Sunteți pe pagina 1din 9

FACULTAREA: AGRICULTURĂ

SPECIALIZAREA: MANAGEMENT ȘI AUDIT ÎN AGRICULTURĂ, ANUL II

REFERAT
ROLUL PĂRȚILOR INTERESATE
ÎN GUVERNANȚĂ

Şef lucr. dr.

Moraru Radu-Adrian

Masterand,

Băhnăreanu Larisa-Mihaela

IAȘI
2020
ROLUL PĂRȚILOR INTERESATE
ÎN GUVERNANȚĂ

Guvernanța corporativă este un ansamblu de reguli ale proceselor decizionale prin care
companiile sunt manageriate intern și supervizate de Consiliul Directorilor cu scopul protejării
intereselor tuturor utilizatorilor externi și interni (stakeholderi). Prin emiterea si implementarea
regulilor și procedurilor de luare a deciziilor, guvernanța corporativă repartizează totodată
drepturile și responsabilitățile fiecăruia dintre cei implicați.
Dacă acceptăm că guvernanța corporativă înseamnă, în fapt, conducerea companiei cu
toate componetele ei interne integrate managementului riscului și managementului financiar și de
control intern, atunci implicațiile asupra auditului financiar și contabilității sunt evidente.
Avand in vedere cele de mai sus, am putea concluziona astfel, rezumând rolul guvernanței
corporative și al auditului, că guvernanța corporativă înseamnă transparentizarea modului de
realizare a activității economice a companiei și atingere a obiectivelor fixate, în timp ce auditul
financiar dă garanția realizării/atingerii acestora în conformitate cu cadrul legal incident.
Guvernanţa corporativă oferă un grad mai mare de asigurare asupra faptului că la nivelul
entităţii este implementat un sistem de control eficient, asigurând astfel toți utilizatorii că afacerea
este condusă în mod corect și legal, în interesul tuturor părţilor interesate (stakeholders) și
investitorilor (shareholders).
Rolul părților interesate în Guvernanța Corporativă: Cadrul guvernanței corporative trebuie
să recunoască drepturile părților interesate, prevăzute prin lege sau prin acorduri mutuale și să
stimuleze cooperarea activă între companii și părțile interesate cu scopul creării de bogăție și
locuri de muncă.
În cadrul acestui principiu se fac următoarele precizări:
 drepturile părților interesate prevăzute prin lege sau prin acorduri mutuale trebuie
respectate (în toate țările membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică drepturile acționarilor sunt stabilite prin lege sau prin relații contractuale);
 în cazul în care interesele părților interesate sunt protejate de lege, acestea ar trebui să aibă
posibilitatea de a obține remedierea efectivă a încălcării drepturilor lor;
 trebuie permisă dezvoltarea mecanismelor de creștere a performanței pentru participarea
angajaților (participarea angajaților la guvernarea corporativă depinde de legile și
practicile naționale și poate varia de la o companie la alta);
 părțile interesate care participă la procesul de guvernanță corporativă ar trebui să aibă
acces la informații relevante, suficiente și fiabile în timp util și în mod regulat;
 părțile interesate, inclusiv angajații individuali sau organele de reprezentare ale acestora,
trebuie să aibă posibilitatea să comunice consiliului de administrație îngrijorările privind
practicile ilegale sau lipsite de etică, iar drepturile lor nu trebuie afectate de acest lucru;
Principalele organisme care se preocupă de implementarea principiilor guvernanței
corporative sunt Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (Organisation for
Economic Co-operation and Development - OECD) și Banca Mondială.
În anul 1998, la recomandarea Consiliului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică, s-a înființat un Grup de Lucru Multidisciplinar Ad Hoc (Ad-Hoc Task Force), care a
avut drept scop realizarea unor principii neangajante de guvernanță corporativă, iar în anul 1999
au fost adoptate Principiile OECD privind Guvernanța Corporativă, care reprezintă documentul de
referință în acest domeniu.
Din anul 2000, Banca Mondială a evaluat conformitatea țărilor cu principiile OECD
prin intermediul Raportului privind respectarea standardelor și codurilor (ROSC) din programul
de guvernanță corporativă.
În anul 2002, Grupul de coordonare privind guvernanța corporativă din cadrul OECD
a primit sarcina de a reevalua principiile emise, în contextul evoluției guvernanței corporative din
cadrul țărilor membre. Astfel, cu sprijinul Băncii Mondiale, Băncii Reglementelor Internaționale
și a Fondului Monetar Internațional, în calitate de observatori, a Forumului pentru stabilitate
financiară, Comitetului de la Basel și a Organizației Internaționale a Comisiilor de Valori
Mobiliare, în calitate de observatori ad-hoc, cu susținerea din partea membrilor de anchetă OECD
și a consultările ce au inclus experți din numeroase țări care au participat la mese rotunde
regionale, dar și a numeroase părți interesate (investitori, grupuri profesionale la nivel național și
internațional, sindicate, societatea civilă etc.), în anul 2004, principiile au fost revizuite.
Principiile Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind guvernanța
corporativă sunt următoarele (OECD 2004: 17-25):
1. garantarea fundamentului pentru un cadru eficace de guvernanță corporativă
2. drepturile acționarilor și funcțiile cheie ale proprietății
3. tratamentul echitabil al acționarilor
4. rolul părților interesate în Guvernanța Corporativă
5. diseminare și transparență
6. responsabilitățile Consiliului de administrație
Aceste principii identifică standarde ce pot fi aplicate în diverse medii juridice, politice și
economice, oferind un ghid pentru toți participanții de pe piața de capital care au un rol important
în dezvoltarea unei guvernanțe corporative eficiente și un real sprijin guvernelor în demersul lor
de evaluare și perfecționare a cadrului juridic, instituțional și de reglementare privind
implementarea bunelor practici de guvernanță corporativă în țările lor.
Părți interesate de mecanismele guvernanței corporative
Mecanismele guvernării corporative deservesc mai multe categorii de părți interesate, între care
există, de cele mai multe ori, conflicte de interese, cum ar fi:
 investitorii, care urmăresc protejarea investiţiilor efectuate în condiţii optime. Aceștia
doresc creşterea dividendelor, în detrimentul salariilor și investiţiilor.
 pieţele de capital, a căror funcționare normală este condiționată de existența acestor
mecanisme de reglementare și de protecţie, în același timp;
 managerii și angajații, care au ca obiectiv păstrarea funcţiei, majorarea salariilor şi
obținerea de foloase proprii din activitatea realizată şi mai puţin sporirea dividendelor
pentru acţionari. Astfel, poate fi risipită avuția acționarilor și, de aceea, se impune un
control riguros din partea acestora;
 furnizorii, care au ca scop încasarea într-un timp cât mai scurt a contravalorii bunurilor
vândute, serviciilor prestate și/sau lucrărilor executate la un preţ cât mai mare cu un efort
cât mai mic. O astfel de abordare ar putea conduce chiar la încetarea relaţiilor contractuale
dintre companie și aceştia, dar această decizie trebuie chibzuită, deoarece pot apărea
dificultăţi până la găsirea altor înlocuitori;
 băncile, care sunt interesate de creșterea performanței companiilor, care să le garanteze
rambursarea creditelor, precum şi a dobânzilor aferente;
 autorităţile publice – ca reprezentante ale statului, care nu este indiferent faţă de
desfășurarea activității entităților economico-financiare şi de rezultatul activităţii acestora
asupra funcţionării economiei naţionale, în ansamblul său – care, prin promovarea
politicilor de guvernare corporativă, susțin buna funcționare, dezvoltarea mediului de
afaceri și stimularea investiţiilor;
 asociaţiile profesionale şi organismele non-guvernamentale, care susțin și urmăresc
promovarea transparenţei, precum și combaterea corupţiei şi evaziunii fiscale;
 populaţia, care este interesată, pe de o parte, de efectul prosperităţii companiei asupra
dezvoltării zonei şi de rolul acesteia în dezvoltarea pieţei forţei de muncă locale, iar, pe de
altă parte, de posibilitatea de a investi economiile în acțiuni.
În figura 1.5. se prezintă schematic principalele categorii de părți interesate de
mecanismele guvernanței corporative.

Mecanismele guvernării corporative sunt pertinente în cazul marilor companii, în care există o
delimitare strictă între proprietari și administratori. În cazul entitățile mici, unde proprietarul sau
un număr mic de proprietari sunt implicaţi direct în administrarea firmei, mecanismele guvernării
corporative sunt relevante doar sub anumite aspecte, cum ar fi relaţiile cu proprii angajați sau cu
creditorii. (Sitaru 2009: 192).
Guvernarea corporativa este dependenta de actiunea mai multor elemente, mai importante fiind:
• gradul de dispersie al capitalului – fie el uman, financiar sau material
• rolul pieţei de capital şi respectiv al pieţei bancare în finanţarea activităţii firmelor
• protecţia legală a acţionarilor minoritari
• modalităţile de control asupra activităţii managerilor
• reprezentarea intereselor salariaţilor, managerilor
• gradul de corporatism al economiei naţionale.
În decursul ultimelor decenii, auditul intern este tot mai mult acceptat ca fiind o funcţie
a companiei, care joacă un rol important în cadrul guvernanţei corporative. Acesta trebuie să se
constituie la nivelul corporaţiilor într-o funcţie independentă şi obiectivă, deşi poate fi subiectivă,
prin latura umană. La fel ca şi guvernanţa, auditul intern poate fi definit în multe feluri. În lucrarea
de faţă vom accepta definiţia conform căreia auditul intern este o activitate independentă,
obiectivă, 24 de asigurare şi de consultanţă, concepută pentru a crea valoare şi pentru a îmbunătăţi
operaţiunile unei organizaţii. Acesta asistă organizaţia în îndeplinirea obiectivelor sale prin
implementarea unei abordări sistematice şi disciplinate în evaluarea şi îmbunătăţirea eficacităţii
managementului riscurilor, a controlului şi a proceselor de guvernanţă (Bunget et al., 2009).
În practică, orice entitate economică urmăreşte implementarea celor trei deziderate cuprinse în
definiţia dată auditului intern, şi anume, guvernanţa corporativă, managementul riscurilor şi
sistemul de control intern, astfel încât auditul intern reprezintă componenta cheie a monitorizării
acestor idealuri ale corporaţiilor. Mai mult, auditul intern joacă un rol primordial în educarea
managementului şi în găsirea unor soluţii eficiente, auditorul trebuind să aibă o înţelegere
profundă şi să fie familiarizat cu guvernanţa corporativă, fiind cel mai indicat în asumarea acestui
rol major în organizaţie în vederea susţinerii managementului şi în asigurarea succesului
companiei (Bunget et al., 2009).
În mod practic, guvernanţa corporativă este o încercare de implementare a unor sisteme
de analiză a riscurilor, de verificare, evaluare şi control, în scopul realizării unui management
eficient. Conceptul de „guvernanţă corporativă” este susţinut de auditul intern, acesta având un rol
important în asistarea reorganizării sistemului de control intern şi în consilierea managementului
general. Conform celor precizate, în sarcina managementului rămâne instalarea sistemului care
să prevină fraudele în interiorul organizaţiei, iar în sarcina auditului intern rămâne furnizarea
de asistenţă proprie, evaluând riscurile şi strategiile de control ale corporaţiei, sugerând propuneri,
recomandări şi soluţii de atenuare a pericolului de fraude, precum şi a îmbunătăţirii strategiei de
control.
Este demonstrat ca o buna politica CSR va aduce reale schimbări şi imbunătăţiri tangibile asupra
afacerii. Aceşti factori explică practic creşterea CSRului din ultimii ani dar subliniază şi limitele
ideii de acţiune voluntară a lui:
1. apărarea imaginii publice – dacă companiile acţionează abuziv vor atrage consecinţe negative
asupra lor; raportul susţine faptul că primele acţiuni de CSR au venit ca răspuns la presiunile
publice şi ale mass-mediei la anumite comportamente inadecvate ale companiei
2. atragerea de investitori – companiile pledante pentru dezvoltare durabilă vor atrage sprijin şi
interes din partea investitorilor; astfel CSR-ul face companiile atractive pentru investitori; un
raport spune că 86% dintre investitori consideră că managementul social şi de mediu
imbunătăţeşte valoarea de piaţă a companiei pe termen lung.
3. relaţii publice bune – uneori companiile aleg să folosească CSR-ul ca pe o manevră de relaţii
publice pentru a atrage atenţia consumatorilor şi a grupurilor de interese;
4. angajarea prin campanii – organizaţiile non-guvernamentale au reuşit să atragă companiile in
cadrul campaniilor lor dornice de combatere a diferitelor probleme sociale; generand simpatie din
partea publicului, aceste campanii au suras companiilor, rămanand astfel doar un pas pană la
alegerea integrării CSR-ului in managementul propriu.
5. permisiunea de a opera – CSR-ul a devenit o componentă vitală in efortul companiilor de a
caştiga aprobarea pentru diferite proiecte ce presupuneau riscuri politice şi sociale semnificative.
6. lobby impotriva reglementărilor legale – raportul spune că implicarea voluntară a companiilor
in acţiuni sociale nu trebuie să le determine pe acestea să nu mai respecte legea şi să folosească
CSR-ul in scopuri nelegale de a ascunde ilegalităţile; acest aspect vine ca o consecinţă a acţiunii
de lobby a unor multinaţionale care doreau să inlăture anumite reglementări legale ce le ingreuna
activitatea.
CSR-ul reprezintă un proces notabil ce are şi achiziţii remercabile. Forumurile
internaţionale preocupate de CSR au ştiut să intocmească reglementări care să le convină
companiilor şi care să le determine pe acestea să acţioneze social in baza unor principia sănătoase
şi care să aducă reale beneficii tuturor părţilor fără a determina vre-una dintre ele să acţioneze
ascuns şi fără a folosi CSRul drept paravan pentru ilegalităţi sau dezastre provenite din activitatea
lor. Iresponsabilitatea corporaţiilor este astăzi o povară grea pentru acestea. Companiile care aleg
in continuare să funcţioneze doar pentru profitul propriu au un dezavantaj de imagine şi incredere.
Guvernanţa corporativă cuprinde o arie mare de domenii, pornind de la economie si
putând continua cu teoria informaţiei, drept, contabilitate, finanţe, management, psihologie,
sociologie şi politică. Acest concept descrie toate influenţele care afectează procesele
instituţionale, inclusiv cele de numire a controlorilor sau a autorităţilor de reglementare, implicate
în organizarea producţiei şi vânzării de bunuri şi servicii (Turnbull, 1997).
Deşi guvernanţa corporativă este strâns legată de managementul unei entităţi şi de
structurile acestuia, în literatura de specialitate (Bunget et al., 2009) este recunoscut faptul că acest
concept cuprinde în sfera sa probleme importante legate de responsabilitatea socială şi etica
practicilor de afaceri. De asemenea, guvernanţa corporativă are o conotaţie foarte largă, incluzând
elemente precum transparenţa auditului intern şi extern, existenţa termenelor foarte strânse pentru
raportarea financiară, responsabilitatea managerilor pentru veridicitatea informaţiilor prezentate în
rapoartele financiare sau comunicarea şi transparenţa totală asupra rezultatelor financiare
BIBLIOGRAFIE

1. http://voicudragomir.ase.ro/pdf/contabilitate_afaceri_cig/cap4.pdf
2. http://store.ectap.ro/articole/851_ro.pdf
3. https://www.expertaktiv.ro/curs/curs-managementul-riscului-si-guvernanta-corporativa/
4. http://revista.universuljuridic.ro/guvernanta-corporativa-intreprinderilor-publice/