamentele late. Sub acesta se
află un strat de țesut conjunctiv, mai subțire la nivelul fundului și corpului și mai gros la
nivelul colului uterin. Urmează apoi cel mai gros strat al peretelui - tunica musculară sau
miometrul. Acesta este alcătuit dintr-un strat de fibre radiar-spiralate la interior, care apar mai
devreme în ontogeneză, și dintr-un strat spre exterior, format din fibre circulare și
longitudinale, provenite din musculatura ligamentelor care se prind pe uter și cea tubară. Între
aceste două straturi se află un strat vascular, format de ramurile circulare ale arterelor uterine.
Dispoziția radiar-spiralată a fibrelor musculare permite creșterea dimensiunilor uterului în
timpul sarcinii. Mucoasa uterină formată dintr-un epiteliu cilindric, denumită și endometru,
învelește suprafața internă a organului și este bogată în glande tubulare care pătrund până în
miometru. Glandele colului sau cervicale sunt mai largi și ramificate, comparativ cu glandele
uterine sau ale corpului. Endometrul are o evoluție ciclică lunară și în timpul sângerării
menstruale se elimină, în cea mai mare parte, urmând ca în ciclul următor să se refacă din
epiteliul fundului glandelor uterine, care nu se elimină în timpul menstrei. Uterul nu posedă o
tunică submucoasă. Macroscopic, mucoasa cervicală sau a colului uterin formează numeroase
cute transversale, denumite plici palmate.
Cavitatea uterină este mai largă la nivelul fundului și corpului uterin și, prin orificiul
intern al uterului, care este mai strâmt, se continuă cu canalul cervical. Acesta, la rândul său,
se deschide în vagin prin orificiul extern al uterului, mărginit de o buză anterioară și alta
posterioară. În unghiurile tubare ale cavității uterine de la nivelul fundului se deschid tubele
uterine.
6
Limfaticele uterului merg o parte împreună cu cele ovariene în ganglionii lombari,
cele ale colului spre ganglionii iliaci și altele, reduse ca număr, ajung, prin ligamentul rotund,
la ganglionii inghinali.
Inervația este dată de ramuri ale plexului uterovaginal, situat între colul uterin și
fornixul vaginului. Acesta este format la rândul său din fibre simpatice, provenite din plexul
hipogastric, și parasimpatice, din nervul pelvic (ramuri ale perechilor de nervi S3-S4).
Vaginul (Vagina)
Vagina este un organ cavitar, de forma unui tub turtit în sens antero-posterior, care la
extremitatea superioară, se inserează pe colul uterin și, inferior, prin orificiul vaginal, se
deschide în spațiul dintre labiile mici, denumit vestibulul vaginului. La limita dintre orificiul
vaginal și vestibulul vaginului se află o membrană denumită himen, care închide incomplet
acest orificiu. Resturile himenului după prima naștere poartă numele de caruncule himenale.
În ceea ce privește structura, peretele vaginal, mult mai subțire ca cel uterin, este
alcătuit din: tunica adventice, la exterior, formată din țesut conjunctiv; tunica musculară,
alcătuită din țesut muscular neted, în peretele anterior fiind mai gros (fibrele au dispoziție mal
ales circulară); tunica mucoasă este formată dintr-un epiteliu pavimentos stratificat și prezintă
7
pe cei doi pereți o serie de creste transversale, denumite rugae vaginales, și câte o creastă
longitudinală. denumită columna rugarum, dintre care cea anterioară se termină sub orificiul
extern al uretrei printr-o proeminență denumită carina uretrală.
Inervația este asemănătoare cu cea a uterului, din plexul hipogastric și nervul pelvic,
care dau ramuri ce formează un plex perivaginal. Sensibilitatea termică și cea dureroasă sunt
diminuate la nivelul vaginului.
Organele genitale externe
Labiile mari, situate lateral, mărginesc între ele fanta sagitală a vulvei, denumită rima
pudendi. Ele se unesc anterior la nivelul muntelui lui Venus și posterior la distanță mică de
anus, formând comisurile anterioară și posterioară ale labiilor mari. La comisura posterioară,
labiile mari se leagă între ele printr-o plică transversală, ușor concavă anterior, denumită friul
labiilor mari.
Labiile mici sunt situate medial de cele mari, au direcție paralelă cu precedentele și
mărginesc Intre ele, pe linia mediană, spațiul denumit vestibulul vaginei. Ele au o culoare roz-
4
https://images.app.goo.gl/2eryrrYLDhhMUyqE9
8
roșie și se unesc posterior sub friul labiilor mari. Labiile mici se unesc între ele anterior de
clitoris, formând prepuțul clitorisului, și tot de la ele pleacă două plici mediale ce se întâlnesc
pe fata posterioară a clitorisului, care alcătuiesc friul clitorisului.
Vestibulul vaginei are două părți: o parte anterioară, cuprinsă intre friul clitorisului,
anterior, și carina uretrală, posterior, în care se deschide orificiul extern al uretrei; o parte
posterioară, a vestibulului, care corespunde orificiului vaginal.
Labiile mari și fața laterală a labiilor mici au stratul de la suprafață format din
tegument, iar fața medială a labiilor mici este învelită de mucoasă care posedă glande
vestibulare mici, cu secreție mucoasă.
Organele erectile ale vulvei. Vulva, asemănător cu penisul, prezintă organe erectile,
reprezentate de bulbii vestibulari și clitoris.
Clitorisul (clitoris), un alt organ erectil, analog penisului la bărbat, dar de dimensiuni
foarte mici, este alcătuit din corpii cavernoși ai clitorisului, care, prin rădăcina lor, crura
clitoridis, se prind pe ramurile
ischiopubiene ale osului coxal. Aceștia
se unesc pe linia mediană, fuzionându-
și albugineea, și formează corpul
clitorisului, legat de simfiza pubiană
prin ligamentul suspensor al clitorisului.
Corpul se termină cu glandul, redus ca
dimensiuni, căruia labiile mici îi
formează un prepuț, prin unirea lor
9
anterior de clitoris. În șanțul dintre gland și prepuț se deschid glande sebacee, care secretă
smegma clitorisului. De la gland pleacă, posterior și lateral, spre labiile mici, friul clitorisului.
Figură 5 - Clitorisul5
Glandele vestibulare mari (Bartholin) sunt două glande de mărimea unui bob de
fasole, situate în partea posterioară a bazei buzelor mari. Canalul lor de excreție, lung de 1-2
cm, străbate baza buzelor mici și se deschide între vestibul și himen.
Vascularizația și inervația.
Vulva este vascularizată de ramuri ale arterei rușinoase interne ca: a. dorsală și
profundă a clitorisului și arterele vestibulare. Venele sunt tributare v. iliace interne și v.
epigastrice inferioare. Limfaticele drenează limfa la grupul ganglionilor inghinali.
Inervația este dată de n. rușinos intern, ilioînghinal și vegetativ de n. pelvic.
6
https://images.app.goo.gl/vVdx8ug419t8uJbN6
10
găsește o proeminență denumită papila mamară (mamelon), la vârful căreia se deschid 12-20
de orificii ale canalelor lactifere (canale galactofore). La nivelul areolei, în jurul papilei
mamare, se află 5-15 glande asemănătoare cu glandele sudoripare, denumite glande areolare
sau glandele Montgomery, care cresc și ele în timpul sarcinii (tuberculii Montgomery).
Vascularizație și inervație.
Glanda mamară primește sânge din arterele: toracică internă, toracală laterală și
intercostale. Limfaticele drenează limfa la ganglionii axilari toracici interni și
supraclaviculari.
Inervația este dată de nervii intercostali T3-T5, ramuri supraclaviculare din plexul
cervical și ramuri din plexul brahial. Fibrele secretorii provin din simpaticul cervical.
Unul din caracterele fundamentale ale oricărei ființe vii este menținerea speciei, prin
funcția de reproducere. La animalele superioare și la om reproducerea necesită participarea a
două organisme de sex diferit și este consecința unirii spermatozoidului cu ovulul gametul
mascul, gametul femel, proces din care rezultă oul care se grefează și se dezvoltă în cavitatea
uterină până ce fătul, devenit viabil, poate fi expulzat din uter prin actul nașterii. Organizarea
morfo-funcțională a sistemului reproducător la cele două sexe este extrem de complicată,
ambele gonade fiind adaptate atât pentru producerea gameților, cât și pentru secreția unor
hormoni, a căror acțiune depășește sfera genitală, influențând întreg organismul.
Ovarele conțin, încă de la naștere, câteva sute de mii de foliculi primordiali (foliculii
de Graaf) - formațiuni celulare la limita vizibilității cu ochiul liber (0,5 mm diametru)-,
constituite dintr-un ovocit înconjurat de o masă sincițială de celule granuloase, iar la periferie
de celule ale stromei ovariene care constituie teaca. Foliculii de Graaf pro- vin din epiteliul
germinativ care acoperă ovarul și care în perioada embrionară formează coloane celulare care
pătrund adânc în stroma ovariană și apoi se fragmentează în grupuri sau insule celulare.
Ulterior, din aceste celule una se diferențiază în ovocit, iar cele din jurul ei în celule
granuloase
12
produce ciclic, începând cu pubertatea și sfârșind cu menopauza, constituind expresia
activității genitale feminine.
Figura 7 - Ciclul menstrual7
În realitate sunt mai multe cicluri, care converg și se condiționează reciproc: ciclul
hipotalamo-hipofizar, ciclul ovarian cu ciclul exocrin și endocrin, ciclul uterin (endometrial),
ciclul vaginal, ciclul mamar și ciclul genital.
Ciclul endometrial:
Modificări ciclice ale endometrului. Mucoasa uterină este divizată în două straturi cu
caracteristici anatomice și evolutive diferite:
startul profund sau bazal, ce nu suferă nici o modificare de-a lungul ciclului menstrual,
este format din partea profundă a tubilor glandulari și a corionului.
stratul superficial, numit și funcțional, care prezintă importante modificări în cursul
ciclului menstrual.
• Faza proliferativă
Spre a 10-a zi a ciclului, glandele care au fost îngustate rectilinii, devin treptat
hipotrofice, iar lumenul lor se lărgește. În celule nu se mai găsesc nici mucus, nici glicogen.
Spre ziua 13 - 14, glandele sunt mai mari, epiteliul lor este mai ondulat, sub influența
mucoasei F.S.H.-ului se secretă estrogeni cu acțiune proliferativă asupra mucoasei.
• Faza menstruală
7
https://images.app.goo.gl/vuheV6j1MCSQwkL18
13
Durează în medie 4 zile. Stratul superficial măsoară 8 - 10 cm în grosime și se
elimină. Menstruația apare ca un clivaj hemoragic al mucoasei uterine. realizat prin jocul
modificărilor vasculare.
Ciclul vaginului
În mod normal mucoasa vaginală, la femei în plină activitate sexuală are patru zone
de celule care se modifică în cursul ciclului menstrual. Acestea sunt: zona superficială, zonă
intermediară, zona parabazală și zona bazală.
În timpul fazei estrogenice, epiteliul marginal crește și atinge maximum de
dezvoltare înainte de evoluție. Celulele zonei parabazale devin cilindrice, de asemenea și cele
din zonă intermediară, care se stratifică și cresc în volum.
Această creștere rezultă din dezvoltarea celulelor și proliferarea lor. Conținutul
celular în glicogen crește în această fază. Spre sfârșitul fazei estrogenice (avansată), straturile
zonei superficială se multiplică (conificare). Ovulația se caracterizează prin debutul
modificărilor regresive care se manifestă prin oprirea dezvoltării epiteliului vaginal. Celulele
se turtesc și sunt eliminate în placarde. Pe măsură ce faza estrogenică avansează, activitatea
epiteliului încetează, iar descuamarea lui se continuă.
Faza estrogenică se caracterizează printr-o proliferare a celulelor și o creștere a
acidofilei și a indicelui pinotic. Faza progesteronică se caracterizează prin descuamarea
celulelor care se plicaturizează și se elimină în cantitate foarte mare.
Ciclul mamar
Graviditatea
Îndată după fecundare oul începe să se dividă, trecând rapid prin stadiile de morulă și
blastulă. În acest timp, este transportat grație mișcărilor cililor endotubari, spre uter, unde se
implantează, înfundându-se în mucoasa uterină prin secreția de enzime de către celulele
straturilor sale superficiale. După grefarea oului în uter începe formarea primelor anexe
embrionare.
Corpul galben care s-a dezvoltat după expulzia ovulului în cazul fecundării acestuia
nu se mai atrofiază, ci continuă să se dezvolte, transformându-se în corp galben de sarcină
care secretă mari cantități de estrogeni și, mai ales, de progesteron.
Nașterea (parturiția)
16
CAP. II LĂUZIA FIZIOLOGICĂ
2.1 Definiție
Lăuzia este perioada după naștere, (de la expulzia placentei până la 6-8 săptămâni) în
care, timp tractul genital și organismul lăuziei, își revine la starea și condițiile dinainte de
concepție, prin dispariția modificărilor morfo-funcționale produse de starea gravido-
puerperală.
Lăuzia este fiziologică când fenomenele se petrec normal, fără complicație și
patologică când apar fenomene anormale, care o deviază de la acest curs fiziologic.
2.2 Clasificare
Reversibilitatea fenomenelor se desăvârșește treptat și succesiv, începând, cu
dispariția modificărilor produse de actul nașterii și urmând, gradat cu cele petrecute în
decursul sarcini. Și fiindcă unele se fac cu prioritate și altele pe parcurs, în timpul celor 6-8
săptămâni, metodic, lăuzia se împarte în: lăuzia imediată; lăuzia propriu-zisă; lăuzia tardivă.
17
Respirația, devine regulată.
Pulsul este mai rar, bine bătut. Uneori, apare un ușor frison (fiziologic), fără febră,
care durează câteva minute survenind mai ales la multipare. Frisonul este interpretat ca un
proces hemodinamic sau ca un reflex vagal. Aceste fenomene au loc imediat după actul
nașterii.
Comisura posterioară și perineul pot prezenta plesnituri, fisuri, rupturi de diferite
grade, care trebuie suturate.
În jurul anusului, există, produs de actul nașterii, dar uneori existent și în timpul
sarcinii, un burelet hemoroidal, care se retractă. El poate fi, însă și persistent, agravându-se în
zilele următoare, încât prezintă fenomene dureroase și neplăcute de încarcerare.
Uterul în primele ore după naștere este dur, uniform, excitabil, răspunzând prin
contracție, la cea mai mică atingere. Fundul uterului se găsește imediat după expulzia
placentei la 2-3 degete deasupra simfizei, fiind contractat, dur ca piatra (,,globul de siguranță
a lui Pinard"). În orele care urmează, contractura dură, cedează, uterul se relaxează și devine
mai moale, înălțimea lui crește, putând ajunge până la ombilic
Interesante și deosebit de importante sunt procesele vasculare și de hemostază, care
se petrec la nivelul suprafeței de dezlipire a placentei. Aria placentară, această suprafață roșie,
negricioasă, sângerândă este sediul procesului de coagulare și de hemostază la nivelul vaselor
uterine deschise prin dezlipirea placentei. Capetele vaselor (orificiul lor), se obstruează cu
cheagurile constituite, încât apar butonate și întreaga suprafață are aspect mamelonat.
Mecanismul „hemostazei vii” se face de o parte, prin contracția fibrelor circulare
musculare, perivasculare, care închid lumenul vaselor, pe de altă parte, prin procesul sanguin
de coagulare, formare de trombi, în lumenul acestor vase. Resorbția lor se face prin proliferare
endovasculară. Procesul de regenerare epitelială și glandulară a acestei zone, durează în timp
și urmează pe cel de refacere a restului cavității uterine unde au fost aderente membranele.
18
triunghiular își revine, se închide, prin retracția țesutului musculo-conjunctiv și tonusul
muscular crescut. Eventualele fisuri, plesnituri ale mucoasei, prezente la actul nașterii, încep
să se cicatrizeze, rapid în orele și zilele următoare. Himenul rupt, se cicatrizează,
transformându-se în ,,carunculii mirtiformi". Buzele mici, echimotice își recapătă, destul de
rapid, culoarea.
Lăuzia tardivă începe din ziua a 10-a, a 12-a zi după naștere și ține până la
terminarea ei (6-8 săptămâni) când toate procesele reversibile ale modificărilor morfo-
funcționale gravido-puerperale sunt complet refăcute. Odată terminată, lăuzia tardivă, organic
și funcțional, femeia care a născut este aptă, pregătită pentru o nouă concepție, menstruația și-
a făcut apariția, lochiile care au fost seroase, albe (lochia flava) au sistat.
Toate celelalte modificări locale și generale și-au revenit la starea dinainte de sarcină.
Fiind un fenomen natural, fiziologic, biologic ca și sarcina și nașterea, de care se leagă în
continuare, lăuzia nu impune un tratament medical deosebit. Totuși, ca și cele două situații
anterioare, ea necesită o supraveghere corespunzătoare pentru a garanta evoluția ei în cadrul
normal și a preveni o deviere spre patologic, când o terapie medicală devine obligatorie.
Schematic, îngrijirea lăuziei constă în observarea procesului de involuție genitală, și
prevenire a infecțiilor prin asigurarea celor mai bune condiții de igienă.
În acest sens, se va supraveghea zilnic starea generală, faciesul, pulsul, temperatura
și aspectul general inclusiv comportamentul nervos al lăuziei. Abdomenul va fi zilnic explorat
în vederea urmării involuției uterine. Subinvoluția uterină este semn de retenție de lochii și de
infecție genitală. Se va urmări funcția intestinală și micțiunea, intervenind în caz de retenție
urinară prin cateterizarea vezicii, iar pentru constipație prin laxative ușoare sau clisme
evacuatorii.
Mobilizarea lăuzei se poate face chiar în prima zi după naștere, dacă starea generală a
lăuzei, precum și celelalte fenomene legate de aceasta, îi permit. Sculatul precoce în cazurile
fiziologice avantajează mersul normal al lăuziei și nu expune la eventuale complicații, ca
tromboze ale varicelor membrelor inferioare sau tromboze pelviene etc.
Alimentația va fi cea obișnuită, substanțială și în cantități suficiente din prima zi de
lăuzie. Vor fi excluse din alimentație alcoolul, condimentele, alimentele greu digestibile.
19
Administrarea de medicamente lăuzei trebuie făcută cu restricție și selecție, deoarece
ele trec prin lapte, la copil. Există lăuze, care se alimentează în exces, crezând că astfel vor
avea o secreție mai mare de lapte. Aceste excese alimentare, precum și ingestia de cantități
mari de lichide (bere, sucuri) nu trebuie recomandate sau tolerate.
Igiena organelor genitale se va face prin spălarea cu o soluție dezinfectantă, diluată
(hipermanganat de potasiu, apă oxigenată, sol. rivanol 1%, apă iodată etc.) a organelor
genitale externe aplicând apoi în fața vulvei un torșon de vată sterilizată. Această toaletă este
recomandat să se facă cel puțin de două ori pe zi (dimineața și seara). La nevoie după
cantitatea și natura lochiilor este indicat să se facă chiar de mai multe ori pe zi în cazul
plăgilor perineale pentru a evita infectarea acestora, toaleta externă a lăuzei se va face, după
fiecare micțiune și defecare. Se va controla și se va nota în foaia de observație, nivelul de
involuție a uterului, raportat la cele două puncte de reper: ombilic și simfiză pubiană. Pentru
involuția uterului, afară de cazurile indicate (subinvoluție) nu se va administra nici un
uteroton. În cazurile indicate se vor administra preparate de ergotină. Se vor examina lochiile,
cantitativ și calitativ. Îngrijirea sinilor. Mameloanele, trebuie îngrijite înaintea fiecărui supt
dezinfectând mamelonul și regiunea mamelonară cu un tampon de 156vată înmuiat într-o
soluție de acid boric 30%. În intervalul dintre supturi se va aplica asupra mameloanelor o
compresă sterilă de tifon. Camera, saloanele, în care se plasează lăuzele, trebuie să fie bine
aerisite, ciclizate, ferite de posibilitatea unei infecții intra-spitalicești.
Gimnastica lăuzei. În timpul lăuziei se recomandă o gimnastică ușoară. Aceasta va
avantaja desfășurarea metabolismelor și a proceselor de involuție și va face lăuzia mai ușoară,
ferind-o de complicații. În efectuarea ei se va avea în vedere starea generală a lăuzei și
constituția acesteia.
Este contraindicată gimnastica la lăuzele bolnave (cardiace, pulmonare, renale etc.),
precum și la acelea care au suferit în timpul nașterii (hemoragii, intervenții obstetricale etc.).
Exercițiile fizice se vor adresa aparatului respirator și circulației sanguine, stimulând-
o pe aceasta din urmă mai ales la nivelul extremităților. De asemenea se vor referi și la
musculatura planșeului pelvian, la musculatura peretelui abdominal și a scheletului.
Masajul este indicat în cazurile cu febră musculară, după contracțiile din timpul
nașterii sau în nevralgii. Formele de masaj indicat sunt: netezirea, vibrația și fricția ușoară.
Masajul abdominal (mai ales, după prima zi de la naștere), recomandat de unii specialiști
poate provoca hemoragii abundente. Masajul și-l poate face lăuza singură (automasaj)
începând din a treia săptămână, dacă bineînțeles nu există vreo complicație.
20
Exercițiile de respirație se pot în- cepe din a doua zi de naștere, punându-se accentul
pe respirația abdominală, vizând funcționalitatea diafragmului. Ținuta lăuzei: mâinile sub cap,
inspirația profundă până la bombarea toracelui, apoi expirația profundă cu ridicarea capului de
pe pernă.
Pentru stimularea circulației sângelui la nivelul extremităților, exercițiile se pot
începe deja a doua zi de la naștere. Ele constau din flectarea și extensia membrelor, ridicarea
și coborârea brațelor în timp ce se inspiră și se expiră profund.
Fortificarea musculaturii abdominale și pelviene, suprasolicitate în sarcină și in
efortul nașterii, se realizează prin exerciții începute a 4-5-a zi de lăuzie, ridicând trunchiul din
poziția culcată pe spate, în poziție șezândă și cu brațele întinse înainte sau încrucișate sub cap.
Pentru musculatura spatelui se vor face exerciții de ridicare a bazinului și flectarea membrelor
inferioare.
Lăuzele cu perineorafie vor face numai mișcările pentru stimularea respirației,
evitând în primele 5-6 zile exercițiile ce se adaugă musculaturii perineale.
În principiu, gimnastica lăuzei se va efectua de către lăuzele normale, neșocate, care
au născut fără accidente, fără complicații sau intervenții. Se va începe cu mișcări, exerciții
ușoare, dând prioritate acelora care se adresează respirației, apoi, musculaturii și circulației.
Ele vor fi continuate după posibilități și acasă, după externare (a 5-6-a zi).
Pentru evitarea muncilor grele și expunere la efort, legate de profesie, lăuzele din
câmpul muncii, conform legii, beneficiază de concediu de lăuzie, care trebuie respectat ca și
cel din timpul sarcinii. Pentru femeile casnice din mediul urban sau rural, se recomandă
aceleași măsuri igienice în tot timpul lăuziei, lipsite de efort, factori nocivi, stresanți etc.
21
Vaginul, care a suferit o mare ampliație în timpul nașterii se retractă și-și recapătă
tonicitatea. Mucoasa vaginală, îmbibată cu serozitate, hipervascularizată și edemațiată în
timpul sarcini, destinsă în timpul nașterii se pliază ca și cutele unui acordeon. Flora vaginală
(bacilii Döderlein) și pH obișnuit, revin la limitele normale, abia după ce se restabilizează
prima menstruație.
Uterul, care, în mod deosebit, a suferit cele mai importante modificări caută să-ți
recapete: volumul, greutatea, consistența, forma, situația, structura, avută înaintea sarcini.
Esența acestor modificări prin care se urmărește acest scop, o constituie involuția uterului.
Involuția uterului, poate fi mai rapidă: hiperinvoluție sau, mai retardată, subinvoluție.
Mecanismul involuției constă în reducerea volumului uterului după eliminarea produsului de
concepție, datorită retractilității sale cu turtirea și dispariția consecutivă a sinusurilor venoase
care în sarcină constituiau adevărate rezervoare sanguine. De asemenea dispare imbibiția
țesuturilor uterine, prin reducerea vascularizației abundente și a edemului din sarcină.
Fibrele musculare se atrofiază, suferă degenerescență grăsoasă, hialină, sau dispar și
sânt înlocuite cu țesut conjunctiv. Alăptarea, prin crearea unui reflex de contracție mamo-
uterin, contribuie și ea la mecanismul involutiv al uterului.
Mucoasa uterină se detașează în partea superficială a caducei, rămânând numai
stratul profund spongios care are un aspect diferit în zona placentară de cea membranoasă.
Prima, are formă rotundă sau ovalară (tiparul placentei) și aspectul mamelonar, roșu acoperit
de cheaguri, produși de tromboza vasculară a vaselor utero-placentare, după dezlipirea
placentei. Sub stratul spongios se găsește fundurile de sac glandulare, din epiteliul cărora se
va produce mucoasa viitoare. Zona membranoasă este netedă de culoare cenușie, roșiatică.
Eliminarea detrusurilor celulare, glandulare din mucoasă și regenerarea acesteia din
elemente subiacente, se face repartizat în două stadii ale lăuziei.
În primul stadiu, se produce o distrugere și eliminare a celulelor deciduale cu tubi
glandulari, în mare măsură; în al doilea stadiu, se instalează o fază de regenerare glandulară și
inclusiv a mucoasei uterine, al cărui proces se încheie la sfârșitul lăuziei.
Clinic involuția uterului se pune în evidență prin palparea fundului uterin și
raportarea lui la două puncte de reper: cicatricea ombilicală și simfiza pubiană. În prima zi
după naștere fundul uterului se găsește la un lat de deget sub ombilic și scade zilnic cu un cm,
sau un lat de deget, încât a VI-a zi după naștere este la jumătate distanță între ombilic și
simfiza pubiană. După 10-12 zile de la naștere uterul coboară sub simfiza pubiană în bazin și
devine pelvian. În timpul involuției, uterul prezintă contracții care uneori sunt mai puternice și
devin dureroase, cu caracter de colică, cunoscute, laic, sub numele de ,,răsuri". Aceste răsuri
22
sunt mai frecvente la multipare și în cazurile unde rămân resturi de membrane sau cheaguri
sanguine în cavitatea uterului încât acesta prin contracții puternice caută să le elimine.
Lochiile. Al doilea element important în lăuzia propriu-zisă, legat de involuția
uterină, îl constituie lochiile (scurgerile uterovaginale). Originea lor este în cavitatea uterină.
Aspectul și conținutul lochiilor este variabil.
Astfel, în primele 3-4 zile conținutul lor, format mai mult din sângele provenit din
plaga placentară, le va imprima o culoare roșie, fiind sanguinolente, cruente. Ele conțin sânge
lichid, resturi de caducă, celule deciduale, cristale de colesterină.
După 3-4 zile, procesul de regenerare avansând, sursa hemoragiei este oprită prin
acoperirea suprafeței zonei placentare cu fibrină și prin apariția unei infiltrații leucocitare.
Sângele expulzat va fi din ce în ce mai redus și lochiile pe parcurs vor deveni din ce în ce mai
deschise (mai puțin sânge, mai multă serozitate), căpătând o culoare brună și constituind
lochiile serosanguinolente care se păstrează așa până după a 10-12 zi de la naștere.
Procesul regenerativ în continuare al cavității uterine și conținutul ei aproape absent,
face ca lohiile să fie reduse, alcătuite din descuamări de mucoasă și lichid seros, transudat. Cu
fiecare zi de lăuzie ce trece, lochiile devin din ce în ce mai albe, seroase și cantitativ mai
puține. Conținutul lor se îmbogățește cu celule descuamate din col și vagin. În general ele sunt
sterile, din acest motiv au un miros fad.
Din punct de vedere chimic, lochiile, în general, conțin apă, albumină, sare, mucină,
Ca, Ph, fier, grăsimi saponificate, elemente sanguine, celule deciduale, de descuamație,
germeni saprofiți și chiar patogeni din căile genitale. Au un rol de apărare, oprind ascensiunea
microbilor veniți din afară. Cantitatea lor totală: 1400-1500 g. Lochiile dispar complet la 4-6
săptămâni, când procesul regenerativ al mucoasei se consideră în întregime refăcut. În acest
timp ciclul hipofizo-ovaro-uterin este restabilit și mucoasa nou formată (proliferativă și de
secreție) se elimină sub forma hemoragică a primei menstruații după naștere. În timpul
lăuziei, lochiile pot prezenta variații cantitative și calitative în limitele stării fiziologice.
Astfel, ele sânt mai reduse și cu sânge în cantitatea mai mică la mamele care
alăptează, decât la cele care nu alăptează, datorită reflexului de supt mamo-uterin, efectuat
prin intermediul sistemului neuro-hipofizar, prin care contracția uterului este stimulată și
hemostaza avantajată. De aceea, involuția uterului la mamele care nu alăptează este mai
înceată.
Segmentul inferior și colul uterin, părți componente ale uterului suferă și ele efectul
involuției. Segmentul inferior își reduce dimensiunile și consistența la forma și tonusul
istmului uterin, ante-partum, în care se transformă.
23
Colul își recapătă forma și aspectul anatomic, deja începând cu a 5-a zi după naștere.
Comparativ cu segmentul superior, colul involuează și își revine la starea inițială mult mai
rapid (explicabil prin amploarea mai redusă a modificărilor produse în sarcină și naștere, față
de corp). Contracția musculară închide vasele, elimină mucoasa și scurtează segmentul
inferior și colul, reducându-l treptat la dimensiunile stării negravidice. Refacerea glandelor
cervicale și secreția de mucus cu rol protector, se face destul de repede.
Procesul de involuție uterină post-partum se extinde și asupra anexelor lui,
parametre, ligamentele largi, ligamentele rotunde, care nu mai sunt îmbibate edemațiate,
congestionate, ci se scurtează, devin mai ferme. Ovarele, inactive, în timpul sarcinii, în ceea
ce privește maturația foliculară își redeșteaptă funcțiunile în vederea reinstalării și
exteriorizării ciclului. Corpul galben de sarcină după naștere se transformă în țesut conjunctiv,
fibros, atretic.
Aparatul folicular intrând în acțiune sub efect hipofizar maturează foliculii
primordiali până la ovulație. Aceasta însă este oprită prin fenomenul „Feed-back”, de către
prolactina și hormonii corticosuprarenali la femeia care alăptează. După perioada de lactație,
în general, se formează un ovul apt de fecundare, fertilitatea fiind posibilă.
În timpul lactației, fiind deci o maturație foliculară insuficientă și incompletă, ciclul
menstrual lipsește și există o amenoree fiziologică de lactație, ca și în sarcină (amenoreea de
gestație).
Rareori (20%) femeile în timpul lăuziei, au o singură dată menstruație, după care se
instalează o amenoree de lactație pe tot timpul acesteia. Se poate ca în acest timp, în procesul
de maturație foliculară, un folicol să ajungă la dezvoltarea de folicul de Graaf matur și să
producă ovulație și, astfel, să se poată realiza o fecundație. De obicei, însă, dacă apare
menstruația, aceasta este o sângerare monofazică, anovulatorie. Menstruația, adevărată,
bifazică, ovulatorie survine mai rar în timpul lactației.
Deci alăptarea nu poate feri femeia de posibilitatea unei noi sarcini. La femeile care
nu alăptează, în 80% din cazuri la 6 săptămâni după naștere, se instalează menstruația.
24
Vergeturile gravidice, își schimbă aspectul roșu-violaceu, devenind albe, sidefii, lucioase,
aspect care persistă în continuare.
Pigmentația de pe față și abdomen dispare.
Scheletul modificat în statusul gravidic, își revine, la normal.
Greutatea corporală, datorită evacuării uterului și desimbibiției tisulare, scade
pronunțat, în medie cu 4 kg în primele 8 zile după naștere. Tensiunea arterială, mai scăzută în
sarcină, crescută în travaliu, revine la normal, în lăuzie.
Pulsul bradicardic, în primele 3-5 zile de lăuzie revine la normal. Accelerarea
pulsului survenită, eventual în următoarele zile, traduce o anemie sau o infecție post-partum.
O ușoară accelerare, a pulsului, este explicabilă prin labilitatea vasomotorie a lăuzei.
Formula sanguină, se modifică, în lăuzie. Poliglobulia și leucocitoza polinucleoza,
din timpul sarcini revin, progresiv, la normal. În 2-3 cu zile se reduce poliglobulia și în 14
zile, leucocitoza. Viteza de sedimentare, a hematiilor este normală. Temperatura corpului este
normală și oscilează între 36.8° cel mult 37°, 37.2°. Subfebrilitățile sunt generate, fiziologic,
de resorbția produselor catabolice, de pe urma proceselor de involuție a țesuturilor (necroza
fibrelor musculare uterine) care trec în sânge. Această subfebrilitate produsă din această
cauză, nu depășește niciodată 38°.
Aparatul respirator, funcțional, se manifestă prin mișcări respiratorii mai puțin
frecvente și capacitate pulmonară crescută. Tubul digestiv în lăuzie, funcționează normal.
Apetitul este prezent, digestia normală. Persistă uneori constipația.
Ficatul dacă a fost interesat în sarcină își revine după naștere.
Aparatul excretor, demonstrează, funcțional o eliminare crescută de urină, în
deosebi, în primele zile după naștere când cantitatea se cifrează la 1600 cc. Este de asemenea
prezentă o glicozurie, o lactozurie și o albuminurie crescută fiziologic, în lăuzie. De regulă
acest neajuns se redresează după scularea din pat a lăuzei. Lactația. In primele 2-3 zile
aspectul și volumul mamelelor nu se modifică. Din a treia zi, mamelele devin mai
voluminoase și împăstate, cu o tensiune interioară crescută, pe care lăuza o sesizează și
exteriorizează sub formă de durere. La comprimarea mamelonului iese lapte în locul
colostrului.
Instalarea secreției de lapte, în general, se face fără complicații, rare ori instalarea
lactației este însoțită de durere, ascensiune termică, stare de rău, tulburări neurovegetative,
greață, vărsături, reacția ganglionară axilară etc. Acest tablou clinic, se denumește „furia
laptelui”.
25
Declanșarea secreției lactate se face pe un suport neuroendocrin, datorită secreției de
prolactină de către hipofiză, după dispariția acțiunii inhibitoare a foliculinei existentă la titrul
ridicat în timpul sarcinii. Ea este menținută în continuare prin acest hormon la care se mai
adaugă reflexul prin supt produs de gura copilului, ca stimul nervos mamelonar. Cantitatea de
lapte supt crește progresiv: în prima zi 50 g, a 4-6-a zi de la 500-1000-1500 g.
26
menstruația poate să nu apară atâta timp cât femeia alăptează. Amenoreea din timpul lactației
se datorează unui deficit de stimulare ovariană de către gonadotropinele hipofizare.
Lăuzia tardivă este dominată de lactație.
2.5 Lactația
https://www.sfatulmedicului.ro/centre/Lauzia/
Lactația este procesul prin care se realizează și se menține secreția lactată. Cuprinde
următoarele faze: mamogeneza, lactogeneza, lactopoieza, galactochineza.
Mamogeneza reprezintă dezvoltarea glandelor mamare pe parcursul sarcinii, în urma
căreia acestea pot să secrete laptele.
Lactogeneza reprezintă inițierea lactației imediat după naștere. Lactopoieza
reprezintă menținerea secreției lactate pe parcursul perioadei de alăptare.
Galactochineza reprezintă ejecția laptelui.
Mamogeneza începe de la începutul sarcinii și se manifestă prin: creșterea numărului
canalelor galactofore, dezvoltarea acinilor glandulari.
Lactogeneza începe după naștere. Până în ziua a 5-a după naștere este secretat
colostrul, care este un lichid galben-oranj ce conține mai multe minerale și proteine
(globuline) și mai puține glucide și grăsimi decât laptele. Colostrul se transformă treptat în
lapte în decurs de 4 săptămâni. În colostru s-a constatat și prezența anticorpilor Ig A asigurând
protecția nou-născutului împotriva germenilor patogenici enterici. Pe lângă imunoglobuline în
colostru se mai găsesc: macrofage, complement, limfocite, lactoperoxidază, lizozim.
27
Lactopoieza începe în ziua a 5-a după naștere, când colostrul este înlocuit cu secreția
de lapte. La femeia care alăptează secreția lactată este menținută prin actul suptului, acesta
declanșând eliberarea de prolactină.
Secreția lactată are la 2 săptămâni de la naștere un volum de 500 ml, iar la 2 luni
800-1000 ml. Principalele componente ale laptelui sunt: pro- teine, lactoză, apă și grăsimi.
Laptele are aceeași osmolaritate cu a plasmei. Principalele proteine sunt: lactalbumina,
lactoglobulina, cazeina.
Aminoacizii esențiali provin din sânge, iar aminoacizii neesențiali sunt derivați o
parte din sânge și o parte sunt sintetizați în glanda mamară. În laptele uman s-au identificat și:
interleukina-6, citokine, prolactină, factorul de creștere epidermal, toate vitaminele cu
excepția vitaminei K. Datorită deficitului de vitamina K se recomandă administrarea acesteia
la nou-născut imediat după naștere pentru a preveni boala hemoragică a nou-născutului.
Totodată, concentrația de Fe în laptele matern este scăzută, ceea ce impune
suplimentarea alimentației nou-născutului cu alimente cu un conținut crescut de Fe. În lapte
anticorpii predominanți sunt de tipul lg A, o macromoleculă care este importantă în procesul
antimicrobian de la nivelul mucoaselor. Imunoglobulinele A secretorii acționează local la
nivelul tractului gastrointestinal și la nivelul mucoaselor. Laptele uman conține și limfocite T
și B, dar limfocitele T din lapte se pare că sunt diferite de limfocitele sanguine.
Galactogeneza se realizează prin contracția celulelor mioepiteliale, care la rândul ei
are la bază un reflex neuroendocrin.
Endocrinologia lactației
Clinica lactației
29
CAP. III ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE DE
ASISTENTUL MEDICAL
https://www.sfatulmedicului.ro/centre/Lauzia/
31
alăptează comparativ cu dieta din timpul sarcinii trebuie să fie bogată în calorii și proteine, de
aproximativ 800 calorii/zi. Este recomandată suplimentarea dietei cu preparate din fier pentru
încă 3 luni de la naștere.
Pe parcursul lactației se vor evita.
- alimentele iritante: fasole, mazăre, varză murată, conservele, ciocolata;
- condimentele;
- toxicele: alcoolul, tutunul, cantitățile mari de cafea, medicamentele care trec în
lapte.
https://www.sfatulmedicului.ro/centre/Lauzia/
32
3.1.6 Educația sexuală
Reluarea contactului sexual este bine să se realizeze după cel puțin 2 săptămâni de la
naștere, pentru că înainte de această perioada există, pe de-o parte, riscul infecției, iar pe de
altă parte este dureros datorită involuției uterine incomplete și cicatrizării incomplete a
epiziotomiei sau a lacerațiilor vaginale. In principiu, la femeile cu epiziorafie, contactul
sexual se poate relua la 2 luni de la naștere, în timp ce la cele fără epiziorafie la 6 săptămâni.
Femeia trebuie avertizată asupra faptului că alăptarea, determinând o supresie prelungită a
secreției de estrogeni, generează atrofie vaginală și scăderea lubrificării vaginale în timpul
contactului sexual.
3. Externarea
Externarea, dacă nu apar complicații puerperale, se poate face în a 3-a sau a 4-a zi de
la naștere. Recomandările la externare sunt: menținerea zilnică a unei igiene generale și
locale; controlul temperaturii axilare în prima săptămână, în fiecare zi; igiena sânilor; evitarea
constipației.
33
CAP. IV STUDIU DE CAZ
4.1 Culegerea de date
Nume și prenume: A.G.
Vârsta: 23 de ani
Data nașterii: 15.03.1985
Stare civilă: căsătorită
Religie: ortodoxă
Naționalitate: română
Ocupație: casnică
Antecedente heredocolaterale: neagă
Antecedente personale fiziologice și patologice:
Menarha – 12 ani
Cicluri menstruale regulate
Ultima menstruație: 19 iulie 2022
Nașteri: 0
Avorturi: 0
Contraceptive: întrerupte de un an
Internări anterioare – nu
Obiceiuri de viață – nefumătoare
Înălțime – 175 cm
Greutate inițială – 58kg
Greutate actuală – 75kg
Motivele internării:
Supravegherea lăuzei.
Istoricul bolii:
Pacienta, în vârstă de 23 de ani, este transferată în salonul de lehuzie, în urma nașterii
unui făt viu, de sex masculin, în greutate de 3500g, scor APGAR 9, naștere spontană, cu
rupere de membrane, expulzia placentei fiind naturală, starea părților moi (perineu, vagin, col,
uter) fiind intactă.
35
In urma culegerii de date lahuza prezinta o serie de manifestari de dependenta care o
impiedica sa si satisfaca pe deplin cele 14 nevoi fundamentale.
Manifestari de dependenta:
Insomnie, dureri mamare, discomfort pelvin, anxietate, oboseala, apetit scazut
Pacienta prezinta conform datelor din tabel un scor de dependenta usoara, avand
patru nevoi afectate.
36
3.5
3
3
2.5
2
2
1.5
1 1
1
0.5
0
1
37
cauzele manifestarilor de
dependenta
80
60
40
20
0
1
fizice psihologice
diagnostice de ingrijire
stare de-
presiva
4.3 Obiective:
1. Lahuza sa prezinte stare de comfort la asezare in sezut
2. Lahuza sa se poata odihni in urmatoarele zile
38
3. Lahuza sa alapteze normal
Obiective
50
40
30
20
10
0
1. Lahuza sa prez- 2. Lahuza sa se 3. Lahuza sa
inte stare de com- poata odihni in alapteze normal
fort la asezare in urmatoarele zile
sezut
39
- Favorizarea discutiilor cu alte mamici si impartasirea experientei de a fi
mama
Examene de laborator
Examen Mod recoltare Rezultate Valori normale
Leucocite Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 11.4µL 4-9/*103/ µL
Neutrofile Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 8.89µL 1.5-8/*103/ µL
Limfocite# Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 1.74µL 1.5-4/*103/ µL
Limfocite% Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 15.20% 25-40%
Monocite Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 0.727µL 0-0.9/*103/ µL
Basofile Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 0.055µL 0-0.02/*103/ µL
EOS Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 0.022% 0-0.35/*103/ µL
Neutrofile Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 77.80% 50-70%
Monocite% Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 6.35% 0-10%
EOS% Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 0.194% 0-4%
Basofile% Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 0.479% 0-1%
Eritrocite Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 3.93 µL 3.7-4.9/*103/µL
HGB Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 10.7 11.5-15/g/dl
HCT Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 34.10g/dl 35-45g/dl
40
MCH Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 27.2pg/celulă 25-32pg/celulă
MCHC Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 31.30g/dl 30-35g/dl
MCV Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 86.80fL 78-95fL
RDW Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 16.20% 11-16%
PLT Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 165 150-400/*103/
MPV Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 11.10fL 7-11fL
PCT Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 0.183% 0.17-0.35%
PDV Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 20.50% 9-17%
Sumar de urină
41
11.05.202 110/75 60/min 17 resp/min 36.4℃ 3200 ml prezent
3
12.05.202 115/85 68/min 18 resp/min 36.6℃ 3000 ml prezent
3
13.05.202 115/65 65/min 18 resp/min 36.4℃ 2800 ml Prezent
3
42
CONCLUZII
43
ANEXE
44
pacientul este rugat să ocupe o poziție confortabilă de decubit dorsal,
semișezând sau ortostatism la indicația medicului
EFECTUAREA PROCEDURII:
ștergem olivele și părțile metalice ale stetoscopului folosind comprese
alcoolizate
alegem tensiometru cu manșeta corespunzătoare vârstei și constituției
pacientului
dacă pacientul a făcut efort, este emoționat sau are dureri, se amână procedura
se alege brațul potrivit pentru aplicarea manșetei (să nu aibă perfuzie
intravenoasă, intervenție chirurgicală la nivelul sânului sau axilei, fără arsuri,
răni)
pacientul este rugat să adopte poziție confortabilă în funcție de starea sa de
sănătate, dar cu brațul susținut la nivelul inimii și palma îndreptată în sus;
se verifică dacă manșeta conține aer, la nevoie aerul este scos deschizând
ventilul de siguranță și comprimând manșeta în palme sau pe suprafață dură;
înainte de a umfla manșeta, se închide ventilul
manșeta se aplică circular în jurul brațului, bine întinsă, la aproximativ 2,5 -5
cm deasupra plicii cotului și se fixează;
se palpează artera brahială sau radială exercitând o ușoară presiune cu degetele;
se așază membrana stetoscopului deasupra arterei reperate, iar olivele se
introduc în urechi;
manșeta tensiometrului se umflă în timp ce pompăm aer cu para de cauciuc,
timp în care atenția noastră trebuie să fie pe acul manometrului;
continuăm pomparea aerului până când presiunea se ridică cu 30 cm deasupra
punctului în care pulsul a dispărut (nu se mai aud bătăi în urechi)
se decomprimă manșeta deschizând ușor ventilul de siguranță pentru
restabilirea circulației sângelui prin artere;
se înregistrează mental cifra indicată de acul manometrului în oscilație în
momentul în care, în urechi, se aude prima bătaie clară, aceasta reprezentând
presiunea sistolică;
se înregistrează numărul care corespunde bătăii de final în timp ce se continuă
decomprimarea manșetei, aceasta reprezentând tensiunea arterială diastolică;
se îndepărtează manșeta, se curăță olivele;
45
în carnetul cu adnotări personale se notează: numele pacientului, data
înregistrării, valorile obținute.
REPREZENTAREA GRAFICĂ A TENSIUNII ARTERIALE:
pentru fiecare linie orizontală din foaie, se consideră 10 mmHg sau 1 cmHg
valorile înregistrate se reprezintă grafic printr-un dreptunghi de culoare
albastră, așezat pe verticala timpului, latura de sus a dreptunghiului reprezintă
tensiunea arteriala sistolică, iar cea de jos tensiunea arterială diastolică.
REZULTATE DORITE:
Tensiunea arterială a pacientului este în limitele normale și corespunde vârstei,
pacientul nu acuză cefalee sau tulburări de echilibru.
REZULTATE NEDORITE:
presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică decât rata normală a
persoanelor de aceeași vârstă;
pacientul poate avea mai multe probleme de dependență precum: alterarea
randamentului inimii, intoleranța la activitate, exces de volum lichidian, alterarea
alimentației, alterarea menținerii sănătății.
EDUCAREA PACIENTULUI
se educă pacientul adult că este necesar să își măsoare tensiunea arterială cel puțin
odată pe an;
se informează pacientul despre utilitatea automăsurării tensiunii arteriale la
domiciliu prin echipament digital deoarece se citesc mult mai ușor valorile;
pacientul este instruit să se prezinte la medic dacă valorile tensiunii arteriale sunt
oscilante;
se educă pacientul cu hipertensiune arterială că este necesar să își ia
medicamentele în mod regulat, să reducă consumul de sare, să-și verifice constant
greutatea și să evite stresul;
pacientul este informat cu privire la valorile normale ale tensiunii arteriale în
funcție de vârstă, eventual se oferă un tabel ca cel de mai jos:
46
Limite superioare
Vârsta Valori normale ale normalului
1 an 95/65 mmHg Nedeterminate
6-9 ani 100/65 mmHg 119/79 mmHg
10-13 ani 110/65 mmHg 124/84 mmHg
14-17 ani 120/80 mmHg 134/89 mmHg
18- adult 120/80 mmHg 139/89 mmHg
47
captatorul care este adaptat la un capișon de unică folosință se introduce în urechea
pacientului;
pentru a fi în fața timpanului este recomandat ca termometrul să se rotească 30 de
grade, aparatul afișând temperatura în 1-3 secunde.
49
depistarea tulburărilor endocrine și metabolice.
MODALITĂȚI DE
RECOLTARE:
puncția capilară
puncția venoasă
puncția arterială, efectuată de
medic
la nou-născuți din cordonul
ombilical sau scalp.
TIPURI DE EXAMENE:
examene hematologice, coagulare
examene biochimice
examene bacteriologice
examene imunologice
examene virusologice
examene parazitologice.
PREGĂTIREA PACIENTULUI:
folosind termeni simpli, se explică procedura pacientului și se cere consimțământul
se explică pacientului că pot surveni restricții alimentare, eventual o întrerupere a
unor medicamente la recomandarea medicului. Majoritatea analizelor se recoltează
a jeun, dimineața devreme, la minim 8 ore de la ultima masă, în condiții de repaus
fizic
se identifică eventuale alergii la substanțe dezinfectante sau latex
se liniștește pacientul
se oferă informații cu privire la timpul necesar până la obținerea rezultatelor.
ERORI DE RECOLTARE:
instruirea necorespunzătoare a pacientului
pacientul nu respectă dieta, consumul medicamentelor sau are o postură greșită
manevrare sau etichetare incorectă
recipient inadecvat, cantitate de sânge insuficientă
contaminarea probelor
50
întârzierea expedierii probelor la laborator
nerespectarea ordinii de recoltare
neomogenizarea corectă a sângelui cu anticoagulantul sau aditivul din flacon
menținerea garoului mai mult de 1 minut poate provoca modificarea rezultatelor.
MATERIALE NECESARE:
-Pentru puncție:
seringi, ace sterile adaptate, ace cu fluturași
vacuumuri adecvate cu sau fără anticoagulant, în funcție de probă
pansament adeziv
-Pentru dezinfecție:
tampoane cu alcool, betadină
mănuși de unică folosință
garou
aleză, câmp
container pentru materialele folosite
altele: etichete, cod de bare.
În funcție de tipul de examen, se aleg vacuumurile pentru recoltare, conform tabelului:
Tip de vacum Conținut/ Tip de examene
anticoagulant
Capac roșu Fără aditivi, fără Ex. biochimice,
anticoagulant serologice, determinare
grup sanguin
Capac mov EDTA Hematologice,
HLG
Capac negru Citrat de Na VSH
Capac albastru Citrat de Na Hematologie, timp
de protrombină, factori ai
coagulării
Capac verde Heparină Biochimie,
electroliți, hormoni, gaze
arteriale
Capac galben Citrat de dextroză Hemocultură pt.
germeni anaerobi
51
Capac gri Hemocultură pt.
germeni aerobi
EFECTUAREA PROCEDURII:
se spală mâinile și se îmbracă mănușile
se pregătesc vacumurile și se etichetează
se alege locul: venele de la plica cotului (mediană, cubitală, cefalică, bazilică),
venele antebrațului și venele de pe fața dorsală a mâinii folosind ace mici
se selectează venele uzuale
în cazul în care venele nu sunt vizibile: se încălzesc cu o compresă caldă sau se
masează brațul, se balansează brațele în jos pentru a umple venele, cu lovește ușor
cu indexul fosa anterocubitală
se pune materialul de protecție sub brațul pacientului pentru a nu păta patul cu
sânge sau dezinfectant
vena aleasă se palpează cu indexul
se pregătește vacumul prin îndepărtarea capacului necolorat al acului dublu
se înșurubează bine în holder
se verifică ca poziția brațului să fie îndreptată în jos
se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului puncției
se face dezinfecția locului cu mișcări circulare de la centru spre periferie, pentru a
evita transportul germenilor spre locul puncției
53
se lasă să se usuce sau se șterge cu un tampon
se îndepărtează capacul colorat al acului dublu
se fixează vena cu ajutorul policelui mâinii nedominante la 2-3 cm sub abord pentru
a evita accidentele determinate de mișcarea bruscă a pacientului
se introduce acul în venă cu bizoul îndreptat în sus, orientat oblic la un unghi de 10-
30 grade în funcție de calibrul și profunzimea venei
după intrarea în venă se constată scăderea rezistenței la înaintare și se pătrunde în
lumenul vasului 1-2 cm
se alege primul tub și se împinge în holder apăsând cu degetele mijlociu și arătător
pe marginea holderului până ce partea acului dublu dinspre tub străpunge diafragma
de cauciuc a capacului tubului
vacuumul din tub extrage din venă cantitatea de sânge prestabilită
se îndepărtează garoul, nu se ține niciodată mai mult de un minut
după ce primul tub s-a umplut și sângele nu mai curge, se scoate din holder și din ac
și se umplu cu sânge și restul tuburilor respectând schema de recoltare
tuburile cu anticoagulant se răstoarnă cu mișcări lente pentru a omogeniza lichidele
OBSERVAȚII:
Pe durata recoltării, tuburile se țin cu capacul în sus.
Conținutul tubului nu trebuie să atingă capacul acului pe durata puncției venei.
Brațul pacientului trebuie plasat în jos.
După umplerea ultimului tub, acul se scoate din venă.
LOCURI DE ELECȚIE:
Venele: de la plica cotului, de la partea dorsală a mâinii, de pe partea posterioară a
gambei, jugulare, epicraniene la nou născut și sugar.
PREGĂTIREA PACIENTULUI:
Pacientul este informat cu privire la procedura care urmează să I se efectueze;
Se obține consimțământul informat;
Se verifică locurile de elecție evitând zonele cu pilozitate sau semne de infecție;
Se poziționează pacientul în poziție confortabilă în funcție de starea sa generală.
EFECTUAREA PROCEDURII:
Se verifică prescripția medicamentului;
Se spală mâinile în cei 5 timpi;
56
Se îmbracă mănușile;
Se aspiră soluția din flacon, se elimină bulele de aer;
Acul se schimbă cu unul capișonat;
Se leagă garoul, se palpează traiectul venei, se dezinfectează larg zona aleasă
pentru injecții;
Se efectuează puncția venoasă și se verifică poziția acului prin aspirare;
Dacă acul este în venă se desface garoul după care se injectează lent soluția
medicamentoasă observând reacțiile pacientului;
Se extrage rapid acul, locul injectat se comprimă cu un tampon cu alcool.
INCIDENTE/ACCIDENTE:
Prin injectarea rapidă a soluției pacientul poate face flebalgie, prin perforarea venei
sau prin retragerea acului fără eliberarea garoului se face hematom. Pacientul mai poate
prezenta amețeli, lipotimie, colaps.
TRANSFUZIA SANGUINĂ
DEFINIȚIE:
Reprezintă o substituitivă administrată cu scopul de a corecta un deficit
congenital sau câștigat în unul sau mai mulți constituenți ai sângelui. Se bazează pe utilizarea
de derivate sanguine preparate pornind de la o donare de sânge efectuată cu respectarea
principiilor voluntariatului, anonimatului și a lipsei de beneficiu. Orice indicație de
administrare a unei terapii transfuzionale, trebuie făcută de un medic și documentată în Foaia
de observație a pacientului.
TIPURI DE TRANSFUZIE:
Homologă – procedură prin care un component sanguin recoltat de la un
donator este administrat unui pacient, altul decât donatorul
57
Autologă - procedură prin care un component sanguin recoltat de la o persoană,
este administrat aceleiași persoane
EFECTUAREA PROCEDURII:
Se explică procedura și se obține consimțământul scris
Se măsoară FV ale pacientului
Se verifică corespondența datelor de pe pungă cu cele ale pacientului
Se verifică aspectul produsului, termenul de valabilitate
Se efectuează proba de compatibilitate Jeanbreau între sângele pacientului
(primitor) recoltându-se 2-3 ml de sânge, și cel al donatorului
Se încălzește sângele la temperatura corpului
Se spală mâinile, se îmbracă mănușile sterile
Se deschide trusa de transfuzat și se adaptează la punga cu ser fiziologic, dacă
transfuzorul are 2 capete (transfuzor în Y), un capăt se adaptează la punga cu
SF iar celălalt capăt la punga cu produsul sanguin
Se suspendă punga/pungile în stativ
Se umple camera de picurare la jumătate cu SF, în timp ce tubul racordat la
punga cu sânge este închis
Se elimină aerul de pe antena transfuzorului lăsând să curgă câteva picături din
soluția de SF
Dacă trusa de transfuzie are un singur tub, atunci se închide prestubul, se
schimbă punga cu SF cu cea cu sânge
58
Se atașează apoi, prin tehnica aseptică, amboul transfuzorului la branulă sau
cateter și se ajustează ritmul de scurgere în funcție de tipul produsul sanguin
Dacă transfuzorul este în Y, se procedează la fel numai că nu mai este nevoie
să se schimbe pungile, în acest caz, se închide tubul adaptat la punga cu ser și
se deschide tubul adaptat la punga cu sânge
Se efectuează proba biologică Oelecker lăsând să curgă în jet 20 ml sânge după
care se reglează ritmul de scurgere la 10-15 picături/ minut timp de 5 minute
Se supraveghează pacientul în acest interval și dacă nu apar semne de
incompatibilitate se repetă operația
Dacă nici de data asta nu apar semne de incompatibilitate se continuă
transfuzia în ritmul stabilit, se aplică pe pungă o etichetă cu data și ora la care a
început transfuzia
Dacă apar semne adverse, se oprește transfuzia și se anunță medicul
Riscul de apariție a reacțiilor adverse este crescut în primele 15 minute
Nu se administrează în punga cu produsul sanguin medicamente sau alte soluții
perfuzabile
Se înregistrează orice eveniment apărut în cursul transfuziei
După terminarea transfuziei se notează în fișa pacientului ora, starea generală a
pacientului, sub semnătura asistentei
Punga se trimite la unitatea de transfuzii sanguine împreună cu o mică cantitate
de sânge (5-6ml) și se păstrează 48 ore
Se supraveghează pacientul în următoarele 24-48 ore posttransfuzionale.
SPĂLĂTURA VAGINALĂ
60
Se spală bine cu jet cu presiune mică, fundul de sac posterior și apoi se plimbă canula
pe toată suprafața vaginului pentru o curățare a mucoasei vaginale și a colului uterin.
Se retrage canula înainte ca irigatorul să se golească, se pensează tubul și se depune în
tăvița renală.
La finalul spălăturii vaginale se face toaleta regiunii vulvare și apoi se usucă zona
genitală cu vată și prosop.
Se ajută pacienta să se îmbrace și sa aibă o poziție comodă în pat.
Se examinează lichidul de spălătură, care poate conține: flocoane de mucus, puroi,
cheaguri de sânge.
Se pregătește lichidul de spălătura pentru laborator: se colectează lichidul în eprubete,
se etichetează corespunzător și se trimite la laborator pentru analiza.
61
BIBLIOGRAFIE
62