TURISMUL ÎN CADRUL COMUNITĂŢII URBANE

Turismul poate aduce avantaje şi dezavantaje unei zone. Dacă este corect planificat, dezvoltat şi condus, turismul
poate conduce spre crearea de noi locuri de muncă şi spre creşterea veniturilor. Turismul furnizează oportunităţi pentru
întreprinzătorii locali de a înfiinţa firme de turism, care vor contribui la îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale
localnicilor. Veniturile din taxele generate de turism pot fi folosite pentru îmbunătăţirea serviciilor şi facilităţilor
comunitare. De asemenea, turismul are nevoie de o infrastructură de bună calitate, care să poată fi folosită şi de
localnici. Turismul poate stimula dezvoltarea altor activităţi economice, cum ar fi agricultura, pescuitul şi meşteşugurile.
Turismul stimulează dezvoltarea unor facilităţi culturale şi comerciale noi şi îmbunătăţite, ce pot fi folosite atât de
localnici, cât şi de turişti. Turismul permite colectarea fondurilor necesare în vederea conservării monumentelor naturale,
arheologice şi istorice, artei şi tradiţiilor culturale şi mai presus de orice contribuie la îmbunătăţirea calităţii mediului.
Dacă nu este corect planificat, dezvoltat şi condus, turismul poate provoca aglomeraţie, poluare şi numeroase
probleme ambientale. Folosirea necontrolată de către turişti a locurilor naturale şi istorice poate contribui la
deteriorarea acestora, iar supercomercializarea tradiţiilor culturale poate determina degradarea moştenirilor culturale. Dacă
nu se menţine controlul asupra dezvoltării turismului, pierderile beneficiilor economice sunt inevitabile.
CA urmare, prin planificare, dezvoltare şi un management adecvat, beneficiile turismului pot fi maximizate, şi
problemele minimizate.
Pentru a se realiza o planificare, sistemul turistic trebuie mai întâi înţeles. Acest sistem este integrat şi bazat pe cererea
şi oferta de factori. Factorii cererii sunt reprezentaţi de turiştii autohtoni şi străini. Componentele ofertei sunt
activităţile şi atracţiile turistice, cazarea şi alte servicii şi facilităţi turistice, transportul, infrastructura şi promovarea
pieţelor turistice, între turism şi mediu există o legătură strânsă, iar dezvoltarea durabilă a turismului depinde de
protejarea resurselor turistice de mediu. Parteneri în dezvoltarea durabilă a turismului sunt industria turistică,
ecologia şi comunitatea locală, precum şi persoane, grupuri sau asociaţii.
Fiecare zonă în care se dezvoltă şi se extinde turismul trebuie să-şi evalueze cu atent și corect resursele turistice.
Resursele includ toate tipurile de atracţii turistice existente şi potenţiale şi activităţile legate de mediul natural,
moştenirea culturală, şi unele particularităţi legate de activităţile economice, arealele urbane și rurale, sănătate şi
tratament medical şi obiectivele cu semnificaţie religioasă, dezvoltarea facilităţilor şi serviciilor de transport şi a altor
infrastructuri şi disponibilitatea forţei de muncă instruite.
În plus, trebuie evaluate şi alte elemente ce influenţează dezvoltarea turismului: tipurile de pieţe turistice, costul şi
confortul călătoriei în acea zonă, destinaţiile concurente, asentimentul comunităţii la dezvoltarea turismului, nivelul de
securitate şi sănătate publică şi stabilitatea politică în acel spaţiu.

Beneficiile şi problemele turismului pentru comunităţile urbane

Dacă este corect planificat, dezvoltat şi condus, turismul poate aduce beneficii substanţiale comunităţilor locale.
Aceste beneficii se referă la:
• noile locuri de muncă generate de dezvoltarea turismului. În particular, turismul poate furniza locuri de
muncă pentru tineri, femei şi grupuri etnice minoritare locale. Locurile de muncă în turism nu sunt numai cele legate
direct de hoteluri, restaurante şi alte firme de turism, ci şi de alte sectoare precum agricultura, pescuitul şi industria
manufacturieră. În zonele economice slab dezvoltate, locurile de muncă furnizate de turism pot reduce emigrarea
tinerilor în căutare de locuri de muncă.
• dezvoltarea turismului poate stimula dezvoltarea firmelor de turism locale. Turismul generează oportunităţi
pentru investiţii locale de capital, pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru creşterea veniturilor şi a profiturilor
realizate de întreprinderi şi, în special, pentru dezvoltarea unui tip de întreprinderi care nu au existat în acea zonă.
• creşterea veniturilor, generată de noile locuri de muncă şi de existenţa firmelor de turism, presupune
îmbunătăţirea standardelor de viaţă pentru localnici. Dacă întreprinderile comerciale sunt conduse şi deţinut de
investitori autohtoni, profiturile rezultate rămân de asemenea în zonă.
• turismul generează venituri din taxele locale, care pot fi folosite pentru îmbunătăţirea facilităţilor comunitare, a
serviciilor, a infrastructurii (şcoli, clinici medicale, librării, parcuri şi facilităţi de recreere, şosele).
• angajaţii din turism deprind noi aptitudini şi se familiarizează cu noi tehnologii, ceea ce va conduce la dezvoltarea
resurselor umane locale. Unele dintre aceste aptitudini sunt transferabile către alte activităţi economice.
• pentru turism este necesară dezvoltarea unei infrastructuri adecvate (şosele, sisteme de furnizare a apei, a
energiei electrice, de telecomunicaţii şi de gestionare a deşeurilor). Această infrastructură trebuie proiectată pentru a

1
servi comunităţile locale, astfel încât acestea să beneficieze de îmbunătăţirile realizate. Dezvoltarea turismului permite
recuperarea costurilor de îmbunătăţire a infrastructurii.
• turismul poate furniza noi pieţe pentru produsele locale, cum sunt cele agricole şi piscicole, artistice,
meşteşugăreşti şi implicit stimulează alte sectoare economice locale. Dezvoltarea facilităţilor turistice poate contribui,
de asemenea, şi la dezvoltarea industriei construcţiilor locale.
• turismul stimulează dezvoltarea comerţului cu amănuntul, a unor facilităţi culturale şi de recreere, noi şi moderne,
cum ar fi magazinele specializate, parcurile, centrele culturale şi teatrele. Toate acestea pot fi folosite atât de către localnici,
cât şi de turişti. Adesea, turismul permite recuperarea cheltuielilor generate de activităţile şi facilităţile culturale, cum ar fi
spectacolele de teatru, pe care comunităţile locale nu şi le-ar fi putut permite fără prezenţa turismului.
• calitatea mediului unei zone poate fi îmbunătăţită datorită turismului, deoarece turiştii preferă să viziteze
locuri atractive, curate şi nepoluate. Utilizarea terenurilor şi reţeaua de transport pot fi, de asemenea, îmbunătăţite,
deoarece turismul serveşte drept catalizator pentru relansarea unor zone.
• dezvoltarea turismului este justificată şi de faptul că turismul contribuie la asigurarea surselor de finanţare
pentru conservarea zonelor naturale, a artei, meşteşugurilor, a zonelor arheologice şi istorice, a unor tradiţii culturale,
deoarece aceste elemente sunt puncte de atracţie pentru turişti. De aceea, aceste elemente trebuie menţinute şi
îmbunătăţite, dacă turismul se dovedeşte a fi o activitate durabilă şi de succes.
• turismul presupune din partea localnicilor o preocupare mai mare în privinţa mediului, precum şi un alt sens
al propriei identităţi culturale, când aceştia observă că turiştii se bucură de patrimoniul lor natural, istoric şi
cultural. Adesea, localnicii dezvoltă un adevărat cult al mândriei, când realizează că turiştii apreciază patrimoniul lor.
In acest sens, turismul poate stimula revitalizarea unor aspecte ale patrimoniului cultural, aspecte neglijate de factorii
dezvoltării moderne.
Figura 1 ilustrează modul în care beneficiile turismului contribuie la dezvoltarea economiei locale. După cum se observă în
figură, există şi o pierdere de beneficii economice în cazul în care se achiziţionează bunuri în afara zonei, în timp ce folosirea
bunurilor şi serviciilor produse pe plan local duce la creşterea beneficiilor economiei locale. De asemenea, diagrama indică faptul
că unele atracţii, facilităţi şi servicii, cum sunt centrele sportive, parcurile, teatrele, magazinele şi galeriile de artă şi meşteşuguri
pot fi folosite şi de către localnici.

Fig. 1. Modul de implicare a cheltuielilor din turism în circuitul economic

Turismul şi comunitatea
Când turiştii cheltuiesc bani, ei generează o reacţie în lanţ, care produce beneficii economice suplimentare. Turiştii
încurajează afacerile prin achiziţionarea de bunuri şi servicii locale sau din exterior. La rândul lor, firmele achiziţionează
bunurile şi serviciile cu care operează şi, prin achiziţionări succesive, cheltuiala directă iniţială a turiştilor se distribuie şi
se multiplică la nivelul economiei locale şi regionale.
Dacă nu este planificat, dezvoltat şi condus corect, turismul poate crea probleme zonei respective. Unele din
aceste probleme potenţiale ar fi:
• traficul şi aglomeraţia, precum şi un nivel excesiv al zgomotului pot rezulta din dezvoltarea necontrolată a
circulaţiei turistice. Găsirea spaţiilor adecvate pentru vehicule poate deveni o problemă în zonele turistice.
• poluarea aerului poate fi generată de folosirea excesivă a vehiculelor cu combustie internă de către turişti
şi turoperatori. Construcţia de facilităţi pentru turişti poate duce la poluarea temporară a aerului.
• poluarea apelor de suprafaţă şi de adâncime poate fi cauzată de folosirea şi tratarea necorespunzătoare a apelor

2
menajere şi deşeurilor solide. Reciclarea improprie a deşeurilor poate duce la răspândirea de paraziţi şi boli.
• zonele turistice pot deveni neatractive din cauza proiectării inadecvate a facilităţilor turistice, semnelor publicitare
inestetice şi murdărite de turişti.
• atracţiile turistice importante cum ar fi muzeele, teatrele, parcurile, pot fi folosite atât de mult de către turişti,
încât localnicii să nu mai aibă un acces facil la ele. Acest fapt poate genera ostilitatea localnicilor faţă de dezvoltarea
sectorului turistic.
• folosirea necontrolată de către vizitatori a parcurilor şi zonelor arheologice şi istorice poate conduce la
deteriorarea lor. Atitudinea greşită faţă de viaţa sălbatică poate afecta comportamentul normal al animalelor şi
înmulţirea lor. Inscripţionarea cu graffiti, vandalismul şi însuşirea ilegală a unor obiecte ca suveniruri pot distruge
obiectivele arheologice şi istorice.
• se poate degrada patrimoniul cultural local şi se poate distruge identitatea culturală, dacă se practică intens
comercializarea şi modificarea tradiţiilor, artei şi meşteşugurilor locale. Imitarea unor comportamente ale turiştilor de
către tinerii localnici poate duce la pierderea valorilor şi tradiţiilor culturale locale.
• obţinerea de beneficii economice de către comunitatea locală poate fi limitată, dacă în turism sunt angajate
multe persoane din exteriorul zonei turistice, iar întreprinderile turistice sunt proprietatea unor persoane din
exterior sau sunt conduse de persoane din afara zonei. Există pierderi economice şi în cazul în care multe dintre
produsele utilizate de sectorul turistic sunt importate, chiar dacă importul de bunuri şi servicii poate fi necesar în
zonele cu resurse locale limitate.
Prin planificarea atentă, implementarea sistematică a planificării şi un management inteligent, beneficiile pot fi
maximizate, iar problemele minimizate. Totuşi, unele eşecuri sunt inevitabile în orice investiţie, inclusiv în turism.
Fiecare comunitate trebuie să decidă cum poate maximiza beneficiile, minimiza problemele şi cum să accepte riscurile
ce pot rezulta din dezvoltarea turismului.

Sistemul turistic
Turismul trebuie privit ca un sistem integrat, ca un sector socio-economic. Sistemul turistic funcţional este bazat pe cerere
şi ofertă, ilustrat în figura 2.
Cererea cuprinde piaţa turistică existentă şi potenţială, atât naţională cât şi internaţională.
Oferta este reprezentată de atracţiile turistice, transporturi, facilităţi, servicii, promovarea turismului.
Majoritatea locurilor de cazare, serviciilor de călătorie, altor facilităţi şi servicii turistice şi câteva tipuri de
atracţii turistice sunt deţinute în general de către sectorul privat şi este deseori numit industria turismului.
Industria turismului este inima sectorului turistic - ea face investiţii în întreprinderi comerciale, conduce eficient şi
oferă turiştilor servicii de calitate; totodată, ea trebuie să fie inovatoare în dezvoltarea unor noi produse turistice pentru a
veni în întâmpinarea aşteptărilor turiştilor.
Multe tipuri de atracţii turistice, cum ar fi: parcurile, obiectivele arheologice şi istorice sunt deţinute şi conduse de
instituţii publice, taxele de intrare compensând costurile operaţionale aferente acestor locuri.
Transportul şi alte infrastructuri sunt proprietatea guvernului sau corporaţiilor publice sau private, taxele
încasate fiind folosite pentru acoperirea costurilor operaţionale şi pentru investit
Marketingul destinaţiei turistice şi alte elemente instituţionale ale sistemului turistic sunt în general responsabilitatea
guvernului, care cooperează cu sectorul privat.
Rolul guvernului în facilitarea şi coordonarea dezvoltării turismului este esenţial pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor
de dezvoltare a turismului şi, în particular, pentru a aduce beneficii economice comunităţii, fără a genera probleme
economice, socioculturale sau de mediu.
Termenul folosit pentru definirea ofertei sistemului turistic este produs turistic. Produsul turistic cuprinde
atracţiile şi activităţile turistice, cazarea, facilităţi şi servicii şi infrastructura care deserveşte atracţiile, facilităţile şi
serviciile.
Un concept cheie în dezvoltarea cu succes a sectorului turistic într-o zonă este întâlnirea pieţei turistice cu
produsul turistic. Produsul turistic determină parţial tipurile de pieţe turistice care pot fi atrase, iar produsul trebuie să
răspundă aşteptărilor pieţei turistice. Produsul turistic nu trebuie dezvoltat în concordanţă cu pieţele turistice la
dimensiuni ce ar crea probleme sociale sau de mediu la nivel local. Corelarea produsului turistic cu piaţa turistică
trebuie realizată într-un cadru care să asigure o dezvoltare durabilă şi echilibrată a turismului, dezvoltare care
optimizează beneficiile comunităţii.

3
 Sistemul turistic funcţional
Oferta turistică (dezvoltarea) trebuie să fie în echilibru cu cererea (pieţele). Oferta este modelată astfel încât să
includă cinci componente interdependente între ele: atracţiile, transportul, serviciile, informaţiile şi promovarea

Figura 2. Echilibrul cerere - ofertă turistică

Turismul, mediul şi comunitatea urbană

Turismul şi mediul presupun legături strânse între ele. Mediul natural şi cel antropic furnizează majoritatea
atracţiilor turistice, iar dezvoltarea turismului poate avea atât impact pozitiv, cât şi negativ asupra mediului.
Dezvoltarea durabilă a turismului depinde de protecţia resurselor turistice de mediu.
Parteneri în dezvoltarea durabilă a turismului sunt: industria turistică - proprietarii şi managerii societăţilor
comerciale din turism, ecologiştii - care pledează pentru protecţia mediului şi comunitatea localnicii, grupurile comunitare şi
liderii, precum şi autorităţile locale. De obicei, unii membri ai comunităţii sunt implicaţi atât în industria turistică, cât şi în
protejarea mediului.
Figura 3 ilustrează interacţiunea între aceşti parteneri, necesară pentru a obţine în acelaşi timp îmbunătăţirea calităţii vieţii
comunităţii, conservarea resurselor turistice de mediu şi profituri rezonabile pentru industria turistică.
Cooperarea între aceşti parteneri este esenţială pentru a avea succes şi pentru a se realiza dezvoltarea durabilă a
turismului şi implicit îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonă. într-o regiune în curs de dezvoltare turistică, autorităţile locale
trebuie deseori să-şi asume rolul de lider pentru a obţine această colaborare şi, de aceea, iau măsuri de stabilire a mecanismului
optim pentru o cooperare eficientă.
Dacă nu se realizează cooperarea, turismul se poate totuşi dezvolta, dar va crea probleme serioase şi ar putea să nu
conducă la îmbunătăţirea calităţii vieţii, în plus, dezvoltarea sa ar putea să nu fie durabilă.

Fig. 3. Industria turismului, mediul înconjurător şi comunitatea

Industria turismului caută un mediu de afaceri sănătos, ceea ce presupune:
• securitatea financiară;
• forţa de muncă responsabilă şi calificată;
• atracţii cu un nivel calitativ suficient de înalt pentru a asigura un flux constant de vizitatori ce stau mult şi vizitează des.
Cei interesaţi de mediul înconjurător natural şi moştenirea culturală urmăresc în final:
• protecţia mediului prin prevenirea, îmbunătăţirea, corectarea efectelor negative şi restaurarea resurselor;
• motivarea oamenilor pentru a fi mai conştienţi şi de „a avea grijă,, mai degrabă decât „a consuma" resursele.
Membrii comunităţii caută un loc sănătos în care să existe:
• hrană adecvată şi apă curată, grijă pentru sănătate, recompensă printr-o plată echitabilă, educaţie şi recreere;
• respect pentru tradiţiile culturale;
• oportunităţi pentru a lua decizii de viitor.
Preocupări dualiste privind interesele de practicare a turismului şi cele de protecţie a mediului includ:
• probleme privind accesul (când, unde şi cum pot turiştii să viziteze şi să se deplaseze de la un loc la altul);
• probleme privind modul de primire şi găzduire a turiştilor (impactul cultural şi utilizarea în comun a infrastructurii);
• probleme privind utilizarea şi valorificarea terenului, cum ar fi asigurarea habitatului şi a condiţiilor pentru vânătoare şi
conservarea vieţii sălbatice, asigurarea facilităţilor de vacanţă şi protecţia agriculturii, protecţia mediului şi asigurarea
dezvoltării.

4
 Evaluarea resurselor locale pentru turism
Fiecare zonă sau comunitate, care este considerată în dezvoltare din punct de vedere turistic sau care extinde un
sector turistic deja existent, ar trebui să-şi evalueze cu grijă resursele turistice. Această evaluare va stabili dacă zona
are potenţial pentru iniţierea sau dezvoltarea activităților turistice şi, dacă da, care este cel mai potrivit tip de turism care
ar putea fi dezvoltat.
Acest exerciţiu devine un studiu de fezabilitate premergător dezvoltării turismului şi, în cazul în care există un
potenţial pentru dezvoltare, oferă o bază pentru conducerea unui studiu detaliat de planificare a turismului.
Tipurile de resurse turistice care trebuie evaluate într-o zonă sunt:
• atracţii şi activităţi legate de mediul natural, care pot oferi oportunităţi pentru turismul de plajă şi marin, ce
include sporturile de apă; pentru turismul ecologic, ce include drumeţiile şi curiozităţile naturale, pescuitul şi vânatul
controlat, admirarea unor elemente naturale speciale cum ar fi cascadele şi peşterile, turismul de aventură: expediţii,
alpinism, drumeţii pe munte, canotaj; turismul legat de interesele speciale ale turiştilor, ce include tururile pentru
observarea păsărilor sau orhideei sălbatice. Climatul zonei trebuie, de asemenea, evaluat, având în vedere faptul că
atracţiile sunt legate de mediul natural.
• atracţii şi activităţi legate de moştenirea culturală materială și spirituală , ce pot oferi oportunităţi pentru
accesarea unor aşezări arheologice, clădiri istorice, grădini, cartiere istorice, monumente, elemente istorice speciale, ex.:
poduri şi aşezări industriale şi reactualizări ale unor elemente şi evenimente istorice şi stiluri de viaţă,precum și dans,
muzică, teatru, costume tradiţionale, gastronomie, arhitectură tradiţională, spectacole. Toate acestea determină
oportunităţi pentru organizarea unor spectacole de teatru, bâlciuri şi festivaluri, producţia şi vânzarea unor produse
meşteşugăreşti, târguri şi itinerarii prin sate etc. și contribuie în special la dezvoltarea turismului rural.
• atracţii şi activităţi legate de activităţile economice, ce pot oferi oportunităţi pentru vizitarea unor
comunităţi de pescari, ferme, plantaţii, ateliere artizanale şi situri industriale.
• atracţii şi activităţi legate de zonele urbane (turismul urban), ce oferă oportunităţi pentru vizitarea unor
zone istorice, muzee şi clădiri cu stiluri arhitecturale interesante, monumente, participarea la spectacole de teatru,
cluburi de noapte, evenimente sportive importante, dineuri în restaurante şi cumpărături. Multe aşezări urbane şi
staţiuni sunt adecvate pentru dezvoltarea facilităţilor legate de întâlniri şi conferinţe.
• atracţii şi activităţi legate de peisaje rurale şi stiluri de viaţă ce oferă oportunităţi pentru turismul rural, în
gospodării ţărăneşti, ferme şi plantaţii şi participarea la activităţi legate de aceste aşezări, precum pescuitul,
vânătoarea şi drumeţiile locale.
• atracţii şi activităţi legate de sănătate, odihnă şi tratamente medicale cu ape minerale şi termale, climatul sănătos de deşert
şi munte, tratamente medicale tradiţionale şi naturiste, care oferă oportunităţi pentru dezvoltarea unor staţiuni balneare şi tratament.
• elemente speciale de atracţie, inclusiv instituţii ştiinţifice şi educaţionale care pot fi deschise publicului: parcuri
tematice, evenimente şi facilităţi sportive, cazinouri, jocuri, spectacole tematice specializate (piese religioase) sau
diverse tipuri de muzică (clasică, folk, operă, rock, jazz, country).
• resurse legate de alte forme de turism; acestea includ aşezări de importanţă religioasă ce atrag pelerinii,
locuri de unde oamenii au migrat masiv în trecut, care acum oferă baza turismului la „origini" („rădăcini") - vizitarea
familiei sau a locului de baştină, a locurilor în care au luptat în războaie, în care au studiat, muncit; acestea oferă
posibilitatea dezvoltării turismului „nostalgic".
• calitatea generală a mediului în zonă poate fi o importantă atracţie suplimentară pentru turişti. Elementele
calitative ale mediului includ nivelul de poluare a aerului, a apei, de poluare fonică, aglomeraţie, puritatea mediului,
atractivitatea şi gradul de întreţinere a clădirilor, extinderea şi gradul de întreţinere a peisajului în spaţiile publice,
valoarea parcurilor, spaţiilor libere şi de recreere, folosirea adecvată a spaţiilor cu apă, amenajarea de trotuare în zonele
comerciale, iluminatul nocturn al străzilor, disponibilitatea grupurilor sanitare, controlul criminalităţii etc.
• gradul de dezvoltare a facilităţilor şi serviciilor de cazare hoteliere și de alimentație existente, a voiajelor şi
serviciilor de călătorie, a serviciilor de informare, cumpărăturilor şi altor tipuri de facilităţi şi servicii turistice. Adesea,
hotelurile mai vechi pot fi renovate pentru a servi turismului modern, iar hotelurile istorice pot fi restaurate ca atracţii
sau ca posibilitate de cazare pentru turişti.
• gradul de accesibilitate spre și dinspre, precumș și în interiorul zonei şi a infrastructurii tahnico-edilitare (de
alimentare cu apă, gaz, electricitate, canalizare etc.).
• disponibilitatea unei forţe de muncă calificate sau care poate fi instruită pentru a lucra în toate sectoarele
turismului. Adesea, un motiv pentru dezvoltarea turismului este asigurarea de locuri de muncă, dar de obicei în turism
este necesară o forţă de muncă calificată.

5
 În plus, pentru a examina tipurile de resurse menţionate mai sus trebuie evaluaţi şi alţi factori:
• piaţa turistică existentă, potenţialul internaţional şi piaţa turistică internă şi dacă piaţa potenţială va fi
interesată de tipurile de atracţii turistice oferite de zona respectivă. Folosirea atracţiilor turistice a facilităţilor şi
serviciilor de către localnici.
• costul şi confortul pieţei turistice potenţiale, călătoria spre destinaţie şi costul pentru turiştii care locuiesc în zonă (dacă
există dezvoltare turistică). Adesea, turiştii selectează destinaţiile turistice în funcţie de costul călătoriei şi confort, precum şi de
calitatea atracţiei, a facilităţilor şi serviciilor oferite.
• orice dezvoltare existentă sau proiectată a turismului în alte zone poate fi concurentă pentru aceeaşi piaţă
turistică.
• compatibilitatea dezvoltării turismului cu alte activităţi economice care există în zonă sau care au potenţial de
dezvoltare.
• recomandări pentru zona unde există turism naţional şi regional dezvoltat (planuri şi politici).
• sentimentul general al comunităţii privind oportunitatea dezvoltării turismului, luând în considerare
beneficiile şi eventualele probleme.
• existenţa structurilor guvernamentale la nivel local, care să aibă rolul de a superviza dezvoltarea turismului
şi a sectorului privat. Existenţa unor norme de clasificare pentru turism, a capacităţii financiare pentru a investi în
domeniul turismului şi a instituţiilor de specialitate, precum şi programe pentru a forma personal calificat în domeniul
turismului. Dacă este necesar, toţi aceşti factori pot fi îmbunătăţiţi în timp, iar recomandările pentru îmbunătăţire
sunt realizate în timpul procesului turistic.
• securitatea publică şi nivelul criminalităţii, posibilitatea de producere a unor acte teroriste, stabilitatea politică
la nivel local, regional, naţional şi efectul pe care îl pot avea aceşti factori asupra atragerii de turişti. Aceşti factori
se vor schimba adesea în timp.
• sănătatea publică, în special, salubritatea şi igiena şi limitarea apariţiei epidemiilor în zonă. Dacă este nevoie,
aceşti factori pot fi îmbunătăţiţi în timp.

Rolul atracţiilor locale în dezvoltarea turismului

Această listă poate fi folosită pentru realizarea unei anchete preliminare privind atracţiile turistice din zonă sau
împrejurimile în care trăiţi. Completaţi toate caracteristicile care corespund specificului zonei şi lăsaţi celelalte
spaţii libere. Ar putea fi nevoie să adăugaţi câteva categorii auxiliare, în funcţie de particularităţile resurselor
existente în zona voastră. Aceasta este numai o prezentare generală preliminară, folosită pentru a determina
potenţialul turistic şi tipurile de turism ce se pot dezvolta aici.
Resurse naturale
• Plaje, faleze ..............................................................................................................................
• Mediu marin (recifi, corali, pescuit etc.) .................................................................................
• Peisaje şi posibilităţi de recreere la munte ..............................................................................
• Deșerturi .................................................................................................................................
• Suprafețe forestiere ..................................................................................................................
• Cascade ............................................................................................................'........................
• Lacuri ......................................................................................................................................
• Peşteri ......................................................................................................................................
• Faună sălbatică, incluzând şi păsările sălbatice ......................................................................
• Ape termale şi minerale ..........................................................................................................
• Areale naturale protejate (parcuri şi rezervaţii) ......................................................................
• Alte tipuri.................................................................................................................................

Atracţii culturale istorice şi arheologice

• Aşezări arheologice................................................................................................
• Oraşe istorice, clădiri şi cartiere urbane...................................................................
• Sate tradiţionale şi arhitecturale.............................................................................
• Medicină tradiţională şi folclor.............................................................................
• Costume tradiţionale şi obiceiuri............................................................................

6
• Festivaluri şi ceremonii..................................................................................................
• Meserii tradiţionale şi aşezări meşteşugăreşti..................................
• Activităţi economice moderne şi tradiţionale..................................
• Evenimente artistice tradiţionale şi moderne (dans, muzică, dramă)
• Muzee de toate tipurile....................................................................
• Centre şi facilităţi culturale...............................................................
• Centre ştiinţifice şi educaţionale.......................................................
• Peisaj rural şi localităţi rurale mici (cătune)....................................
• Altele.................................................................................................
Atracţii speciale
• Evenimente sportive importante şi alte facilităţi .......................................
• Viaţa de noapte.................... ........... ........... ........... ........... ........... ...........
• Parcuri tematice........... ........... ........... ........... ........... ........... ........... ...........
• Grădini botanice şi zoologice........... ........... ........... ...........
• Cazinouri cu jocuri........... ........... ........... ........... ........... ...........
• Alte tipuri........... ........... ........... ........... ........... ........... ........... ...........
Clima
media anuală distribuţia sezonieră
• Temperatura ........ ............. ........................
• Căderi de precipitaţii ...................... ........................
• Umiditatea relativă ........ ............. ........................
• Zile însorite ........ ............. ........................
• Prognoza vânturilor ......... ............. ........................
Calitatea mediului
bună moderată slabă
• Calitatea aerului ..................... ................... ....................
• Calitatea apei . ................ .................... ....................
• Puritatea mediului ................. .................... ....................
• Atractivitatea mediului ................... ..……….. ...………….
• Starea clădirilor şi a spaţiilor publice ............ ................. ....................
• Aglomeraţia ................. .................... ....................
• Alţi factori ................. .................... ....................
Infrastructura
• Căile de acces în zonă:
- aeriene ..................................................................
- navale ...................................................................
- rutiere ..................................................................
- feroviare ................................................................
• Transportul în interiorul zonei (toate tipurile) .................................
• Rezerva de apă .............................................................. ................................................................................
• Capacitatea energetică .................................................
• Gestiunea deşeurilor, apelor menajere .........................
• Deşeuri solide .................................................... ..........
• Telecomunicaţii ............................................................
• Servicii poştale ............................................................. .................................................................................
• Altele (canalizări etc.) ...................................................

7
 Servicii şi facilităţi turistice
• Unităţi de cazare (dimensiuni şi structură), eventual forma de proprietate .................
• Restaurante, tipuri, calitatea acestora .........................................................
• Voiaje şi servicii de călătorie .....................................................................
• Servicii oferite de ghizi ..............................................................................
• Cumpărături (specialităţi, meşteşuguri) la preţuri convenabile .............................................................
• Servicii de informare a turiştilor ................................................................ .........................
• Servicii bancare şi schimb valutar ........................................................................................
• Servicii şi facilităţi medicale ................................................................................................
• Servicii de protecţie şi securitate ..........................................................................................
• Alte facilităţi şi servicii .........................................................................................................
Dezvoltarea resurselor umane
• Calificarea actualilor angajaţi din turism ..............................................................
• Existenţa unor programe şi facilităţi de pregătire în domeniul turistic
• Disponibilitatea viitoarei forţe de muncă calificate ...............................................
• Alte consideraţii legate de dezvoltarea resurselor umane ....................................
Factori ce influenţează dezvoltarea turismului
• Piaţa turistică existentă şi cea potenţială ......................................
• Costurile şi avantajele călătoriilor spre zona respectivă
• Destinaţiile concurente ..................................................................
• Sentimentul de comunitate insuflat turistului ...............................
• Stabilitatea politică ........................................................................
• Capacităţile financiare şi organizaţionale .....................................
• Siguranţa şi securitatea publică ....................................................
• Sănătatea publică, igiena şi salubrizarea ......................................
• Alţi factori de influenţă ..........................................................................................................

PLANIFICAREA DEZVOLTĂRII TURISMULUI URBAN

În organizarea turismului pe plan local, autorităţile pot opta pentru planificarea strategică. In momentul când începe
planificarea, trebuie luate în considerare toate componentele turismului: atracţiile şi activităţile- turistice, condiţiile
de cazare, alte facilităţi şi servicii turistice, transportul, elementele de infrastructură şi elementele instituţionale.
Planificarea turistică se realizează sistematic, parcurgând următoarele etape:
• pregătirea studiului, care să includă descrierea termenilor de referinţă pentru proiectul de planificare;
• determinarea obiectivelor de dezvoltare turistică;
• examinarea amănunţită şi evaluarea tuturor elementelor relevante;
• analizarea şi sintetizarea informaţiilor cercetate;
• formularea politicii turistice şi a planului;
• formularea altor recomandări;
• implementarea şi managementul.
Planificarea implementării proiectelor turistice trebuie să fie realizată sistematic, respectând succesiunea etapelor
proiectului: identificarea, analiza şi selecţia, planificarea şi fezabilitatea, organizarea dezvoltării, finanţarea,
implementarea şi managementul.
Procedura de evaluare a impactului asupra mediului înconjurător trebuie aplicată tuturor proiectelor turistice pentru
a exista certitudinea că acestea vor aduce beneficii în zona în care vor fi aplicate, şi nu vor genera serioase
probleme socio-economice sau de mediu.
Autorităţile locale trebuie să determine şi să adopte principiile planificării, standardele de dezvoltare şi proiectul
pentru facilităţile turistice oferite, astfel încât acestea să se integreze şi să nu genereze probleme de mediu.
Standardele de dezvoltare depind de anumiţi factori: densitatea, înălţimea maximă a clădirilor, fundaţia,
amplasamentul, peisajul, parcările, indicatoarele de control, accesul publicului, liniile de metrou şi alte utilităţi.
8
 Pe coastele maritime, construirea unei fundaţii adecvate clădirilor este un aspect esenţial. De mare importanţă este
realizarea unei arhitecturi corespunzătoare, a unui peisaj şi a unui design atractiv al facilităţilor oferite. Standardele de
calitate pentru facilităţile şi serviciile turistice trebuie să fie adoptate şi administrate corespunzător pentru a garanta că
aceste facilităţi corespund standardelor în vigoare şi se ridică la nivelul aşteptărilor turiştilor.

Abordări ale planificării

Planificarea înseamnă organizarea viitorului astfel încât să se atingă anumite obiective. Ea oferă o bază pentru
luarea de decizii privind acţiunile din viitorul apropiat, în cazul turismului, planificarea are scopul de a aduce anumite
beneficii socio-economice societăţii, dar totodată şi de a menţine durabilitatea sectorului turistic.
Planificarea turistică poate fi încorporată în planificarea generală a unei zone şi, dacă acest lucru este realizat,
turismul va fi prin efect de consecinţă integrat în rândul sectoarelor dezvoltate, în mod frecvent însă, planificarea
turistică este realizată separat, pentru că are în vedere obiective distincte şi specifice, cum ar fi dezvoltarea turistică
sau îmbunătăţirea şi dezvoltarea obiectivelor turistice deja existente.
Planurile sunt de obicei realizate pe o anumită perioadă de timp şi stabilesc direcţiile de dezvoltare şi asigură
monitorizarea progreselor înregistrate de sectorul turistic, în mod uzual, planurile sunt realizate pentru o perioadă
lungă de timp, în medie de 15 ani, putând să varieze între 10 şi 20 ani.
În cadrul unei planificări pe termen lung, se fac recomandări privind proiectele de dezvoltare şi acţiunile care
trebuie îndeplinite şi pe o perioadă scurtă de timp sau în perioada imediat următoare, în primii cinci ani de la
elaborarea planului.
Unele autorităţi locale pot considera această perioadă de timp ca fiind cuprinsă între doi şi trei ani.
Recomandările pot fi făcute şi pentru o perioadă medie, cuprinsă între cinci şi zece ani.
Există câteva abordări privind planificarea turistică:
• Abordarea continuă şi flexibilă. Planul trebuie să fie sensibil la modificarea circumstanţelor, dar orice
schimbare necesară trebuie făcută în direcţia realizării obiectivelor de dezvoltare şi a conceptelor turismului
durabil, în mod curent, recomandările pe termen scurt furnizează informaţii care se dirijeze precis dezvoltarea în
perioada imediat următoare, în timp ce recomandările pe termen lung sunt mai generale şi vor fi specificate ulterior,
bazându-se pe circumstanţele dominante la acea dată.
• Abordarea cuprinzătoare. În procesul de planificare trebuie avute în vedere toate aspectele şi componentele
sectorului turistic: atracţiile şi activităţile turistice, cazarea, alte facilităţi şi servicii turistice, transportul, elementele de
infrastructură şi elementele instituţionale.
• Abordarea integrată. Turismul este considerat un sistem prin el însuşi, iar sectorul turistic este integrat în
cadrul politicilor şi planurilor de dezvoltare dintr-o zonă, planurile locale fiind la rândul lor parte integrantă a
politicilor şi planurilor turistice la nivel naţional şi regional.
• Abordarea ambientală şi durabilă. Planificarea turismului trebuie să ţină cont de mediul înconjurător, astfel
încât să se asigure conservarea resurselor naturale şi culturale ale acestuia, iar dezvoltarea turistică să nu genereze un
impact negativ asupra mediului natural sau asupra mediului sociocultural; să fie menţinută sau îmbunătăţită calitatea
generală a mediului înconjurător din zonă, beneficiile aduse de turism să fie cunoscute în comunitate, iar nivelul de
satisfacţie a turiştilor să fie menţinut.
• Abordarea bazată pe comunitate. În măsura în care este posibil, ar trebui să existe o implicare majoră din
partea comunităţilor locale în planificarea şi dezvoltarea turistică, beneficiile se vor răsfrânge astfel asupra acestor
comunităţi locale, inclusiv asupra minorităţilor şi grupurilor defavorizate.
• Abordarea pragmatică. Turismul trebuie planificat astfel încât dezvoltarea să aibă loc în mod real, iar metodele
de implementare avute în vedere să nu compromită politicile şi obiectivele de dezvoltare pe termen lung.
• Abordarea bazată pe planificarea strategică. Planificarea strategică se concentrează în principal pe
identificarea şi rezolvarea problemelor imediate. Această abordare este folosită în situaţiile în care au loc frecvent
schimbări şi turismul trebuie să facă faţă schimbărilor organizaţionale. Această abordare este mult mai puţin cuprinzătoare
decât planificarea pe termen lung, dar poate fi mai eficient utilizată în cadrul politicilor şi al planificării pe termen lung.
De exemplu, un plan realizat pe termen lung de cele mai multe ori include programe de acţiune pe termen scurt sau mediu,
ca faze intermediare.

9
 Componentele planificării turistice
Sectorul turistic include mai multe componente (mediul natural, cultural şi socio-economic, atracţiile şi activităţile
turistice, cazarea, alte servicii şi facilităţi turistice, componentele instituţionale, infrastructurile, transportul) care trebuie
cunoscute şi înţelese, planificate cu mare atenţie şi dezvoltate într-o manieră integrată, dacă se doreşte dezvoltarea cu
succes a turismului într-o comunitate.

• Pieţele turistice
Presupun totalitatea turiştilor existenţi sau potenţiali care vizitează zona. Aceste pieţe pot fi internaţionale, naţionale
sau regionale sau o combinaţie a acestora. Unele pieţe pot fi de interes turistic general, în timp ce altele pot fi de interes
special şi care caută să satisfacă doar anumite solicitări. Pieţele turistice includ şi persoanele care călătoresc în interes de
afaceri, în dezvoltarea turismului, utilizarea de către localnici a atracţiilor turistice, facilităţilor, serviciilor şi a infrastructurii
turistice, trebuie considerată o componentă importantă.
• Atracţiile şi activităţile turistice. Pentru a-i determina pe turişti să viziteze zona, atracţiile şi activităţile turistice
trebuie să fie disponibile. Atracţiile pot fi naturale (parcurile naturale, zonele marine, plajele), arheologice şi istorice,
culturale (arta, agrementul, meşteşugurile, stilurile de arhitectură tradiţionale, activităţile economice, obiceiurile şi ritualurile
tradiţionale, zonele amenajate ca parcuri tematice şi unele evenimente cum ar fi târguri, festivaluri şi competiţii sportive).
Multe dintre acestea pot fi dezvoltate ca atracţii turistice.
• Cazarea
Un turism competitiv presupune existenţa hotelurilor şi a altor tipuri de facilităţi, unde turiştii să poată rămâne
peste noapte. Spaţiile de cazare includ de multe ori restaurante şi alte servicii turistice. Uneori, cazarea în clădiri vechi
sau neobişnuite poate fi o atracţie turistică prin ea însăşi. Când nu este posibilă cazarea, turiştii pot vizita o zonă doar
într-o călătorie de o zi. Oricum, pentru unele comunităţi locale chiar şi călătoriile de o zi pot genera beneficii.
• Alte facilităţi şi servicii turistice
Serviciile turistice sunt oferite ca aranjamente turistice sau ca servicii şi facilităţi suplimentare ca, de exemplu,
servicii de informare, restaurante şi alte tipuri de localuri în care se poate servi masa sau se poate bea, servicii şi
facilităţi poştale, facilităţi şi servicii medicale pentru turiştii care se îmbolnăvesc în timpul călătoriei, servicii bancare
şi de schimb valutar, magazine care desfac cu amănuntul mărfuri la preţuri convenabile, obiecte de artizanat şi
suveniruri, galerii de artă şi magazine de antichităţi şi alte servicii specializate cum sunt croitoria şi serviciile
personale. Siguranţa publică adecvate este esenţială în zonele turistice pentru a proteja turiştii împotriva actelor
criminale şi teroriste. De asemenea, trebuie luate măsuri adecvate pentru asigurarea sănătăţii publice şi pentru a
preveni bolile cauzate de mediul înconjurător.
• Transport
Un transport adecvat care să asigure accesul în zona turistică şi o reţea funcţională de transport care să deservească toate
punctele de atracţie turistică şi facilităţile din zonă sunt esenţiale. Transportul poate fi aerian, pe uscat (rutier, feroviar) sau pe
apă (ocean, lac, râu). Transportul include atât echipamente, cât şi servicii specifice capacităţii şi claselor avioanelor, trenurilor
şi autobuzelor, la rutele şi orarul mijloacelor de transport şi la eficienţa serviciilor oferite.
• Alte elemente de infrastructură
Aceste elemente de infrastructură necesare pentru a servi turiştii se referă la furnizarea de apă potabilă, energie electrică,
gestionarea corectă a deşeurilor (apă menajeră şi deşeuri solide - colectare, tratament, eliminare) şi existenţa unei reţele de
telecomunicaţii. Uneori, acestea sunt furnizate în zonele cu facilităţi turistice de către operatorii turistici, dar, normal, ele
trebuie realizate de către autorităţile locale sau companiile publice.
• Componente instituţionale
Pentru dezvoltarea şi conducerea turismului sunt necesare diverse tipuri de componente instituţionale. Acestea se referă la
educarea şi instruirea personalului pentru eficientizarea activităţii acestuia (dezvoltarea resurselor umane), marketing şi
promovare a destinaţiilor turistice, a atracţiilor şi facilităţilor oferite de acestea, standardele şi mecanismele de reglementare
pentru facilităţile şi serviciile turistice inclusiv folosirea terenului şi controlul mediului. Se mai includ aici şi mecanismele
financiare de încurajare a investiţilor necesare pentru dezvoltarea turismului. Structurile organizaţionale pentru turism sunt
esenţiale şi includ atât organizaţiile guvernamentale de turism, cât şi comitetele şi asociaţiile întreprinderilor din turismul privat.
Planificarea turistică la orice nivel trebuie să ia în considerare toate aceste componente asigurându-se astfel
caracterul cuprinzător şi integrat.

10
 Procesul planificării turistice
Pentru a putea fi considerată eficientă, planificarea turistică trebuie realizată sistematic.
Procesul de planificare variază, în funcţie de tipul de planificare şi de condiţiile locale, dar în general urmăreşte
următoarele etape:
• pregătirea studiului;
• determinarea obiectivelor de dezvoltare;
• cercetările şi evaluările;
• analizele şi sintezele;
• formularea politicii şi a planului;
• recomandările;
• implementarea şi managementul.
1. Pregătirea studiului
În primul rând, se realizează un studiu de prefezabilitate (evaluarea resurselor) şi, dacă concluziile sunt pozitive,
autorităţile locale vor demara procesul de planificare turistică. Următorul pas este stabilirea termenilor de referinţă ai proiec-
tului şi selectarea echipei care va realiza proiectul. Pentru un studiu cuprinzător, este necesar un colectiv complex, care să
includă specialişti în planificare, marketing, în analiza economică şi financiară, care să aibă în vedere atât consideraţii
socioculturale şi de mediu, cât şi de infrastructură, în funcţie de tipul zonei turistice, ar putea fi necesari şi alţi specialişti (ex.
ghizi montani, antrenori de sporturi nautice).
2. Determinarea obiectivelor de dezvoltare turistică
Obiectivele reprezintă ceea ce se aşteaptă să fie atins prin dezvoltarea turismului, în mod obişnuit, obiectivele
combină şi echilibrează factorii economici, factorii de mediu şi cei socioculturali şi întotdeauna trebuie să includă şi
conceptul de durabilitate. Acestea sunt determinate într-o formă preliminară la începutul proiectului şi sunt
perfecţionate mai târziu, pe baza concluziilor la care s-a ajuns în timpul procesului de planificare. Obiectivele trebuie
să fie stabilite printr-o cooperare cu localnicii şi cu liderii acestora, dar şi cu autorităţile guvernamentale.
3. Cercetările şi evaluările
Cercetările şi evaluările au un caracter complex şi se referă în general la:
• caracteristicile ambientale, economice, social-culturale ale zonei, cele legate de folosirea terenului şi dreptul de proprietate
asupra pământului. Dreptul de proprietate asupra terenului oferă clarificări privind disponibilitatea zonei pentru dezvoltare;
• resursele turistice, atracţiile şi activităţile turistice existente sau potenţiale. Evaluarea resurselor turistice
trebuie să includă şi gradul de accesibilitate la punctele de atracţie. De asemenea, trebuie evaluată şi calitatea globală a
mediului din zona turistică.
• nivelul de dezvoltare turistică existent, care include cazarea şi alte facilităţi şi servicii turistice. Este importantă
evaluarea nivelului calităţii facilităţilor şi serviciilor turistice disponibile.
• pieţele turistice actuale şi potenţiale şi formele de turism practicat. Dacă turismul este deja implementat, atunci
cercetarea va avea în vedere numărul de sosiri ale turiştilor, pentru a determina caracteristicile şi atitudinea acestora
faţă de atracţiile turistice deja existente, de activităţile, facilităţile şi serviciile oferite, dar şi de volumul şi natura
cheltuielilor turistice din zonă.
• modalităţile de transport existente şi planificate pentru accesul la zonă şi în interiorul ei. Atât facilităţile de transport, cât
şi serviciile asociate sunt cercetate pentru a se determina frecvenţa şi capacitatea de transport a firmelor specializate.
• alte elemente de infrastructură deja existente şi planificate: aprovizionarea cu apă, energie electrică, gestionarea
deşeurilor şi reţeaua de telecomunicaţii.
• politicile actuale de dezvoltare şi planurile zonale, regionale şi naţionale. Includ atât politicile şi planurile de
dezvoltare generală, cât şi pe cele referitoare doar la turism.
• componentele instituţionale ale turismului. Se referă la disponibilitatea forţei de muncă calificate de a lucra în
turism, dar şi la existenţa unor programe de instruire şi pregătire în domeniul turistic; structuri organizatorice
publice şi private pentru turism, legislaţie referitoare la turism (standardele de calitate a facilităţilor turistice,
controlul modului de folosire a terenului şi protejarea mediu lui ambiant), capitalul financiar disponibil pentru investiţii
în domeniul turistic şi orice mecanism financiar menit să atragă investiţii.
Atracţiile turistice sunt inventariate cu precizie, catalogate şi evaluate. Ele sunt clasificate în funcţie de natura, moştenirea
istorică şi culturală şi de caracteristicile specifice zonei, regiunii sau ţării. De obicei, ele sunt cunoscute ca atracţii turistice
primare (caracteristicile care îi pot determina pe turişti să viziteze zona) şi atracţii secundare (caracteristicile care completează
atracţiile primare şi care îi pot face pe turişti să stea mai mult în zonă). Sunt evaluaţi şi alţi factori care influenţează turismul:
stabilitatea politică, sănătatea şi siguranţa publică şi efectele concurenţei dintre destinaţii.

11
 4. Analizele şi sintezele
Toate elementele cercetate sunt analizate dintr-o perspectivă integrată şi complexă (sinteza planificării), astfel încât să se
pună în evidenţă relaţiile care există între ele.
Este foarte important să se analizeze atent pieţele turistice în raport cu tipurile de atracţii şi activităţile ce pot fi puse la
dispoziţia turiştilor şi a altor componente ale produsului turistic, în loc să se elaboreze un grafic al sosirilor de turişti, lucru
dificil de realizat dacă în zonă se desfăşoară o activitate turistică redusă sau nu există o activitate turistică, formularul poate fi
folosit pentru a stabili obiectivele de piaţă.
Interpretarea informaţiilor obţinute va indica numărul şi tipul turiştilor care pot fi atraşi în zonă, dacă sunt implementate
recomandările din planul turistic, îmbunătăţirile aduse atracţiilor, facilităţilor, serviciilor, transportului şi altor infrastructuri şi
programele promoţionale.

Formular de analiză a resurselor turistice

Acest formular poate fi folosit pentru un inventar preliminar al fiecărei resurse turistice naturale, culturale, istorice şi de agrement care poate atrage
turişti în comunitate sau în regiune.
Numele resursei: ......................
Localizare:...
Tipul şi descrierea:.........
• Starea actuală...
• îmbunătăţirile planificate...
• îmbunătăţirile necesare...
Caracteristici deosebite:...
Când resursa este accesibilă pentru turişti?....
• în timpul anului?....
• în timpul săptămânii?...
Cine o vizitează acum? Identificaţi tipul de vizitator, locul de origine şi numărul vizitatorilor pe sezon .............................
Ce fel de transport este disponibil între zona turistică şi locul de origine al turistului?
• Intern.....
• Internaţional....
Pe unde intră turiştii străini în ţară?...
Ce alte facilităţi şi servicii există în zona turistică în acest moment? .........................
Numele serviciului sau facilităţii.....................
Numele proprietarului ......................
Adresa ..................
Telefonul.....................
Cine este responsabil pentru:
• Dezvoltare....
• Conservare .......
• Promovare .......
Ce alte resurse turistice sunt în apropiere? .............................
Se află această resursă pe itinerarul vreunui tur? (explicaţi) ...........................
Evaluaţi pe scurt această resursă:.......................
• Din punct de vedere al atractivităţii .......
• Din punct de vedere al capacităţii de transport............
• Din punct de vedere al compatibilităţii cu planurile regionale şi naţionale ...............

Proiectarea necesarului de cazare

Sunt redate mai jos formulele pentru calcularea necesarului de cazare şi un exemplu pentru determinarea cererii medii anuale şi a cererii din perioada de
vârf de sezon. Acest exemplu corespunde doar unui singur tip de piaţă turistică şi de cazare. Formula trebuie aplicată fiecărei pieţe turistice în parte şi trebuie să
aibă în vedere toate tipurile de cazare, pentru a putea determina necesarul de cazare pe toată zona. Este importantă calcularea cererii din perioada de vârf, pentru
a determina necesarul maxim:
• Cererea de paturi:
Nr. turişti într-o anumită perioadă x nr. mediu de înnoptări....
Nr. înnoptărilor în perioada de timp x grad de ocupare a cazării
De exemplu, pentru calcularea cererii anuale de paturi:
100.000 turişti pe an x 10 nopţi/365 zile x 75% grad de ocupare = 1.000.000/274 = 3.650 paturi
De exemplu, pentru calcularea cererii de paturi din perioada de vârf de sezon:
50.000 turişti/4 luni x 10 nopţi/120nopţi x 95% grad de ocupare = 500.000/114 = 4.386 paturi
12
 • Cererea de camere:
Nr. de paturi solicitate:
Media de ocupare a camerelor (număr de persoane per cameră)...........
De exemplu, pentru calcularea cererii anuale de camere: 3.650 paturi /1,7 persoane /cameră = 2.147 camere
De exemplu, pentru calcularea cererii de paturi din perioada de vârf: 4.386 paturi /1,7 persoane/cameră = 2.580 camere
Trebuie să se ţină seama şi de procentul de turişti care stau în locuri de cazare necomerciale, cum ar fi înnoptarea la prieteni sau rude. Dacă acest procent este,
de exemplu 5%, atunci procentajul ar trebui să fie dedus din calcularea cererii de paturi şi de camere.
Dacă factorul sezonalitate este mare, aşa cum este indicat în acest exemplu, atunci decizia trebuie să fie astfel luată, încât să ofere suficiente locuri de cazare care
să acopere întreaga cerere din perioada de vârf, lucru care va duce fie la reducerea gradului de ocupare anual, fie la insuficiente locuri de cazare pentru cererea din
perioada de vârf. Cea mai bună soluţie este reducerea factorului de sezonalitate a cererii.

Baza de date necesară pentru calcularea necesarului de cazare, trebuie să aibă în vedere şi durata medie a sejurului
turiştilor, dar şi date necesare calculării necesarului pentru alte tipuri de facilităţi turistice, servicii şi alte elemente de
infrastructură turistică. De asemenea, pentru proiectarea impactului economic pe care îl are turismul în viitor, se
folosesc date anticipate privind cheltuielile turiştilor.
Capacitatea de primire nu este un instrument foarte precis, dar furnizează date pe baza cărora se poate estima
nivelul optim de dezvoltare şi de utilizare a atracţiilor, facilităţilor şi serviciilor. Capacitatea de primire se bazează
pe conceptul menţinerii nivelului de dezvoltare turistică sau de valorificare a unei zone în scop turistic.
Capacitatea de primire:
• nu trebuie să ducă la deteriorarea serioasă a mediului sau la apariţia unor probleme socioculturale sau
economice în zona turistică;
• nu trebuie percepută de către turişti ca fiind cauza pentru care nu se simt bine în zonă.
Conceptul de capacitate de primire este un indicator relativ şi nu unul absolut. De exemplu, două zone de
litoral cu caracteristici naturale similare pot avea o capacitate de primire diferită, în funcţie de pieţele cărora se
adresează şi de nivelul şi tipul facilităţilor şi infrastructurii turistice deja existente în fiecare dintre cele două zone.
Dezvoltarea conduce la unele modificării ale mediului, dar o abordare rezonabilă şi realistă are în vedere
nedepăşirea nivelurilor acceptabile de schimbare, astfel încât resursele să fie conservate şi dezvoltarea turistică să
fie reală şi susţinută. Sezonalitatea este în mare măsură cauza saturaţiei, aceasta putând fi atinsă (sau depăşită) în
timpul perioadei de vârf a sezonului. Analiza capacităţii de primire presupune evaluarea factorilor fizici, economici,
socioculturali şi de infrastructură, şi a impactului acestora asupra comunităţii şi turiştilor.
În acest stadiu al procesului de planificare este utilă identificarea oportunităţilor de dezvoltare care să fie valorificate şi
constrângerile care să fie atenuate. Analiza SWOT este o metodă eficientă de studiere a oportunităţilor şi constrângerilor, mai
ales în cazul planificării strategice (punctele tari, punctele slabe, oportunităţile şi ameninţările) şi în turism.
Exemplu de matrice pentru evaluarea planurilor strategice alternative
FACTORI DE EVALUARE GRAD DE EVALUARE
Alternativa 1 Alternativa 2 Alternativa 3 Comentariu
Care reflectă politica globală de dezvoltare naţională, regională, locală
Care reflectă obiectivele globale la nivel naţional, regional şi local
Care optimizează beneficiile economice globale la un cost rezonabil
Care furnizează forţa de muncă necesară şi creşte venitul comunităţilor locale
Care furnizează oportunităţi întreprinzătorilor locali pt. înfiinţarea de întreprinderi turistice

Care ajută la dezvoltarea economică a zonelor slab dezvoltate

Care furnizează atracţii turistice, facilităţi şi servicii care pot fi folosite şi de către localnici
Care nu încalcă prioritatea altor resurse importante ale zonelor
Care minimizează impactul socio-cultural negativ
Care ajută la conservarea monumentelor arheologice/ istorice
Care ajută la revitalizarea artei tradiţionale şi meşteşugurilor
Care nu conduc la dezmembrarea formelor de folosire a terenului şi a amplasamentelor
Care minimizează impactul negativ asupra mediului
Care întăresc conservarea mediului şi dezvoltarea parcurilor
Care asigură folosirea la maximum a infrastructurii existente
Care asigură folosirea la maximum în multiple scopuri a unei infrastructuri noi
Care oferă oportunităţi pentru realizarea dezvoltării

13
 Listă a factorilor de evaluare sintetizată mai sus este doar un exemplu dintre numeroase alte tipuri care pot fi folosite, iar factorii de evaluare utilizaţi în realitate vor
depinde de situaţia specifică din fiecare zonă. Matricea de evaluare poate cuprinde şi o scală de la 1 la 5 sau de la 1 la 10, în partea de sus a scalei indicându-se cel mai înalt
nivel care poate fi atins. Cei mai importanţi factori pot avea o pondere numerică mai mare. Coloana comentariilor este importantă pentru consemnarea situaţiilor speciale. De
exemplu, poate fi prevăzută o dezvoltare substanţială a locurilor de muncă, dar şi o migrare mare a forţei de muncă pentru a furniza forţa de muncă.

4. Formularea politicii şi a planului

Pe baza obiectivelor, cercetărilor, analizelor şi sintezelor, este formulată politica de dezvoltare a turismului şi se
întocmeşte schema generală a planului turistic.
Politica turistică se referă la întinderea şi tipul dezvoltării turistice şi la unele considerente speciale, cum ar fi cele
economice, de mediu şi socioculturale.
La nivelul planificării locale, planul fizic poate fi un plan cu o structură pentru o zonă întinsă, şi care se referă la
principalele puncte de acces în zonă, la atracţiile turistice primare şi secundare, la locurile unde turismul trebuie
dezvoltat şi reţeaua de transport, corespondenţa care face legătura cu punctele de atracţie şi zonele de dezvoltare.
Planul fizic poate fi un plan structurat pentru turismul urban, pentru folosirea terenului în staţiuni turistice sau un plan
de utilizare a facilităţilor turistice dintr-o zonă cu atracţii naturale sau istorice.
În mod obişnuit, planurile alternative sunt pregătite şi utilizate ca bază pentru definitivarea planului final, care
optimizează beneficiile şi minimizează problemele. Tabelul de mai sus oferă un model care poate fi folosit pentru
evaluarea planurilor alternative. Uneori, diferite părţi din planurile alternative sunt combinate pentru a structura
planul final optim. Considerentul de bază în evaluarea planurilor alternative este impactul asupra mediului şi impactul
sociocultural, iar planul final va lua în considerare impactul cel mai puţin negativ.

5. Recomandări asupra elementelor din plan

Recomandările se referă la îmbunătăţirile care trebuie aduse atracţiilor, facilităţilor şi serviciilor turistice deja
existente, cadrului instituţional etc. Tot sub formă de recomandări se regăsesc şi standardele de dezvoltare şi
proiectare a facilităţilor turistice. Sunt analizate şi propuse măsurile de protecţie şi intensitatea impactului asupra
mediului natural, sociocultural şi economic.

6. Implementarea şi managementul
Planurile nu au valoare decât dacă sunt alcătuite astfel încât să poată fi aplicate. Realizarea efectivă a
planurilor se referă la programarea dezvoltării, aplicarea standardelor de calitate la facilităţile turistice, reglementările
zonale, mecanismele financiare şi de investiţii etc.
Un element important al procesului de planificare este gradul de implicare a comunităţii în etapele principale ale
planificării şi managementului dezvoltării turistice.
Participarea comunităţii garantează că experienţa şi cunoştinţele localnicilor referitoare la propria zonă sunt
încorporate în cercetări şi analize şi că aspiraţiile comunităţii privind dezvoltarea viitoare sunt integrate în
determinarea obiectivelor de dezvoltare, a politicilor şi a recomandărilor din planuri.
Pentru proiectele turistice, o practică obişnuită constă în înfiinţarea unui comitet de conducere. Acest comitet este
compus din reprezentanţi ai agenţiilor guvernamentale implicate, conducători din sectorul turistic privat şi liderii
comunităţii, în comitet mai pot fi incluşi şi reprezentanţi din partea organizaţiilor profesionale şi religioase şi din partea
organizaţiilor nonguvernamentale. Comitetul coordonează activitatea colectivului de planificare şi în special discută
concluziile şi recomandările, inclusiv revizuirea rapoartelor şi a schiţelor de planificare.
O etapă a procesului de planificare o constituie şi organizarea unor întâlniri publice de prezentare a proiectelor
comunităţilor din zonele respective, pentru ca localnicii şi reprezentanţii să ia la cunoştinţă şi să participe la înfăptuirea
lor. Mass-media locală (radio, TV, ziare şi reviste) poate fi utilizată pentru a difuza informaţii referitoare la planurile
avute în vedere. Implicarea comunităţii în procesul de planificare nu se rezumă doar la consultarea referitoare la
propuneri, ci şi la educarea localnicilor în spiritul planului şi la obţinerea sprijinului lor.
Planurile privind zonele turistice mari trebuie să includă un calendar de dezvoltare pentru următorii câţiva ani. De
obicei, calendarul este elaborat pentru perioade de cinci ani, cu planificare şi programare mai amănunţite pentru
prima parte a perioadei, celelalte etape fiind mult mai generale, avându-se în vedere circumstanţele existente la acea
perioadă. Aşa cum este prezentat mai jos, programul de acţiune efectiv se realizează, de obicei, pentru prima fază a
dezvoltării turistice. După câţiva ani, planul trebuie revizuit şi operate schimbări în funcţie de noua conjunctură, în
orice caz, orice revizuire se va face în direcţia menţinerii durabilităţii turismului.

14
 Procesul de proiectare a dezvoltării turismului urban
Elaborarea unor proiecte specifice, aşa cum sunt cele referitoare la dezvoltarea hotelurilor, staţiunilor şi atracţiilor
turistice, este o componentă foarte importantă a planificării.
În general, procesul de planificare parcurge următoarele etape:
ETAPA I - Identificarea proiectului
Identificarea proiectului este realizată în prealabil, fiind o parte a unui plan cuprinzător de dezvoltare turistică şi a
programului elaborat pentru zona respectivă, în lipsa unui plan pentru zona respectivă, proiectul poate fi derulat
independent, ţinându-se totuşi cont de toate tipurile de dezvoltare turistică avute în vedere în zonă.
ETAPA a Il-a - Examinarea proiectului
Presupune studii de prefezabilitate şi determinarea măsurii în care proiectul propus este realizabil sau nu. Dacă se
stabileşte că acesta este nerealizabil, atunci el este abandonat şi este luat în considerare un alt tip de proiect.
ETAPA a III-a - Analiza proiectului şi analiza de fezabilitate
în această etapă se realizează analiza pieţei, analiza economico-financiară şi a fezabilităţii proiectului şi
evaluarea impactului asupra mediului şi a impactului social. Dacă proiectul este considerat nerealizabil sau dacă el
va produce un impact inacceptabil, arunci proiectul este abandonat sau este modificat substanţial.
ETAPA a IV-a - Organizarea proiectului
Pentru punerea în practică a proiectului poate fi folosită o structură organizatorică deja existentă, publică sau privată.
Uneori, cea mai bună soluţie este crearea unei organizaţii noi, care să reprezinte atât sectorul public, cât şi cel privat.
ETAPA a V-a - Finanţarea proiectului
Etapa aceasta presupune promovarea proiectului, măsuri pentru stimularea investiţiilor şi mobilizarea de fonduri.
ETAPA a Vl-a - Implementarea proiectului
Proiectul este realizat efectiv, personalul este recrutat şi pregătit să lucreze în noile facilităţi turistice.
ETAPA a Vll-a - Managementul proiectului
Managementul proiectului este un proces continuu şi include promovarea pieţelor turistice şi menţinerea în
condiţii optime a facilităţilor turistice.
Prin intermediul proiectului şi prin procesul managerial trebuie menţinută o strânsă legătură cu comunităţile
locale. Această cooperare este importantă pentru a fi siguri că localnicii au înţeles conceptul care stă la baza
proiectului, planului şi programului de dezvoltare, că sunt de acord cu ele şi că sunt conştienţi că vor beneficia de
pe urma proiectului.
1. Evaluarea impactului proiectelor turistice asupra mediului înconjurător
Abordarea ambientală a planificării şi încorporarea măsurilor de protejare a mediului în procesul de
planificare va preveni apariţia a numeroase probleme legate de mediu. Este important ca o evaluare a impactului
asupra mediului să fie făcută pentru fiecare proiect specific de dezvoltare turistică. Evaluarea impactului asupra
mediului presupune examinarea unui proiect de dezvoltare propus, luând în considerare posibilul impact pe care
acesta îl poate avea asupra mediului înconjurător (inclusiv impactul sociocultural şi economic), şi asigurarea că
nici un impact negativ serios nu va rezulta din dezvoltare. Dacă este previzibil un impact negativ serios, atunci
proiectul trebuie refăcut, iar dacă nu este posibilă evitarea apariţiei impactului negativ proiectul trebuie
abandonat. Chiar dacă un proiect poate genera beneficii economice substanţiale, el poate cauza probleme de
mediu sau sociale inacceptabile, şi de aceea nu trebuie aprobat înainte de efectuarea modificărilor necesare. Cele
mai multe ţări sau regiuni au adoptat o legislaţie de protejare a mediului şi o procedură de evaluare a impactului
asupra mediului. Dacă zona turistică nu are stabilită o astfel de procedură, atunci ea ar trebui să adopte una care să se
potrivească specificului local. Există numeroase modele de proceduri de evaluare a impactului asupra mediului
disponibile pe plan internaţional.
2. Standarde de dezvoltare şi design pentru facilităţile turistice
Un aspect esenţial al planificării turistice locale este garantarea faptului că facilităţile turistice (hoteluri, restaurante
şi alte facilităţi privind vizitarea atracţiilor turistice) sunt situate în locuri accesibile şi au o arhitectură corespunzătoare.
Aceste considerente determină, în mare măsură, caracterul fizic al facilităţilor, modul lor de dezvoltare în perioada
imediat următoare şi măsura în care dezvoltarea turistică este integrată în mediul natural şi cultural. De asemenea, ele
împiedică apariţia a numeroase probleme care pot rezulta din dezvoltarea turismului. Standardele influenţează atât nivelul
de satisfacţie a turiştilor, cât şi calitatea şi caracteristicile mediului înconjurător.
Stabilirea şi aplicarea unor standarde adecvate de dezvoltare şi proiectare sunt necesare pentru orientarea modului
de dezvoltare a facilităţilor. Autorităţile locale stabilesc standardele şi datele orientative, revăd cerinţele de dezvoltare,
pentru a stabili concordanţa cu cele propuse. Standardele de dezvoltare şi proiectare, în mod normal, trebuie incluse în
planurile locale, zonale şi arhitecturale, în unele ţări, aceste standarde sunt stabilite de către guvernele naţionale sau
regionale. Când în zonă nu există planuri de regulamente locale, standardele de dezvoltare şi de proiectare propuse pot fi
adoptate în mod separat de către autorităţile locale şi incluse în planurile turistice.
15
 3. Planificarea amplasării
Indică localizarea exactă a clădirilor şi a altor structuri şi ariile peisagistice de conservare a zonelor ce vor fi
dezvoltate, ceea ce implică o serie de consideraţii de bază:
• Evitarea riscurilor de mediu care pot avea efecte asupra facilităţilor înseşi sau asupra mediului local.
Situaţiile cele mai riscante sunt alunecările de teren, în special pentru clădirile construite pe dealuri şi cu sol
instabil şi cele aflate în zone joase, cu inundaţii şi mlaştini. De asemenea, poate fi periculoasă şi dezvoltarea
zonelor situate în apropierea plajelor şi a coastelor maritime deoarece există posibilitatea apariţiei unor valuri
mari şi a eroziunii coastei. Locurile care se află în bătaia vânturilor puternice, erupţiilor vulcanice şi cutremurelor
pot prezenta serioase riscuri pentru dezvoltarea turistică. Zonele foarte riscante nu ar trebui dezvoltate sub nici o
formă, ci trecute în categoria zonelor conservate. Zonele mai puţin riscante trebuie dezvoltate cu multă atenţie pe baza
unei planificări corespunzătoare a locului, a standardelor de dezvoltare şi a metodelor de construire a clădirilor.
• Menţinerea unor relaţii urbanistice adecvate între clădirile şi grupurile de clădiri ale zonei şi zonele de
recreere, peisaj şi zonele conservate.
• Menţinerea planurilor şi a coridoarelor de vizibilitate către obiectivele care prezintă atracţie vizuală.
Menţinerea planurilor de vizibilitate se referă la asigurarea vizibilităţii deasupra unui anumit nivel de
înălţime şi la păstrarea unor privelişti clare între clădiri şi alte structuri cum ar fi plaje atractive, vederi ale coastei şi
ale apei şi peisaje montane deosebite.
4. Standarde de dezvoltare
Sunt aplicabile în cazul unei dezvoltări controlate a facilităţilor turistice. Standardele de dezvoltare aplicate în
întreaga lume pentru facilităţile turistice şi la dezvoltare în general se referă la:
• Densitatea dezvoltării, determină în mare parte caracterul zonelor turistice.
Densitatea în ceea ce priveşte hotelurile se exprimă prin numărul de camere pe acru sau pe hectar. Densitate
scăzută au căsuţele şi clădirile cu un singur etaj, situate în plin peisaj. Densitate medie, în mod normal, au clădirile
cu două etaje încă înconjurate de peisaj. O densitate mare indică clădirile cu aproximativ patru etaje, iar densitatea
foarte mare se referă la clădirile înalte cu spaţiu limitat între ele. Formele de cazare specifice turismului ecologic, de
exemplu, au o densitate mică. Staţiunile mici, de cele mai multe ori, au o densitate scăzută şi medie. Staţiunile
mari sunt cuprinse între nivelurile de densitate medie şi cele de densitate mare, astfel încât există o zonă
suficient de mare destinată facilităţilor de recreere şi peisajului pentru a menţine un mediu ambiant asemănător
unui parc, însă oferind, în acelaşi timp, destule unităţi de cazare pentru a face staţiunile profitabile şi din
punct de vedere economic. Hotelurile din zona urbană au, de obicei, o densitate mare.
• Controlul înălţimii clădirilor este, de asemenea, important în exprimarea caracteristicilor de dezvoltare şi
integrarea lor în mediul natural, în multe zone înălţimea maximă a clădirilor este stabilită la patru etaje (în jur de
15 metri), astfel încât acestea să fie sub nivelul pomilor celor mai înalţi.
• Amplasarea mai retrasă a clădirilor faţă de marginile zonei, străzile principale, linia ţărmului este
necesară pentru a menţine un spaţiu deschis şi un peisaj atrăgător în jurul clădirilor şi pentru a oferi intimitate.
Amplasarea faţă de plajă şi de linia ţărmului este foarte importantă pentru a menţine aspectul natural al liniei
ţărmului, a permite existenţa unui suficient spaţiu pentru folosirea plajei şi accesul publicului de-a lungul coastei şi
pentru prevenirea deteriorării clădirilor în cazul eroziunii coastei sau inundaţiilor cauzate de furtunile de pe mare.
In cazul staţiunilor de pe litoral, clădirile principale sunt amplasate în mod obişnuit la 50 metri faţă de linia ţărmului.
• Standardele referitoare la proporţia între suprafeţele locuibile şi acoperirea cu clădiri a locului permit
menţinerea dezvoltării în limite rezonabile. Raportul suprafeţelor locuibile se referă la raportul între suprafaţa
totală locuibilă a clădirii, care include toate etajele şi suprafaţa totală a zonei. O acoperire maximă de 20-25% este
considerată adecvată pentru staţiunile cu standard înalt de calitate, cu densitate medie, pentru că acestea
permit un spaţiu amplu pentru suprafeţe cu facilităţi de recreere, suprafeţe cu peisaje şi suprafeţe de conservare.
• Parcările aflate în jurul hotelurilor trebuie să fie destul de mari pentru a permite accesul unui număr mare de
autovehicule, atât cele ale angajaţilor, cât şi de cele ale oaspeţilor, în mod normal, parcările trebuie să includă şi
spaţii largi pentru autocarele turistice.
Accesul publicului pe plajă, pe ţărm şi în alte zone importante, ar trebui să fie liber, pentru ca localnicii să
poată beneficia de farmecul obiectivelor turistice. Totuşi, trebuie menţinut un control moderat al accesului,
pentru a asigura securitatea publică şi a preveni hărţuirea turiştilor de către comercianţii de pe plajă.
În staţiuni şi zone turistice ar trebui instituită şi întărită supravegherea indicatoarelor publicitare.
Indicatoarele publicitare neatractive, mari şi impropriu amplasate, pot distrage atenţia de la aspectul zonei turistice,
excepţie făcând zonele urbane. Realizarea indicatoarelor publicitare se referă la stabilirea tipului lor, la amplasarea,
mărimea, materialele folosite şi iluminatul nocturn. Adesea, nu este permisă publicitatea prin indicatoare
amplasate în zonele turistice, ci doar indicatoare de identificare şi direcţionare.
16
 Realizarea reţelelor de servicii publice în subteran (curent electric şi telefon) poate păstra aspectul zonei
turistice, prin renunţarea la reţelele de suprafaţă, care dau un aspect neplăcut zonei. Costul iniţial al acestei operaţiuni
este mai mare decât acela al instalării reţelelor de suprafaţă, dar costurile de exploatare sunt mai mici, mai ales în
zonele în care predomină vânturile puternice.

5. Proiectul arhitectural al facilităţilor turistice

Stabileşte caracterul imediat al mediului turistic. Standardele de proiectare ar trebui să permită arhitectului să-
şi manifeste creativitatea, însă cu respectarea unor principii de bază:
• Utilizarea stilurilor şi motivelor tradiţionale sau cu caracter istoric este importantă pentru ca
respectivele clădiri să reflecte mediul cultural caracteristic şi pentru ca turistul să-şi dea seama de unicitatea
zonei. Acest lucru este valabil pentru unele staţiuni şi zone rurale. Hotelurile din zona urbană utilizează,
deseori, stiluri arhitecturale contemporane.
• Acoperişurile sunt un element principal al proiectării arhitecturale, exprimând caracterul clădirilor, în
special atunci când sunt de înălţime medie şi mică.
• Utilizarea materialelor de construcţii locale ajută la respectarea stilurilor arhitecturale locale şi aduce
beneficii zonei în care sunt produse materialele.
• În proiectarea zonei trebuie să se ţină cont şi de mediul înconjurător, de exemplu, proiectarea unor
holuri de hotel în aer liber pentru ventilaţie naturală şi pentru vizibilitatea peisajului.
Amenajarea facilităţilor turistice, în special facilităţile de vizitare a atracţiilor turistice, ar trebui să aibă în
vedere utilizarea acestor facilităţi şi de către persoanele cu handicap şi de către angajaţi. Din ce în ce mai multe
persoane cu dizabilităţi, inclusiv persoanele în vârstă, aflate parţial într-o astfel de condiţie, călătoresc, şi multe
servicii de transport, cum este cel aerian, au incluse în oferta lor şi facilităţi speciale destinate acestor persoane.
Rampele pentru scaune cu rotile şi ţâşnitoarele de apă joase ar trebui să facă parte obligatoriu din facilităţile oferite
clienţilor. Unele camere de hotel ar putea fi amenajate, de asemenea, pentru utilizarea scaunelor cu rotile.
6. Amenajarea peisajului
Ajută, de asemenea, la păstrarea caracterului mediului turistic şi poate conferi un plus de atractivitate clădirilor
şi facilităţilor turistice, în staţiuni, în special, peisajul trebuie să fie generos, şi să confere acestora un aspect de parc,
dacă este posibil.
Amenajarea peisajului se referă la existenţa unor plante de toate tipurile, spaţii cu apă, trotuare, bănci şi iluminat
stradal. Se recomandă utilizarea, acolo unde este posibil, a materialelor indigene şi proiectarea lor pentru
utilizarea pe o perioadă redusă de timp.
Amenajarea peisajului furnizează şi o serie de beneficii funcţionale, cum ar fi:
• asigurarea umbrei în zonele însorite;
• asigurarea protecţiei împotriva ploii şi vântului;
• izolarea priveliştilor mai puţin pitoreşti;
• reducerea zgomotului;
• familiarizarea turiştilor cu plantele din zona respectivă;
• încadrarea priveliştilor şi potecilor;
• asigurarea securităţii unor zone;
• absorbţia dioxidului de carbon şi eliberarea oxigenului şi menţinerea
echilibrului climatic al zonei.
7. Proiectarea tehnică a infrastructurii
Trebuie să respecte standardele internaţionale de asigurare a securităţii, calităţii mediului, igienei şi
salubrităţii. Extrem de importantă este asigurarea colectării şi evacuării corespunzătoare a apelor uzate, reziduurilor
menajere şi dispunerea corespunzătoare a reţelelor de canalizare şi a zonelor de depozitare a reziduurilor, pentru a
preveni poluarea şi a respecta standardele de calitate a apei potabile. Drumurile şi alte facilităţi de transport trebuie
amenajate în aşa fel încât să respecte standardele de siguranţă şi să asigure costuri de exploatare reduse.
8. Proiectarea tehnică a clădirilor
Trebuie să asigure respectarea standardelor minime de securitate ca, de exemplu, construirea unor ieşiri de evacuare
corespunzătoare în caz de incendiu, în proiectarea clădirilor trebuie luate în considerare şi riscurile locale ca vânturile
puternice sau cutremurele. Dacă zona respectivă nu a adoptat standarde corespunzătoare privind construcţiile, poate apela
la standardele internaţionale, cum ar fi standardele de calitate a apei stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
În proiectarea arhitecturală şi tehnică a clădirilor trebuie să se evite deteriorarea calităţii mediului, prin
utilizarea unor tehnologii noi, nepoluante. Acestea includ utilizarea energiei solare pentru încălzirea hotelurilor,
utilizarea unor materiale izolatoare, acolo unde este cazul, pentru a reduce consumul de energie, utilizarea unor lămpi
cu consum redus de energie, utilizarea unor duşuri şi toalete cu flux de apă redus, utilizarea ventilaţiei naturale şi
stingerea automată a luminii atunci când camera de hotel este nelocuită. In dezvoltarea la scară redusă, ar trebui luate în
17
considerare sistemele biologice compacte şi nepoluante pentru eliminarea reziduurilor menajere la locul producerii
lor, pentru a renunţa la depozitarea acestora în afara unităţii. Energia solară şi eoliană produsă la nivel local poate
asigura aprovizionarea cu energie a unităţilor turistice. Educarea turiştilor în spiritul utilizării raţionale a facilităţilor
este la fel de importantă.

9. Standardele de calitate ale facilităţilor turistice

În ultima vreme s-a pus accentul pe oferirea unor facilităţi turistice şi servicii de calitate superioară. Creşterea
calităţii nu necesită neapărat creşterea costurilor, dar menţinerea standardelor de calitate trebuie să se realizeze
indiferent de nivelul costurilor. Turismul de calitate rezultă într-o mare măsură din gradul de satisfacţie a turiştilor şi,
în acelaşi timp, asigură protecţia mediului şi culturii zonei. Turiştii de astăzi au devenit din ce în ce mai sofisticaţi şi
aşteaptă facilităţi şi servicii de bună calitate, evitând destinaţiile care nu le satisfac aşteptările. Calitatea trebuie luată
în considerare atât pentru facilităţi, cât şi pentru servicii, cu toate că standardele serviciilor nu sunt precise şi sunt
mai dificil de cuantificat decât în cazul facilităţilor fizice.
Standardele de calitate ale facilităţilor turistice sunt de obicei stabilite la nivel naţional sau regional, iar în cazul
în care la acest nivel nu există asemenea standarde, ele ar trebui adoptate la nivelul comunităţilor, în toate cazurile,
comunităţile locale sunt cele responsabile de aplicarea acestor standarde şi de monitorizarea nivelului calităţii pe
măsura dezvoltării turismului.
Standardele minime de calitate pentru hoteluri şi alte tipuri de unităţi de cazare trebuie să se refere la
sănătate, salubritate, confort şi securitate. Criteriile minime sunt verificate şi confirmate în timpul procedurilor
de licenţiere şi inspectare, în funcţie de îndeplinirea acestor standarde minime, hotelurile şi celelalte spaţii de
cazare sunt clasificate pe diferite niveluri de calitate a serviciilor oferite. Sistemele de clasificare a hotelurilor sunt
de obicei pe stele, de la una la cinci stele, dar mai sunt utilizate şi alte tipuri. Aceste sisteme vin în ajutorul
agenţiilor de voiaj, turoperatorilor şi turiştilor, indicându-le nivelul calităţii facilităţilor de cazare dintr-o anumită
zonă, pentru a decide ce tip de facilităţi aleg, înainte de ajunge la destinaţie, în general, există o corelaţie între
categoria de clasificare a camerei şi categoria de clasificare a hotelului.
Sistemele de clasificare a hotelurilor oferă un cadru orientativ investitorilor din reţeaua hotelieră, ajutându-i
în proiectarea propriilor facilităţi, în vederea atragerii segmentelor de piaţă dorite şi acţionează ca un stimulent
pentru proprietarii de hoteluri şi managerii hotelurilor pentru a ridica nivelul calităţii serviciilor lor la cele mai înalte
standarde. Aceste sisteme sunt folositoare şi în cazul unor zone în care turismul abia începe să se dezvolte şi unde
întreprinzătorii nu conştientizează încă importanţa respectării standardelor de calitate. Sistemele de clasificare a
hotelurilor sunt dificil de elaborat şi aplicat, însă în multe regiuni ale lumii există modele de succes.
Şi restaurantele trebuie să asigure standarde minime de calitate privind în special sănătatea, salubritatea şi
securitatea, aceste standarde fiind condiţia principală de acordare a licenţei de funcţionare, în unele ţări, restaurantele
sunt clasificate după un sistem de standarde internaţionale, considerate a fi optime pentru consumul turistic şi sunt, de
obicei, denumite restaurante turistice. Această clasificare şi această denumire pot fi importante ca bază de comparaţie
pentru asigurarea respectării standardelor sanitare şi de igienă şi în restaurantele locale.
Agenţiile de voiaj şi turoperatorii trebuie să respecte anumite standarde minime privind angajarea unui
personal calificat şi răspunderea financiară, acestea fiind cerinţele principale de acordare a licenţei. Ghizii turistici
sunt supuşi unor proceduri de examinare şi licenţiere pentru a-şi putea practica meseria. Standardele de
calitate impuse agenţiilor de voiaj includ şi prevederi speciale referitoare la securitatea şi eficienţa autocarelor,
maşinilor sau altor vehicule şi la licenţierea şoferilor acestora. Aceste standarde trebuie să se refere şi la agenţiile
de închiriere a maşinilor. Standardele de securitate trebuie respectate şi de alte vehicule utilizate de turişti, cum ar
fi taxiurile şi vasele de croazieră.
Un număr din ce în ce mai mare de ţări a adoptat o legislaţie specifică de protecţie a consumatorului de turism.
Această legislaţie prevede ca agenţiile de voiaj şi turoperatorii să descrie în amănunt programele pe care le vând, să
stabilească în mod clar preţul acestora şi să ofere tipul de servicii turistice solicitat şi la nivelul calitativ promis în
programul turistic. Dacă nu asigură aceste servicii la nivelul promis, agentul poate fi dat în judecată de turiştii implicaţi.

18
PRINCIPIILE PLANIFICĂRII DEZVOLTĂRII TURISTICE
Realizarea planificării turistice presupune respectarea anumitor principii. Principiile planificării variază în funcţie
de situaţia concretă, dar există câteva principii de bază, comune majorităţii tipurilor de planificare turistică.
În cazul planificării subregionale sau al planificării pe arii extinse, trebuie să existe informaţii uşor accesibile
privind zona, accesul în zonă, amenajarea acesteia, desemnarea zonelor de dezvoltare turistică precum: staţiunile,
atracţiile turistice, reţeaua de transport cea mai eficientă şi celelalte componente ale infrastructurii. Circuitele turistice,
precum şi locurile de înnoptare a turiştilor în cadrul acestor circuite, trebuie stabilite clar. De asemenea, este
recomandabil să existe mai multe oferte de transport şi de componente de infrastructură, care să servească atât
comunitatea, cât şi sectorul turistic.
Planificarea staţiunilor trebuie realizată sistematic avându-se în vedere evaluarea impactului proiectului asupra
economiei, mediului şi structurii sociale, analize de piaţă şi de evaluare a produsului, formularea obiectivelor de
dezvoltare a staţiunii, studii de fezabilitate, planificarea utilizării terenului şi a relaţiilor cu restul comunităţii etc.
Amplasamentul staţiunii se va face pe baza previziunilor de piaţă, şi va include diverse facilităţi de recreere. Planificarea
trebuie să confere un caracter distinct staţiunii, prin conservarea mediului şi a obiectivelor istorice existente în zonă.
Turismul urban poate fi foarte important pentru o zonă, şi de aceea trebuie realizate planuri de turism urban.
Satele, oraşele, zonele cu valoare istorică trebuie valorificate astfel încât să aibă caracter de atractivitate pentru
turişti, şi, în acelaşi timp, să furnizeze acestora diverse facilităţi, în zonele urbane se impune crearea unor centre
care să furnizeze informaţii turistice complete.
Ecoturismul, o formă de turism care acordă o atenţie deosebită conservării mediului şi educării vizitatorilor
privind comportamentul în natură, trebuie să fie proiectat conform unor principii specifice, legate de conservarea şi
de dezvoltarea unor facilităţi la scară redusă. Comunităţile existente trebuie integrate în planurile ecoturistice pentru
că există o diversitate de forme de turism pentru care zonele locale prezintă potenţial.
Planificarea punctelor de atracţie turistică trebuie realizată sistematic şi cu respectarea anumitor principii.
Importanţă deosebită trebuie acordată conservării obiectivelor naturale şi arheologice (istorice) şi oferirii unor
facilităţi de petrecere a timpului liber în afara şi în interiorul spaţiilor de cazare, cum ar fi: ceremonii, festivaluri,
spectacole de arte vizuale. Folosirea eficientă a atracţiilor trebuie organizată astfel încât să permită turiştilor
vizitarea obiectivelor, evitându-se distrugerea sau supraaglomerarea lor.

Planificarea subregională şi planificarea la scară extinsă

La aceste niveluri, planurile turistice sunt planuri de structură şi de tactică. Tactica prezintă tipul şi nivelul
până la care se va realiza dezvoltarea turistică a unei zone şi măsurile speciale, cum ar fi cele de prevenire a
degradării mediului şi modalităţi de implicare a comunităţii. Planurile de structură prezintă căile de acces în zonă,
atracţiile turistice primare şi secundare, zonele unde se vor concentra facilităţile oferite turiştilor, precum şi
reţeaua de transport. Trebuie indicate tipul şi numărul aproximativ al locurilor de cazare pentru fiecare zonă. Pot fi
descrise circuitele turistice şi locurile de înnoptare.
Cele mai importante principii în vederea planificării pe arii extinse sunt:
• realizarea unor puncte de acces adecvate către zonele de vizitat (pot fi mai multe puncte de acces);
• stabilirea unei zone primare (în punctul de intrare sau în apropiere) în care
• să fie concentrate facilităţile şi atracţiile turistice, şi care poate fi un oraş sau o staţiune;
• concentrarea ariei atracţiilor turistice prin combinarea atracţiilor primare cu cele secundare. Concentrarea
atracţiilor va conduce la creşterea numărului de turişti în zonă, va încuraja sejururile mai lungi, iar utilizarea
infrastructurii va fi mai eficientă;
• desemnarea zonelor de dezvoltare turistică (staţiuni unde se realizează concentrarea serviciilor şi facilităţilor acordate
turiştilor) permite eficienţi zarea utilizării infrastructurii, oferă o serie de multiple facilităţi turiştilor, încurajează
planificarea integrată şi aplicarea controlului dezvoltării şi limitează orice impact negativ. Dezvoltarea turistică a unor
zone nu trebuie să devină prioritară dacă acestea sunt zone agricole, industriale, conservate ecologic sau porturi;
• desemnarea unei reţele de transport eficiente şi interesante, care să asigure legături între atracţiile turistice şi zonele
de dezvoltare turistică. Reţeaua de transport trebuie să permită, pe cât posibil, organizarea unor circuite turistice;
• creşterea numărului posibilităţilor de popas a turiştilor de-a lungul circuite lor, acolo unde există puncte de interes
turistic, care să ofere un minimum de facilităţi (restaurant, snack-bar, magazine şi grupuri sanitare), mai ales în cazul
popasurilor izolate, care pot include şi posibilităţi de cazare la scară redusă;
• dezvoltarea unei infrastructuri care să deservească atât populaţia locală, cât şi turiştii.
Planul va include o analiză de piaţă şi va identifica segmentele de piaţă cărora li se adresează, va stabili
capacităţile necesare, va face recomandări privind elementele instituţionale şi măsurile de protecţie a mediului, de
conservare a identităţii culturale şi va stabili modalităţile prin care comunitatea locală poate obţine beneficii.

19
Planificarea turismului urban
Turismul poate fi o activitate socio-economică foarte importantă în oraşe. De obicei, zonele urbane servesc ca
porţi de intrare în regiunile şi zonele turistice sau ca atracţii principale, pentru parcurile şi zonele arheologice pe
care le posedă, de asemenea, turiştii pot folosi oraşul ca bază de plecare pentru circuite regionale. Multe oraşe au
propriile lor puncte de atracţie: muzee, parcuri, teatre, zone istorice cu stiluri arhitecturale interesante, magazine,
restaurante, spectacole. Unele zone urbane au importanţă în realizarea de afaceri, sunt centre guvernamentale şi
educaţionale care atrag călătorii de afaceri şi oferă facilităţi pentru conferinţe şi întâlniri.
Turismul urban poate aduce localnicilor beneficii economice importante (ocuparea forţei de muncă, venituri
suplimentare etc.) datorită veniturilor pe care aceştia le încasează din activităţi direct sau indirect legate de turism
(taxele pentru muzee şi teatre, cheltuielile turiştilor în restaurante şi alte unităţi de alimentaţie). De asemenea,
turismul poate juca un rol decisiv în reîntinerirea fizică şi economică a oraşelor mai vechi sau a cartierelor
acestora, a localităţilor mai mici în cazul în care acestea oferă atracţii turistice existente sau potenţiale.
Dezvoltarea turismului în zonele urbane poate prezenta unele probleme speciale, legate de dezvoltarea
hotelurilor, clădirilor pentru birouri, con gestionarea traficului şi, câteodată, de utilizarea excesivă a principalelor
atracţii. De aceea, planificarea turismului urban trebuie realizată ca o componentă integrată a planificării oraşului
sau a planului de dezvoltare a unui cartier al oraşului, în acest fel, turismul poate fi bine integrat în structura urbană,
iar problemele pot fi minimizate. Dar planificarea turismului urban poate fi realizată şi separat, dacă relaţiile sale cu
toate modelele de dezvoltare sunt coordonate corect.
Procedura de planificare a dezvoltării turismului urban reprezintă baza pentru realizarea studiilor de
prefezabilitate, stabileşte obiectivele şi dirijează analizele, formulează planuri alternative şi selectează sistematic
planul optim, face recomandări privind elementele instituţionale, de implementare şi de management. Studiile de
piaţă trebuie să ia în considerare atracţiile disponibile, rolul zonei urbane ca bază de plecare a turiştilor pentru vizite
în regiune, posibilităţile de a furniza servicii pentru călătorii de afaceri şi pentru turismul de vacanţă.
Inventarierea şi evaluarea atracţiilor turistice ar trebui să conducă la îmbunătăţirea celor existente şi la
dezvoltarea unor noi atracţii. De obicei, zonele urbane au multe obiective de importanţă istorică şi cartiere cu
potenţial turistic mare. Aceste obiective trebuie sprijinite, şi apoi dezvoltate noi facilităţi şi servicii. Poate fi
valorificată activitatea muzeelor şi teatrelor existente şi pot fi dezvoltate altele noi. Zonele comerciale pot fi
dezvoltate pentru a deveni cât mai interesante pentru turişti, în oraşele mari, pot fi dezvoltate grădinile zoologice,
acvariile, grădinile botanice şi centrele culturale. Dacă acestea sunt dezvoltate şi îmbunătăţite şi utilizează
tehnici moderne, ele pot fi atractive atât pentru turişti, cât şi pentru localnici. Atracţiile situate în afara zonei
urbane, dar accesibile, trebuie luate în considerare în momentul realizării planului, datorită potenţialului lor de a
deveni puncte de interes ale tururilor locale.
O abordare specială trebuie să se refere la oraşele situate la ţărm, de-a lungul râurilor sau pe malul lacurilor.
Aceasta se referă la transformarea zonelor vechi (de obicei porturi dezafectate şi depozite), amenajarea de faleze şi
parcuri, hoteluri, muzee, restaurante, magazine şi alte atracţii şi facilităţi care să atragă localnicii şi turiştii.
Dezvoltarea de facilităţi pentru întâlniri, conferinţe şi convenţii este un punct foarte important în
planificarea turismului urban. Aceste facilităţi pot atrage în oraşe mulţi turişti. Se pot organiza vizite (circuite), atât
înainte, cât şi după desfăşurarea conferinţelor, în alte locuri din ţară sau în regiune, sporindu-se astfel beneficiile
din turism. Oricum, construirea de facilităţi pentru conferinţe este foarte costisitoare, dar turismul de afaceri
este foarte competitiv şi de aceea trebuie făcută o analiză serioasă în ceea ce priveşte fezabilitatea acestui
gen de turism în anumite zone urbane.
Oraşele istorice şi zonele istorice ale oraşelor, dacă sunt bine restaurate şi valorificate, oferă un potenţial
însemnat pentru dezvoltarea turismului bazat pe teme istorice şi stiluri arhitecturale. Conservarea clădirilor
istorice este de asemenea importantă, pentru a păstra moştenirea istorică a zonei. Planificarea zonelor istorice
urbane foloseşte aceleaşi proceduri şi principii ca şi planificarea turismului general. Oricum, planificarea acestor
zone necesită consideraţii speciale, legate mai ales de îmbunătăţirea accesului în zonele dificile, pe străzile înguste
şi în parcurile care să minimizeze aglomerarea traficului. De obicei, cea mai bună soluţie este de a controla
accesul vehiculelor, prin parcarea maşinilor turiştilor în afara ariei istorice şi accesul turiştilor în zonă numai pe
jos sau cu mici autobuze nepoluante.
Referitor la conservarea istorică, exceptând clădirile importante şi deseori izolate, se va avea în vedere
conservarea întregii regiuni istorice şi nu numai a construcţiilor, întregul context istoric trebuind păstrat. De
asemenea, grădinile şi spaţiile asociate clădirilor trebuie conservate, restaurate şi considerate elemente importante
20
ale contextului istoric. Unele clădiri istorice importante trebuie restaurate şi dezvoltate ca muzee. Multe clădiri
istorice pot deveni facilităţi pentru turişti, ca centre de cazare, restaurante şi magazine, exteriorul şi interiorul
acestora fiind convertite la o funcţie modernă, dar menţinându-şi caracterul istoric. Alte clădiri istorice pot fi
folosite în scop rezidenţial.
Zonele istorice sunt de obicei declarate arii de conservare. Regulamentul de exploatare a zonelor istorice
precizează că arhitectura clădirilor istorice nu poate fi modificată decât dacă este avizată în mod expres. Dacă unele
sau toate clădirile sunt proprietate privată pot fi acordate stimulente pentru a încuraja restaurarea clădirilor. Dar
autorităţile locale trebuie să-şi asume rolul de iniţiator în restaurarea clădirilor importante şi să ofere
asistenţă tehnică şi avantaje proprietarilor clădirilor. Orice clădire nouă construită în regiunea istorică trebuie să
fie concepută în stilul istoric al zonei sau într-un stil contemporan care este compatibil cu cel istoric. Beneficiile
economice, obţinute în special din turism, şi creşterea valorii proprietăţii, justifică de obicei costul conservării.
În concluzie, principiile legate de planificarea turismului urban se referă la:
• dezvoltarea sau/şi îmbunătăţirea atracţiilor urbane şi realizarea de facilităţi, cum ar fi muzee, facilităţi culturale,
facilităţi pentru conferinţe, zone comerciale, conservarea clădirilor şi zonelor istorice, realizarea de spectacole
de seară. Atracţiile turistice din apropierea oraşului trebuie incluse în planificare pentru a se realiza premisele pentru
tururile de o zi în afara oraşului.
• valorificarea în scopul dezvoltării turismului a avantajelor oferite de caracteristicile mediului, cum ar fi
falezele şi regiunile istorice, parcurile de distracţie;
• oferirea unor variate posibilităţi de cazare, restaurante şi alte facilităţi turistice, incluzând servicii de
informaţii; concentrarea facilităţilor turistice în câteva zone desemnate ca atracţii principale pentru a se asigura
comoditatea turiştilor şi o infrastructură eficientă;
• realizarea unui sistem de transport eficient, încurajarea mersului pe jos în ariile turistice şi extinderea reţelelor de magazine;
• realizarea unor servicii eficiente de informare şi a unor hărţi ale zonei. Trebuie dezvoltat un centru de
informare pentru zona urbană şi împrejurimi, care să dispună de materiale informative şi să asigure informaţii,
pliante, prezentări audiovizuale, cărţi şi suveniruri, baruri şi grupuri sanitare. Pentru completarea serviciilor
asigurate de centrul principal, pot exista cabine turistice de informaţii în zonele de concentrare a turiştilor;
• realizarea de tururi ale oraşului şi ale împrejurimilor cu autobuzul şi ghizi însoţitori, şi pe jos, prin punerea la
dispoziţie a unor hărţi şi stabilirea unor locuri de popas de-a lungul turului;
• atingerea unui nivel ridicat al sănătăţii publice prin realizarea unei salubrizări şi igienizări corespunzătoare
şi punerea la dispoziţia turiştilor a unor servicii medicale;
• menţinerea unui standard înalt de siguranţă publică prin controlul criminalităţii, atenţionarea turiştilor de a nu
vizita zonele cu grad ridicat de pericol şi luarea de măsuri de siguranţă în orice zonă s-ar afla;
• îmbunătăţirea calităţii mediului în zona urbană, în special prin controlul poluării aerului şi al traficului şi
promovarea unei arhitecturi atractive a clădirilor, cu parcuri, spaţii verzi şi copaci pe marginea străzii.
Mai jos sunt descrise elementele care trebuie luate în considerare în stabilirea unui centru urban de informare,
în principalul oraş din zonă, centrul de informare poate oferi informaţii pentru întreaga zonă.
Centrul urban de informare a vizitatorilor: caracteristici, dotări, evaluare turistică
Centrele de informare au rolul de a întâmpina vizitatorii în zonă, de a îmbogăţi experienţa turistică a vizitatorilor şi de a oferi informaţii suficiente pentru a-i face pe
aceştia să-şi prelungească sejurul. Următoarea listă de informaţii şi întrebări ajută la stabilirea priorităţilor. Folosiţi lista şi întrebările pentru discuţii de prezentare a ceea ce
există deja. Majoritatea comunităţilor mici sunt incapabile de a oferi informaţii complete. De aceea, identificaţi informaţiile potrivite circumstanţelor locale.
Informaţii de bază
• broşuri sau pliante cu informaţii despre atracţiile locale, resursele materiale, activităţi, evenimente sau afaceri locale (cum ar fi cele legate de cumpărături,
servirea mesei, distracţie);
• programe culturale şi de recreere;
• un ghid al regiunii (inclusiv ghidul unităţilor de cazare);
• hărţi ale principalelor şosele, drumuri de ţară, alei pentru biciclete, trasee pentru excursii, itinerarii de vizitare a patrimoniului local;
• informaţii de referinţă pentru servicii de urgenţă (salvare, pompieri, transport local).
Alte informaţii şi servicii utile
• atracţii, activităţi, evenimente sau programe;
• expoziţii sau manifestări legate de patrimoniul şi istoria naturală a zonei;
• condiţii climaterice sau rutiere;
• tabele şi hărţi de identificare a faunei (sau alte informaţii indigene despre zonă);
• programul excursiilor, cu sugestii privind locurile care merită vizitate;
• manifestări, expoziţii, târguri de artă locală, meşteşuguri şi alte produse;
• o casetă video despre zonă (cu amenajarea unui spaţiu confortabil de vizionare);
• servicii de traducere.

21
 Evaluarea Centrului de informare a vizitatorilor
DA NU
Este centrul de informare disponibil pentru majoritatea vizitatorilor? Există indicatoare de direcţionare O O
care ies în evidenţă în punctele de acces în comunitate? Indicatoarele sunt uşor de înţeles pentru
persoanele nefamiliarizate cu zona?
Centrul de informare este disponibil persoanelor cu handicap fizic O O
Amplasările şi structura sunt atractive? Reflectă ele unicitatea comunităţii? O O
Serviciile şi informaţiile sunt disponibile vizitatorilor atunci când au nevoie de ele, de exemplu, la sfârşit O O
de săptămână sau seara, în timpul perioadei de vârf a sezonului?
Când sunt închise, vizitatorii se pot informa din altă par O O
Atitudinea ospitalieră este un factor esenţial în selecţia şi pregătirea personalului? O O
Pregătirea personalului include vizite de familiarizare cu diferite atracţii şi facilităţi turistice în şi în O O
apropierea comunităţilor pentru a putea face recomandări?
Materialele promoţionale sunt distribuite comunităţilor din împrejurimi? Distribuiţi materialele lor, iar ei O O
le distribuie pe ale voastre? Aţi identificat clar care sunt materialele promoţionale cel mai bine
distribuite aici, în altă parte sau care necesită dublă distribuţie?
Există suficient spaţiu de distribuţie? Este el atractiv? Este disponibil un stoc atractiv şi convenabil? O O

Schimburile culturale, călătoriile de studiu şi programele de vizitare şi cunoaştere a vieţii de familie a localnicilor
Acestea încurajează contactul şi înţelegerea reciprocă între oamenii din diferite medii culturale, sunt deja bine
implementate în unele zone şi există posibilităţi de extindere. Programele de schimburi culturale implică persoane
individuale sau grupuri mici de persoane cu interese comune, care urmăresc să viziteze şi să petreacă timpul în altă
ţară, să facă tururi locale, să întâlnească oameni din acele locuri. Programele de schimburi culturale sunt de obicei
organizate de guverne sau organizaţii nonguvernamentale. Sunt înrudite cu programele de schimburi culturale sunt
călătoriile de studiu, organizate cu grupuri de turişti interesaţi să înveţe în particular despre diferite subiecte, vizitând
anumite locuri. Călătoriile de studiu trebuie atent planificate pentru a-şi atinge scopul propus şi să fie asistate de un ghid
pregătit pentru a prezenta competent ceea ce constituie obiectul vizitei. Aceste programe oferă vizite în aşezările
locale şi posibilitatea de a întâlni localnici. Deseori, există interese comune ale gazdelor şi oaspeţilor, cum ar fi
aceeaşi profesie sau hobby şi organizate de autorităţile de turism naţionale, regionale sau locale.

Planificarea atracţiilor turistice (naturale şi cultural-istorice)

Atracţiile turistice sunt acele elemente care determină turiştii să viziteze o zonă. Oamenii de afaceri pot admira şi
beneficia de atracţiile turistice dacă au timp disponibil în afara obligaţiilor profesionale, în scopul creşterii interesului
localnicilor şi turiştilor, atracţiile sunt prezentate şi planificate ca moşteniri istorice şi culturale ale zonei.
Interpretarea imaginativă, informativă şi interesantă cum ar fi parcurile naturale, aşezările istorice şi arheologice şi
tradiţiile culturale pentru turism, sunt activităţi specializate ce trebuie adaptate la specificul zonei.
Procedura de bază a planificării pentru o aşezare naturală sau locaţie/sit arheologică/istorică presupune:
• stabilirea obiectivelor de dezvoltare şi conservare a parcurilor naţionale, regionale, locale şi a
monumentelor, în cadrul politicilor economice generale;
• evaluarea globală a mediului, inclusiv examinarea vieţii în sălbăticie, sistemelor ecologice vulnerabile
(ecosistemul) şi monumentelor istorice şi arheologice, determinarea suprafeţelor şi a aşezărilor care trebuie păstrate
sau, dacă este cazul, înfrumuseţate sau restaurate;
• stabilirea capacităţii de primire, ţinând cont de scopul vizitei, eficienţa organizării vizitei, fluxul vizitatorilor;
• stabilirea fluxurilor de turişti în funcţie de scopul vizitei, de sezonalitatea obiectivului şi, dacă este necesar,
redirecţionarea fluxurilor;
• determinarea tipurilor de facilităţi oferite vizitatorilor, care ar putea fi îmbunătăţite;
• luarea în considerare a comunităţilor învecinate şi a modului de interacţiune a acestora cu punctele de atracţie;
• formularea planului de dezvoltare a atracţiilor turistice cu aplicarea principiilor de planificare ecologice şi a
măsurilor de protecţie a mediului;
• analizarea problemelor sociale, care pot avea impact negativ asupra mediului.
• realizarea analizelor economico-financiare pentru stabilirea costurilor de dezvoltare, a stocurilor operaţionale şi
a veniturilor aşteptate, cu menţionarea profiturilor aduse comunităţilor locale (locuri de muncă, venituri, dezvoltarea micilor
întreprinderi de turism);
• pregătirea programului general de dezvoltare şi a procedurilor de implementare;
• implementarea planului şi realizarea în scopul valorificării a unui management eficient al elementelor de
atracţie. Managementul se referă în principal la monitorizarea aşezărilor, pentru a evita probleme de mediu sau de altă
natură şi pentru a interveni cu măsuri de remediere, dacă este necesar.
22
 Unele atracţii turistice, cum ar fi parcurile naturale sau arheologice, nu pot aduce de la început venituri suficiente pentru a
acoperi costurile de îmbunătăţire şi cele operaţionale. Oricum, generează fluxuri turistice suficiente spre acea zonă, astfel încât
totalitatea cheltuielilor efectuate de turişti justifică costul de îmbunătăţire şi de operare a atracţiilor turistice. Atracţia este
justificată din punct de vedere economic, chiar dacă nu este justificată din punct de vedere financiar. Eventual, veniturile
directe, reprezentate de taxele suportate de turist şi de taxele suportate de întreprinzătorii locali, pot acoperi în mare parte,
poate chiar în întregime, costurile operaţionale, sau costurile asociate extinderii viitoare a facilităţilor.
Tehnica aplicată în mod normal aşezărilor de mare atracţie este aceea a desemnării zonelor de conservare şi utilizare.
Aceste zone de conservare, în cazul unui parc natural, pot include specii rare sau pe cale de dispariţie, aşezări importante
şi ecosisteme vulnerabile (unde numai oamenii de ştiinţă şi personalul parcului au acces), zone de sălbăticie (unde se
urmăreşte conservarea resurselor naturale), unde vizitatorii au acces limitat, pe alei special amplasate, terenuri amenajate
pentru campare, pentru picnicuri, cu centre comerciale pentru vizitatori, ce oferă posibilităţi de cumpărături şi recreere.
Suprafeţele pe care sunt amplasate aceste facilităţi pentru vizitatori sunt situate de obicei în apropierea intrărilor în parc şi
este exclus accesul pe scară largă în interiorul parcului. Locurile de cazare permanentă şi facilităţile comerciale sunt
localizate în afara parcului, dar relativ aproape de intrarea în parc. Zonele-tampon sunt deseori proiectate, astfel încât să
protejeze zonele de conservare. Conservarea zonei ar trebui să primeze folosirii ei în scop turistic. Suprafeţele de
conservare şi zonele-tampon adiacente ar trebui să fie declarate ca parcuri protejate sau rezervaţii.
Zonele de atracţie ar trebui să fie conectate la punctele de acces pentru circulaţie, drumuri, parcări, alei pentru călărie
(cai, ponei), în parcurile populate, accesul cu vehicule private este interzis, vehiculele private şi autobuzele trebuind
parcate la intrarea în parc. Transportul cu mijloace de transport nepoluante este ideal, în cazul în care parcul este mare şi nu
permite accesul pe jos. Accesul vehiculelor private în parc trebuie hotărât pentru fiecare situaţie în parte.
Cea mai bună soluţie de dezvoltare a facilităţilor de vizitare (cu excepţia cazării, care poate fi localizată în zone
separate, în afara parcului) este concentrarea acestora într-o singură zonă, sub forma unui complex integrat sau ca un centru
de vizitare. Acest centru, localizat de obicei la intrarea în parc, ar trebui să dispună de materiale explicative cu exponate,
hărţi, broşuri, de săli de prezentare audiovizuală, prezentări orale, cărţi, suveniruri, snack-bar-uri sau restaurante şi grupuri
sanitare. De asemenea, materialele explicative trebuie să sublinieze importanţa protejării şi conservării şi să precizeze
modelele adecvate de conservare a parcului. Personalul trebuie să fie pregătit să răspundă întrebărilor turiştilor, în parc pot
fi realizate amplasamente care să permită vizitatorilor relaxarea, admirarea priveliştilor.
Parcurile şi zonele situate în zona plajelor şi a mării necesită metode de amenajare specifice pentru a proteja
recifurile şi vieţuitoarele marine. Suprafeţele importante din punct de vedere ecologic trebuie declarate parcuri sau
rezervaţii marine şi controlate strict. Facilităţile de vizitare pentru turişti trebuie să fie integrate în programul de
amenajare, astfel încât să se asigure protejarea mediului, în cazul apei, vor fi delimitate zone separate pentru înot, vâslit,
schi nautic, surfing sau scufundări.
Ca şi în cazul dezvoltării unei staţiuni, suprafeţele din vecinătatea parcului trebuie luate în calcul în programele de
planificare, pentru o folosire şi conservare adecvate. In caz contrar, dezvoltarea necontrolată poate afecta întreg
ecosistemul. Există multe probleme legate de degradarea suprafeţelor conservate, chiar dacă ele sunt legal declarate ca
suprafeţe protejate: încălcarea ilegală a parcului, uciderea vieţuitoarelor sălbatice prin braconaj, distrugerea obiectivelor
de interes istoric şi arheologic.
Tehnicile de prezentare şi promovare a rezervaţiilor naturale, arheologice şi istorice trebuie să fie profesionale,
pentru a educa vizitatorii şi pentru a trezi interesul. Tehnica prezentării obiectivelor s-a dezvoltat în ultimii ani şi
include serviciile profesionale ale ghidului, prezentări audio-video, programe de sunet şi lumini, exponate interactive,
reactivarea unor locuri şi evenimente istorice. Conceptele de conservare şi dezvoltare durabilă sunt incluse acum firesc
în cadrul evaluărilor obiectivelor moştenite.

Prezentarea aşezărilor tradiţionale

Rolul prezentării
Pentru o dezvoltare eficientă şi durabilă a ecoturismului, se impune anticiparea şi dirijarea experienţei umane.
Prezentarea reprezintă cel mai bun instrument de modelare a experienţelor şi de împărtăşire a valorilor. Conştientizarea
importanţei mediului creează valori legate de protecţia mediului. Trebuie urmărită nu doar influenţarea
comportamentului vizitatorilor, ci şi credinţele şi atitudinile acestora.
Prezentarea reprezintă o cale de comunicare între turişti şi obiectivele turistice. O bună prezentare îi conduce pe oameni în lumi cu totul
noi şi fascinante, stimulând entuziasmul şi interesul turiştilor. Pentru a întreţine un parc, trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
• experienţele turiştilor trebuie să urmărească o implicare personală pentru protejarea actualelor resurse naturale şi culturale.
Trebuie avută în vedere şi cultura localnicilor. Experienţele trebuie să fie compatibile ambiental şi cultural, prin înţelegere şi apreciere,
încurajându-se protecţia resurselor;
• oportunităţile educaţionale ar trebui să includă interpretarea sistemelor care susţin dezvoltarea şi programe de valorificare a resurselor
naturale şi culturale ale aşezării;
23
 • locul şi avantajele sale trebuie să contribuie la înţelegerea şi interpretarea cadrului natural şi cultural;
• prezentarea ar trebui să arate vizitatorilor toate aspectele operaţiilor zilnice, incluzând servicii, operaţiuni de comercializare, întreţinere, utilităţi şi
gestionarea deşeurilor. Trebuie dat câte un exemplu pentru fiecare operaţie.
Operaţiuni de prezentare
Prezentarea nu este eficientă dacă este adăugată planului de dezvoltare în ultimul moment. Conţinutul unei prezentări iniţiale a aşezării trebuie
stabilit în prima fază a procesului de planificare. Oricum, oportunităţile de valorificare pot fi de obicei identificate în stadiile ulterioare ale
dezvoltării, răspunzând la următoarele întrebări:
• Ce are special sau neobişnuit această aşezare? (luaţi în considerare atât aspectul natural, cât şi cel cultural).
• Ce are interesant, scenic sau fotogenic această aşezare?
• Ce vin să vadă turiştii?
• Ce este distractiv?(răspunsurile trebuie să fie orientate spre resurse)
• Ce trebuie realizat la nivelul aşezării, astfel încât mediul să fie protejat şi atractiv?
• Ce resurse oferă argumente puternice pentru a demonstra sistemul de valori al dezvoltării durabile?
• Ce controverse legate de mediu pot fi ilustrate pe baza resursele locale?
• Ce legătură va avea dezvoltarea cu sistemele naturale şi/sau valorile culturale ale zonei?
• Ce ştiu turiştii despre zonă?
• Ce cunoştinţe şi atitudine au localnicii din împrejurimi referitor la aşezare şi resursele ei?
• Ce mesaje despre durabilitate pot fi oferite, pentru ca turiştii să le poată folosi ulterior?
În plus, prezentarea îmbogăţeşte experienţa vizitatorilor. Ea devine inerentă gândirii manageriale şi dezvoltării proiectate într-un context
cultural mai larg. Sistemul de valori pe care îl comunică trebuie avut în vedere pe parcursul întregului ciclu al planificării, proiectării, realizării,
operării şi întreţinerii.
Tehnici şi mijloace de comunicare a informaţiilor către turişti
Broşuri
Acestea trebuie să fie colorate, atractive şi interesante. Unele sunt destinate distribuţiei în lumea întreagă, prin intermediul agenţiilor sau
birourilor de turism din străinătate. De aceea, trebuie să atragă atenţia vizitatorilor, să descrie ceea ce se poate vedea sau face, să explice cum se
poate ajunge acolo şi să identifice orice element care necesită pregătiri speciale, cum ar fi rezervări, permise sau echipamente speciale. Broşurile sau
pliantele conţin, în linii generale, preţul, condiţiile şi facilităţile disponibile în sau în jurul oraşului sau locului de destinaţie. Alte broşuri (disponibile
în câteva limbi străine dacă zona este vizitată de un număr mare de turişti străini) pot asigura informaţiile de bază referitoare la posibilităţile de
petrecere a timpului liber în zona respectivă, incluzând scurte descrieri ale locului, hărţi şi o listă cu regulamente sau recomandări.
Itinerarii sau excursii individuale (pe cont propriu)
Turiştilor li se pot furniza broşuri cu hărţi şi alte informaţii despre activităţile individuale care sunt prezentate pe diverse panouri
indicatoare. Este posibil ca, în locul broşurilor, informaţiile să fie prezentate pe bornele şi stâlpii marcaţi de-a lungul unui traseu sau în diferite
locuri din clădirile istorice sau din muzee. Astfel de tehnici de comunicare pot lărgi căile prin care turiştii înţeleg şi apreciază aşezările,
permiţând desfăşurarea unei activităţi turistice fără un personal suplimentar.
Excursii cu ghid
Un ghid specializat poate însoţi grupurile de turişti, dând informaţii pe parcursul traseului. Astfel de excursii au avantajul că ghidul poate adapta
informaţiile în funcţie de interesul pe care-l manifestă fiecare grup în parte. Metoda este eficientă pentru grupurile de şcolari sau cele oficiale şi poate fi
un mijloc de control al fluxului de turişti, în orice caz, ghizii trebuie să aibă cunoştinţe din multe domenii şi să vorbească fluent mai multe limbi străine.
Centre de informare a turiştilor
Acestea sunt clădiri sau camere speciale în care se furnizează informaţii turiştilor. Exponatele pot include fotografii aranjate pe pereţi sau pe
un panou, hărţi, mostre de roci, grafice etc. Aceste centre sunt foarte utile pentru a prezenta istoria şi alte caracteristici ale zonei, care nu pot fi
văzute într-o scurtă vizită sau înţelese fără explicaţii. Dacă este nevoie, centrele de informare pot fi asociate cu centrele de educare. Tot de aici
se pot cumpăra cărţi detaliate sau ghiduri.
Centre de educare
Centrele de educare sunt clădiri speciale sau spaţii în incinta centrelor de informare a turiştilor, în care se pot desfăşura activităţi
educaţionale sau diverse manifestări, în cadrul lor există posibilitatea urmării unor cursuri sau sesiuni de discuţii, dispunând şi de
echipamente audio-video pentru diapozitive, filme sau producţii video. Astfel de prezentări audio-video sunt folosite frecvent.
Manifestări şi expoziţii
Aceste manifestări şi expoziţii sunt foarte utile, pentru că exponatele se instalează rapid, sunt mobile (portabile), putând avea loc atât în
aer liber, cât şi în spaţii închise. Multe dintre aceste expoziţii şi manifestări au o anumită temă şi sunt destinate unei anumite categorii de
vizitatori. Pot include obiecte, mostre, grafice, scale, exponate, broşuri, diapozitive şi fotografii.
Contacte neoficiale
În timp ce-şi desfăşoară activitatea, personalul se poate angaja în conversaţii cu vizitatorii, furnizându-le informaţii relevante în scopul
obţinerii unui feed-back. Pentru ca aceste conversaţii să fie eficiente, trebuie ca personalul să dispună de multe cunoştinţe, să aibă pregătire în
tehnica comunicării cu vizitatorii şi ospitalităţii.

24
 Lista informaţiilor ce trebuie oferite vizitatorilor
Da Nu
Le-aţi oferit vizitatorilor suficiente informaţii despre ce pot vedea şi face, astfel încât să-şi poată planifica vizita şi să profite din plin de timpul
petrecut, urmărindu-şi totuşi propriile interese? o O
Există hărţi sau indicatoare care să arate cum se poate ajunge la punctele de atracţie şi cum se poate ajunge de la un loc la altul? o o
Le-aţi explicat vizitatorilor la ce se uită? Informaţia este simplă, la obiect, esenţială şi interesantă? o o
Le-aţi explicat regulamentele, inclusiv ceea ce este şi ceea ce nu este permis şi de ce? (Luaţi în considerare mesajul cu prudenţă. „Nu călcaţi
pe iarbă" este un mesaj clar, dar poate ofensa. „Mergeţi doar pe alei" este mai indicat. Dar „Vă rugăm să mergeţi pe alei în aşa fel încât să nu o o
afectaţi delicata viaţă a florilor, este cel mai indicat).
V-aţi exprimat scopul care justifică activitatea? (De exemplu, protejarea vieţii în sălbăticie poate explica scopul delimitării zonelor
protejate, legătura dintre zona protejată şi împrejurimi şi importanţa lor în sistemul mondial al zonelor protejate). o o
Aţi oferit vizitatorului vreun motiv sa revină? (De exemplu, puteţi menţiona evenimentele cele mai cunoscute ce au loc în timpul sezonului,
cum ar fi sosirea păsărilor migratoare, activităţile de strângere a recoltei sau un festival local). o o
Aţi cerut vizitatorului feed-back sau implicare? (Aceasta poate include sugestii sau reclamaţii, donaţii de bani şi timp, angajamente şi cereri
pentru organizaţii de conservare şi« protejare). o o

Planificarea atracţiilor culturale

Artele vizuale şi spectacolele artistice, îndeletnicirile, costumele tradiţionale, ceremoniile, stilul de viaţă şi
arhitectural reprezintă pentru turism resurse culturale ce trebuie evaluate, administrate şi valorificate adecvat. Acestea
sunt aspecte semnificative ale moştenirii culturale a zonei, de aceea trebuie conservate în beneficiul localnicilor. In multe
zone, tradiţiile culturale s-au pierdut, datorită dezvoltării moderne. Turismul poate fi şansa revitalizării şi păstrării
tradiţiilor culturale, deoarece ele constituie atracţii pentru turism. Când localnicii constată că obiceiurile şi tradiţiile lor
sunt apreciate, vor sprijini conservarea ei.
Artele vizuale şi meşteşugurile constituie o atracţie importantă pentru turişti şi pot fi principala sursă de venit pentru
localnici. Trebuie tăcută o distincţie între suveniruri şi arta autentică şi meşteşuguri, chiar dacă ambele au rol în dezvoltarea
turismului. Autenticitatea artei locale şi a meşteşugurilor trebuie menţinută prin folosirea design-ului şi materialelor
tradiţionale şi a abilităţilor meşteşugăreşti. Pot fi operate modificări în design, cu respectarea conceptului original,
pentru a corespunde intereselor turiştilor. Acolo unde arta tradiţională şi meşteşugurile s-au deteriorat, este nevoie de un
program care să redescopere design-ul şi materialele tradiţionale şi care să pregătească meşteşugari. Trebuie organizate
pieţe de desfacere şi asigurat un control de calitate, astfel încât să se asigure autenticitatea produselor. Autenticitatea va fi
confirmată pe baza unui program de verificare al guvernului sau al asociaţiilor de meşteşugari, care să informeze turiştii
despre această procedură, astfel încât aceştia să ştie dacă achiziţionează articole autentice.
De asemenea, turismul poate oferi o piaţă de desfacere pentru arta contemporană (pictură, sculptură), care este bine dezvoltată
în multe locuri, deseori prin programe educaţionale universitare. Piese de artă contemporană pot fi vândute turiştilor în galerii de
artă amplasate independent sau în hoteluri şi în expoziţii speciale.
O modalitate frecventă şi adesea plină de succes de prezentare şi vânzare a obiectelor de artă şi a meşteşugurilor este
realizarea unor centre de meşteşuguri integrate sau a „satelor", unde se pot face demonstraţii de realizare a obiectelor de
artă. Aceste centre sunt proiectate în cadrul stilului arhitectural tradiţional local şi conţin un număr mare de magazine,
snack-bar-uri, restaurante şi alte facilităţi pentru turişti. De asemenea, ele pot oferi spaţii de dans, muzică, piese de
teatru. Centrele de meşteşuguri sunt situate în satele specializate în realizarea unui anume tip de meşteşug şi pot aduce
acestora beneficii importante.
Interpretarea pieselor de teatru, muzica şi dansul tradiţional prezintă un mare interes pentru turişti. Un factor
important în prezentările de dans, muzică, piese de teatru este păstrarea autenticităţii şi calităţii interpretării, chiar
dacă necesită modificarea duratei şi conţinutului, pentru a corespunde orarului şi interesului turiştilor. Prin programe
speciale de pregătire se asigură menţinerea unui înalt nivel calitativ al reprezentărilor.
Interpretările cultural-tradiţionale sunt mult mai bine apreciate atunci când se desfăşoară în decorurile tradiţionale
ale satului. Dacă acest lucru nu este posibil, se pot organiza stagiuni speciale pentru turişti.
Ceremoniile tradiţionale sunt de mare interes pentru turişti. Fiecare regiune trebuie să decidă dacă va permite turiştilor
să asiste la acestea. Dacă turiştii sunt admişi, atunci trebuie informaţi în prealabil despre ceremonial, iar vizitele lor ar
trebui să fie supravegheate, astfel încât ceremonialul să nu fie perturbat.
Satele tradiţionale, cu viaţa, stilul arhitectural şi produsele lor specifice, sunt foarte interesante pentru turişti. Vizitele
turiştilor pot aduce beneficii sătenilor. Vizite scurte ale grupurilor de turişti pot fi organizate şi de către turoperatori, dacă
localnicii sunt de acord cu aceasta. Asemenea vizite ar trebui planificate şi verificate cu atenţie, astfel încât să nu
deranjeze viaţa localnicilor şi să asigure plata unei taxe de către turoperator pentru fiecare vizită. Veniturile astfel
obţinute pot fi folosite pentru a îmbunătăţi facilităţile şi infrastructura aşezării. Sătenii pot realiza diverse obiecte
meşteşugăreşti pentru a le vinde turiştilor şi, în anumite cazuri, pot prepara mese sau gustări uşoare pentru grupurile de
vizitatori. Atunci când se consideră că prin vizitarea satului poate fi afectată activitatea acestuia, se poate folosi un model

25
de sat pentru a arăta vizitatorilor aşezarea, arhitectura şi activităţile tipice satului respectiv. Un astfel de model de sat va
funcţiona ca muzeu în aer liber, cu ghid şi materiale de promovare corespunzătoare.
Trebuie depuse eforturi pentru a face cunoscută turiştilor bucătăria locală, care reprezintă o importantă expresie a
culturii tradiţionale a regiunii respective. Bucătăria locală este o combinaţie de materii prime produse în regiune cu
abilităţile şi talentul culinar. Trebuie explicate turiştilor tehnica de preparare şi ingredientele folosite, în unele cazuri,
chiar şi vesela trebuie modificată pentru a fi pe placul turiştilor, păstrându-şi caracterul unic.
Pentru a stimula atât interesul turiştilor, cât şi al localnicilor pentru artă, meşteşugurile şi bucătăria locală, dar şi pentru
a spori calitatea şi autenticitatea acestora, s-a propus organizarea unor festivaluri culturale şi artistice anuale. Aceste
manifestări atrag artişti şi meşteşugari din toate colţurile ţării. Cei care se vor dovedi cei mai buni din fiecare categorie
vor fi premiaţi pentru a stimula, în acest fel, prezentările de calitate. Astfel de festivaluri sunt organizate pentru
divertisment şi în beneficiul localnicilor, motivându-i pentru a-şi spori profesionalismul, în acelaşi timp atrăgând şi
un număr mare de turişti interni şi străini, mai ales în extrasezon.
O practică des întâlnită este structurarea activităţilor unei anumite regiuni în cadrul unor centre care oferă o
combinaţie de facilităţi: una sau mai multe scene de teatru, săli de expoziţie, poate chiar un muzeu, săli de conferinţe,
snack-bar sau restaurant sau alte facilităţi oferite vizitatorilor. Festivalurile se pot organiza chiar în cadrul acestor centre.

Planificarea unor tipuri speciale de atracţii

Atracţiile şi facilităţile legate de acestea sunt considerate de către autorităţile locale ca venind în completarea principalelor
atracţii naturale şi culturale ale zonei.
Parcurile tematice
Atracţiile „fabricate" care se bazează pe anumite tematici, ca de exemplu cultura străveche şi perioadele istorice,
mediul natural înconjurător, tehnologia viitorului şi aventura, sau chiar combinaţii de teme, sunt foarte populare.
Principiile ce stau la baza planificării unui astfel de parc tematic sunt:
• Tematica parcului trebuie să se bazeze, măcar parţial, pe subiecte legate de cultura, trecutul istoric şi mediul natural
ale regiunii, sporind caracterul unic al zonei şi oferind vizitatorilor ceva original.
• Înaintea începerii proiectului trebuie realizate studii de fezabilitate care să stabilească piaţa şi resursele financiare
necesare, construirea şi întreţinerea unui parc tematic de o înaltă calitate fiind costisitoare şi riscantă pentru că nu toate
parcurile de acest gen au succes.
• Zona aleasă trebuie să ofere multiple căi de acces, o bună infrastuctură şi o poziţie bună;
• Parcul şi împrejurările să fie integrate într-un plan de dezvoltare complex.
• Să se asigure un management performant şi complet, avându-se în vedere şi întreţinerea, curăţenia şi siguranţa
mediului înconjurător;
• Să fie pregătit din timp un plan de modificare şi revitalizare periodică a tematicii pentru a nu pierde clienţi.
Turismul de cazinouri şi jocuri de noroc
Acest gen de turism s-a dezvoltat în unele zone cu atracţii primare sau secundare. Divertismentul este adeseori
asociat cu cazinourile. De aceea, în dezvoltarea turismului legat de jocuri de noroc şi cazinouri trebuie să se acorde o
mare atenţie impactului social asupra comunităţii locale şi posibilităţii apariţiei prostituţiei, a crimei organizate şi a
drogurilor. In zonele unde veniturile locuitorilor sunt mici, în societăţile în care activitatea cazinourilor este restricţionată
sau unde biserica şi principiile morale se opun puternic jocurilor de noroc, trebuie hotărât dacă se acceptă participarea
localnicilor la astfel de activităţi, în unele zone se pot dezvolta suficiente atracţii turistice fără a se mai introduce şi
jocurile de noroc, cel puţin ca activitate principală, aducătoare de venituri. Fiecare zonă trebuie să decidă dacă poate să
dezvolte acest gen de turism şi, dacă da, în ce condiţii şi cu ce consecinţe.
Turismul de cumpărături
Reprezintă o importantă atracţie pentru numeroşi turişti şi o importantă sursă de venituri pentru zona respectivă.
Cumpărăturile legate de artă şi meşteşugurile tradiţionale au fost deja discutate. Cumpărăturile de articole speciale,
cum ar fi hainele şi bijuteriile care poartă marca designerilor de modă consacraţi, reprezintă o atracţie deosebită pentru
centrele mondiale ale modei. Acest gen de turism necesită magazine sau centre comerciale bine amplasate şi atrăgătoare
prin stilul abordat care să confere un caracter aparte. Centrele comerciale tradiţionale şi bazarele sunt atracţii
importante în multe locuri, dar ele trebuie să fie accesibile turiştilor, bine întreţinute şi să asigure un mediu curat şi sigur,
mai ales dacă sunt vizitate de foarte mulţi turişti. Dacă preţurile sunt mai mici decât în locurile de origine ale turiştilor,
pot deveni atracţii turistice, cu condiţia să existe facilităţi în acest sens. Recent, în unele zone şi în special în aeroporturi,
s-au extins magazinele „duty-free" care au articole scutite parţial sau total de taxe vamale. Deschiderea unor astfel de
magazine necesită o analiză atentă în privinţa clientelei, a preţurilor şi a facilităţilor pe care le oferă. Analiza,
proiectarea şi dezvoltarea facilităţilor din magazinele „diity-free" constituie o ramură specială a planificării turistice.
Turismul de afaceri
Congresele şi întâlnirile de afaceri organizate în oraşe şi marile staţiuni atrag numeroşi turişti, care profită de
deplasările în interes de afaceri pentru a vizita atracţiile locale. Deşi nu sunt atracţii prin ele însele, aceste activităţi
26
trebuie luate în considerare în planificarea turismului local. Dezvoltarea turismului de afaceri implică următoarele aspecte:
• Realizarea unui studiu complet de marketing, de fezabilitate economico-financiară, deoarece turismul de afaceri
este foarte competitiv şi necesită investiţii considerabile.
• Pentru organizarea unor întâlniri la scară largă, trebuie alese oraşe sau staţiuni care dispun de căi de acces
regionale, naţionale şi internaţionale.
• Poate fi folosită şi o aşezare insuficient dezvoltată sau o aşezare care poate fi refăcută, dar care, obligatoriu trebuie
să dispună de un spaţiu mare de parcare. Deseori, un centru de afaceri poate duce la revigorarea unei zone slab dezvoltate.
• Un centru de conferinţe trebuie amplasat astfel încât participanţii să aibă acces la hoteluri de categorie superioară şi
la transportul local. Deseori, un centru de afaceri este asociat cu un hotel de categorie superioară sau chiar poate să
opereze în cadrul acestuia; în cadrul hotelului se pot organiza banchete sau recepţii pentru participanţii la conferinţe.
• Centrul de conferinţe trebuie situat în apropierea unui centru comercial important (cu magazine şi posibilităţi de
recreere), astfel încât participanţii la conferinţe să aibă unde să-şi petreacă timpul liber.
• în funcţie de gradul de interes al atracţiilor locale, se pot organiza, înainte sau după conferinţe, unele programe sau
excursii pentru participanţi.
• Cum experienţa în organizarea unei conferinţe este esenţială, trebuie angajată o firmă competentă sau un hotel
situat în apropiere.
• Orice hotel sau staţiune (marile staţiuni oferă astfel de facilităţi) trebuie să dispună de posibilităţi de susţinere a unor
conferinţe, congrese sau seminarii, chiar de mică anvergură, întrucât aceste manifestări atrag o categorie importantă de clienţi.
Distracţiile de noapte
Reprezintă un element foarte important şi trebuie luat în considerare în planificarea turismului într-o zonă, mai ales
în cazul staţiunilor şi al oraşelor. Mulţi dintre turiştii care vizitează o astfel de zonă doresc să participe la o
activitate de divertisment în timpul serii. Distracţiile de noapte includ, în aceeaşi măsură, piesele de teatru convenţionale,
dar şi cluburile de noapte şi discotecile. Iar pentru unii dintre turişti, distracţie poate însemna şi un film video sau o
carte despre mediul şi cultura locală.

Organizarea de evenimente sportive sau expoziţii de anvergură

Necesită spaţii largi, o accesibilitate rapidă în zonă şi la facilităţi puse la dispoziţie de organizatori, locuri de cazare,
restaurante etc. Astfel de manifestări necesită excelente capacităţi organizaţionale pentru un succes la scară largă a
evenimentului. Deşi sunt organizate la perioade mari de timp, manifestările cum sunt expoziţiile şi saloanele
internaţionale necesită o planificare amănunţită şi de durată, iar facilităţile legate de acestea sunt acordate pe termen lung sau
permanent, aducând beneficii un timp îndelungat în zona respectivă.

Planificarea utilizării atracţiilor de către turişti

În plus faţă de planificarea fizică şi conservarea atracţiilor turistice, vizitarea atracţiilor trebuie organizată cu multă
atenţie, pentru ca aceasta să-şi atingă scopul propus, fără ca atracţiile să fie supuse degradării, în planificarea utilizării
atracţiilor de către turişti, trebuie luate în considerare următoare aspecte:
• să furnizeze vizitatorilor multiple oportunităţi de distracţie, dar şi apreciere şi înţelegere a caracteristicilor atracţiilor din zonă;
• să se asigure că nu se va realiza o suprasolicitare a capacităţilor zonei, pentru că altfel ar conduce la degradare şi
scăderea gradului de satisfacere a vizitatorilor;
• să se asigure că folosirea de către turişti a zonei nu duce la degradarea aşezării şi a mediului înconjurător; " să se
asigure că şi localnicii pot vizita aceste atracţii, la preţuri accesibile;
• folosirea unor tehnici care să evite suprautilizarea unei anumite zone, ca de exemplu: descentralizarea turismului
zonei pe diverse atracţii turistice pentru a nu se forma presiuni într-un singur loc;
• pregătirea şi aplicarea unui flux raţional de vizitare;
• introducerea în circuitul turistic a unor modele sau copii ale atracţiilor turistice în zonele deja afectate de
utilizarea excesivă a acestora, utilizarea originalelor făcându-se numai în scopuri ştiinţifice;
• în cazul atracţiilor care necesită un anumit timp de aşteptare până în momentul utilizării lor, să se organizeze
activităţi de divertisment, pentru ca turiştii să nu se plictisească pe timpul aşteptării;
• introducerea unor tehnici de combatere a sezonalităţii, pentru că suprautilizarea din timpul perioadelor de vârf de sezon
conduce la degradare.
Regiunile bogate în atracţii turistice trebuie atent monitorizate, pentru ca orice problemă care poate apărea să fie
detectată din primele faze şi luate imediat măsuri de remediere. Se ştie că este mult mai greu să corectezi problemele
după ce ele au devenit serioase. Turiştii trebuie supravegheaţi permanent şi periodic chestionaţi pentru a determina
nivelul de satisfacţie, eventualele reclamaţii şi sugestii pentru îmbunătăţirea serviciilor turistice.

27
 Dezvoltarea unui turism durabil în centrele urbane
Implementarea politicilor şi planurilor turistice reprezintă o responsabilitate atât a guvernului, cât şi a sectorului privat.
Sectorul public răspunde de stabilirea tacticii, realizarea planificării şi cercetării, realizarea infrastructurii de bază, dezvoltarea
unor atracţii turistice, stabilirea şi administrarea standardelor, facilităţilor şi serviciilor, stabilirea măsurilor de administrare şi
valorificare a teritoriului şi de protecţie a mediului înconjurător, stabilirea standardelor pentru încurajarea pregătirii în domeniul
turismului, menţinerea sănătăţii şi securităţii publice.
Sectorul privat răspunde de dezvoltarea serviciilor de cazare, a operaţiunilor de turism, de activitatea întreprinderilor comerciale
cu specific turistic, care se bazează pe infrastructură, de dezvoltarea unor atracţii turistice şi a unor activităţi de marketing.
Angajamentul politic în vederea dezvoltării turismului într-o manieră planificată şi durabilă este esenţial. De asemenea,
organizaţiile nonguverna-mentale sunt implicate din ce în ce mai mult în aspecte legate de dezvoltarea turismului.
Sunt utilizate diferite tehnici de implementare. Montajul logic şi programarea proiectelor de dezvoltare şi a altor acţiuni
necesare (programul de acţiune turistică) sunt de asemenea esenţiale, în turism trebuie să existe organizaţii eficiente, atât
ale sectorului public, cât şi ale celui privat şi trebuie adoptată o legislaţie corespunzătoare referitoare la valorificarea
teritoriului, măsurile de protejare a mediului înconjurător şi standardele facilităţilor turistice. Proiectele specifice
turismului trebuie dezvoltate într-o manieră sistematică, aplicându-se metoda drumului critic. Securitatea financiară a
proiectelor, atât pentru sectorul public, cât şi pentru cel privat, este o condiţie foarte importantă.
Pentru fiecare activitate turistică ar trebui să se stabilească o strategie de finanţare. Şi comunităţile trebuie să se
implice în dezvoltarea turismului prin acţiuni şi mijloace specifice.
Dezvoltarea resurselor umane pentru turism trebuie să fie o prioritate în vederea oferirii serviciilor de calitate aşteptate de
piaţa turistică şi necesită o abordare sistematică a proiectării nevoilor de personal şi stabilirea modalităţilor de instruire
necesare pentru a furniza personal calificat. Personalul trebuie să fie instruit atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Dacă
instituţiile naţionale şi regionale specializate în pregătirea în domeniul hotelier, cateringului şi turismului nu pot satisface
necesităţile locale, ar trebui ca o instituţie de pregătire să fie înfiinţată pe plan local.
De asemenea, este esenţială folosirea tehnicilor şi metodelor marketingului turistic. Trebuie stabilite obiectivele şi
strategiile de marketing, fiind necesară şi realizarea unui program p'romoţional. Activităţile de marketing trebuie să se
desfăşoare la nivelul oficiilor de turism guvernamentale, la oficiul turistic local şi în sectorul turistic privat. Dezvoltarea
unei imagini pozitive a noului sector turistic pe pieţele turistice potenţiale este foarte importantă.
Rolul sectorului public şi al sectorului privat
Implementarea politicilor şi planurilor turistice necesită diferite metode şi tehnici. După cum am subliniat anterior,
recomandările legate de planificare ar trebui făcute în cazul în care există posibilitatea de a fi implementate. Implemen-
tarea este o responsabilitate atât a guvernului, cât şi a sectorului privat, iar rolul lor trebuie să fie definit în mod clar în
cadrul procesului de implementare. Politica actuală a majorităţii ţărilor prevede faptul că sectorul privat este cel care
trebuie să joace rolul principal în toate tipurile de dezvoltare, inclusiv în turism. Oricum, în sectoarele nou-apărute ale
turismului, unde capacităţile sectorului particular sunt încă limitate, guvernul trebuie să joace rolul important în
coordonarea dezvoltării şi în conducerea sectorului. Guvernul trebuie privit ca un factor care facilitează dezvoltarea. De
asemenea, înţelegerea şi sprijinul comunităţii sunt esenţiale.
Rolul sectorului public în dezvoltarea turismului are în vedere: stabilirea strategiei, planificarea şi cercetarea; realizarea
infrastructurii de bază; dezvoltarea unor atracţii turistice; stabilirea şi administrarea standardelor şi a facilităţilor;
stabilirea şi administrarea valorificării teritoriului şi a măsurilor de protejare a mediului înconjurător; stabilirea
standardelor şi încurajarea pregătirii şi perfecţionării în turism; menţinerea sănătăţii şi securităţii publice.
Stimularea investiţiilor din sectorul privat sau chiar asocierea cu acesta pentru anumite proiecte pot fi necesare
pentru încurajarea iniţiativei private în dezvoltarea turismului. Angajamentul politic în vederea dezvoltării turismului
într-o manieră planificată şi durabilă este esenţial şi furnizează baza implementării. Realizarea acestui angajament
necesită deseori pregătirea politicienilor cu privire la importanţa potenţială a turismului în zonă şi la nevoia dezvoltării
sale în concordanţă cu principiile durabilităţii.
Sectorul privat este în general răspunzător pentru dezvoltarea serviciilor de cazare, atât a operaţiunilor legate de
călătorie şi voiaj, cât şi pentru dezvoltarea altor întreprinderi comerciale de turism care folosesc aceeaşi infrastructură,
pentru dezvoltarea atracţiilor turistice. Sectorul privat ar trebui, de asemenea, să-şi asume unele funcţii autoreglatoare, în
scopul menţinerii standardelor de calitate prin intermediul asociaţiilor turistice din sectorul privat. O parte a
infrastructurii poate fi realizată de firme private de utilităţi sau corporaţii publice, care pot beneficia de scutire de impozit
pentru investiţiile şi costurile operaţionale efectuate în turism.
Menţinerea unei strânse cooperări şi a coordonării între sectorul public şi privat prin intermediul procesului de
planificare şi implementare este esenţială, pentru realizarea obiectivelor comune. Practica uzuală este aceea de a influenţa
un organism de coordonare a turismului în regiune, cum ar fi un consiliu consultativ sau un comitet coordonator format
din reprezentanţi ai guvernului şi ai sectorului particular. Acest organism se întruneşte în mod regulat pentru a discuta
problemele de interes reciproc apărute în domeniul turismului, pentru a face schimb de informaţii şi idei, pentru a
determina autorităţile responsabile să acţioneze în mod corespunzător şi pentru a coordona sponsorizările pentru anumite
proiecte, în plus, sunt necesare contacte informale continue între autorităţile guvernamentale şi întreprinderile particulare.
28
 Organizaţiile neguvernamentale sunt implicate din ce în ce mai mult în aspecte legate de turism cum ar fi, de
exemplu: conservarea resurselor naturale, istorice şi culturale ce pot fi utilizate în turism, dezvoltarea ecoturismului şi a
proiectelor bazate pe implicarea comunităţilor, precum şi îmbunătăţirea activităţilor de producţie şi de vânzare a
obiectelor meşteşugăreşti. Organizaţiile neguvernamentale pot juca deseori un rol important în dezvoltarea turismului,
mai ales în zonele rurale, prin implicarea şi încurajarea participării acestora în turism, oriunde este cazul.

Tehnici de implementare
Implementarea planurilor turistice presupune eforturi de lungă durată. Modalităţile de realizare a implementării sunt:
• aprobarea politicii şi planului turistic, ca document oficial al dezvoltării turismului în regiune;
• structurarea dezvoltării pe o perioadă de cinci ani - programarea proiectelor de dezvoltare, şi a acţiunilor
necesare (denumite în general programe de acţiune turistică) pentru perioada primilor cinci ani ai implementării;
• organizarea eficientă a sectorului public şi a celui privat şi menţinerea unei coordonări strânse între sectorul public şi
cel privat şi organizaţiile nonguvernamentale, acolo unde acestea sunt implicate.
• adoptarea şi aplicarea legislaţiei corespunzătoare şi a reglementărilor necesare dezvoltării turismului. Acestea
includ reglementări cu privire la facilităţile, standardele şi serviciile turistice; măsurile de protecţie a mediului
înconjurător, standardele dezvoltării (incluse în general în regulamentele cu privire la valorificarea teritoriului) şi
proiectarea ghidului pentru facilităţile turistice;
• stabilirea vizitelor turistice, a rutelor şi a opririlor;
• implementarea eficientă şi sistematică a proiectelor turistice individuale;
• finanţarea sectorului public, pentru dezvoltarea atracţiilor şi infrastructurii turistice. In unele cazuri, pentru
această finanţare poate fi necesară asistenţă externă;
• atragerea investiţiilor din sectorul privat pentru dezvoltarea facilităţilor şi serviciilor turistice. Este necesară acordarea
unor stimulente investiţionale pentru atragerea acestor investiţii;
• pregătirea şi perfecţionarea personalului angajat în toate activităţile turistice - dezvoltarea resurselor umane din turism;
• implicarea comunităţilor locale în dezvoltarea turismului;
• marketingul turistic şi promovarea eficientă a turismului pentru toată regiunea şi pentru firmele private;
• conducerea eficientă şi susţinută a sectorului turistic.
Programarea dezvoltării este o tehnică importantă pentru abordarea sistematică şi coordonarea implementării.
Deseori, ea ia forma unui program de acţiune care include atât proiectele de dezvoltare, cât şi activităţile necesare
conexe. Programul de acţiune în prima etapă a dezvoltării, în general pentru primii cinci ani ai planului, este realizat ca
parte a întregului proces de programare turistică, pentru ca, apoi, periodic, să fie actualizat şi revizuit. Programul de
acţiune ar trebui să includă atât proiectele sectorului public şi privat şi infrastructura, cât şi atracţiile, facilităţile
şi serviciile necesare, astfel încât dezvoltarea să fie integrată şi coordonată. Alte activităţi necesare ar putea fi, de
exemplu, proiectarea şi adoptarea anumitor tipuri de reglementări. Programul poate include studii speciale sau
planificări detaliate care ar trebui realizate în perioada celor cinci ani.
Mai jos se prezintă un model care poate fi folosit drept ghid ca program de acţiune pentru extinderea unei regiuni
turistice. Un program de acţiune complet va descrie fiecare proiect, va indica costurile estimate ale dezvoltării,
acolo unde este posibil, şi va desemna factori responsabili pentru realizarea proiectului.

Model de program de acţiune pentru dezvoltarea turistică. Facilităţi turistice

PROIECT/ ACŢIUNE An 1 An 2 An 3 An 4 An 5
Extinderea unui hotel Planificare Construcţie Deschidere
într-o zonă urbană şi
proiectare
Constituirea unui nou Planificare Construcţie Construcţie Deschidere
hotel într-o zonă şi
urbană proiectare
Hotel 1 pe plajă Planificare Construcţie Construcţie Deschidere
şi
proiectare
Hotel 2 pe plajă Planificare Construcţie Construcţie Deschidere
şi proiectare
Cabană la munte Planificare Construcţie Deschidere
şi
proiectare
Agenţie de turism 1 Organizare Deschidere
Agenţie de turism 2 Organizare Deschidere

29
 Punct de popas tu- Planificare Construcţie Deschidere
ristic şi restaurant 1 şi
proiectare
Punct de popas tu- Planificare Construcţie Deschidere
ristic şi restaurant 2 şi
proiectare
Centru de informare Planificare Construcţie Deschidere
turistică şi
proiectare
Restaurant şi ma- Deschidere Deschidere Deschidere
gazin cu obiecte
meşteşugăreşti
(artizanat)
Atracţii turistice
Parc naţional Planificare Proiectarea Construirea Deschidere
globală facilităţilor facilităţilor
Parc pe plaja mării Planificare Construirea Deschidere Extinderea
şi facilităţilor facilităţilor
proiectare
Loc istoric 1 Planificare Restaurare Construirea Deschidere
facilităţilor
Loc istoric 2 Planificare Restaurare Construirea Deschidere
facilităţilor
Centru cultural Planificare Construirea Construcţie Deschidere
proiectului
Extinderea unui Proiectare Construcţie Deschidere
muzeu
Infrastructură
Extinderea unui Planificare Construcţie Construcţie Deschidere
aeroport
Şosele în zona plajei Planificare Construcţie Construcţie Deschidere
Reţea de apă şi electricitate Planificare Construcţie Construcţie Deschidere
în zona
plajei
Extinderea Planificare Dezvoltare Extindere
salubrizării şi a căilor de
evacuare a
deşeurilor solide
Şosele/drumuri/cărări în Planificare Construcţie Construcţie Deschidere
munţi
Reţea de apă şi electricitate Planificare Construcţie Deschidere
în munţi
Alte proiecte şi activităţi
legislative în domeniu

Legea turismului şi alte Adoptarea

reglementări revizuirilor
Stimulente Adoptarea
investiţionale revizuirilor
Oficii turistice şi consiliu Înfiinţare Pregătirea iniţială a Extindere
pentru promovarea personalului de
turismului conducere

Program de Organizare Demarare Continuare Continuare

conştientizare
turistică
Zonarea - este o tehnică importantă pentru implementarea planurilor de folosire a terenului pentru
staţiuni, a facilităţilor turistice în zonele de atracţie, pentru turismul urban şi alte tipuri de zone turistice.
Reglementarea zonării presupune existenţa unor standarde de dezvoltare cum ar fi densitatea turistică,
limita superioară şi inferioară a ocupării etc. Acestea pot fi adoptate separat pentru fiecare sector turistic.

30
Zonarea trebuie efectuată şi pentru dezvoltarea zonelor din apropierea regiunilor turistice, astfel încât
acestea să fie compatibile cu dezvoltarea sectorului turistic. Zonarea este folosită în toate cazurile de
utilizare a pământului, nu numai în turism. Pot exista deja reglementări cu privire la zonare pentru o regiune
turistică, şi celelalte zone turistice pot adopta aceste reglementări. Legislaţia privind protecţia mediului
înconjurător, dacă nu există deja, trebuie adoptată. Regulile de bază în construcţii, inclusiv legea prevenirii şi
stingerii incendiilor, trebuie revăzute, astfel încât să existe certitudinea că ele respectă standardele.
Administrarea planificării amplasamentelor, proiectarea arhitecturală şi peisagistică în zonele
turistice, cum sunt staţiunile sau regiunile istorice, trebuie realizate de un comitet sau o comisie de analiză
arhitecturală aleasă în acest scop. Această organizaţie trebuie să analizeze şi să aducă modificări, dacă este
necesar, tuturor proiectelor de dezvoltare turistică propuse, în conformitate cu standardele de proiectare stabilite
de comisie. Oricum, procedura de analiză a proiectului asigură compatibilitatea amenajărilor cu resursele
naturale şi armonizarea cu mediul înconjurător local şi tradiţiile arhitectonice.
O dată cu standardele de calitate ale facilităţilor şi serviciilor turistice, trebuie elaborate şi adoptate şi alte
reglementări, legate în special de sănătate, siguranţă şi salubritate. Aceste reglementări cuprind condiţii de
funcţionare şi proceduri de verificare a hotelurilor şi a altor unităţi de cazare, a restaurantelor, a agenţiilor de
voiaj şi turism şi a ghizilor. Este necesar un sistem de clasificare a hotelurilor şi adoptarea unor măsuri de
siguranţă pentru automobile şi ambarcaţiuni turistice. Standardele tehnice ale infrastructurilor şi clădirilor ar
trebui revizuite pentru a exista siguranţa că ele fac faţă standardelor în vigoare.

Programarea turistică se bazează pe recomandările planului de diversificare a atracţiilor turistice şi a

reţelei de transport. Programele turistice corect proiectate oferă nu doar o activitate interesantă pentru
turişti, ci şi o distribuţie largă din punct de vedere geografic şi demografic a beneficiilor economice.
Dezvoltarea facilităţilor şi serviciilor turistice, cum sunt restaurantele şi magazinele de artizanat de-a lungul
traseelor turistice încurajează turistul să cheltuiască în timpul popasurilor. Pieţele turistice pot fi extinse
printr-o ofertă de călătorii interesante şi experienţe turistice mai variate.
Programele turistice pot include, alături de traseele tradiţionale cu autobuzul şi taxiul, plimbări şi călărie
(sau plimbări cu un alt animal), plimbări cu barca pe râuri, lacuri, canale, golfuri, în porturi, trasee feroviare.
Plimbările pe râuri pot oferi turiştilor oportunitatea de a vizita sate izolate, care altfel nu sunt accesibile,
ceea ce aduce venituri acelor locuri. Tururile locale aeriene cu avionul sau elicopterul sunt obişnuite în
unele regiuni, deşi generează poluare fonică.
Finanţarea dezvoltării turistice urbane
Pentru dezvoltarea turistică sunt necesare resurse financiare suficiente orientate spre diferite operaţiuni.
Finanţarea pentru management şi planificare turistică
Finanţarea planificării turistice generale la nivel local, a planurilor de turism urban şi ecoturism şi planificarea
atracţiilor cu caracter public, cum sunt parcurile naţionale şi locurile arheologice, istorice, intră în aria de
responsabilitate a autorităţii locale şi centrale. Finanţarea planurilor de dezvoltare mai detaliate şi a studiilor de
fezabilitate este în mod obişnuit responsabilitatea sectorului privat.
Planificarea unei staţiuni mai mari poate fi realizată de stat, o companie privată sau o societate de dezvoltare.
Chiar dacă planificarea e făcută de sectorul privat, guvernul are responsabilitatea de a stabili standardele aşa cum au
fost aprobate iniţial, de a revizui planurile şi de a le accepta doar dacă îndeplinesc standardele aprobate. Finanţarea
instituţiilor guvernamentale de turism şi de marketing e făcută de către guvern, dar aceste fonduri pot fi suportate, în
parte, de către agenţii economici din turism sau de către turişti.
Finanţarea dezvoltării infrastructurii
Principalele componente ale infrastructurii sunt în mod obişnuit finanţate de guvern sau de companii publice.
Oricum, taxele de folosinţă pot recupera cea mai mare parte din această investiţie sau măcar costurile operaţionale.
Această infrastructură serveşte nevoilor generale de dezvoltare, în cadrul unui program de dezvoltare, finanţarea
infrastructurii interioare este realizată de către sectorul privat, care preia iniţiativa dezvoltării.

Finanţarea principalelor puncte de atracţie

Parcurile locale, regionale şi naţionale, zonele istorice şi arheologice, muzeele, centrele culturale şi alte tipuri de atracţii
sunt în mod obişnuit finanţate de guvern, din plata unor taxe de intrare se acoperă o parte din costurile operaţionale. Aceste
atracţii determină turiştii să viziteze o zonă şi să cheltuiască în întreprinderile comerciale, ele fiind vizitate atât de localnici, cât şi
de turişti. De aceea, ele nu sunt în totalitate autofinanţate. Aşa cum a fost explicat anterior, finanţarea restaurării zonelor istorice
31
poate fi realizată de către sectorul privat, dar cu sprijin din partea guvernului. Atracţiile de tip comercial, cum sunt parcurile
tematice, sunt finanţate de sectorul privat, în speranţa că vor aduce profituri.
Finanţarea hotelurilor şi a altor facilităţi şi servicii comerciale
Sectorul privat este sursa obişnuită de finanţare pentru modernizarea hotelurilor şi a altor facilităţi comerciale,
aceasta fiind politica şi tendinţa în cele mai multe regiuni turistice. Guvernul poate fi iniţiatorul dezvoltării în zonele
turistice noi, înainte ca investitorii particulari să decidă să facă investiţii, sau poate coopera cu investitorii particulari
pentru anumite proiecte.
În stadiul iniţial de dezvoltare sunt necesare investiţii importante. Câteva modalităţi de stimulare a investiţiilor:
• asigurarea terenului necesar dezvoltării facilităţilor turistice la un preţ moderat sau gratuit. In unele regiuni
unde achiziţionarea terenului de către sectorul privat este dificilă, intervenţia guvernului este suficientă
pentru a stimula investiţiile;
• asigurarea gratuită a infrastructurii exterioare;
• asigurarea întregii infrastructuri interioare sau numai a unei părţi pentru care costul poate fi eventual acoperit
de taxele de utilizare sau preţul de închiriere al hotelului sau al altor spaţii comerciale;
• scutirea totală sau parţială de taxe vamale la produsele importate utilizate
pentru dezvoltarea iniţială şi pentru punerea în funcţiune a facilităţilor turistice. Această oportunitate este oferită
de către autoritatea naţională de turism, nu de autorităţile locale;
• scutirea totală sau parţială a societăţilor de la plata impozitului pe profit pentru o anumită perioadă de timp.
Aceasta este oferită în mod obişnuit de către guvernul naţional ori regional;
• scutirea totală sau parţială de la plata taxelor pe proprietate la nivel local pentru o anumită perioadă de timp;
• acordarea împrumuturilor pentru dezvoltare cu o rată a dobânzii normală sau mai scăzută sau garantarea de către
guvern a împrumuturilor făcute de instituţiile private. Se poate acorda o perioada mai mare de graţie pt. restituirea
împrumuturilor;
• acordarea de subvenţii pentru dezvoltare până la un anumit procent din costurile de investiţie sau de subvenţii pentru
programele de instruire a personalului.
Atunci când resursele de capital public sau privat nu sunt suficiente pentru dezvoltarea turismului, poate fi cerută
asistenţă internaţională. Sursele internaţionale de finanţare pentru asistenţă tehnică în organizarea unor cursuri de
pregătire şi pentru activităţi conexe necesare dezvoltării actuale sunt următoarele:
• Banca Mondială, inclusiv Corporaţia Internaţională de Finanţare pentru finanţarea întreprinderilor comerciale
din sectorul privat şi pentru garantarea investiţiilor străine în ţările în curs de dezvoltare.
• Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare care asigură asistenţă tehnică şi cursuri de pregătire prin
intermediul Organizaţiei Mondiale a Turismului şi organele sale executive.
• Programul Uniunii Europene pentru asistenţă tehnică şi pregătire.
Băncile de dezvoltare regionale, cum sunt Banca Inter-Americană de Dezvoltare, Banca Asiatică de Dezvoltare,
Banca Africană de Dezvoltare, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea întreprinderilor comerciale
cum sunt hotelurile.
• Surse de finanţare bilaterală pentru dezvoltarea turismului.
• Organizaţii neguvernamentale şi organizaţii voluntare sunt implicate şi în dezvoltarea turismului.
• Sursele internaţionale de capital pentru investiţii de capital privat.
Finanţarea proiectelor particulare poate fi făcută dintr-o combinaţie de surse.
Fiecare ţară sau regiune îşi poate formula o strategie de finanţare pentru dezvoltarea turismului şi pentru atragerea
investiţiilor, corespunzător cu nevoile şi situaţia sa economică.

32
 Dezvoltarea resurselor umane pentru turism
Personalul calificat pentru activităţile turistice este un factor esenţial pentru dezvoltarea cu succes a turismului
şi pentru a asigura acel nivel ridicat al serviciilor pe care turiştii îl aşteaptă şi pe care îl plătesc. Autorităţile locale
trebuie să evalueze necesităţile de personal calificat, aspect valabil oriunde şi oricând.
Dezvoltarea resurselor umane pentru turism necesită o abordare sistematică:
• Cercetarea şi evaluarea resurselor umane actuale în sectorul turismului şi identificarea oricăror probleme şi
nevoi noi ca, de exemplu, îmbunătăţirea abilităţilor personalului.
• Estimarea necesarului de resurse umane în viitor. Aceasta implică examinarea numărului de persoane din zonă ce
vor căuta de lucru, precum şi capacităţile educaţionale ale acestora.
• Determinarea nevoilor de educaţie şi pregătire a personalului necesar şi conceperea programelor de educaţie
şi formare necesare pentru a furniza personal calificat.
În dezvoltarea forţei de muncă trebuie luate în considerare toate tipurile de personal calificat care activează în
sectorul turismului:
• Hotelăria, cateringul şi managementul resurselor umane, incluzând front office-ul şi recepţia, serviciul de
cameră, serviciul de masă şi bar, bucătăria şi întreţinerea.
• Călătoriile şi voiajele, incluzând casa de bilete, programarea itinerariilor şi ghizii, şoferii necesari.
• Funcţionarii guvernamentali specializaţi în managementul turistic, respectiv cei care se ocupă de planificarea
şi dezvoltarea marketingului, aplicarea standardelor industriale, de cercetări statistice, de servicii de informaţii.
• Meşteşugarii, animatorii, directorii sportivi şi alţi specialişti. Instruirea se referă la toate categoriile de
personal, atât la personalul de execuţie, cât şi la cel de conducere. De asemenea, este necesară dezvoltarea şi
îmbunătăţirea compartimentului faţă de turişti a unor categorii de personal cum ar fi: vameşii, personalul din serviciul
de imigrare, şoferii de taxi şi vânzătorii cu amănuntul.
Matricea tabelară inserată mai jos arată un model de planificare pentru dezvoltarea resurselor umane ce poate fi
adoptat în propria zonă de activitate.
Instruirea presupune organizarea de cursuri pe termen scurt pentru personalul existent (acestea pot fi în ţară sau
străinătate), programe regulate de instruire în hotelărie şi catering, organizate de institute pentru instruire în turism,
institute de meserii, institute cu programe universitare în turism şi acordarea unor burse de studii. Deseori, hotelurile
internaţionale mari vor realiza o instruire proprie, dar aceasta nu va fi suficientă pentru a furniza toate nevoile de
instruire în hotelărie şi catering, în special pentru întreprinderile mai mici. De regulă, un institut de instruire în hotelărie şi
catering turistic va funcţiona în zona turistică respectivă, dacă este suficientă cerere la nivel local. Asemenea instituţii
necesită o investiţie considerabilă de capital şi de resurse pentru a fi dezvoltate corespunzător şi deseori necesită asistenţă
străină pentru dezvoltarea iniţială.
Fiecare zonă locală trebuie să-şi îmbunătăţească educaţia în turism şi nevoile de training şi să determine modalităţile de
satisfacere a acestora. Dacă există institute zonale sau naţionale corespunzătoare, autorităţile locale ar trebui să-i încurajeze pe
localnici să le frecventeze. Dacă se estimează că zona locală va fi o importantă zonă turistică, poate fi oportună înfiinţarea
unui institut local de turism ori a unui departament de turism în cadrul unei şcoli de meserii. Biroul de turism va trebui să
colaboreze cu întreprinderile din sectorul privat pentru a dezvolta cele mai potrivite programe. Biroul de turism va trebui să
exploreze oportunităţile pentru propriul personal, pentru ca acesta să primească instruirea de care are nevoie în domeniul
managementului turistic, adeseori prin programe regionale, naţionale sau internaţionale. Organizaţia Mondială a Turismului
poate asista biroul de turism în identificarea educaţiei corespunzătoare, poate recomanda instituţii de training şi programe
internaţionale, inclusiv programe pe termen scurt de management turistic.
Model de dezvoltare a resurselor umane în turism. Tabel de planificare
Clasificarea posturilor Angajaţi Poziţii Proiectarea noilor poziţii Grad Nevoia totală de mână de
existenţi vacante Anul 5 Anul 10 de uzură lucru
0 1 2 3 4 5
HOTEL Şl CATERING
Administraţie
Manager
Asistent Manager
Manager de marketing
Contabil-şef
Asistent contabil
Secretar
Recepţie/Front-office
Manager front-office
Recepţioner
Asistent recepţioner
Funcţionar rezervări
Casier
Operator
Şef portari
33
 Portar
Menaj şi spălătorie
Şef menaj
Asistent menaj
Cameristă
Şef de tură
Şef spălătorie
Spălătoreasă
Restaurant şi bar
Manager de restaurant
Şef de bar
Asistent manager de restaurant
Şef de sală
Barman
Picol
Casier
Bucătărie
Şef executiv
Asistent-şef
Bucătar
Ajutor de bucătar
Întreţinere
Inginer întreţinere clădire
Grădinar
Femeie de serviciu
Notă: Personal specializat. Poate fi solicitat:
coafeză, frizer, animator etc.
OPERAŢII DE VOIAJ ŞI CĂLĂTORIE
Manager de agenţie
Şef serviciu rezervări
Şef program de itinerarii
Manager de vânzări
Lucrător de ticketing
Conducător de grup
Ghid
Casier
Şofer
MANAGEMENT ÎN TURISM
Director de turism
Şef de marketing
Director de planificare şi dezvoltare
Specialist în marketing şi promovare
Funcţionar relaţii publice
Specialist în planificare turistică
Statistician în turism
Specialist în instruire turistică
Specialist în standardele
facilităţilor turistice
Funcţionar serviciu de informaţii turistice

Implicarea comunităţilor locale în turism

Aşa cum a fost subliniat în acest ghid, este esenţială implicarea comunităţilor locale în procesul de dezvoltare a turismului.
Prin implicare, comunităţile locale vor înţelege turismul, vor fi capabile să facă faţă dezvoltării în zona lor, să participe la
dezvoltarea turismului în beneficiul lor şi să susţină sectorul turistic. Comunităţile locale cunosc cel mai bine teritoriul şi
localnicii şi pot avea idei bune pentru dezvoltarea turistică şi despre modul cum pot să participe la ea. Turismul poate
aduce beneficii economice comunităţilor locale atât prin crearea de locuri de muncă şi prin generarea de venituri, cât şi prin
îmbunătăţirea infrastructurii, facilităţilor şi serviciilor. Deoarece turismul este deseori o activitate nouă, în comunităţile
locale au nevoie de instruire pentru a lua parte la activităţile turistice.
Programele de informare turistică ar trebui să includă şi informarea comunităţilor locale. Mai concret, poate fi organizat un
comitet de conducere ce va consilia realizarea planului turistic. Acest comitet va include şi un purtător de cuvânt. Vor trebui
organizate întâlniri cu rezidenţii şi, mai ales, cu liderii locali pentru a explica beneficiile şi problemele turismului, a discuta despre
demersurile de dezvoltare turistică ce pot apărea în zonă şi a evalua căile prin care comunităţile şi localnicii pot participa şi obţine
beneficii din turism. Trebuie stabilit un consens cu comunităţile în privinţa modalităţilor de planificare a turismului în zona lor şi
pentru crearea unui program cu implicare locală. Planurile alternative finale şi programele concepute în cooperare cu comunităţile
vor trebui ulterior prezentate la întâlnirile comunităţii şi aprobate de comunitate.

34
 Beneficiile din turism pentru comunităţile locale sunt determinate pentru fiecare caz împarte, dar măsurile generale
pentru obţinerea lor sunt:
• Prioritate la angajarea în unităţile turistice acordată localnicilor. Aceasta va necesita programe speciale de instruire
pentru localnici şi, în zonele mai înapoiate, chiar educaţie de bază: cititul, scrisul, matematica şi igiena pot fi predate
participanţilor la cursurile de hotelărie, catering şi turism. De asemenea, este nevoie şi de cursuri de limbi străine.
• Asistenţă pentru întreprinzătorii locali, pentru înfiinţarea unităţilor mici de turism prin asistenţă tehnică şi credite. După
ce acestea îşi încep activitatea, vor trebui monitorizate şi li se va acorda asistenţă în continuare dacă este cazul.
• Îmbunătăţirea infrastructurii de bază - drumuri, reţea de apă, electricitate, gestionarea deşeurilor, ca parte a unui
program de dezvoltare a infrastructurii.
• Folosirea unei părţi din veniturile obţinute din turism (taxe de intrare în parcuri şi obiective istorice şi arheologice)
pentru îmbunătăţirea facilităţilor comunităţii şi serviciilor, cum ar fi şcolile şi clinicile medicale.
• Dacă în comunitate se produc obiecte meşteşugăreşti, se vor lua măsuri pentru organizarea producţiei şi a vânzării
acestora turiştilor. Aceasta poate cere o pregătire specială, dezvoltarea pieţelor de desfacere şi îndrumare pentru menţi-
nerea meşteşugurilor la un nivel calitativ înalt.
• Dacă comunităţile locale au formaţii de dansuri, muzică sau spectacole de teatru tradiţionale, se impune încurajarea
lor pentru a organiza reprezentaţii pentru turişti, într-o formă cât mai autentică.
• Dacă economia locală este bazată pe agricultură sau pescuit, se impune dezvoltarea unui program pentru a livra
întreprinderilor turistice aceste produse, fără a lipsi localnicii de necesarul de hrană. Aceasta necesită îmbunătăţirea
calităţii produselor locale, dezvoltarea marketingului şi a mecanismelor de livrare.
• Încurajarea întreprinderilor turistice pentru a folosi cât mai mult produsele locale pentru crearea şi furnizarea
facilităţilor turistice, dar fără a crea probleme de mediu.
• Organizarea unor proiecte turistice bazate pe comunitate, în special în domeniul turismului rural şi ecologic.
În anumite zone, localnicii pot fi dependenţi de resursele naturale, care trebuie conservate, atât ca atracţii turistice, cât şi în
scopuri ecologice. Invadarea zonelor protejate, prin defrişarea terenurilor în scopuri agricole şi practicarea braconajului
pentru carne sau vânzarea animalelor, este o problemă întâlnită frecvent în multe zone. în astfel de situaţii, turismul ar trebui
folosit ca sursă de locuri de muncă şi venituri alternative pentru localnici, astfel încât aceştia să nu mai atenteze la zonele
protejate şi să li se poată interzice astfel de practici. De asemenea, o parte din taxele de acces în rezervaţii ar trebui cedate
satelor din apropiere, aşa încât acestea să beneficieze în mod direct de pe urma turismului, în acelaşi scop, pot fi dezvoltate şi
alte activităţi economice care să furnizeze venituri suplimentare localnicilor. S-a acumulat o experienţă considerabilă în
aceste proiecte de conservare bazate pe implicarea comunităţilor locale, mai ales în câteva ţări din estul şi sudul Africii.
Implicarea comunităţilor în zonele turistice şi atitudinea localnicilor faţă de dezvoltarea turismului ar trebui
monitorizate permanent. Monitorizarea ar trebui să identifice programele de succes şi care ar trebui menţinute sau chiar
extinse, şi programele care întâmpină probleme şi ar trebui remediate, reorientate sau chiar întrerupte.

Marketingul şi promovarea turismului

Marketingul şi promovarea turistică a unei anumite arii geografice sunt esenţiale din perspectiva informării
potenţialilor turişti şi convingerii acestora să viziteze zona respectivă. Un plan turistic cuprinzător şi integrat trebuie să
conţină şi o componentă de marketing, în abordarea durabilă a dezvoltării, pieţele-ţintă ar trebui să fie cele care respectă
caracteristicile comunităţii şi mediul înconjurător local. Analiza dimensiunilor unei anumite zone este un element
important în stabilirea limitei maxime a numărului de turişti ce urmează a fi atraşi. Pornind de la analiza de piaţă, se poate
pune la punct un plan de marketing.
Primul pas în realizarea planului de marketing îl reprezintă formularea obiectivelor şi strategiilor de piaţă. Obiectivele
de marketing sunt reprezentate de pieţele-ţintă privite din punctul de vedere al tipurilor şi numărului de turişti şi al duratei
şederii acestora, pieţe-ţintă care au fost stabilite prin analiza de piaţă. Aceste obiective se stabilesc pe termen scurt,
mediu şi lung. După aceasta, pornind de la obiective, este formulată strategia de marketing.
Strategia stabileşte astfel abordarea corectă care să conducă la realizarea obiectivelor de marketing şi are în vedere următoarele:
- imaginea zonei ce urmează a fi promovată;
- posibilele obstacole ce trebuie depăşite;
- relaţia dintre eforturile de marketing şi anumite atracţii importante sau dezvoltarea unor facilităţi, ca de exemplu staţiunea;
- tipul tehnicilor promoţionale ce urmează să fie folosite;
- programarea activităţilor promoţionale pe diversele segmente ale pieţei.
Un element important al marketingului îl constituie furnizarea unor servicii de informare a turiştilor înainte şi după ce ajung la
destinaţie. Intr-o zonă turistică nouă, în curs de dezvoltare, care nu este cunoscută potenţialilor turişti, sunt importante crearea şi
transmiterea unei imagini adecvate a zonei respective, având la bază atracţiile ei primare, împreună cu facilităţile şi serviciile
35
disponibile. Imaginea transmisă ar trebui să fie cât mai aproape de realitate, astfel încât turiştii care vizitează zona să nu fie
dezamăgiţi şi să nu îşi formeze o impresie nefavorabilă asupra acesteia. Chiar dacă facilităţile şi serviciile sunt limitate, pentru a
atrage turiştii se poate încerca promovarea imaginii unui cadru natural nealterat, propice aventurii. Materialele promoţionale ar
trebui să menţioneze şi deficienţele zonei respective, aşa încât turiştii să ştie exact la ce anume să se aştepte. In cazul în care, din
diverse motive, sunt avute în vedere pieţe turistice specializate, cum ar fi ecoturismul sau turismul de „aventură", va fi necesară
folosirea unor tehnici de marketing selective şi de „nişă".
Dacă nu a fost pus la punct un plan turistic cuprinzător pentru zona în cauză, care să includă şi analiza pieţei, dar totuşi
comunitatea doreşte desfăşurarea unor activităţi de marketing în scopul dezvoltării turistice, atunci se impune o abordare
fundamentală de marketing.
Figura 4 prezintă o astfel de abordare pe care comunităţile o pot folosi în promovarea atracţiilor de care dispun.
Această abordare implică:
• inventarierea atracţiilor şi activităţilor turistice existente şi evaluarea atracţiilor potenţiale ce ar putea fi
lansate pe piaţă. Trebuie evaluată concurenţa făcută de destinaţiile asemănătoare;
• clarificarea obiectivelor comunităţii pe plan turistic, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea generală şi protejarea
mediului, avându-se în vedere considerente de ordin economic, ecologic şi sociocultural;
• estimarea nivelului probabil al cererii pe piaţă şi a capacităţii de cazare a zonei şi reconsiderarea nivelului acestor
indicatori în funcţie de raportul existent între dimensiunile acestora;
• evaluarea facilităţilor şi a serviciilor turistice existente şi planificate, a infrastructurii, inclusiv a căilor de acces în
regiunea respectivă;
• determinarea turiştilor potenţiali în corelaţie cu atracţiile turistice existente;
• determinarea segmentelor pieţei şi a pieţelor-ţintă.
Identificarea pieţelor-ţintă potenţiale implică o serie de considerente în plus, legate de tipul atracţiilor şi activităţilor
locale şi obiectivelor de dezvoltare a comunităţii. Cunoaşterea localizării geografice a pieţei-ţintă este importantă dacă
avem în vedere posibilităţile de transport şi costul călătoriei până la destinaţie. De asemenea, ar trebui analizate
caracteristicile demografice şi comportamentale ale segmentelor de piaţă. Aceasta include motivaţia călătoriei, sistemul de
valori al grupurilor-ţintă, interesele lor specifice, vârsta, sexul, starea civilă, educaţia, nivelul veniturilor şi ocupaţia.
Pornind de la obiectivele de marketing, se pot stabili tehnicile promoţionale şi se poate pregăti programul de promovare.
Indiferent dacă programul de promovare este o parte componentă a unui studiu mai amplu, sau este conceput ca un studiu de
marketing de sine stătător, acesta trebuie să se bazeze pe obiectivele şi strategiile de marketing. Acest lucru presupune
cunoaşterea canalelor de distribuţie şi a variatelor tehnici promoţionale disponibile. Un program promoţional este realizat de
obicei pe o perioadă de trei, până la cinci ani, şi specifică pentru fiecare an în parte tipurile de tehnici promoţionale ce urmează
să fie folosite, precum şi costurile estimative. Costurile de continuitate, cum ar fi cele legate de întreţinerea birourilor de
informare locală, trebuie incluse în program.

Figura 4. Planificarea pieţei turistice pentru o comunitate locală

36
 Există o mare varietate de tehnici promoţionale care ar trebui folosite selectiv în funcţie de strategia de marketing aplicată:
• Pregătirea materialului promoţional (numit şi material colateral) pentru broşuri, postere, hărţi, cărţi poştale şi
ghiduri turistice; distribuirea acestora agenţiilor de turism, turoperatorilor şi consumatorilor. Aceasta este tehnica folosită cel
mai des. în zilele noastre. Internetul este folosit pe scară largă pentru a răspândi informaţiile despre o anumită zonă.
• Pregătirea materialului audiovizual pentru prezentări pe slide-uri şi casete video, pentru seminalii de călătorie şi alte
tipuri de prezentări. Aceasta este de asemenea o tehnică folosită frecvent.
• Reclama în ziare, reviste, la radio şi televiziune, în mijloacele de informare în masă pentru a ţinti consumatorii de
turism, şi reclama în publicaţiile de comerţ turistic care ţinteşte distribuitorii de turism. Această tehnică este de obicei
costisitoare şi trebuie folosită cu atenţie.
• Participarea la târgurile turistice, dintre care multe sunt organizate anual pe plan mondial, organizarea de manifestări şi
întâlniri cu distribuitorii de turism. Această tehnică se practică de obicei pentru promovarea turismului dintr-o anumită ţară sau
regiune, dar chiar şi anumite comunităţi locale îşi pot trimite reprezentanţi şi exponate la astfel de manifestări.
• Organizarea unor călătorii promoţionale în zonele ce furnizează turişti, cu scopul de a lua contact cu agenţii de
turism şi turoperatorii şi organizarea unor seminarii de prezentare a călătoriei pentru comerţul turistic. Aceste seminarii
de obicei folosesc prezentări audiovizuale.
• Invitarea şi găzduirea agenţilor de turism şi turoperatorilor, astfel încât aceştia să ia contact direct cu
atracţiile zonei, facilităţile şi serviciile oferite. Aceasta este o practică frecventă, dar se poate dovedi costisitoare, şi,
deseori, necesită cooperarea hotelurilor şi turoperatorilor locali pentru asigurarea cazării şi transportului.
• Invitarea şi găzduirea jurnaliştilor de turism şi fotografilor, precum şi încurajarea publicării de articole privind zona
respectivă în ziarele şi publicaţiile din ţările de origine ale potenţialilor turişti sau în mass-media internaţională.
• Pregătirea şi publicarea unor ghiduri de călătorie şi cărţi de informare generală privind zona respectivă, în
cazul în care acestea nu sunt deja disponibile. Aceste cărţi pot fi vândute pentru recuperarea costurilor.
Un factor important în asigurarea succesului unei promovări este conţinutul mesajului transmis. Acesta trebuie să
transmită pieţelor-ţintă ceea ce se doreşte să se ştie pentru a lua o decizie în privinţa călătoriei. Dacă este posibil, înainte
de a face investiţii mari în producţia de material auxiliar, mesajul promoţional ar trebui testat pentru a-i determina
eficacitatea. Este important să fim atenţi şi corecţi cu informaţia pe care o transmitem. Mesajele false, exagerate sau
înşelătoare pot genera insatisfacţia turiştilor şi chiar probleme juridice.
Tabelul inserat mai jos prezintă o listă de evaluare a materialului promoţional, cum ar fi o broşură informativă.
Rezultatele activităţilor promoţionale trebuie măsurate pentru a determina care dintre acestea sunt eficiente şi care
trebuie modificate sau abandonate. Deseori, trebuie făcute anchete speciale asupra turiştilor, agenţilor de turism şi
turoperatorilor pentru a determina modul în care aceştia au aflat de zona respectivă.
Atunci când pregătesc strategiile de marketing şi programele de promovare, autorităţile locale ar trebui să aibă în
vedere şi planurile de marketing existente la nivel naţional şi regional. Planul de marketing local ar trebui să fie o
completare a celor existente la nivel naţional şi regional. Autorităţile locale pot decide includerea zonei pe care o reprezintă
în planurile naţionale şi regionale. De obicei, autorităţile locale nu au experienţă în promovare şi nici nu dispun de bugete
care să le permită să experimenteze tehnici promoţionale. Abordarea cea mai eficientă, cel puţin în prima fază, ar putea fi
încheierea unui contract cu o firmă specializată în relaţii publice sau publicitate, care să realizeze şi să implementeze un
program promoţional pentru zona respectivă. Firmele competente pot pregăti planul de marketing şi pot recomanda cea
mai bună abordare promoţională care poate fi folosită.
În completarea promovării realizate de oficiul de turism al guvernului, pentru operaţiunile proprii, promovarea
este realizată şi de către firmele individuale de turism. Pentru ca ambele forme de promovare să fie eficiente din punct
de vedere al rezultatelor şi costurilor, trebuie să existe o strânsă coordonare între biroul de turism al guvernului şi sectorul
privat, astfel încât să nu existe un efort dublu, iar mesajele să fie consecvent transmise. Implementarea programelor
promoţionale poate fi costisitoare şi poate depăşi resursele financiare ale guvernului. O soluţie bună constă în
organizarea unor birouri comune de promovare, care primesc fonduri atât de la biroul de turism al guvernului, cât şi de
la sectorul privat şi care includ reprezentanţi atât din partea guvernului, cât şi din sectorul privat. Acest consiliu pregăteşte
programe promoţionale cuprinzătoare, conform obiectivelor comune, iar apoi realizează promovarea. Sectorul privat
poate, dacă doreşte, să promoveze în continuare propriile întreprinderi.
O funcţie esenţială a departamentului de marketing al biroului de turism este punerea la dispoziţia turiştilor a unor
servicii de informare. Turiştii vor contacta biroul înaintea sosirii lor în zonă, pentru a obţine informaţii, sau vor căuta să se
informeze după sosire. Materialele colaterale la care ne-am referit anterior, în special broşuri, hărţi şi ghiduri, pot
fi folosite ca material informativ. Acest material ar trebui scris în limbile ţărilor vizate pentru promovare.
Cea mai bună abordare pentru serviciile de informare în zonă este de a stabili un centru turistic de informaţii, care
să aibă o poziţie centrală şi accesibilă. Centrul de informare trebuie să conţină material informaţional şi personal care să
răspundă la întrebări, ideal în mai multe limbi, hărţi expuse cu atracţii şi facilităţi locale. Trebuie să existe o sală pentru
prezentări audiovizuale, ghiduri şi alte broşuri informative, articole de artizanat pentru vânzare, un snack-bar şi grupuri
37
sanitare. Dacă zona turistică este întinsă, poate fi stabilit un centru de informare în oraşul principal sau standuri în punctele
de sosire a turiştilor şi centre locale informaţionale mai mici, situate în alte localităţi. Un centru turistic de informare ar
trebui aşezat în aeroportul zonei, în cazul în care cei mai mulţi turişti sosesc pe calea aerului. Materialul informativ ar
trebui să fie disponibil în hoteluri, restaurante şi în principalele puncte de atracţie.
Lista de evaluare a materialului promoţional
Printarea este mai ieftină şi mai uşoară. Rezultatul: suntem invadaţi de hârtie şi, pentru a supravieţui, de cele mai multe ori, ignorăm mesajele,
cu excepţia acelora care sar din pagină, ne apucă şi ne strigă: „acesta e mesajul de care ai nevoie".
Următorul text vă va ajuta să realizaţi materialul scris care să capteze cititorii. Dar nu există nici o garanţie că ei vor citi cu adevărat, vor reţine
şi vor răspunde mesajului vostru.
DA NU
Ai identificat în mod clar receptorii pentru materialul promoţional scris? O O
Ai trecut în revistă materialele competitorilor? Materialul tău le va completa în mod eficient? O O
Ţi-ai stabilit metodele de distribuţie înaintea creării materialului şi înainte să te hotărăşti cât de mult vrei să tipăreşti? O O
Este mărimea materialului potrivită metodei de distribuţie? Se va potrivi ea plasei de desfăşurare sau plicului poştal? O O
Ţi-ai proiectat în minte materialul şi te-ai orientat către un public anume? De exemplu, ai evitat tipăriturile mărunte dacă
O O
majoritatea celor cărora te adresezi sunt vârstnici?
Prezintă coperta vreun atu în mod vizual sau printr-un cuvânt cheie sau o expresie? O O
Reflectă materialele tipărite adevărata ta imagine? 0 broşură lucioasă în stil urban nu se potriveşte unui sat îndepărtat. Tot aşa
O O
este şi o versiune foto pe o pretenţioasă hârtie galbenă.
Există continuitate între toate materialele pe care le-ai tipărit? Arată ele ca şi cum ar prezenta aceeaşi comunitate? la în O O
considerare culoarea, modelul, sloganul, expunerea, dactilografierea, impresia generală.
Ai folosit mai puţine modele scumpe pentru materiale cu o durată de viaţă scurtă, aşa cum sunt calendare şi meniuri? O O
Ai o gamă coloristică ce atrage publicul? O O
Ai prezentat fapte şi ai eliminat umpluturile? Clişeele, superlativele şi deformările ţipătoare nu-şi au locul în materialele tale. O O
Concentrează-te pe univoc.
Sunt titlurile şi legendele desenelor bine scrise? O O
Evită influenţele. Ai venit cu ceva extraordinar de inteligent? încearcă-l pe străini, învaţă din reacţiile lor. O O

PROMOVAREA ATRACŢIILOR TURISTICE (inclusiv a celor de factură culturală)

Înainte de a aborda acest aspect, se impune clarificarea termenului de atracţie turistică, deoarece literatura
internaţională de specialitate face referire la mai multe versiuni ale acestuia.
Astfel, termenul de atracţie turistică se referă la totalitatea resurselor care exercită un anume grad de atracţie
indiferent dacă aceasta se manifestă la nivelul turiştilor sau al rezidenţilor. Altfel spus, nu face distincţie între atracţiile
turistice şi atracţiile de vizitare, ele reprezintă practic acelaşi lucru.
La nivel internaţional, în marea majoritate a ţărilor atracţiile turistice sunt organizaţii/organisme mici care
reuşesc să atragă un număr limitat de vizitatori şi turişti şi sume mici din încasări. Cu foarte puţine excepţii acestea
sunt locaţii unice, operate non-profit şi neorganizate pe principiile firmelor sau organizaţiilor de afaceri.
Pe ansamblu însă, începând din anii ‘70, numărul total al atracţiilor turistice a crescut şi se află în continuă creştere
ca urmare a evoluţiei trendului general al conceptului de activitate turistică. Turiştii sunt din ce în ce mai puţin interesaţi
de sejururi inactive, complet relaxante şi din ce în ce mai mult atraşi de ideea de dezvoltare personală, prin intermediul
experienţelor rezultate în urma contactului direct cu valorile altor culturi, altor medii. Acest gen de activitate are loc
tocmai în şi prin intermediul atracţiilor turistice.
Operatorii atracţiilor turistice, deşi conştienţi de diferenţa contrastantă de funcţionare dintre atracţia în sine
şi firmele, organizaţiile, instituţiile comerciale, le aplică principiile promovării fără deosebire. Cu alte cuvinte, chiar şi
pentru cazurile care funcţionează şi sunt operate non-profit, în ceea ce priveşte promovarea, principiile şi legile de
promovare sunt valabile ca în oricare alt sector al industriei turistice.
Nu este uşor de dedus că atracţiile turistice sunt elemente importante în interiorul oricărei destinaţii turistice şi
care contribuie în mod determinant la influenţarea luării deciziei de către potenţialii consumatori în a vizita sau nu
destinaţia respectivă.

Pornind de la importanţa atracţiilor turistice şi de la faptul că acestea nu funcţionează conform principiilor

economiei de piaţă se constată câteva aspecte interesante în ceea ce priveşte utilizarea lor în turism şi mai ales în
promovarea destinaţiilor. Aspectul cel mai important este cel privind rolul de a spori/multiplica gradul de atracţie al
destinaţiei. Acesta însă are loc şi funcţionează numai ca urmare a aplicării principiilor de management tocmai atracţiilor
turistice care nu sunt organisme comerciale. Eficienţa şi necesitatea aplicării principiilor de management în operarea
acestora provine dintr-o serie de cauze detaliate în cele ce urmează.
Primul aspect util de amintit este cel privind schimbările majore din trendul turismului mondial - trecerea de la
turismul de masă, inactiv, controlat şi limitat ca sferă de interacţiune a grupurilor de turişti cu arealele înconjurătoare la
formele moderne de turism alternativ.
38
 Primele manifestări de astfel de schimbări au început să apară în Statele Unite şi Marea Britanie la începutul anilor
‘60 şi au continuat diversificându-se până în prezent. În mod paradoxal, formele de manifestare ale turismului de masă
au avut un impact negativ mai redus asupra destinaţiilor şi mediilor lor decât formele de manifestare turistică
alternative. Această realitate poate fi explicată prin faptul că deşi este vorba de turism de masă cu grupuri de
dimensiuni uneori impresionante, acesta era aproape în exclusivitate un turism inactiv, de relaxare, controlat, consemnat
între nişte limite şi graniţe teritoriale sau între nişte limite de semi-activităţi. La polul opus se află formele de
manifestare alternativă cu grupuri mult mai mici, dar independente, foarte mobile, nerestricţionate spaţial, foarte active
şi interesate de consumul de experienţă directă cu mediul. Este deja un clişeu universal răspândit faptul că vizitatorii
tind să distrugă, să afecteze în mod negativ atât echipamentele şi facilităţile utilizate în şi pentru călătorie, cât şi
obiecte, areale, atracţii, medii din interiorul destinaţiilor.
Astfel, a apărut pentru prima dată nevoia de management al destinaţiilor şi respectiv al atracţiilor turistice tot în
SUA şi UK la sfârşitul anilor 70. Este vorba despre un management protectiv al acestora.
Ca urmare, foarte curând au apărut conceptele de dezvoltare durabilă, inclusiv din domeniul
managementului turistic, cu momentele lor de climax din 1992 (Summitul de la Rio). Foarte pe scurt, la baza
acestora stă nevoia urgentă de conştientizare a faptului că atât resursele naturale, cât şi cele antropice sunt finite,
capacitatea lor de suport în ceea ce priveşte impactul negativ este limitată şi că problemele nu pot fi ţinute sub control
decât prin aplicarea tehnicilor de management turistic. O lungă perioadă de timp s-a dezbătut intens ideea ca cele mai
multe atracţii sau destinaţii cu valoare foarte mare să fie protejate complet, eliminându-se accesul turiştilor şi al
vizitatorilor. Ori, în turismul modern tocmai această valoare este cea care îmbogăţeşte orice atracţie turistică.
Astfel s-a ajuns la concluzia că protecţia prin conservare exclusivistă nu este o soluţie optimă şi că deschiderea
acestora spre vizitare este o idee mult mai benefică. Vizitarea şi consumul atracţiilor turistice însă se poate face în mod
constructiv, respectiv durabil, numai prin aplicarea tehnicilor de management al atracţiilor turistice.
Aplicarea tehnicilor de management presupune automat prezenţa marketingului pentru a asigura un minimum de
succes. Acesta poate fi garantat numai în condiţiile aplicării eficiente, de exemplu la nivelul resurselor naturale, restrictiv
în locaţii şi areale bine controlate în ceea ce priveşte accesul. De exemplu, tehnici de management şi marketing turistic
de succes pot fi întâlnite la nivelul ariilor protejate, parcurilor şi grădinilor, zonelor costiere, lacurilor etc. Alte atracţii
din mediul construit precum castele, cetăţi, mănăstiri, catedrale, alte monumente s-au bucurat de o formă incipientă de
management încă de dinaintea celor din mediul natural, deşi acesta nu a presupus forme de promovare, În prezent,
tehnicile de management implică într-o măsură mai mare sau mai mică în funcţie de necesitate promovarea acestora cu
dimensiune informaţională şi de conservare.
În ultimii 20 de ani, însă, numărul de vizite şi de vizitatori a crescut, ceea ce a dus la găsirea şi aplicarea unor
tehnici noi şi sofisticate de management şi promovare la nivelul atracţiilor turistice.
Practic managementul modern al atracţiilor turistice înseamnă obţinerea simultană a trei categorii de efecte:
a) protecţia resursei;
b) multiplicarea experienţei vizitatorului/turistului;
c) promovarea acesteia, eventual şi în vederea generării unui anume nivel de încasări prin care să supravieţuiască
competiţiei.

Poate cel mai interesant aspect legat de managementul atracţiilor turistice îl reprezintă creşterea numărului de
iniţiative în amenajarea directă şi operarea de noi locaţii/site-uri de atracţii. Acesta este în fapt un proces complex apărut
ca rezultat al nevoii crescânde a numărului tot mai mare de turişti de a se autoinstrui prin experienţe personale directe
prin intermediul atracţiilor turistice. Astfel au fost concepute, construite şi operate tot mai multe atracţii turistice absolut
noi, bazate pe idei noi, dar mai ales pe resurse şi structuri, niciodată înainte nefiind considerate ca atractive pentru turişti
sau vizitatori. Dintre cele mai cunoscute exemple amintim: crearea sau recrearea unor lumi, atmosfere sau mituri: în
Statele Unite - construirea tărâmurilor Disney; în Marea Britanie reconstituirea atmosferei industriale prin amenajarea
pentru turism de agrement a canalelor şi ţesătoriilor sau de-a lungul Europei a festivalurilor cu tematică specifică:
festivaluri horticole, de grădinărit, ale berii etc.
În domeniul managementului modern profesional, se observă creşterea importanţei utilizării tehnicilor de
marketing pentru a dezvolta şi susţine cât mai mult pe piaţă produsele turistice de calitate cu grad ridicat de satisfacţie la
nivelul consumatorului pentru a menţine un nivel ridicat al raportului calitate-preţ, pentru a influenţa volumul şj
aspectele privind sezonabilitatea atracţiilor turistice, dar şi pentru a accelera un volum suficient de încasări pentru a
acoperi cheltuielile de operare şi menţinere a resursei de bază. Conceptul aplicării tehnicilor de management sistematic al
atracţiilor turistice s-a extins şi diversificat de la simple muzee până la arii protejate.
Deşi este larg utilizat, trebuie menţionat faptul că există reacţii împotriva aplicării acestuia în destul de multe ţări.
Există state în care este dificil de acceptat practica de a impune taxe de acces pentru vizitarea unor locaţii de interes
naţional, de patrimoniu istoric şi cultural, în general locaţii care au de-a face cu naţiunea şi trecutul acesteia, ceea ce nu exclude
şi locaţii de importanţă regională sau locală. În general această situaţie se întâlneşte în statele al căror turism este organizat în
sisteme naţionale, centralizate şi predominant operate de la nivel guvernamental. Politicile de promovare ale unor astfel de
state în domeniul destinaţiilor turistice privesc aceste locaţii ca un bun patrimonial naţional şi ca atare imposibil de taxat.
39
Există câteva exemple de state care şi-au formulat politici de subvenţionare totală a accesului în astfel de locaţii, fapt care în
realitate se traduce la nivelul vizitatorului prin acces liber.
Mai există şi state care adoptă ideea taxării parţiale a accesului în astfel de locaţii, subvenţionându-le în proporţie
cât mai ridicată. Cu toate acestea, practica ultimelor două decenii arată o schimbare, trecându-se din ce în ce mai multe
cazuri la politici de taxare a accesului în astfel de locaţii. Cauza principală a acestei tendinţe este creşterea misiunii
educaţionale a procesului turistic în comparaţie cu dimensiunea recreaţională. Ca urmare, un număr tot mai mare de
turişti accesează astfel de locaţii, generând o cerere sporită şi sofisticată de servicii de informare şi instruire care nu poate
fi satisfăcută altfel decât prin tehnici de management şi alocare de buget. În paralel, aceeaşi creştere a numărului de
turişti interesaţi de informare şi dezvoltare personală prin experienţă directă a condus la amenajarea, deschiderea şi
operarea unui număr crescând de locaţii noi. Acestea operează aproape în exclusivitate cu taxe de acces, indiferent de
importanţa lor.
În mod evident, dezvoltarea filosofiei de promovare este stimulată şi, în acelaşi timp, influenţată de presiunile
externe, respectiv de concurenţă. Cea mai acerbă concurenţă este cea dintre locaţiile tradiţionale vechi şi cele nou
deschise. Astfel, cele nou deschise, datorită managementului aplicat din start, sunt mult mai atractive, accesibile şi cu
grad ridicat de satisfacţie în comparaţie cu cele ne administrate, deşi primele ar putea implica costuri de acces. Se
constată tendinţa orientării turiştilor către cele care beneficiază de aplicarea unor tehnici de management.
Cea mai mare parte a atracţiilor turistice (indiferent dacă sunt naturale sau antropice) se află aşezate în zone sau
regiuni sensibile din punct de vedere al mediului lor. Astfel, accesul public devine un obiectiv secundar în raport cu
nevoia de protecţie şi conservare a valorii lor intrinseci. În consecinţă, obiectivele principale vor deveni cele de protecţie
şi conservare, lăsând obiectivele comerciale şi de instruire/prezentare a valorii acestora pe locul secund. Taxele de acces
constituie un instrument de management foarte eficient în realizarea obiectivelor urmărite: limitarea accesului după caz,
selecţionarea calităţii vizitatorilor, echilibrarea încasărilor astfel încât să fie acoperit necesarul de protecţie şi conservare.
Rezultă de aici faptul că managementul taxelor de acces este elementul cheie în politicile de conservare a resurselor
turistice, indiferent de tipologia acestora.

Middleton (1994) defineşte atracţiile turistice operate prin management modern ca fiind „totalitatea resurselor
permanent desemnate spre a fi controlate şi administrate în interes propriu şi în vederea educării, întreţinerii,
dezvoltării, amuzării şi satisfacerii publicului vizitator".
Resursele desemnate se referă la cele stabilite formal şi oficial ca fiind utile obţinerii obiectivelor enumerate în
definiţie pentru publicul vizitator. Desemnarea poate avea la bază decizii comerciale, dar în concordanţă cu
regulamentele statutare normale din planul strategic de dezvoltare şi care se pot aplica terenurilor şi structurilor. O
astfel de decizie poate fi luată de un organism din sectorul public care acţionează în numele unei comunităţi sau poate fi
luată de o asociaţie, trust, organizaţie care acţionează în numele obiectivelor proprii. Indiferent de cine ia decizia, limitele
până la care se pot aplica tehnicile de management sunt specificate clar încă de la început. Acest lucru este valabil chiar
şi în cazul arealelor şi regiunilor foarte izolate din zone greu accesibile ca simple abrupturi montane, vârfuri, creste în
ideea, de a controla şi de a reduce accesul public cu potenţial impact negativ. În astfel de situaţii se desemnează puncte
de acces şi locaţii de staţionare, precum şi limite de înaintare astfel încât vizitatorul să poată avea experienţa atracţiei
respective fără însă a desfăşura activităţi sau acţiuni cu impact negativ.
„Permanenţa" este dimensiunea ataşată atracţiilor turistice cu scopul de a le diferenţia de atracţiile temporare.
Atracţiile turistice permanente sunt cele existente sau care operează în locaţii fixe, precum clădiri, obiecte, lucruri
palpabile de în comparaţie cu atracţiile temporare gen târguri, expoziţii, evenimente etc. Această diferenţiere, deşi
superficială, este necesară deoarece atracţiile temporare se bucură de formele lor proprii de marketing şi management
care nu fac însă obiectul acestui studiu.
În concluzie, există o foarte largă varietate de atracţii turistice care pot fi clasificate în 10 mari categorii de atracţii
permanent administrate pentru turism şi cărora le sunt aplicate toate principiile şi tehnicile de marketing cunoscute. Cele
10 categorii principale de atracţii turistice nu ţin cont de taxele de acces, ci de seturile de trăsături pe care acestea le au în
comun şi care exercită gradul necesar de atracţie pentru a fi de interes publicului vizitator. Indiferent din ce categorie fac
parte acestea nu operează cu număr foarte mare de vizitatori, că cele mai multe sunt orientate spre ideea de produs
turistic şi nu spre ideea de produs de larg consum, că majoritatea au cunoştinţe restrânse în ceea ce priveşte marketingul şi
bugetul de marketing, iar funcţia lor promoţională e preponderent educativă.
1. categoria monumentelor antice în care intră locaţii specifice de protecţie şi conservare a fortificaţiilor, edificii
funerare, ruine ale unor clădiri, edificii sau elemente de infrastructură ale civilizaţiilor antice şi o varietate de locaţii cu ruine
tipic preistorice (pentru Europa tipice sunt cele aparţinând Imperiului roman sau lumii
elene, pentru nordul Africii piramidele şi locaţiile conexe)
2. categoria clădirilor istorice, cunoscute în mod obişnuit sub denumirea de puncte sau locaţii de patrimoniu sau
pur şi simplu elemente ale patrimoniului istorico-cultural. În această categorie se înscriu castelele, cetăţile, palatele, conacele,
casele memoriale, catedralele, bisericile, mănăstirile sau areale urbane şi rurale în întregime, adesea întâlnite şi sub
denumirea de centre istorice, sate istorice etc.
3. categoria ariilor protejate, a parcurilor şi grădinilor reprezentând în fapt locaţii cu peisaje specifice aparte sau cu
40
resurse deosebit de pitoreşti. În general este vorba de areale din mediul natural precum parcuri şi rezervaţii naturale, areale
rurale, grădini, parcuri dendrologice şi nu numai, rezervaţii de flori ori faună, peisaj, anumite trasee (montane deosebite, de
înălţime, pelerinaje - Santiago de Compostela, Mecca, Transalpina, Transfăgărăşan etc.) dar care nu exclud şi componenta
antropică în destul de multe situaţii.
4. categoria parcurilor tematice reprezintă în cea mai mare parte locaţii amenajate cu şi prin intermediul tehnologiei şi
ingineriei puse în slujba creaţiei şi imaginaţiei. Cel mai cunoscut exemplu este Disneyland, indiferent că ne referim la
versiunea europeană sau cea americană. De asemenea, Tivoli Pleasure Gardens sau Bakken (Danemarca), Parcul Asterix
(Franţa), Blackpool Pleasure Beach (Anglia) sunt doar câteva exemple în acest sens. Tematica acestor parcuri poate varia,
există situaţii în care tematica face referire la un trecut industrial, la un trecut colonial, activitate sportivă şi în aer liber, însă
în cea mai mare parte tematica acestora presupune agrement, activitate şi distracţie.
5. categoria atracţiilor habitatelor naturale face referire la specii de plante şi animale deosebite şi reconstituirea
acestora. În această categorie intră grădini şi parcuri zoologice, din ce în ce mai complexe, sofisticate şi instructive, acvarii,
parcuri horticole şi parcuri pentru safari.
6. categoria muzeelor este poate cea mai extinsă categorie a atracţiilor turistice în interiorul căreia există trei subcategorii:
• muzee cu temă specifică în care sunt incluse muzee ale ştiinţelor, mijloacelor de transport, agriculturii, observatoare
astronomice, planetarii, evoluţia instrumentelor de navigaţie, evoluţia instrumentelor de uz casnic etc.
• muzee cu locaţie specifică în care colecţia sau resursa de bază o reprezintă locaţia sau obiectul din locaţie; în această cat
egorie intră muzee ale lumii coloniale, muzee arheologice, muzee ale unor elemente de infrastructură - poduri, segmente de
cale ferată, ecluze etc.
• muzee cu nivel de reprezentare în care importanţa colecţiei este definitorie - de importanţă naţională, regională, zonală,
locală. Varietatea colecţiei este una extinsă iar nivelul de reprezentare poate să se suprapună şi peste cele două categorii
anterioare.
7. categoria galeriilor de artă, reprezintă poate categoria cea mai tradiţională şi prezervată în această condiţie. În
marea lor majoritate, galeriile de artă, indiferent de tipul de artă în reprezentare au rămas neschimbate în ultimele 50 de
decenii.
8. categoria locaţiilor şi siturilor arheologice, presupune o categorie surprinzător de diversificată în componenţa căreia
intră locaţii şi structuri identificate ca fiind deosebite sau speciale, indiferent de tipologia lor - industrială,
manufacturieră, minieră, textilă, a transporturilor feroviare, a transporturilor şi infrastructurii maritime şi fluviale de
după 1750. În această categorie intră locaţii cu un anume trecut în ceea ce priveşte activitatea umană.
9. categoria structurilor de comercializare a atracţiilor turistice, presupune totalitatea structurilor care au ca
activitate specifică promovarea şi comercializarea altor atracţii turistice. Ele sunt în general amplasate fie în clădiri
istorice sau clădiri atractive într-un fel sau altul, locaţii şi variante de habitat atractive (vechi depozite, vechi docuri, vechi
săli de aşteptare din gări istorice sau, în contrast, spaţii moderne din mall-uri, centre comerciale, spatii comerciale, hoteluri de
lux etc.) în care se comercializează de obicei produse tematice.
10. categoria parcurilor şi locaţiilor de distracţie şi agrement în care sunt incluse structurile special amenajate pentru
activităţi preponderent fizice şi de utilizare a diverselor echipamente speciale de agrement (roller coaster, maşini electrice,
skateboard-ing, skating, cycling, carturi, boating, rafting, bungee-jumping etc.)

Atracţiile turistice din toate cele 10 categorii prezentate au în comun faptul că se adresează unui număr redus de
vizitatori, realizând încasări de asemenea reduse. Sunt organizaţii operate în spiritul promovării destinaţiei în sine, fiind mai
puţin orientate spre mecanismele de piaţă.
Cu toate acestea, există situaţii în care organizaţii naţionale pentru turism bine structurate, operate conform unui
management şi marketing profesionist la nivel înalt reuşesc să realizeze încasări impresionante provenite de la un număr
semnificativ de vizitatori, dar cu multiple vizite. Rezultă de aici faptul că există un eşantion de vizitatori rezidenţi sau non-
rezidenţi care revin în atracţia turistică respectivă de mai multe ori ca urmare a unui complex de interese.

Atracţiile turistice la nivel de produs

Atracţiile turistice în înţelesul menţionat anterior sunt uşor diferite de alte elemente de atracţie din industria turistică
precum transporturile şi cazarea prin faptul că au, ca şi calitate intrinsecă atracţia, spre deosebire de motivaţie. De
exemplu, atât mijloacele de transport şi infrastructura de transport, cât şi infrastructura de cazare joacă un rol motivant şi
de îmbogăţire a produselor turistice. Cu alte cuvinte, pot fi bonusuri sau alternative.
În contrast, destinaţiile turistice sunt determinante prin nivelul de atracţie pe care îl exercită. Adică atracţiile
constituie părţi intrinseci ale motivaţiei primare de alegere a destinaţiei, plasându-se astfel în centrul produsului
turistic. Ele sunt considerate nucleele de atracţie. În acest context mai trebuie amintit faptul că atât în cazul
infrastructurii de transport, a celei de cazare cât şi a atracţiilor turistice există situaţii în care dimensiunea turistică este
indirectă. Spre exemplu, o mare parte din încasările transportatorilor provin din interes de serviciu sau transportului
diferitelor efecte. În mod similar, în cazul unităţilor de cazare, o proporţie semnificativă din încasări provine din activităţi
non-turistice sau din activitatea alimentaţiei publice asociate, din activitatea barurilor şi discotecilor. O parte din aceste activităţi
41
sunt funcţii generate de cererea segmentului de piaţă reprezentat prin comunităţile locale. În mod similar, în cazul
atracţiilor turistice, în cadrul muzeelor au loc activităţi exclusiv desemnate deservirii comunităţilor locale şi fără nicio
legătură cu activitatea iniţială. Exemplul cel mai des întâlnit îl reprezintă activităţile educative facilitate de muzee pentru
şcolile şi unităţile de învăţământ superior din localităţile destinaţiei.
Precum s-a menţionat anterior, la baza managementului destinaţiilor turistice stau resursele naturale sau antropice. Cu
toate acestea, nu resursele sunt cele care fac parte din produsul turistic sau exercită gradul cel mai ridicat de atracţie. Marea
majoritate a specialiştilor din domeniu (Middleton, 1994, 2008; Kotler, 1991, 2003; Jefferson, 1991) pornesc de la ideea că
experienţa turistului/vizitatorului generată de aceste resurse este cea care compune produsul turistic şi exercită cel mai
mare grad de atracţie. De altfel, atracţiile turistice nici nu ar putea fi promovate şi administrate eficient în lipsa existenţei unei
experienţe personale a turistului. În final, experienţa turistului/vizitatorului reflectă în fiecare caz în parte resursele de care
dispune atracţia.
În mod interesant la baza experienţei personale stau o mare varietate de elemente printre care: plăcerea, simţul estetic,
interesul, pasiunea, dorinţa de nou, imaginaţia, dorinţa de a descoperi, creativitatea, dorinţa de instruire, învăţare, autodepăşire,
progres, crearea de stil personal, construirea de imagine. Rezultă de aici o la fel de complexă varietate de experienţe, pornind
de la cele mai simple şi superficiale până la cele mai complexe şi profunde.
În concluzie, indiferent de categoria atracţiilor turistice, experienţa oferită turistului/vizitatorului este o chestiune de
formulare a produsului, fiind în mod evident controlabilă şi operabilă din tehnicile de management.
În ceea ce priveşte formularea atracţiilor turistice ca produs, se ţine seama de cele câteva stadii fireşti.
- în primul rând, experienţa vizitatorului începe cu mult înainte de ajungerea la destinaţie prin ceea ce se numeşte
procesul de anticipare. În mod evident, procesul de anticipare poate fi stimulat, direcţional şi controlat printr-o politică
coerentă de promovare. Cele mai simple instrumente dintr-o politică eficientă de promovare sunt literatura de promovare
(pliante, broşuri, postere, reviste) şi managementul recomandărilor personale (fie ale foştilor clienţi, fie ale agenţilor de
vânzări).
- un alt stadiu foarte important îl reprezintă momentul contactului cu produsul respectiv atracţia. Este vorba aici
despre binecunoscutul concept al primei impresii care are dublu efect - fie acela de a estompa elementele mai puţin
satisfăcătoare ale accesului la atracţie (experienţe negative cu şi în infrastructura de transport/cazare) fie sa
impresioneze. Astfel, un management profesionist va include în formularea atracţiei turistice ca produs elemente specifice
care să stimuleze pozitiv prima impresie. În acest sens se porneşte de la ideea că vizitatorul nu se află în atracţia turistică
pentru motive funcţionale, ci pentru motive derivate din gradul de satisfacţie, nevoia de cunoaştere, de relaxare etc.
- următorul stadiu important în formularea atracţiei turistice ca şi produs îl reprezintă arsenalul de instrumente,
tehnici şi chiar tertipuri din care dezvoltatorul se asigură că gradul de satisfacţie are toate şansele să atingă cote
ridicate.
Practic în formularea atracţiilor turistice ca produs pentru îndeplinirea celor trei stadii anterior amintite se apelează
la formularea unei politici de desemnare ale componentelor esenţiale de definire a acestuia:
• Producerea unei literaturi promoţionale de calitate care să stabilească şi comunice în acelaşi timp
standardele aşteptărilor potenţialilor consumatori. Cu alte cuvinte, să comunice garanţia nivelului de
calitate a produsului respectiv.
• Eficienţa nivelului de semnificaţie în cazul vizitatorilor/turiştilor aflaţi la prima experienţă.
• Corelarea primei impresii asupra atracţiei cu nivelul aşteptărilor din stadiul de anticipare (ca
exemple pentru astfel de situaţii există elemente foarte simple - uşurinţa cu care e identificată şi accesată
atracţia, facilităţile de parcare şi calitatea acestora).
• Elemente de estetică şi de imagine care să atragă şi sporească motivaţia încă de la intrare sau
primul pas de acces.
• Administrarea locului şi momentului accesului (cazul clasic de exemplu negativ îl constituie intrările aglomerate,
cu cozi la bilete şi filtrele de securitate).
• Tehnica şi experienţa navigării grupului de turişti/vizitatori sau persoanelor independente.
• Practica circuitelor şi deplasărilor în interiorul atracţiei.
• Calitatea, atractivitatea şi vizibilitatea panourilor interpretative.
• Complexitatea tehnicii interpretative (ghid uman, căşti, audio, video, imagine, culoare, miros
etc.)
• Designul, aranjamentul şi organizarea sub-segmentelor componente ale atracţiei.
• Localizarea, accesul facil, calitatea şi numărul serviciilor la dispoziţia vizitatorul/turistului -
toalete, cafenele, baruri, magazine de suveniruri, puncte de informare etc.

În general, toate aspectele menţionate anterior sunt considerate în formularea oricărei atracţii turistice ca produs
deoarece s-a observat că ele contribuie clar la definitivarea experienţei vizitatorului/turistului. În mod evident, dezvoltatorii pot
crea variaţii pe aceeaşi temă, utilizând în mod selectiv unele dintre elementele de mai sus. Din moment ce obiectivul principal
al formulării unei atracţii ca produs turistic este acela de a de a furniza premisele unei experienţe generând motivaţie,
satisfacţie, raport bun calitate-preţ, aceasta nu se poate realiza decât prin încorporarea unor tehnici minimale de promovare.
42
 Segmentarea pieţei la nivelul atracţiilor turistice

Este un domeniu cu două direcţii generale de acţiune:

- prima direcţie, cea mai importantă, se referă la faptul că segmentarea pieţei în ceea ce priveşte atracţiile turistice se
referă la rolul determinant al acesteia în promovarea şi distribuirea imaginii destinaţiilor mai degrabă decât în formularea
produsului. Cu alte cuvinte, segmentarea se foloseşte în promovare şi aducerea turiştilor/vizitatorilor într-o destinaţie,
utilizându-se capacitatea atracţiilor turistice.
- a doua direcţie se referă la faptul că într-o destinaţie turistică există un număr finit de segmente de piaţă şi că
potenţialii consumatori de atracţii turistice provin mai mult sau mai puţin din acelaşi segment de piaţă.
În cazul celei de-a doua direcţii apare şi necesitatea segmentării de piaţă ca element în formularea produsului. De
exemplu, în cazul primei direcţii dacă potenţialii vizitatori sau turişti par atraşi în mod special de un mix de atracţii, acestea
vor fi folosite în scop promoţional pentru a atrage vizitatorii la destinaţie şi nu în scop de a formula un produs turistic din care
să facă parte atracţiile respective.
Tot în această direcţie mai apare un aspect demn de menţionat, legat de faptul că odată motivat un segment de
consumatori să aleagă destinaţia respectivă pentru vacanţă, interesul operatorilor din industria turismului este:
a) de a-i menţine pe aceştia o perioadă cât mai îndelungată la destinaţie
b) de a-i determina să cheltuiască sume cât mai mari de bani la destinaţie.
În această situaţie, atracţiile turistice constituie instrumente de bază în îndeplinirea ambelor obiective mai sus
enunţate. Rezultă de aici şi o dimensiune funcţională a atracţiilor turistice, pe lângă cea promoţională. Cu toate acestea,
atracţiile turistice sunt mai puţin folosite în formularea destinaţiei turistice respective ca produs.
Un alt aspect e legat de utilitatea atracţiilor turistice în sporirea gradului de satisfacţie.
Cea de-a doua direcţie se referă la provenienţa din acelaşi segment al vizitatorilor/turiştilor unei atracţii. Majoritatea
atracţiilor turistice beneficiază de vizite ale aceluiaşi segment, cu foarte puţine excepţii. Printre acestea se numără atracţii
de notorietate internaţională care sunt suficient de puternice şi suficient de cunoscute ca să treacă dincolo de influenţele
areale care guvernează fluxurile de vizitatori. Influenţele areale se referă la existenţa unor posibile diferenţe în capacitatea de
atracţie. Această capacitate de atracţie este însă generată de tipologia resurselor atracţiei. Cum marea majoritate a
consumatorilor a ales destinaţia pe criterii promoţionale fără să cunoască foarte multe detalii despre atracţiile destinaţiei,
acestea au şanse minime să inducă diferenţieri la nivelul consumatorului/vizitatorului. În cazul majorităţii destinaţiilor
turistice, vizitatorii au fost influenţaţi prin prezentările unor atracţii turistice, în scop promoţional. Cum resursele din
spatele atracţiilor prezentate sunt, în general, puţin cunoscute (cu foarte puţine excepţii) rezultă că atracţiile turistice le sunt
relativ necunoscute consumatorilor/vizitatorilor şi ca atare relativ aceleaşi ca valoare pentru ei.
Se practică un proces limitat de segmentare în ceea ce priveşte publicul vizitator şi care începe cu tipologia acestuia şi
apoi cu factorii demografici de segmentare.
În ţările cu industrie turistică dezvoltată, destinaţii şi atracţii bine definite se întâlnesc următoarele segmente de public
vizitator:
1. rezidenţi ai regiunii în care se află destinaţia turistică şi care întreprind excursii de o zi
sau de weekend în funcţie de atracţia acesteia şi de factorii motivanţi ai rezidenţilor;
2. public aflat în vizită la rude şi prieteni localizaţi la distanţe acceptabile de atracţia
turistică;
3. turişti aflaţi în vacanţă, cazaţi în zonă, beneficiind de pachete comerciale de vacanţă şi
care îşi diversifică astfel programul, sporindu-şi gradul de satisfacţie prin vizitarea atracţiilor
zonei;
4. grupuri organizate de excursionişti aflaţi în tranzit şi al căror traseu a fost conceput
ţinându-se seama de atracţiile respective;
5. grupuri şcolare, de studiu din învăţământul superior sau deevenimente profesionale
organizate special (team-building).

Datorită naturii atracţiilor turistice, a faptului că ele au locaţii fixe şi că posedă capacitate excedentară, practica
îndeamnă ca acestea să facă tot posibilul, mai ales prin intermediul promovării să atragă un număr cât mai mare de
vizitatori. Ori tocmai acest fapt ridică o problemă în ceea ce priveşte segmentarea pieţei.
Atracţiile turistice fiind operate la scară mică, fiind în marea lor majoritate locaţii unice sunt în mod
normal mai puţin afectate de constrângerile şi mecanismele mediului extern al pieţei, ceea ce în alte situaţii reprezintă
o îngrijorare majoră pentru echipele de promovare, în contrast, în astfel de situaţii se află marile firme de
transportatori şi lanţurile hoteliere.

43
 Cu toate acestea, merită menţionate cele patru grupe de factori care pot acţiona pe termen lung asupra atracţiilor
turistice (Middleton, 1994):
• planurile de acţiune ale concurenţei;
• creşterea gradului de sofisticare al gustului consumatorului;
• aplicarea şi utilizarea de tehnologie modernă;
• efectele deciziilor altor organizaţii asupra activităţii specifice a atracţiei.

În ceea ce priveşte concurenţa, cea mai importantă caracteristică o reprezintă creşterea capacităţii de competiţie
între atracţiile în sine. Acest aspect este cu atât mai evident în situaţia atracţiilor turistice din aceeaşi localitate.
Competiţia dintre acestea dă semne de intensificare, mai ales în cazul în care localitatea este o destinaţie turistică în
sine, scoasă pe piaţă pentru acelaşi segment.
Ca rezultat al acestei concurenţe, atracţiile turistice se vor confrunta cu stagnarea şi scăderea numărului de
vizitatori. Cum turismul este privit în ultimele două decenii ca o alternativă universal valabilă în dezvoltarea oricărei
regiuni şi oricărei localităţi, fiind considerat în acelaşi timp un domeniu de ocupare a forţei de muncă a crescut
intens competiţia între atracţiile turistice ale aceleiaşi localităţi sau regiuni.
Concurenţa este la fel de acerbă şi în cazul regiunii dezvoltate turistic şi a celor nedezvoltate turistic, în situaţia
celor din urmă, din lipsa fondurilor şi a investiţiilor, autorităţile locale susţin promovarea independentă a celor mai mici
şi nesemnificative atracţii pentru turism. Acţiunile rămân exclusiv în sfera promovării, cu foarte puţin impact cea a
dezvoltării. Ca urmare, competiţia între atracţii creşte, dar sporeşte probabil numărul de turişti la destinaţie.
În situaţia unei concurenţe acerbe, o soluţie este promovarea şi dacă este posibil formularea atracţiei ca produs
tematic adaptat să atragă şi satisfacă publicul. Acest gen de soluţii sunt evident în avantajul atracţiilor mici şi noi şi în
dezavantajul celor mai vechi sau de dimensiuni mai mari.
Gradului de sofisticare al gustului consumatorului se referă la setul de percepţii şi aşteptări pe care
vizitatorul/turistul le dezvoltă în relaţie cu gradul lui de satisfacţie, raportul calitate/preţ. Într-un cuvânt, este vorba
despre atitudinea consumatorului aflată în continuă stare de schimbare şi evoluţie. Aceasta este o realitate şi nu se
aplică exclusiv în domeniul turismului, ci în toate celelalte sectoare de bunuri de larg consum. Există practic o modă
în ceea ce priveşte atracţiile turistice - unele vin, altele pleacă, cert este că tendinţa generală este aceea de a uita
de produsele învechite şi de a se orienta spre cele noi, moderne.
La nivelul atracţiilor turistice, gradul de „sofisticare" reflectă trecerea de la călătoriile interne la cele
internaţionale, de la standardele domestice la cele internaţionale, orientându-se permanent spre standarde mai ridicate.
Tehnologia modernă a deschis foarte multe oportunităţi pentru destinaţiile turistice, mai ales a celor din categoria
muzeelor. Tehnologia modernă este preponderent la îndemâna designerilor şi dezvoltatorilor creativi de destinaţii
turistice ca instrumente de acţiune, mai ales la nivelul interpretării şi resurselor interpretative. Astfel, atracţiile turistice
moderne presupun lumină, sunet, imagine, miros, efecte tridimensionale, prezenţa unor materiale precum plasticul,
fibrele de carbon, fibrele optice, fibrele textile în conceperea unui display interpretativ. Acestora li se adaugă stimulatoare
operate digital pentru a crea senzaţii cât mai realiste din domeniul vizual, al mişcării, al efectelor de culoare. Sunt atât de
frecvent întâlnite în turismul modern, încât o atracţie turistică fără astfel de efecte generate de tehnologia modernă sunt
pur şi simplu considerate de modă veche, plictisitoare, neatractive. În plus, tehnologia modernă este crucială în
administrarea eficientă (case de bilete electronice, sisteme de control, de semnalizare, de indicare-orientare etc.)
Efectele deciziilor altor organizaţii asupra activităţii specifice a atracţiei sunt util a fi menţionate deoarece de
regulă atracţiile turistice nu sunt unicele elemente prezente în produsul turistic pe care o destinaţie îşi bazează viitorul. Cel
mai adesea, efectele altor organizaţii asupra atracţiilor turistice sunt de regulă negative. Ele privesc scăderea atenţiei de
care o atracţie beneficiază şi ca atare scăderea capacităţii de atragere.
Revenind la procesul formulării produselor turistice privit ca proces de management al experienţelor vizitatorilor
şi turiştilor, se constată că în practică există un potenţial enorm privind dezvoltarea beneficiilor personale ale
consumatorilor, fără a fi afectate în mod negativ calităţile sau trăsăturilor intrinseci ale resurselor. În realitate există cu
mult mai puţine constrângeri şi limite în formularea unei destinaţii turistice ca produs decât şi-ar putea cineva imagina
a căror prezentare succintă este necesară. Prezentarea lor este cu atât mai utilă cu cât influenţează în aceeaşi măsură şi
promovarea atracţiilor turistice. Uneori aceste constrângeri au efecte constructive sau de dinamică a asupra procesului,
existând situaţii în care singura soluţie împotriva constrângerilor fiind tehnicile de promovare.
Există trei tipuri de astfel de constrângeri:
a. Prima constrângere este cea privind implicaţiile costurilor fixe ridicate şi a costurilor variabile de operare
scăzute. Aceste costuri afectează în aceeaşi măsură atracţiile turistice, transportatorii şi industria hotelieră. Pentru
exemplificare, vom folosi cazul unui muzeu anume, care într-o zi din vârful sezonului turistic poate atrage în jur de
300 de vizitatori, în contrast cu o zi din luna februarie când numărul acestora este de maxim 15. Păstrarea calităţii
experienţei vizitatorului presupune un anume cost fix de operare care în mod evident are avantaje şi dezavantaje în sezon
44
şi extrasezon. Ca rezultat, în zilele din extrasezon muzeul respectiv operează fie în pierdere, fie fără profit dacă menţine
calitatea experienţei oferite publicului, în funcţie de situaţie, acesta poate lua decizii privind reducerea costurilor fixe prin
angajarea de staff sezonier prin neutilizarea tuturor efectelor din dotare.
b. Cea de-a doua constrîngere, adesea amplificată de costurile fixe ridicate, poartă denumirea de efectul sezonabilităţii.
Este bine ştiut faptul că atracţiile turistice operează la capacitatea lor maximă sau ating volumul maxim al cererii între 30 până
la 60 zile pe an. În astfel de situaţii, procedurile de administrare a atracţiilor turistice cel mai adesea nu fac faţă cerinţei
deoarece ele nu au fost proiectate să acopere performanţă de 100% datorită costurilor fixe ridicate. Pentru a evita scăderea
gradului de satisfacţie ca urmare a supraaglomerărilor, depăşirea capacităţii de funcţionare, disfuncţionalităţi de operare, apare
adesea fenomenul de închidere sau limitare a capacităţii de operare a atracţiei turistice în plin sezon. Rolul promovării este
acela de a contribui la generarea de fluxuri de vizitatori şi în afara sezonului.
c. A treia constrângere, care afectează multe dintre atracţiile turistice, se referă la repetitivitatea vizitelor în cursul
unui singur an, astfel încât cei care repetă experienţele nu constituie o minoritate. Cu alte cuvinte, se referă la puterea
atracţiilor turistice de a-şi diversifica acţiunile, programele şi activităţile astfel încât să determine un număr din ce în ce mai
mare de vizitatori să-şi repete experienţa de-a lungul unui an. Bineînţeles, şi în acest caz politicile de promovare sunt cele care
ajută şi găsesc soluţii pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Cel mai adesea, din instrumentarul folosit fac parte evenimentele,
expoziţiile temporare, atelierele, activităţile interactive etc. în cazul unor programe reuşite şi atractive se pot percepe taxe de
acces care contribuie la creşterea încasărilor.

Planul de marketing în cazul atracţiilor turistice

Promovarea atracţiilor turistice nu presupune nimic personalizat, acestora aplicându-li-se tehnicile valabile oricărui
produs turistic.
Orice politică de promovare a unei atracţii va avea în componenţă un plan de marketing turistic alcătuit din 2 părţi:
1. planul strategic
2. planul tactic
1. În principiu, un plan strategic de promovare vizând atracţiile turistice implică:
a. Segmentarea pieţei totale: constituie baza oricărei previziuni realizabile în ceea ce priveşte fluxurile de încasări.
Astfel de previziuni sunt esenţiale în administrarea atracţiei în strânsă legătură atât cu capitalul de care beneficiază, dar şi
cu deciziile operaţionale de încasări dacă este cazul. Segmentarea se face strategic şi contribuie la conceperea campaniilor
eficiente de promovare, dar şi la distribuirea imaginii şi informaţiei atracţiei turistice către segmentele prospective de
consumator. Procesul analizării segmentelor de consumator mai poate identifica şi un număr de noi consumatori la nivelul
categoriilor de atracţii precum muzeele care derulează proiecte sau programe de evenimente culturale şi recepţii şi care nu
presupun neapărat încasări.
b. Identificarea unui volum de cerere cât mai conform cu realitatea şi în relaţie cu fiecare segment. Acest nivel al
planului strategic vizează identificarea tipului de experienţă pe care resursele din interiorul unei atracţii sunt capabile să le
dezvolte şi susţină, fie în stadiul în care se află, fie îmbogăţite. În multe dintre situaţiile de îmbogăţire a resurselor acestea au
loc prin simpla dezvoltare şi îmbunătăţire a prezentării, display-ului sau a tehnicilor de informare. De aici însă până la
garantarea unui anume grad de satisfacţie a experienţei vizitatorului este o cale lungă de formulare şi orientare a produsului
prin tehnici de administrare a atracţiei şi care dă rezultate prin identificarea grupelor ţintă exacte.
c-d. În mod logic, un plan strategic de promovare, mai implică nivelul 3 de formulare efectivă a produsului şi nivelul 4 se
referă strict la formularea scopurilor promoţionale în ceea ce priveşte produsul/atracţia, ceea ce permite în mod normal
identificarea unei teme/poveşti/idei principale care să includă trăsăturile de bază atât ale atracţiei, cât şi ale experienţei. Această
temă/idee reprezintă în acelaşi timp fundaţia poziţionării atracţiei turistice şi a beneficiilor pe care aceasta le oferă pe piaţa
comunicării cu potenţiali consumatori.
e. Un ultim nivel al strategiei presupune necesitatea creării unor legături directe de promovare şi distribuţie între
atracţiile turistice şi alte tipuri de organizaţii şi operatori turistici din aceeaşi locaţie. De regulă, astfel de legături se realizează
cel mai simplu şi eficient prin centre şi birouri de informare, în unele situaţii legăturile se extind către grupul ţintă de
operatori şi anume transportatori şi unităţi de cazare.

2. Planul tactic de marketing al atracţiilor turistice se bucură din păcate de un arsenal mult mai restrâns de
instrumente. Acestea sunt de regulă specifice şi specializate şi sunt gândite în strictă relaţie cu implementarea unui program
special de evenimente precum târguri artizanale, evenimente demonstrative, de meşteşuguri, expoziţii temporare, cursuri de
meşteşuguri sau training-uri care tind să atragă atenţia mass-mediei. în plus, astfel de evenimente pot atrage şi eşantionul de
vizitatori care accesează atracţia pentru prima dată. Ca rezultat, aceştia ar putea repeta vizita pentru un tur normal.
Din categoria instrumentarului tradiţional, planul tactic cuprinde producerea de literatură promoţională distribuită în
fluxuri constante în locaţie, dar şi la partenerii asociaţi din împrejurimi, în ceea ce priveşte arsenalul acţiunilor promoţionale
(reduceri de preţuri, accesul liber în ultimul moment, vânzări directe etc.) s-a dovedit în practică total ineficient în cazul
atracţiilor turistice.

45