CUPRINS

INTRODUCERE....................................................................................................................III
CAP. I NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE..........................................................1
1.1 Noțiuni de anatomie.............................................................................................................1
1.2 Noțiuni de fiziologie...........................................................................................................12
CAP. II LĂUZIA FIZIOLOGICĂ........................................................................................18
2.1 Definiție...............................................................................................................................18
2.2 Clasificare...........................................................................................................................18
2.2.1 Lăuzia imediată......................................................................................................................18
2.2.2 Lăuzia propriu-zisă.................................................................................................................20
2.2.3 Lăuzia tardivă.........................................................................................................................20
2.3 Modificările anatomice și fiziologice din lăuzie..............................................................22
2.3.1 Modificările aparatului genital...............................................................................................22
2.3.2 Modificări ale aparatelor și sistemelor...................................................................................25
2.4 Aspectele clinice ale lăuziei...............................................................................................27
2.5 Lactația...............................................................................................................................28
CAP. III ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE DE ASISTENTUL MEDICAL...........30
3.2 Atitudinea în lăuzie............................................................................................................30
3.2.1 Supravegherea funcțiilor vitale..............................................................................................30
3.2.2 Supravegherea reluării tranzitului de materii fecale și funcția urinară..................................30
3.2.3 Toaleta vulvo-perineală.........................................................................................................31
3.2.4 Alimentația lăuzei..................................................................................................................31
3.2.5 Îngrijirea sânilor.....................................................................................................................31
3.2.6 Educația sexuală.....................................................................................................................32
3.3 Externarea..........................................................................................................................32
CAP. IV STUDIU DE CAZ....................................................................................................33
CONCLUZII...........................................................................................................................45
ANEXE.....................................................................................................................................46
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................64
 MOTTO

Să naști și să fii născut ne aduce la esența creației, unde spiritul uman este curajos și
îndrăzneț, iar corpul un miracol al înțelepciunii.
– Harriette Hartigan –

ii
 INTRODUCERE

Nimic nu este mai încântător pentru o mamă decât să își țină la piept pruncul abia
născut. Este minunea care asigură continuitatea vieții pe pământ.
Am avut ocazia în perioada de stagiu să cunosc bucuria mămicilor care își strângeau
la piept nou-născuții, și să particip la acordarea îngrijirilor în această imediată perioadă ce
urmează nașterii. Lucrul acesta a avut un impact emoțional asupra mea, fapt ce m-a
determinat să aleg ca temă de studiu îngrijirea lăuzei.
Lăuzia este acea perioadă când organismul, care a suferit transformări în perioada de
graviditate, să revină la parametri corespunzători. Așa cum nașterea normală este un dar divin,
și lăuzia fiziologică este o perioadă în care natura ne fascinează prin modificările care se
produc în corpul femeii.
Îmi place să văd viața începând și de asemenea să pot înțelege minunea care are loc
în organismul femeii în drumul acesta de la concepție – graviditate – naștere – lăuzie, motiv
pentru care mi-am propus să efectuez un studiu despre îngrijirile acordate în ultima etapă –
lăuzia.

iii
 CAP. I NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE

1.1 Noțiuni de anatomie

Aparatul genital feminin este alcătuit din ovar sau gonada feminină, din calea
genitală formată de tubele uterine, uter, vagin și din vulvă organul genital extern al femeii.

Figură 1 – Anatomie uter1

Ovarul (Ovarium)
Ovarul sau gonada feminină este un organ pelvian pereche situat sub originea vaselor
iliace externe și interne, în fosa ovariană.
Asemănător cu testiculul, ovarul este o glandă cu dublă secreție: exocrină, prin care
produce ovulul sau gametul feminin, și endocrină, prin care secretă hormonii sexuali feminini
foliculina și progesteronul.
Ovarul se dezvoltă, ca și testiculul, în regiunea lombară, pe fața medială a
mezonefrosului (corpul Wolff) și, printr-un proces de coborâre (descensus ovarii), fără a
străbate peretele anterior al abdomenului, se așază în pelvis.
Formă și raporturi. Ovarul are formă ovoidală, ușor turtit, și prezintă: o fată medială,
acoperită de franjurile sau fimbriile tubei uterine; o fată laterală ce vine în contact cu peretele
lateral al pelvisului. De asemenea, are o margine mezoovarică, la nivelul că- reia se află hilul
ovarului și care, printr-o plică peritoneală denumită mezoovar, se leagă de ligamentul lat al
1
https://images.app.goo.gl/p2mDGG24HswPQXjP9
1
uterului, și o margine liberă, dorsală. Extremitatea uterină este legată de uter prin ligamentul
propriu al ovarului (ligamentul utero-ovarian), iar extremitatea tubară este orientată lateral și
superior, spre partea infundibulară a tubei uterine. Ovarul se leagă de tuba uterină printr-o
fimbrie mai lungă, fimbria ovarică, și de peretele lateral al pelvisului prin ligamentul
suspensor al ovarului, care este străbătut de vasele ovariene în drumul spre ovar. La suprafață,
ovarul este învelit de epiteliul ovarian, care, la marginea mezoovarică, se continuă cu
peritoneul mezoovarului. Zona de continuitate dintre și epiteliul ovarian se numește linia
Farre-Waldeyer. Întrucât nu este învelit în întregime de peritoneu, dar proemină în cavitatea
peritoneală, se poate spune că ovarul este singurul organ cu adevărat intraperitoneal.

Structura ovarului. Ovarul este alcătuit dintr-o stromă conjunctivă, mai bogată în
partea centrală, sau medulara ovarului și dintr-un țesut epitelial, care formează foliculii
ovarieni, dispuși în partea periferică, sau corticala ovarului. Țesutul conjunctiv din corticală
formează la periferie, sub stratul epitelial, o lamă subțire denumită tunica albuginee. Foliculii
ovarieni, în care se află celula sexuală feminină sau ovulul, se găsesc în stadii succesive de
evoluție, distingându-se: foliculi primari, secundari și veziculoși sau de maturație (foliculi De
Graaf). Maturația foliculilor începe de la pubertate, sub influența hormonului foliculino-
stimulant hipofizar. În fiecare lună, câte un folicul matur, apropiat mult de epiteliul de la
suprafața ovarului, expulzează ovulul, care este captat de tuba uterină și poate fi fecundat.
Celulele stratului granulos al foliculului secretă hormonul denumit foliculină. După
expulzarea ovulului (în procesul de ovulație, care are loc aproximativ la jumătatea ciclului
menstrual), în locul foliculului se formează corpul galben. Acesta secretă hormonul denumit
progesteron, care, când ovulul a fost fecundat, este indispensabil dezvoltării sarcinii în
primele luni. Dacă fecundația nu se produce, corpul galben involuează și în locul său apare
corpul alb (corpus albicans) format din țesut cicatriceal.

Vascularizație și inervație.
Ovarul primește sânge prin a. ovariană, ramură din aorta abdominală, și a. uterină,
ramură din a. iliacă internă. Venele urmează traiectul arterelor. Vena ovariană dreaptă se
varsă în v. cavă inferioară, iar cea stingă, în v. renală stingă. Limfaticele drenează limfa în
ganglionii iliaci externi și lombari.
Inervația este dată de fibre nervoase, provenite din plexul aortic și cel hipogastric.

Tuba uterină
2
 Tuba uterină, primul segment al căii genitale feminine, este un conduct lung de 10-12
cm, ce se întinde între ovar și uter. Ea prezintă o extremitate laterală, prevăzută cu un orificiu
prin care comunică cu cavitatea peritoneală, denumit ostiul abdominal al tubei, și o
extremitate medială, care, prin ostiul uterin al tubei, se deschide în uter. Tubei uterine i se
disting patru porțiuni: partea uterină, cuprinsă în peretele uterului, în unghiul superior dintre
corp și fundul uterului, denumită și parte interstițială sau intramurală, istmul tubei uterine, o
porțiune mai strâmtă, căreia ii urmează o parte mai dilatată, ampula tubei uterine, ce se
termină cu extremitatea laterală, în formă de pâlnie, care poartă denumirea de infundibulul
tubei uterine (pavilionul). La nivelul infundibulului se află ostiul abdominal, iar pereții săi
crestați formează franjurile sau fimbriile tubei uterine, dintre care una mai lungă, fimbria
ovarică, ajunge la ovar.

Ultimele trei porțiuni ale tubei uterine sunt cuprinse în marginea superioară a
ligamentului lat al uterului, care fi formează și un mezou, denumit mezosalpinge, prin care
ajung la organ vasele și nervii.

În ceea ce privește structura, tuba uterină prezintă la exterior o tunică seroasă,

formată de peritoneul ligamentului lat, sub care se află tunica adventice, alcătuită din țesut
conjunctiv. După aceasta urmează tunica musculară, cu fibre longitudinale la exterior și
circulare la interior, tunica submucoasă și, ultimul strat, tunica mucoasă. Mucoasa formează
cute sau plici tubare și este alcătuită dintr-un epiteliu cilindric ciliat unistratificat.

Vascularizația tubei uterine este dată de ramura tubară a arterei uterine și ramura
tubară a arterei ovariene, care se anastomozează în grosimea mezosalpingelui, formând un arc
anastomotic, din care pleacă ramuri spre peretele tubar.

3
 Figură 2 – Rapoarte uter2

Uterul (Uterus)
Uterul, organul cel mai dezvoltat al căii genitale feminine, este așezat între tubele
uterine și vagin. Este un organ cavitar, nepereche, situat median în cavitatea pelviană, între
vezica urinară și rect. El se dezvoltă prin unirea, pe linia mediană, a canalelor Müller și dintre
straturile care-i alcătuiesc peretele cel mai gros îl constituie tunica musculară sau miometrul.
Prin poziția sa, uterul și ligamentele late care îl leagă de pereții laterali ai pelvisului cavitatea
pelviană într-o excavație vezicouterină și alta rectouterină.

Formă și raporturi.
Uterul se aseamănă ca formă cu о pară, cu extremitatea mare orientată superior, fiind
ușor turtit în sens antero-posterior. Extremitatea superioară, de unde pleacă tubele uterine, se
numește fundul după care urmează corpul, care se continuă inferior cu istmul, în prelungirea
căruia urmează extremitatea inferioară sau colul uterin. În mod normal, între axul corpului
uterin și axul colului există un unghi de anteflexie, iar între axul corpului și colului și axul
pelvisului, un unghi de anteversiune. Deci, în mod obișnuit, poziția uterului în pelvis este de
ușoară anteflexie și anteversiune. În abaterile de la normal, uterul poate fi deviat:
retroversiune, retroflexie, lateroversiune etc. Fiind turtit în sens sagital, i se disting o față

2
https://images.app.goo.gl/6WZjQ4GEwudVHx2h7
4
vezicală sau anterioară și o față intestinală, care privește spre rect. Fata vezicală vine în raport,
după cum îi spune și numele, cu vezica urinară, iar cea intestinală cu colonul sigmoid și
ansele intestinului subțire. Pe circumferința colului uterin se inserează vaginul, care urcă mai
sus pe fața posterioară a colului. Datorită acestei inserții, colul uterin prezintă o porțiune
supravaginală și alta vaginală, care proemină în cavitatea vaginului. În ceea ce privește
raportul cu peritoneul, cu excepția părților vaginală și supravaginală ale colului, întreg uterul
este învelit la exterior de peritoneu, care în părțile laterale formează ligamentele late ale
uterului.

Figură 3 - Structura uterului3

Ligamentele late ale uterului sunt două plici peritoneale ce se întind transversal între
marginile uterului și pereții laterali ai pelvisului, unde se continuă cu peritoneul parietal.
Împreună cu uterul, ele subîmpart pelvisul într-un spațiu anterior și altul posterior. În cel
anterior se află vezica urinară, iar în cel posterior, rectul. În grosimea ligamentului lat, la
nivelul marginii sale superioare, se află tubo uterină și sub ea mezosalpingele, iar într-o cută a
foiței anterioare este cuprins ligamentul rotund al uterului. Acesta, plecând de la uter, străbate
deci ligamentul lat, după care trece prin canalul inghinal și se termină răsfirându-se în labiile
mari ale vulvei. Foita posterioară a ligamentului lat include și ea, într-o plică, ligamentul
propriu al ovarului (uteroovarian), care, lateral, se continuă cu mezoovarul. La partea
inferioară de pe marginile uterului și până la rect și sacru, orientate sagital, se întind plicile
rectouterine care conțin țesut conjunctiv și fibre musculare, descrise și sub numele de mușchi

3
https://images.app.goo.gl/SqFyF6BzxHpeXosG8
5
rectouterin. Țesutul conjunctiv din jurul uterului, cuprins între foitele ligamentelor late,
formează parametrul.

Structura uterului.
Stratul de la suprafață al peretelui uterin îl formează peritoneul sau tunica seroasă,
purtând și denumirea de perimetrium, care, lateral, formează ligamentele late. Sub acesta se
află un strat de țesut conjunctiv, mai subțire la nivelul fundului și corpului și mai gros la
nivelul colului uterin. Urmează apoi cel mai gros strat al peretelui - tunica musculară sau
miometrul. Acesta este alcătuit dintr-un strat de fibre radiar-spiralate la interior, care apar mai
devreme în ontogeneză, și dintr-un strat spre exterior, format din fibre circulare și
longitudinale, provenite din musculatura ligamentelor care se prind pe uter și cea tubară. Între
aceste două straturi se află un strat vascular, format de ramurile circulare ale arterelor uterine.
Dispoziția radiar-spiralată a fibrelor musculare permite creșterea dimensiunilor uterului în
timpul sarcinii. Mucoasa uterină formată dintr-un epiteliu cilindric, denumită și endometru,
învelește suprafața internă a organului și este bogată în glande tubulare care pătrund până în
miometru. Glandele colului sau cervicale sunt mai largi și ramificate, comparativ cu glandele
uterine sau ale corpului. Endometrul are o evoluție ciclică lunară și în timpul sângerării
menstruale se elimină, în cea mai mare parte, urmând ca în ciclul următor să se refacă din
epiteliul fundului glandelor uterine, care nu se elimină în timpul menstrei. Uterul nu posedă o
tunică submucoasă. Macroscopic, mucoasa cervicală sau a colului uterin formează numeroase
cute transversale, denumite plici palmate.

Cavitatea uterină este mai largă la nivelul fundului și corpului uterin și, prin orificiul
intern al uterului, care este mai strâmt, se continuă cu canalul cervical. Acesta, la rândul său,
se deschide în vagin prin orificiul extern al uterului, mărginit de o buză anterioară și alta
posterioară. În unghiurile tubare ale cavității uterine de la nivelul fundului se deschid tubele
uterine.

Vascularizația și inervația uterului. Uterul primește sânge prin arterele uterine,,

ramuri din a. iliacă internă. După un traiect descendent, arterele uterine pătrund în parametre,
încrucișează anterior ureterul și își schimbă direcția, mergând ascendent pe marginile uterului.
Ele dau ramuri vaginale, ramuri pentru corpul, colul și fundul uterului, o ramură tubară și alta
ovariană. Venele trec prin parametre și se varsă în vena iliacă internă.

6
 Limfaticele uterului merg o parte împreună cu cele ovariene în ganglionii lombari,
cele ale colului spre ganglionii iliaci și altele, reduse ca număr, ajung, prin ligamentul rotund,
la ganglionii inghinali.

Inervația este dată de ramuri ale plexului uterovaginal, situat între colul uterin și
fornixul vaginului. Acesta este format la rândul său din fibre simpatice, provenite din plexul
hipogastric, și parasimpatice, din nervul pelvic (ramuri ale perechilor de nervi S3-S4).

Vaginul (Vagina)
Vagina este un organ cavitar, de forma unui tub turtit în sens antero-posterior, care la
extremitatea superioară, se inserează pe colul uterin și, inferior, prin orificiul vaginal, se
deschide în spațiul dintre labiile mici, denumit vestibulul vaginului. La limita dintre orificiul
vaginal și vestibulul vaginului se află o membrană denumită himen, care închide incomplet
acest orificiu. Resturile himenului după prima naștere poartă numele de caruncule himenale.

Vagina are o lungime de 7-8 cm și prezintă un perete anterior și altul posterior. La

inserția pe colul uterin, între pereții vaginului și col se află fundul sau fornixul vaginului
subîmpărțit în fornix anterior, posterior și lateral, drept și sting. Din cauză că peretele
posterior al vaginului se pe col mai sus decât cel anterior, fornixul posterior este mai adânc."

Peretele anterior al vaginei are raporturi cu fundul vezicii urinare și cu uretra.

Peretele posterior are raporturi cu rectul, iar în partea superioară (fornixul posterior), cu
excavația rectouterină sau fundul de sac Douglas, unde peritoneul este în contact cu peretele
vaginal.

Fundurile de sac laterale corespund parametrului și în această regiune vin în raport cu

ureterul, care trece spre vezică. În părțile laterale, vaginul aderă de marginea medială a
mușchilor ridicători anali, iar în partea inferioară vine în raport cu bulbii vestibulari și
glandele vestibulare mari.

În ceea ce privește structura, peretele vaginal, mult mai subțire ca cel uterin, este
alcătuit din: tunica adventice, la exterior, formată din țesut conjunctiv; tunica musculară,
alcătuită din țesut muscular neted, în peretele anterior fiind mai gros (fibrele au dispoziție mal
ales circulară); tunica mucoasă este formată dintr-un epiteliu pavimentos stratificat și prezintă
7
pe cei doi pereți o serie de creste transversale, denumite rugae vaginales, și câte o creastă
longitudinală. denumită columna rugarum, dintre care cea anterioară se termină sub orificiul
extern al uretrei printr-o proeminență denumită carina uretrală.

Vascularizația este asigurată de ramuri vaginale provenind din a. uterină, a. rectală

mijlocie, a. vezicală inferioară și a. rușinoasă internă. Limfaticele merg la ganglionii iliaci
interni, pentru partea superioară, și la cei inghinali, pentru porțiunea inferioară.

Inervația este asemănătoare cu cea a uterului, din plexul hipogastric și nervul pelvic,
care dau ramuri ce formează un plex perivaginal. Sensibilitatea termică și cea dureroasă sunt
diminuate la nivelul vaginului.
Organele genitale externe

Vulva (pudendum femininum) este

organul genital extern al femeii. Muntele
lui Venus (mons pubis), care corespunde
regiunii pubiene, și părul de la nivelul
său, care, superior se termină pe o linie
orizontală, acoperă formațiunile vulvei
prin proeminența pe care o formează.
Figură 4 - Vulva4

Vulva este alcătuită din două cute-

perechi ale tegumentului, cu direcție sagitală (antero-posterioară), denumite labii (buze).

Labiile mari, situate lateral, mărginesc între ele fanta sagitală a vulvei, denumită rima
pudendi. Ele se unesc anterior la nivelul muntelui lui Venus și posterior la distanță mică de
anus, formând comisurile anterioară și posterioară ale labiilor mari. La comisura posterioară,
labiile mari se leagă între ele printr-o plică transversală, ușor concavă anterior, denumită friul
labiilor mari.

Labiile mici sunt situate medial de cele mari, au direcție paralelă cu precedentele și
mărginesc Intre ele, pe linia mediană, spațiul denumit vestibulul vaginei. Ele au o culoare roz-

4
https://images.app.goo.gl/2eryrrYLDhhMUyqE9
8
roșie și se unesc posterior sub friul labiilor mari. Labiile mici se unesc între ele anterior de
clitoris, formând prepuțul clitorisului, și tot de la ele pleacă două plici mediale ce se întâlnesc
pe fata posterioară a clitorisului, care alcătuiesc friul clitorisului.

Vestibulul vaginei are două părți: o parte anterioară, cuprinsă intre friul clitorisului,
anterior, și carina uretrală, posterior, în care se deschide orificiul extern al uretrei; o parte
posterioară, a vestibulului, care corespunde orificiului vaginal.

Labiile mari și fața laterală a labiilor mici au stratul de la suprafață format din
tegument, iar fața medială a labiilor mici este învelită de mucoasă care posedă glande
vestibulare mici, cu secreție mucoasă.

Organele erectile ale vulvei. Vulva, asemănător cu penisul, prezintă organe erectile,
reprezentate de bulbii vestibulari și clitoris.

Bulbil vestibulari (bulbus vestibuli) sunt formațiuni erectile ce corespund corpului

cavernos al uretrei la bărbat și sunt situați în partea profundă sau baza buzelor mari. Au forma
unei potcoave, cu deschiderea situată posterior și cu extremitățile umflate. După ce înconjură
o parte din circumferința orificiului vaginal și orificiul extern al uretrei, se unesc pe linia
mediană, imediat posterior de clitoris, de care se leagă printr-un plex venos. Extremitățile lor
posterioare, mai umflate, sunt învelite de mușchiul bulbocavernos, iar lateral vin în raport cu
rădăcina (crura) clitorisului.

Clitorisul (clitoris), un alt organ erectil, analog penisului la bărbat, dar de dimensiuni
foarte mici, este alcătuit din corpii cavernoși ai clitorisului, care, prin rădăcina lor, crura
clitoridis, se prind pe ramurile
ischiopubiene ale osului coxal. Aceștia
se unesc pe linia mediană, fuzionându-
și albugineea, și formează corpul
clitorisului, legat de simfiza pubiană
prin ligamentul suspensor al clitorisului.
Corpul se termină cu glandul, redus ca
dimensiuni, căruia labiile mici îi
formează un prepuț, prin unirea lor
9
anterior de clitoris. În șanțul dintre gland și prepuț se deschid glande sebacee, care secretă
smegma clitorisului. De la gland pleacă, posterior și lateral, spre labiile mici, friul clitorisului.
Figură 5 - Clitorisul5

Glandele vestibulare mari (Bartholin) sunt două glande de mărimea unui bob de
fasole, situate în partea posterioară a bazei buzelor mari. Canalul lor de excreție, lung de 1-2
cm, străbate baza buzelor mici și se deschide între vestibul și himen.

Vascularizația și inervația.
Vulva este vascularizată de ramuri ale arterei rușinoase interne ca: a. dorsală și
profundă a clitorisului și arterele vestibulare. Venele sunt tributare v. iliace interne și v.
epigastrice inferioare. Limfaticele drenează limfa la grupul ganglionilor inghinali.
Inervația este dată de n. rușinos intern, ilioînghinal și vegetativ de n. pelvic.

Glanda mamară (Mamma)

Glanda mamară, situată pe

fața anterioară a toracelui, între
spațiile intercostale al III-lea și al
V-lea, este o glandă de origine
cutanată (specifică mamiferelor) și
creșterea ei în volum la pubertate
constituie unul dintre caracterele
sexuale secundare feminine.
Figură 6 - Glanda mamară6

Corpul glandei, învelit de tegument, prezintă anterior o suprafață circulară de culoare

roz-brună, cu diametrul de aproximativ 3 cm, denumită areola mamară. Tegumentul areolei
este mai subțire, fără strat cornos, cu glande sebacee și sudoripare. În centrul areolei se
5
https://images.app.goo.gl/CV2y371ixn4BKB5o9

6
https://images.app.goo.gl/vVdx8ug419t8uJbN6
10
găsește o proeminență denumită papila mamară (mamelon), la vârful căreia se deschid 12-20
de orificii ale canalelor lactifere (canale galactofore). La nivelul areolei, în jurul papilei
mamare, se află 5-15 glande asemănătoare cu glandele sudoripare, denumite glande areolare
sau glandele Montgomery, care cresc și ele în timpul sarcinii (tuberculii Montgomery).

În ceea ce privește structura, glanda mamară de tip tubuloacinos este

compartimentată de tracturi conjunctive dense și grăsime, în 12-20 de lobi, fiecare având câte
un canal lactifer. Lobii sunt subîmpărțiți la rândul lor în lobuli, în care se află ramificațiile
canalelor lactifere care merg la acinii glandulari ce secretă laptele. Canalele lactifere prezintă
la nivelul papilei mamare mici dilatații în lungul lor, denumite sinusuri lactifere. Tot în papilă,
în jurul lor, se află vase sanguine și fibre musculare netede, care, prin contracție, produc
erecția papilei. Între glanda mamară și fascia mușchiului pectoral se află spațiul retromamar.

Vascularizație și inervație.
Glanda mamară primește sânge din arterele: toracică internă, toracală laterală și
intercostale. Limfaticele drenează limfa la ganglionii axilari toracici interni și
supraclaviculari.

Inervația este dată de nervii intercostali T3-T5, ramuri supraclaviculare din plexul
cervical și ramuri din plexul brahial. Fibrele secretorii provin din simpaticul cervical.

1.2 Noțiuni de fiziologie

Unul din caracterele fundamentale ale oricărei ființe vii este menținerea speciei, prin
funcția de reproducere. La animalele superioare și la om reproducerea necesită participarea a
două organisme de sex diferit și este consecința unirii spermatozoidului cu ovulul gametul
mascul, gametul femel, proces din care rezultă oul care se grefează și se dezvoltă în cavitatea
uterină până ce fătul, devenit viabil, poate fi expulzat din uter prin actul nașterii. Organizarea
morfo-funcțională a sistemului reproducător la cele două sexe este extrem de complicată,
ambele gonade fiind adaptate atât pentru producerea gameților, cât și pentru secreția unor
hormoni, a căror acțiune depășește sfera genitală, influențând întreg organismul.

Sistemul reproducător feminin

11
 Perioada de fertilitate a femeii este limitată în timp, începând de la pubertate, o dată
cu apariția primei menstruații (menarha), și continuând apoi până la încetarea menstruațiilor
(menopauza). În toată această perioadă, sub influența hormonilor gonadotropi antehipofizari
și a celor ovarieni, se produc modificări complexe ciclice, care afectează atât organele
genitale, cât și întregul organism. Aceste modificări ciclice cuprinse în intervalul de
aproximativ 28 de zile dintre 2 menstruații constituie ciclurile menstruale (numerotarea zilelor
ciclului se face Începând cu prima zi a menstruației).

Ovarele gonadele feminine eliberează în fiecare lună un ovul capabil de a fi fecundat

dacă întâlnește un spermatozoid și, în același timp, secretă hormoni care favorizează procesul
de fecundare și pregătesc organismul femeii pentru starea de graviditate.

Producerea de ovule este rezultatul modificărilor care au loc în foliculi ovarieni. În

fiecare lună, unul sau celălalt ovar produce un ovul prin dezvoltarea și maturarea unui folicul
primitiv.

Ovarele conțin, încă de la naștere, câteva sute de mii de foliculi primordiali (foliculii
de Graaf) - formațiuni celulare la limita vizibilității cu ochiul liber (0,5 mm diametru)-,
constituite dintr-un ovocit înconjurat de o masă sincițială de celule granuloase, iar la periferie
de celule ale stromei ovariene care constituie teaca. Foliculii de Graaf pro- vin din epiteliul
germinativ care acoperă ovarul și care în perioada embrionară formează coloane celulare care
pătrund adânc în stroma ovariană și apoi se fragmentează în grupuri sau insule celulare.
Ulterior, din aceste celule una se diferențiază în ovocit, iar cele din jurul ei în celule
granuloase

Până la pubertate foliculi primordiali nu se modifică, dar o dată cu începutul secreției

hipofizare de gonadotropi se instalează modificări ciclice ovariene. care se vor reproduce
menstrual tot timpul perioadei de fertilitate.

Menstruația: consecința colorațiilor neuro

hormonale la femeie, este reprezentată de o hemoragie
asociată cu necroza superficială a mucoasei uterine, care se

12
produce ciclic, începând cu pubertatea și sfârșind cu menopauza, constituind expresia
activității genitale feminine.
Figura 7 - Ciclul menstrual7

În realitate sunt mai multe cicluri, care converg și se condiționează reciproc: ciclul
hipotalamo-hipofizar, ciclul ovarian cu ciclul exocrin și endocrin, ciclul uterin (endometrial),
ciclul vaginal, ciclul mamar și ciclul genital.

Ciclul endometrial:

Modificări ciclice ale endometrului. Mucoasa uterină este divizată în două straturi cu
caracteristici anatomice și evolutive diferite:
 startul profund sau bazal, ce nu suferă nici o modificare de-a lungul ciclului menstrual,
este format din partea profundă a tubilor glandulari și a corionului.
 stratul superficial, numit și funcțional, care prezintă importante modificări în cursul
ciclului menstrual.

Ciclul menstrual se poate împărți în 3 faze: proliferativă, secretorie și menstruală.

• Faza proliferativă
Spre a 10-a zi a ciclului, glandele care au fost îngustate rectilinii, devin treptat
hipotrofice, iar lumenul lor se lărgește. În celule nu se mai găsesc nici mucus, nici glicogen.
Spre ziua 13 - 14, glandele sunt mai mari, epiteliul lor este mai ondulat, sub influența
mucoasei F.S.H.-ului se secretă estrogeni cu acțiune proliferativă asupra mucoasei.

• Faza secretorie (progesteronică sau pregravidică)

În cea de-a 15-17-a zi, la baza celulelor apar vacuole de glicogen, glandele devin
dantelate, glicogenul de deplasează spre partea apicală a celulei, pentru a excreta către ziua a
25-a. În acest moment celula se încarcă cu mucus. Arterele spiralate se diferențiază în zilele
25-27, tot acum stroma se micșorează în grosime prin resorbția edemului.
Determinismul fazei secretorie este: L.H.-Progesteron - faza secretorie.

• Faza menstruală

7
https://images.app.goo.gl/vuheV6j1MCSQwkL18
13
 Durează în medie 4 zile. Stratul superficial măsoară 8 - 10 cm în grosime și se
elimină. Menstruația apare ca un clivaj hemoragic al mucoasei uterine. realizat prin jocul
modificărilor vasculare.

Ciclul vaginului

În mod normal mucoasa vaginală, la femei în plină activitate sexuală are patru zone
de celule care se modifică în cursul ciclului menstrual. Acestea sunt: zona superficială, zonă
intermediară, zona parabazală și zona bazală.
În timpul fazei estrogenice, epiteliul marginal crește și atinge maximum de
dezvoltare înainte de evoluție. Celulele zonei parabazale devin cilindrice, de asemenea și cele
din zonă intermediară, care se stratifică și cresc în volum.
Această creștere rezultă din dezvoltarea celulelor și proliferarea lor. Conținutul
celular în glicogen crește în această fază. Spre sfârșitul fazei estrogenice (avansată), straturile
zonei superficială se multiplică (conificare). Ovulația se caracterizează prin debutul
modificărilor regresive care se manifestă prin oprirea dezvoltării epiteliului vaginal. Celulele
se turtesc și sunt eliminate în placarde. Pe măsură ce faza estrogenică avansează, activitatea
epiteliului încetează, iar descuamarea lui se continuă.
Faza estrogenică se caracterizează printr-o proliferare a celulelor și o creștere a
acidofilei și a indicelui pinotic. Faza progesteronică se caracterizează prin descuamarea
celulelor care se plicaturizează și se elimină în cantitate foarte mare.

Ciclul mamar

În cursul unui ciclu menstrual la nivelul glandelor mamare se produc modificări

morfofiziologice sub acțiunea celor 2 hormoni ovarieni: foliculina și progesteronul.
Foliculina, în prima fază a ciclului ovarian determină hiperplazia țesutului conjunctiv și a
canalelor galactofore. În faza a două sub acțiunea progesteronului are loc dezvoltarea țesutului
lobulo-alveolar.
În timpul sarcinii, sub acțiunea foliculinei, glandele mamare se măresc și sunt
dureroase. La examinarea mamelonului chiar în primele luni, va apărea colostrul. Mamelonul
și areola se pigmentează mai intens. De asemenea, circulația devine mai intensă, venele
superficiale se dilată și devin foarte evidente prin transpirația pielii, constituind rețeaua
Haller.
14
 După naștere, la 1-3 zile, se declanșează lactația, datorită începerii secreției de
prolactină, precum și datorită excitării mamelonului prin actul suptului, intervenind și o cale
neuroreflexă.

Graviditatea

Spermatozoizii din lichidul seminal, descărcat în vagin în timpul actului sexual,

străbat dopul de mucus care astupă orificiul vaginal al colului uterin, grație secreției de
hialuronidază enzimă care hidrolizează acidul hialuronic al mucusului. Apoi, prin mișcări
active, se deplasează ascendent prin uter și trompă în întâmpinarea ovulului. Întâlnirea are loc
de obicei pe la jumătatea trompei și doar un singur spermatozoid străbate zona pellucida a
ovulului, tot prin secreție de hialuronidază, și fecundează ovulul, transformându-l în ou. După
ce s-a produs fecundarea, în ovul nu mai pot pătrunde și alți spermatozoizi, deoarece în jurul
acestuia se formează o barieră.

Îndată după fecundare oul începe să se dividă, trecând rapid prin stadiile de morulă și
blastulă. În acest timp, este transportat grație mișcărilor cililor endotubari, spre uter, unde se
implantează, înfundându-se în mucoasa uterină prin secreția de enzime de către celulele
straturilor sale superficiale. După grefarea oului în uter începe formarea primelor anexe
embrionare.

Corpul galben care s-a dezvoltat după expulzia ovulului în cazul fecundării acestuia
nu se mai atrofiază, ci continuă să se dezvolte, transformându-se în corp galben de sarcină
care secretă mari cantități de estrogeni și, mai ales, de progesteron.

Ca urmare a menținerii concentrației sanguine de progesteron este inhibată ovulația,

nu mai apare nici un ciclu menstrual în tot timpul gravidității, iar activitatea contractilă
spontană uterului, ca și a răspunsul său la oxitocină, diminuă foarte mult, permițând
dezvoltarea intrauterină a oului. Prin aceste acțiuni corpul galben este necesar cel puțin pentru
primul trimestru al sarcinii și extirparea sa în această perioadă provoacă avortul. După trei
luni corpul galben de sarcină poate fi extirpat fără nici un prejudiciu pentru evoluția sarcinii,
deoarece între timp, dintr-o porțiune a corionului fetal și din membrana deciduală internă, s-a
constituit placenta. Acest organ complex, la nivelul căruia se fac schimburi respiratorii
nutritive și de deșeuri metabolice între circulația fetală și cea maternă, este și o importantă
15
glandă endocrină care secretă estrogeni, progesteron și un hormon gonadotrop similar cu LH
hipofizar, denumit gonadotropină corionică sau HCG (Human Chorionic Gonadotrophin). În
primele luni ale sarcinii gonadotrofina corionică se elimină în mari cantități prin urină,
modificare care constituie baza diverselor teste de diagnostic biologic al sarcinii. După luna a
treia placenta preia aproape total funcția de a secreta estrogeni și progesteron, a căror secreție
crește până înainte de naștere; în schimb, după luna a doua diminuă foarte mult secreția de
HCG. Placenta conține de asemenea o serie de hormoni proteici care se presupune că sunt
sintetizați local, printre care hormonul lactogen, somatotrop, renină etc.

Nașterea (parturiția)

Durata sarcinii la femei este de aproximativ 270 de zile de la fecundație și de 284 de

zile de la prima zi a menstruației care a precedat sarcina. După această perioadă, ca urmare a
contracțiilor intermitente ale uterului și musculaturii voluntare abdominale, se produce
nașterea. Nu se cunosc încă mecanismele care declanșează activitatea contractilă uterină
(travaliul). Probabil că modificările endocrine dețin un rol important, deoarece declanșarea
travaliului este precedată de scăderea bruscă a secreției placentare de estrogeni și progesteron.
Deoarece diminuarea secreției de progesteron precedă pe cea estrogenică și deoarece
progesteronul inhiba activitatea contractilă a uterului, acesta își va relua contractilitatea
spontană. În plus, pe măsură ce sarcina este mai avansată, uterul devine mai sensibil la
oxitocină și, o dată cu începutul travaliului, se produc stimuli de la nivelul tractului genital
care măresc descărcările de oxitocină, intensificând contracțiile uterine. Extirparea hipofizei
posterioare nu împiedică desfășurarea normală a travaliului, dar dacă se lezează concomitent
și hipotalamusul, deci este împiedicată total descărcarea de oxitocină, travaliul va fi prelungit.

16
 CAP. II LĂUZIA FIZIOLOGICĂ

2.1 Definiție
Lăuzia este perioada după naștere, (de la expulzia placentei până la 6-8 săptămâni) în
care, timp tractul genital și organismul lăuziei, își revine la starea și condițiile dinainte de
concepție, prin dispariția modificărilor morfo-funcționale produse de starea gravido-
puerperală.
Lăuzia este fiziologică când fenomenele se petrec normal, fără complicație și
patologică când apar fenomene anormale, care o deviază de la acest curs fiziologic.

2.2 Clasificare
Reversibilitatea fenomenelor se desăvârșește treptat și succesiv, începând, cu
dispariția modificărilor produse de actul nașterii și urmând, gradat cu cele petrecute în
decursul sarcini. Și fiindcă unele se fac cu prioritate și altele pe parcurs, în timpul celor 6-8
săptămâni, metodic, lăuzia se împarte în: lăuzia imediată; lăuzia propriu-zisă; lăuzia tardivă.

2.2.1 Lăuzia imediată

Lăuzia imediată ține 2-4 ore de la expulzia placentei.
În timpul ei se petrec o serie de modificări, cu caracter reversibil, produse de actul
nașterii. Acestea privesc organismul lăuziei în general: aspectul, starea generală,
funcționalitatea diferitelor aparate, organe și sisteme și în special aparatul genito-mamar.
Aspectul, lăuziei exprimă o stare de liniște, calm. Starea generală, imediat după
naștere este variabilă, depinzând de durata travaliului, de felul în care a decurs nașterea, de
abundența hemoragiei. În general, contrar stării de anxietate, neliniște, agitație, congestie și a
exteriorizării efortului din timpul nașterii, lăuza devine liniștită, cu moralul refăcut, cu
senzația de ușurare și mulțumire, beatitudine, calm. Figura de unde era congestionată, capătă
o colorație normală. Trăsăturile feții aspre, imprimate de frica de necunoscut a actului nașterii,
de durerile lui, de anxietatea și neliniștea din acest timp, dispar, dând expresia unei ființe
mulțumite, împăcate cu sine, refăcută după efortul depus în expulzie.

17
 Respirația, devine regulată.
Pulsul este mai rar, bine bătut. Uneori, apare un ușor frison (fiziologic), fără febră,
care durează câteva minute survenind mai ales la multipare. Frisonul este interpretat ca un
proces hemodinamic sau ca un reflex vagal. Aceste fenomene au loc imediat după actul
nașterii.
Comisura posterioară și perineul pot prezenta plesnituri, fisuri, rupturi de diferite
grade, care trebuie suturate.
În jurul anusului, există, produs de actul nașterii, dar uneori existent și în timpul
sarcinii, un burelet hemoroidal, care se retractă. El poate fi, însă și persistent, agravându-se în
zilele următoare, încât prezintă fenomene dureroase și neplăcute de încarcerare.
Uterul în primele ore după naștere este dur, uniform, excitabil, răspunzând prin
contracție, la cea mai mică atingere. Fundul uterului se găsește imediat după expulzia
placentei la 2-3 degete deasupra simfizei, fiind contractat, dur ca piatra (,,globul de siguranță
a lui Pinard"). În orele care urmează, contractura dură, cedează, uterul se relaxează și devine
mai moale, înălțimea lui crește, putând ajunge până la ombilic
Interesante și deosebit de importante sunt procesele vasculare și de hemostază, care
se petrec la nivelul suprafeței de dezlipire a placentei. Aria placentară, această suprafață roșie,
negricioasă, sângerândă este sediul procesului de coagulare și de hemostază la nivelul vaselor
uterine deschise prin dezlipirea placentei. Capetele vaselor (orificiul lor), se obstruează cu
cheagurile constituite, încât apar butonate și întreaga suprafață are aspect mamelonat.
Mecanismul „hemostazei vii” se face de o parte, prin contracția fibrelor circulare
musculare, perivasculare, care închid lumenul vaselor, pe de altă parte, prin procesul sanguin
de coagulare, formare de trombi, în lumenul acestor vase. Resorbția lor se face prin proliferare
endovasculară. Procesul de regenerare epitelială și glandulară a acestei zone, durează în timp
și urmează pe cel de refacere a restului cavității uterine unde au fost aderente membranele.

2.2.2 Lăuzia propriu-zisă

O dată realizată hemostaza lăuza intră în perioada propriu-zisă a lăuziei (lăuzia

propriu-zisă), care durează 10-12 zile după naștere.
Bradicardia se menține în primele 2-3 zile, ea ar fi o dependență vagală.
Ceva mai târziu pe primul plan se situează modificările de la nivelul aparatului
genital și anume: Vulva, care, este după naștere larg deschisă, beantă, de forma unui orificiu

18
triunghiular își revine, se închide, prin retracția țesutului musculo-conjunctiv și tonusul
muscular crescut. Eventualele fisuri, plesnituri ale mucoasei, prezente la actul nașterii, încep
să se cicatrizeze, rapid în orele și zilele următoare. Himenul rupt, se cicatrizează,
transformându-se în ,,carunculii mirtiformi". Buzele mici, echimotice își recapătă, destul de
rapid, culoarea.

2.2.3 Lăuzia tardivă

Lăuzia tardivă începe din ziua a 10-a, a 12-a zi după naștere și ține până la
terminarea ei (6-8 săptămâni) când toate procesele reversibile ale modificărilor morfo-
funcționale gravido-puerperale sunt complet refăcute. Odată terminată, lăuzia tardivă, organic
și funcțional, femeia care a născut este aptă, pregătită pentru o nouă concepție, menstruația și-
a făcut apariția, lochiile care au fost seroase, albe (lochia flava) au sistat.
Toate celelalte modificări locale și generale și-au revenit la starea dinainte de sarcină.
Fiind un fenomen natural, fiziologic, biologic ca și sarcina și nașterea, de care se leagă în
continuare, lăuzia nu impune un tratament medical deosebit. Totuși, ca și cele două situații
anterioare, ea necesită o supraveghere corespunzătoare pentru a garanta evoluția ei în cadrul
normal și a preveni o deviere spre patologic, când o terapie medicală devine obligatorie.
Schematic, îngrijirea lăuziei constă în observarea procesului de involuție genitală, și
prevenire a infecțiilor prin asigurarea celor mai bune condiții de igienă.
În acest sens, se va supraveghea zilnic starea generală, faciesul, pulsul, temperatura
și aspectul general inclusiv comportamentul nervos al lăuziei. Abdomenul va fi zilnic explorat
în vederea urmării involuției uterine. Subinvoluția uterină este semn de retenție de lochii și de
infecție genitală. Se va urmări funcția intestinală și micțiunea, intervenind în caz de retenție
urinară prin cateterizarea vezicii, iar pentru constipație prin laxative ușoare sau clisme
evacuatorii.
Mobilizarea lăuzei se poate face chiar în prima zi după naștere, dacă starea generală a
lăuzei, precum și celelalte fenomene legate de aceasta, îi permit. Sculatul precoce în cazurile
fiziologice avantajează mersul normal al lăuziei și nu expune la eventuale complicații, ca
tromboze ale varicelor membrelor inferioare sau tromboze pelviene etc.
Alimentația va fi cea obișnuită, substanțială și în cantități suficiente din prima zi de
lăuzie. Vor fi excluse din alimentație alcoolul, condimentele, alimentele greu digestibile.

19
 Administrarea de medicamente lăuzei trebuie făcută cu restricție și selecție, deoarece
ele trec prin lapte, la copil. Există lăuze, care se alimentează în exces, crezând că astfel vor
avea o secreție mai mare de lapte. Aceste excese alimentare, precum și ingestia de cantități
mari de lichide (bere, sucuri) nu trebuie recomandate sau tolerate.
Igiena organelor genitale se va face prin spălarea cu o soluție dezinfectantă, diluată
(hipermanganat de potasiu, apă oxigenată, sol. rivanol 1%, apă iodată etc.) a organelor
genitale externe aplicând apoi în fața vulvei un torșon de vată sterilizată. Această toaletă este
recomandat să se facă cel puțin de două ori pe zi (dimineața și seara). La nevoie după
cantitatea și natura lochiilor este indicat să se facă chiar de mai multe ori pe zi în cazul
plăgilor perineale pentru a evita infectarea acestora, toaleta externă a lăuzei se va face, după
fiecare micțiune și defecare. Se va controla și se va nota în foaia de observație, nivelul de
involuție a uterului, raportat la cele două puncte de reper: ombilic și simfiză pubiană. Pentru
involuția uterului, afară de cazurile indicate (subinvoluție) nu se va administra nici un
uteroton. În cazurile indicate se vor administra preparate de ergotină. Se vor examina lochiile,
cantitativ și calitativ. Îngrijirea sinilor. Mameloanele, trebuie îngrijite înaintea fiecărui supt
dezinfectând mamelonul și regiunea mamelonară cu un tampon de 156vată înmuiat într-o
soluție de acid boric 30%. În intervalul dintre supturi se va aplica asupra mameloanelor o
compresă sterilă de tifon. Camera, saloanele, în care se plasează lăuzele, trebuie să fie bine
aerisite, ciclizate, ferite de posibilitatea unei infecții intra-spitalicești.
Gimnastica lăuzei. În timpul lăuziei se recomandă o gimnastică ușoară. Aceasta va
avantaja desfășurarea metabolismelor și a proceselor de involuție și va face lăuzia mai ușoară,
ferind-o de complicații. În efectuarea ei se va avea în vedere starea generală a lăuzei și
constituția acesteia.
Este contraindicată gimnastica la lăuzele bolnave (cardiace, pulmonare, renale etc.),
precum și la acelea care au suferit în timpul nașterii (hemoragii, intervenții obstetricale etc.).
Exercițiile fizice se vor adresa aparatului respirator și circulației sanguine, stimulând-
o pe aceasta din urmă mai ales la nivelul extremităților. De asemenea se vor referi și la
musculatura planșeului pelvian, la musculatura peretelui abdominal și a scheletului.
Masajul este indicat în cazurile cu febră musculară, după contracțiile din timpul
nașterii sau în nevralgii. Formele de masaj indicat sunt: netezirea, vibrația și fricția ușoară.
Masajul abdominal (mai ales, după prima zi de la naștere), recomandat de unii specialiști
poate provoca hemoragii abundente. Masajul și-l poate face lăuza singură (automasaj)
începând din a treia săptămână, dacă bineînțeles nu există vreo complicație.

20
 Exercițiile de respirație se pot în- cepe din a doua zi de naștere, punându-se accentul
pe respirația abdominală, vizând funcționalitatea diafragmului. Ținuta lăuzei: mâinile sub cap,
inspirația profundă până la bombarea toracelui, apoi expirația profundă cu ridicarea capului de
pe pernă.
Pentru stimularea circulației sângelui la nivelul extremităților, exercițiile se pot
începe deja a doua zi de la naștere. Ele constau din flectarea și extensia membrelor, ridicarea
și coborârea brațelor în timp ce se inspiră și se expiră profund.
Fortificarea musculaturii abdominale și pelviene, suprasolicitate în sarcină și in
efortul nașterii, se realizează prin exerciții începute a 4-5-a zi de lăuzie, ridicând trunchiul din
poziția culcată pe spate, în poziție șezândă și cu brațele întinse înainte sau încrucișate sub cap.
Pentru musculatura spatelui se vor face exerciții de ridicare a bazinului și flectarea membrelor
inferioare.
Lăuzele cu perineorafie vor face numai mișcările pentru stimularea respirației,
evitând în primele 5-6 zile exercițiile ce se adaugă musculaturii perineale.
În principiu, gimnastica lăuzei se va efectua de către lăuzele normale, neșocate, care
au născut fără accidente, fără complicații sau intervenții. Se va începe cu mișcări, exerciții
ușoare, dând prioritate acelora care se adresează respirației, apoi, musculaturii și circulației.
Ele vor fi continuate după posibilități și acasă, după externare (a 5-6-a zi).
Pentru evitarea muncilor grele și expunere la efort, legate de profesie, lăuzele din
câmpul muncii, conform legii, beneficiază de concediu de lăuzie, care trebuie respectat ca și
cel din timpul sarcinii. Pentru femeile casnice din mediul urban sau rural, se recomandă
aceleași măsuri igienice în tot timpul lăuziei, lipsite de efort, factori nocivi, stresanți etc.

2.3 Modificările anatomice și fiziologice din lăuzie

2.3.1 Modificările aparatului genital

Fenomenele ce se petrec în acest timp sunt, în ordinea importanței lor, următoarele:

Modificările aparatului genital, începute în lăuzia imediată se continuă și în această
perioadă. Organele care au suferit o mare destindere își revin treptat la starea lor anterioară.
Organele genitale externe (labiile mari și mici, vulva etc.) își reduc volumul
modificat de sarcină, prin deshidratare și retracție. Orificiul vulvar se reface, se închide, luând
un aspect normal, începând, chiar de a II-a zi, după naștere.

21
 Vaginul, care a suferit o mare ampliație în timpul nașterii se retractă și-și recapătă
tonicitatea. Mucoasa vaginală, îmbibată cu serozitate, hipervascularizată și edemațiată în
timpul sarcini, destinsă în timpul nașterii se pliază ca și cutele unui acordeon. Flora vaginală
(bacilii Döderlein) și pH obișnuit, revin la limitele normale, abia după ce se restabilizează
prima menstruație.
Uterul, care, în mod deosebit, a suferit cele mai importante modificări caută să-ți
recapete: volumul, greutatea, consistența, forma, situația, structura, avută înaintea sarcini.
Esența acestor modificări prin care se urmărește acest scop, o constituie involuția uterului.
Involuția uterului, poate fi mai rapidă: hiperinvoluție sau, mai retardată, subinvoluție.
Mecanismul involuției constă în reducerea volumului uterului după eliminarea produsului de
concepție, datorită retractilității sale cu turtirea și dispariția consecutivă a sinusurilor venoase
care în sarcină constituiau adevărate rezervoare sanguine. De asemenea dispare imbibiția
țesuturilor uterine, prin reducerea vascularizației abundente și a edemului din sarcină.
Fibrele musculare se atrofiază, suferă degenerescență grăsoasă, hialină, sau dispar și
sânt înlocuite cu țesut conjunctiv. Alăptarea, prin crearea unui reflex de contracție mamo-
uterin, contribuie și ea la mecanismul involutiv al uterului.
Mucoasa uterină se detașează în partea superficială a caducei, rămânând numai
stratul profund spongios care are un aspect diferit în zona placentară de cea membranoasă.
Prima, are formă rotundă sau ovalară (tiparul placentei) și aspectul mamelonar, roșu acoperit
de cheaguri, produși de tromboza vasculară a vaselor utero-placentare, după dezlipirea
placentei. Sub stratul spongios se găsește fundurile de sac glandulare, din epiteliul cărora se
va produce mucoasa viitoare. Zona membranoasă este netedă de culoare cenușie, roșiatică.
Eliminarea detrusurilor celulare, glandulare din mucoasă și regenerarea acesteia din
elemente subiacente, se face repartizat în două stadii ale lăuziei.
În primul stadiu, se produce o distrugere și eliminare a celulelor deciduale cu tubi
glandulari, în mare măsură; în al doilea stadiu, se instalează o fază de regenerare glandulară și
inclusiv a mucoasei uterine, al cărui proces se încheie la sfârșitul lăuziei.
Clinic involuția uterului se pune în evidență prin palparea fundului uterin și
raportarea lui la două puncte de reper: cicatricea ombilicală și simfiza pubiană. În prima zi
după naștere fundul uterului se găsește la un lat de deget sub ombilic și scade zilnic cu un cm,
sau un lat de deget, încât a VI-a zi după naștere este la jumătate distanță între ombilic și
simfiza pubiană. După 10-12 zile de la naștere uterul coboară sub simfiza pubiană în bazin și
devine pelvian. În timpul involuției, uterul prezintă contracții care uneori sunt mai puternice și
devin dureroase, cu caracter de colică, cunoscute, laic, sub numele de ,,răsuri". Aceste răsuri
22
sunt mai frecvente la multipare și în cazurile unde rămân resturi de membrane sau cheaguri
sanguine în cavitatea uterului încât acesta prin contracții puternice caută să le elimine.
Lochiile. Al doilea element important în lăuzia propriu-zisă, legat de involuția
uterină, îl constituie lochiile (scurgerile uterovaginale). Originea lor este în cavitatea uterină.
Aspectul și conținutul lochiilor este variabil.
Astfel, în primele 3-4 zile conținutul lor, format mai mult din sângele provenit din
plaga placentară, le va imprima o culoare roșie, fiind sanguinolente, cruente. Ele conțin sânge
lichid, resturi de caducă, celule deciduale, cristale de colesterină.
După 3-4 zile, procesul de regenerare avansând, sursa hemoragiei este oprită prin
acoperirea suprafeței zonei placentare cu fibrină și prin apariția unei infiltrații leucocitare.
Sângele expulzat va fi din ce în ce mai redus și lochiile pe parcurs vor deveni din ce în ce mai
deschise (mai puțin sânge, mai multă serozitate), căpătând o culoare brună și constituind
lochiile serosanguinolente care se păstrează așa până după a 10-12 zi de la naștere.
Procesul regenerativ în continuare al cavității uterine și conținutul ei aproape absent,
face ca lohiile să fie reduse, alcătuite din descuamări de mucoasă și lichid seros, transudat. Cu
fiecare zi de lăuzie ce trece, lochiile devin din ce în ce mai albe, seroase și cantitativ mai
puține. Conținutul lor se îmbogățește cu celule descuamate din col și vagin. În general ele sunt
sterile, din acest motiv au un miros fad.
Din punct de vedere chimic, lochiile, în general, conțin apă, albumină, sare, mucină,
Ca, Ph, fier, grăsimi saponificate, elemente sanguine, celule deciduale, de descuamație,
germeni saprofiți și chiar patogeni din căile genitale. Au un rol de apărare, oprind ascensiunea
microbilor veniți din afară. Cantitatea lor totală: 1400-1500 g. Lochiile dispar complet la 4-6
săptămâni, când procesul regenerativ al mucoasei se consideră în întregime refăcut. În acest
timp ciclul hipofizo-ovaro-uterin este restabilit și mucoasa nou formată (proliferativă și de
secreție) se elimină sub forma hemoragică a primei menstruații după naștere. În timpul
lăuziei, lochiile pot prezenta variații cantitative și calitative în limitele stării fiziologice.
Astfel, ele sânt mai reduse și cu sânge în cantitatea mai mică la mamele care
alăptează, decât la cele care nu alăptează, datorită reflexului de supt mamo-uterin, efectuat
prin intermediul sistemului neuro-hipofizar, prin care contracția uterului este stimulată și
hemostaza avantajată. De aceea, involuția uterului la mamele care nu alăptează este mai
înceată.
Segmentul inferior și colul uterin, părți componente ale uterului suferă și ele efectul
involuției. Segmentul inferior își reduce dimensiunile și consistența la forma și tonusul
istmului uterin, ante-partum, în care se transformă.
23
 Colul își recapătă forma și aspectul anatomic, deja începând cu a 5-a zi după naștere.
Comparativ cu segmentul superior, colul involuează și își revine la starea inițială mult mai
rapid (explicabil prin amploarea mai redusă a modificărilor produse în sarcină și naștere, față
de corp). Contracția musculară închide vasele, elimină mucoasa și scurtează segmentul
inferior și colul, reducându-l treptat la dimensiunile stării negravidice. Refacerea glandelor
cervicale și secreția de mucus cu rol protector, se face destul de repede.
Procesul de involuție uterină post-partum se extinde și asupra anexelor lui,
parametre, ligamentele largi, ligamentele rotunde, care nu mai sunt îmbibate edemațiate,
congestionate, ci se scurtează, devin mai ferme. Ovarele, inactive, în timpul sarcinii, în ceea
ce privește maturația foliculară își redeșteaptă funcțiunile în vederea reinstalării și
exteriorizării ciclului. Corpul galben de sarcină după naștere se transformă în țesut conjunctiv,
fibros, atretic.
Aparatul folicular intrând în acțiune sub efect hipofizar maturează foliculii
primordiali până la ovulație. Aceasta însă este oprită prin fenomenul „Feed-back”, de către
prolactina și hormonii corticosuprarenali la femeia care alăptează. După perioada de lactație,
în general, se formează un ovul apt de fecundare, fertilitatea fiind posibilă.
În timpul lactației, fiind deci o maturație foliculară insuficientă și incompletă, ciclul
menstrual lipsește și există o amenoree fiziologică de lactație, ca și în sarcină (amenoreea de
gestație).
Rareori (20%) femeile în timpul lăuziei, au o singură dată menstruație, după care se
instalează o amenoree de lactație pe tot timpul acesteia. Se poate ca în acest timp, în procesul
de maturație foliculară, un folicol să ajungă la dezvoltarea de folicul de Graaf matur și să
producă ovulație și, astfel, să se poată realiza o fecundație. De obicei, însă, dacă apare
menstruația, aceasta este o sângerare monofazică, anovulatorie. Menstruația, adevărată,
bifazică, ovulatorie survine mai rar în timpul lactației.
Deci alăptarea nu poate feri femeia de posibilitatea unei noi sarcini. La femeile care
nu alăptează, în 80% din cazuri la 6 săptămâni după naștere, se instalează menstruația.

2.3.2 Modificări ale aparatelor și sistemelor

Musculatura abdominală, reprezentată mai ales de drepții abdominali dehiscenți, în

sarcină aceștia se apropie median și revin la normal în timpul lăuziei. Când destinderea a fost
excesivă, revenirea lor la normal, este insuficientă și femeia rămâne cu o diastază a drepților.

24
Vergeturile gravidice, își schimbă aspectul roșu-violaceu, devenind albe, sidefii, lucioase,
aspect care persistă în continuare.
Pigmentația de pe față și abdomen dispare.
Scheletul modificat în statusul gravidic, își revine, la normal.
Greutatea corporală, datorită evacuării uterului și desimbibiției tisulare, scade
pronunțat, în medie cu 4 kg în primele 8 zile după naștere. Tensiunea arterială, mai scăzută în
sarcină, crescută în travaliu, revine la normal, în lăuzie.
Pulsul bradicardic, în primele 3-5 zile de lăuzie revine la normal. Accelerarea
pulsului survenită, eventual în următoarele zile, traduce o anemie sau o infecție post-partum.
O ușoară accelerare, a pulsului, este explicabilă prin labilitatea vasomotorie a lăuzei.
Formula sanguină, se modifică, în lăuzie. Poliglobulia și leucocitoza polinucleoza,
din timpul sarcini revin, progresiv, la normal. În 2-3 cu zile se reduce poliglobulia și în 14
zile, leucocitoza. Viteza de sedimentare, a hematiilor este normală. Temperatura corpului este
normală și oscilează între 36.8° cel mult 37°, 37.2°. Subfebrilitățile sunt generate, fiziologic,
de resorbția produselor catabolice, de pe urma proceselor de involuție a țesuturilor (necroza
fibrelor musculare uterine) care trec în sânge. Această subfebrilitate produsă din această
cauză, nu depășește niciodată 38°.
Aparatul respirator, funcțional, se manifestă prin mișcări respiratorii mai puțin
frecvente și capacitate pulmonară crescută. Tubul digestiv în lăuzie, funcționează normal.
Apetitul este prezent, digestia normală. Persistă uneori constipația.
Ficatul dacă a fost interesat în sarcină își revine după naștere.
Aparatul excretor, demonstrează, funcțional o eliminare crescută de urină, în
deosebi, în primele zile după naștere când cantitatea se cifrează la 1600 cc. Este de asemenea
prezentă o glicozurie, o lactozurie și o albuminurie crescută fiziologic, în lăuzie. De regulă
acest neajuns se redresează după scularea din pat a lăuzei. Lactația. In primele 2-3 zile
aspectul și volumul mamelelor nu se modifică. Din a treia zi, mamelele devin mai
voluminoase și împăstate, cu o tensiune interioară crescută, pe care lăuza o sesizează și
exteriorizează sub formă de durere. La comprimarea mamelonului iese lapte în locul
colostrului.
Instalarea secreției de lapte, în general, se face fără complicații, rare ori instalarea
lactației este însoțită de durere, ascensiune termică, stare de rău, tulburări neurovegetative,
greață, vărsături, reacția ganglionară axilară etc. Acest tablou clinic, se denumește „furia
laptelui”.

25
 Declanșarea secreției lactate se face pe un suport neuroendocrin, datorită secreției de
prolactină de către hipofiză, după dispariția acțiunii inhibitoare a foliculinei existentă la titrul
ridicat în timpul sarcinii. Ea este menținută în continuare prin acest hormon la care se mai
adaugă reflexul prin supt produs de gura copilului, ca stimul nervos mamelonar. Cantitatea de
lapte supt crește progresiv: în prima zi 50 g, a 4-6-a zi de la 500-1000-1500 g.

2.4 Aspectele clinice ale lăuziei

Elementele clinice care se urmăresc în lăuzie sunt: temperatura, aspectul sânilor,

tensiunea arterială, pulsul, aspectul lohiilor, involuția uterului, cicatrizarea plăgii de
epiziotomie.
Temperatura poate crește în a 3-a, a 4-a zi de la naștere (până la 38 de grade) datorită
angorjării sânilor, aceasta fiind așa numita „furia laptelui”.
Orice stare febrilă în lăuzie este considerată expresia unei infecții (mai frecvent a
tractului urinar), trebuind să fie investigată și tratată ca atare atâta timp cât nu se infirmă.
Tensiunea arterială și pulsul sunt stabile (pulsul ușor bradicardic în primele 2 zile va
reveni la normal) și trebuie urmărite în special în perioada lăuziei imediate.
Sarcina normală este asociată cu creșterea apei extracelulare, iar creșterea diurezei
puerperale este un proces fiziologic (poate apare poliurie). Ocazional poate apare în urină, în
cursul primei săptămâni după naștere, lactoză, care nu este detectată la examenul paraclinic
obișnuit.
Uterul regresează progresiv: în ziua a 2-a uterul se află la nivelul ombilicului, în ziua
a 6-a se află la jumătatea distanței dintre pubis și ombilic, în ziua a 12-a se află la nivelul
simfizei pubiene, iar după ziua a 12-a se află sub simfiza pubiană. La 6-8 săptămâni de la
naștere are dimensiunile dinaintea nașterii. Colul se închide treptat. Lohiile vor avea aspectul
descris anterior. Microscopic, în constituția lohiilor se găsesc: eritrocite, fragmente de
deciduă, celule epiteliale, bacterii. Microorganismele se găsesc chiar și în lohiile recoltate
direct din cavitatea uterină.
Plaga perineală, în mod normal, se prezintă: suplă, cu tegumente nemodificate,
nedureroasă.
La 3-4 săptămâni de la naștere apare o mică sângerare (mica menstruație), care
durează 2-3 zile. La 6-8 săptămâni, dacă femeia nu alăptează reapare menstruația. Uneori

26
menstruația poate să nu apară atâta timp cât femeia alăptează. Amenoreea din timpul lactației
se datorează unui deficit de stimulare ovariană de către gonadotropinele hipofizare.
Lăuzia tardivă este dominată de lactație.

2.5 Lactația

https://www.sfatulmedicului.ro/centre/Lauzia/

Lactația este procesul prin care se realizează și se menține secreția lactată. Cuprinde
următoarele faze: mamogeneza, lactogeneza, lactopoieza, galactochineza.
Mamogeneza reprezintă dezvoltarea glandelor mamare pe parcursul sarcinii, în urma
căreia acestea pot să secrete laptele.
Lactogeneza reprezintă inițierea lactației imediat după naștere. Lactopoieza
reprezintă menținerea secreției lactate pe parcursul perioadei de alăptare.
Galactochineza reprezintă ejecția laptelui.
Mamogeneza începe de la începutul sarcinii și se manifestă prin: creșterea numărului
canalelor galactofore, dezvoltarea acinilor glandulari.
Lactogeneza începe după naștere. Până în ziua a 5-a după naștere este secretat
colostrul, care este un lichid galben-oranj ce conține mai multe minerale și proteine
(globuline) și mai puține glucide și grăsimi decât laptele. Colostrul se transformă treptat în
lapte în decurs de 4 săptămâni. În colostru s-a constatat și prezența anticorpilor Ig A asigurând
protecția nou-născutului împotriva germenilor patogenici enterici. Pe lângă imunoglobuline în
colostru se mai găsesc: macrofage, complement, limfocite, lactoperoxidază, lizozim.
27
 Lactopoieza începe în ziua a 5-a după naștere, când colostrul este înlocuit cu secreția
de lapte. La femeia care alăptează secreția lactată este menținută prin actul suptului, acesta
declanșând eliberarea de prolactină.
Secreția lactată are la 2 săptămâni de la naștere un volum de 500 ml, iar la 2 luni
800-1000 ml. Principalele componente ale laptelui sunt: pro- teine, lactoză, apă și grăsimi.
Laptele are aceeași osmolaritate cu a plasmei. Principalele proteine sunt: lactalbumina,
lactoglobulina, cazeina.
Aminoacizii esențiali provin din sânge, iar aminoacizii neesențiali sunt derivați o
parte din sânge și o parte sunt sintetizați în glanda mamară. În laptele uman s-au identificat și:
interleukina-6, citokine, prolactină, factorul de creștere epidermal, toate vitaminele cu
excepția vitaminei K. Datorită deficitului de vitamina K se recomandă administrarea acesteia
la nou-născut imediat după naștere pentru a preveni boala hemoragică a nou-născutului.
Totodată, concentrația de Fe în laptele matern este scăzută, ceea ce impune
suplimentarea alimentației nou-născutului cu alimente cu un conținut crescut de Fe. În lapte
anticorpii predominanți sunt de tipul lg A, o macromoleculă care este importantă în procesul
antimicrobian de la nivelul mucoaselor. Imunoglobulinele A secretorii acționează local la
nivelul tractului gastrointestinal și la nivelul mucoaselor. Laptele uman conține și limfocite T
și B, dar limfocitele T din lapte se pare că sunt diferite de limfocitele sanguine.
Galactogeneza se realizează prin contracția celulelor mioepiteliale, care la rândul ei
are la bază un reflex neuroendocrin.

Endocrinologia lactației

Mecanismele nervoase și umorale implicate în lactație sunt complexe. Progesteronul,

estrogenii, hormonul lactogen placentar, prolactina, cortizonul și insulina acționează în sensul
stimulării și dezvoltării glandei mamare.
Instalarea secreției lactate pe parcursul sarcinii este inhibată de progesteron și
estrogenii placentari. După naștere apare o scădere abruptă a nivelului de progesteron și
estrogeni, care face să dispară influența inhibitorie a progesteronului asupra producției de
lactalbumină. Creșterea lactalbuminei determină stimularea producerii de lactoză. Scăderea
progesteronului permite prolactinei să acționeze stimulând secreția de lactalbumină și astfel
declanșând secreția lactată. Prolactina este esențială pentru lactație.
Neurohipofiza secretă oxitocină care stimulează eliminarea laptelui, determinând
contracția celulelor mioepiteliale. Eliminarea laptelui are la bază un reflex inițiat de actul
28
suptului. Suptul stimulează eliberarea de oxitocină, determinând și suprimarea eliberării
hipotalamice de PIF (prolactin inhibiting factor) și eliberarea reflexă de prolactină.

Clinica lactației

La sfârșitul primului trimestru, prin exprimarea mameloanelor, apar câteva picături

de colostru. După naștere, până în ziua a 5-a, este prezentă secreția de colostru. Instalarea
secreției lactate se face odată cu furia laptelui. Ciclul lactației cuprinde 3 faze: de golire (7-8
minute), refractară (3 ore) și de umplere (20-30 minute).
În timpul suptului se eliberează oxitocina care stimulează contractilitatea uterină și
involuția uterină. Suptul stimulează eliberarea prolactinei care întârzie instalarea ciclului
ovarian, amenoreea putându-se prelungi 5-6 luni de la naștere.

29
 CAP. III ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE DE
ASISTENTUL MEDICAL

3.1 Atitudinea în lăuzie

În prima oră după naștere tensiunea arterială și pulsul (70-80b/min) trebuie măsurate
la un interval de 15 minute. Cantitatea și caracterul sângelui pierdut pe cale vaginală (prezența
cheagurilor, a sângelui roșu) trebuie apreciată împreună cu dimensiunile și consistența
fundului uterin, pentru a putea depista o eventuală atonie uterină. Această eventualitate se
poate depista ușor dacă se palpează frecvent fundul uterului în decursul primelor ore post-
partum.
Mobilizarea precoce în primele 24 de ore este obligatorie pentru a împiedica
complicațiile uterine, constipația și boala tromboembolică. Încă din prima zi se recomandă
mobilizarea, din ziua a 2-a și a 3-a se recomandă ameliorarea tonusului musculaturii
abdominale și a altor grupe musculare prin gimnastică medicală. Bandajul abdominal nu se
mai recomandă pentru refacerea tonusului peretelui abdominal.

3.1.1 Supravegherea funcțiilor vitale

Controlul temperaturii dimineața și seara este obligatoriu. Se măsoară tensiunea
arterială și se notează în foaia de observație. Valorile obținute sunt normale, însă ele pot fi
modificate din cauza emoțiilor, a efortului. Se măsoară pulsul lăuzei și se notează în foaia de
observație de 2 ori pe zi. Fiziologic, pulsul lehuzei este ușor tahicardic, accelerarea pulsului
indicând apariția unor complicații hemoragice, infecții perineale.

3.1.2 Supravegherea reluării tranzitului de materii fecale și funcția

urinară
Funcția vezicală și tranzitul intestinal trebuie supravegheate. Sensibilitatea vezicii
urinare la presiunea intravezicală și capacitatea vezicii de a se goli spontan poate fi diminuată
de analgezia de conducție, ca de altfel și de leziunile dureroase ale tractului genital
(epiziotomia, lacerații, hematoame). Ca urmare, retenția urinară cu distensia vezicii urinare
este o complicație frecventă a lăuziei imediate, aceasta impunând o observare atentă pentru a
fi siguri că nu apare retenția de urină. Prima micțiune apare în primele 4 ore de la naștere, dar
30
dacă în primele 4 ore nu a urinat se impune administrarea de Miostin sau cateterismul vezicii
urinare.
Tranzitul intestinal se reia mai greu, primul scaun apărând la 24-36 de ore de la
naștere. Administrarea unor laxative este obligatorie la 48 de ore de la naștere dacă lăuza nu a
avut scaun, precum și la cele cu epiziorafie. Disconfortul produs de contracția uterului, mai
ales în momentul alăptării, poate fi diminuat prin administrarea de analgetice.

3.1.3 Toaleta vulvo-perineală

Toaleta vulvoperineală se face cu soluții antiseptice (cloramină) de două ori pe zi.
Femeia trebuie educată să-și realizeze și singură toaleta regiunii vulvare dinspre anterior spre
posterior. O pungă cu gheață poate fi aplicată în regiunea perineală în primele ore după
naștere pentru a reduce edemul și disconfortul apărute după epiziorafie. Se urmărește evoluția
plăgii de epiziorafie, iar firele vor fi suprimate în a 4-a zi de la naștere. Tratarea hemoroizilor
apăruți destul de frecvent în sarcină se impune.

https://www.sfatulmedicului.ro/centre/Lauzia/

3.1.4 Alimentația lăuzei

Dieta trebuie să fie cât mai completă, echilibrat, fără restricții pentru femeile care au
născut pe cale vaginală. În prima zi este recomandată o alimentație hidrică (ceai, lapte, sucuri
de fructe), în ziua a doua se poate trece la o alimentație completă. Dieta la femeile care

31
alăptează comparativ cu dieta din timpul sarcinii trebuie să fie bogată în calorii și proteine, de
aproximativ 800 calorii/zi. Este recomandată suplimentarea dietei cu preparate din fier pentru
încă 3 luni de la naștere.
Pe parcursul lactației se vor evita.
- alimentele iritante: fasole, mazăre, varză murată, conservele, ciocolata;
- condimentele;
- toxicele: alcoolul, tutunul, cantitățile mari de cafea, medicamentele care trec în
lapte.

3.1.5 Îngrijirea sânilor

Îngrijirea sânilor la lăuza care alăptează constă în: spălarea mamelonului și areolei cu
săpun și apă înainte și după fiecare alăptare; evacuarea sânului trebuie făcută periodic, prin
supt la 4 ore, iar dacă apar fisurile mamelonare sânul nu mai trebuie alăptat pentru minimum
24 de ore, în această perioadă fiind golit prin muls artificial. Punerea copilului la sân se va
face cât mai precoce, în primele 12 ore de la naștere. Durata suptului va fi de 20-30 minute
pentru fiecare sân, iar în zilele următoare câte 15-20 minute pentru fiecare sân. Poziția mamei
în timpul alăptatului este în șezut pe un scaun. Furia laptelui poate fi rezolvată cu
administrarea de analgezice, comprese reci, retenție hidrică, iar pentru golirea sânului se
administrează Oxitocin intramuscular sau Sandopart.

https://www.sfatulmedicului.ro/centre/Lauzia/

32
 3.1.6 Educația sexuală
Reluarea contactului sexual este bine să se realizeze după cel puțin 2 săptămâni de la
naștere, pentru că înainte de această perioada există, pe de-o parte, riscul infecției, iar pe de
altă parte este dureros datorită involuției uterine incomplete și cicatrizării incomplete a
epiziotomiei sau a lacerațiilor vaginale. In principiu, la femeile cu epiziorafie, contactul
sexual se poate relua la 2 luni de la naștere, în timp ce la cele fără epiziorafie la 6 săptămâni.
Femeia trebuie avertizată asupra faptului că alăptarea, determinând o supresie prelungită a
secreției de estrogeni, generează atrofie vaginală și scăderea lubrificării vaginale în timpul
contactului sexual.

3. Externarea
Externarea, dacă nu apar complicații puerperale, se poate face în a 3-a sau a 4-a zi de
la naștere. Recomandările la externare sunt: menținerea zilnică a unei igiene generale și
locale; controlul temperaturii axilare în prima săptămână, în fiecare zi; igiena sânilor; evitarea
constipației.

33
 CAP. IV STUDIU DE CAZ
4.1 Culegerea de date
Nume și prenume: A.G.
Vârsta: 23 de ani
Data nașterii: 15.03.1985
Stare civilă: căsătorită
Religie: ortodoxă
Naționalitate: română
Ocupație: casnică
Antecedente heredocolaterale: neagă
Antecedente personale fiziologice și patologice:
Menarha – 12 ani
Cicluri menstruale regulate
Ultima menstruație: 19 iulie 2022
Nașteri: 0
Avorturi: 0
Contraceptive: întrerupte de un an
Internări anterioare – nu
Obiceiuri de viață – nefumătoare
Înălțime – 175 cm
Greutate inițială – 58kg
Greutate actuală – 75kg

Motivele internării:
Supravegherea lăuzei.

Istoricul bolii:
Pacienta, în vârstă de 23 de ani, este transferată în salonul de lehuzie, în urma nașterii
unui făt viu, de sex masculin, în greutate de 3500g, scor APGAR 9, naștere spontană, cu
rupere de membrane, expulzia placentei fiind naturală, starea părților moi (perineu, vagin, col,
uter) fiind intactă.

Examen clinic general pe aparate.

34
 Aprecierea starii generale - forma relativ buna
Tegumente si mucoase- normal colorate
Sistemul ganglionar-limfatic - nepalpabil
Sistemul osteo-articular - integru
Sistemul musculo adipos- bine reprezentat
Aparatul respirator - torace normal conformat murmur vezicular prezent
- R-17 minut
Aparatul cardio - vascular cord in limite normale zgomote cardiace ritmice
- TA 130/70 mm Hg.
- P-80 pulsatii minut
Aparatul digestiv: ficat si splina in limite normale apetit scazut, tranzit intestinal
normal.
Aparatul uro-genital loje renale libere, nedureroase, mictiuni fiziologice, diureza
normala.
Sistemul nervos central echilibrata, orientata tempo-spatial
Examen local:
- la palpare - abdomen destins de uterul gravid
- la inspectie - vaginul mult deschis, cu mici fisuri ce se cicatrizeaza
- canalul vaginal este hiperemiat, iar pliurile vaginale sunt mai putin
reflectate ca inainte de nastere
- perineul este destins
- involutia uterina este normala
- sanii usor angorjati: tari
- secretie lactata prezenta.
Examenul cu valvele:
- nu prezinta pierderi de sange
- scurgeri sanghinolente fiziologice (lohii).

35
 In urma culegerii de date lahuza prezinta o serie de manifestari de dependenta care o
impiedica sa si satisfaca pe deplin cele 14 nevoi fundamentale.
Manifestari de dependenta:
Insomnie, dureri mamare, discomfort pelvin, anxietate, oboseala, apetit scazut

4.2Analiza și interpretarea datelor

NEVOIA DEPENDENT INDEPENDENT
A respira și a avea o bună circulație - 4/4
A comunica - 4/4
A se alimenta și hidrata 1/4 3/4
A elimina - 4/4
A se mișca și a avea o bună postură 2/4 2/4
A dormi și a se odihni 2/4 2/4
A se îmbrăca și dezbrăca - 4/4
A-și menține temperatura corpului în limite - 4/4
normale
A fi curat, îngrijit și a-și proteja tegumentele 1/4 3/4
și mucoasele integre
A evita pericolele - 4/4
A acționa conform propriilor convingeri și - 4/4
valori, a practica religia
A fi preocupat în vederea realizării - 4/4
A se recreea - 4/4
A învăța cum sa-și gestioneze sănătatea - 4/4

Pacienta prezinta conform datelor din tabel un scor de dependenta usoara, avand
patru nevoi afectate.

36
 3.5
3
3

2.5
2
2

1.5
1 1
1

0.5

0
1

nevoia de a dormi: insomni, , anxietate

nevoia de a avea o buna postura: discomfort pelvin, durere mamara
nevoia de a bea si manca: apetit scazut
nevoia de a si pastra tegumentele curate: cicatrice perineala

Grafic privind nevoile afectate

Problemele majore cu care se confrunta d-na A. G. in perioada imediat dupa nastere
sunt durerea datorata epiziotomiei si starea depresiva aparuta in absenta somnului si a
oboselii din timpul travaliului si a expulziei. Aceste probleme au cauze de natura fizica si
psihologica
Problemele lehuzei:
- Durerea
- Starea depresiva,
Cauze:
a) fizice
- Epiziotomia
- Sani angorjati
- Travaliu si efortul expulsiv
b) psihologice
- Ingrijorarea pentru starea de mamica
- Lipsa somnului

37
 cauzele manifestarilor de
dependenta
80
60
40
20
0
1

fizice psihologice

Grafic prind cauzele manifestarilor de dependenta

In urma anlizei datelor culese am stabilit urmatoarele diagnostice de ingrijire:

1. Durere datorata epiziotomiei, manifestata prin discomfort pelvin.

2. Stare depresiva datorata absentei somnului si oboselii, manifestata prin
anxietate.
3. Sâni angorjați datorită suptului insuficient al n-n.

diagnostice de ingrijire

sani angorjati durere

stare de-
presiva

Grafic privind diagnosticele de îngrijire

Pentru realizarea procesului de ingrijire cu satisfacerea nevoilor fundamentale si

rezolvarea problemelor pacientei am stabilit urmatoarele obiective

4.3 Obiective:
1. Lahuza sa prezinte stare de comfort la asezare in sezut
2. Lahuza sa se poata odihni in urmatoarele zile

38
 3. Lahuza sa alapteze normal

Obiective

50
40
30
20
10
0
1. Lahuza sa prez- 2. Lahuza sa se 3. Lahuza sa
inte stare de com- poata odihni in alapteze normal
fort la asezare in urmatoarele zile
sezut

Grafic privind obiectivele propuse

4.4 Actiuni intreprinse penrru realizarea obiectivelor propuse si depasirea semnelor de

dependenta:
1) Pacienta sa prezinte stare de comfort la asezare in sezut
Actiuni proprii:
- Voi sfatui lauza să :
- spele bine zona perineala de cate ori are scaun si sa nu foloseasca hartia
igienică
- Ii voi spune ca in perioada de lehuzie se recomanda dus, nu cada.
- voi aplica comprese reci/calde cu gel pentru a atenua disconfortul de la
nivelul perineului.
- II voi da o perna sau un colac pe care sa se aseze in pozitia sezut
- zona perianala va fi bine spalata si uscata
Actiuni delegate:
- toaleta plagii operatorii dimineata si seara cu solutie antiseptica de tipul
betadina
- administrarea de antialgice recomandate de medic

2) Sa se poata odihni in urmatoarele zile

Actiuni proprii
- Stabilirea unui program de somn alaturi de n-n
- Efectuarea de plimbari regulate in timpul zilei

39
 - Favorizarea discutiilor cu alte mamici si impartasirea experientei de a fi
mama

3) Lahuza sa alapteze normal

Actiuni cu rol propriu:
- Ii voi explica lăuzei ca angorjarea sanilor apare după nastere, de obicei intre
ziua a 2-a si a 4-a, cand vorbim de asa zisa «furia laptelui».
- Sanii sunt mai grei, sensibili, tensionați si dureroși, plini de lapte.
- Senzatia de disconfort dispare după alăptat, iar daca sânul este in continuare
plin, o sfătuiesc ca poate mulge cu delicate, manual sau cu pompa electrica,
pentru a goli surplusul de lapte, pe care-l va păstra la frigider, intr-un
recipient curat.
- Ii voi explica ca dupa fiecare alăptat trebuie sa curețe sânii cu apa si săpun
- Voi urmări poziţia n-n la sân daca este corecta si in caz contrar ii voi explica
modalitatea de alăptare corecta

Examene de laborator
Examen Mod recoltare Rezultate Valori normale
Leucocite Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 11.4µL 4-9/*103/ µL
Neutrofile Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 8.89µL 1.5-8/*103/ µL
Limfocite# Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 1.74µL 1.5-4/*103/ µL
Limfocite% Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 15.20% 25-40%
Monocite Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 0.727µL 0-0.9/*103/ µL
Basofile Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 0.055µL 0-0.02/*103/ µL
EOS Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 0.022% 0-0.35/*103/ µL
Neutrofile Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 77.80% 50-70%
Monocite% Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 6.35% 0-10%
EOS% Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 0.194% 0-4%
Basofile% Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 0.479% 0-1%
Eritrocite Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 3.93 µL 3.7-4.9/*103/µL
HGB Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 10.7 11.5-15/g/dl
HCT Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 34.10g/dl 35-45g/dl
40
 MCH Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 27.2pg/celulă 25-32pg/celulă
MCHC Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 31.30g/dl 30-35g/dl
MCV Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 86.80fL 78-95fL
RDW Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 16.20% 11-16%
PLT Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 165 150-400/*103/
MPV Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 11.10fL 7-11fL
PCT Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 0.183% 0.17-0.35%
PDV Puncție venoasă 2ml sânge/EDTA 20.50% 9-17%

Sumar de urină

Test Rezultate Valori normale

Bilirubină negativ negativ
Urobilinogen normal normal
Acid ascorbic 20 negativ
Glucoză absent absent
Proteine negativ negativ
PH 5 5-7
Nitriți negativ negativ
Leucocite negativ negativ
Densitate 1020 1010-1030

Tabel funcții vitale

Data T.A Puls Respirație Temperatura Diureza Scaun
09.05.202 102/60 70/min 18 resp/min 36.4℃ 1800 ml prezent
3
10.05.202 100/50 78/min 16 resp/min 36.8℃ 3400 ml prezent
3

41
 11.05.202 110/75 60/min 17 resp/min 36.4℃ 3200 ml prezent
3
12.05.202 115/85 68/min 18 resp/min 36.6℃ 3000 ml prezent
3
13.05.202 115/65 65/min 18 resp/min 36.4℃ 2800 ml Prezent
3

4.5 Evaluarea finala

La sfarsitul zilelor de spitalizare lahuza părăsește secția cu problemele rezolvate,
fericită, că a depășit cu bine aceasta etapă din viața ei, și cu bagajul de cunoștințe pe care le va
folosi încontinuare pentru sănătatea ei și a copilului ei.

42
CONCLUZII

43
 ANEXE

MĂSURAREA ȘI NOTAREA PRESIUNII SÂNGELUI (TENSIUNEA

ARTERIALĂ)
DEFINIȚIE:
Tensiunea arterială reprezintă forța exercitată de sânge asupra pereților arteriali. Inima
formează o diferență de presiune de-a lungul arborelui circulator, aceasta permițând circulația
sângelui de la artere la vene.
SCOP:
 Pentru compararea stării
curente cu cea normală se
determină presiunea
sistolică și cea diastolică
 Pentru evaluarea stării
pacientului referitor la
volumul de sânge,
randamentul inimii și a sistemului vascular
 Pentru evaluarea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide și
medicamente
MATERIALE NECESARE:
 Stetoscop biauricular
 Tensiometru cu manșetă conform vârstei
 Comprese alcoolizate
 Pix, creion de culoare albastră
 Foaie de temperatură
 Carnet pentru adnotări personale
PREGĂTIREA PSIHICĂ ȘI FIZICĂ A PACIENTULUI:
 se explică procedura care urmează să i se efectueze pacientului;
 se cere consimțământul informat;
 se asigură repaus psihic timp de aproximativ 5 minute, deoarece stările de
emoție pot influența presiunea sângelui;

44
  pacientul este rugat să ocupe o poziție confortabilă de decubit dorsal,
semișezând sau ortostatism la indicația medicului
EFECTUAREA PROCEDURII:
 ștergem olivele și părțile metalice ale stetoscopului folosind comprese
alcoolizate
 alegem tensiometru cu manșeta corespunzătoare vârstei și constituției
pacientului
 dacă pacientul a făcut efort, este emoționat sau are dureri, se amână procedura
 se alege brațul potrivit pentru aplicarea manșetei (să nu aibă perfuzie
intravenoasă, intervenție chirurgicală la nivelul sânului sau axilei, fără arsuri,
răni)
 pacientul este rugat să adopte poziție confortabilă în funcție de starea sa de
sănătate, dar cu brațul susținut la nivelul inimii și palma îndreptată în sus;
 se verifică dacă manșeta conține aer, la nevoie aerul este scos deschizând
ventilul de siguranță și comprimând manșeta în palme sau pe suprafață dură;
 înainte de a umfla manșeta, se închide ventilul
 manșeta se aplică circular în jurul brațului, bine întinsă, la aproximativ 2,5 -5
cm deasupra plicii cotului și se fixează;
 se palpează artera brahială sau radială exercitând o ușoară presiune cu degetele;
 se așază membrana stetoscopului deasupra arterei reperate, iar olivele se
introduc în urechi;
 manșeta tensiometrului se umflă în timp ce pompăm aer cu para de cauciuc,
timp în care atenția noastră trebuie să fie pe acul manometrului;
 continuăm pomparea aerului până când presiunea se ridică cu 30 cm deasupra
punctului în care pulsul a dispărut (nu se mai aud bătăi în urechi)
 se decomprimă manșeta deschizând ușor ventilul de siguranță pentru
restabilirea circulației sângelui prin artere;
 se înregistrează mental cifra indicată de acul manometrului în oscilație în
momentul în care, în urechi, se aude prima bătaie clară, aceasta reprezentând
presiunea sistolică;
 se înregistrează numărul care corespunde bătăii de final în timp ce se continuă
decomprimarea manșetei, aceasta reprezentând tensiunea arterială diastolică;
 se îndepărtează manșeta, se curăță olivele;

45
  în carnetul cu adnotări personale se notează: numele pacientului, data
înregistrării, valorile obținute.
REPREZENTAREA GRAFICĂ A TENSIUNII ARTERIALE:
 pentru fiecare linie orizontală din foaie, se consideră 10 mmHg sau 1 cmHg
 valorile înregistrate se reprezintă grafic printr-un dreptunghi de culoare
albastră, așezat pe verticala timpului, latura de sus a dreptunghiului reprezintă
tensiunea arteriala sistolică, iar cea de jos tensiunea arterială diastolică.

REZULTATE DORITE:
Tensiunea arterială a pacientului este în limitele normale și corespunde vârstei,
pacientul nu acuză cefalee sau tulburări de echilibru.
REZULTATE NEDORITE:
 presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică decât rata normală a
persoanelor de aceeași vârstă;
 pacientul poate avea mai multe probleme de dependență precum: alterarea
randamentului inimii, intoleranța la activitate, exces de volum lichidian, alterarea
alimentației, alterarea menținerii sănătății.

EDUCAREA PACIENTULUI
 se educă pacientul adult că este necesar să își măsoare tensiunea arterială cel puțin
odată pe an;
 se informează pacientul despre utilitatea automăsurării tensiunii arteriale la
domiciliu prin echipament digital deoarece se citesc mult mai ușor valorile;
 pacientul este instruit să se prezinte la medic dacă valorile tensiunii arteriale sunt
oscilante;
 se educă pacientul cu hipertensiune arterială că este necesar să își ia
medicamentele în mod regulat, să reducă consumul de sare, să-și verifice constant
greutatea și să evite stresul;
 pacientul este informat cu privire la valorile normale ale tensiunii arteriale în
funcție de vârstă, eventual se oferă un tabel ca cel de mai jos:

46
 Limite superioare
Vârsta Valori normale ale normalului
1 an 95/65 mmHg Nedeterminate
6-9 ani 100/65 mmHg 119/79 mmHg
10-13 ani 110/65 mmHg 124/84 mmHg
14-17 ani 120/80 mmHg 134/89 mmHg
18- adult 120/80 mmHg 139/89 mmHg

MĂSURAREA ȘI NOTAREA TEMPERATURII CORPORALE

DEFINIȚIE: Echilibrul dintre termogeneză și termoliză.
Măsurarea temperaturii corporale se efectuează, în prezent cu termometrul electronic.
Aparatul permite măsurarea temperaturii cutanate în axilă, rectale și timpanice. Această
măsurarea a temperaturii este rapidă și fiabilă.
INDICAȚII:
 supravegherea sistematică în cursul spitalizării;
 supravegherea unui sindrom infecțios sau
inflamator.
MATERIALE NECESARE:
 termometru electronic cutanat sau timpanic cu sondă
disponibilă
 lubrefiant pentru termometrul rectal
 comprese alcoolizate pentru dezinfectarea
termometrului
PREGĂTIREA PACIENTULUI
 se explică pacientului procedura;
 se cere pacientului să rămână culcat în pat. Pentru supravegherea sistematică este
important de considerat faptul că temperatura este mai mică dimineața înainte ca
pacientul să se ridice din pat.

EFECTUAREA PROCEDURII DE MĂSURARE A TEMPERATURII:
1. CU TERMOMETRUL TIMPANIC:

47
  captatorul care este adaptat la un capișon de unică folosință se introduce în urechea
pacientului;
 pentru a fi în fața timpanului este recomandat ca termometrul să se rotească 30 de
grade, aparatul afișând temperatura în 1-3 secunde.

2. CU TERMOMETRUL ELECTRONIC CUTANAT:

 se descoperă axila pacientului după care se tamponează pentru a îndepărta
transpirația;
 sonda sau captatorul termometrului se introduce în mijlocul axilei și se apropie
brațul de torace;
 se așteaptă circa 30 de secunde până se aude semnalul sonor;
 temperatura afișată se ajustează cu 0,5 grade Celsius pentru a obține temperatura
corporală;
 la sfârșit se spală mâinile.

3. TERMOMETRUL ELECTRONIC ORAL:

 sonda va fi introdusă într-un capișon din material plastic, și se așază în cavitatea
bucală, sublingual;
 până la semnalul sonor termometrul se menține pe loc, apoi se scoate și se citește
valoarea;
 capișonul din plastic se aruncă în recipientul pentru deșeuri;
 se spală mâinile.
4. TERMOMETRUL ELECTRONIC RECTAL:
 pacientul este așezat în poziția SIMS;
 se introduce sonda termometrului acoperită de capișonul lubrifiat aproximativ 4
cm;
 se menține termometrul până la semnalul sonor după care se citește valoarea;
48
  capișonul se aruncă în recipientul cu deșeuri;
 se spală mâinile.
REPREZENTAREA GRAFICĂ A TEMPERATURII:
 pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură se socotesc 2 diviziuni de
grad;
 se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră așezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D sau S pentru cifrele
pare ca de exemplu: 36, 2; 37,4.
 primul punct se unește cu rubrica pentru temperatura aflată în partea dreaptă a
sistemului de coordonare din foaia de temperatură;
 prin unirea punctelor care indică valorile temperaturii măsurate bicotidian pe
parcursul zilelor de supraveghere și îngrijire, se obține curba termică.
VALORILE TEMPERATURII:
 Temperatura sub 36 de grade Celsius se numește Hipotermie
 Temperatura cuprinsă între 36-37 de grade Celsius reprezintă temperatura normală
 Temperatura cuprinsă între 37-38 de grade Celsius reprezintă subfebrilitatea
 Temperatura cuprinsă între 38-39 de grade Celsius reprezintă febra moderată
 Temperatura cuprinsă între 39-40 de grade Celsius reprezintă febra ridicată
 Temperatura peste 40 de grade Celsius se numește Hiperpirexie
EDUCAREA PACIENTULUI:
 se informează pacientul că termometrul este un instrument indispensabil pentru
aprecierea stării generale la domiciliu, se oferă un tabel cu date orientative.

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
Recoltarea probelor de sânge reprezintă una dintre cele mai comune proceduri
medicale.
SCOP:
 screening
 stabilirea diagnosticului și monitorizarea răspunsului la tratament
 punerea diagnosticului și diferențierea tipului de anemie
 evaluarea preoperatorie
 identificarea tulburărilor de coagulare, monitorizarea statusului trombolitic și a
hemostazei

49
  depistarea tulburărilor endocrine și metabolice.
MODALITĂȚI DE
RECOLTARE:
 puncția capilară
 puncția venoasă
 puncția arterială, efectuată de
medic
 la nou-născuți din cordonul
ombilical sau scalp.
TIPURI DE EXAMENE:
 examene hematologice, coagulare
 examene biochimice
 examene bacteriologice
 examene imunologice
 examene virusologice
 examene parazitologice.

PREGĂTIREA PACIENTULUI:
 folosind termeni simpli, se explică procedura pacientului și se cere consimțământul
 se explică pacientului că pot surveni restricții alimentare, eventual o întrerupere a
unor medicamente la recomandarea medicului. Majoritatea analizelor se recoltează
a jeun, dimineața devreme, la minim 8 ore de la ultima masă, în condiții de repaus
fizic
 se identifică eventuale alergii la substanțe dezinfectante sau latex
 se liniștește pacientul
 se oferă informații cu privire la timpul necesar până la obținerea rezultatelor.

ERORI DE RECOLTARE:
 instruirea necorespunzătoare a pacientului
 pacientul nu respectă dieta, consumul medicamentelor sau are o postură greșită
 manevrare sau etichetare incorectă
 recipient inadecvat, cantitate de sânge insuficientă
 contaminarea probelor
50
  întârzierea expedierii probelor la laborator
 nerespectarea ordinii de recoltare
 neomogenizarea corectă a sângelui cu anticoagulantul sau aditivul din flacon
 menținerea garoului mai mult de 1 minut poate provoca modificarea rezultatelor.
MATERIALE NECESARE:
-Pentru puncție:
 seringi, ace sterile adaptate, ace cu fluturași
 vacuumuri adecvate cu sau fără anticoagulant, în funcție de probă
 pansament adeziv
-Pentru dezinfecție:
 tampoane cu alcool, betadină
 mănuși de unică folosință
 garou
 aleză, câmp
 container pentru materialele folosite
 altele: etichete, cod de bare.
În funcție de tipul de examen, se aleg vacuumurile pentru recoltare, conform tabelului:
Tip de vacum Conținut/ Tip de examene
anticoagulant
Capac roșu Fără aditivi, fără Ex. biochimice,
anticoagulant serologice, determinare
grup sanguin
Capac mov EDTA Hematologice,
HLG
Capac negru Citrat de Na VSH
Capac albastru Citrat de Na Hematologie, timp
de protrombină, factori ai
coagulării
Capac verde Heparină Biochimie,
electroliți, hormoni, gaze
arteriale
Capac galben Citrat de dextroză Hemocultură pt.
germeni anaerobi

51
 Capac gri Hemocultură pt.
germeni aerobi

În cazul vacumurilor cu aditivi, se respectă următoarele instrucțiuni:

 înainte de folosire se lovește ușor vacumul sub capac pentru a se desprinde
orice rest de aditiv de pe pereții eprubetei
 pentru a asigura raportul adecvat de sânge-aditiv, eprubeta se umple complet
lăsându-se un mic spațiu liber la polul superior, dacă nu se îndeplinește această
condiție există risc de hemoliză
 pentru evitarea formării microcheagurilor, se omogenizează sângele cu
anticoagulantul, efectuând 5-6 mișcări de rotație asigurând astfel dizolvarea
completă a aditivului
 eprubetele se așază în stativ în poziție verticală.
Se respectă ordinea de recoltare:
 flacoane pentru hemocultură (galben, gri)
 eprubete fără anticoagulant (roșii)
 eprubete cu anticoagulant (albastru)
 eprubete separatoare de ser
 eprubete cu heparină (verzi)
 eprubete cu EDTA (mov)
 eprubete cu citrat de dextroză (galbene).
Puncția venoasă
Reprezintă metoda cea mai utilizată pentru toate tipurile de examene, putându-se recolta o
cantitate suficientă de sânge
SCOP: Prelevarea venoasă vizează o probă de sânge dintr-o venă superficială cu ajutorul
unui ac steril în vederea examinării în laborator
MATERIALE NECESARE:
 mănuși
 garou
 seringi
 vacuumuri
 ace pentru seringi
 canulă Butterfly
 tampoane, comprese cu alcool
52
 etichete/cod de bare
 mușama
 pansament adeziv
 recipiente pentru colectarea materialelor folosite.
PREGĂTIREA PACIENTULUI:
 identificăm pacientul și îl informăm cu privire la necesitatea procedurii
 se atenționează pacientul că înțepătura este dureroasă și trebuie să colaboreze
 se întreabă pacientul dacă i s-a mai recoltat sânge și dacă a simțit leșin, greață,
transpirație, vărsături
 se verifică dacă a respectat condițiile impuse de recoltare (nu a mâncat și nu a
băut cel puțin 8 ore dacă examenul necesită sau a întrerupt medicația la
indicația medicului
 se obține consimțământul informat
 se asigură poziția corespunzătoare, decubit dorsal cu brațul sprijinit
 se observă calitatea venelor și se alege locul puncției.

EFECTUAREA PROCEDURII:
 se spală mâinile și se îmbracă mănușile
 se pregătesc vacumurile și se etichetează
 se alege locul: venele de la plica cotului (mediană, cubitală, cefalică, bazilică),
venele antebrațului și venele de pe fața dorsală a mâinii folosind ace mici
 se selectează venele uzuale
 în cazul în care venele nu sunt vizibile: se încălzesc cu o compresă caldă sau se
masează brațul, se balansează brațele în jos pentru a umple venele, cu lovește ușor
cu indexul fosa anterocubitală
 se pune materialul de protecție sub brațul pacientului pentru a nu păta patul cu
sânge sau dezinfectant
 vena aleasă se palpează cu indexul
 se pregătește vacumul prin îndepărtarea capacului necolorat al acului dublu
 se înșurubează bine în holder
 se verifică ca poziția brațului să fie îndreptată în jos
 se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului puncției
 se face dezinfecția locului cu mișcări circulare de la centru spre periferie, pentru a
evita transportul germenilor spre locul puncției
53
  se lasă să se usuce sau se șterge cu un tampon
 se îndepărtează capacul colorat al acului dublu
 se fixează vena cu ajutorul policelui mâinii nedominante la 2-3 cm sub abord pentru
a evita accidentele determinate de mișcarea bruscă a pacientului
 se introduce acul în venă cu bizoul îndreptat în sus, orientat oblic la un unghi de 10-
30 grade în funcție de calibrul și profunzimea venei
 după intrarea în venă se constată scăderea rezistenței la înaintare și se pătrunde în
lumenul vasului 1-2 cm
 se alege primul tub și se împinge în holder apăsând cu degetele mijlociu și arătător
pe marginea holderului până ce partea acului dublu dinspre tub străpunge diafragma
de cauciuc a capacului tubului
 vacuumul din tub extrage din venă cantitatea de sânge prestabilită
 se îndepărtează garoul, nu se ține niciodată mai mult de un minut
 după ce primul tub s-a umplut și sângele nu mai curge, se scoate din holder și din ac
și se umplu cu sânge și restul tuburilor respectând schema de recoltare
 tuburile cu anticoagulant se răstoarnă cu mișcări lente pentru a omogeniza lichidele
OBSERVAȚII:
 Pe durata recoltării, tuburile se țin cu capacul în sus.
 Conținutul tubului nu trebuie să atingă capacul acului pe durata puncției venei.
 Brațul pacientului trebuie plasat în jos.
 După umplerea ultimului tub, acul se scoate din venă.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECȚIA

INTRAMUSCULARĂ DUPĂ METODA „Z”
SCOP:
 Administrarea substanțelor iritante și a celor care colorează țesutul, de exemplu cele pe
bază de fier
 Administrarea unor soluții medicamentoase la pacienții vârstnici subnutriți
PREGĂTIREA MATERIALELOR:
 Se verifică prescripția medicală
 Se spală mâinile și se îmbracă mănușile
54
  Se pregătesc seringa și acul potrivite pentru injecția intramusculară
 Se aspiră soluția medicamentoasă în seringă și o mică cantitate de aer
 Se schimbă acul cu care s-a aspirat și se atașează cel pentru injectat soluția
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Se identifică pacientul
 Se așază pacientul în poziția care permite expunerea zonei gluteale (DD sau
DL relaxat)
 Se dezinfectează cadranul supero-externo-fesier
 Se așteaptă să se usuce pielea
 Se trage pielea lateral în formă de „Z”, îndepărtând-o de locul ales pentru
injecție
 Se introduce acul în țesutul muscular în unghi de 90 grade
 Se aspiră pentru a verifica poziția acului
 Dacă apare sânge în seringă se retrage acul ușor și se modifică poziția după
care se aspiră din nou, dacă și de data aceasta se aspiră sânge se retrage
complet acul și se reia tehnica în alt loc
 Se injectează soluția lent, daca nu s-a aspirat sânge, și apoi, aerul tras în seringă
odată cu soluția medicamentoasă
 Injectarea aerului după terminarea soluției ajută la prevenirea scurgerii de
substanță din ac în țesutul subcutanat în timpul retragerii
 Se așteaptă încă 10 secunde după injectare și se retrage acul
 Se eliberează pielea care a fost trasă în „Z” pentru a acoperi locul de inoculare
 Se evită masarea zonei pentru a evita pătrunderea substanței în țesutul
subcutanat
 Se educă pacientul să se miște pentru a favoriza absorbția medicamentului
 Se aruncă acul necapișonat
 Se colectează materialele folosite în containere speciale
 Se verifică după 2 ore locul injectării
 Se spală mâinile și se notează procedura în fișa pacientului.
INCIDENTE/ACCIDENTE:
 Pacientul prezintă amorțeli, furnicături, funcția musculară este alterată.
 Prin nerespectarea regulilor de asepsie pacientul face flegmon.
 Amestecurile de soluții incompatibile duc la noduli, iar prin înțeparea nervului sciatic
membrul inferior poate paraliza.
55
 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECȚIE
INTRAVENOASĂ DIRECTĂ
SCOP: furnizarea unei linii
directoare pentru administrarea
intravenoasă a medicamentelor în scop
explorator sau terapeutic.
Tehnica aseptică va fi
respectată atunci când se execute
această procedură. Este foarte important
să știm că injecția intravenoasă nu se va
efectua în venele de la brațul cu fistula
arterio-venoasă, mastectomie, paralizie
sau alte tulburări circulatorii sau neurologice.

LOCURI DE ELECȚIE:
Venele: de la plica cotului, de la partea dorsală a mâinii, de pe partea posterioară a
gambei, jugulare, epicraniene la nou născut și sugar.
PREGĂTIREA PACIENTULUI:
 Pacientul este informat cu privire la procedura care urmează să I se efectueze;
 Se obține consimțământul informat;
 Se verifică locurile de elecție evitând zonele cu pilozitate sau semne de infecție;
 Se poziționează pacientul în poziție confortabilă în funcție de starea sa generală.

PREGĂTIREA MATERIALELOR NECESARE:

 Tăviță renală;
 Seringi sterile, ace sterile;
 Tampoane cu vată;
 Fiolă/flacon cu soluție izotonă/hipertonă;
 Mănuși de unică folosință;

EFECTUAREA PROCEDURII:
 Se verifică prescripția medicamentului;
 Se spală mâinile în cei 5 timpi;
56
  Se îmbracă mănușile;
 Se aspiră soluția din flacon, se elimină bulele de aer;
 Acul se schimbă cu unul capișonat;
 Se leagă garoul, se palpează traiectul venei, se dezinfectează larg zona aleasă
pentru injecții;
 Se efectuează puncția venoasă și se verifică poziția acului prin aspirare;
 Dacă acul este în venă se desface garoul după care se injectează lent soluția
medicamentoasă observând reacțiile pacientului;
 Se extrage rapid acul, locul injectat se comprimă cu un tampon cu alcool.

INCIDENTE/ACCIDENTE:
Prin injectarea rapidă a soluției pacientul poate face flebalgie, prin perforarea venei
sau prin retragerea acului fără eliberarea garoului se face hematom. Pacientul mai poate
prezenta amețeli, lipotimie, colaps.

TRANSFUZIA SANGUINĂ
DEFINIȚIE:
Reprezintă o substituitivă administrată cu scopul de a corecta un deficit
congenital sau câștigat în unul sau mai mulți constituenți ai sângelui. Se bazează pe utilizarea
de derivate sanguine preparate pornind de la o donare de sânge efectuată cu respectarea
principiilor voluntariatului, anonimatului și a lipsei de beneficiu. Orice indicație de
administrare a unei terapii transfuzionale, trebuie făcută de un medic și documentată în Foaia
de observație a pacientului.

TIPURI DE TRANSFUZIE:
 Homologă – procedură prin care un component sanguin recoltat de la un
donator este administrat unui pacient, altul decât donatorul

57
 Autologă - procedură prin care un component sanguin recoltat de la o persoană,
este administrat aceleiași persoane

EFECTUAREA PROCEDURII:
 Se explică procedura și se obține consimțământul scris
 Se măsoară FV ale pacientului
 Se verifică corespondența datelor de pe pungă cu cele ale pacientului
 Se verifică aspectul produsului, termenul de valabilitate
 Se efectuează proba de compatibilitate Jeanbreau între sângele pacientului
(primitor) recoltându-se 2-3 ml de sânge, și cel al donatorului
 Se încălzește sângele la temperatura corpului
 Se spală mâinile, se îmbracă mănușile sterile
 Se deschide trusa de transfuzat și se adaptează la punga cu ser fiziologic, dacă
transfuzorul are 2 capete (transfuzor în Y), un capăt se adaptează la punga cu
SF iar celălalt capăt la punga cu produsul sanguin
 Se suspendă punga/pungile în stativ
 Se umple camera de picurare la jumătate cu SF, în timp ce tubul racordat la
punga cu sânge este închis
 Se elimină aerul de pe antena transfuzorului lăsând să curgă câteva picături din
soluția de SF
 Dacă trusa de transfuzie are un singur tub, atunci se închide prestubul, se
schimbă punga cu SF cu cea cu sânge

58
  Se atașează apoi, prin tehnica aseptică, amboul transfuzorului la branulă sau
cateter și se ajustează ritmul de scurgere în funcție de tipul produsul sanguin
 Dacă transfuzorul este în Y, se procedează la fel numai că nu mai este nevoie
să se schimbe pungile, în acest caz, se închide tubul adaptat la punga cu ser și
se deschide tubul adaptat la punga cu sânge
 Se efectuează proba biologică Oelecker lăsând să curgă în jet 20 ml sânge după
care se reglează ritmul de scurgere la 10-15 picături/ minut timp de 5 minute
 Se supraveghează pacientul în acest interval și dacă nu apar semne de
incompatibilitate se repetă operația
 Dacă nici de data asta nu apar semne de incompatibilitate se continuă
transfuzia în ritmul stabilit, se aplică pe pungă o etichetă cu data și ora la care a
început transfuzia
 Dacă apar semne adverse, se oprește transfuzia și se anunță medicul
 Riscul de apariție a reacțiilor adverse este crescut în primele 15 minute
 Nu se administrează în punga cu produsul sanguin medicamente sau alte soluții
perfuzabile
 Se înregistrează orice eveniment apărut în cursul transfuziei
 După terminarea transfuziei se notează în fișa pacientului ora, starea generală a
pacientului, sub semnătura asistentei
 Punga se trimite la unitatea de transfuzii sanguine împreună cu o mică cantitate
de sânge (5-6ml) și se păstrează 48 ore
 Se supraveghează pacientul în următoarele 24-48 ore posttransfuzionale.

SPĂLĂTURA VAGINALĂ

Spălătura vaginală presupune

introducerea în vagin a unui curent de lichid – apă sau
soluție medicamentoasă – care, după ce spală
pereții vaginali, se evacuează pe lângă canulă.
Lichidul obținut din spălătura vaginală poate fi
trimis la laborator pentru analiză.
Scop:
 Îndepărtarea conținutului vaginal (conținut normal-fizioloic sau conținut patologic).
59
 Dezlipirea exsudatelor patologice de pe mucoasă.
 Dezinfecția locală înaintea intervențiilor chirurgicale, ginecologice și obstetricale.
 Reducerea proceselor inflamatorii.
 Calmarea durerilor.
Contraindicații spălătura vaginala e contraindicată post-partum
 col uterin deschis sau patologie a colului uterin
Materiale necesare:
 Canula sterilă vaginală (15-20cm) curbată cu vârf cu orificii si irigator steril cu stativ
 Prosop, aleză, paravan pentru asigurarea intimității
 Săpun și apă pentru toaleta genitală
 Vată
 Tăvița renală
 Bazinet (ploscă)
 2 l soluție medicamentoasă (apă oxigenată, soluție cloramină 1%, permanganat de
potasiu 1/20.000, oxicianură de Hg 1/4.000, sublimat 1%).
 Lubrifiant
Pregătirea pacientei:
 Se pregătește pacienta psihic, se anunță și se explică tehnica și necesitatea efectuării
spălăturii vaginale;
 Se cere consimțământul pentru efectuarea tehnicii;
 Se încurajează pacienta pentru a se diminua starea de teamă, dacă există.
 Se izolează patul cu paravan și se protejează cu mușama și aleză pentru a se asigura
intimitatea.
Tehnica:
 Asistenta medicală se spală și se dezinfectează pe mâini.
 Asistenta medicală îmbracă mănușile de cauciuc.
 Bolnava este așezată în poziție ginecologică (coapsele în a și i se introduce bazinetul
sub bazin, se spală organele genitale cu apă și săpun.
 Se așază irigatorul la 50-75 cm înălțime față de simfiza pubiană.
 Se verifică temperatura soluției.
 Se reperează orificiul de intrare în vagin și se deschide robinetul;
 Se introduce canula odată cu curentul de lichid până în fundul de sac posterior al
vaginului.

60
 Se spală bine cu jet cu presiune mică, fundul de sac posterior și apoi se plimbă canula
pe toată suprafața vaginului pentru o curățare a mucoasei vaginale și a colului uterin.
 Se retrage canula înainte ca irigatorul să se golească, se pensează tubul și se depune în
tăvița renală.
 La finalul spălăturii vaginale se face toaleta regiunii vulvare și apoi se usucă zona
genitală cu vată și prosop.
 Se ajută pacienta să se îmbrace și sa aibă o poziție comodă în pat.
 Se examinează lichidul de spălătură, care poate conține: flocoane de mucus, puroi,
cheaguri de sânge.
 Se pregătește lichidul de spălătura pentru laborator: se colectează lichidul în eprubete,
se etichetează corespunzător și se trimite la laborator pentru analiza.

Notarea tehnicii și reorganizarea locului

 Se îndepărtează materialele folosite și se colectează în recipiente speciale conform
P.U. (precauțiilor universale)
 Se notează tehnica în F.O și se menționează data și numele persoanei care a efectuat
tehnica.
Accidente/ Incidente
 Spălăturile vaginale dese dereglează microflora vaginală și se poate produce
candidoză sau vaginită. Prin spălăturile vaginale dese se poate produce un dezechilibru
al florei vaginale benefice.
 Risc pentru endometrite (inflamația mucoasei uterului), anexite (inflamația organelor
genitale interne), endometrioză (afecțiune în care endometrul e localizat în afara
uterului).

61
 BIBLIOGRAFIE

1. Berceanu, Hematologie clinică, Editura Medicală, București, 1977

2. Galea, Medicină internă, Editura Medicală, București, 1990
3. Wintrobe, Clinical hematology, Editura H. Kimpton, Londra, 1973
4. Borundel C., Manual de medicină internă, Editura Medicală, București, 1979
5. Anatomia și fiziologia omului Compediu, Editura Corint, București, 2001

62