Curs 2

4. Investiţiile directe şi tipologia acestora

Obiectivul de maximizare a valorii întreprinderii se realizează pe baza unui ansamblu de decizii

de investiţii angajate pe termen lung cu caracter ireversibil.
Investiţia directă este o alocare de capital pe termen lung în scopul achiziţiei unor active reale
care să asigure desfăşurarea unor activităţi cu rentabilitate superioară ratei de rentabilitate
medii specifice clasei de risc a afacerii respective.
În funcţie de nivelul riscului pe care îl implică investiţiile directe se încadrează în următoarea
tipologie (Stancu I.):
a). investiţii de înlocuire a echipamentului complet uzat, cu un risc foarte scăzut deoarece nu
presupune modificări ale tehnologiei de fabricaţie;
b). investiţii de modernizare a echipamentului existent în funcţiune şi care implică un risc redus
ca urmare a unor corecţii neesenţiale în tehnologia de fabricaţie;
c). investiţii de dezvoltare (extindere) a unor secţii, uzine, fabrici noi, investiţii care presupun
un risc mai mare, antrenat de nevoia de lărgire a pieţelor de aprovizionare, a forţei de muncă,
de capital şi de desfacere;
d). investiţii strategice privind crearea unei filiale în străinătate, asimilarea unui produs nou
şi/sau a unei tehnologii noi, fuzionarea cu altă societate, robotizarea întregului proces de
fabricaţie, etc. Aceste investiţii implică un grad de risc ridicat ca urmare a extinderii activităţii
în zone geografice noi şi/sau în medii tehnologice sau comerciale complet restructurate.
Pentru investiţiile de înlocuire şi de modernizare se pot obţine împrumuturi mai uşor în condiţii
relaxate de dobândă, de rambursare şi de garantare datorită riscului redus şi rentabilităţii certe.
Investiţiile de dezvoltare şi cele strategice se vor finanţa îndeosebi din surse proprii de capital
(autofinanţare, creşteri de capital) deoarece împrumuturile externe sunt atrase mai greu ca
urmare a riscului mare şi a rentabilităţii greu de previzionat.

5. Decizia de investiţii şi decizia de finanţare

Deciziile financiare adoptate de managerii întreprinderilor îmbracă două forme:

- decizia de investiţie şi decizia de dezinvestiţie care conduc la construirea şi
gestiunea portofoliului de active reale corporale şi necorporale;
- decizia de finanţare care determină structura de finanţare şi strategia de finanţare a
întreprinderii.
a). decizia de investiţie şi dezinvestiţie
Orice decizie de cheltuire care conduce la achiziţia unui activ în vederea generării ulterioare a
unor fluxuri de lichidităţi şi care are drept obiectiv creşterea valorii întreprinderii reprezintă o
investiţie.
Investiţia se opune astfel consumului care implică o pierdere de valoare şi respectiv o epuizare
a averii proprietarilor întreprinderii. Pentru a se asigura crearea de valoare este necesar ca
rentabilitatea investiţie să fie superioară costului finanţării sale.
Obiectivul achiziţiei poate fi reprezentat de un activ real destinat producţiei de bunuri şi servicii
sau în egală măsură de un activ financiar deţinut în scop speculativ. Din punct de vedere
financiar achiziţia nu implică în mod necesar proprietate juridică. Orice activ împrumutat
(leasing) poate fi considerat investiţie din punct de vedere financiar dacă duce la creşterea
valorii întreprinderii.
Logica care guvernează decizia de dezinvestire este similară celei de investiţie. Obiectivul este
de creştere a valorii întreprinderii. Dezinvestirea se referă la cesiunea activelor (vânzare sau
închiriere unei terţe persoane) în vederea obţinerii de lichidităţi care pot fi utilizate mai rentabil
prin reinvestirea lor în întreprindere sau restituirea lor aportorilor de capital. Decizia de
dezinvestire este oportună când valoarea recuperată prin vânzare este superioară veniturilor
viitoare actualizate degajate de activul respectiv.
b). decizia de finanţare: gestiunea structurii financiare
Decizia de finanţare acoperă trei arii decizionale fundamentale pentru întreprindere:
b1). alegerea structurii financiare respectiv a raportului dintre capitalurile proprii şi datoriile
societăţii;
b2). politica de dividende respectiv opţiunea pentru reinvestirea profitului în societate sau
distribuirea acestuia sub formă de dividende;
b3). selectarea surselor de finanţare respectiv alegerea între finanţarea internă (autofinanţare)
şi finanţarea externă (aporturi ale acţionarilor sau împrumuturi).
Circuitul financiar cuprinde trei tipuri de operaţiuni: operaţiuni de investiţie şi dezinvestiţie
(ciclul de investiţie), operaţiuni de exploatare (ciclul de exploatare) şi operaţiuni de finanţare
(ciclul de finanţare).

6. Etapele şi elementele investiţiei directe

Procesul de realizare a unei investiţii presupune parcurgerea următoarelor etape:

- identificarea nevoii de investiţie;
 - identificarea elementelor specifice fiecărei alternative de realizare a investiţiei;
- estimarea riscului pe care îl implică alternativele vizate;
- estimarea costului de oportunitate a capitalului;
- utilizarea criteriilor de selecţie a variantei optime de realizare a investiţiei;
- implementarea variantei selectate şi supravegherea derulării investiţiei.
Un program de investiţie este constituit dintr-un ansamblu de proiecte de investiţie. În funcţie
de relaţiile care există între proiectele de investiţie acestea pot fi independente sau dependente.
Proiectele sunt independente când rentabilitatea fiecărui proiect din programul de investiţie nu
este influenţată de realizarea sau nonrealizarea celorlalte.
Proiectele de investiţie dependente pot fi incompatibile (reciproc exclusive) sau
complementare (se condiţionează sau se completează).
Identificarea investiţiei este subordonată necesităţilor şi oportunităţilor de dezvoltare ale
societăţii. Dacă strategia societăţii pe termen lung este una defensivă, ca rezultat al unei pieţe
de desfacere stabile, societatea va realiza investiţii curente. Dacă societatea adoptă o strategie
ofensivă, de creştere substanţială a capacităţii de producţie sau comercializare, amploarea
resurselor angajate va fi mult mai mare, societatea realizând în acest caz investiţii strategice.