IECTE Audit financiar și guvernanță corporativă FCB I 15.06.

2021 ora 16
1.Definiți conceptul de guvernanță corporativă și enumerați principiile

O definiţie concisă a guvernanţei corporative indică un sistem prin care companiile

sunt conduse şi controlate. Alţi autori1 definesc guvernanţa corporativă prin
relaţiile între diverşi participanţi pentru a determina conducerea şi funcţionarea
corporaţiilor.
Participanţii de bază sunt:
(1) acţionarii
(2) conducerea executivă condusă de un director executiv
(3)consiliul de administraţie

Principiile guvernanței corporative (OCDE) sunt după cum urmează:

I.Asigurarea unui cadru eficient de guvernanță corporativă- Cadrul guvernanței

corporative ar trebui să promoveze pieţele transparente și eficiente, să fie în
conformitate regulile și legile şi să articuleze în mod clar împărţirea
responsabilităţilor între diferite autorităţi de supraveghere, de reglementare şi de
aplicare a legii.

II. Drepturile acţionarilor şi funcţiile parteneriatului- Cadrul guvernanței

corporative trebuie să protejeze şi să faciliteze exercitarea drepturilor acţionarilor.

III. Tratamentul echitabil al acționarilor- Cadrul guvernanței corporative ar

trebui să le asigure tuturor acţionarilor un tratament echitabil, inclusiv celor
minoritari şi străini.
IV. Rolul partenerilor în guvernanța corporativă- Cadrul guvernării corporative
trebuie să recunoască drepturile părților partenerilor stabilite prin lege sau prin
acorduri reciproce şi să încurajeze cooperarea activă între societăţi şi părţile
interesate în creearea de bogăţie, de locuri de muncă, precum şi durabilitatea solidă
a întreprinderilor financiare.

V. Publicitatea datelor şi transparenţa- Cadrul guvernanței corporative ar trebui

să asigure faptul că publicitatea sau dezvăluirea eficientă a datelor către public se
face cu privire la toate aspectele semnificative în ceea ce priveşte corporația,
incluzând situația financiară, performanța, parteneriatul, și guvernanța companiei.
VI. Responsabilitățile Consiliului de Administraţie- Cadrul guvernanței
corporative trebuie să asigure orientarea strategică a societăţii, monitorizarea
efectivă a managementului de către Consiliu, şi responsabilitatea Consiliului
societăţii şi acţionarilor.
1
Robert Monks, Nell Minow, CORPORATE GUVERNANCE, 1995
2.Explicați principiul de guvernanță corporativă: Drepturile acţionarilor şi
funcţiile parteneriatului

Drepturile acţionarilor şi funcţiile parteneriatului- Cadrul guvernanței

corporative trebuie să protejeze şi să faciliteze exercitarea drepturilor acţionarilor.
Drepturile fundamentale ale acţionarilor ar trebui să includă dreptul de a:
1) proteja metodele de înregistrare a proprietarilor;
2) transmite sau transfera acţiuni;
3) obţine informaţii relevante şi esențiale cu privire la corporație în timp util și în
mod regulat;
4) participa şi vota la Adunările Generale ale acționarilor;
5) alege şi înlătura membrii Consiliului de Administraţie; şi
6) de a obţine o cotă-parte din profitul societăţii (dividende).

Acţionarii ar trebui să poată vota în persoană sau în absenţa acestora, şi ar trebui să

li se acorde același efect voturilor exprimate, indiferent dacă sunt efectuate în
persoană sau în absenţa acesteia (prin procură).
Clasificarea capitalurilor care permite anumitor acţionari să obţină un grad de
control disproporţionat în raport cu echitatea parteneriatului, ar trebui să fie
dezvăluit prin raportare financiară.
Acţionarii, inclusiv acţionarii instituţionali, ar trebui să li se permită să se consulte
reciproc cu privire la aspectele legate de drepturile lor fundamentale, cum sunt
definite în Principii, și care fac obiectul excepţiilor de prevenire a abuzului.
Cadrul guvernării corporative trebuie să recunoască drepturile părților
partenerilor stabilite prin lege sau prin acorduri reciproce şi să încurajeze
cooperarea activă între societăţi şi părţile interesate în creearea de bogăţie, de
locuri de muncă, precum şi durabilitatea solidă a întreprinderilor financiare.

3.Explicați principiul de guvernanță corporativă: Tratamentul echitabil al

acționarilor
Cadrul guvernanței corporative ar trebui să le asigure tuturor acţionarilor un
tratament echitabil, inclusiv celor minoritari şi străini. Toţi acţionarii ar trebui să
aibă posibilitatea de a a obţine efectiv despăgubiri în cazul în care drepturile lor
vor fi încălcate.
Toţi acţionarii din aceeaşi clasă ar trebui să fie tratați în mod egal.
Indiferent de clasă, toate acţiunile ar trebui să aibă aceleaşi drepturi.
Acţionarii minoritari ar trebui să fie protejați de acţiunile abuzive de către, sau
interesul, controlului acţionarilor care acţionează direct sau indirect, şi ar trebui să
dispună de mijloace eficiente de despăgubire.
Voturile trebuie să fie exprimate de către reprezentanţi sau persoanele nominalizate
într-o manieră convenită cu proprietarul acţiunilor.
Obstacolele din calea votului ar trebui să fie eliminate.
Tranzacţionarea în interior şi efectuarea tranzacțiilor personale în mod abuziv ar
trebui să fie interzisă.

4.Explicați principiul de guvernanță corporativă: Publicitatea datelor şi

transparenţa
Cadrul guvernanței corporative ar trebui să asigure faptul că publicitatea sau
dezvăluirea eficientă a datelor către public se face cu privire la toate aspectele
semnificative în ceea ce priveşte corporația, incluzând situația financiară,
performanța, parteneriatul, și guvernanța companiei.
Fară alte limite, raportarea financiară ar trebui să includă informații esențiale
despre:
Rezultatele financiare și de exploatare ale companiei.
Obiectivele companiei.
Cotele majoritare de proprietate și drepturile de vot.
Politica de remunerare a membrilor Consiliului de Administrație/Supraveghere și
Directorilor Generali/Directoratului
Tranzacţiile cu părţi afiliate.
Factori de risc previzibili.
Probleme cu privire la angajaţi şi alte părţi interesate.
Structurile de guvernare şi politicile, în special, conţinutul oricărui cod de
guvernanță corporativă sau politică şi procesul prin care este pus în aplicare.
Informaţiile trebuie să fie pregătite şi prezentate în conformitate cu standarde
ridicate și calitative de contabilitate şi prezentarea informaţiilor financiare şi non-
financiare.
Un audit anual ar trebui să fie efectuat de către un auditor independent, competent
şi calificat, în scopul de a oferi o asigurarea externă şi obiectivă Consiliului de
Administraţie şi acţionarilor că situaţiile financiare reprezintă în mod corect poziţia
financiară şi performanţa companiei în toate aspectele semnificative.
Auditorii externi ar trebui să răspundă în faţa acţionarilor şi sunt datori companiei
de a exercita activitatea de audit într-un mod profesional.
Publicarea informaţiilor ar trebui să asigure accesul egal, în timp util şi la un cost
redus, la datele relevante utilizate.
Cadrul guvernanței corporative ar trebui să fie complementar cu o abordare
eficientă, care se adresează şi promovează furnizarea de date de analiză sau
consultanţă de către analişti, brokeri, agentii de rating şi alții, date relevante
pentru deciziile investitorilor, fără conflicte de interese materiale care ar putea
compromite integritatea analizei sau a consultanței acestora.

5.Explicați principiul de guvernanță corporativă: Responsabilitățile Consiliului de

Administraţie
Membrii Consiliului ar trebui să acţioneze în baza unor fundamente bine definite și
în cel mai bun interes al companiei şi acţionarilor.
Consiliul trebuie să îndeplinească anumite funcţii, și anume:
Stabilirea obiectivelor de performanţă, monitorizarea implementării acestora,
monitorizarea cheltuielilor majore de capital, achiziţiilor şi înstrăinărilor de active.
Monitorizarea eficacităţii practicilor de conducere ale companiei şi efectuarea
modificărilor necesare.
Selectarea, compensarea, monitorizarea şi, atunci când este necesar, înlocuirea
Directorilor Generali .
Asigurarea unei numiri oficiale și transparente a membrilor Consiliului și a
procesului electoral.

Monitorizarea şi gestionarea potenţialelor conflicte de interese ale membrilor

Consiliului de Administraţie, şi a acţionarilor, inclusiv utilizarea abuzivă și
incorectă a activelor corporative şi abuz în tranzacţiile cu părți afiliate.
Membrii Consiliului trebuie să se angajeze în efectuarea în mod eficient a
responsabilităților.
În scopul de a îndeplini responsabilităţile lor, membrii Consiliului ar trebui sa aibă
acces în timp util la informații exacte și relevante.

6.Sistemul unitar și sistemul dualist de administrare a societăților comerciale în

România
Potrivit legii, societatea pe actiuni este administrata de unul sau mai
multi administratori,numarul acestora fiind intotdeauna impar, pentru a evita
situatia de blocaj in decizii, cauzata deo eventuala paritate de voturi.

In cazul societatilor comerciale pe actiuni, daca sunt mai multi

administratori, acestia se vor constitui obligatoriu, intr-un consiliu de
administratieI n c a z u l s o c i e t a t i l o r c u r a s p u n d e r e l i m i t a t a , p l u r a l i t a t e a
a d m i n i s t r a t o r i l o r n u o b l i g a s i l a infiintarea unui consiliu de administratie
sau a altui organ colegial.

III.Sistemul dualist
Sistemul dualist presupune organizarea conducerii societatii prin infiintarea a doua
organe deconducere, respectiv directoratul si consiliul de supraveghere. Inca de la
inceput trebuie precizat ca acest tip de administrare este optional, orice societate
putandopta intre sistemul clasic (unitar, potrivit noii terminologii) de
administrare si sistemul dualist.A c e a s t a f o r m a d e c o n d u c e r e p o a t e f i
p r e v a z u t a l a i n f i i n t a r e i n a c t u l c o n t i t u t i v a l s o c i e t a t i i s a u ulterior,
ca urmare a modificarii actului constitutiv prin hotararea adunarii
generale
extraordinare.D a c a s o c i e t a t e a p e a c t i u n i o p t e a z a p e n t r u u n s i s t e m d
u a l i s t d e a d m i n i s t r a r e , i n t o a t e f a c t u r i l e , ofertele, comenzile, tarifele,
prospectele si alte documente intrebuintate in comert, emanand de la
societate, trebuie sa se mentioneze pe langa denumirea, forma juridica,
sediul social, numarul din registrul comertului si codul unic de
inregistrare si mentiunea «societate administrata in system
dualist».Societatile pe actiuni care opteaza pentru sistemul dualist de
administrare sunt supuse auditului financiar.
7.Cerințe legale privind auditul financiar, auditul intern și cenzorii (Legea
societăților comerciale)
Societatea pe actiuni va avea 3 cenzori si un supleant, daca prin actul constitutiv
nu se prevede un numar mai mare. In toate cazurile, numarul cenzorilor trebuie sa
fie impar.
(2) Cenzorii sunt alesi de adunarea generala a actionarilor. Durata mandatului
lor este de 3 ani si pot fi realesi.
(3) Cenzorii trebuie sa isi exercite personal mandatul.
(4) La societatile pe actiuni cu capital majoritar de stat, unul dintre cenzori este,
in mod obligatoriu, reprezentant al Ministerului Economiei si Finantelor.
Situatiile financiare ale societatilor comerciale supuse obligatiei legale de
auditare vor fi auditate de catre auditori financiari - persoane fizice sau
persoane juridice -, in conditiile prevazute de lege.
Societatile comerciale ale caror situatii financiare anuale sunt supuse auditului
financiar, potrivit legii sau hotararii actionarilor, vor organiza auditul intern
potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din Romania.
(3) La societatile comerciale ale caror situatii financiare anuale nu sunt supuse,
potrivit legii, auditului financiar, adunarea generala ordinara a actionarilor va
hotari contractarea auditului financiar sau numirea cenzorilor, dupa caz.

8.Conceptul și misiunea auditului financiar

Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare de către o persoană
competentă şi independentă a fidelităţii înregistrărilor financiar-contabile şi fiscale,
a probităţii şi credibilităţii tranzacţiilor economice.
auditul financiar priveşte entitatea sau activitatea auditată, dincolo de deficinţele
sau fraudele constatate, pronunţându-se asupra sincerităţii conturilor şi rapoartelor
anuale, a fidelităţii înregistrărilor şi a conformităţii acestora cu standardele în
domeniu.

9.Etapele auditului conturilor anuale

Etapele auditării conturilor anuale şi certificării bilanţului contabil în cadrul unui

audit financiar contractual sunt următoarele:
1. acceptarea mandatului de auditor;
2. planificarea misiunii de audit (stabilirea pragului de semnificatie);
3. aprecierea auditului intern al societăţii respective;
4. controlul conturilor;
5. lucrări de finalizare a misiunii;
6. stabilirea opiniei auditorului şi redactarea raportului de audit.

10.Secțiunile și documentarea auditului financiar

Programul minimal de audit, conţinea următoarele secţiuni:
1-4 elemente privind obținerea de documente semnate (copii ale situațiilor
financiare semnate și scrisoarea de reprezentare semnată) și revizuirea la cald a
dosarului de audit; 5-15 elemente privind finalizarea auditului (aspecte
semnificative, sumarul erorilor, revizuirea generală a situaţiilor financiare,
elemente ulterioare bilanțului, continuarea activității, raportul de audit);

Documentarea auditului conţine:

- planul de lucru pe secţiuni;
- foile de lucru ce dau detalii asupra lucrărilor efectuate;
- documente sau copii de documente ce justifică cifrele şi conturile examinate;
- comparaţii şi explicaţii ale abaterilor constatate precum şi sinteza generală a
rezultatelor planului de misiune pe diferite secţiuni.

Documentarea auditului financiar se realizează prin: dosarul exerciţiului şi dosarul

permanent.
Dosarul exerciţiului cuprinde toate elementele misiunii de audit, a căror utilitate nu
depăşeşte exerciţiul financiar auditat.
Dosarul permanent conţine date şi informaţii ce sunt necesare nu numai unui
exerciţiu ci şi pe parcursul şi pe toată durata mandatului de auditor.

11.Interesul public și independența auditorului financiar

Cea mai importantă caracteristică a unei profesii o constituie acceptarea

responsabilităţii acesteia faţă de publicul interesat de aceasta. Publicul profesiei
contabile în care se include şi auditul financiar îl reprezintă clienţii, creditorii,
guvernele, angajatorii, angajaţii, investitorii, comunitatea de afaceri şi financiară,
precum şi oricine altcineva care se bazează pe obiectivitatea şi integritatea
auditorilor financiari în menţinerea unei funcţionari organizate a comerţului. Acest
fapt impune o mare responsabilitate a profesiunii de auditor financiar faţă de
interesul public. Interesul public poate fi definit ca binele comunităţii de indivizi şi
instituţii pe care îi deserveşte un auditor financiar.
Independenţa în aparenţă (de drept):
Evitarea evenimentelor şi circumstanţelor care sunt atât de semnificative încât o
terţă parte raţională şi informată, cunoscând toate informaţiile relevante, inclusiv
metodele de siguranţă aplicate, ar putea concluziona că integritatea, obiectivitatea
sau scepticismul profesional al unui auditor sau al unui membru al unei echipe de
audit au fost compromise.

12.Frauda prin denaturarea situațiilor financiare

Denaturările din situaţiile financiare pot apărea din fraude sau erori. Elementul
care face diferenţa dintre fraudă şi eroare este dacă acţiunea fundamentală care a
avut ca rezultat o denaturare a situaţiilor financiare este intenţionată sau
neintenţionată.
Termenul “eroare“ se referă la o denaturare neintenţionată aparută în situaţiile
financiare, inclusiv omiterea unei sume sau a unei prezentari, cum ar fi :
 o greşeală aparută în colectarea sau procesarea datelor pe baza cărora se
întocmesc situaţiile financiare;
 o estimare contabilă incorectă aparută din trecerea cu vederea sau
interpretarea gresită a faptelor;
 greşeală în aplicarea politicilor contabile referitoare la evaluare,
recunoaştere, clasificare, prezentare sau descriere de informaţii contabile.

Termenul de “fraudă “se referă la o acţiune cu caracter intentionat întreprinsă de una

sau mai multe persoane din randul conducerii, al celor însarcinați cu
guvernanţa, al salariaţilor sau terţilor , acţiune care implica utilizarea înşelaciunii in
scopul obtinerii unui avantaj injust sau ilegal.
Exista două tipuri de denaturări intenţionate care sunt relevante:
- denaturari aparute în urma raportarii financiare frauduloase
- denaturări aparute din delapidarea activelor.
13.Frauda prin deturnarea activelor patrimoniale

Delapidarea activelor presupune furtul activelor unei entităţi și este deseori

efectuată de angajaţi într- o măsură relativ mică şi nesemnificativă. Cu toate acestea,
poate implica şi conducerea care se află într -o poziţie ce permite ascunderea sau
disimularea delapidărilor astfel încat să fie greu de detectat.
Delapidarea activelor poate fi realizată printr-o varietate de modalităţi incluzând :
 documente fictive (de ex: acumularea frauduloasă în conturi de creanţe sau
redirecţionarea încasărilor către conturi personale);
 furt de active fizice sau necorporale (de exemplu, furtul din inventar pentru uzul
personal sau pentru vânzare, furtul de fier vechi pentru revănzare,
conspiraţia cu un competitor pentru dezvaluirea unor date tehnologice in
schimbul renumerării);
 determinarea unei entităţi să efectueze o plată pentru bunuri si servicii
nerecepţionate (de exemplu, plăți către vânzători fictivi, comisioane plătite de
ofertanţi agenţilor de achizitii ai entităţii în schimbul umflării preţurilor, plăţi către
angajaţi fictivi);
 folosirea activelor entităţii pentru uzul personal (de exemplu, folosirea
entităţii ca garanţie pentru un împrumut personal sau un împrmut catre o terţă
parte).
Delapidarea activelor este adesea însoţită de înregistrări sau documente false ori
care induc în eroare, cu scopul de a tăinui lipsa activelor.

14.Factori de apariție a riscului de raportare financiară frauduloasă: Stimulente și

presiuni
Stabilitatea financiară sau profitabilitatea sunt ameninţate de condiţiile
economice, ale sectorului de activitate sau de operare ale entitaţii,
De exemplu  declin accentuat al cererii din partea clienţilor și tot mai multe
falimente în cadrul sectorului sau în economie în general.

2. Existenţa presiunilor excesive asupra conducerii executive de a îndeplini

criterii de performanta, cerinţele şi aşteptarile unor terţe părţi datorită următoarelor
aspecte de exemplu:
 profitabilitate sau aşteptări din partea conducerii pentru, de exemplu,
communicate de presă sau mesaje optimiste privind raportul anual.

3. Situaţia financiară personală a conducerii sau a celor însarcinaţi cu guvernanţa

este ameninţată de performanţele financiare ale entităţii, fapt ce rezultă din
urmatoarele:
 garantarea personală a datoriilor entitaţii.

4. Presiune excesivă asupra conducerii sau personalului operaţional de a atinge

obiectivele financiare stabilite de cei însărcinaţi cu guvernanţa, inclusiv
obiectivele de stimulare privind vânzările sau profitabilitatea.

15.Factori de apariție a riscului de raportare financiară frauduloasă: Ocazii de

fraudă, condiții și atitudini favorizante

1.Natura sectorului sau operaţinuilor entitaţii oferă ocazia de a efectua raportări

financiare frauduloase care pot apărea din următoarele motive:
 tranzacţii semnificative cu părţi afiliate care nu fac parte din desfaşurarea
normală a activităţii.
 o prezenţă financiară puternică sau capacitatea de a domina o anumită
ramură a unui sector, ce permite entitaţii să dicteze termenii şi condiţiile pentru
furnizori şi clienţi, ceea ce poate avea ca efect tranzacţii inadecvate sau care nu
sunt încheiate in conditii obiective.
 active, datorii,venituri sau cheltuieli bazate pe estimări semnificative care
implică raţionamente neobişnuit de subiective sau incertitudini, care sunt dificil de
coroborat.
 tranzacţii semnificative, neobişnuite sau deosebit de complexe, în special cele
încheiate aproape de finalul perioadei de raportare are pun probleme dificile de
“fond şi formă”.
 operaţiuni semnificative localizate sau desfăşurate în plan
internaţional în jurisdicţii cu medii de afaceri sau culturi diferite.
 utilizarea unor intermediari pentru care nu există o justificare economică
clară.
  conturi bancare importante sau operaţiuni cu filiale sau sucursale din
paradisuri fiscale pentru care nu există o justificare economică clară.

2. Monitorizarea conducerii este ineficientă, ca efect al următoarelor aspecte:

 dominarea conducerii de o singură persoană sau un grup restrâns (într-o
entitate care nu este condusă de un proprietar-manager) fără controale interne
adecvate.
 supravegherea ineficientă a celor însărcinaţi cu guvernanţa asupra procesului de
raportare financiară şi de control intern.

3. Existenţa unei structuri organizatorice complexe şi instabile, dovedită prin:

 dificultatea determinării organizaţiei sau indivizilor care au interese în
controlul entităţii, de a acționa conform atribuțiilor legale și operaționale.
 o structură organizatională excesiv de complexă care implică entitaţi cu
statute juridice numeroase sau neobişnuite.
 rata crescută a fluctuaţiei de personal în conducerea superioară, a
consilierilorjuridici sau a celor însarcinaţi cu guvernanţa.

Atitudini favorizante
 Comunicarea, implementarea, sprijinul sau aplicarea valorilor sau
standardelor de etică ale entitaţii de către conducere sau comunicarea unor valori
sau standarde de etică inadecvate.
 Participarea excesivă a conducerii fără atribuţii financiare sau preocuparea f aţă
de selectarea politicilor de contabilitate sau determinarea estimărilor
semnificative.
 Există antecedente legate de încălcări ale normelor de securitate, plângeri
împotriva entitaţii sau a conducerii legate de fraudă sau încălcări ale
legislaţiei.
 Există un interes excesiv al conducerii pentru menţinerea sau creşterea
preţului acţiunilor sau a câştigurilor entităţii prin utilizarea de practici
contabile nejustificat de agresive.
 Conducerea se angajează faţă de analisti, creditori şi alte terţe parţi să
realizeze ceea ce par a fi prognoze nejustificat de agresive sau în mod cert
nerealiste.
 Conducerea nu monitorizează în mod adecvat controalele semnificative.
 Conducerea nu reuşeşte să corecteze în mod oportun carenţele semnificative din
controlul intern.
 Interesul conducerii de a utiliza mijloace inadecvate de a minimiza veniturile
raportate din motive fiscale.
 Proprietarul-manager nu face distincţie intre tranzacţiile personale şi cele de
afaceri.

16.Factori de apariție a riscului de fraudă prin delapidarea activelor: Stimulente,

presiuni și atitudini favorizante

Stimulente şi presiuni
1. Obligatiile financiare personale pot reprezenta o presiune asupra conducerii
sau angajaţilor cu acces la numerar sau active ce pot fi furate (delapidate).
2. Existenţa relaţiilor tensionate între entitate şi angajaţii cu acces la numerar
sau active ce pot fi furate pot constitui un motiv pentru acei angajaţi de a
delapida acele active.
Relaţiile tensionate pot fi create de următoarele :
 concedieri așteptate, cunoscute sau anticipate.
 schimbări recente sau anticipate în schemele de pensii şi compensări ale
angajaţilor.
 promovări, compensări sau alte recompense care nu ating nivelul aşteptat.
Atitudini favorizante:

 ignorarea necesităţii de monitorizare sau reducere a riscurilor legate

de delapidarea activelor.
 ignorarea controlului intern asupra delapidării activelor prin eludarea
controalelor existente sau prin necorectarea deficienţelor
cunoscute din controlul intern.
 comportament ce indică o nelămurire sau insatisfacţia fată de modul
în care entitatea tratează angajatul.
 schimbări de comportament sau stil de viată care poate indica faptul
că au fost delapidate active.
 tolerarea furtului de mici dimensiuni.
Pentru eliminarea sau reducerea la un nivel controlabil a acestor factori de
denaturare semnificativă a situaţiilor financiare prin condiţiile descrise, rolul major
revine sistemului de control intern, inclusiv auditul intern.

17.Responsabilitatea auditorului pentru identificarea şi evaluarea riscurilor de

denaturare semnificativă a situaţiilor financiare
Aria de aplicabilitate a standardului se referă la responsabilitatea
auditorului pentru identificarea şi evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă a
informaţiilor din situaţiile financiare, prin înţelegerea entităţii şi a mediului său,
inclusiv controlul intern.
Obiectivul standardului este asigurarea bazei pentru elaborarea şi implementarea
unor proceduri de răspuns legătură cu riscurile evaluate privind denaturarea
semnificativă a informaţiilor.
Evaluaria riscurilor se face pe bază de controale, prin controale înţelegem orice
acțiuni aferente uneia sau mai multor componente ale controlului intern care
include:
(1) mediul de control
(2) identificarea şi evaluarea riscurilor și planificarea controalelor interne
(3) activităţile de control intern
(4) informare şi comunicare
(5) monitorizare.

18.Aspectele considerate auditor pentru înţelegerea naturii entităţii

- Operaţiuni comerciale
Surse de venituri, produse, servicii, pieţe, comerţ electronic, marketing
- Dispersie geografică şi segmentare pe domeniu
Locaţia unităţilor de producţie, a depozitelor, a birourilor
Clienţi cheie şi furnizori importanţi
- Investiţii şi activităţi investiţionale
- Finanţare şi activităţi de finanţare
Sucursale şi entităţi asociate- structuri consolidate şi neconsolidate
- Raportarea financiară
 - Înţelegerea selectării şi aplicării politicilor contabile
Metodele pe care le foloseşte entitatea pentru a evidenţia tranzacţiile
Modificări ale politicilor contabile ale entităţii
- Controlul intern al entităţii –aspectele legate de înţelegere
Natura generală şi caracteristicile controlului intern
Controale relevante pentru audit

19.Procedurile auditorului ca răspuns la riscurile evaluate (răspunsuri generale)

A. Răspunsuri generale - se cere auditorului să stabilească proceduri globale

(generale) pentru abordarea riscurilor de denaturare semnificativă la nivelul
situaţiilor financiare şi recomandă natura răspunsurilor la procedurile generale.
Astfel de răspunsuri, fără a se limita la cele de mai jos, cuprind:
-menţinerea unei atitudini de scepticism profesional de către toţi membrii echipei
de audit, în colectarea şi evaluarea probelor de audit;
-desemnarea unor membrii cu experienţă semnificativă sau a unor experţi, atunci
când riscul este evaluat ulterior parcurgerii etapei de înţelegere a entităţii şi a
mediului său, este crescut sau prezintă anumite particularităţi;
-stabilirea de proceduri stricte privind supravegherea;
-includerea unor marje adiţionale în planurile de audit, pentru o eventuală nevoie
în selectarea altor proceduri de audit;
-modificări generale privind: natura, momentul şi aria de cuprindere a
procedurilor de audit ca răspuns general la riscurile evaluate, de exemplu
efectuând teste detaliate la finele perioadei şi nu la o dată interimară.

20. Procedurile auditorului ca răspuns la riscurile evaluate (răspunsuri la riscurile

de denaturare semnific
– se cere auditorului să stabilească şi să aplice proceduri de audit privind:
a) eficienţa operativă a controalelor interne- Auditorul trebuie, în primă
instanţă, să aplice proceduri care să îi permită o cât mai bună cunoaştere a
controalelor interne şi ca urmare să poată:
să identifice tipurile potenţialelor denaturări;
să ia în considerare factorii care pot determina denaturări semnificative;
să stabilească teste de control adecvate.
b) teste detaliate de audit şi alte proceduri de audit a căror natură, timp şi arie
de cuprindere să răspundă riscurilor evaluate de denaturare semnificativă la nivelul
afirmaţiilor (Proceduri de fond). Scopul auditorului este de a stabili legături clare
între: natura, momentul şi aria de cuprindere a procedurilor de audit şi evaluarea
riscurilor.
Natura procedurilor de audit se referă la scopul și tipul acestora

Momentul procedurilor de audit – se referă la perioada în care sunt aplicate

procedurile de audit ori data căreia i se aplică probele de audit.

Aria de cuprindere a procedurilor de audit - se referă la întinderea unei proceduri

de audit ce urmează a fi aplicată, de exemplu:
mărimea unui eşantion;
numărul de observaţii ale unei activităţi de control.

21. Probele de audit: concept și caracteristici

Probele de audit reprezintă totalitatea informaţiilor utilizate de auditor pentru

emiterea unei concluzii pe care este bazată opinia de audit, şi includ toate
informaţiile conţinute în evidenţele (înregistrările)contabile care stau la baza
situaţiilor financiare şi a altor informaţii.
Caracteristicile probelor de audit
Gradul de adecvare al probelor de audit = măsura calităţii probelor de audit;
Suficienţa probelor de audit =măsura cantităţii probelor de audit.

22. Aserțiuni folosite în obținerea probelor de audit

Auditorul trebuie să utilizeze aserţiuni pentru categorii de tranzacţii, solduri ale
conturilor şi prezentări şi descrieri de informaţii suficient de detaliate cu scopul de
a crea baza pentru evaluarea riscurilor de apariţie a denaturărilor semnificative şi
pentru proiectarea şi efectuarea procedurilor de audit suplimentare.
Aserţiuni cu privire la categoriile de tranzacţii şi evenimente asociate perioadei
supusă auditului:
Apariţie – tranzacţii şi evenimente care au fost înregistrate au avut loc şi sunt
legate de entitatea respectivă.
Exhaustivitate – toate tranzacţiile şi evenimentele care ar fi trebuit înregistrate au
fost evidenţiate.
Acurateţe – sumele şi alte date aferente tranzacţiilor şi evenimentelor au fost
înregistrate în mod corespunzător.
Separarea exerciţiilor financiare – tranzacţiile şi evenimentele au fost înregistrate
în perioadele contabile corecte.
Clasificare contabilă – tranzacţiile şi evenimentele au fost înregistrate în conturile
corespunzătoare.
Aserţiuni cu privire la soldurile conturilor la sfârşitul perioadei:
Existenţă – activele, datoriile şi capitalurile proprii există.
Drepturi şi obligaţii – entitatea deţine sau controlează drepturile asupra activelor,
iar datoriile constituie obligaţii ale entităţii.
Exhaustivitate – toate activele, datoriile şi capitalurile proprii care ar fi trebuit
înregistrate sunt evidenţiate.
Evaluare şi alocare – activele, datoriile şi capitalurile proprii sunt incluse în
situaţiile financiare la valorile corespunzătoare şi orice ajustări rezultante cu privire
la evaluare sau alocare sunt adecvat înregistrate.
Aserţiuni cu privire la prezentări şi descrieri de informaţii:
Apariţie şi drepturi / obligaţii – evenimentele, tranzacţiile şi alte aspecte
prezentate s-au produs şi sunt legate de entitatea respectivă.
Exhaustivitate – toate prezentările de informaţii care ar fi trebuit cuprinse în
situaţiile financiare au fost incluse.
Clasificare şi inteligibilitate – informaţiile financiare sunt prezentate şi descrise în
mod corespunzător, iar prezentările de informaţii sunt clar exprimate.
Acurateţe şi evaluare – informaţiile financiare şi de altă natură sunt prezentate cu
fidelitate şi la valorile corespunzătoare.

23. Proceduri generale de obținere a probelor de audit

Proceduri de obținere a probelor de audit
Atunci când utilizează informaţii generate de entitate, auditorul ar trebui să
evalueze măsura în care informaţiile sunt suficient de credibile pentru scopurile
auditorului, adică:
Obţinerea de probe de audit privind corectitudinea şi exhaustivitatea informaţiilor
Evaluarea dacă informaţiile sunt suficient de precise şi detaliate
Dacă probele de audit sunt inconsecvente (nu se verifică cu alte surse) şi dacă
auditorul îndoieli privind credibilitatea, atunci ar trebui să modifice procedurile de
audit (de ex. metoda de testare-eşantionare sau raţionament)
Probele de audit sunt necesare pentru a justifica opinia şi raportul auditorului

24. Proceduri specifice de obținere a probelor de audit

Proceduri specifice de obținere a probelor de audit
Inspecţia constă în examinarea înregistrărilor sau a documentelor, interne sau
externe, în formă tipărită, electronică sau de altă natură. Inspecţia înregistrărilor şi
a documentelor furnizează probe de audit cu grade variate de credibilitate, în
funcţie de natura şi sursa acestora şi, în cazul înregistrărilor şi documentelor
interne, în funcţie de eficienţa controalelor exercitate în timpul obţinerii
respectivelor evidenţe.
Observarea constă în urmărirea unui proces sau a unei proceduri ce este efectuată
de alţii. Exemplele includ observarea inventarierii stocurilor de către personalul
entităţii şi observarea efectuării activităţilor de control.
Confirmarea, ca tip specific de investigare, reprezintă procesul de obţinere a unei
declaraţii cu privire la o informaţie sau la o condiţie existentă, direct de la terţă
parte. De ex., în mod obişnuit auditorul caută confirmarea directă a creanţelor prin
consultarea debitorilor. Confirmările sunt utilizate frecvent atunci când este vorba
despre soldurile conturilor şi componentele lor, dar nu trebuie limitate la aceste
elemente.
Recalcularea constă în verificarea corectitudinii matematice a documentelor sau a
înregistrărilor. Recalcularea poate fi efectuată prin utilizarea tehnologiei
informaţiei, de exemplu, obţinând de la entitate un fişier electronic
Reefectuarea reprezintă executarea de către auditor, în mod independent, a
procedurilor sau controalelor care au fost efectuate iniţial ca parte a controlului
intern al entităţii, fie manual, fieelectronic, de exemplu, reefectuarea testului
referitor la analiza pe maturităţi a conturilor de creanţe.

25. Codul etic în audit financiar: principii, obiective, cerințe

Principii Fundamentale ale Codului Etic sunt:

Integritate şi obiectivitate
Soluţionarea conflictelor etice
Competenţă profesională
Confidenţialitatea
Consultanţă fiscală
Activităţi internaţionale
Publicitate

Aceste obiective impun îndeplinirea a patru cerinţe de bază:

Credibilitate
În întreaga societate se manifestă nevoia de credibilitate a informaţiilor şi
sistemelor de informaţie.
Profesionalism
Clienţii, angajatorii şi alte părţi interesate au nevoie de persoane care să poată fi
identificate cu exactitate drept profesionişti în cadrul domeniului de audit financiar.
Calitatea serviciilor
Este necesară asigurarea că toate serviciile obţinute de la un auditor financiar sunt
efectuate la cel mai înalt standard de performanţă.
Încredere
Utilizatorii serviciilor furnizate de auditorii financiari trebuie să poată avea
încredere că exista un cadru general al conduitei eticii şi profesionale care
guvernează desfăşurarea acestora.
Principalele cerințe ale Codului etic
Integritate şi obiectivitate
Integritatea implică nu doar onestitatea, ci şi desfăşurarea corectă a activităţilor şi
sinceritatea.
Soluţionarea conflictelor etice
Din când în când, auditorii financiari întâlnesc situaţii care determină apariţia unor
conflicte de interese. Astfel de conflicte pot apărea într-o varietate de forme, de la
o dilemă relativ fără importanţă la situaţii extreme de fraudă sau activităţi ilegale
similare

Confidenţialitatea

Practica fiscală
Un auditor financiar ce oferă servicii de consultanţă fiscală este îndreptăţit să
apere interesul clientului, sau al angajatorului, cu condiţia ca serviciul prestat cu
competenţă profesională, să nu afectează sub nici o formă integritatea şi
obiectivitatea, şi în opinia sa de auditor financiar este în concordanţă cu legea.
Neclarităţile pot fi rezolvate în favoarea clientului sau al angajatorului dacă pentru
aceasta există o justificare rezonabilă.
Publicitatea
În marketing şi în înşişi promovarea lor şi a activităţilor, auditorul financiar
trebuie:
să nu folosească mijloace care aduc profesia în dispută;
să nu aibă pretenţii exagerate pentru serviciile pe care ei sunt capabili a le oferi,
pentru competenţa pe care ei o au sau pentru experienţa pe care au câştigat-o; şi
să nu denigreze activitatea altor auditori.

Activităţi incompatibile cu practica de audit financiar

Un auditor financiar în practică publică trebuie să nu se angajeze în acelaşi
timp în nici o afacere, ocupaţie sau activitate care deteriorează sau poate deteriora
integritatea, obiectivitatea sau independenţa sau buna reputaţie a profesiei şi în
consecinţă ar fi incompatibilă cu oferirea serviciilor profesionale.