Enigma O)liei

de George Călinescu

- roman interbelic, realist, obiec0v, citadin, de 0p balzacian -

George Călinescu face parte din seria scriitorilor de formație enciclopedică, a căror
personalitate și ac;vitate plurivalentă sunt copleșitoare. S-a impus în cultura și literatura
română la sfârșitul perioadei interbelice și începutul celei contemporane, fiind deopotrivă
cri;c si istoric literar, eseist, poet, romancier, dramaturg.
Deși lucrarea sa de căpătâi este „Istoria Literaturii Române de la Origini Până în Prezent” ,
G. Călinescu este recunoscut și prin vocația sa de romancier, autorul publicând în 1938 opera
literară „Enigma O;liei”, și un roman realist, obiec6v, modern, citadin, de 6p balzacian.
Realismul de factură balzaciană, evidențiat prin tehnica nara;vă, prin fixarea caracterelor
în ;mp și spațiu, descrierea amănunțită a cadrului fizic al acțiunii, cu atenție către arhitectura
clădirilor, interioare, ves;mentație, prin crearea unor personaje marcate de o trăsătură
dominantă, devenite ;pologii, se îmbină original cu trăsături moderniste, precum
pluriperspec;vismul, ambiguitatea personajelor, interesul pentru procesele psihice deviante:
alienarea și senilitatea.
Dimensiunea realist-balzaciană a romanului se evidențiază încă din expozițiune, descrierea
străzii An;m, a personajului Costache Giurgiuveanu și a locuinței acestuia fiind realizată prin
u6lizarea tehnicii detaliului, prin notarea amănuntului semnifica6v.
Autorul folosește procedeul restrângerii gradate a cadrului, asUel că familiarizarea cu
mediul începe cu descrierea străzii, con;nuă cu prezentarea caracteris;cilor arhitectonice ale
casei lui moș Costache și culminează cu descrierea minuțioasă a proprietarului ei. Această
tehnică a focalizării cons;tuie pentru autor o modalitate de pătrundere a psihologiei umane,
personajul fiind, ca și la Honore de Balzac, un produs al mediului în care trăiește.
Prin detaliile surprinse, rolul descrierii casei lui moș Costache nu este doar de a contra
mediul și atmosfera, ci și de a reflecta personalitatea personajului, aspecte definitorii ale
portretului moral și de a pune în lumină mediul os;l în care pătrunde Felix Sima. Se remarcă
aspecte care trădează prezența personajului de ;p burghez, îmbogățit cândva, dar în realitate
incult (amestecul de s;luri ahitectonice incompa;bile), zgârcit (ornamente din materiale
ie\ine), delăsător (urme vizibile ale umezelii sau ale uscăciunii, impresia de casă în paragină),
reprezenta;v pentru imaginea unei lumi care se înconjoară de nimicuri și care trăiește cu iluzia
că deține o mare avere.
Secvența care creionează portretul proprietarului casei este realizat în amănunt prin tușe
suges;ve: „omulețul subțire și puțin încovoiat" avea capul „a;ns de o calviție totală", fața
„aproape spâna", buzele „întoarse înafară și galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi
dinți vizibili ca niște așchii de os". Vizibil deranjat de prezenta unui intrus în locuința sa,
bătrânul clipi „rar și moale", ca „bufnitele supărate de o lumină bruscă" Întâlnirea cu Felix
dezvăluie un comportament bizar al lui moș Costache, sugerând ori senilitatea, ori simularea
uitării, ca mod de apărare față de cei din jur: „ Nu-nu-nu ș;u... nu-nu stă nimeni aici, nu
cunosc..." .
Aceste cuvinte ale bătrânului, din incipitul romanului, sunt reluate în final, evidențiind
simetria specifică scrierilor realist - obiec6ve. După trecerea anilor, Felix revine pe strada
An;m, care însă se schimbase, amin;ndu-și nostalgic de cuvintele cu care fusese întâmpinat
1/3
odinioară de moș Costache: „Aici nu stă nimeni !". AsUel, simetria incipitului cu finalul se
realizează prin descrierea străzii și a casei lui moș Costache, din perspec;va lui Felix, în
momente diferite ale existenței sale: adolescentă („într-o seară de la începutul lui iulie 1909")
și aproxima;v 10 ani mai târziu („după război") .
Romanul „Enigma O;liei" se înscrie în este;ca realist - balzaciana și prin modul de
construcție a personajelor care întruchipează adevărate 6pologii umane, reprezenta;ve
pentru universul citadin al epoci, in sensul ca acționează întotdeauna în funcție de pasiunea
dominantă căreia i se subordonează celelalte trăsături. AsUel, Costache Giurgiuveanu
întruchipează ;pul avarului, Stănică Rațiu este arivistul, Felix Sima e intelectualul în formare,
Pascalopol e ;pul moșierului de viță nobilă, Aglae e „baba absolută", iar O;lia reprezintă
eternul feminin, fără a putea fi încadrată într-o formulă limita;vă.
Însă, prin modalitatea de realizare a scriiturii, G. Călinescu depășește este;ca realist,
romanul cumulând și trăsături ale formulei este6ce moderne. Prin tehnica
pluriperspec6vismului sau a oglinzilor paralele, prin reflectarea poliedrică personalității
O;liei în conș;ința celorlalte personaje, autorul alcătuiește un portret complex și
contradictoriu al acesteia. AsUel, pentru moș Costache, O;lia e „fe;ța lui", pentru Felix e
femeia ideală, „admirabilă, superioară", pentru Pascalopol, e o fată fragilă, capricioasă, „cu un
temperament de ar;stă", pentru Aglae „o dezmățată, o stricată", pentru Stănică, „o fată
deșteaptă", cu spirit prac;c, iar pentru Aurica, o rivală în căsătorie.
Tema;c, romanul e o frescă a burgheziei bucureștene de al începutul secolului al XX-lea,
dezvoltând problema;ca banului, a moștenirii, a paternității, a căsătoriei din interes. Mo;vul
banului, văzut ca voalare într-o societate degradată moral și regăsit în principalele fire nara;ve,
susține și tema adiacentă a romanului: iubirea adolescen;nă, conturată prin cuplul Felix –
O;lia, însă, din păcate, „pentru bani se jerUește totul: liniștea, cinstea, iubirea proprie și ac
celorlalți" (Mircea Florian).
Un episod nara6v semnifica6v pentru ilustrarea complexității tema;ce îi cons;tuie
capitolul XVIl, care descrie „atacul" lui moș Costache. În centrul fragmentului stă moș
Costache care, bolnav, fără să se poată mișca, asistă la asediul casei și bâlbâind își caută cheile
sub imperiul fricii de a nu fi furat. Autorul îi creionează portretul începând cu ținuta
ves;mentară care trădează starea avarului: ghetele de gumilas;c, ciorapii de lână groasă,
nădragii largi, de stambă colorată, culminând cu bucățele de sfoară care înlocuiesc șireturile.
Pe măsură ce familia tulea umple încăperea, moș Costache trăiește adevărate sen;mente de
spaimă, ajungând chiar la disperare, când cei veniți se înfruptă în bucatele și vinul lui.
Capitolul este important și pentru desăvârșirea portretului lui moș Costache, pentru că e
singurul moment când acesta își dezvăluie trecutul, evocă părinții si Bucureș;ul de odinioară,
regretând parcă trecerea ;mpului. Portretul devine grotesc, înfățișându-l pe bătrân „stând
foarte grav pe un vas de noapte, cu cu;a de ;nichea sub braț si cu cheile într-altă mâna".
Secvența nara;vă este ilustra;vă și pentru relațiile lui moș Costache cu celelalte personaje.
AsUel, dacă O;lia e impresionată de starea bătrânului, își face griji „pentru papa" si plânge,
convinsă că cei din jur nu au niciun interes să-l salveze, membri clanului Tulea sunt „pungașii"
care vor să-I fure sau să-l moștenească „până n-a murit". În ;mp ce O;lia îl dădăcește pe moș
Costache, ceilalți în jurul mesei joacă par;de de cărți și vorbesc „ca și când nimic nu s-ar fi
întâmplat", Stănică fiind singurul care anunță că, de fapt, paza bătrânului are un subtext:
„mama soacră, ne umple de bani dacă ... mă-nțelegi".
O altă secvență nara6vă ce susține tema;ca romanului conturează preocuparea c a mai de
seamă a lui Costache Giurgiuveanu, aceea de a nu risipi banii ,,ci de a-i tezauriza, de a-i
ascunde așa de bine, încât să nu fie găsiți de cei ce ar dori să și-i însușească. Aceș;a sunt închiși

2/3
într-o cu;e ale cărei chei le păstrează asupra sa sau sub saltea. Atunci când se îmbolnăvește și
își revine, îi cere O;liei să-I facă „un săculeț, bine cusut cu un cordon la gură" și să-i croiască
în spatele pantalonilor un buzunar interior închis cu trei nasturi. Într-o pungă păstrează
mărunțișul de argint, pentru nevoile zilnice, iar în buzunar, îndeasă pachețele de hâr;i". AsUel,
Costache Giurgiuveanu rămâne un individ suspicios, temându-se de cei din jurul lui, de frică
să nu i se solicite un favor, mai ales de natură materială.
Alcătuit din 20 de capitole, romanul este structurat in mai multe planuri nara6ve care
urmăresc des;nul personajelor. Un plan expune istoria moștenirii lui Costache Giurgiuveanu,
reliefând intrigile și meschinăria unor oameni apropiați bătrânului, dar care se luptă să
dobândească averea acestuia. Al doilea plan urmărește procesul de formare a tânărului Felix
Sima, evoluția sa de la postura de licean la cea de medic, marcată de iubirea pentru O;lia.
Legătura dintre cele două planuri este asigurată de Leonida Pascalopol, nevoit să dea dovadă
de abilitate pentru atenuarea momentelor de criză dintre cele două forțe, urmărind totodată
idea echității în ceea ce-i privește pe cei doi orfani. Pe lângă aceste două planuri nara6ve
principale (al moștenirii și al maturizării), autorul acordă interes și planurilor secundare,
pentru susținerea imaginii ample a societății citadine.
Titlul inițial al romanului, „Părinții O;liei", suges;v pentru tema balzaciană a paternității, a
fost înlocuit cu „Enigma O;liei", pentru a transfera atenția de al un aspect realist tradițional al
ambiguitatea modernist, prin evidențierea caracterului enigma;c al personajului ;tular.
Referitor la ;tlu, autorul însuși precizează: „Nu O;lia are vreo enigmă, ci Felix crede că are.
Pentru orice tânăr de 20 de ani, enigma;că va fi în veci fata care îl respinge, dându-i totuși
dovezi de afecțiune”. În aceeași sferă a enigmei rămâne O;lia și pentru Pascalopol, care, deși
crede că o înțelege mai bine decât toți ceilalți, recunoaște în finalul romanului: „A fost o fată
delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă." .
În funcție de circumstanțe si de personaje, variază și registrul s6lis6c în care personajele se
exprimă. Există un limbaj dur, răutăcios, plin de venin, cel al Aglaei, altul insinuant, lătrător, pe
alocuri vulgar al lui Stănică, sau plat, bântuit de obsesii și nepu;nță, ca al Auricăi și al lui Ti;.
Pascalopol se exprimă ca un om realist, dar, de multe ori limbaiullui este al unui blazat, care
își găsește mangâierea senectuții și a neîmplinirii căsniciei în atenția pe care i-o acordă O;liei.
Ticurile verbale ale lui moș Costache, bâlbaiala și răgușala sa sunt, de fapt, armele prin care își
ascunde zgârcenia, iar dialogurile dintre Felix și O;lia pun în evidență puritatea și sinceritatea
sen;mentelor, candoarea și
ciudățenile specifice vârstei.
Enigma O;liei este un roman fundamental al literaturii române, situat între tradiție și
inovație, o veritabilă sinteză este;că, o izbândă a prozei româneș; interbelice. E o creație
originală care răspunde principiului formulat de prozator: „ceea ce conferă originalitatea unui
roman nu e metoda, ci realismul fundamental, literatura nu e în legătură cu psihologia, ci cu
sufletul uman" .

ESTÉTIC = ș;ință care studiază legile și categoriile artei, considerate ca forma cea mai înaltă de
creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la
raporturile ei cu realitatea, la metoda creației ar;s;ce, la criteriile și genurile artei.

Cuvinte: 1610

3/3