S04: STRUCTURA ȘI FUNCȚIONALITATEA

PRINCIPALELOR ARTICULAȚII MOBILE

Moisa Marius
Articulația poate fi definită ca locul unde se întâlnesc două sau mai multe structuri osoase
având ca rol posibilitatea mișcării pe anumite axe în funcție de articulație și de stabilizare.
Stabilizarea este realizată în principal cu ajutorul ligamentelor care întărește capsula
articulară.
Principalele articulații mobile ale trenului superior pot fi împărţite în două mari grupe:
articulaţiile centurii pectorale (scapulare) şi articulaţiile membrului liber ,în această din urmă
categorie se încadrează: articulaţia scapulohumerală, articulaţia cotului și articulaţiile mâinii.
Articulațiile centurii pectorale( scapulare):
Centura scapulara este formată din osul claviculei și al scapulei. Clavicula se articulează,
pe de o parte, cu sternul, iar, pe de altă, cu acromionul (face parte din scapulă) ce duce la
formarea articulațiilor sterno-claviculară între stern și claviculă iar mai apoi articulația
acromio-claviculară ce leagă acromionul de claviculă, acromionul fiind epifiza distală a
spinei scapulare.
În fiecare articulație pe lângă structurile osoase regăsim și principalii stabilizatori precum
capsula articulară și ligamentele.
Pentru articulația sterno-claviculară avem:
-ligamentul sternoclavicular anterior;
-ligamentul sternoclavicular posterior;
-ligamentul costoclavicular;
-ligamentul interclavicular;
Pentru articulația acromio-claviculară avem:
-ligamentul acromioclavicular;

Articulația scapulohumerală (umărului):

Această articulație este formată din capul humeral și din cavitatea glenoidă (face parte din
scapulă), este locul un membrul superior face legătura cu trunchiul corpului.
Pentru articulația scapulohumerală avem ligamentele glenohumerale superior, inferior și
mijlociu.
 Alte ligamente importante sunt ligamentul coracohumeral ce face legatura dintre procesul
coracoid și humerus, și ligamentul coracoacromial care face legătura dintre procesul coracoid
și acromion.

Articulațiile cotului:
Articulația cotului este formată prin legarea humerusului de oasele antebrațului și anume
radius și ulna cu ajutorul ligamentelor.
În unele cărți de specialitate autorii au fost de acord ca îmbinarea oaselor în cot se
realizează cu ajutorul numai a 2 articulații în schimb în alte cărți autori au adus informații
despre 3 articulații, însă toate articulațiile cotului sunt cuprinse în aceasi capsulă si cavitate,
anatomic şi chirurgical se descriu ca o singură articulaţie.
Articulatia humeroulnară se realizează între trohleea humerală și incizura semilunară a
ulnei, formând mișcarea de flexie și extensie între humerus și oasele antebrațului.
Articulația radioulnară proximală face posibilă mișcarea de pronație și supinație cu ajutorul
oaselor radius și cubitus (ulna), în această mișcare radius se învârte în jurul ulnei.
Articulația humeroradială are un rol secundar pentru mișcările de flexie și extensie cât și de
supinație și pronație, de asta în unele cărți aceasta nu există.
Ligamentele ce formează articulația cotului sunt:
-Ligamentul colateral radial sau lateral ce face legătura dintre epicondilul lateral al
humerusului și radius;
- Ligamentul colateral ulnar sau medial ce face legătura dintre epicondilul medial al
humerusului și ulna;
-Ligamentul inelar unește osul radius de ulnă, acesta nu este vizibil deoarece este acoperit
de ligamentul colateral lateral.
-Ligamentul patrat leaga si se afla intre epifizele proximale ale radiusului și ulnei.
Între radius și cubitus exista o structura numita membrana interosoasă ce ajuta la transferul
forțelor de pe radius pe ulnă și invers.

Articulațiile mâinii:
Articulația radio-carpiană formează legatura dintre oasele antebrațului și oasele carpiene
proximale (scafoid, semilunar și piramidal), în această articulație doar radiusul se articulează
direct cu carpul, ulna fiind separată de carp prin discul articular.
 Ligamentele ce stabilizează articulația sunt:
-Ligamentele anterioare și posterioare ale articulației radioulnare;
-Ligamentele colaterale radial și ulnar;
Articulația carpului este formată din cele 8 oase carpiene iar această articulație se împarte
în articulații carpiene care leagă oasele de pe fiecare rând între ele și articulația
mediocarpiană care leaga randurile intre ele.
Ligamentele articulatiei carpiene se împart în funcție de cele două rânduri:
Articulațiile carpiene sunt formate din ligamente interosoase, palmare și dorsale.
Articulația mediocarpiană este formată din ligamentul radiat al carpului și ligamentul
dorsal.
Articulația carpometacarpiană este legătura dintre rândul distal al carpienelor și
metacarpiene, cu excepția primului metacarpian care este independent, stabilite prin
ligamente carpometacarpiene palmare și dorsale.
Articulațiile metacarpofalangiene leagă oasele metacarpiene de falange, cu ajutorul
acestora sunt posibile mișcările de flexie și extensie dar și de aducție și abducție, stabilite prin
ligamente colaterale.

Bibliografie:
Drosescu, P., Cursuri anatomie , https://pauladrosescu.ro/ (accesat in 20.10.2023)
Papilian, V., (2003), Anatomia omului, Volumul I Aparatul locomotor, București, Bic all
Baciu, G. (2016). Manual de Anatomie şi Morfologie sportivă. Chișinău

ŞTEFANEŢ, M. (2007). Anatomia omului (Vol. 1). Centrul Editorial-Poligrafic

Medicina.