Medicina moderna cauta sa redea pacientului capacitatea functionala necesara

unei vieti active. Terapeutica moderna cauta sa reduca la maxim pierderile

patologice prelungite punand accent pe conservarea si recuperarea
functiei periclitata sau afectata de boala.

Varietatea si multitudinea ramurilor sportive, numarul mereu in crestere al

sportivilor de performanta, solicitarile impuse acestora determina o gama variata si
extinsa de afectiuni al caror tratament trebuie sa fie astfel orientat, pentru a obtine
refacerea integrala si rapida a capacitatii functionale a segmentului lezat.

În cadrul patologiei posttraumatice a genunchiului, la sportivii de performanţă,

leziunile au fost şi sunt în continuare extrem de frecvente. Acest lucru nu este
întâmplător, deoarece, în activitatea sportivă de performanţă, regăsim atât factorii
etiologici cât şi factorii favorizanţi, răspunzători de apariţia patologiei la acest
nivel.
Suprasolicitarea structurilor capsulo-ligamentare, de la nivelul genunchiului este
un eveniment care apare frecvent în sport. În acelaşi timp, nu trebuie să uităm că
sportivul de mare performanţă îşi începe activitatea de la vârste foarte mici, îşi
supune genunchii unor microtraumatisme repetate în timpul antrenamentelor, pe
parcursul unei perioade relativ lungi (ani), iar în timpul concursurilor, încercând să
se autodepăşească, îşi suprasolicită organismul. Sigur că în funcţie de disciplina
sportivă practicată, factorii favorizanţi ai leziunilor se manifestă într-o măsură mai
mare sau mai mică.
În viaţa unui individ obişnuit, leziunile la nivelul genunchiului nu reprezintă o
dramă, în schimb, nu acelaşi lucru se poate spune despre sportivul de mare
performanţă. Acesta este nevoit să-şi întrerupă activitatea pentru o perioadă care
este mai scurtă sau mai lungă, în funcţie de tipul de operaţie pe care o suportă, cât
şi de perioada de recuperare funcţională a genunchiului operat.
Consecinţa cea mai gravă a acestor leziuni este impotenţa funcţională, prin
reducerea amplitudinii mişcărilor la nivelul articulaţiei genunchiului, dar cu
afectarea în toate cazurile şi a mişcărilor în articulaţiile şoldului şi gleznei.

Terapia prin miscare intra in actiune concomitent cu celelalte mijloace

recuperatorii, in cadrul planului terapeutic general, fara a exclude alte
terapii.