Sunteți pe pagina 1din 3

UNIVERSITATEA DE MEDICINǍ ŞI FARMACIE “GR.T.

POPA IAŞI”
FACULTATEA DE MEDICINǍ

STUDIU PROSPECTIV AL OBEZITǍŢII LA COPILUL NORMAL ŞI LA COPILUL CU


DEFICIENŢE NEUROPSIHOMOTORII

TEZǍ DOCTORAT
REZUMAT

INDRUMATOR, DOCTORAND,

PROF. DR. SILVIA MĂTĂSARU DR. ANA-MARIA PELIN

2012
Stadiul actual al cunoasterii
Numărul persoanelor obeze din Uniunea Europeană a crescut de trei ori într-un singur an. Potrivit Oficiului european pentru
statisticǎ (EUROSTAT), statele cel mai puţin atinse de această "gravă problemă de sănătate publică" sunt România (unde
procentul obezilor este de 8% în rândul femeilor şi 7,6% în rândul bărbaţilor), Italia (9,3% şi, respectiv, 11,3%), Bulgaria şi
Franţa (12,7% şi 11,3%).
Material şi metodă
Studiul nostru s-a desfaşurat în opt şcoli alese aleatoriu din Galaţi dupǎ obţinerea acordului scris al Inspectoratului şcolar
Judeţean Galaţi, şi a inclus un numǎr de 3103 copii din patru şcoli de masǎ şi patru şcoli pentru copii cu deficienţe
neuropsihomotorii.
Concluzii generale
1. Studiul efectuat în perioada noiembrie 2008-iunie 2012, a inclus 3103 de copii de vârstǎ şcolarǎ, fete şi bǎieţi din
care 2440 provenind din 4 şcoli de masã (78,6%) alese aleatoriu din Galaţi şi 663 ( 21,3%) de copii provenind din 4 şcoli
speciale pentru copii cu deficienţe neuropsihomotorii din Galaţi. Media de vârstǎ a fost de 12,7 ani.
2. In lotul total de 3103 copii 8,4% au fost obezi şi 10,5% supraponderali, procentele fiind mai mici în şcolile
speciale: 4,6% supraponderali 6,48% obezi comparativ cu şcolile de masă: 12,13% supraponderali şi 8,97% obezi, distribuţia
copiilor obezi şi supraponderali fiind omogenă pe sexe şi grupe de vârstă.
3. Au fost investigaţi prin chestionare 319 copii din care 202 obezi (172 din şcoli de masă şi 30 din şcoli speciale) şi
117 supraponderali (108 din şcoli de masă şi 9 din şcoli speciale); în şcolile de masă domină obezitatea şi în şcolile speciale
supraponderea.
4. Am investigat din punct de vedere al funcţiei tiroidiene şi a prezenţei sindromului metabolic 120 copii obezi, care au
acceptat investigaţiile, 97 din şcoli de masǎ şi 23 din şcoli speciale. Acest lot a prezentat obezitate severă în procent de 28,9%
la copiii normali şi 30,4% la copiii cu deficienţe neuro-psihomotorii, distribuţiile de frecvenţă fiind nesemnificative.
5. Perimetrul abdominal ca marker al obezitǎţii viscerale şi al insulinorezistenţei are valori ≥ 90 la 69,2% dintre
copiii obezi, cu pondere mai mare la sexul masculin, semnificativ statistic la copii cu obezitate severǎ şi medie, în corelaţie cu
valoarea IMC.
6. Disfuncţia tiroidianǎ, exprimata prin valori ale TSH peste 3,5 UI/ml, s-a regǎsit la 17,5% dintre copii(15,5% în
şcoli de masă şi 26,1% în şcoli speciale), mai frecvent la sexul feminin (23%), la copiii cu IMC la percentila 97.
7. FT3 sub 2,6 UI/ml s-a evidenţiat la 12 % din total copii. Toţi copiii cu deficienţe neuro-psihomotorii au avut
valorile FT3 între 2,6-6,2 UI/ml. Valorile FT4 sub 1 UI/ml s-au evidenţiat la 26 % dintre copii (24,4% din şcoli de masă şi
17,4% din şcoli speciale). IMC, FT3 şi FT4 au fost în uşoarǎ corelaţie directǎ cu TSH.
8. La echografia tiroidianǎ 26,5% dintre copii au tiroidǎ cu structurǎ micronodularǎ prezentând asociere
semnificativǎ statistic cu creşterea dimensiunilor lobilor tiroidieni (30,4% la copiii din şcoli speciale şi 20,6% copii din şcoli de
masă). Modificǎrile structurale ale tiroidei s-au regǎsit la copii cu IMC mai mare de percentila 96, dar nu s-a asociat cu valori
crescute ale TSH.
9. TAS şi TAD sunt semnificativ corelate cu IMC şi PA, toţi copii cu TA peste percentila 95 întrunind criteriile de
diagnostic ale sindromului metabolic. Modificările EKG s-au observat la 19,4% (tahicardie la 14,4% dintre subiecţi, iar HVS la
2,8% din total lot de studiu).
10. Prevalenţa sindromului metabolic în lotul de 120 de copii obezi (IMC ≥ percentila 95th), a fost de 55,8%, dupǎ
criteriile consensul FID ( 58,7% în şcoli normale şi 43,4% şcoli speciale - fǎrǎ diferenţe semnificative între cele douǎ tipuri
de şcoli studiate).Trigliceridele ≥ percentila 95th, TA ≥ percentila 95th şi glicemia à jeun ≥ 100 mg/dl s-au regǎsit la 100%
din cazurile cu sindrom metabolic.
11. Insulinorezistenţa apreciatǎ prin valoarea HOMA-IR a fost prezentǎ la copiii cu IMC ≥ percentila 97 şi la cei cu PA
≥ percentila 90.
12. La 15,8% dintre pacienţi s-au înregistrat valori ale VSH peste limita maximă de referinţă (12 mm/h), la copiii cu
aspect micronodular la echografia tiroidianǎ şi la 8,7% dintre copiii cu deficienţe neuro-psihomotorii.
13. Deşi prevalenţa obezităţii a fost mai mică la copiii din şcoli speciale, investigarea funcţiei tiroidiene şi a prezenţei
sindromului metabolic la obezi nu a evidenţiat diferenţe semnificative între elevii obezi provenind din cele două tipuri de şcoli.

Perspectivele pe care le deschide teza


Obezitatea se asociazǎ cu o stare generalǎ de sǎnǎtate mai scǎzutǎ, copilul obez are mai multe vizite la medic, mai mult
absenteism scolar, consum mai mare de antibiotice, infecţii de cǎi aeriene superioare si alte infecţii respiratorii. Riscul de diabet
zaharat, afecţiuni cardiace şi aterosclerozǎ este proporţional cu valoarea BMI de la adolescenţǎ pânǎ la maturitate.Existǎ date în
literatura de specialitate care susţin cǎ obezitatea este mai frecventǎ în rândul persoanelor cu handicap neuropsihomotor.Deja
acesti copii au un handicap, care le îngreuiazǎ situaţia. Dezvoltarea obezitǎţii ca urmare a unui „stil de viaţǎ” neadecvat, le va
îngreuna şi mai mult viaţa datoritǎ multiplelor
consecinţe ale obezitǎţii. Dizabilitatea se va însoţi şi de o serie de probleme secundare determinate de obezitate. Acestea
sunt: obesealǎ, durerea articularǎ, durerea muscularǎ,izolare socialǎ, dificultǎţi în indeplinirea activitǎţilor zilnice , odatǎ cu care
poate sǎ aparǎ
depresia, afecţiune foarte comunǎ a copilului obez cu dizabilitǎţi şi, drept urmare, scade calitatea vieţii.
In fapt se adaugǎ un „al doilea”handicap, obezitatea, urmatǎ la rândul ei, de unul sau mai multe „handicapuri”secundare
acesteia, pe mǎsura înaintǎrii în vârstǎ şi a agravǎrii stǎrii de obezitate.

S-ar putea să vă placă și