Universitatea Titu Maiorescu

Facultatea de Medicină Dentară

BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

Proteine plasmatice

Proteinele plasmatice cuprind proteinele serice și fibrinogenul.

Albuminele (alcătuită exclusiv din aminoacizi) - produse de ficat și reprezintă cele mai
importante componente proteice din plasmă, lichid cefalo-rahidian și urină. Au rolul de a
menține apa în vasele de sânge (în cazul în care concentrația albuminei scade, apa trece din
vasele sanguine în țesuturi și apar edemele), și de a transporta diverse substanțe (hormoni,
medicamente, grăsimi, vitamine, bilirubina).
Globulinele (conțin și glucide și/sau lipide fixate sub forma gluco- și lipoproteinelor) -
sintetizate in mare parte in ficat, dar și în organele sistemului imun. Există mai multe tipuri de
globuline cu rol în transport dar, foarte important, au rol esențial în apărarea organismului.
Fibrinogenul - glicoproteină, sintetizată la nivelul ficatului (50 mg% / oră); este prezent
și la nivelul plasmei, precum și a trombocitelor. Este factorul I al coagulării, alături de
trombină.
Principalele funcții ale proteinelor plasmatice sunt:
➢ Participă la procesul de coagulare;
➢ Contribuie la menținerea pH-ului fiziologic, având proprietăți de soluții tampon,
datorită faptului că au caracter amfoter;
➢ Participă la menținerea presiunii coloid-osmotice a plasmei; albumina are cea mai
mare contribuție la această funcție datorită caracterului său hidrofil și concentrației
mari;
➢ Rol în imunitate datorită prezenței imunoglobulinelor;
➢ Rol în transportul a numeroase substanțe; principala funcție revine albuminei care
transportă: lipide, vitamine, hormoni, ioni metalici, acid uric, medicamente, bilirubină
etc.

1
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

PROTEINELE SERICE

Concentrația normală: 6 – 8 g/100 mL.

❖ Principalele două cauze ale alterării nivelului proteinelor serice totale sunt
modificarea volumului intravascular şi modificarea concentrației uneia sau mai multor
proteine specifice serice;
❖ Dintre proteinele serice, albumina este prezentă în concentrația cea mai mare, astfel
încât un nivel scăzut al acesteia poate determina hipoproteinemie.
❖ Hipoproteinemia – cauzată de producții scăzute sau de pierderi proteice crescute
(sindrom nefrotic, enteropatii cu pierdere de proteine);
❖ Hiperproteinemia - întâlnită în stările de deshidratare, secundare unui aport insuficient
sau pierderilor excesive de apă (vărsături severe, diaree, boala Addison, acidoză
diabetică) sau poate fi rezultatul unei producții crescute de proteine.
❖ Pentru evaluarea cauzei unei hiper- sau hipoproteinemii se recomandă efectuarea
electroforezei proteinelor serice.

DOZAREA PROTEINELOR SERICE TOTALE

ACTIVITĂȚI PRACTICE

Principiul metodei: Metoda de dozare se bazează pe reacția biuretului. Proteinele din

ser reacționează cu sărurile de cupru (CuSO4) în mediu alcalin, formând un complex colorat
albastru-violet a cărui intensitate este proporțională cu concentrația proteinelor din probă.
Activitate practică (metoda clasică): În trei eprubete se pipetează conform tabelului:

Reactiv Proba (P) Standard (S) Blanc (B)

reactiv biuret 5 mL 5 mL 5 mL

Soluție NaCl 0,9% - - 0,1 mL

(ser fiziologic)

ser 0,1 mL - -

standard - 0,1 mL -

(18,4 g/100 mL)

2
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

Se amestecă și se lasă 30 de minute în repaus. Se măsoară extincțiile P și S față de B la o

lungime de undă de 546 nm.
Calcul: Cp = Cs x Ep/Es [g/100 mL]
Activitate practică (metoda cu kit de dozare „Total Protein liquicolor„):
În 3 cuve de spectrofotometru se pipetează următoarele:
Reactiv Proba (P) Standard (S) Blanc (B)
Reactiv de dozare 2 mL 2 mL 2 mL
(RGT)
ser 20 µL - -
standard - 20 µL -
apă distilată - - 20 µL
Se amestecă și se incubează 10 minute la temperatura camerei. Se măsoară extincțiile
probei și standardului față de blanc și se calculează concentrația probei:
Cp = 8 x Ep/Es [g/100 mL]

Electroforeza proteinelor serice

➢ Reprezintă o metodă de analiză și separare bazată pe migrarea particulelor solide

dispersate într-un lichid sub acțiunea unui câmp electric;
➢ Denumirea provine din limba greacă: „electron” = electric și „phoresis” care
înseamnă mișcare / migrare;
Prin utilizarea tehnicii de separare electroforetică, pe electroforegrama, după colorare,
proteinele apar sub formă de benzi obținându-se 5 fracțiuni:
Albumină 50-60%
α1-globulină 5-7%
α2-globulină 6-10%
β-globulină 8-13%
γ-globulină 10-18%

3
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

În prezent se utilizează kituri pentru electroforeza proteinelor și electroforegramele sunt

citite automat.

Gel electrophoresis - https://youtu.be/mN5IvS96wNk

TESTE DE DISPROTEINEMIE

❑ Proteinele plasmatice sunt în echilibru dinamic cu proteinele din celelalte țesuturi și

pot suferi modificări sub acțiunea diferiților factori;
❑ Organismul dispune de mecanisme fine de reglare, asigurându-se o constantă a
calității și cantității proteinelor plasmatice;
Disproteinemie = modificarea cantitativă și calitativă a proteinelor plasmatice
cauzată de diferite afecțiuni ca urmare a unui mecanism fiziopatologic, ceea ce duce la
perturbarea stabilității coloidale a serului;
❑ Stabilitatea coloidală a serului depinde de existența unui raport bine determinat între
diferitele fracții proteice. Moleculele de albumină sferice și puternic hidrofile
contribuie în cea mai mare măsură la stabilitatea plasmei. Micșorarea cantității de
albumină, asociată frecvent cu o creștere a globulinelor determină labilizarea serului
și se produce flocularea (aglomerarea) proteinelor în condiții în care serul normal e
stabil.
❑ Testele de disproteinemie - se mai numesc teste de labilitate serică sau de labilitate
coloidală. Ele pot fi folosite ca teste de rutină rapide, accesibile oricărui tip de
laborator. Cu toate acestea, sunt lipsite de specificitate si nu sunt utile diagnosticului
unei anumite afecțiuni. În schimb, pot fi utile pentru monitorizarea evoluției unei boli,
dacă aceasta este cunoscută.

4
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

❑ Exisă un număr mare de astfel de teste, cele mai folosite fiind testele cu timol (este
găsit în uleiul de cimbru și este extras din cimbrul de câmp) și cu sulfat de zinc (testul
Kunkel).
❑ Principiul acestora se bazează pe faptul că starea de echilibru a coloizilor proteici din
plasmă este dependentă și influențată de modificarea raportului dintre albumine și
globuline.