CZU:599.742.7:616.381-002+578.

834
MODIFIСĂRI MACROSCOPICE ȘI HISTOPATOLOGICE ÎN PERITONITA
INFECȚIOASĂ FELINĂ
COZLOV Deonisii, studentul anului VI,
OSADCI Natalia, dr., conf.univ.
NAFORNIȚA Nicolae, asist. univ.
Facultatea de Medicină Veterinară, UASM, Chișinău

Rezumat. Studiul a fost realizat în Republica Moldova, raza municipiului Chișinău, în perioada anului 2021, pe 7 pisici
de rase și vârste diferite (3 luni – 9 ani), cu semne clinice de peritonită infecțioasă felină (4 cazuri cu formă forma efuzivă
și 3 cazuri de forma uscată). În cadrul clinicilor veterinare private au fost efectuate teste rapide de detectare a anticorpilor
pentru coronavirusul felin (FCoV Ab),și efectuate probele Rivalta pentru a diferenția exudatul de transudate.Diagnosticul
de peritonită infecțioasă felină a fost stabilit la 7 pisici din rasa comună, Albastru de Rusia, Birmaneze, Persane,
Siameze.Necropsiile pisicilor au fost efectuate în cadrul Faculltății de Medicină Veterinară din Chișinău,după care
organele cu sediul leziunilor specifice PIF au fost fixate și transmise spre laboratorul de Anatomie patologică din cadrul
Facultății de Medicină Veterinară din Iași,pentru examenul histopatologic.
Abstract. The study was conducted in the Republic of Moldova, Chisinau municipality, during 2021, on 7 cats of different
breeds and ages (3 months - 9 years), with clinical signs of feline infectious peritonitis (4 cases with effusive form and 3
cases dry form). In private veterinary clinics, rapid antibody tests for feline coronavirus (FCoV Ab) were performed, and
Rivalta tests were performed to differentiate exudate from transudate. Cat necropsies were performed at the Faculty of
Veterinary Medicine in Chisinau, after which the organs with the PIF specific lesions were fixed and sent to the
pathological anatomy laboratory of the Faculty of Veterinary Medicine in Iasi, for histopathological examination.
Cuvinte-cheie: Pisici; Peritonită infecțioasă felină; FCov-Ab; Coronavirus; Ascită.
Key words: Cats; Feline infectious peritonitis; FCoV- Ab; Coronavirus; Ascites

Peritonita infecțioasă felină a constituit dintotdeauna o problemă pentru proprietarii care dețin
pisici, din cauza faptului că este considerată a fi o boală fatală. Această boală este declanșată de către
infecția cu un coronavirus felin care aparține familiei Coronaviridae.
Peritonita infecțioasă felină (PIF) este considerată o boală mediată imun, cu caracter infecțios,
caracterizată prin febră, anemie, inapetență, vomă, diaree tranzitorie, letargie, slăbire progresivă,
dispnee și acumulare de lichid ascitic în cavitățile toracică și abdominală.
Din punct de vedere morfopatologic, această afecțiune este prezentată sub două forme și anume:
o formă efuzivă reprezentată printr-o inflamație exudativă a seroaselor cu acumulare de lichid ascitic
în cavităti, dar și prezența epanșamentelor la nivelul ficatului, diafragmului și anselor intestinale; o
formă granulomatoasă reprezentată de noduli diseminați în ficat, rinichi, pulmoni, SNC și ochi [4].
În literatura de specialitate au fost descrise două serotipuri ale acestui virus, primul fiind o
entitate beningnă, nepatogenă (Coronoviroza enterică felină), iar cel de-al doilea reprezintă o formă
malignă, virulentă și înalt patogenă (Peritonita infecțioasă felină). Din cauza faptului că această boală
este asociată întotdeauna cu un prognostic grav, majoritatea pisicilor sunt eutanasiate, în urma unui
diagnostic prezumtiv de PIF .

205
 Factorii de risc incriminați pentru apariția acestei boli la pisici sunt numeroși. Cele mai
receptive sunt pisicile cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 2 ani, incidența maximă fiind la pisicile de 9-
10 luni [1].
Am decis alegerea temei: „Cercetările morfopatologice în Peritonita infecțioasă felină”,
întrucât acestea ne pot dezvălui numeroase informații legate de evoluția și efectele acestei entități
morbide asupra organismului pisicilor.
Lucrarea de față este realizată cu scopul de a verifica noțiunile teoretice existente cu privire la
această afecțiune, orientând astfel studiile viitoare spre aprofundare.
Ținând cont de faptul că, aceste animale de companie au o valoare sentimentală
incomensurabilă, este necesară îmbunătățirea tuturor mijloacelor de diagnostic, profilaxie și tratament
pentru a reduce incidența acestei boli.
Cunoașterea leziunilor macroscopice dar și histologice este deosebit de importantă în elucidarea
și identificarea acestei boli. Așadar, în cele ce urmează voi prezenta această afecțiune sistemică,
mediată imun, începând de la etiopatogeneză, epidemiologie, tablou clinic și finalizând cu noțiunile
de morfopatologie [9].
Prezenta lucrare are ca obiectiv evaluarea și caracterizarea atât din punct de vedere
macroscopic, cât și histologic, a leziunilor decelate în cadrul peritonitei infecțioase feline, constatate
la necropsierea cadavrelor de pisici. Astfel, s-au examinat leziuni la nivelul cavităților peritoneală și
toracică, cu acumularea de exsudat fibrinos. Cazuistica a fost alcătuită din pisici diagnosticate atât cu
formă umedă sau efuzivă cât și cu formă uscată, respectiv granulomatoasă.
Studiul elaborat pentru prezenta lucrare de licență a fost conceput în cadrul laboratorului
disciplinei de Anatomie Patologică, din cadrul Facultății de Medicină Veterinară,. Acest studiu are
ca scop examinarea necropsică macroscopică a cadavrelor și organelor, precum și recoltarea și
prelucrarea probelor provenite de la pisici suspecte de peritonită infecțioasă feline, ulterior probele
fiind trimise spre examinare histopatologică în laboratorul de Anatomie patologică și Medicină legală
din cadrul Facultății de Medicină Veterinară, Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la
Brad” din Iași.
Laboratorul de Anatomie Patologică are în componența sa un spațiu de recepție a cadavrelor,
dotat cu sisteme de refrigerare, o sală de necropsie, un laborator histopatologic unde se prelucrează
probele pentru realizarea examenului microscopic și o sală de analiză a preparatelor histologice.
Laboratorul histopatologic este dotat cu mese de lucru acoperite cu faianță, mese pentru
aparatură, scaune, frigider, chiuvetă și un fișet pentru păstrarea preparatelor histologice efectuate și
înregistrate, dar și dulapuri pentru păstrarea instrumentarului, a substanțelor chimice, a coloranților,
a sticlăriei de laborator [5].
Aparatura de specialitate din cadrul laboratorului este compusă din:
206
 ✓ Microtom rotativ automat cu retracție SLEE CUT 6062;
✓ Dispensor de parafină;
✓ Etuvă Binder;
✓ Incubator MEMMERT;
✓ Baie de flotație;
✓ Termostat electric;
✓ Placă șofantă
✓ Hotă CARBO 1200 COMB cu spațiu de depozitare a substanțelor volatile și absorbție cu
sistem de ventilație electric;
✓ Balanță analitică;
✓ Centrifugă;
✓ Linie de deparafinare succesivă;
✓ Ceas cu cronometru.
Pentru recoltarea și prelucrarea probelor s-a utilizat echipament de protecție format din: halat,
mănuși și bonetă. Instrumentarul folosit pentru recoltarea probelor este constituit din bisturie cu lame
de unică folosință, foarfece, cuțite, pense anatomice, tăvițe metalice, casete de aluminiu, băi de
colorare. Sticlăria de laborator folosită în cadrul acestui studiu a fost compusă din lame și lamele,
pahare Berzelius, pahare Erlenmeyer, eprubete, flacoane și cilindri gradați.
Substanțele care au fost utilizate pentru pregătirea preparatelor histologice sunt: formaldehidă
10% ca fixator, soluții alcoolice de diverse concentrații, acizi, apă distilată, apă litinată, lichid Bouin,
xilen și substanțe cu rol în colorare cum ar fi hematoxilină, eozină, albastru de metilen, fuxină Schiff.
După ce s-a efectuat examenul necropsic, pentru examenul histopatologic s-au respectat
următoarele etape privind tehnica includerii la parafină:
✓ Recoltarea probelor;
✓ Fixarea probelor cu soluție de formaldehidă 10%;
✓ Includerea la parafină;
✓ Secționarea histologică la o grosime de 5-6 m cu microtomul SLEE CUT 6062;
✓ Deparafinarea;
✓ Rehidratarea secțiunilor;
✓ Colorarea prin metodele tricromică Masson (HEA-Hematoxilină-Eozină-Albastru de
metilen), Hematoxilină-Eozină(HE), și Acid Periodic-Fuxină Schiff (PAS);
✓ Examinarea preparatelor prin intermediul microscopului optic LEICA DM 750 la care
este atașată camera foto digitală LEICA ICC 50 HD MPX.
Materialul de studiu a fost alcătuit din cazurile prezente în laboratorul disciplinei de Anatomie
patologică din cadrul Facultății de Medicină Veterinară Chișinău ,în perioada anului 2019 și a constat
207
în recoltarea probelor pe parcursul a 7 necropsii efectuate pe cadavre de pisici, dintre care 4 dintre ele
prezentau forma umedă sau exsudativă și doar 3 prezentau forma uscată. Pisicile necropsiate
proveneau în principal din cadrul clinicilor private din municipiul Chișinău. Felinele au avut vârste
cuprinse între 3 luni și 9 ani.
Pentru câteva dintre pisicile necropsiate anamneza indica faptul că acestea sufereau de anumite
afecțiuni respiratorii și de asemenea prezentau abdomenul destins, cu acumulare de lichid ascitic.
Totuși, în alte cazuri, leziunile specifice acestei viroze au fost surprinse pentru prima dată la examenul
necropsic. În contextul în care o bună parte din cazuistică a cuprins feline aduse de pe stradă, este de
înțeles faptul că istoricul medical al acestora a fost necunoscut.
Metoda necropsică uzuală folosită în cazul carnivorelor este denumită metoda lui Virchow și
constă în deschiderea tuturor cavităților seroase naturale, apoi eviscerarea fiecărui organ în parte și
respectarea succesiunii cranio-caudale [10].
Instrumentarul utilizat în necropsia pisicilor cu peritonită infecțioasă felină este format din:
bisturiu, foarfece chirurgical, costotom, pense chirurgicale, seringi pentru recoltarea lichidelor,
recipiente de sticlă sterile, eprubete sterile și recipiente din sticlă cu soluții fixatoare precum formol,
lame și lamele pentru efectuarea frotiurilor de sânge sau a amprentelor de organe.
În cele ce urmează voi prezenta tehnica de examinare a organelor care reprezintă sediul
leziunilor specifice acestei boli: pulmoni, ficat, splină și rinichi.
Examinarea pulmonilor se face mai întâi prin inspecție, palpație și efectuarea secțiunilor
longitudinale pe fiecare lob în parte. Prin inspecție se poate observa forma, volumul, culoarea,
lobulația și eventualele modificări pe suprafața pulmonilor.
Palpația urmărește diferențierea consistenței zonelor care prezintă modificări, prin comparație
cu cele normale. Consistența este elastică, buretoasă în cazul pulmonului normal, în timp ce în
afecțiunile pulmonare, aceasta este crescută.
Secțiunile uzuale care se fac întotdeauna pentru examinarea pulmonilor sunt următoarele: câte
două secțiuni paralele pe fața dorsală a acestora, paramedian, pe fiecare pulmon în parte, urmate de
alte secțiuni oblice, trasate de-al lungul fiecărui lob [6].
Examinarea pulmonilor se finalizează mereu cu proba plutirii, respectiv docimazia. Fragmentul
de organ se recoltează din zonele modificate, cu mare atenție, pentru a nu comprima țesutul și se lasă
să cadă într-un vas transparent cu apă, urmărindu-se rezultatul.
Ficatul se examinează de asemenea prin inspecție, palpație și secționare (secțiuni longitudinale
pe fiecare lob hepatic în parte, pe fața diafragmatică). În cazul acestui organ există o particularitate
morfofiziologică reprezentată de congestia hepatică, aceasta putând fi diagnosticată atunci când
organul este turgescent, cu marginile rotunjite, iar pe suprafața de secțiune se exprimă sânge spontan,

208
fără exercitarea unor compresiuni. Acest lucru este posibil datorită faptului că acest organ este
puternic vascularizat [12].
Examinarea splinei se face prin inspecție și palpație, iar secționarea se face longitudinal pe
oricare dintre cele două fețe. Ca și în cazul ficatului, splina poate prezenta congestie și poate exprima
spontan sânge pe suprafața de secțiune.
La examenul rinichilor, aceștia se țin în palma stângă, iar cu bisturiul se execută o incizie
superficială pe marea curbură pentru a facilita îndepărtarea capsulei organului. Ulterior secțiunea este
continuată până la bazinet, evidențiindu-se astfel corticala, medulara, calicele renale și bazinetul [3].
Tehnica histopatologică a inclus cinci etape și anume: recoltarea probelor, fixarea în
formaldehidă, includerea la parafină, secționarea, respectiv microtomia și colorarea.
Forma exsudativă, efuzivă sau umedă se caracterizează din punct de vedere macroscopic prin
următoarele leziuni:
✓ starea icterică a cadavrelor în 50% din cazuri;
✓ peritonită serofibrinoasă accentuată, cu acumulare de exsudat de până la un litru, clar,
citrin, auriu sau cu flacoane de fibrină, căpătând aspectul albușului de ou;
✓ foițele parietală și viscerală ale peritoneului sunt tapisate cu depozite întinse de fibrină
sau alteori prezintă plăci necrotice albicioase cu diametrul de 0,5-3 mm dispuse pe toată suprafața
lor;
✓ epiplonul și mezenterul apar retractate și îngroșate din cauza epanșamentelor de la
acest nivel, conducând la încarcerări ale anselor intestinale;
✓ de la nivelul peritoneului, inflamația se poate extinde fie spre cavitatea toracică
provocând pleurezii în 25% din cazuri, urmate de pericardite exsudative;
✓ inflamația se poate extinde și posterior către teaca vaginală, generând periorhite;
✓ limfonodurile toracice și abdominale apar hipetrofiate, având suprafața neregulată;
✓ splenită hiperplazică;
✓ perihepatită fibrinoasă, hepatită necrotică miliară sau granulomatoasă.
Din punct de vedere histopatologic, coronaviroza felină prezintă următoarele particularități:
✓ modificări ale vaselor de sânge cu hiperplazie endotelială, hialinoza mediei cu
îngustarea lumenului și o infiltrație intensă a adventicei cu granulocite, neutrofile, limfocite,
plasmocite și macrofage;
✓ la nivelul cavităților seroase se pot observa hiperplazii mezoteliale fibroblastice și
capilare de neoformare;
✓ în ficat sunt prezente focare de necroză și piogranuloame constituite din neutrofile,
macrofage, limfocite și plasmocite;
✓ piogranuloamele au fost observate și în rinichi, pulmoni, splină, mezenter;
209
 ✓ în masa tuturor organelor menționate anterior au fost decelate focare multiple de
necroză și depleție limfoidă a zonei paracorticale [1].
Analiza mai detaliată a piogranuloamelor, indică faptul că acestea sunt centrate pe vasele mici,
generând o vasculită mediată imun.
Inflamația peritoneului poartă denumirea de peritonită, iar în cazul acestei viroze peritonita este
cel mai adesea serofibrinoasă ,datorită acumulării de exsudat seros de culoare gălbui, citrin care în
contact cu aerul coagulează dar și prin prezența depozitelor de fibrină. Exsudatul serofibrinos fiind
bogat în proteine plasmatice, proba Rivalta este pozitivă întotdeauna. Foițele peritoneului, parietală
și viscerală sunt îngroșate și opace tot din cauza depozitelor întinse de fibrină.
Histologic, se observă hiperplazia endoteliului, hialinoza mediei, îngustarea lumenului și
infiltrarea pronunțat celulară a adventicei cu granulocite neutrofile, limfocite, plasmocite și
macrofage .
Evoluția cronică a acestei coronaviroze se manifestă din punct de vedere macroscopic prin
următoarele aspecte:
✓ Seroasele prezintă noduli cenușii albicioși cu dimensiuni cuprinse între 0,5 și 20 de
mm care confluează și se extind pe toată suprafața lor;
✓ Piogranuloame ce apar în masa rinichilor, pulmonilor, ficatului, în sistemul nervos
central și în componentele globilor oculari;
✓ Meningoencefalită piogranulomatoasă ce conduce la hidrocefalie;
✓ Iridociclită piogranulomatoasă;
✓ Hemoragii și decolorări retiniene;
✓ Nevrită optică.
Tabel 1. Leziunile din Peritonita infecțioasă felină
Leziuni Nr. cazuri Procentaj
Tulburări circulatorii
Congestie pulmonară 3 42 %
Edem pulmonar 4 57 %
Distrofii
Steatoză hepatică 3 42 %
Inflamații
Peritonită serofibrinoasă 5 71 %
Vasculită limfoplasmocitară 4 57 %
Perihepatită fibrinoasă 5 71 %
Hepatită granulomatoasă 2 28 %
Splenită hiperplazică 4 57 %
Pericardită serofibrinoasă 5 71 %
Bronhopneumonie crupală 4 57 %
Pleurezie serofibrinoasă 4 57 %
Glomerulonefrită 2 28 %

210
 Total 7 100%
Aspectele histologice din peritonita infecțioasă felină cu formă proliferativă sau
granulomatoasă sunt:
✓ Nodulii sau piogranuloamele apar pe substratul unei angeite sau periangeite
necrozante;
✓ Necroza pereților vasculari în asociere cu o infiltrare perivasculară de granulocite
neutrofile, macrofage, plasmocite și limfocite, acestea fiind caracteristice sistemului imunitar;
În concluzie vreau să remarc faptul că peritonita infecțioasă felină este o boală care de-al lungul
timpului a creat numeroase controverse între cercetători, din cauza faptului că prezintă o patogeneză
incomplet elucidată, iar tabloul clinic constituie simptome care de cele mai multe ori sunt nespecifice,
fiind întalnite și în cadrul altor boli.
Necropsiile felinelor cu această boală luate în studiu în cadrul laboratorului de Anatomie
patologică și Medicină Legală de la facultatea de Medicină Veterinară Chișinău, au demonstrat atât
din punct de vedere macroscopic cât și histopatologic, leziunile descrise în literatura științifică.

Bibliografie
1. ADDIE, D.D., TOTH, S., HERREWEGH, A. and colab. Feline coronavirus in the intestinal
contents of cats with feline infectious peritonitis.Vet Rec. 1996.
2. BONADUCE, A. Sulla pleurite infettiva degatto.Nuova Vet. 1942.
3. CARLSON, K.J. Clinical Veterinary Advisor Dogs and Cats. Mosby Elsevier. 2007.
4. COȚOFAN, O. Morfopatologie generală. Editura Universitatea Agronomică, Iași. 1992.
5. FOLEY, J.E., LAPOINTE, J., KOBLIK, P., POLAND, A., PENDERSEN, N.C. Diagnostic
features of clinical neurologic feline infectious peritonitis.J Vet Intern Med. 1998.
6. HOLZWORTH, J. Some important disorders of cats. Cornell Vet. 1963.
7. GOODHEAD, A.D. Uveitis in dogs and cats: guidelines for the practitioner. J S Afr Vet. 1996.
8. HAAGMANS, B.L., EGBERINK H., SCHIJNS V.E.C.J. AND HORZINEK, M.C., Apoptosis and
T-cell depletion during feline infectious peritonitis. J.Virol. 1996.
9. OPREAN, O.Z. Morfopatologie generală veterinară. Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași. 2005.
10. PAȘCA, A.S. Lucrări practice de anatomie patologică. Editura „I.I. de la Brad”, Iași. 2016.
11. PAUL, I. Buletin informativ nr.23-24: morfopatologia aparatelor și sistemelor organice.
Societatea de Medicină Veterinară, București. 1991.
12. PEDERSEN, N.C. A review of feline infectious peritonitis virus infection. J. Feline Med Surg.
2009.
13. MERCK, &Co., INC. Manualul Merck de Medicină Veterinară. Editura Medicală Callisto,
București. 2014.

211