1.de Printat - Suport CURS - Morfologie Si Anatomie Vegetala - L.C. IVANESCU

Acest document conține o serie de note de curs pentru disciplina Morfologie și anatomie vegetală de la specializarea de licență Biologie,
pentru anul universitar 2021-2022 (titular de curs conf.dr. Lăcrămioara-Carmen Ivănescu). Documentul este destinat utilizării exclusive
de către studenții de la programul de licență Biologie și din anul universitar 2021-2022. Este interzisă distribuirea către alte persoane,
prin orice modalitate (fotografiere, scanare, xeroxare, mijloace de comunicare la distanță etc.), precum și încărcarea pe orice platformă
on-line.
MORFOLOGIE ȘI ANATOMIE VEGETALĂ
MORFOLOGIA RĂDĂCINII
Rădăcina este un organ vegetativ nearticulat, cu creştere geotropic-pozitivă, lipsită
de muguri, frunze şi stomate, adaptată să îndeplinească trei funcţii principale: fixarea
plantei în sol, absorbţia sevei brute (apa cu săruri minerale dizolvate în ea) şi înmagazinarea
unor substanţe de rezervă.
Ontogenetic, rădăcina se dezvoltă din radicula embrionului seminţei; aceasta este
rădăcina principală sau normală. Pe lângă rădăcinile normale multe plante pot prezenta
rădăcini adventive, formate pe tulpină, ramuri sau frunze. Atât pe rădăcinile normale cât şi
pe cele adventive se formează ramificaţii de origine endogenă, numite radicele.
Regiunile vârfului rădăcinii sunt: scufia, regiunea netedă, regiunea piliferă şi
regiunea aspră.
Regiunea netedă, lungă de 2-3 mm, corespunde regiunii de creştere în lungime a
rădăcinii, pe parcursul ei având loc procesul de diferenţiere celulară (alungire şi
vacuolizare), formându-se deja, pe seama procambiului, liberul.
Regiunea piliferă, lungă de 0,1-3 cm, corespunde structurii primare cu ţesuturi
definitive, care formează cele trei zone anatomice: rizoderma, scoarţa şi cilindrul central;
rizoderma formează adesea peri absorbanţi.
Regiunea aspră sau a ramificaţiilor se întinde până la baza tulpinii dacă structura
rădăcinii rămâne numai primară sau până la locul de apariţie a felogenului dacă rădăcina
trece şi la structura secundară; are tot structură definitivă primară, cu deosebirea că
rizoderma s-a exfoliat, rolul ei protector fiind luat de exodermă.
Clasificarea rădăcinilor
1. După origine, rădăcinile pot fi:
- normale, care provin din radicula embrionului seminţei şi îndeplinesc funcţiile specifice
rădăcinii;
- adventive, care nu iau naştere din radicula embrionului, nu se formează pe rădăcina
principală sau pe radicele, ci apar pe alte organe vegetative: pe tulpini: pe hipocotil
(Capsicum annuum – ardei); pe hipocotilul tuberizat (Crocus – brâduşă, şofran); pe epicotil,
la noduri (Zea mays – porumb), în lungul internodurilor, mai cu seamă la plante cu rizomi
(Iris – stânjenel); pe ramurile aeriene (Hedera helix – iederă).
2. După raportul dintre rădăcina principală şi rădăcinile laterale, distingem rădăcini:
- pivotante: rădăcina principală este mult mai lungă şi mai groasă decât rădăcinile laterale
(dispuse în şiruri longitudinale numite ortostihuri), pătrunzând adânc în sol (uneori chiar
peste 10-15 metri); sunt tipice pentru fabacee, brasicacee, apiacee, dar prezente şi la unele
plante lemnoase: stejar, fag; la tei, arţar, carpen ş.a. sistemul radicular este de tip pivotant-
trasant; la pin, brad, molid sistemul radicular este de tip trasant;
1
on-line.
- rămuroase: rădăcina principală şi rădăcinile laterale de ordinul întâi au aproape aceeaşi

lungime şi grosime; sunt prezente la majoritatea plantelor lemnoase;
- fasciculate (firoase): sunt adventive ca origine şi înlocuiesc rădăcina principală (fie puţin
dezvoltată, fie dispărută de timpuriu), având toate aproape aceeaşi lungime şi aceeaşi
grosime; sunt frecvente la monocotiledonate, mai ales la poacee.
Subiect special: Tipuri morfologice de rădăcini metamorfozate. A. subterane

(tuberizate, contractile, drajonante, simbiotice); B. Aeriene (asimilatoare, acumulatoare
de apă, respiratoare/pneumatofori, fixatoare, haustori)
Subiect special: MANGROVELE
MORFOLOGIA TULPINII
Tulpina este un organ vegetativ axial, articulat (prezintă noduri şi internoduri), cu
simetrie, în general, radiară, creştere terminală ortotropă (cu geotropism negativ), mai rar
plagiotropă sau pendentă.
Este adaptată pentru îndeplinirea a două funcţii principale: susţinerea frunzelor,
florilor, şi fructelor, conducerea sevei brute şi a sevei elaborate.
Unele tulpini pot îndeplini alte funcţii: fotosinteză, apărare, depozitare a substanţelor
organice de rezervă şi a apei etc., modificându-şi forma şi structura şi numindu-se
metamorfozate.
Mugurii sunt lăstari scurţi, cu noduri foarte apropiate, cu primordii foliare arcuite
peste apexul caulinar, pe care-l protejează. La exterior, mugurul este protejat de frunze
reduse, moarte la maturitate şi caduce, numite solzi sau catafile. Clasificarea mugurilor:
a) după poziţia pe tulpină: terminali – se află în vârful tulpinii principale şi a ramurilor,
determinând creşterea acestora în lungime; - laterali (axilari) – se află la noduri, dând ramuri
laterale;
b) după momentul intrării în activitate: - normali: funcţionează în anul formării lor; -
dorminzi: rămân mai mulţi ani inactivi, dar vii, reprezentând o rezervă potenţială a plantei
pentru formarea frunzelor în cazul distrugerii lor de către insecte, îngheţuri târzii, ruperea
tulpinii;
c) după funcţie: - foliari: ce vor da ramuri purtătoare de frunze; - florali: ce vor da ramuri
purtătoare de flori; - micşti: ce vor da ramuri purtătoare de frunze şi flori;
d) muguri metamorfozaţi, cu rol în înmulţirea vegetativă: - vegetativi: - tuberule (se
tuberizează axa mugurului: Ranunculus ficaria – grâuşor); - bulbile (se tuberizează
2
on-line.
primordiile foliare: Dentaria bulbifera – colţişor); floriferi: se întâlnesc la plantele “vivipare”

(Polygonum viviparum – iarba şopârlelor).
Clasificarea tulpinilor ierboase

- caudex: tulpină scurtă, cărnoasă, neramificată, aparent nearticulată, cu o rozetă
bazală de frunze; în timpul înfloririi se alungeşte vizibil (Agave, Aloe, Yucca,
Sedum,Sempervivum);
- culmus (pai): tulpină cu noduri pline, uşor umflate şi cu internoduri fistuloase
(poacee); ca variantă cu internoduri pline este tulpina de la Zea mays – porumb;
Sorghumhalepense – sorg; Saccharum officinarum – trestia de zahăr;
- calamus: tulpină cu noduri neumflate, cu internoduri având măduvă spongioasă, cu
frunze bazale reduse la teci (Juncus – rugină);
- scapus: tulpină cu internoduri bazale extrem de scurte, cu frunze bazale grupate în
rozetă, cu internod terminal florifer lung, afil (Primula – ciuboţica cucului; Plantago –
patlagină; Taraxacum – păpădie);
- caulis: tipul tulpinii ierboase verzi (lamiacee, asteracee, apiacee).
Tulpini aeriene metamorfozate

a) asimilatoare
- platicladii: - cladodiii (lăţite, cu frunze mici, la Genista sagittalis – grozamă); - filocladii
(ramuri în formă de frunze şi cu frunze foarte reduse: la Ruscus – ghimpe; cu frunze
transformate în spini: la Asparagus – sparanghel);
- virgate: fără frunze sau cu frunze reduse la teci brune: Equisetum arvense – coada
calului;
- suculente: cu frunze reduse la spini şi cu parenchim acvifer: Opuntia vulgaris – limba
soacrei;
b) transformate în spini: microblaste (ramuri scurte) dure, simple sau ramificate, cu rol
protector, purtând uneori frunze: Prunus spinosa – porumbar;
c) transformate în cârcei: microblaste subţiri, simple sau ramificate, cu rol de agăţare:
Vitis vinifera – viţa-de-vie;
d) adaptate la înmulţirea vegetativă: - stoloni: macroblaste (ramuri lungi) subţiri, întinse
pe suprafaţa solului: Potentilla reptans – cinci degete; Fragaria vesca – fragi; - bulbile:
microblaste sau muguri axilari cu frunze tuberizate: Dentaria bulbifera – colţişor; - tuberule:
microblaste sau muguri axilari cu axa tuberizată: Ranunculus ficaria – grâuşor.
Tulpini subterane. Toate sunt metamorfozate, servind la depozitarea substanţelor

de rezervă şi la înmulţirea vegetativă a plantei.
3
on-line.
Rizomii sunt macroblaste cu internoduri lungi (poacee, ciperacee), mijlocii

(lăcrămioară, pecetea lui Solomon) şi hipertrofiate (stânjenel), acoperite cu frunze
solziforme, formând rădăcini adventive şi purtând muguri ce vor da tulpini aeriene.
La Convallaria majalis – lăcrămioară, rizomul are creştere nedefinită şi ramificare
monopodială, în sensul că va creşte toată viaţa prin mugurul terminal, iar tulpina aeriană
va rezulta dintr-un mugur axilar.
La Polygonatum officinale – pecetea lui Solomon, rizomul are creştere definită şi
ramificare simpodială, în sensul că mugurul terminal dă primavara tulpina aeriană, iar
rizomul creşte în continuare printr-un mugur axilar.
Tuberculii rezultă prin tuberizarea vârfului unor stoloni subterani; la maturitate sunt
protejaţi de o pătură de suber, pe suprafaţa căreia se observă “ochi” (adâncituri cu 2-3
muguri, din care vor rezulta tulpini aeriene) protejaţi de câte o frunză solziformă foarte
redusă, numită “sprânceană”: Solanum tuberosum – cartof.
Bulbii sunt microblaste cu partea tulpinală propriu-zisă redusă la un disc bazal cu
noduri foarte apropiate, la care se prind frunze cărnoase, vii, cu rol de depozitare, iar la
periferie, frunze solzoase, subţiri, moarte, cu rol de protecţie; în vârful discului se află un
mugur, din care se va forma tulpina aeriană, iar la baza discului se formează rădăcini
adventive; ambele categorii de frunze sunt teci ale frunzelor normale, aeriene: - bulbul
tunicat de la Allium cepa – ceapă, la care frunzele se acoperă complet unele pe altele; - bulbul
solzos de la Lilium candidum – crin, la care frunzele se acoperă parţial unele pe altele.
MORFOLOGIA FRUNZEI
Frunza este un organ vegetativ lateral, în general lăţit, care se inseră la nodurile
tulpinii şi ale ramurilor acesteia. Frunzele normale îndeplinesc următoarele funcţii:
fotesinteza, respiraţia şi transpiraţia. Când frunzele îndeplinesc cu totul alte funcţii, sau
când una din funcţiile secundare devine principală, ele se numesc metamorfozate.
FRUNZE SIMPLE NORMALE

Forma generală a limbului foliar. Toate formele de frunze derivă din trei tipuri
fundamentale: circulară, eliptică şi ovată. Cele mai frecvente forme sunt:
- circulară: lungimea şi lăţimea sunt egale şi se întretaie la mijloc (Populus tremula –
plop tremurător);
- eliptică: lungimea şi lăţimea se întretaie la mijloc ( Fagus sylvatica – fag);
- ovată: lungimea şi lăţimea se întretaie în treimea inferiară (Pyrus piraster – păr
sălbatic)
- obovată sau invers ovată: la Cotinus coggygria – scumpie;
- lanceolată: limb de cel puţin 5 ori mai lung decât lat (Salix alba – salcie albă);
4
on-line.
- liniară: cu limb foarte alungit (tipică – la majoritatea poaceelor; aciculară – la Pinus

sylvestris – pin; ensiformă: în formă de sabie – Iris germanica – stânjenel; fistuloasă: cilindric-
turtită, goală în interior – Allium cepa – ceapa; cordiliniformă: aplatizată – Allium sativum –
usturoi);
- reniformă (Asarum europaeum – pochivnic);
- cordată (Tilia cordata – tei);
- romboidală (Betula pendula – mesteacăn);
- sagitată (Sagittaria sagittifolia – săgeata apei);
- spatulată (Bellis perennis – bănuţei);
- hastată: în formă de pană de hârleţ (Convolvulus arvensis – volbură);
- runcinată: cu lobi ascuţiţi, inegali, îndreptaţi cu vârful către bază (Taraxacum
officinale – păpădie);
- lirată: cu lob terminal foarte mare (Raphanus sativus – ridiche).
Forma vârfului limbului foliar poate fi:
- acută: lent ascuţită (Salix alba – salcie albă);
- acuminată: brusc ascuţit şi prelungit (Syringa vulgaris – liliac);
- obtuză (Viscum album – vâsc);
- rotundă (Asarum europaeum – pochivnic);
- retezată şi mucronată: cu un spin scurt şi moale (Vicia sativa – măzăriche);
- emarginată: ştirbită (Colutea arborescens – băşicoasă);
- obcordată: invers cordată (Oxalis acetosella – măcriş);
- cuspidată: prelungit ascuţită (Verbascum phlomoides – lumânărică);
- spinoasa: (Cirsium lanceolatum – pălămidă).
Forma bazei limbului foliar poate fi:

- rotundă (Pyrus sativa – păr);
- cordată (Tilia cordata – tei);
- sagitată (Sagittaria sagittifolia – săgeata apei);
- hastată (Convolvulus arvensis – volbură);
- reniformă (Asarum europaeum – pochivnic);
- cuneată (Bellis perennis – bănuţei);
- atenuată (Viola odorata – toporaşi);
- acută (Salix alba – salcie albă);
- dilatată (Sonchus arvensis – susai);
- auriculată (Nicotiana tabacum – tutun);
- asimetrică (Ulmus foliacea – ulm).
Marginea limbului foliar poate fi:
a) întreagă (Syringa vulgaris – liliac);
5
on-line.
b) cu inciziuni mici:
- serată: dinţişori îndreptaţi spre vârf (Carpinus betulus – carpen);
- dinţată: dinţişori perpendiculari pe margine (Populus tremula – plop tremurător);
- crenată: dinţişori rotunjiţi (Glechoma hirsuta – silnic);
- sinuată: inciziuni rotunjite de amplitudine mai mare (Quercus petraea – gorun);
c) cu inciziuni mari:
- lobată: până la o pătrime din jumătatea limbului (palmat-lobată la Vitis vinifera –
viţa de vie; penat-lobată la Quercus robur – stejar);
- fidată: până la două pătrimi din jumătatea limbului (palmat-fidată la Ricinus
communis – ricin; penat-fidată la Sorbus torminalis – scoruş de câmpie);
- partită: până la trei pătrimi din jumătatea limbului (palmat-partită la Ranunculus
acer – piciorul cocoşului; penat-partită la Capsella bursa-pastoris – traista ciobanului);
- sectată: până la nervura mediană (palmat-sectată la Cannabis sativa – cânepă;
penat-sectată la Valeriana officinalis – valeriană).
Nervaţiunea reprezintă modul în care nervurile (fasciculele conducătoare libero-
lemnoase care vin din tulpină) sunt dispuse pe suprafaţa limbului foliar:
- uninervă la conifere;
- dichotomică la unele ferigi fosile şi la Ginkgo biloba – arborele pagodelor, singurul
gimnosperm cu frunza lată;
- arcuată la multe monocotiledonate (Convallaria majalis – lăcrămioară);
- paralelă la unele monocotiledonate (îndeosebi poacee);
- penată: există o singură nervură mediană, groasă, care străbate frunza de la bază
spre vărf, iar de pe aceasta se desprind nervuri laterale, mai subţiri (la cele mai multe
dicotiledonate);
- palmată: de la baza limbului foliar pornesc din acelaşi loc şi ajung în puncte
diferite mai multe nervuri principale (Vitis vinifera – viţa de vie; Acer platanoides – arţar).
Frunzele lipsite de peţiol se numesc sesile; ele pot fi:
- amplexicaule: baza limbului înconjoară parţial tulpina (Capsella bursa pastoris –
traista ciobanului);
- perfoliate: baza limbului înconjoară complet tulpina (Lepidium perfoliatum – urda
vacii);
- decurente: baza limbului se prelungeşte pe tulpină (Nicotiana tabacum – tutun);
- conate: frunzele opuse concresc prin baza lor (Dipsacus laciniatum – cuşma
ciobanului).
Anexele foliare sunt prezente numai la anumite plante:
- stipelele, de regulă perechi, sunt formaţiuni situate pe laturile peţiolului, între
peţiol şi tulpină, sau opuse peţiolului. Au rol în protecţia mugurilor axilari, în procesul de
fotosinteză (Pisum sativum – mazăre; Galium verum – sânziene), în apărare, fiind
6
on-line.
transformate în spini (Robinia pseudacacia – salcâm) şi în agăţare, transformate în cârcei

(Smilax). Pot fi foliacee, mici la trifoi; foliacee, mari ca şi foliolele frunzei compuse la ghizdei;
foliacee, concrescute cu peţiolul la măceş; foliacee, foarte mari la mazăre; foliacee,
asemănătoare cu frunzele la sânziene; transformate în spini la salcâm; transformate în cârcei
(Smilax).
- ochreea este un cornet membranos ce înveleşte baza internodurilor, protejând
frunzele tinere; este caracteristică familiei Polygonaceae (Polygonum sp. – troscot; Rumex sp.
– ştevie);
- ligula este o formaţiune membranoasă aflată între limb şi teacă, care protejează
planta de pătrunderea apei între teacă şi tulpină; este caracteristică familiei Poaceae.
Dispoziţia frunzelor pe tulpină (filotaxia). Frunzele se inseră la nodurile tulpinale:
- altern: la fiecare nod se inseră câte o frunză (la majoritatea plantelor);
- opus: la fiecare nod se inseră câte două frunze (cariophyllacee, aceracee);
- opus şi decusat: pentru a nu se umbri, sunt dispuse în cruce, câte două frunze
opuse de la noduri succesive (lamiacee);
- verticilat: la fiecare nod se inseră cel puţin trei frunze (Polygonatum verticillatum
– pecetea lui Solomon; Lysimachia vulgaris – gălbiori).
Subiect special: construcții foliare
Subiect special: metamorfoze foliare și caulinare (studii de caz)
Subiect special: pețiolul și teaca
FRUNZE COMPUSE
Sunt alcătuite dintr-un rahis (la frunzele penate) sau un peţiol (la frunzele compuse)
pe care se dispun foliole cu peţiolul mai lung sau mai scurt.
Frunze penat-compuse: - paripenate la Pisum sativum – mazăre; Lathyrus – lintea
pratului; - imparipenate la Rosa canina – măceş; Fraxinus excelsior – frasin.
Frunze palmat-compuse: - trifoliate la Trifolium – trifoi; Medicago sativa – lucernă; -
polifoliate la Lupinus – lupin; Aesculus hippocastanum – castan porcesc.
MORFOLOGIA FLORII LA ANGIOSPERME

MORFOLOGIA FRUCTULUI și a SEMINȚEI
7
on-line.
Anatomia rădăcinii
A. Structura primară a rădăcinii
Originea structurii primare se află în apexul meristematic radicular.
Zonele anatomice
La nivelul regiunii pilifere, de la exterior spre centru se disting trei zone anatomice:
rizoderma, scoarţa şi cilindrul centrul, fiecare din ele fiind formată din unul sau mai multe
ţesuturi definitive.
1. Rizoderma are rol de absorbţie şi de apărare, fiind formată iniţial din două feluri
de celule: atrihoblaste (care nu formează peri radiculari) şi trihoblaste (care formează peri
radiculari).
2. Scoarţa este bine delimitată de cilindrul central datorită prezenţei unui strat special
de celule, numit endodermă. La aceeaşi plantă, scoarţa este mult mai groasă decât cilindrul
central, având în principal rol de depozitare.
La cele mai multe plante scoarţa cuprinde trei subzone:
- exoderma: când stratul pilifer dispare (la nivelul regiunii aspre), peretele celulelor din
stratul sau din straturile subiacente se impregnează cu suberină, rezultând stratul suberoid
la dicotiledonate şi zona suberoidă la monocotiledonate, cu rol de a proteja rădăcina: uneori
exoderma şi o parte din parenchimul cortical extern se sclerifică şi se lignifică, scoarţa
îndeplinind astfel şi rol mecanic (la unele dicotiledonate şi la graminee); la nivelul
exodermei pot rămâne din loc în loc celule mai mici, vii, cu pereţi celulozici, numite celule
de comunicaţie sau de pasaj (ca la multe xerofite şi epifite);
- parenchimul cortical: este subzona cea mai groasă a scoarţei, formată din celule ce lasă
între ele meaturi sau lacune aerifere (chiar canale aerifere la plantele acvatice şi palustre) şi
conţin substanţe de rezervă (amidon, mai rar zaharoză sau inulină); la rădăcinile în vârstă
ale unor graminee, parte din parenchimul cortical se dezorganizează, rezultând cavităţi
aerifere largi;
- endoderma: stratul cel mai intern al scoarţei, cu celule relativ alungite, paralel cu axa
rădăcinii, strâns unite între ele, de formă paralelipipedică.
La peretele celulozic se adaugă un cadru suberificat (banda Caspary), care priveşte 4
din cele 6 feţe ale paralelipipedului; în secţiune transversală prin rădăcină, această bandă
suberificată este vizibilă pe pereţii radiari ai celulelor, sub forma unor îngroşări de suberină,
numite punctele Caspary; aceasta este endoderma de tip primar.
Endoderma de tip secundar, întâlnită la dicotiledonate, prezintă depozite secundare
de suberină în toţi pereţii celulari. Endoderma de tip terţiar, întâlnită mai ales la
monocotiledonate, prezintă depozite de lignină numai pe pereţii laterali (radiari) şi intern;
rezultă astfel celule cu pereţi îngroşaţi în formă de potcoavă, “C”, “U”, “V” (rareori şi la
aceste plante toţi pereţii sunt puternic îngroşaţi, ca la Smilax).
8
on-line.
În aceste tipuri de endodermă (secundară la unele dicotiledonate, terţiară la marea

majoritate a monocotiledonatelor) rămân din loc în loc (la nivelul polilor lemnoşi ai
fasciculelor conducătoare din cilindrul central) celule mai mici, vii, cu pereţi subţiri,
celulozici, numite celule de pasaj.
3.Cilindrul central este delimitat la periferie de periciclu, unistratificat la majoritatea
dicotiledonatelor, pluristratificat la gimnosperme şi multe monocotiledonatelor. Unicul sau
cel mai extern strat al periciclului cuprinde celule care alternează cu cele ale endodermei şi
au pereţi pecto-celulozici şi subţiri; la rădăcinile mai în vârstă de la monocotiledonate pereţii
celulelor periciclice se îngroaşă şi se lignifică, cu excepţia celor din dreptul fasciculelor de
xilem.
De periciclu se sprijină fascicule de xilem (lemn) şi fascicule de floem (liber), în număr
egal şi alternând unele cu altele, toate dispuse pe un singur cerc şi cele de floem având
dezvoltarea centripetă a elementelor componente.
Numărul fasciculelor de xilem (acelaşi ca şi acele al fasciculelor de floem) este mic la
pteridofite (2) şi la gimnosperme (2-3), 3-5 la dicotiledonate şi ridicat la monocotilenodate
(adesea până la mai multe zeci).
Floemul şi xilemul iau naştere din activitatea procambiului, primul diferenţiindu-se
înaintea celui de al doilea.
Uneori metaxilemul altern al diferitelor fascicule ocupă centrul cilindrului central (ca
la multe dicotiledonate), rezultând astfel un actinostel tipic. Alteori fasciculele de xilem
rămân individualizate (ca la cele mai multe monocotiledonate) şi atunci rămâne o măduvă
în centrul rădăcinii, ale cărui celule se pot sclerifica şi lignifica la rădăcinile mai în vârstă.
B. Structura secundară a rădăcinii
Completează structura primară şi caracterizează toate plantele lemnoase şi cele mai
multe dicotiledonate erbacee, perene şi anuale, în ultimul caz creşterea în grosime a
rădăcinii realizându-se mai ales pe seama cambiului. La marea majoritate a
monocotiledonatelor şi a pteridofitelor actuale, structura primară persistă toată viaţa
plantei, deoarece la aceste plante nu se formează zone generatoare (meristeme secundare).
Originea structurii secundare se află în meristemele laterale sau secundare: cambiul
şi felogenul, cel dintâi contribuind în cea mai mare măsură la creşterea în grosime a
rădăcinii.
Cambiul ia naştere în cea mai mare parte pe seama resturilor de procambiu,
îndeosebi la faţa internă a fasciculelor de floem primar, sub formă de arcuri concave; în plus,
cambiul ia naştere, printr-un proces de dediferenţiere, pe seama periciclului în dreptul
fasciculelor de xilem primar (sub formă de arcuri convexe) şi a razelor medulare dintre
fasciculele de floem şi cele de xilem. Funcţionând bifacial, cambiul va produce, alternativ,
spre exterior elemente de floem (liber) secundar, iar spre interior elemente de xilem
secundar, în cantitate mult mai mare decât floemul şi xilemul primar.
9
on-line.
Felogenul apare mai târziu decât cambiul şi mai cu seamă la plantele lemnoase,
printr-un proces de dediferenţiere, în diferite poziţii: sub rizodermă, sub exodermă, în
diferite straturi ale parenchimului cortical, dar mai ales în endodermă şi periciclu; în ultimul
caz, din diviziunea celulelor periciclice rezultă felogen spre exterior şi cambiu spre interior
(în dreptul fasciculelor de xilem primar).
Funcţionând bifacial, felogenul (tot sub formă de inele ca şi cambiul, dar mult mai
subţire), felogenul produce alternativ elemente de suber spre exterior şi elemente de
feloderm spre interior; toate cele trei ţesuturi alcătuiesc periderma sau scoarţa secundară; la
multe plante lemnoase din climatul nostru temperat, dar şi la unele plante ierbacee perene,
se formează an de an câte o peridermă, suma acestora şi a ţesuturilor dintre ele alcătuind o
coajă numită ritidomă.
Anatomia (structura) tulpinii

A. Structura primară a tulpinii
Zonele anatomice ale tulpinii cu structură primară
La dicotiledonate, epiderma este formată, în general, dintr-un strat de celule alungite
paralel cu axa tulpinii. Adesea, la nivelul epidermei se formează peri (tectori, secretori) şi
stomate. Peretele extern al celulelor epidermice este mai bombat şi mai îngroşat decât
ceilalţi, totdeauna cutinizat, uneori cerificat, foarte rar mineralizat şi lignificat. În secţiune
transversală celulele epidermice sunt pătratice sau dreptunghiulare, alungite tangenţial.
Scoarţa este totdeauna pluristratificată, mai groasă la gimnosperme şi dicotiledonate
decât la monocotiledonate, mai groasă la tulpinile subterane şi acvatice decât la cele aeriene,
de regulă mai subţire decât cilindrul central. Celulele scoarţei sunt adesea parenchimatice,
cu pereţi subţiri, celulozici, lăsând meaturi, mai rar lacune aerifere între ele. Straturile
externe ale scoarţei sunt clorofiliene, iar cele profunde acumulează substanţe de rezervă
(îndeosebi amidon). În plus, în grosimea scoarţei se pot diferenţia elemente particulare:
-elemente de susţinere sau mecanice de colenchim sau de sclerenchim (fibre, sclereide);
-celule cu oxalat de calciu (nisip, cristale);
-elemente secretoare (celule cu uleiuri), canale secretoare, pungi secretoare, celule şi canale
cu mucilagiu, celule cu tanin, vase laticifere ş.a.;
-elemente conducătoare ce formează fascicule (urme) foliare şi de ramură, ce leagă ţesuturile
conducătoare ale tulpinii de cele ale frunzelor şi, respectiv, ale ramurilor.
La cele mai multe plante scoarţa nu se termină cu o endodermă tipică, ci doar cu un
endodermoid sau teacă amiliferă, taniniferă ori cristaliferă, continuă sau prezentă numai în
dreptul fasciculelor conducătoare. O endodermă tipică, de tipul celei din rădăcină, este
prezentă la tulpinile plantelor acvatice şi palustre, la multe tulpini subterane şi chiar aeriene
(ca la scrofulariacee, lamiacee ş.a.). La nivelul tecii amilifere pot fi prezente mici canale
secretoare, ca la unele asteracee.
10
on-line.
Cilindrul central (stelul) cuprinde un parenchim fundamental şi care sunt înfipte

fasciculele conducătoare libero-lemnoase, mai cu seamă de tip colateral deschis, dispuse pe
un singur cerc. El nu începe totdeauna cu un periciclu, ca la rădăcină. Atunci când este
prezent, ne apare unistratificat sau pluristratificat, parenchimatic, sclerenchimatic sau de
ambele feluri, continuu sau discontinuu (sub formă de arcuri sau cordoane perifloemice).
Fasciculele conducătoare au liberul (floemul) la exterior, fiind suprapus lemnului
(xilemului), aflat la interior şi între care persistă un rest de procambiu.
Mult mai rar, fasciculele conducătoare sunt de tip bicolateral, ca la cucurbitacee,
solanacee ş.a.
Măduva este totdeauna prezentă în tulpină, bine dezvoltată, parenchimatică. Este
formată din celule mari, neclorofiliene, bogate în amidon. O dată cu vârsta, pereţii celulelor
se pot lignifica, de la periferie spre centrul măduvei. Măduva este foarte groasă şi amiliferă
în tuberculul de cartof (Solanum tuberosum), bine dezvoltată şi tulpina de soc (Sambucus
nigra). Uneori cuprinde celule oxalifere, canale secretoare etc. În tulpinile fistuloase măduva
internodurilor se resoarbe, rezultând o cavitate medulară aeriferă (Poaceae, Apiaceae,
Asteraceae, Lamiaceae, Ranunculaceae, Cucurbitaceae ş.a.).
Razele medulare ocupă spaţiile cuprinse între măduvă, periciclu şi fasciculele
conducătoare, fiind în general parenchimatice.
Distincţia între scoarţă şi măduvă, ca şi între scoarţă şi cilindrul central este destul de
arbitrară, endoderma şi periciclul neputând fi puse, de regulă, în evidenţă.
B. Structura secundară (creşterea în grosime) a tulpinii
Această structură o completează pe cea primară, se datoreşte meristemelor secundare
(lateral) şi caracterizează toate plantele lemnoase (gimnosperme şi angiosperme
dicotiledonate), unele plante ierbacee perene şi chiar unele plante anuale (Helianthus annuus
– floarea soarelui); în cazul acestora din urmă creşterea moderată în grosime se datoreşte
numai cambiului, rezultat din resturi de procambiu ce persistă între lemnul primar şi liberul
primar al fasciculelor de tip colateral deschis.
Cele două meristeme secundare sunt cambiul şi felogenul.
Cambiul apare primul şi are rolul cel mai important în creşterea diametrului tulpinii.
El rezultă în cea mai mare parte din procambiul fascicular şi, în mică măsură, din
parenchimul razelor medulare, prin dediferenţiere.
Felogenul apare ulterior şi mai ales la plantele lemnoase, totdeauna perii
dediferenţiere, adesea pe seama straturilor corticale externe.
Creşterea în grosime antrenează aplatizarea, distrugerea şi exfolierea ţesuturilor
externe de origine primară; acestea sunt înlocuite de ţesuturi ce joacă acelaşi rol, dar de
origine secundară, adică provenind din activitatea felogenului.
Îngroşarea secundară este determinată de creşterea volumului plantei, de ramificarea
continuă a tulpinii şi îmbogăţirea corespunzătoare a aparatului foliar. De aici rezultă
11
on-line.
necesitatea unei cantităţi mereu crescândă de substanţe hrănitoare şi nevoia de susţinere a

coroanei cu frunze. Aceste cerinţe sunt satisfăcute de ţesuturile secundare, a căror formare
devine posibilă tocmai datorită cantităţii sporite de asimilate.
Formarea şi activitatea cambiului
Trecerea de la structura primară la cea secundară: tipuri
a. Tipul Aristolochia, întâlnit la plante ierbacee şi la specii de liane aparţinând
genurilor Aristolochia, Vitis, Clematis ş.a. Cambiul este iniţial numai intrafascicular (rezultat
din procambiu), din activitatea lui bifacială, normală rezultând liber secundar spre exterior
şi lemn secundar spre interior. Ulterior se formează şi cambiul interfascicular, prin
dediferenţiere, pe seama razelor medulare secundare. În felul acesta, structura secundară
este tot de tip fascicular, ca şi cea primară.
b. Tipul Helianthus, întâlnit la unele dicotiledonate ierbacee (Helianthus, Vicia,
Phaseolus ş.a.). Cambiul intrafascicular rezultă din procambiul fasciculelor din structura
primară, producând liber primar şi liber secundar. Cambiul interfascicular, rezultat pe
seama razelor medulare, funcţionează tot normal, dând fascicule vasculare intermediare,
mici ş.a.m.d. În felul acesta, cambiul inelar (cilindric) provine aproape numai pe seama
cambiilor intrafasciculare, razele medulare secundare fiind foarte înguste.
c. Tipul Coniferae, întâlnit la conifere, unele dicotiledonate lemnoase (Acer, Salix,
Prunus, Sambucus ş.a.) şi chiar ierbacee. Între fasciculele din structura primară se află raze
medulare înguste, deci cambiul inelar provine în cea mai mare parte din suma procambiilor
tuturor fasciculelor de tip colateral deschis; el funcţionează normal, bifacial pe toată
circumferinţa tulpinii.
d. Tipul Tilia, întâlnit la specii de plante lemnoase (Tilia, Syringa ş.a.) şi ierbacee
(Nicotiana, Veronica ş.a.). La aceste plante, procambiul este de la început inelar (cilindric),
deci liberul şi lemnul primar formează două cercuri concentrice, străbătute de raze
medulare înguste. Cambiul inelar provine, deci, din procambiul inelar, funcţionând normal,
bifacial, pe toată circumferinţa organului. Razele medulare secundare sunt foarte înguste la
nivelul lemnului secundar şi mai largi la nivelul liberului secundar, unde formează un
veritabil parenchim de dilatare, de forma unor triunghiuri cu vârful pe cambiu în secţiune
transversală; în felul acesta, inelul de liber secundar este fragmentat în formaţiuni
trapezoidale în secţiune transversală.
Anatomia (structura) frunzei

În cursul procesului de ontogeneză se pot dezvolta ambele feţe ale primordiului
foliar (rezultând frunze bifaciale) sau numai faţa inferioară (rezultând frunze monofaciale).
Planul general de structură:
o faţă superioară, adaxială, ventrală;
o faţă inferioară, abaxială, dorsală;
12
on-line.
▪ epidermă superioară;
▪ mezofil, cu nervuri (ţesuturi conducătoare) şi ţesuturi mecanice;
▪ epidermă inferioară.
Structura frunzei la gimnosperme
La gimnosperme, frunzele sunt aciculare (dispuse pe microblaste la Pinus – pin, Larix
– zadă sau pe macroblaste la Abies – brad, Picea - molid), mai rar late (Ginkgo – arborele
pagodelor) sau solziforme (Ephedra – cârcel, Thuja – tuia).
Epiderma are celule cu toţi pereţii (Pinus) sau numai cu cel extern foarte gros,
cutinizat şi cerificat. Stomatele se află sub nivelul epidermei, rezultând astfel camere
suprastomatice adânci. Hipoderma este sclerenchimatică, continuă sau discontinuă
(totdeauna în dreptul camerelor substomatice), unistratificată sau pluristratificată (mai cu
seamă la marginile frunzei). Mezofilul sau parenchimul asimilator poate fi:
- omogen: cu celule septate (Pinus) ori mai mult sau mai puţin de formă palisadică
(Picea); în acest caz frunzele sunt bifaciale ecvifaciale;
- heterogen: cu ţesut palisadic la faţa superioară şi ţesut lemnos la faţa inferioară
(Abies), frunzele numindu-se heterofaciale, cu dorsiventralitate tipică, sau cu ţesut lacunos
la faţa superioară şi ţesut palisadic la faţa inferioară (Thuja); frunzele numindu-se
heterofaciale, cu dorsiventralitate inversă.
În mezofil se află adesea unul sau mai multe canale secretoare (rezinifere); între
speciile de conifere lipsite de canale secretoare menţionăm tisa (Taxus baccata).
Cilindrul central este înconjurat de o endodermă de tip primar (celulele prezentând
îngroşări Caspary în pereţii laterali). În parenchimul de transfuzie sau traheidă al cilindrului
central se află adesea două fascicule conducătoare libero-lemnoase de tip colateral, mai
apropiate (Picea) sau mai depărtate (Pinus), totdeauna cu liberul la faţa inferioară şi lemnul
la faţa superioară a limbului; uneori, îndeosebi la faţa externă a liberului şi între fascicule
se află fibre de sclerenchim. Liberul este format din celule ciuruite şi celule de parenchim
liberian, iar lemnul din şiruri de traheide cu punctuaţii areolate (având torus) şi celule de
parenchim lemnos.
Conturul general al secţiunii transversale prin limb poate fi: semicircular (Pinus),
romboidal (Picea), în formă de panglică (Abies) etc.
Multe din structurile menţionate reprezintă xeromorfoze, asigurându-se astfel
protecţia împotriva transpiraţiei excesive: plantele suferă de secetă fiziologică (substratul
are apă, dar aceasta este rece şi, deci, greu de absorbit).
13
on-line.
14
on-line.
15
on-line.
16
on-line.
17
on-line.
18
on-line.
19
on-line.
20
on-line.
21
on-line.
I. Alegeți o singură variantă de răspuns / completați rândurile punctate la toate literele

/ realizați schemele indicate1:
1. Regiunea vârfului rădăcinii implicată în realizarea funcției de protecție este:
a. Scufia
b. Apexul radicular
c. Regiunea aspră
d. Regiunea netedă
2. Nu este o funcție principală a tulpinii subterane:
a. Conducerea sevei brute și a sevei elaborate
b. Depozitarea substanțelor de rezervă
c. Susținerea ramurilor cu muguri
3. Tulpinile metamorfozate aeriene sunt:
a. Rizomii și bulbii
b. Rizomii și stolonii
c. Bulbii și stolonii
d. Niciun răspuns nu este corect
4. Rădăcinile implicate în relații funcționale cu:
a. bacteria Rhizobium leguminosarum
b. filamentele miceliene
se numesc:
c. adventive
d. simbiotice
5. Rădăcinile de tip pneumatofori sunt întâlnite la:
a. Rhizophora și Avicennia
b. Tilia cordata și Robinia pseudacacia
și prezintă:
c. geotropism negativ
d. geotropism pozitiv
6. Enumerați cei 4 factori limitativi care codiționează existența mangrovelor:
a....................................................................
b....................................................................
c.....................................................................
d......................................................................
7. Enumerați cele 4 strategii principale de evitare a sării de către speciile de plante ce alcătuiesc
mangrovele:
a........................................................................
b........................................................................
c.........................................................................
1
Fiecare răspuns corect este notat cu 0.25 puncte (20x0.25=5)
22
on-line.
d........................................................................
8. Tulpinile metamorfozate cu rol asimilator sunt:
a. suculente, cladodii și virgate
b. filocladii, rizomi și bulbi
c. cladodii, virgate, spini
d. stolonii subterani, cladodii și rizomii
9. Tulpinile care au însușirea naturală de a se înfășura în jurul unui suport se numesc:
a. agățătoare
b. volubile
c. urcătoare
d. microblaste
10. Fructe uscate dehiscente sunt:
a. baca și drupa
b. păstaia și capsula
c. silicva și silicula
și sunt caracteristice:
d. familiei Fabaceae (Leguminosae)
e. familiei Poaceae (Gramineae)
f. familiei Brassicaeae (Cruciferare)
11. Cele 4 categorii de frunze existente în viața unei plante, în ordinea apariției lor sunt:
a. cotiledoanele, nomofilele, frunzele runcinate, frunzele liniare
b. cotiledoanele, catafilele, nomofilele, hipsofilele
c. hipsofilele, frunzele aciculare, frunzele bilobate, frunzele emarginate
12. Plantele care au rădăcină adventivă, firoasă și fasciculată și tulpina de tip culmus (pai) fac parte
din familia:
a. Asteraceae (Composeae)
b. Brassicaceae (Cruciferae)
c. Poaceae (Gramineae)
d. Liliaceae
23
on-line.
13. Rizofilele sunt:
a. rădăcinile plantelor acvatice
b. rădăcinile plantelor inferioare
c. frunze submerse reduse la nervuri
Și sunt prezente la:
d. Salvinia natans
e. Potamogeton natans
f. Elodeea canadensis
14. Anexele foliare sunt:
a. cîrceii, spinii și rizofilele
b. stipelele, ligula și ochrea
c. rizomii, mugurii și caudexul
15. Dispoziția alternă a frunzelor înseamnă:
a. la fiecare nod se inseră câte o frunză
b. la fiecare nod se inseră câte două frunze
c. la fiecare nod se inseră câte trei frunze
d. la fiecare nod se inseră minim trei frunze
16. Capturarea și imobilizarea prăzii de către Drosera rotundifolia se realizează:
a. activ, prin replierea limbului foliar
b. cu ajutorul urnelor sau utriculelor
c. cu ajutorul perilor secretori (glandulari)
17. Filodiul reprezintă:
a. pețiolul aripat de la Citrus aurantium
b. pețiolul comprimat de la Populus tremula
c. pețiolul umflat (gonflat) de la Eichornia crassipes
d. pețiolul foliaceu de la Acacia
18. Primele frunze care iau naștere în viața unei plante cu germinație epigee se numesc:
a. nomofile
b. protofile
24
on-line.
c. cotiledoane
d. catafile
19. Filocladiile sunt:
a. frunze reduse la solzi
b. platicladii cu aspect de frunză
c. tulpini subterane
d. tulpini plagiotrope
și sunt întâlnite la...................................................................................
20. Cârceii caulinari sunt întâlniți la:
a. Hedera helix
b. Vitis vinifera
c. Convolvulus arvensis
d. Pisum sativum
II. Asociați literele (a/b/c) și cifrele (1/2/3) din următoarele situații prezentate2:
a. tuberculul de cartof
b. culmus
c. tulpină suculentă
1. Opuntia
2. Triticum aestivum
3. "Ochi"
........................................................................................................................................................................
....................................
a. Eichornia crassipes
b. Sagitaria sagittifolia
c. Equisetum arvense
1. Pețiol gonflat
2. Trimorfism foliar
3. Tulpină virgată asimilatoare
...............................................................................................................................................................................
...............................................
a. Stolon aerian
b. Microblaste transformate în spini
c. Frunze tranformate în spini
1. Fragaria vesca
2
Fiecare variantă corectă de asociere este notată cu 0.5 punte (5x0.50=2.50)
25
on-line.
2. Prunus spinosa
3. Euphorbia pseudocactus
........................................................................................................................................................................
....................................
a. Teaca frunzei este cilindrică, despicată

b. Teaca frunzei este cilindrică, nedespicată
c. Internod afil florifer
1. Familia Cyperaceae
2. Familia Poaceae (Gramineae)
3. Scapus
...............................................................................................................................................................................
...............................................
a. Caliciu dialisepal pe tipul 5, corolă gamopetală pe tipul 3, gineceu tricarpelar sincarp cu ovar
superior
b. Caliciu gamosepal pe tipul 5, corolă dialipetală pe tipul 3, gineceu tricarpelar apocarp cu
ovar superior
c. Caliciu gamosepal pe tipul 3, corolă dialipetală pe tipul 5, gineceu pentacarpelar sincarp cu
ovar superior
1. K(5) C3 G3
2. K5 C(3) G(3)
3. K(3) C5 G(5)
...............................................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
III. Selectați varianta corectă (a, b sau c) 3:

1. Se dau următoarele fructe: un măr, o cireașă, o vișină, o gutuie, o pară, o caisă, o piersică, o
prună. Stabiliți:
Fructe care Fructe care Fructe cu mai Fructe cu o
provin doar din provin și din multe semințe singură
ovar alte elemente sămânță
florale
a 4 2 3 5
b 5 3 3 5
c 5 3 3 4
2. De ziua ei, Maria primește un buchet de flori ce conține 5 lalele, 5 trandafiri și un crin.
Precizați:
Numărul plantelor Numărul plantelor Numărul plantelor
care prezintă frunze care prezintă tulpină care prezintă tepale
imparipenat subterană
compuse
a 10 1 6
3
Fiecare problemă corect rezolvată este notată cu 0.5 puncte (0.5x3=1.5)
5 + 2.50 + 1.5 = 9 + 1 punct din oficiu = 10
26
on-line.
b 5 5 6
c 6 11 5
3. Câte flori a primit Bianca de la colegii de grupă cu ocazia zilei sale de naștere dacă periantul
tuturor florilor cuprindea cuprindea în total 70 de sepale și petale, numărul petalelor fiind
egal cu cel al sepalelor și fiecare floare avea C5?
a-10 flori b-3 flori c-5 flori d-7 flori
CURS4_Selectați o singură variantă de răspuns/asociați variantele/explicați cerințele:

1. Fasciculele de tip colateral închis sunt caracteristice:
a. rădăcinii cu structură primară de la dicotiledonate și gimnosperme
b. tulpinii cu structură primară de la monocotiledonate și gimnosperme
c. rădăcinii cu structură primară de la dicotiledonate și gimnosperme
d. tulpinii cu structură primară de la monocotiledonate
2. Vasele de lemn primar și vasele de lemn secundar din tulpină se diferențiază:

a. centripetal
b. centrifugal
3. Structura bifacială ecvifacială centric omogenă este caracteristică:

a. tulpinii
b. frunzei
c. rădăcinii
constă în:
d. epidermă superioară, țesut lacunos, țesut palisadic, epidermă inferioară
e. epidermă superioară, țesut palisadic, epidermă inferioară
f. epidermă superioară, țesut palisadic, țesut lacunos, țesut palisadic, epidermă inferioară
și este întâlnită la:
g. Picea
h. Elodeea
i. Vallisneria
4. Endoderma de tip terțiar este caracteristică:

a. rădăcinilor și tulpinilor cu structură primară de la angiosperme
b. rădăcinilor mature cu structură primară de la monocotiledonate
c. numai rădăcinilor cu structură primară în primele etape ontogenetice de la gimnosperme și
angiosperme
și se întâlnește la:
d. Iris germanica
e. Ranunculus acer
f. Pinus sylvestris
4
Fiecare răspuns corect este notat cu 1 punct (1x10=10)
27
on-line.
5. Liberul tare și liberul moale sunt caracteristice:

a. rădăcinii și tulpinii cu structură secundară de la Aristolochia
b. tulpinii cu structură secundară de la Helianthus
c. rădăcinii cu structură secundară de la Pinus
d. tulpinii cu structură secundară de la Tilia
și constă în prezența următoarelor elemente histologice:
e. tuburi ciuruite, celule anexe, celule de parenchim liberian, fibre liberiene de natură
sclerenchimatică
f. fibre liberiene de natură sclerenchimatică, tuburi ciuruite, celule anexe și celule de parenchim
liberian
6. Din funcționarea bifacială a cambiului în tulpina cu structură secundară de la Tilia rezultă:

a. liber primar la exterior și lemn primar la interior
b. liber secundar la interior și lemn secundar la exterior
c. inel de liber secundar la interior și inel de lemn secundar la exterior
d. inel de liber secundar la exterior și inel de lemn secundar la interior
lemnul secundar cuprinde:
e. trahei timpurii și trahei târzii (traheile se mai numesc și vase perfecte)
f. traheide timpurii și traheide târzii (traheidele se mai numesc și vase imperfecte)
iar trecerea de la structura primară la structura secundară se realizează:
g. de la structură fasciculară la structură inelară
h. de la structură fasciculară tot la structură fasciculară
i. de la structură inelară tot la structură inelară
7. Lemnul secundar poate cuprinde următoarele elemente histologice:

a. tuburi ciuruite, celule anexe, celule de parenchim liberian și fibre liberiene
b. tuburi ciuruite, celule anexe și libriform
c. vase timpurii, vase târzii, celule de parenchim lemnos, libriform
8. Tulpina are structură primară de tip fascicular și structură secundară de tip inelar la:
a. Helianthus
b. Pinus
c. Aristolochia
d. Tilia
9. Structura cilindrului central de tip tetrarh este caracteristică:

a. frunzelor cu mezofil heterogen
b. rădăcinilor de la angiospermele dicotiledonate
c. frunzelor cu mezofil omogen
d. rădăcinilor de la angiospermele monocotiledonate
și reprezintă:
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
.........................................................................................................................
28
on-line.
10. Precizați patru termeni nou învățați la Anatomie vegetală și explicați semnificația lor:
a.
b.
c.
d.
LUCRĂRI PRACTICE5
Explicați semnificația literelor ce însoțesc imaginile de mai jos / rezolvați cerințele imaginilor de mai jos:
a-
a-
b-
5
Fiecare subiect corect rezolvat are 1 punct (1x9=9) + 1 punct din oficiu=10
29
on-line.
a-
a-
b-
c-
d-
30
on-line.
a-
b-
c-
Tipul morfologic de fruct =
Precizați următoarele:
A. Tipul morfologic de tulpină
…………………………………………………………
B. Tipul morfologic de bază a limbului

foliar
………………………………………………………………….
C. Tipul morfologic de inflorescență
…………………………………………………………………
D. Familia botanică din care face parte

planta din imagine.
…………………………………………………………………
31
on-line.
a-
Frunzele au:
- Vârful =
- Marginea =
- Baza =
- Filotaxia =
Specia din imagine se numește…………………
Schema reprezintă:
a. o inflorescență simplă
b. o inflorescență compusă
homotactică
c. o inflorescență compusă
heterotactică
care se numește:
32
on-line.
a-
b-
c-
Secțiune transversală prin lăstarul anual de la soc (Sambucus nigra, fam. Caprifoliaceae)
(x200) (foto original, L.C. Ivănescu)
33

1.de Printat - Suport CURS - Morfologie Si Anatomie Vegetala - L.C. IVANESCU

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1.de Printat - Suport CURS - Morfologie Si Anatomie Vegetala - L.C. IVANESCU

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Acest document conține o serie de note de curs pentru disciplina Morfologie și anatomie vegetală de la specializarea de licență Biologie,

MORFOLOGIE ȘI ANATOMIE VEGETALĂ

- rămuroase: rădăcina principală şi rădăcinile laterale de ordinul întâi au aproape aceeaşi

Subiect special: Tipuri morfologice de rădăcini metamorfozate. A. subterane

Subiect special: MANGROVELE

primordiile foliare: Dentaria bulbifera – colţişor); floriferi: se întâlnesc la plantele “vivipare”

Clasificarea tulpinilor ierboase

Tulpini aeriene metamorfozate

Tulpini subterane. Toate sunt metamorfozate, servind la depozitarea substanţelor

Rizomii sunt macroblaste cu internoduri lungi (poacee, ciperacee), mijlocii

FRUNZE SIMPLE NORMALE

- liniară: cu limb foarte alungit (tipică – la majoritatea poaceelor; aciculară – la Pinus

Forma bazei limbului foliar poate fi:

transformate în spini (Robinia pseudacacia – salcâm) şi în agăţare, transformate în cârcei

Subiect special: construcții foliare

Subiect special: metamorfoze foliare și caulinare (studii de caz)

Subiect special: pețiolul și teaca

MORFOLOGIA FLORII LA ANGIOSPERME

În aceste tipuri de endodermă (secundară la unele dicotiledonate, terţiară la marea

Anatomia (structura) tulpinii

Cilindrul central (stelul) cuprinde un parenchim fundamental şi care sunt înfipte

necesitatea unei cantităţi mereu crescândă de substanţe hrănitoare şi nevoia de susţinere a

Anatomia (structura) frunzei

I. Alegeți o singură variantă de răspuns / completați rândurile punctate la toate literele

8. Tulpinile metamorfozate cu rol asimilator sunt:

a. suculente, cladodii și virgate

b. filocladii, rizomi și bulbi

c. cladodii, virgate, spini

d. stolonii subterani, cladodii și rizomii

9. Tulpinile care au însușirea naturală de a se înfășura în jurul unui suport se numesc:

10. Fructe uscate dehiscente sunt:

d. familiei Fabaceae (Leguminosae)

e. familiei Poaceae (Gramineae)

f. familiei Brassicaeae (Cruciferare)

a. cotiledoanele, nomofilele, frunzele runcinate, frunzele liniare

b. cotiledoanele, catafilele, nomofilele, hipsofilele

c. hipsofilele, frunzele aciculare, frunzele bilobate, frunzele emarginate

13. Rizofilele sunt:

a. rădăcinile plantelor acvatice

b. rădăcinile plantelor inferioare

c. frunze submerse reduse la nervuri

Și sunt prezente la:

14. Anexele foliare sunt:

a. cîrceii, spinii și rizofilele

b. stipelele, ligula și ochrea

c. rizomii, mugurii și caudexul

15. Dispoziția alternă a frunzelor înseamnă:

a. la fiecare nod se inseră câte o frunză

b. la fiecare nod se inseră câte două frunze

c. la fiecare nod se inseră câte trei frunze

d. la fiecare nod se inseră minim trei frunze

16. Capturarea și imobilizarea prăzii de către Drosera rotundifolia se realizează:

a. activ, prin replierea limbului foliar

b. cu ajutorul urnelor sau utriculelor

c. cu ajutorul perilor secretori (glandulari)

17. Filodiul reprezintă:

a. pețiolul aripat de la Citrus aurantium

b. pețiolul comprimat de la Populus tremula

c. pețiolul umflat (gonflat) de la Eichornia crassipes

d. pețiolul foliaceu de la Acacia

19. Filocladiile sunt:

a. frunze reduse la solzi

b. platicladii cu aspect de frunză