CZU:37.016:001.2+373.

5
ABORDAREA INTERDISCIPLINARĂ ÎN FORMAREA COMPETENȚEI
INTERCULTURALE ELEVILOR DIN CLASELE GIMNAZIALE
DOROBANȚU-DINA Roxana, doctorand,
Universitatea Pedagogică de Stat,, Ion Creangă” din Chișinău

Societatea actuală – marcată printr-o serie de schimbări, care se succed cu rapiditate în toate
domeniile vieții sociale, economice, sanitare, culturale etc., ne determină nu doar să le facem față prin
adaptare la nou, ci să manifestăm flexibilitate, perseverență și integrare în ritmul intens al schimbării.
Astfel, este necesar că omul modern să dovedească deschidere spre problematica lumii actuale. În
acest sens este absolut necesar ca școala, familia și comunitatea locală să își unească forțele pentru
formarea competențelor sociale și interculturale elevilor din clasele gimnaziale, competențe care ar
putea conduce la integrarea mai facilă a persoanelor vulnerabile, limitarea marginalizării, segregării,
excluziunii sociale, a xenofobiei sau a violențelor de orice fel.
Cadrul real sau virtual prin care luăm contact cu elemente ale culturii diferitelor rase umane,
grupuri etnice, sociale, denominațiuni religioase etc., ne determină să perseverăm în abordarea
educației din perspectiva diversității și a interculturalității.
Într-o accepțiune generoasă, fie ea de natură culturală sau lingvistică, diversitatea poate fi
atribuită unor fenomene de amploare pe care le resimțim cu toții: globalizarea, migrația și noile
tehnologii de informare și comunicare etc; toate acestea influențează indubitabil evoluția firească a
vieții noastre, indiferent dacă ne referim la adulți sau elevi [6].
Astfel, școala – ca instituție de cultură, are menirea de a-i învăța pe elevi să conviețuiască
dincolo de diferențele culturale, lingvistice, religioase, etnice etc, prin acceptare și interacțiune
pașnică, prin recunoașterea valorilor care ne apropie și ne unesc [12].
Problematica diversității culturale constituie un promotor al creativității la nivel educațional
și element de intercunoaștere pentru elevii din clasele gimnaziale. De aceea, domeniul educației
interculturale trebuie exploatat în toate dimensiunile actului educațional, indiferent de aria curriculară
sau disciplina de studiu, astfel încât să devină o resursă prețioasă ce poate fi valorificată, care să
conducă spre competență socială și interculturală, ci nu să constituie o problemă în plus [15, p. 23].
Educația interculturală, ca disciplină de studiu în trunchiul comun (începând cu anul școlar
2017-2018, la clasa a VI-a) presupune redefinirea unor concepte ale învățământului și cu precădere
imperativul formării cadrelor didactice din perspectiva formării competenței interculturale elevilor
din clasele gimnaziale. Educația interculturală, conform lui C. Cucoș (2009) este o educație a relațiilor
interpersonale, unde interacționează membrii ai unor culturi diferite [11].

259
 Atunci când se face referire la activitățile diversității culturale, este utilizat conceptul educație
interculturală. Acest concept, cu o plajă foarte generoasă de conotații, pornește de la premisa că:
toleranța, înțelegerea, ajutorul reciproc, interacțiunea pașnică între oameni etc. sunt posibile și conduc
spre un climat social propice creșterii, dezvoltării și educării tinerei generații.
În accepțiunea lui Banks J. [3], conceptul de educație interculturală este privit din trei
perspective: ideea sau conceptul, mișcarea de reformă educațională și procesul. În accepțiunea lui,
educația interculturală constituie o necesitate globală, o nouă abordare a educației școlare, prin care
elevii și cultura acestora sunt tratate distinct, dar în termeni de egalitate. De-a lungul timpului
cercetarea educației interculturale este abordată din mai multe perspective și anume: *din perspectivă
conceptuală, și-au adus aportul: Nieto S., [21] Fennes H.,[14] Banks S., [3] Cucoş C., [11]
Bârlogeanu L., Crişan A. [9] din perspectivă metodologică a fost abordată de către Ciolan L., [13]
Nedelcu A., [20] Siung R. pe diferite segmente educația interculturală a fost studiată în Republica
Moldova de următorii cercetători: Şalaru G. a abordat perspectivele interculturale ale educaţiei;
Sclifos L. a cercetat stereotipurile culturale ca fundament al abordării educaţiei interculturale; Pâslaru
Vl. a acordat o atenție sporită interculturalităţii în educaţia literar-lingvistică; Hadîrcă M. [17] s-a
concentrat asupra definirii conceptului de competenţă interculturală; Stamatina O. şi Mândâcanu V.
fac o serie de îmbunătățiri referitoare la calitatea educaţiei interculturale din perspectiva spiritualităţii;
Budnic A. [8] şi Duhlicheru O. au cercetat educaţia interculturală din perspectiva predării și învățării
limbilor străine; Bazgan M. [4] a abordat educația interculturală din perspectiva formării competenței
interculturale studenților, etc. O atenție aparte în acest domeniu a acordat cercetătoarea Goraş-Postică
V., [16] care a întreprins un studiu relevant în cadrul Centrului Educaţional Pro Didactica cu privire
la educaţia interculturală.
Această temă de maximă importanță și actualitate se regăsește pe masa de lucru a liderilor
politici cu rol decizional la nivel european, în cadrul Educației pentru toți, susținută de UNESCO și
Forumul Internaţional de Educaţie de la Jomtien şi Dakar din anul 1996. Conform cercetărilor actuale
referitoare la educație interculturală, constatăm următoarele: educația interculturală nu este
conștientizată încă la justa sa dimensiune în acest moment, ca element esențial ce conduce la echilibru
social și național; deocamdată curriculumul național are în mare măsură un caracter monocultural.
Conform Noului Curriculum Național pentru învățământ primar și gimnazial aprobat în
România prin ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. nr. 3590/ 05.04.2016
(cuprinzând planurile cadru aplicabile din anul școlar 2017-2018 la clasele a V-a și a VI-a, iar pentru
clasa a VII-a din anul școlar 2019-2020 și la clasa a VIII-a din anul școlar 2020-2021), în cadrul
disciplinei educație interculturală (clasa a VI-a, trunchi comun) sunt stabilite următoarele competențe
generale:

260
1. Raportarea critică la fapte, evenimente, idei, procese din viața personală şi a diferitelor grupuri
şi comunități, prin utilizarea unor achiziții specifice domeniului social.
2. Cooperarea pentru realizarea unor activități şi pentru investigarea unor probleme specifice
diferitelor grupuri şi comunități, prin asumarea unor valori şi norme sociale şi civice .
3. Participarea responsabilă la luarea deciziilor prin exercitarea spiritului de inițiativă şi
întreprinzător, respectiv prin manifestarea unui comportament social, civic şi economic activ [28].
Așadar, obiectivele educației interculturale sunt: sporirea relațiilor interculturale, creșterea
gradului de acceptare, toleranță față de ceilalți, pe care-i considerăm ,,diferiți” [9, p.10]; instruirea
ființei umane astfel încât să perceapă diversitatea ca un mod de viață, ci nu ca o fatalitate; educarea
elevilor din perspectiva abordării diversității că o inepuizabilă sursă de cunoaștere și descoperire;
dezvoltarea relațiilor interumane, bazate pe ajutor reciproc și conviețuire pașnică etc. [2, p. 22].
Competența interculturală – ca premisă a integrării cu succes a tinerilor în viața socială și
profesională - presupune îmbinarea celor trei dimensiuni specifice formării oricărei competențe și
anume: cunoștințe, abilități și atitudini sau comportament. Pentru formarea competenței
interculturale, profesorul – ca facilitator al învățării – are în vedere sporirea capacității elevilor de
înțelegere și cunoaștere pentru tot ce este ,,diferit”. În felul acesta elevii sunt formați să își învingă
propriile temeri față de ceea ce este necunoscut sau străin. E adevărat, că existența concomitentă a
două aspecte diferite radical, conduce către trăirea unui sentiment de insecuritate, întrucât, prin natura
ființei umane avem o atitudine flexibilă doar pentru ceea ce cunoaștem și una diametral opusă pentru
necunoscut. De aceea, menirea școlii este de a oferi elevilor perspectiva cunoașterii și a descoperirii
,,celuilalt”, cu care să interacționeze și să construiască pe termen lung. În opinia cercetătorului
Andreescu G. [1, p.73] sunt două reacții inadecvate, care se regăsesc în comportamentul social și
anume: negarea diferențelor și respingerea adaptării alături de ,,ceilalți”; receptarea ,,celuilalt” cu
îndoială, răutate, duritate sau chiar violență. În actuala etapă a societății mileniului trei, caracterizată
printr-o serie de problematici dintre care amintim: fenomenul migrației și al globalizării, războaie
interetnice, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de carne vie și de arme, excluziune socială,
xenofobie, rasism etc. - conceptul de competență interculturală devine pregnant, fiind un imperativ
determinat de necesitatea soluționării acestei problematici, în continuă expansiune.
Astfel, percepând la justa sa valoare acest fenomen, elevii de vârstă gimnazială ar trebui să
fie antrenați într-o serie de activități școlare sau extracurriculare, prin care să dobândească mai mult
decât un ,,bagaj de cunoștințe” despre propria cultură și despre cea universală, pe care să le transforme
în activități formative, abilități și atitudini de interacțiune, socializare, comunicare, ajutor reciproc –
fără prejudecăți; plecând de la premisa că nu există condiționarea ,,eu-celălalt”, elevii pot construi în
perspectivă cu ,,ceilalți”, pe care-i văd diferiți și pot găsi răspuns la problemele de mare stringență

261
ale momentului: violență, sărăcie, malnutriție, creștere demografică foarte mare în țări precum India,
Pakistan etc.
Ca element major al preocupării factorilor decizionali la nivel central educațional, se află
elaborarea Curriculumului Național pentru învățământ gimnazial, aprobat în anul 2016, care include
educația interculturală în ,,noile educații” trunchi comun, cu toate avantajele și sincopele intrinseci
care pot apărea. Pornind de la acest fapt, se impune necesitatea pregătirii cadrelor didactice într-un
nou domeniu, de sensibilizare și concepție potrivită.
Competența interculturală, ca finalitate a educației sociale și interculturale are o particularitate
aparte, anume, ea se poate forma prin toate dimensiunile educației, prin interferența cu noile educații,
care vin în întâmpinarea problematicii lumii actuale [24, p. 26]. Domeniile cele mai atractive prin
care își găsește aplicabilitatea interdisciplinar educația interculturală, în cadrul cărora se formează
competența interculturală la clasele gimnaziale sunt: limbă și comunicare, religie, educație civică,
educație moral-cetățenească, limbi moderne, istorie, geografie, desen, muzică, TIC (tehnologia
informațiilor pe calculator), educație fizică etc. Pornind de la premisa educării elevilor în spiritul
toleranței, înțelegerii, comunicării din perspectivă culturală, etnică, lingvistică, socială, confesională
etc., educația interculturală se regăsește ca un filon prin toate etapele școlarității și se prelungește pe
tot parcursul vieții. [20, p. 49]. Susținem în acest sens, că educația interculturală este valoroasă doar
prin aplicabilitatea conținuturilor însușite de către elevi într-o abordare interdisciplinară, atât în
mediul școlar cât și în interdependență cu familia, grupurile sociale, comunitățile, mass-media și alte
instituții.
Activitățile de învățare organizate de către profesor în mediul formal sau nonformal ar trebui
să fie permisive, să-i stimuleze pe elevi, prin detașare față de eventuale prejudecăți sau stereotipuri
cu care vin din mediul familial. Astfel, cele mai adecvate modalitățile de lucru include: activitatea în
grup și învățarea prin cooperare; pentru cunoașterea, descoperirea și aprecierea diversității maximă
eficiență au metoda: dezbaterii, mozaicul, studiul de caz, jocul de rol, miniproeictele educaționale,
activitățile sportive de echipă, excursiile tematice, proiectele extrașcolare, activitățile caritabile și de
voluntariat, concursurile aplicativ-tehnice, activitățile bazate pe anteprenoriat, invitarea unor
specialiști din diverse domenii (juridic, asistență socială, Direcția de Combatere a Criminalității
Organizate, Organizația ,,Crucea Roșie”, Organizația UNICEF în România, Organizația Națională
,,Cercetașii României”), schimbul de experiență cu unități școlare din mediul urban sau aplicarea
mobilităților prin proiecte de tip Erasmus+ etc.
Având în vedere flexibilitatea conținuturilor și a activităților ce pot fi susținute în cadrul
educației interculturală la clasele gimnaziale, susținem faptul că abordarea interdisciplinară a acesteia
contribuie pe deplin la formarea competenței interculturale, precum și la caracterul interactiv, plăcut,
eficient al lecțiilor predate.
262
 Într-o descriere succintă este cuprinsă interdisciplinaritatea educației interculturale, așa cum
a fost aplicată de autoare în mediul școlar gimnazial ca o premisă a formării competenței
interculturale:
Educația civică interferează foarte bine cu educația interculturală; dobândirea competențelor
civice pe care se bazează educația interculturală presupune calitatea oamenilor de a lua parte la viața
publică, în virtutea drepturilor omului și a cunoașterii democrației. Din păcate, însă, școala
românească beneficiază de un suport didactic minimal pentru tematică în cauză și o pregătire
superficială sau chiar insuficientă a cadrelor didactice. Conținuturile didactice vizează cu
preponderență eliminarea temelor discriminatorii și preîntâmpinarea eventualelor neînțelegeri care
pot genera între elevi controverse etnice, religioase, sociale, rasiale etc. Rolul profesorului în acest
context este esențial și presupune ca mai întâi de toate acesta: să înțeleagă rolul esențial al diversității
culturale la nivel european; să depășească prejudecățile culturale, care generează atitudini și
comportamente inadecvate; să înțeleagă democrația ca fiind un proces în derulare, cu beneficii asupra
calității vieții sociale; să aprecieze și să respecte diversitatea culturală; să aprecieze că nu există doar
o singură cultură în lume, ci prin diversitate culturală omul se îmbogățește spiritual; să dovedească
empatie; să aibă respect pentru diferențele culturale, interes pentru formarea continuă și
profesionalism în formarea tinerei generații.
Din păcate, însă, nu cunoaștem o formulă consacrată pentru educarea elevilor în spiritul
educației civice; acesta este demers în evoluție, care impune cunoaștere și interes pentru descoperirea
culturii, democrației, drepturilor și valorilor fundamentale ale omului, fiindcă educația interculturală
nu înseamnă eliminarea caracterului național și pierderea elementelor culturale specifice, ci
presupune valorizarea prin cunoaștere a propriei culturi, care trebuie conservată, promovată și
confirmată permanent.
În accepțiunea cercetătorului Beacco J.C., educația interculturală este în strânsă dependență
cu educația pentru democrație, întrucât ,, formarea în limbi străine constituie un loc de ancorare ideal”
[5, p. 217] pentru aceasta. În opinia lui Neuner G., educația interculturală se regăsește la ora de limbi
moderne și aceasta stă la baza legăturilor sociale prin care se poate trece peste prejudecăți sau
stereotipuri [10, p. 15]. Din perspectiva lui Trim J. educația interculturală poate constitui unul din
mijloacele esențiale care conduce spre pace europeană, întrucât „protecția cea mai bună împotriva
tuturor formelor de rasism şi de xenofobie este asigurată de cunoaşterea şi experienţa directă a
realităţii celuilalt printr-o ameliorare a capacităților de comunicare” [26, p. 7]. Trim J. susține: „Ora
de limbă străină reprezintă un moment privilegiat, care permite elevului să descopere alte percepții şi
clasificări ale realităţii, alte valori, moduri de viaţă şi mentalităţi”; Myriam Denis susține în Dialoguri
culturale că ,,învăţarea unei limbi străine conduce spre contactul cu altă cultură” [19, p. 62].

263
 De asemenea, pătrunderea în vocabularul uzual a unor termeni proveniți din limbile de
circulație europeană, este o consecință firească a elementelor de interculturalitate: în domeniul
financiar-bancar întrebuințăm constant cuvintele: inflație, cash, credit, business, audit etc.; în diferite
domenii ale vieții noastre folosim cuvintele: all right (în regulă!); week-end (sfârșit de săptămână);
airbag (dispozitiv de siguranță la mașină, pernă de aer); zoom (fotografie); aftershave (loțiune folosită
după bărbierit); slide (diapozitiv), brekfast (mic dejun) etc.
Istoria, este materia de studiu din aria curriculară socio-umane, care contribuie semnificativ
la abordarea interdisciplinară, prin argumentarea evoluției sociale și a modului în care fenomenele
istorice în plan național și internațional își pun amprenta în procesul etnogenezei și al formării culturii
universale.
Educația tehnologică, formează elevilor deprinderea de a executa corect anumite sarcini de
lucru, cunoscând astfel elemente care țin de specificul local, ocupațiile oamenilor, istoria locului,
condițiile sociale sau economice la un moment dat și nu, în ultimul rând, comunicarea facilă între
elevi pentru realizarea produsului finit.
Limba română, susține în mod nemijlocit abordarea interdisciplinară a educației
interculturale, prin multitudinea exemplelor pe care le descoperă elevii; basme cu eroi legendari, care
determină elevul să iubească binele, frumosul, adevărul etc; proverbe care prin subtilitatea lor
transmit modele de conduită; poezii și povestiri cu mesaj moralizator; cuvinte provenite
(împrumutate) din vocabularul altor limbi cum ar fi: turcă, slavă, maghiară, greacă – pe care le
regăsim atât în vorbirea populară, cât și în operele studiate. Eroii naționali descriși în romane cum ar
fi ,,Neamul Șoimăreștilor” - îmbină deopotrivă elementele culturale cu istoria locului și dulcele grai
moldovenesc.
Informatica (TIC) Utilizarea unui computer conectat la Internet şi a videoproiectorului
determină o nouă metodologie de predare a educației interculturale, care presupune abordare
interdisciplinară, noi orizonturi, în care profesionalismul și creativitatea cadrului didactic poate
contribui la obținerea feed-back-ul scontat, ora de educație interculturală aducând plus valoare prin
cunoaștere și interacțiune socială pozitivă în timp foarte scurt [7].

În accepțiunea cercetătorilor Paiu M. [22], Pănişoară I. O. [23], Suflea A. [25], elevii din
clasele gimnaziale își exprimă opiniile motivat, cu sinceritate privind calitatea actului educațional,
fapt pentru care lecțiile de educație interculturală abordate interdisciplinar, prin utilizarea TIC sunt
deopotrivă eficiente și agreate de către elevi. În acest sens, considerăm că nivelul de motivare a
elevilor pentru formarea competențelor școlare este în strânsă concordanță cu mediul școlar, climatul
școlii și abordarea interdisciplinară a lecțiilor, cu utilizarea nemijlocită a tehnologiei asistate de
calculator. Folosind TIC (tehnologia informațiilor și a comunicațiilor) la ora de educație interculturală

264
elevii pot face cu ușurință o incursiune într-o lume culturală virtuală, pot așeza în ordine cronologică
evenimente istorice, sociale, culturale, descoperă teritorii, granițe, orașe, continente, rase umane, pot
socializa, obținând în timp foarte scurt informații despre portul, limba, tradițiile, obiceiurile altor
popoare sau grupuri etnice etc. Rolul profesorului, ca facilitator al educației este acela de a-i
direcționa pe elevi de unde să ,,culeagă” informațiile, astfel încât să fie selectate pertinent și folositor.
Educația fizică și sportul, în general, contribuie în foarte mare măsură la formarea spiritului de
echipă, trecând peste prejudecăți sau bariere lingvistice, culturale, rasiale, religioase, etnice etc.
Sportul de echipă îi unește pe elevi; aceștia vibrează în același timp, fie în cazul eșecului, dar mai ales
al reușitei.
Muzica, desenul, dansul dezvoltă creativitatea, simțul artistic și sensibilitatea elevilor;
favorizează relațiile de comunicare dintre aceștia, exprimarea nonverbală sau paraverbală și ajutorul
necondiționat prin învățarea în grup sau în echipă.
Dansurile, jocurile libere ca formă a exprimării celor mai frumoase trăiri ale preadolescenței,
îi unesc pe elevi, dezvoltă atașamentul reciproc; școlarii descoperă elemente din cultura ,,celorlalți”
și contribuie la eliminarea barierelor interculturale și la eventualele forme ale marginalizării,
segregării, xenofobiei ori excluziunii sociale.
Religia – asemenea educației civice interferează foarte bine cu temele propuse la educație
interculturală și contribuie în mod indubitabil la formarea competenței interculturale, prin aplicarea
preceptelor moral-biblice, a Decalogului și a poruncii Mântuitorului ,,Să iubești pe aproapele tău, ca
pe tine însuți”. Prin respectarea preceptelor biblice de către toți oamenii, nu ar mai fi: discriminare,
violență, războaie, intoleranță, rasism etc.
Așadar, abordarea interdisciplinară a conținuturilor de educație interculturală la clasele
gimnaziale este o metodă pozitivă, deoarece conduce spre edificarea temelor propuse într-o abordare
multiplă, din perspectiva mai multor discipline, cu preponderență în aria Om-societate și Limbă-
comunicare [27]. Principiul abordării interdisciplinare a educației interculturale facilitează: alcătuirea
unui sistem axiologic comun, susținut de valorile care stau la baza disciplinelor socio-umane;
dezvoltarea competențelor sociale, personale, moral-etice și interculturale prin aplicarea
cunoștințelor, abilităților și comportamentelor în acțiuni practice.
În concluzie, propunem cadrelor didactice să dovedească deschidere și interes pentru
abordarea interdisciplinară a educației interculturale, cât mai creativ și flexibil, prin corelații între
secvențele teoretice și cele aplicative, adaptate la mediul educațional formal și nonformal.
Astfel, în școala mileniului trei - conținuturile didactice ar trebui actualizate în concordanță
cu problematica lumii de azi, tânăra generație beneficiind de experiențe inedite de învățare, care să
conducă la formarea competențelor sociale, fructificând pe deplin resursele interculturalității.

265
Bibliografie
1. ANDREESCU, G. Multiculturalism normativ, în: Perspective interculturale III, Program
Măsuri de încredere al Consiliului Europei, Editura Institutul Intercultural Timişoara, 2000.
2. ANTOANESEI, L. O introducere în pedagogie. Dimensiunile axiologice și transdisciplinare
ale educației, Editura Polirom, Iași, 2002.
3. BANKS, J.A., BANKS, CH. A. (ed.) Handbook of research on multicultural education,
Macmillan, New York, 1995.
4. BAZGAN, M. Formarea competenței interculturale a profesorului, Teza de doctorat, Cluj-
Napoca, 2014.
5. BEACCO, J.C. Langues et répertoires de langues: le plurilinguisme comme «manière d’être»
en Europe. Guide pour l’élaboraion des politiques linguistiques éducatives en Europe – de la
diversité linguistique à l’éducation plurilingue. Strasbourg: Division des Politiques
Linguisiques, 2005.
6. BERNAT, S. Educaţie multiculturală. Ghid metodologic, Editura Fundației CRDE, Cluj-
Napoca, 2006.
7. BRISCAN, A. Coord. Cerghit, I., Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă, Editura Didactică
și Pedagogică, Bucureşti, 1983.
8. BUDNIC, A. Formarea competenţei de comunicare interculturală la viitorii profesori de
limbă engleză. Teză (13.00.02), Chişinău, 2006.
9. BÎRLOGEANU, L., CRIŞAN, A. Ghid de politici interculturale, Editura Educaţia, București,
2000.
10. BYRAM, M. (sous la coordination de), La compétence interculturelle. Strasbourg: Divisions
des Politiques Linguisiques, 2003.
11. CUCOŞ, C. Dimensiuni culturale şi interculturale, Editura Polirom, Iaşi, 2000.
12. CIOBANU, O., COZĂRESCU, M. (coord.), Manual de educaţie interculturală, Editura
ASE, Bucureşti, 2010.
13. CIOLAN, L. Paşi către şcoala interculturală, Bucureşti, Corint, 2000.
14. FENNES, H., HAPGOOD K. Intercultural Lerning in the Classroom, Londra, Washington,
1997.
15. GORAŞ-POSTICĂ, V. Educaţie interculturală în Republica Moldova, Editura ARC,
Chişinău, 2003.
16. GORAŞ-POSTICĂ, V. (coord.), Limba română – mijloc de integrare socială în Republica
Moldova, Editura ARC, Chişinău, 2003.
17. HADÂRCA, M. Competenţa interculturală: un punct de plecare spre integrarea naţională
şi europeană, în: Educaţia interculturală în Republica Moldova, Editura Arc, Chişinău, 2004.
266
18. Lupșa, D., Manual de educație socială pentru clasa a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2019.
19. MYRIAM, D. Dialoguri culturale, nr. 44, 2000.

20. NEDELCU, A. Fundamentele educaţiei interculturale: diversitate, minorităţi, echitate,

Editura Polirom, Iaşi, 2008.
21.NIETO, S. Affirming Diversity, The sociopolitical context of multicultural education,
Longman, New York, 1992.
22. PAIU, M. Tehnologiile informaţionale ca suport indispensabil pentru un învățământ eficient.
În: Studia Universitatis. Seria Ştiinţe ale Educaţiei. 2012, nr. 5(55), p. 46-50.
23. PĂNIŞOARĂ,, I.O. Profesorul de succes. 59 de principii de pedagogie practică. Editura
Polirom, Iaşi, 2009.
24. REARDON, B. A. Toleranţa – calea spre pace, Editura ARC, Chişinău, 2004
25. SUFLEA, A. Calculatorul şi produsele software, modalităţi şi instrumente de formare a unei
noi viziuni asupra educaţiei [online], citat [09.10.2021]. Disponibil: http:/ /www. infomate.
ro/revista/imt97892016.pdf
26.TRIM, J. (sous la direction de), Cadre européen commun de référence pour les langues:
apprendre, entseigner, évaluer. Guide pour les utilisateurs. Strasbourg: Division des
Politiques Linguisiques, 2001.
27.VOINEA, M. Educație interculturală – Suport de curs, Editura Universitatea Transilvania
din Brașov, Brașov, 2010.
Acte normative:
28. Curriculum Național aprobat prin ordinul ministrului educației naționale și cercetării
științifice din România, nr. nr. 3590/ 05.04.2016.

267