Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
fin nov
an nouă
mil trei
Entizare
Pasiv-activizare
Extaz și agonie
Practică şi teorie
Persona şi personalizare
Sfârşitul politicii
Politica ar fi demersul socio-ideo de corelare a forţelor eco-bio-materiale
umane. Evoluţia societăţii de fel.
Numai că societatea e doar parte, cerc în devenire. Nu doar umană.
Devenirea strict umană e corelată cu specia şi regnurile.
Devenirea umană de drept e corelarea divin-uman-universal.
Depăşirea prin re-integrare a regnurilor, a universului evient, concret.
Şi a divinului, imaginarului, probabilului, anomiei, haosului, indevenirii.
Politica urmează orânduirile ca raportare individ-colectivitate.
Ideologia politică a marşat excesiv pe dihotomia realist-idealistă ins-
socie-tate. Şi mai puţin pe dialectica binomului în cauză. Servind datul.
Ideologia spirituală a mizat mai mult pe dialectica relativ-absolută a bino-
mului entitate-nonentitate, respectiv creaţiile domnului şi acesta.
Religii, mituri, arte, ştiinţe, filozofii, logică, gramatici, fac şi ţin mai
degrabă indatul decât datul.
Numic mai firesc în a înţelege unde e cheia.
Între dihotomic şi dialectic, între abstract şi concret, între real şi virtual.
Omul între divin-uman-universal.
Devenirea strict umană ne poate deveni cale greşită, capcană. Dacă ne
limi-tăm la o condiţie oricare. Iar nu la un raport just condiţie-
noncondiţie.
Onto-via
Com-space
Not to submit
To promovate in yours eyes a fair-world
Circum-ego
Gagicare gagica giga arătare
Wanda one da
Utopstoria
History-utopia
Trasee schematice
21
Unificarea Europei
Nato la remaiat
22
Coalierea orientală
Opoziţia musulmană
Unificareligioasă
Dilema clonă-repersonalizare
Colonizarea spaţială
Desfacerea de cele lumeneşti
probitate şi oprobiu
fac-to(n)ţii pentru ciolan –
nomenclatura veche şi nouă
puterea musai corupe?
Depinde cât?
A lua partea leului poate să nu fie totuşi a lua şapte piei?
Mieluşeii de-ajung lupi ca fiind consiliaţi de vulpi!
Vulpi cu mască de găscă de salvează Capitoliul sau cap-fotoliul lor?
Vulpi şef-comando de dulăi cu cozi-bastoane
n-aduce ceasul ce-asuce...loviluţia.
revoluţia de curte angrenează ogrăzi multe.
Liderii ce ocolesc probitatea atrag musai oprobiul
Toate sunt:
Iniţial – romantice – nebulos-bazice
Medial – clasice – armonizat-cumpănite
Final – baroce – conglomerat-disipate
Fruntea sus
Cap compas voinţa
Model viu Iisus
Energizant chiar suferinţa
Catalizator neputinţa
E totul în noi
Disipat roi
Tiraniile – socio-sinucideri
Animaţia
Mini-super-potenţa artistică
Nu putem cunoaşte decât esenţa-crema fie şi ca di-soluţie minimală
Esenţa-nucleu ne poate rescrie cu totul din condei?
Istoriile viitoare
Tertia datur
Insertium redatur .....
Monismul disjunct
Sop
Teme-sintagme
Definire-noţionare
Orânduirea
Om şi societate
Societate şi sistemele toate
Statul ideal
Utopia
Elite şi mase
Elita inferioară – interlopi, mafioţi, et co.
Naţionalism
Partide, partitism
Civilizaţie şi cultură
Munca
Planitate în infinire
Curbură în definire
Cât de sus-jos trebuie mers
Spre a ne calibra indefinirii
Damian Luz