Constituția cărvunară

La 13 septembrie 1822, boierii de rang mic i-au prezentat domnului

Moldovei Ioniţă Sandu Sturdza un proiect de constituţie. Documentul
avea la bază o serie de aproximativ 75 de memorii, toate scrise în scurta
perioadă cuprinsă între înfrângerea revoluţiei lui Vladimirescu și decizia
sultanului otoman de a numi domni pământeni.

Responsabil cu redactarea formei finale fusese boierul Ionică Tăutu,

adevărat spirit iluminist, scriitor, traducător, filosof, consilier al
domnitorului Sturdza, dar și inginer hotarnic, fiind printre primii
topografi din Moldova. Tăutu nu avea decât 24 de ani atunci când a fost
însărcinat cu scrierea proiectului de constituţie, pe care l-a numit
iniţial: Constituţie a celor 77 de ponturi.

Opoziţie puternică:documentul nu ajunge să fie pus în

aplicare
Constituţia Cărvunarilor avea la bază principiile democratice, precum
separarea puterilor în stat sau domnia legii. Puterea executivă revenea
domnitorului, la a cărui alegere urmau să participe toţi boierii ţării,
puterea legislativă se exercita de către domnitor împreună cu Sfatul
obștesc, iar puterea judecătorească revenea instanţelor de judecată,
fiind organizat și modernizat și acest domeniu.

Puterea Sfatului obștesc era considerabil mai mare decât cea a

domnitorului, fiind clară dorinţa boierilor de a îngrădi puterea acestuia.
În componenţa Sfatului obștesc urmau să intre boierii cu funcţii înalte,
dar și boieri mari și mici, ca deputaţi ai celor 16 districte. Sfatul se
întrunea din proprie iniţiativă, nefiind nevoie de o convocare venită din
partea domnului. Acestuia îi era însă acordat dreptul de veto, limitat la o
singură dată, în ceea ce privește hotărârea Sfatului: domnitorul se putea
opune, documentul sau legea erau rediscutate, dar domnitorul nu mai
putea apela la acest drept, în aceeași chestiune.
Lipsită de experienţă politică și de mijloacele necesare, boierimea mică
nu a reușit să-și impună punctul de vedere. Punerea în aplicare s-a tot
amânat, până când promotorii au renunţat de bunăvoie, până la
revenirea în ţară a boierilor mari (începând cu 1826).

Urmările
Deși nu a fost aplicat, documentul redactat de boierii progresiști moldoveni
a stat la baza altor proiecte reformatoare. Inclusiv domnitorul Ţării
Românești, Grigore IV Ghica, cel care a contestat iniţial iniţiativa, a cerut în
1827 redactarea unui document ce trebuia să aibă rol de constituţie în Ţara
Românească.

În decurs de un deceniu de la Constituţia Cărvunarilor, statutul Ţărilor

Române se va modifica prin cele două tratate: primul la Akkerman, în 1826,
apoi la Adrianopole, în anul 1829. În urma acestui din urmă tratat, Moldova
și Ţara Românească vor intra sub protectorat rusesc, fiind instalaţi
guvernatori ruși. Cel mai important dintre aceștia a fost Pavel Kiseleff,
responsabil de introducerea Regulamentelor Organice, în anii 1831-1832.

Regulamentele, aproape identice, vor reprezenta primele documente cu rol

de constituţie pentru cele două ţări românești.

Tiță Alexandru