Jipa F.

Ioana Claudia
Facultatea de Litere, anul II, seria I, grupa 5
Examen.
Lucrare scrisă.

1. Alegeți din istoria literară discutată la curs un fragment de operă literară care include o
tematică religioasă și comentați-l.

Candela scrisă de Grigore Alexandrescu.

Grigore Alexandrescu a fost un poet și fabulist român, s-a născut în data de 22 februarie 1810
și a decedat în data de 25 noiembrie 1885. Dovedește, încă de când era doar un copil, că este
inteligent și că are o memorie surprinzătoare, iar, când devine elev la Colegiul Național „Sfântul
Sava”, uimește lumea prin talentul său poetic.

Grigore Alexandrescu, întemeietor al fabulei în literatura română, a cultivat meditația

religioasă. Poezia „Candela” prezintă un interior al unei încăperi religioase, de mănăstire, de
biserică, iar momentul acțiunii este noaptea, când rugăciunea se poate înălța în tăcere, în liniște,
iar durerea poate fi comunicată liber. Eul liric se simte binecuvântat de prezența candelei, obiect
care i-a ascultat toate dorințele „smerite și neînființate” și care i-a văzut lacrimile vărsate și
chinurile ascunse. Putem sesiza că această caldelă pălpâie înaintea icoanei pe care eul o slăvește,
reprezentând răspunsul rugilor sale și intensitatea acestora. Candela reprezintă un simbol al
arderii sufletului în rugăciune, un semn al speranței și o rază de mângâiere divină.

Eul liric este surprins în tristețea lui față de nedreptățile nelegiute care se întâmplă, așteptând
pedepsirea celor ce le sărâvșesc. Moment încheiat de „Religiosul clopot” care „se leagănă în
vânt/ Chemând pe credincioșii ce somnu-mpovărează,/ Din ale lor locașuri în locșul cel sfânt”,
reprezentând chemarea la lăcașul sfânt pentru slăvire și rugăciune. Putem observa faptul că eul
liric se îndepărtează de la credință din cauza supărărilor lui, dar se reaproprie prin revenirea la
motivul candelei. Candela încă luminează, ceea ce îl face pe acesta să se destindă și să realizeze
că acest obiect mereu va fi calea sa pentru eliberarea sentimentelor apăsătoare, atât a celor
fericite, cât și a celor îngreunate de injustiția oamenilor.

Versurile cu care poezia se încheie, „Voi alerga la tine în dureri și necazuri,/ De oameni și de
soartă când voi fi apăsat:/ Astfel corăbierul, când marea e-n talazuri,/ Aleargă la limanul ce-
adesea la scăpat.”, conturează comparația dintre candelă și liman: candela, ca obiect al refugierii
eului liric de probleme, iar limanul, ca obiect al refugierii corăbierului. Acest vers anticipează
romantic „Speranța” lui Mihai Eminescu.
 2. Definiți și comentați o temă religioasă din literatura interbelică a lui Mircea Eliade.
Mircea Eliade (n. 9 martie 1907 – d. 22 aprilie 1986) a fost istoric al religiilor, filosof,
scriitor de ficțiune și profesor de origine română la Universitatea din Chicago. A fost interesat,
încă din adolescență, de ocultism și de filosofie. Prima sa operă a fost publicată în anul 1921
„Inamicul viermelui de mătase”, urmată de „Cum am găsit piatra filosofală”, iar în 1925 apare
„Romanul adolescentului miop”.
Din dorința de a cunoaște mai multe, Eliade călătorește în Calcutta, oraș din India. Filosofia
indiană devine o a doua pasiune, după cultura italiană, a lui Mircea Eliade.
„Maitreyi” este un roman scris de Mircea Eliade și publicat, în limba română, în 1933,
tradusă fiind apoi în mai multe limbi: germană, italiană, spaniolă, bengaleză, franceză. Această
operă s-a bucurat de o adevărată apreciere din parte publicului și a criticii.
Acest roman lasă cititorul să descopere cultura și religia indiană. Relatarea este la persoana I,
reproducând pasajele din jurnalul personal al lui Eliade.
Allan, personajul principal al romanului, este un european convins care începe o carieră în
India. Bărbatul s-a îmbolnăvit de malarie, iar atunci este primit de Acesta privește din exterior
tradițiile indiene și este impresionat de acestea, motiv pentru care se aprinde în sufletul acestuia
dorința de a cunoaște mai multe aceste tradiții, să le descopere în profunzimea lor.
O primă surprindere a lui Allan apare când descoperă credința în copacii vorbitori, copaci cu
suflet, dar află faptul că gândirea indiană este înnăscută, indiferent de cât de ciudată, strainie i s-
ar părea lui. Ni se creionează pespectiva locuitorilor din India și însemnătatea unirii sufletului
uman cu natura, aceștia văd lumea cu sufletul, nu numai cu ochii. Maitreyi i-a povestit lui Allan
că ea a iubit un copac și că nu putea dormi fără el, noaptea furișându-se din odaie, goală, pentru a
săruta pomul, pentru a vorbi cu el, pentru a dormi în el. Allan, însă, nu putea înțelege această
dragoste față de un obiect fară suflet, respectiv un copac, iar mintea lui contura un altfel de
tablou, „Mi-o închipuiam goală şi adolescentă, încleştându-se de pom cu toată nebunia pasiunii
ei. Era o imagine care mă turbura, mă irita”, „Era un altfel de dragoste”, unul de natură erotică.
Nu avea capacitatea de a înțelege sentimentele trăirii unui astfel de moment, nu știa cum se simte
Maitreyi când plângea pe crengile copacului ei. Însă nu era nimic de înțeles, nu era multă
filosofie, era doar un sentiment pe care doar indienii îl puteau înțelegere în deplinătatea lui.
Pentru ei, nimic nu era bizar, aceea era iubirea pură, adevărata credință însemnând legătura
strânsă cu natura, pe care o priveau cu sufletul.
Modul în care indienii își exprimă dragostea nu coincide cu modul europenilor. Iubirea este
exprimată printr-o strângere de picior, „Lilu strânse între gleznele ei pulpa de jos a Maitreyiei”.
O scenă erotică din punctul de vedere al lui Allan, scenă care i-a strânit atât curiozitatea, cât și
gelozia, pentru că „Erau adevărate mângâieri”. Avem două perspective diferite în ceea ce
privește iubirea: prima fiind a lui Allan, care consideră că iubirea se manifestă în libertate, prin
gesturi europene. A doua perspectivă este cea indiană, pe care o putem vizualiza prin prisma
personajelor, cea în care iubirea ia forme sufletești și foarte puțin trupești. Allan consideră acest
tip de iubire, cel al indienilor, este de fapt o stare de vrajă, nu de dragoste propriu-zisă.
Religia lui Allan era diferită de cea a lui Maitreyi, ceea ce trezește în sufletul bărbatului o
adevărată dorință de cunoaștere, dorință alimentată de neînțelegerea acțiunilor, a tradițiilor.
Regulile care se impun când vorbim despre credința indienilor sunt cu mult mai stricte decât cele
ale europenilor. Descoperim în acest roman mai multe dintre aceste reguli: prima fiind că, în
India, nu se acceptă căsătoria a două persoane de religii diferite, amândouă persoanele trebuie să
țină drumul hinduismului. O a doua regulă este cea a iubirii erotice înainte de nuntă: femeia care
încalcă această orânduială este alungată din casă, considerată fiind păcătoasă.
Ni se descriu, prin episodul îmbolnăvirii lui Chabu, și diferența culturală între cea din
România și aceea din India: pentru însănătoșirea fetei, au fost „chemați din nou vracii și
descântătoarele”. Când Allan a văzut înduioșarea și tristețea familiei la auzirea cântării, „însuşi
inginerul plângea cu lacrimi rare, iar Maitreyi îşi ascunsese capul în şal şi suspina ”, nu și-a mai
putut ascunde emoțiile și a părăsit camera în care se aflau. Emoțiile lui nu erau datorate
cântecului unchiului fetelor, ci neînțelegerii lui. Acest leac popular nu a putut fi înțeles de
bărbatul european, ceea ce l-a făcut să se simtă neputincios și incapabil să empatizeze cu familia
îndurerată de boala lui Chabu. Leacul nu i se părea convingător, nu îi vedea sensul în tratarea
bolii: „un fel de pastă de buruieni frământate cu miere, care trebuia pusă în creştetul capului, de-a
dreptul pe piele”, dar a participat în realizarea acestuia, constrâns fiind de faptul că nimeni nu
avea curajul să-i tundă părul bolnavei. Cu toate că nu considera leacul prielnic, s-a implicat,
pentru că voia să exprime respectul pe care-l purta față de familia în care se afla.
Allan afirmă că religia indienilor se păstrează din respect și din dragoste, nu din convingere.
Aceștia nu filosofau asupra religiei, asupra siguranței că ceea ce fac este bine, ci lasă credința să
se manifeste în libertatea pe care o ea însăși o impune, „Nu trebuie niciodată să uit că o religie se
păstrează nu din convingere, ci din dragoste şi respect pentru cei aproape nouă şi care cred încă
în ea”. Cu toate acestea, bărbatul nu se arată un credincios, dar curiozitatea îl face să-și dorească
să descopere cât mai multe despre anumite religii. În schimb, Maitreyi este religioasă. În pasajul
în care Allan vorbește despre religiile pe care le-a studiat, observăm reacția nervoasă pe care a
avut-o Maitreyi: „Ce ştiţi voi despre religie? izbucni ea deodată, roșind, apoi pălind, gata să
plângă.”. Fata dorea să nu fie dezbătută, filosofată religia, credința, considerând-o pură,
incontestabilă. În opinia acesteia, nu era nimic de discutat despre această tematică, oamenii erau
nevoiți să aibă credință pentru a putea fi liniștiți sufletește.

În momentul în care iubirea dintre Allan și Maitreyi este descoperită de tatăl fetei, tânărul
inginer este izgonit din casa unde a fost adăpostit, iar fata a fost supusă unui regim barbar. Acest
regim barbat, pentru europeni, este straniu, de neiertat, dar indienii îl consideră o normalitate.
Agresiunea fizică a tatălui asupra fiicei sale era normală în condiția traiectoriei reale a relației
dintre cei doi.
 Romanul „Maitreyi” conturează diferențele religioase dintre doi oameni îndrăgostiți,
diferențe care, dacă sunt alăturate, au repercursiuni catastrofale. Putem vorbi despre vântul
distrugător care se abate asupra cuplului din cauza prejudecăților religioase, sociale și politice.

Bibliografie:
http://ailg.ro/poveste/maitreyi/
https://pdfcoffee.com/mircea-eliade-maitreyi-5-pdf-free.html
https://ro.wikisource.org/wiki/Candela
https://historia.ro/sectiune/portret/grigore-alexandrescu-viata-si-opera-583311.html