Modul 1:

Aplicația 1:
Definiți educație timpurie în viziune proprie, folosind cuvinte sau enunțuri cheie
într-un organizator hemati. Puteți folosi aplicația: Simple Collaborative Mind Maps
& Flow Charts –
Coggle

Aplicația 2:
Descrieți în cel puțin 10 enunțuri un parteneriat realizat cu reprezentanții
autorităţilor publice sau ai societății civile, cu focus pe educația timpurie.
Argumentați de ce acest parteneriat este/a fost în beneficiul copiilor cu vârsta
cuprinsă între 3-6 ani.

Aplicația 3:
Diseminați cu colegii din grădiniță modelul de interacțiune SCARF. Identificați și
alte acțiuni concrete pe care le poate face un profesor, în fiecare direcție din
SCARF, în cadrul întâlnirilor cu părinții (folosind ca punct de plecare exemplele
date.)

Spre exemplu, atunci când suntem excluşi dintr-o activitate, percepem acest
lucru ca o ameninţare în zona de status şi de familiaritate.Stimularea aceeaşi
zone a creierului care este afectată de durerea fizică. Altfel spus, creierul
transmite semnalul că suntem în pericol. Mai departe, atunci când ne simţim
ameninţaţi (fizic sau social) eliberarea de cortizol (hormonul stresului) ne
afectează modul de gândire (anulează creativitatea şi reduce drastic
productivitatea); pur şi simplu nu mai putem judeca raţional, ceea ce duce la
amplificarea sentimentului de ameninţare.

În zona opusă, atunci când ne simţim recompensaţi (spre exemplu, dacă

primim aprecieri pentru munca depusă) creierul eliberează dopamină
(hormonul fericirii); şi bineînţeles, mai vrem! Aşa că vom face tot posibilul să
fim lăudaţi din nou.

Cele 5 zone sensibile (status, certitudine, autonomie, familiaritate,

corectitudine) pot fi privite ca nişte comutatoare emoţionale care pot fi
deplasate într-o parte şi rezultă sentimentul de ameninţare sau în partea
opusă şi avem starea de bine generată de recompensă.

Înţelegerea modului în care funcţionează aceste butoane (independent de

voinţa noastră) ne va permite să diminuăm impactul negativ al ameninţărilor
percepute, să ne controlăm reacţiile primitive şi să relaţionăm în continuare
pozitiv şi într-o manieră constructivă cu cei de lângă noi, chiar dacă ne-au fost
"atinse" zone sensibile.

Orice formă de apreciere pe care o arăți unui alt coleg este o formă de a apăsa
pozitiv butonul de Statut. Desigur, aprecierea trebuie să fie sinceră și credibilă
pentru a avea efect.

Creierul uman are nevoie de predictibilitate. Încrederea într-o persoană are un

efect pozitiv asupra interacțiunilor viitoare dintre cei doi. Astfel că un bun
coleg/ prieten îți oferă certitudine că va fi alături de tine într-o situație mai
puțin favorabilă.

Autonomia este despre a avea un sentiment de control. Mai multă autonomie

este plăcută, mai puțină autonomie este dureroasă. O reducere a autonomiei
poate genera un răspuns puternic de amenințare. Activitatea în grupul clasă
necesită o reducere a autonomiei. În culturi sănătoase, această potențială
amenințare tinde să fie contracarată. Când se simte o lipsă de control, sau de
experiența apare incapacitatea de a influența rezultatele. Evaluările de
performanță sunt un exemplu tipic,în care un copil ar putea simți o lipsă de
autonomie.
R
Echivalează în esență cu un sentiment de apartenență și siguranță. Familiaritatea
presupune a decide dacă alții sunt „în” sau „În afara” unui grup social; indiferent dacă
cineva este prieten sau dușman.
Conceptul de a fi în interiorul sau în afara grupului este probabil un produs secundar
al vieții în comunități mici de acum milioane de ani, unde străinii aveau probabil
probleme și trebuiau evitate.
In lipsa de securitate socială, interacțiuni, corpul generează un răspuns de
amenințare. Decizia că cineva este prieten sau dușman apare rapid și are impact
asupra funcționării creierului. De exemplu,
informații de la persoane percepute ca „ca noi” este procesată folosind circuite
similare ca pentru propriile gânduri. Cu toate acestea, întâlnirea cu cineva
necunoscut tinde să genereze un răspuns automat de amenințare. Acest lucru explică
de ce cineva se simte mai bine la o petrecere știind mai degrabă trei oameni decât
unu
Corectitudine poate face parte din explicația motivului pentru care oamenii
experimentează recompense interne pentru munca voluntară pentru a-și îmbunătăți
comunitatea. Percepția că o anumită acțiune sau decizie este incorectă generează un
răspuns negativ puternic în sistemul limbic, care declanșează automat ostilitate greu
de controlat de neocortex (creierul rațional). Oameni care îi percep pe ceilalți ca fiind
nedrepți, nu simt empatie pentru durerea lor și, în unele cazuri, se va simți
recompensat atunci când alții nedrepți sunt pedepsiți . De aceea, transparența
asupra deciziilor este extrem de importantă.