Bioetica

Deontologia medicală
• Definiţii
• Aspecte istorice
CURS 1
Ce este MORALA?
MORALA (Alegerea BINELUI) definește comportamentul omului (Ce face?, Cum
face?) și reprezintă alegerea între bine și rău din perspectiva comportamentului
uman.
 Moral – despre un comportament/raționament în sensul de a fi bun,
corect;
 Bun (a face binele) – corect;
 Valorile umane reprezintă un set de credințe, convingeri, principii, care
stau la baza gândirii și acțiunilor fiecăruia.
 Datoria este o obligație morală.
Ce este ETICA?
ETICA reprezintă studiul filozofic, sistematic și critic al moralei (moralitatea este
subiectul studiului). Aceasta oferă motivațiile acțiunilor/comportamentului,
criteriile raționale pentru deciziile ce stau la baza comportamentului, moralitatea
acțiunii – DE CE?
Încă de mici suntem învăț ați să discernem între bine ș i rău, între dezirabil și inde
zirabil, între util și inutil etc. Uneori ni se impune, alteori suntem lăsați să experi
mentăm, însă în cele din urmă sfârșim prin a prefera anumite situații, acțiuni și
prin a manifesta anumite atitudini.
Ce este ETICA?
Structurarea, sistematizarea ș i ajustarea în timp a acestor valori conduce la constit
uirea sistemului propriu de valori care ne ghidează opț iunile, alegerile ș i acț
iunile noastre.

În morală și etică
totul este despre
valori și datorie.

Valorile induc obligația morală (datoria) de a le păstra, de a le respecta și de a le

promova și prin aceasta determină exercițiul datoriei spre împlinirea acestei
datorii/îndatoriri (o datorie devine astfel o obligație morală).
Domeniile ETICII
Etica privită drept ramură a filosofiei are trei domenii:
 Etica analitică (metaetica) are un caracter teoretic și studiază sursele, originea și
înțelesurile conceptelor și convingerilor care se află la baza comportamentului
uman (bine, rău, ce este binele?, există bine?, etc.).
 Etica normativă (prescriptivă) normează comportamentul stabilind ce este
corect/drept/bun versus incorect/greșit/rău și analizează codurile si seturile de
reguli care normează/reglementează comportamentul.
 Etica descriptivă studiază comportamentul însuși (morala și moralitatea ca obiect
de studiu) descriind concepțiile si convingerile despre moralitatea acțiunilor.
Ce este ETICA MEDICALĂ?
FILOZOFIE ETICA BIOETICA
ETICA MEDICALĂ BIOETICA MEDICALĂ

ETICA MEDICALĂ se ocupă cu studiul moralei în practica medicală (se constituie ca o

teorie a moralei, ca o știință ce studiază ansamblul de cerințe, deprinderi, aptitudini
și obiceiuri morale specifice activității medicale și care se manifestă în fapte și mod
de comportare în cadrul profesiei medicale). Construiește un sistem de principii
morale pe care se fundamentează practica medicală.
Etica medicală înseamnă, de fapt, înfruntarea responsabilităților, găsirea unor soluții
când datoria o cere și acționarea în consecință, desemnează acea parte a eticii,
care se ocupă cu studiul datoriilor morale, al originii, naturii și formelor acestora, în
calitatea ei de componentă esențială a conștiinței morale a oamenilor.
Obiectivele ETICII MEDICALE
Etica medicală este aplicația eticii (studiul filozofic al moralei) la domeniul practicii
medicale (studiul filozofic al moralei in practica medicală):
 Generează un sistem de VALORI SI PRINCIPII care permit dezvoltarea corectă a
practicii medicale în mod fundamental a relaț iei medic-pacient;
 Reglementează ALEGERILE MORALE SI PROFESIONALE la patul bolnavului;
 Se centrează în jurul eticii RELAȚIEI MEDIC-PACIENT;
 A fost iniț iată o dată cu jurământul Hipocratic care a stabilit normele morale (
profesionale) ale practicii medicale (cca 450 îH);
 Etica medicală a devansat cronologic apariț ia Bioeticii (anii 1970) cu peste 2000
de ani, construind pentru prima dată normele morale ale actului medical prin
jurământului lui Hipocrate.
Ce este BIOETICA?
BIOETICA este un demers multidisci
plinar (etic, filozofic, medical, biologic,
ști inț ific, psihologic, social, cultural, re
ligios, ecologic, economic, etc.) prin ca
re se creează o abordare menită să pu
nă în acord valorile umaniste ale
omului ș i societății cu dezvoltarea ș tii
nțe i.

Demersul bioeticii pornește de la ideea de bază conform căreia

nu tot ceea ce este posibil (medical, tehnic, tehnologic) este și moral.
Ce este BIOETICA?
În sens larg bioetica poate fi
interpretată ca etica viului în general.
Bioetica iese din limita eticii
profesionale și medicale și se
învecinează mai mult cu etica ecologică,
împreună cu care, unindu-și forțele, are
menirea să elucideze aspectul etico-
filosofic al problemelor viitorului
omenirii și al vieții de pe Terra.
Obiectivele BIOETICII
Bioetica ca domeniu al științei are câteva obiective principale:
 să contribuie substanțial la elaborarea concepției strategice de supraviețuire a
întregului ecosistem, a biosferei în special;
 să protejeze valoarea vieții în general, vieții umane, sănătatea individuală și cea
publică, în particular;
 să îndrume opinia publică în cunoașterea modalităților ce servesc la îmbunătățirea
calității vieții și la împiedicarea inhibițiilor fizice, psihice, morale, spirituale ale
persoanei umane;
 să reglementeze din punct de vedere legislativ atât cercetările biomedicale, practica
ocrotirii sănătății (mai ales domeniile transplantologiei, determinării momentului
morții, limitele susținerii vieții bolnavilor incurabili, noilor tehnologii medicale etc.),
cât și oricare activitate socială ce ține de existența omenirii.
Obiectivele BIOETICII MEDICALE
̶ transplant;
̶ dializă;
Bioetica medicală, în sens restrâns, ̶ mijloacele de susținere a vieții,
este o aplicație a bioeticii care prelungirea vieții;
̶ reproducerea umană asistată;
abordează sistematic, pluralistic și ̶ diagnosticul preimplantațional;
interdisciplinar, teoretic și practic, ̶ clonarea;
problemele morale generate de ̶ noua eugenie;
̶ terapia genică;
mijloacele moderne de investigație ̶ avortul;
și tratament în medicină: ̶ ștergerea amintirilor dureroase;
̶ augmentarea calităților umane;
̶ ingineria genetică, etc.
Ce este DEONTOLOGIA MEDICALĂ?

Prin Conduită Etică ș i Deontologică - DEONTOLOGIE MEDICALĂ înț el

egem ansamblul de atitudini ș i acțiuni cerute de normele morale ș i cele teh
nico-profesionale, fără de care nu e posibilă exercitarea profesiunii medicale
în cadrul societății.
Obiectul ș i scopul profesiunii medicale, multiplele relații interumane care su
nt angajate în timpul și pentru realizarea actului medical au implicat de la înc
eput o conduită profesională cu un bogat conți nut etic.
Aspecte istorice
• EUROPA – Jurământul lui Hippocrate (anul cca. 450 î.H.) normează moralitatea
profesională în medicină prin valori precum a face bine, a nu face rău, justiție,
responsabilitate, profesionalism, loialitate, onoare, non-discriminare, solidaritate, unitate,
etc.
• LUMEA ARABĂ – ”Etica Medicului” (Adabul Tahib), scrisă de Isap bin Ali Al Rahawi (854-
931 d.H) în Al Raha (nordul Siriei) - descrie sistemul de licențiere al medicului, norme cu
privire la documentația medicală, folosirea actelor și documentelor medicale în educația
profesională, controlul calității actului medical, rezolvarea litigiilor, etc.
Aceste norme au devenit lege prin Decretul din anul 931 d.H. al Califului Abasid Al
Muqtader prin care nici un medic nu avea voie să îngrijească un pacient până când nu va
parcurge o examinare și nu va primi un certificat care să ateste că a trecut acea examinare.
• EUROPA MEDITERANEANĂ ȘI ASIA – Jurământul lui Maimonide (anul cca. 1170 d.H.)
susține moralitatea actului medical prin virtuțile medicului spre deosebire de J. H. care îl
susține prin normele de comportament ce vor deveni norme profesionale.
Aspecte istorice - EUROPA
cca 450 ÎH - JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE
Etica medicală propriu-zis este documentată o dată cu Jurământul lui Hipocrate:
• a creat relația medic-pacient;
• a dezvoltat practica medicală clinică la patul bolnavului;
• a promovat nevoia de solidaritate și unitate a medicilor și nevoia organizării unui
corp profesional medical;
• a susținut o declarație de intenție (JURĂMÂNTUL) la intrarea în practica medicală
ca un normativ al moralității profesionale ce trebuie acceptat și împlinit de către
toți;
• dezvoltă nevoia combinată a umanismului medicului deopotrivă cu competența sa
profesională.
Etica medicală (studiul filozofic al moralei în practica medicală) începe o dată cu practica
medicală la patul bolnavului și Jurământul Hipocratic care este cadrul normativ al relației
Aspecte istorice – LUMEA ARABĂ
Normele documentate de practică medicală erau cunoaștere comună și au fost adaptate
după normele grecești.
Aceste norme au devenit lege prin Decretul Califului Abbasid Al Muqtader din anul 931 dH,
decret prin care nici unui medic nu i se acorda permisiunea de a îngriji pacienți până nu
primea un certificat care atesta faptul că a trecut o examinare. [1]
În ”Etica Medicului” – ADABUL TABIB [2]scrisă de Ishap bin Ali Al Rahawi (854-931) în Al
Raha, nordul Siriei, se descriu sistemul de licențiere al medicului, norme cu privire la
documentația medicală, folosirea actelor și documentelor medicale în educația
profesională, controlul calității actului medical, rezolvarea litigiilor, etc. [3,4]
1. Al-Kawi, Muhammad. (1997). History of Medical Records and Peer Review. Annals of Saudi medicine. 17. 277-8. 10.5144/0256-
4947.1997.277.
2. Ishaq bin Ali Al Rahawi. Adabul Tabib (Ethics of the Physician). Verification by Dr. Muraizen Saeed Assiri. Issue No. 9. Riyadh: King
Faisal Center for Research and Islamic Studies, 1992:264-5
3. Al-Shaizari’s book. On Supervision (Hisbah) over Physicians, Oculists, Orthopedists and Surgeons
https://earchiving.wordpress.com/category/medical-record-keeping-islam-5th-century/
4. M. Zuheir Al Kawi, History of medical records and peer review, Editorial, King Faisal Specialist Hospital, 1997
Aspecte istorice –
EUROPA MEDITERANEANĂ și ASIA
cca 1170 dH – JURĂMÂNTUL MAIMONIDE

• A promovat umanismul și competența profesională;

• A valorizat calitățile medicului și nevoia de autodezvoltare ale acestuia;
• A susținut valori prudențiale și toleranța față de diversitate;
• A afirmat nevoia de colegialitate;
• A inițiat modelul de tratament bio-psihologic.
Aspecte istorice
• Primele directive etice au fost elaborate de Ministerul Prusac al Cultelor, Educației
și Sănătății în 1901, care a emis o directivă către toate închisorile ca testul la
tuberculină utilizat în tratamentul tuberculozei să “nu fie folosit în nici un caz
împotriva voinței pacientului”.
• În Germania, Ministerul de Interne elaborează în 1931 „Directive asupra noilor
tratamente și experimentări științifice asupra ființei umane”, documente care nu
vor fi respectate de medici și de reprezentanții autorităților naziste. Textele făceau
referiri la:
• tratamente medicale noi;
• experimentele pe om;
• consimțământul informat al pacientului sau al reprezentantului legal, excepțiile fiind numai
cazurile de urgență sau incapacitatea.
Documentul preciza că la intrarea în practica medicală medicul se angaja să
respecte acele directive. În pofida acestor normative etice, atrocitățile și
experimentele inumane au fost săvârșite de medici sau de personal medical.
Aspecte istorice
• Codul de Nuremberg din 1947 reglementează cercetarea pe subiecți umani, având drept
principale recomandări:
 consimțământul în cunoștință de cauză (informat);
 analiza risc-beneficii (dezvoltarea unei teorii a riscului în etică);
 recunoașterea dreptului subiectului de a se retrage la orice moment al experimentului, fără a fi
sancționat.
 voluntarii care au acceptat experimentul nu trebuie supuși unui risc, dacă există alte metode de
cercetare;
 cercetarea pe ființe umane trebuie precedată de experiențe pe animale.

• În 1948 a fost adoptată Declarația de la Geneva. Aceasta reprezintă documentul inițiatic de

intrare în practica medicală (actualizarea Jurământului lui Hipocrate).

• În 1949 este adoptat, de către Asociația Medicală Mondială (WMA – Word Medical
Association), Codul Internațional al Eticii Medicale.
Aspecte istorice
Raportul Belmont – 1979 – Ethical Principles and Guidelines for the Protection
of Human Subjects of Research
• Congresul Statelor Unite a instituit, în anul 1974, National Commission for the
Protection of Human Subjects of Biomedical and Behavioral Research cu scopul de
a identifica anumite principii etice pentru orientarea experimentărilor pe subiecții
umani.
• La 18 aprilie 1979, această comisie a publicat un document final, cunoscut sub
numele de The Belmont Report.
• Acest document propunea recurgerea la trei principii generale:
1. Autonomia sau respectul demnității persoanei, aici fiind analizate și situațiile în care
persoanele aveau diferite modificări ale capacității, de ex. la bătrâni și bolnavi psihici.
2. Binefacerea sau non-maleficienţa, cu semnificația de a nu face rău, obligație precizată în
numeroase coduri sau jurăminte medicale inclusiv în Corpus Hipocraticus.
3. Justiția sau echilibrul între beneficiile și riscurile cercetării.
Aspecte istorice
Ghidul CIOMS (Council for International Organizations of Medical Sciences) 1982,
1993, 2002 - International Ethical Guidelines for Biomedical Research Involving
Human Subject
Ghidul se referă la:
• justificarea etică și validitatea științifică a cercetării,
• vulnerabilitatea indivizilor, grupurilor, comunităților, populațiilor;
• femeile ca subiecți umani ai cercetării;
• echitatea privind riscurile și beneficiile;
• posibilitatea controlului în trialuri clinice;
• confidențialitate;
• compensații pentru vătămare;
• întărirea capacității locale de evaluare etică;
• obligația sponsorilor să asigure servicii medicale.
http://www.cioms.ch/frame_guidelines_nov_2002.htm (1 de 64) 08/03/2007 9:10:05
http://www.recerca.uab.es/ceeah/docs/CIOMS.pdf
Aspecte istorice
2003-2005 sub egida UNESCO se definește Bioetica
La solicitarea Directoratului General Comitetul Internațional de Bioetică a emis Raportul
Comitetului Internațional de Bioetică cu privire la posibilitatea elaborării unui instrument
universal al Bioeticii – Report of the IBC on the Possibility of Elaborating a Universal
Instrument on Bioethics, 13 Junie 2003.
http://unesdoc.unesco.org/images/0013/001302/130223e.pdf

Universal Declaration on Bioethics and Human Rights – Declarația Universală a Bioeticii și

Drepturilor Omului, UNESCO, 2005
• Bioetica în sens larg (gr. Bios = viață, ethos = comportament): Câmp de studiu științific
care abordează teoretic și practic problemele morale generate de medicină și științele
vieții în raport cu omul și relațiile omului cu biosfera.
• Bioetica medicală (etica biomedicală) în sens restrâns, este o aplicație a bioeticii care
abordează sistematic, pluralistic și interdisciplinar, teoretic și practic problemele morale
generate de mijloacele moderne de investigație și tratament în medicină (transplant,
reproducerea umană asistată, dializa renală, mijloacele de susținere a vieții, noua
eugenie, avortul, clonarea, terapia genică, diagnosticul preimplantațional, ștergerea
amintirilor dureroase, prelungirea vieții, augmentarea calităților umane, ingineria
Norme, coduri și ghiduri în
cercetarea științifică
• Codul de la Nuremberg (1949)
• Declarația de la Helsinki (1964) amendată de 9 ori, ultima oara în 2008
• Raportul Belmont (1979)
• Ghidul Etic Internațional pentru Biocercetarea științifică pe subiecți umani 2002,
CIOMS (Council for International Organizations of Medical Sciences)
• Codul De Deontologie Medicală din 30 martie 2012 al Colegiului Medicilor din
România, publicat în Monitorul Oficial nr. 298 din 7 mai 2012
• Legile cercetării științifice (Monitorul Oficial nr. 80/2011): Ordonanța Guvernului nr.
6/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 57/2002
privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, Ordinele 903/2006,
904/2006 privind cercetarea