Pentru intrebari legate de tematica abordata in cadrul lucrarii practice va adresati

cadrelor didactice de predare la lucrari, la urmatoarele adrese de mail:

1) SL Dr. Grecu Daniela – mail: grecu.daniela@umft.ro
2) As. Univ. Dr. Bujor Cristiana – mail: bujor.cristiana@umft.ro
3) As. Univ. Chis Aimee – mail: chis.aimee@umft.ro
4) As. Univ. Moatar Alexandra – mail: moatar.alexandra@umft.ro

LUCRARE PRACTICA NR. 11

A. INVESTIGAŢII BIOCHIMICE ÎN CADRUL SISTEMULUI

ENDOCRIN. EXPLORAREA BIOCHIMICĂ A FUNCȚIEI GLANDEI TIROIDE

Investigarea unei glande endocrine urmăreşte prezenţa manifestărilor clinice de hiper-

sau hipofuncţie a glandei respective. Pentru evaluarea funcţiei endocrine se utilizează una
sau mai multe categorii de determinări, printre care se numără:
- concentraţia sanguină a hormonilor
- concentraţia urinară a hormonilor sau a produşilor de eliminare
- nivelul receptorilor hormonali
- determinarea unor autoanticorpi cu implicații în afecțiuni endocrine de natură
autoimună

Nivelele sanguine ale hormonilor sunt foarte mici, iar determinarea lor impune
folosirea unor tehnici sensibile şi specifice, de înaltă performanţă, așa cum sunt metodele
imunologice. Recoltarea sângelui venos se realizează a jeune, într-un recipient cu dop roșu,
fără aditiv, dar există situații în care este indicată utilizarea altui tip de recipient (de exemplu,
pentru determinarea ACTH, recoltarea sângelui venos se realizează în recipient cu EDTA K3,
răcit înainte de recoltare). Din acest motiv, înainte de recoltarea probelor biologice pentru
determinări hormonale este indicat să fie consultat laboratorul unde urmează a fi executată
testarea, privind condițiile de recoltare și transport a probelor biologice.
La recoltarea probelor de sânge se ține seama de ritmul de secreție hormonală. De exemplu:
· în cazul hormonilor cu nivel sanguin constant pe întreg parcursul zilei (exemplu
hormoni tiroidieni) se recoltează, de obicei, o probă izolată de sânge
· în cazul hormonilor cu ritm circadian (exemplu cortizolul) recoltarea sângelui venos va
fi efectuată la ora 8 dimineața pentru că atunci hormonul atinge valoarea maximă
1
 · la femeie, în perioada de fertilitate, recoltarea sângelui pentru determinarea concentrației
gonadotropinelor, progesteronului şi estradiolului se realizează în funcție de fazele ciclului
menstrual, conform indicației medicului clinician
În cazul hormonilor care necesită transportor plasmatic (exemplu hormoni steroizi,
tiroidieni), nivelele sanguine libere redau cel mai bine funcţia endocrină. De multe ori,
determinarea hormonului sintetizat și eliberat de glanda investigată este asociată cu
determinarea concentrației hormonului implicat în reglarea sa (exemplu hormoni tiroidieni și
TSH). Pentru hormonii cu secreţie fluctuantă (exemplu cortizolul) determinările urinare,
efectuate din urina de 24 de ore, au avantaje faţă de valorile obţinute pe probe de sânge
izolate.

Explorarea funcției glandei tiroidei

În prezent, pentru explorarea funcţiei tiroidei, se utilizează mai multe tipuri de
determinări. Explorarea începe cu determinarea concentraţiei fracţiunilor libere („free”) ale
hormonilor tiroidieni (FT3, FT4) și determinarea TSH. În funcție de modificările observate la
aceste determinări, asociat cu simptomatologia și rezultatele altor tipuri de examinări (exemen
clinic, ecografic, etc), pot fi utile și:
· determinarea tiroglobulinei (Tg)
· determinarea autoanticorpilor anti-peroxidază (anti-TPO), anti-tiroglobulină (anti-TG),
anti-receptori de TSH
· teste dinamice de stimulare tiroidiană

Metode de laborator folosite pentru determinarea concentratiei hormonilor

Pentru determinarea concentrației hormonilor în sânge sau în urină se utilizează

metodele imunologice. Metodele imunologice (imunodeterminări) sunt metode de o înaltă
specificitate şi sensibilitate, care au la bază reacţia dintre antigen şi anticorp. Molecula cu rol
antigenic este chiar hormonul de determinat (prezent în sânge sau urină) iar anticorpii folosiți
sunt cei specifici (prezenți în trusa de reactivi folosită la determinare).
Din punct de vedere al principiului care stă la baza lor, imunodeterminările sunt de
două tipuri: metode de imunodeterminare prin competiţie imună şi metode imunometrice cu
două situsuri. Indiferent care este principiul de bază, imunodeterminările presupun
existenţa unui marker. Markerul este o entitate (atom, ion, moleculă, etc.) care se leagă
chimic fie de molecula de anticorp, fie de molecula de antigen şi care are proprietatea de a

2
emite un anumit semnal, măsurabil cantitativ. Markerii utilizaţi în imunodeterminări sunt de
trei feluri: radioactivi, enzimatici şi luminiscenţi.

Markerii radioactivi sunt izotopi instabili ai diverselor elemente chimice, având

proprietatea de a emite în cursul dezintegrării lor radiaţii (a, b sau g) măsurabile cu un
detector de radiaţii (exemplu iodul-125). Metodele care utilizează markeri radioactivi poartă
numele generic de radioimunodeterminări (RIA = Radio Immuno Assay).

Markerii enzimatici sunt proteine cu funcţie catalitică (enzime), care acționează

specific asupra unui substrat, rezultând compuşi care absorb radiaţie luminoasă, ceea ce
constituie semnalul măsurabil al metodei. Metodele care utilizează markeri enzimatici poartă
numele generic de imunoenzimatice (EIA = Enzyme Immuno Assay).

Markerii luminiscenţi (luminoforii) sunt substanţe care emit un semnal luminos

măsurabil, secundar unui aport energetic extern. Un exemplu de astfel de markeri îl constituie
cei chemiluminiscenţi, molecule la care emisia de fotoni este consecutivă unei reacţii
chimice. Astfel de luminofori sunt luminolul și esterii de acridină. Metodele care utilizează
markeri chemiluminescenți poartă numele generic de imunochemiluminescente (CLIA =
ChemiLuminescence Immuno Assay).

Principiile aflate la baza imunodeterminărilor

Metodele imunologice de determinare se bazează pe unul din următoarele două

principii:

· principiul competiţiei imune;

· principiul imunometriei cu două situsuri.

În continuare se exemplifică principul imunometriei cu două situsuri.

Metoda utilizează doi anticorpi. Unul dintre anticorpi (Ac) este dispus pe un suport
solid, aflat în trusa de reactivi. Produsul biologic (de exemplu, serul, care conține hormonul
de determinat) se pune în contact cu acest anticorp. Hormonul din ser joacă rolul de antigen
(Ag) iar în urma contactului se va forma un complex imun Ac-Ag. Într-o următoare etapă, se
va adauga în reacție cel de-al doilea anticorp (Ac*), marcat cu un anumit tip de marker
(exemplu, enzimatic). Anticorpul marcat se va lega de complexul imun constituit anterior,
rezultând un complex mai mare Ac-Ag-Ac*. În acest complex, Ag este prins între cei doi

3
anticorpi ca într-un “sandwich”. Markerul utilizat va emite semnalul caracteristic iar acest
semnal este măsurat. Determinarea cantitativă este posibilă prin trasarea unei curbe etalon
folosind mai multe etaloane (au concentrații cunoscute ale hormonului urmărit) existente în
trusa de reactivi folosită. Curba etalon va avea o alură ascendentă, intensitatea semnalului
înregistrat fiind în relaţie de directă proporţionalitate cu concentraţia hormonului.