Rolul şi clasificarea investiţiilor

Investiţiile sunt totalitatea de cheltuieli care se fac pentru cumpărarea

bunurilor de capital şi obţinerea unui profit. În raport cu modul de
folosire a bunurilor de capital investiţiile se împart în:
1.Investiţii de înlocuire destinate înlocuirii bunurilor de capital scoase
din funcţie ca urmare a uzurii lor fizice avînd ca sursă de finanţare
amortizarea;
2.Investiţii pentru dezvoltare sau nete sunt destinate sporirii volumului
capitalului, adică formării capitalului a cărui sursă de finanţare este
venitul.
Suma investiţiilor de înlocuire şi a investiţiilor nete formează investiţii
brute de capital ce contribuie la formarea brută a capitalului tehnic.
Investiţiile brute se compun din bunuri de capital şi investiţii în
stocuri. Multitudinea formelor şi tipurilor de investiţii efectuate de
întreprindere impune o clasificare a investiţiilor:

Din punct de vedere a proprietarului:

1. Investiţii private
2. Investiţii publice

Din punct de vedere a apartinenţei regionale:

1.Investiţii interne, care se efectuează în cadrul graniţelor naţionale a
unei ţări
2. Investiţii externe, care se efectuează în alte sau de alte ţări

Din punct de vedere al plasării capitalului

Investiţii reale, ce caracterizează investirea capitalului în reproducerea
mijloacelor fixe şi în creşterea stocurilor de mărfuri şi materiale
2.Investiţii financiare, care caracterizează investirea capitalului în
instrumente financiare
După caracterul participării în procesul investiţional:
1. Investiţii directe, ce presupun participarea investitorului în
alegerea obiectului de investire
2. Investiţii indirecte, ce presupun efectuarea investiţiilor de către
intermediari
După perioada de investire:

1. Investiţii pe TL
2. Investiţii pe TS

După nivelul riscului investiţional

1.Investiţii fără risc, adică investirea în aşa obiecte unde lipseşte riscul
real de pierdere a capitalului investit sau a venitului aşteptat;
2.Investiţii cu risc minim, caracterizează investirea capitalului în
obiecte unde riscul este cel mai mic faţă de riscul pe piaţa
investiţională;
3.Investiţii cu risc mediu, unde nivelul riscului investirii corespunde
nivelului riscului mediu de pe piaţa investiţională;
3. Investiţii cu risc înalt, unde nivelul riscului investirii este mai mare
decît nivelul riscului de investire pe piaţa investiţională;
4.Investiţii speculative, care caracterizează investirea capitalului în
cele mai riscante proiecte sau instrumente de investire în urma cărora
se aşteaptă cel mai înalt nivel al venitului investiţional;
Procedura de alegere a investiţiei presupune evaluarea şi compararea
rentabilităţii proiectelor precum şi greutăţile în obţinerea surselor de
finanţare. Sub aspect financiar investiţiile provoacă mari cheltuieli
iniţiale care trebuie să fie urmate de intrări de fonduri, de fluxuri
financiare de recuperare prevăzute a avea loc pentru întreaga perioadă
de viaţă economică.

Selectarea variantei optime de investiţii

Selectarea proiectului de investiţii presupune studierea proiectelor sub
aspect comercial, financiar, tehnic, fiscal şi de personal. În urma
studiului efectuat şi evaluării principalelor caracteristici este posibilă
utilizarea criteriilor financiare pentru adoptarea deciziei de investire.

Pot fi selectate 3 criterii financiare de aprobare a variantei optime a

investiţiei şi anume:

criteriul rentabilităţii
criteriul lichidităţii
criteriul riscului
Criteriul rentabilităţii - în economia de piaţă mai importantă este
problema selectării celui mai bun proiect de investiţii utilizîndu-se cît
mai favorabil fondurile disponibile. Acest criteriu este cel mai
important pentru adoptarea proiectelor. În acest context rata
rentabilităţii trebuie să fie mai mare decît costurile surselor de
finanţare proprii sau împrumutate. Valoarea actualizată netă -
reprezintă diferenţa dintre valorile actualizate ale fluxurilor de
cheltuieli şi venituri viitoare
Un alt indicator de reevaluare a rentabilităţii proiectelor investiţionale
prin metoda financiară este:
Valoarea actualizată netă - reprezintă diferenţa dintre valorile
actualizate ale fluxurilor de cheltuieli şi venituri viitoare, atunci
valoarea actuareală netă se calculează.

Criteriul lichidităţii
Lichiditatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderii de a
transforma în bani activele de care dispune.

Criteriul lichidităţii de selectare a proiectelor de investire urmăreşte ca

investiţia să recupereze cît mai repede posibil, adică investitorul să
intre în posesia capitalului avansat şi a rentabilităţii scontate într-un
termen cît mai scurt pentru a-l putea folosi pentru iniţierea altor
proiecte.

De regulă, lichiditatea se stabileşte în nr. de ani de recuperare a

capitalului avansat, raportînd valoarea iniţială a proiectului la suma
fluxurilor financiare anuale pozitive sau de intrare generate de
exploatarea proiectului. Dacă fluxurile financiar pozitive anuale sunt
inegale, atunci se procedează la însumarea an cu an a fluxurilor pînă
se ajunge la valoarea iniţială sau se apropie foarte mult de ea, fără a o
depăşi şi rezultă nr. de ani întregi de recuperare.

Criteriul riscului
Orice investiţie comportă un risc pentru investitor. Cu cît riscul este
mai mare, cu atât creşte pretenţia remuneraţiei capitalului investit. De
obicei riscul de investire poate fi: - economic - financiar
Riscul economic este riscul de nerealizare la scadenţele prevăzute
fluxurile pozitive aşteptate. Investiţia nu generează încasările scontate,
iar debitorii nu rambursează către creanţieri sau rambursează mai
tîrziu şi-n cuantumul mai redus. Ca metodă de protecţie asupra acestui
risc s-ar putea lua în considerare aplicarea unei cote de risc care să
majoreze rentabilitatea aşteptată.

Riscul financiar se poate defini ca fiind indisolubil legat de lichiditatea

investiţiei, adică de capacitatea de a transforma în bani activele într-un
termen cît mai scurt şi fără pierderi din valoarea capitalului investit.

Riscul financiar se poate prezenta în costuri de oportunitate în măsura

în care orice investitor se poate afla în faţa unei eventualităţi în care
valoarea investiţiei să scadă ca urmare a ivirii altoroportunităţi sau în
valoarea de piaţă cînd gradul de risc care este ridicat cu cît piaţa
secundară este mai slabă.

Riscul financiar este strîns legat de durata de viaţă a proiectului de

investire, în sensul că aducătorul de fonduri îşi imobilizează capital
pentru o perioadă de timp determinată. În cazul creditorilor, dacă rata
dobînzii nu este indexată, riscul financiar este cu atît mai mare cu cît
scadenţele sunt mai îndepărtate, deoarece în acest interval ea îşi pierde
anumite oportunităţi. Cu cît durata investiţiei este mai lungă, cu atît
mai sensibile sunt fluxurile pozitive viitoare.

Sursele de finanţare a investiţiilor

Asigurarea la timp a resurselor pentru acoperirea financiară a
investiţiei este o necesitate de prim ordin şi un obiectiv al finanţelor
întreprinderii. Investitorii nu trebuie să dispună neapărat încă la
început de întreaga sumă ce urmează să acopere cheltuielile investiţiei,
dimpotrivă este oportun ca resursele financiare să se formeze paralel şi
corelat cu procesul efectuării cheltuielilor.
Aceasta reprezintă o folosire eficientă a resurselor. Orice întîrziere a
formării resurselor poate conduce la întreruperea realizării investiţiei,
la prelungirea termenului de dare în folosinţă la pierderi efective,
concretizate în imobilizări de capital prin investiţii începute şi
neterminate.
Pentru finanţarea investiţiilor la nivelul societăţilor comerciale cu
capital de stat şi a regiilor autonome participă următoarele surse:
fondul de amortizare - care este menit înlocuirii activelor imobilizate
a obiectivelor de investiţii. Mărimea lui se stabileşte anual prin planul
de amortizare şi se utilizează exclusiv pentru constituirea fondurilor
destinate investiţiilor.

profitul - rolul profitului în finanţarea investiţiilor decurge din

ponderea lui ridicată în ansamblul resurselor de finanţare şi din faptul
că folosirea profitului acţionează ca o pîrghie pe linia cointeresării
întreprinderilor şi stimulării răspunderilor.
Alte surse ce cuprind:
sumele obţinute din lichidarea activelor imobilizate din vînzările
active
din valorificarea unor materiale ce rezultă din pregătirea terenului
pentru construcţii, din săparea fundaţiilor, din lichidarea construcţiilor
provizorii de pe şantier.
Mobilizarea resurselor interne - reprezintă o sursă pentru finanţarea
investiţiei nu se poate concretiza într-un cont la bancă.