TEORIE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Item de sinonimie, argumentându-ți alegerea.

Model de comentare: Am optat pentru sinonimul X, deoarece păstrează semnificația contextuală
a lexemului Y, conturând imaginea (identifică tipul acesteia) a substantivului determinat „S”.
Item de propunere a titlului sau de argumentarea a titlului ales de poet/autor.
Model de comentare: Optez/Poetul optează pentru titlul/formula titulară „xxx”, întrucât această
sintagmă sintetizează tema/motivul X al textului/poeziei. Formula titulară redă, prin ineditul ei,
ideea, sentimentul Y, pe care se reperează tema/motivul X.
Exemplu de item: Aș opta pentru formula titulară „mi-e bine singur”, întrucât această sintagmă
anticipează starea sufletească a eului liric, precum și denotă perspectiva de izolare al vieții
acestuia.
Item de comentare a unei figuri de stil.
Itemul de comentare a unei figuri de stil presupune respectarea unei structuri după cum
urmează: nominalizarea tipului figurii de stil, identificarea secvenței, identificarea
procedeului/modului prin care s-a format figura, sugestia contextuală și referința la o imagine.
Procedee/moduri de formare a unei figuri de stil:
Epitet, personificare – transfer semantic;
Comparație, metaforă – asociere/comparație;
Inversiune – schimbarea topicii obișnuite;
Repetiția – reluarea unor fragmente;
Antiteză – opoziție;
Hiperbolă – exagerare, preamărire.
Exemple de figuri comentate: Inversiunea „lenta lor înaintare” s-a creat prin schimbarea topicii
obișnuite: adjectivul determinant „lenta” este antepus substantivului regent „înaintare”. Astfel,
este conturat caracterul descriptiv al imaginii mării, prin care se acentuează ideea unui parcurs
calm. Contextual, semnificația acestei figuri pune în evidență starea de contemplare a eului liric.
Metafora „cerul și pământul au făcut legământ” s-a creat prin asocierea relației „cer-pământ” cu
legământul. Astfel, este conturat aspectul alternării celor două spații prin care se accentuează
ideea familiei și destinului comun a doi oameni. Contextual, figura de stil pune în evidență
legătura spirituală a acestora.
Să presupunem că ți se cere să comentezi o comparație dintr-o operă lirică, de exemplu „Virtuți
pământești / aduni ca o rodie…” (Lucian Blaga, „Mică odă unei fete”).
Răspuns posibil: comparația din versurile de mai sus s-a construit prin asocierea tinereții cu
fructul rodiei. Aceasta definește liric tinerețea ca o vârstă a împlinirii, a maturizării, a
desăvârșirii. Poetul apelează la comparație, întâlnită și în limbajul biblic, cu fructul rodiei care e
un simbol al abundenței, ce sugerează acumularea de energii roditoare.

Item de încadrare a unei opere într-un curent literar, argumentânt alegerea cu 2-3 particularități.
Cele mai frecvent întâlnite curente sunt romantismul, realismul, modernismul, simbolismul și
expresionismul. Reperele fiecărui curent literar sunt:
Romantismul – pune accentul pe sentimente/emoții; tendința de a evada din realitate în vis;
natura este văzută ca expresie a eului liric; incită interesul pentru istoria națională.
Realismul – reflecția veridică asupra realității contemporane; prezintă o privire globală asupra
fenomenelor; prezența personajului realist, tipic în împrejurări tipice.
Modernismul – cultivă tendințe inovatoare/ruptura cu tradiția; se preocupă de marile probleme
ale comunității; cultivă luciditatea în actul de creație.
Simbolismul – accentul se pune pe stări sufletești nedefinite/vagi; abordează teme și motive,
precum golul, moartea, plânsul, ploaia; abundența simbolurilor.
Expresionismul – promovează explozia sentimentului; exaltă căutarea originalului/ineditului;
promovează grotescul, miticul, magicul, fantasticul.
Reperele genului liric: prezența eului liric (verbe, pronume la persoana a I-a, II-a); limbajul
poetic, exprimat prin figuri de stil (exemple); sentimentele eului liric se exprimă prin intermediul
figurilor de stil(+exemple); Repere pentru încadrarea textului poetic într-o specie literară:
Meditația – exprimă starea meditativă/contemplativă a eului liric; abordează teme/motive,
precum binele, răul, trecerea timpului, nașterea, moartea; are caracter meditativ/reflexiv.
Elegia – exprimă sentimente de melancolie, tristețe, jale, regret; cultivă motive precum plânsul,
moartea, idealul neîmplinit; starea eului liric de tristețe, dor, deziluzie.
Idila – acțiunea are loc într-un spațiu natural și/sau rustic; reprezintă o scenă de dragoste; descrie
un cuplu; viața și dragostea sunt idealizate.
Doina – autorul este necunoscut; își exprimă direct sentimentele.
Sonetul – poezie cu formă fixă ce conține: 14 versuri (2 catrene și 2 terține); în catrene rima este
îmbrățișată (abba); versul final exprimă mesajul întregului text.
Rondelul – poezie cu formă fixă ce conține: 13 versuri (4 catrene și 1 vers separat sau 2 catrene
și 1 cvintet); versurile 1-7-13 sunt identice; versurile 2-8 sunt identice.
!Ars poetica – abordează tema creației prin motive, precum menirea
artistului/creatorului/poetului; condiția artistului în societate; universul poetic al unui autor.
Tipuri de imagini artistice: vizuale, auditive, olfactive, tactile, dinamice, motorii.
Verbe utile: (imaginiea) sugerează, subliniază, ar putea transmite ideea, se asociază cu, relevă,
intensifică (starea, sentimentul), accentuează (ideea, mesajul), are rolul de a valorifica (simbolul,
motivul).
Itemul de comentare a unui motiv literar presupune respectare unei structuri după cum urmează:
nominalizarea motivului, identificarea secvenței/secvențelor, sugestia contextuală, raportarea la
un alt text dacă e condiționat.
Exemplu de motiv comentat: Motivul literar al mării, relevat prin sintagma „această mare”,
metafora „mersul pe valuri”, epitetul „valul diafan”, sugerează ideea de viață – dimensiune a
opurtunităților și a pericolelor, a încrederii, dar și a incertitudinii. Un alt text literar care
valorifică același motiv este „Celei care pleacă” de Ion Minulescu. În contextul poeziei
simboliste, motivul sugerează depărtarea, înstrăinarea nu doar fizică, ci și sufletească a eului
poetic, decepționat de o mare iubire („A fost un vis trăit pe-un țărm de mare”).
Motivul literar al dragostei, reluat în secvența: „Că a fost la mijloc o dragoste ce a ținut un an și
mai bine...”, se exprimă prin sentimentul ardent de iubire și starea visătoare a lui Jeannete. Un alt
text care valorifică același motiv este romanul „Ion” de Liviu Rebreanu. În acest roman social,
motivul sugerează iubirea neîmpărtășită a lui Ion pentru Ana, întrucât era obsedat de pământ.
Motivul „singurătății”, reluat în titlul ”Singur”, precum și în versul „mi-e bine singur”,
conturează tema poeziei, făcând trimitere, în exclusivitate, la starea afectivă a eului liric
meditativ. Reperându-se pe enumerația acțiunilor: „am curajul să mă arunc, să privesc, să strig”,
motivul „singurătății” sugerează ideea de izolare de lume și retragere în sine a eului liric într-u
autocunoașterea și reflecție asupra propriei vieți. Un alt text liric, care valorifică același motiv al
„singurătății”, este poezia „Plumb” de George Bacovia, în care acesta sugerează ideea de sfârșit
irevocabil al vieții omului, precum și starea de sufocare a eului liric provocată de „cavoul de
plumb”.
De exemplu, ți se cere să identifici și să comentezi motivul condiției efemere a ființei umane din
versurile: „Strivit între logica misterioasă / a vieții / și logica misterioasă a morții, / sunt terenul
de luptă. / Au rămas din mine / doar ochii, să vadă și să se îngrozească.” (Marin Sorescu,
„Spectator”).
Răspuns posibil: în această strofă este valorificat motivul condiției efemere a ființei umane.
Omul este perceput de eul liric ca ființă perisabilă, supusă bolii și morții. Acest motiv
armonizează cu ipostaza eului liric de martor lucid, conștient de fragilitatea sa, de efemeritatea
sa. Acest motiv e valorificat și în textul liric „Trei fețe” de Lucian Blaga, în „Steaua de vineri”
de Grigore Vieru.

Simbolul literar „carte”, reluat în versul „privesc cuvintele dintr-o carte”, sugerează ideea de
cunoaștere și înțelepciune, timp pentru care îi conferă eului liric starea sa de singurătate. Aș
raporta simbolul „carte” la simbolul „școală”, fiindcă fac parte din același câmp lexical al
cunoștințelor și învățării. Ambele simboluri fac parte din fondul de amintiri asupra cărora eul
liric meditează.

De exemplu, în textul „Ecou de romanță” de George Bacovia există mai multe simboluri. În
acest text liric fiecare anotimp este un simbol și sugerează, prin intermediul schimbărilor din
natură, un stadiu al așteptării zadarnice. De exemplu, primăvara, prin cerul senin, sugerează
ideea poetică a speranței luminoase, a încrederii că iubirea se poate împlini.
Exemple de stări/sentimente și atitudine:
Stări/sentimente – meditație, dor, tristețe, bucurie, admirația, revolta, durerea, dezgustul,
incertitudine, nedumerire, îngrijorare, nostalgie.
Trăsături – respect, fermitate (plin de siguranță și hotărâre), circumspecție (acționare cu
prudență), cumpătare, agerime
Atitudini – respect, recunoștință, dispreț, indiferență, susținere, precauție, grijă, neliniște,
empatie.
Reperele genului epic: prezintă fapte și întâmplări desfășurate în timp și spațiu (+exemple din
text); prezența naratorului (indentifică tipul), ce relatează la persoana I/III (+exemplu); unul
dintre modurile de expunere este dialogul/descrierea/narațiunea (+exemple).
Tipuri de narator:
Narator-autor/heterodiegetic – nu este implicat în diegeză; narează la persoana III-a
Narator-personaj – este implicat în diegeză; narează la persoana a I-a.
Narator-omniscient/omniprezent – narează la persoana a III-a; posedo rolul de autor detașat.
Perspectiva narativă:
Perspectivă heterodiegetică – vocea narativă relatează la persoana a III-a.
Perspectiva homodiegetică – vocea narativă relatează la persoana a I-a.
Exemplu de item: Determină tipul de narator și perspectiva narativă, argumentând opțiunile
(itemul 5 din testul de exersare nr.2, limba română, profil real, anul 2023).
Tipul de narator: Naratorul este heterodiegetic și omniscient/omniprezent;
Argumentarea: Naratorul relatează la persoana a III-a, este detașat de întâmplări și este obiectiv.
Perspectiva narativă: Perspectivă narativă heterodiegetică.
Argumentarea: Vocea narativă relatează la persoana a III-a din afara diegezei.
Exemplu de item: Prezintă 3 argumente, ilustrate cu 3 secvențe din text, care califică fragmentul
dat ca pe o narațiune.
Barem: trei argumente (narator, personaj, cronotop, evenimente narate). Mai bine zis, modul
predominant de expunere este narațiunea la persoana; indicii de cronotop, adică timp și spațiu;
prezența naratorului (identifică tipul).
Modalități de caracterizare a unui personaj, urmate de procedee de caracterizare:
Directă – autocaracterizare, de către narator, de către personaje.
Indirectă – din fapte, exprimare, vestimentație, gândire, relațiile cu alte personaje.
Repere pentru încadrarea textului epic într-o specie literară:
Legenda – conține elemente istorice reale; narațiune populară în proză sau versuri; realitatea și
ficțiunea se împletesc.
Basmul – personaje cu puteri supranaturale; prezența fabulosului; narațiunea.
Fabula – este scrisă în versuri; personificarea; caracterul satiric și moralizator.
Nuvela – un singur fir narativ; accent pe definirea personajului decât pe acțiune; un conflict unic.
Romanul – mai multe planuri narative; mai multe moduri de expunere; nr mai mare de personaje.
Exemplu de item: Demonstrează caracterul eseistic, numind două particularități ale speciei:
abordează un subiect de interes general; permite asocierea liberă de idei și de
imagini/originalitatea punctului de vedere.
Basmul popular și cult. Particularități.
Basmul popular – spațiul și timpul sunt nedeterminate; autorul este anonim; prezența modurilor
de expunere; prezența formulelor tipice; personaje cu puteri supranaturale.
Exemple de basme populare: ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” (mezinul prinț
reușește să treacă de toate obstacolele din drumul său; având sprijinul animalelor și al Sfântei
Duminici, ajunge la castelul Împăratului Verde cu a cărui fiică se căsătorește; îi este promisă
veșnicia și tinerețea doar dacă nu părăsește castelul, însă nu a ținut cont de această avertizare
reîntorcându-se spre casă bătrân, apoi mort.
Basmul cult – narațiunea este liniară; acțiuni care implică fabulosul; autorul este cuoscut,
narațiunea, personaje cu puteri supranaturale.
Exemple de basme culte: „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă
Reperele genului dramatic: mod de expunere direct, prin intermediul replicilor (+exemplu);
indicațiile scenice (apar între paranteze sau în subsol); replici precedate de numele personajelor
(+exemplu).
Stilurile funcționale. Particularități.
Artistic/beletristic – dominația imaginilor artistice sau a figurilor de stil; preluarea unor elemente
din celelalte stiluri, la nivelul limbajului (arhaisme, regionalisme, neologisme); folosirea unor
îmbinări de cuvinte.
Publicistic – termeni ai mass-mediei; mediatizarea; mesaje de interes public.
Științific – termeni științifici; lipsa caracterului afectiv; idei/ipoteze formulate logic.
Oficial-administrativ – terminologie de specialitate; utilizarea neologismelor; lipsa de
ambiguitate a enunțurilor.
 #1. Dacă absolventul trebuie să interpreteze valoarea stilistică a unui semn de punctuație, mai
întâi e necesar să citească cu atenție textul și să încerce să identifice niște valori stilistice ale
acestuia. De exemplu, semnul interogării din replicile personajului Alexandru din opera „Visul
unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu: „Alexandru: Un autograf? De la mine?”.
Răspuns posibil: semnul întrebării marchează finalul unui enunț interogativ, sugerează și un
element paraverbal. Tonul pe care este rostită replica scoate în evidență atitudinea de surprindere
sinceră a lui Alexandru atunci când Maria îi spune că s-au mai întâlnit și chiar i-a acordat și un
autograf.
#2. Interpretarea valorii stilistice a verbelor la imperfect dintr-un fragment din romanul
„Clopotnița” de Ion Druță.
Răspuns posibil: imperfectul este un aspect al timpului trecut, al modului indicativ; arată o
acțiune trecută și neterminată. Verbele la imperfect „veneam”, „culegeam”, „ascultam”,
„adunam” au caracter evocator și marchează continuitatea acțiunii. Autorul dramatic conturează
astfel tumultul gândurilor lui Jeannette legate de viitorul ei, de dragostea ei. Aceste verbe
mai marchează și evoluția lumii interioare a personajului feminin, Jeannette.

Valoarea stilistică a liniei de pauză – impune pauze; funcție logică și delimitativă, de precizare;
accentuează cele spuse anterior, urmată apoi de o dezvăluire/elucidare.
Valoarea stilistică a punctelor de suspensie (...) – notează întreruperea enunțului; marchează o
pauză în cursul vorbirii; evidențiază deschiderea pentru continuarea gândului, motivând o stare
emoțională.
Valoarea stilistică a semnului exclamării – marchează sfârșitul unității sintactice exclamative;
creează o figură retorică, potențând expresivitatea; exteriorizarea sentimentelor; marchează
implicarea afectivă, exprimând emoții de uimire, admirație, bucurie, surprindere, regret, furie,
deznădejde, ciudă etc.
Valoarea stilistică a virgulei – marchează anumite pauze scurte făcute în cursul rostirii; ritmul
vorbirii și al intonației,
Valoarea stilistică a semnului întrebării – marchează caracterul interogativ al unui enunț;
marchează o interogație retorică; punctează stări meditatie, reflexive și sentimente/atitudini ale
emițătorului într-un context; marchează implicarea afectivă a personajului: o dilemă, o îndoială,
nedumerire, nehotărâre, îndignare, uimire, incertitudine etc.
Valoarea stilistică a punctului – marchează o anumită tensiune sufletească, starea de
hotărâre/fermitate/încredere.
Valoarea stilistică a
Modurile personale, precum indicativul, conjunctivul, condiționalul-optativ și imperativ,
exprimă:
Valoarea stilistică a verbelor la indicativ – acțiuni reale, certe; (eu mănânc, tu mănânci);
Valoarea stilistică a verbelor la conjunctiv – acțiuni realizabile, posibile, ipotetice; (eu să
mănânc, tu să mănânci);
Valoarea stilistică a verbelor la condițional – acțiuni dorite, puternic subiective; (eu aș mânca, tu
ai mânca);
Valoarea stilistică a verbelor la imperativ – acțiuni privite ca îndemn, rugăminte, amenințare,
sfat, încurajare, ironie; (tu mănâncă, mâncați voi);
Modurile nepersonale, precum gerunziu și infinitiv, exprimă:
Valoarea stilistică a verbelor la gerunziu – acțiuni în desfășurare, continuitatea, prelungirea unor
acțiuni.
Valoarea stilistică a verbelor la infinitiv – folosit la succesiune, pune accent pe mișcarea
prelungită, sugerând zbucium, tensiune, emoții intense.
Valoarea stilistică a verbelor la imperfect – exprimă o acțiune în curs de desfășurare, anterioară
momentului vorbirii; evocă permanența acțiunlor/stărilor personajului (+exemplu); susține tonul
evocării nostalgice/confesive (+exemplu).

Poezii:
Cu mâine zilele-ți adaogi, Prin rapi și gropi adânci
Cu ieri viața ta o scazi Suite de bătrânii mei pe brânci
Și ai cu toate astea-n față Și care, tânăr, să le urci te-așteaptă
De-a pururi ziua cea de azi Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
(”Cu mâine zilele-ți adaogi...”, Mihai Eminescu) (”Testament”, Tudor Arghezi)

- trecerea ireversibilă a timpului; - moștenirea, simbolul cărții, generațiile;

Sub stele trece apa - Iar te-ai cufundat în stele

Cu lacrima de-o samă. Și în nori și-n ceruri nalte?
Mi-e dor de-a ta privire, De nu m-ai uita încalte,
Mi-e dor de tine, mamă. Sufletul vieții mele.
(”Sub stele trece apa”, Grigore Vieru) (”Floare albastră”, Mihai Eminescu)

- noaptea/stelele, dorul de mamă, natura; - cerul, iubirea, stelele;

Țara mea de dincolo de Prut, Limba noastră-i o comoară

Mi s-a dat porunca să te uit, În adâncuri înfundată
Să te șterg din minte c-un burete, Un șirag de piatră rară
Patria mea pusă la perete. Pe moșie revărsată.
(”Țara mea de dincolo de Prut”, Nicolae Dabija) (”Limba noastră”, Alexei Mateevici)

- patriotismul, devotamentul; - limba, comoară, patriotism

Hai, măi frate, hai, măi frate,
Zorile s-aprind,
Hai să căutăm dreptate,
Voie și pământ.
(”Cântecul Zorilor”, Alexei Mateevici)
- neam, simbolul pământului;
Chipul mamei minunat,
Astăzi singur l-am pictat:
Pentru părul ei frumos,
Inelat și mătăsos.
(”Chipul mamei”, Lucia Muntean)
-chipul mamei;
Nu vrem război, lumină fie,
Măicuță și copii avem.
Noi credem doar în omenie,
Noi pace vrem, noi pace vrem.
(”Noi pace vrem!”, Grigore Vieru)
- război și pace, omenie;
Zburătorul se aruncă
La copila care vine
Să culeagă fragi în luncă,
Purtând flori la sân ca tine?
(”Zburătorul”, Vasile Alecsandri)
Binecuvântați părinții
Dragoste să le-arătați
Căci atunci veți fi-n viață
Și voi binecuvântați.
(”Binecuvântați părinții”, Traian Dorz)
- părinți, dragostea;
Cum nu suntem două păsări,
Sub o streașină de stuf,
Cioc în cioc să stăm alături
Într-un cuib numai de puf!
(”Între păsări”, Mihai Eminescu)
- simbolul păsării;
Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin și sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
(”Lacul”, Mihai Eminescu)
- singurătate, natura;
- motivul Zburătorului;
Opere studiate (21):
nuvela istorică – „Alexandru Lăpușneanu” de Costache Negruzzi, domnitorul tiran, arivistul,
patima de putere;
basmul cult – „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, tânărul în devenire, drumul de inițiere,
fermitatea și agerimea în fața antagonistului Spânul, istețimea în depășirea ostilităților, precum
fântâna în care fost aruncat de către Spân, încrederea în sine.
nuvela psihologică, realistă – „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, avaristul Ghiță fără fericire,
dorința de înavuțire, hărnicie și perseverență în transformarea ruinelor într-un han, mărturia falsă
depusă la procesul în care tovarășul Lică este acuzat de tâlhărie și crimă.
romanul realist-obiectiv – „Ion” de Liviu Rebreanu, țăranul caracterizat de patima de pământ,
dorința de înavuțire pe căi necinstite, tendințe materialiste, crud și perfid în relația sa cu Ana.
romanul realist, mitic, tradiționalist – „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, drumul spre
descoperirea adevărului, Vitoria Lipan – tânăra cu o frumusețe neobișnuită, merge în căutarea
soțului său dispărut Nichifor, demonstrează curaj în fața locurilor străine și a împrejurimilor
periculoase, cu inteligență și dârzenie reface drumul lui Lipan, făcând popasuri și cerând
informații.
romanul psihologic modern, al experienței – „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război” de Camil Petrescu, protagonistul Ștefan Gheorghidiu reprezintă intelectualul lucid,
dornic de cunoaștere, de experiențe absolute, dar și iubirea și războiul ca experiențe
fundamentale trăite de personaj. Ștefan vrea să afle adevărul despre soția sa, dacă aceasta l-a
înșelat sau nu, dar și să-și verifice convingerile ale interioare. În final, acesta nu reușește, întrucât
este înrolat în 1914 în armată.
nuvela – „Sania” de Ion Druță, moș Mihail este creatorul, tema creației, demonstrează
perseverență și sârguință, însă nu observă că rămâne singur, fără soția sa.
romanul – „Biserica Albă” de Ion Druță, Ecaterina se dedică lui Dumnezeu, albul bisericii
scoțând în evidență sufletul neprihănit și puritatea.
nuvela – „Samariteanca” de Ion Druță, protagonista își pierde copii, însă nu-l învinuește pe
Dumnezeu, dimpotrivă, se dedică, în totalitate, slujirii în biserică, devenind călugăriță.
piesa dramatică – „Doina” de Ion Druță, protagonistul Tudor Mocanu se află la asfințitul vieții
sale și meditează asupra celor comise de-a lungul vieții sale, cât de cinstit a fost. Mărturisește că
s-a căsătorit doar din tendința de a se îmbogăți, asemenea personajului rebrean Ion. A ținut să-și
păstreze demnitatea umană, aceasta fiindu-i o trăsătură semnificativă. Pe patul de moarte
reflectează asupra drumul său, mesajul dramei rezidând în importanța sufletului curat și a unei
conștiințe fără mustrări.
romanul – „Povara bunătății noastre” de Ion Druță, protagonistul Onache Cărăbuș se reîntoarce
de la război și-și vede satul Ciutura ars în mijlocul secetei de vară. Spre deosebire de ceilalți
săteni, Onache demonstrează sârguință și fermitate construindu-și o nouă casă, ceilalți oameni
urmându-l. Protagonistul Onache Cărăbuș – tipul țăranului silitor care, în pofida arderii satului
Ciutura, își zidește de la bun început casa, potențând în același timp tăria sa de caracter.
drama – „Meșterul Manole” de Lucian Blaga, tipul creatorului, creația necesită un sacrificiu,
acesta devenind soția lui Manole pe care o zidește. Mesajul rezidă în necesitatea unei jertve în
scopul atingerii scopurilor și absolutismului.
romanul social – „Mara” de Ioan Slavici, relația dintre părinți și copii, esența exemplului Marei
rezidă în duritatea și impetuozitatea de a îndura ostilitățile cu care se confruntă, purtând grijă de
doi copii și de educarea acestora.
romanul social – „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda, „movitul vieții ca spectacol”,
deoarece titlul este satiric și ironic; protagonistul Victor Petrini este de vocație profesor de
filosofie, reprezentând tipul intelectualului; „căderea luciferică” a intelectualului, ajungând de
două ori în penitenciarele comuniste, precum și moartea moralizatoare din final.
drama – „Păsările tinereții noastre” de Ion Druță, protagonista mătușa Ruța este pilonul nu atât a
satului, cât a valorilor spirituale pe care tinde să le păstreze. Este tipul păstrătorului de tradiții,
potențând că acestea constituie veritabila avere a sufletului omenesc.
nuvela – „Horodiște” de Ion Druță, personajul narator Ion potențează în sine mai întâi tipul
copilului în devenire, apoi omul perseverent, calitate moștenită de la ambii săi părinți. De mic
visa să devină scriitor, fapt descre care relatează. Cea mai apropiată ființă i-a fost mama.
romanul autobiografic – „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, personajul Nică reprezintă
tipul copilului universal, fiind și naratorul care relatează despre amintirile sale. Relația părinți-
copii, mediul rustic, trnsformarea lui Nică.
romanul istoric – „Frații Jderi” de Mihail Sadoveanu, „drumul transformării și formării propriei
personalități”; protagonistul Ionuț Jder reprezintă tipul adolescentului aflat la maturitate, drumul
căruia se îndreaptă spre devenirea ființei umane, care cere de la el sacrificii și probe ”de foc.”
Drumul acestui personaj cunoaște o metamorfoză atunci când tânărul, aflat la vârsta când îi este
îngăduit orice, iubit și răsfățat, impulsiv și necugetat, pleacă de-acasă la mănăstirea Neamțu.
Atunci are loc sfârșitul uceniciei în cunoașterea tainelor vieții și a morții, eroul intră într-o altă
etapă a vieții, cea a maturizării sale.
romanul autobiografic – „Hronicul și cântecul vârstelor” de Lucian Blaga, autorul este însăși
naratorul; este tipul copilului dornic de cunoștințe de dezvoltare; gândire prematură; iubirea și
respectul față de părinți, în special mama.
romanul istoric și psihologic – „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu; protagonisutl Apostol
Bologa, are un caracter tenace și solid mulțumită tatălui; dragostea pentru patrie, dornic de
cunoaștere în timpul universității, nivelul de inteligență și sârguința îl evidențiază în ochii
profesorilor. Este înrolat în armata dușmanilor, însă refuză, moment în care se deslușește
„românul” din interior; apoi trebuie să judece 12 români, însă iar hotărăște să dezerteze, fiind
condamnat la moarte prin spânzurare. Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din
dragoste pentru țara sa, pentru libertate și adevăr, pentru triumful valorilor morale.
drama – „Iona” de Marin Sorescu, mărturisirea „Solitudinea m-a înghițit ca o balenă” atestă
singurătatea protagonistului Iona, aceasta fiind și tema operei. Protagonistul este un pescar
pasionat ce întruchipează omul, în încercarea de evadare din lanțurile destinului; acesta aspriă la
libertate, simbolizată prin mare carea îl fascinează; încearcă să depășească condiția umană
supusă vieții și morții.

Reguli de care ținem cont la elaborarea eseului

# Citește cu atenție cerințele.

# Respectă structura textului argumentativ.
# Respectă normele ortografice și de punctuație ale limbii române literare.
# Formulează clar ipoteza – un adevăr general valabil despre tema în discuție. Exprimă-ți și
opinia proprie în legătură cu această ipoteză. Poți folosi conectorii: „în opinia mea”, „eu consider
că”, „eu cred că”.
# Dezvoltă argumentele folosind conectorii logici: „în primul rând”, „în al doilea rând” sau „pe
de o parte”, „pe de altă parte”.
# Formulează clar concluzia reluând ipoteza și rezumând argumentele. Folosește conectorii: „în
concluzie”, „prin urmare”, „așadar”.
# Citește, recitește și corectează textul scris de tine. Nu uita: textul tău trebuie să respecte
structura: ipoteză, argumentare, concluzie.

Eseu „Importanța crezului personal în sine”, angajând două personaje în susținerea argumentelor
personale. - Harap-Alb, Ion Creangă; - Ionuț Jder, Mihai Sadoveanu;

Esența încrederii în propriul „Eu” al personalității rezidă în faptul de a izbuti în fața oricăror
probe ale vieții, oricăror obstacole și drum al sorții. Deși crezul nu consituie o garanție a
succesului în viață, acesta însă sprijină fundamentul formării și devenirii omului, care e în stare
de a trece peste mări întru ascensiunea sa multilaterală.
În primul rând, consider că încrederea în sine este un lucru indispensabil în călătoria unui tânăr
în devenire fără experiență. Acest lucru se datorează faptului că încrederea avantajează
raționamentul, astfel încât orice obstacol nu va prezinta dificultăți. Mi-aș susține argumentul prin
exemplul protagonistului Harap-Alb din basmul cult ”Harap-Alb” de Ion Creangă. Prințul mezin
potențează în sine tipul tânărului în evoluție, coborându-se pe parcursul drumului său din
universul copilăriei la maturitate. Drumul este motivul central, care scoate în evidență calea
anevoioasă a mezinului și obstacolele cu care se confruntă, numai pentru a-și realiza țelul –
tronul împărăției. Este evident că încrederea în sine este o primă calitate, care i-a asigurat lui
Harap-Alb curajul necontenit și tăria de caracter în raport cu „Jocul” Spânului perfid.
În al doilea rând, cred că crezul personal reprezintă temelia unui tânăr, atunci când este expus
așa zisului drum al transformării și formării propriei personalități. Acest fapt asigură raționament
și temeinicie în trecerea tuturor barierelor și ostilităților. Mi-aș sprijini argumentul pe baza
exemplului personajului Ionuț Jder din romanul ”Frații Jderi” de Mihail Sadoveanu. Personajul
reprezintă tipul adolescentului aflat la maturitate, drumul căruia se îndreaptă spre devenirea
ființei umane, care cere de la el sacrificii și probe ”de foc.” Drumul acestui personaj cunoaște o
metamorfoză atunci când tânărul, aflat la vârsta când îi este îngăduit orice, iubit și răsfățat,
impulsiv și necugetat, pleacă de-acasă la mănăstirea Neamțu. Atunci are loc sfârșitul uceniciei în
cunoașterea tainelor vieții și a morții, eroul intră într-o altă etapă a vieții, cea a maturizării sale.
În concluzie, aș afirma că tânărul contemporan are nevoie de crezul său personal pentru a-și
satisface și înfăptui visele, pentru a-și menține valoarea umană și raționamentul în raport cu
societatea perfidă și realitatea, dar și pentru a-și afirma demnitatea și ființa umană.

Redactați o compoziție de 1-1,5 pagini despre drama înstrăinării indivizilor atât de tradițiile
satului, cât mai ales de propriile lor trăiri sufletești.
Conceptul-cheie „dramă”, 2 personaje, 2 trăsături morale comentate cu exemple, propriul punct
de vedere. - Tudor Mocanu, „Doina”, de Ion Druță; - Ecaterina, „Biserica Albă”, de Ion Druță;

Drama tradițiilor satului, precum și a trăirilor sufletești, se află în strânsă relație cu valorile etice
și ale sacrului. Deși acestea nu posedă vreo abilitate fizică, ele sunt pilonii de verticalitate,
rezistență și resemnare ai fiecărei ființe umane.
În primul rând, consider că omul necesită să conștientizeze adevărata importanță a valorilor nu
atât materiale, cât spirituale. Având în vedere faptul că omul poate fi urmărit de orice patimă sau
tendință materialistă de-a lungul vieții sale, este esențial ca acesta să-și păstreze frumosul
lăuntric. Mi-aș susține argumentul prin exemplul protagonistului Tudor Mocanu din piesa
druțiană „Doina”, care, aflânduse la o vârstă înaintată, meditează asupra drumului său parcurs. O
primă trăsătură morală a personajului este sinceritatea, care este elucidată în procesul său de
meditație și mărturisire a celor săvârșite. În continuare, în dialogul cu vocea sa interioară, Tudor
afirmă că în pofida modului său materialist de viețuire, demnitatea i-a fost mereu un pilon al
continuității sale. Prin urmare, demnitatea umană este ce-a de a doua trăsătură morală a
presonajului.
În al doilea rând, cred că sacrul este un refugiu și un lăcaș de alinare a trărilor interioare. Întrucât
destinul vieții este irevocabil, sacrul este stâlpul de sprijinire și de resemnare a necazului. Mi-aș
repera argumentul pe exemplul protagonistei Ecaterina din romanul druțian „Biserica Albă”,
care, fiind lipsită de speranță în urma pierderii copiilor săi, se dedică slujirii Mântuitorului.
Purtând în suflet cea mai dureroasă rană pentru orice mamă, Ecaterina demonstrează
consimțământ destinului și rezistență suferirilor sale.
În concluzie, atât Tudor Mocanu, cât și Ecaterina, au destine complexe, poartă anumite „răni” în
suflet, suferă înfrângeri și dezamăgiri, fiind în același timp, de o înaltă moralitate. Sacrul este
important în viața omului, deoarece posedă o putere de purificare a sufletului acestuia.

Redactează un eseu argumentative de 1-1,5 pagini, în raport cu aserțiunea lui George Călinescu:
Omul integru își călăuzește viața prin reprezentări anticipate, prin ceea ce numim „idealuri”.
Repere: opinie clar exprimată, două teze distincte, teză + argument, referință la o operă și la
experiența de viață. (prebac, 2023)

Fiecare om care își stabilește un scop în viață, cu siguranță, are niște așteptări ce sunt orientate
spre realizarea propriului ideal. Când afirm acest lucru, mă refer la faptul că omul aspiră la
dezmărginire, însă trebuie să fie conștient de limitele sale.
În primul rând, cred că tot mai mulți oameni își imaginează o viață liberă, fericită și fără
constrângeri. Atunci când exprim această idee, am în vedere idealul materialist pe care oamenii
și-l imaginează, precum și tendința de înavuțire care le călăuzește viața. Un exemplu elocvent
din literatura română, care mi-ar sprijini argumentul enunțat, este protagonistul Ion din romanul
social „Ion” de Liviu Rebreanu. Luând în considerare patima pentru pământ, precum și tendința
de a se îmbogăți cu orice preț, Ion reprezintă tipul arivistului cu certitudine. Mai mult decât atât,
scopul arzător de a parveni exercită o influență negativă asupra personajului, întrucât acesta se
afirmă crud și perfid în relația cu soția sa Ana. Prin urmare, destinul protagonistului Ion, precum
și idealurile sale, sunt exercitate de patima pentru pământ.
În al doilea rând, consider că cel mai mare ideal al omului constă în păstrarea purității sufletului
său. Atunci când afirm această idee, mă bazez pe faptul că credința și conștiința sunt cea mai
puternică călăuză a omului, precum și bogăția spirituală a acestuia. Pentru a-mi confirma
argumentul, mă voi referi la aspirațiile și idealurile propriei vieți. De fiecare data când îmi
stabilesc un țel, întâi de toate, meditez asupra drumului care urmează să fie parcurs, precum și
analizez care sunt cele mai cinstite căi de realizare a idealului. Cea mai mare avuție pentru mine
este demnitatea personală pe care tind să o mențin chiar și atunci când mă aflu între bine și rău.
Prin urmare, idealul meu major rezidă în păstrarea purității sufletului și a unei conștiințe fără
mustrări.
În concluzie, viața omului constă din aspirații și idealuri pe care numai noi le determinăm. De
asemenea, cred că cel mai mare ideal al unui om este sufletul său neprihănit care trebuie păstrat
în pofida ostilităților.