Sunteți pe pagina 1din 2

Evaluare inițială

Clasa a VIII a
Educație economico - financiară
Timp de lucru 40 de minute
Se acordă 20 de puncte din oficiu/total de 100 puncte
Nu se acordă fracțiuni de punct.
1. Menționează dacă persoanele din situațiile prezentate, dau dovadă de un comportament
responsabil. Selectează DA, dacă aprobi comportamentul și NU, dacă nu aprobi acest
comportament. Explică fiecare alegere a ta.
a. Emil cumpără un iaurt care nu are termenul de valabilitate menționat; NU
b. Ioana refuză să cumpere o pereche de pantofi sport dezlipiți ; DA
c. Anca citește eticheta înainte să cumpere produsul alimentar; DA
d. Vânzătorul este amabil cu clienții prezentându-le mai multe tipuri de pâine; DA

20 puncte
2. Un tânăr a comandat mai multe produse on-line, printre care:
- rechizite de care avea nevoie pentru un proiect urgent;
- o pereche de căști fără fir, pentru că se plictisise de cele cu fir;
- două huse pentru telefonul cel nou, deoarece nu se hotărâse care îi place mai mult;
- o curea pentru ceas, cea veche fiind ruptă;
După ce a făcut comanda și-a dat seama că nu poate plăti la livrare suma necesară pentru
produsele comandate.
I. Cum îi recomanzi să procedeze? Selectează varianta de răspuns care ți se pare potrivită.
a) Să împrumute bani pentru a plăti toate produsele;
b) Să anuleze comanda pentru anumite produse; Răspunsul meu e varianta b
c) Să renunțe la rechizite;
II. Explică alegerea ta, oferind cel puțin două argumente.
Are nevoie urgentă de rechizite și ar avea nevoie și de cureaua pentru ceas , cea veche fiind ruptă,
deci nu poate renunța la toată comanda, dar poate renunța la celelalte produse care nu îi sunt
necesare. Dacă perechea veche de căști este funcțională, nu are nevoie de una nouă, iar pentru
telefon nu are nevoie de două huse. Nu este în regulă să se împrumute de bani pentru a cumpăra
produse care nu îi sunt neapărat necesare.
III. Transmite-i un mesaj potrivit tânărului, astfel încât să gestioneze responsabil banii pe care îi
are.
Fă-ți o listă de priorități, pe care să le ordonezi în funcție de bunuri neapărat necesare, bunuri utile
și bunuri cumpărate doar pentru a-ți satisface capriciile. Apoi, în funcție de suma de bani pe care o
ai disponibilă, cumperi bunurile în ordinea priorităților stabilite conform listei.

30 de puncte
3. Imaginează-ți că primești un dar neașteptat de ziua ta din partea colegilor invitați: un card cu
1000 de lei. Prezintă într-un text de maxim o pagină cum ai utiliza banii, vei avea în vedere:
a) menționarea modului de utilizare a banilor;
b) justificarea alegerii/ alegerilor făcute;
c) formularea unui titlu potrivit.

30 de puncte

Dacă, de ziua mea, aș primi un card cadou în valoare de 1000 lei, mi-aș cumpăra cu
ei o bicicletă nouă, deoarece cea veche ea rămas mică pentru mine . Aș utiliza bicicleta
pentru a merge la școală, la antrenamente , la pregătiri sau la orice alte activități. Astfel aș
pierde mai puțin timp pe drum decât dacă aș merge pe jos și pentru unele rute chiar și
dacă aș merge cu autobuzul deoarece tot aș merge pe jos până în stații și apoi ar trebui să
aștept să vină un anume număr de mijloc de transport în comun și astfel aș pierde timp.
În același timp, dacă aș merge peste tot cu bicicleta, nu ar mai trebui să mă ducă
părinții mei cu mașina unde am nevoie să ajung și astfel, familia mea ar economisi bani pe
care i-ar cheltui pe benzină. De asemenea, mersul pe bicicletă este bun pentru organism,
și aș face mișcare în fiecare zi fără a cheltui bani la săli de sport.
Nu în ultimul rând, mersul pe bicicletă este benefic mediului înconjurător deoarece
nu poluează ca alte mijloace de transport.

S-ar putea să vă placă și