UNIVERSITATEA TEHNICA DIN CLUJ NAPOCA

Aparatură de Laborator Clinic

CADRUL DIDACTIC: Autor:

--- ---

- 2019 -
Cuprins
1. Principii de organizare și funcționare a laboratorului clinic .................................................... 3
2. Analizator de pH și gaze din sânge .......................................................................................... 5
3. Hemoglobinometru ................................................................................................................. 8
4. Glucometru ............................................................................................................................ 10
5. Determinarea pH-ului sucului gastric .................................................................................... 13
6. Sterilizatoare.......................................................................................................................... 15
a. Sterilizarea prin CĂLDURĂ ................................................................................................. 16
b. Alcool ................................................................................................................................. 17
7. Termostatele de laborator .................................................................................................... 18

2
 1. Principii de organizare și funcționare a laboratorului clinic

Consultația medicală are două părți principale: anamneza (discuția cu pacientul) și

examinarea clinică. După ce acestea au fost făcute, dacă este nevoie, se completează cu analize
de laborator sau investigații paraclinice.

Analizele medicale de laborator sunt ansamblul de procedee, mai mult sau mai puțin
complexe, care furnizează informații asupra aspectului și funcționalității diferitelor organe și
compartimente ale organismului cât și asupra gradului de sănătate și boala ce afectează
organismul în cauză. Analizele de laborator ajută la clarificarea diagnosticului.

Laboratorul de analize medicale este unitatea aparținând sistemului public sau privat,
furnizoare de servicii medicale de laborator. Aceste servicii constau în:

• examinarea materialelor provenite din corpul uman prin diverse metode și tehnici
de biochimie, hematologie, imunohematologie, imunologie, microbiologie,
genetică, citologie, anatomie patologică, toxicologie, biologie celulară și
moleculară, biofizică etc., cu scopul de a furniza informații pentru diagnosticul,
tratamentul și prevenirea bolilor sau pentru evaluarea stării de sănătate a
populației
• consultanță privind interpretarea rezultatelor investigațiilor efectuate și ale
eventualelor investigații ulterioare necesare

Funcția de șef de laborator de analize medicale se ocupă, conform dispozițiilor legale în

vigoare, de către medici cu specialitatea medicină de laborator - laborator clinic, microbiologie,
medicină de laborator sau alt personal cu studii superioare autorizat să lucreze în domeniul
medical - biologi, biochimiști, chimiști și farmaciști, care au o vechime de cel puțin 5 ani în
specialitatea respectivă. Responsabilitățile conducerii laboratorului de analize medicale sau ale
persoanelor desemnate includ aspectele educaționale, administrative sau organizaționale, de
natură profesională, științifică ori consultativă, care au legătură directă cu activitatea desfășurată
de laboratorul de analize medicale.

3
 Laboratorul de analize medicale trebuie să fie astfel structurat și dotat încât să prevină
riscul contaminărilor accidentale și să poată funcționa în mod fluent. Regulile care stau la baza
îndeplinirii acestui obiectiv sunt următoarele:

• constituirea laboratorului de analize medicale pe principiul "sensului unic": fluxul

activităților laboratorului să fie unidirecțional.
• sectorul de lucru cu pacienții să fie complet separat de celelalte sectoare de lucru
ale laboratorului
• pentru recoltarea probelor de sânge se utilizează în mod obligatoriu materiale și
recipiente de unică utilizare sterile, închise ermetic. Probele de sânge care
părăsesc spațiul aferent activității de recoltare trebuie să parcurgă un circuit diferit
de cel al celorlalte produse recoltate sau după un program care să permită
separarea timpilor de transport. Transportul probelor de sânge trebuie să se
realizeze în mod obligatoriu în cutii de transport adecvate, inscripționate cu
pictograma "Risc biologic"
• evacuarea deșeurilor rezultate în urma activităților medicale din laboratorul de
analize medicale trebuie să se facă în recipiente închise ermetic, care să împiedice
contaminarea accidentală a probelor, personalului și mediului.

Laboratorul de analize medicale trebuie să dispună de o dotare minimă obligatorie pentru

a-și putea desfășura activitatea în bune condiții. Dotarea laboratorului de analize medicale se
realizează pe compartimente de activitate.

Aparatura și reactivii utilizați în cadrul laboratorului de analize medicale trebuie să fie

omologați și înregistrați ca dispozitive medicale conform legislației în vigoare. Recepția
echipamentelor și reactivilor se va face în prezența unui reprezentant al laboratorului de analize
medicale. Echipamentele defecte vor fi marcate corespunzător pentru a preveni utilizarea lor
neintenționată sau vor fi scoase din spațiile de lucru. aboratorul de analize medicale trebuie să
încheie contract de service pentru întreținerea și repararea aparaturii medicale, iar furnizorul
acestor servicii este obligat să procedeze la verificarea periodică a acesteia, verificările
efectuându-se după un plan prestabilit.

4
 2. Analizator de pH și gaze din sânge

Sângele este o substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasă și din globule albe și
roșii, care circulă prin aparatul circulator. Aparatul circulator este compus din inimă și vasele
sanguine, are scopul de a transporta nutrienți și oxigen la nivelul țesuturilor corpului. De aici se
preia CO2 și produșii de catabolism tisular, transportându-i la nivelul organelor de eliminare.

Sângele este compus din elemente celulare (44%) și plasmă (55%), care conține (90% apă),
proteine, săruri minerale și substanțe cu molecule mici ca monozaharide, hormoni, gaze dizolvate
și substanțe nutritive (glucide, lipide, vitamine). Sângele prin conținutul său de eritrocite (globule
roșii) în comparație cu plasma având o vâscozitate mai mare, creșterea hematocritului
influențează pozitiv creșterea vâscozității sângelui, care determină încetinirea curentului
sanguin, prin proprietatea plastică a eritrocitelor sângele nu se comportă ca o suspensie ci
ca emulsie. Valoarea pH-ului sanguin fiind 7,4 care prin diferite procese tampon va fi menținută
constant, evitând fenomenele dăunătoare organismului de acidoză sau alcaloză. Culoarea roșie
a sângelui este datorată pigmentului (cu fier) hemoglobină din eritrocite care încărcate cu oxigen
au o culoare mai deschisă.

Plasma sanguină reprezintă aproximativ 55–60% din sânge și este formată din
aproximativ 90% apă, 1% substanțe anorganice (săruri minerale care conțin ioni dintre care mai
importanți sunt cei de sodiu Na, clor Cl, potasiu K, magneziu Mg, fosfor P și calciu Ca) și
aproximativ 9% substanțe organice (proteine, glucide, lipide etc).

Elementele figurate ale sângelui sunt eritrocitele, leucocitele și trombocitele. Prezintă

variații de număr și formă în funcție de specie:

1. Eritrocitele (numite și globulele roșii sau hematii) au rolul de a transporta oxigenul

și dioxidul de carbon. Sunt celule anucleate, ce conțin un pigment numit
hemoglobină. Aceasta este o proteină compusă dintr-o albumină numită globină
și o grupare numită hem, ce conține fier, cu rol de fixare a oxigenului.
Hemoglobina este pigmentul care determină culoarea roșie a sângelui.

5
 2. Leucocitele sau globulele albe se împart în granulocite și agranulocite.
Granulocitele sunt leucocite cu nucleu granular, clasificate după culoarea
protoplasmei în trei categorii: eozinofile, bazofile și neutrofile. Au rol imunologic
în imunitatea nespecifică. Agranulocitele sunt leucocite cu nucleu de formă mai
simplă, negranular, și se clasifică în monocite și limfocite. Au rol în imunitatea
specifică.
3. Trombocitele, numite și plachete sanguine, sunt celule ale sângelui cu rol în
coagulare.

Figură 1 Structura

Analizatoarele de sânge se folosesc pentru a determina proprietățile sângelui. Acestea

sunt capabile de a măsura nivelul de pH, Paco2 și Pao2. Mai pot analiza și nivelul parțial de
presiune a oxigenului și a dioxidului de carbon din sânge, și concentrația a mai multor ion-uri
(sodiu, magneziu, cloride, bicarbonate) și a metaboliților (calciu, magneziu, glucoză, lactate). Ele
sunt folosite și pentru a determina metaboliți abnormali și/sau nivelul de electroliți din sânge.

Analizatoarele moderne sunt capabile de a măsura mai multe forme a hemoglobinei,

electroliți și metaboliți.

Aceste dispozitive pot fi portabile sau puse pe masă, de obicei puse în cărucioare. Au un
display (de obicei LDC), o tastatură sau butoane pentru a introduce informații necesare, și o trapă

6
unde se introduce proba de sânge. Unele modele au alarme, memorii interne, sau altele transferă
datele către un calculator, de obicei printr-un cablu USB.

Analizatoarele de pH și gaze din sânge folosesc electrozi pentru a determina nivelul pH și

alte detalii. Analizatoarele chimice folosesc un element reactiv uscat, prin care poate analiza
sângele. Analizatoarele cu electroliți folosesc metodologia de electrozi de ion-selectiv (ISE) prin
măsurarea activității ionilor.

Pentru a folosi un analizator se introduce proba de sânge în tuburi sau pe benzi de testare
care vor fi introduse în analizator (în locul potrivit). Operatorul acestui analizator va alege testul
care va fi efectuat pe proba de sânge, iar rezultatul va fi valabil la terminarea operațiunii de
analiză.

Operatorii analizatoarelor de sânge trebuie să poarte haine de protecție, în toate

condițiile, fiindcă probele de sânge pot fi infectate.

Figură 2 Analizator sânge

7
 3. Hemoglobinometru

Culoarea roșie a sângelui, respectiv a globulelor roșii este data de o substanța chimica
care conține un pigment pe baza de fier, numit hemoglobina. Aceasta substanța are capacitatea
de a fixa oxigenul din aer la nivelul plămânilor, pe care apoi de îl transporta in tot organismul, la
celule. Analiza hemoglobinei împreuna cu Hematocritul si numărul de eritrocite este utila pentru
detectarea si monitorizarea anemiei si policitemiei. Formele de hemoglobina prezente in mod
normal in circulație includ: deoxihemoglobina (HHb), oxihemoglobina (O2Hb),
carboxihemoglobina (COHb) si methemoglobina (MetHb), toate acestea fiind determinate
împreuna in sângele total. In anumite situații clinice diferitele forme de hemoglobină pot fi
determinate individual.

Valorile normale pentru hemoglobină este:

• bărbați: 13.8 - 17.2 g/dl

• femei: 12.1 - 15.1 g/dl

În sarcină concentrația de hemoglobină scade cu 2–3 g/dL datorita unei creșteri

disproporționate a volumului plasmatic fata de masa eritrocitara19.

La nou-născuți masa eritrocitară este mai mare la naștere decât la adult si scade continuu
in prima săptămâna de viață, hemoglobină putând ajunge pana la 9 g/dL in săptămânile 11–12
de viată (anemie fiziologica). Scăderea apare mai precoce si este mai pronunțata la prematuri.
Nivelurile de la adult sunt atinse in jurul vârstei de 14 ani;

După conviețuirea un timp îndelungat la altitudine survine o creștere a hemoglobinei

corespunzătoare la 1 g/dL pentru 2000 m.

La vârstnici apare o scădere graduala a concentrației de hemoglobina. Și efortul fizic

intens poate determina creșterea hemoglobinei.

Hemoglobinometrul este un instrument de măsurare a nivelului de hemoglobină din

sânge. Acest dispozitiv este folosit cel mai mult pentru analize, dar se pot folosi și pentru a

8
diagnostica. Cel mai răspândit hemoglobinometru este HaemoCue Haemoglobin Systems.
Folosirea hemoglobinometrelor este răspândită pentru următoarele scopuri:

• analiza sângelui în țările tropicale

• laboratoarele care nu posedă un analizator de sânge complex
• testarea rapidă a sângelui donat
• practică generală
• în scopuri veterinare

Un hemoglobinometru funcționează cu ajutorul unui fotometru pentru a măsura

concentrația hemoglobină din sânge, cu propria densitate optică (corelație lineară). Sângele este
adunat în microcuve (10 µl în total), care va fi analizat cu următoarele elemente: sodium
desoxychrolate, sodium nitrate și sodium azide.

Figură 3 Hemoglobinometru

9
 4. Glucometru

Glicemia reprezintă concentrația glucozei în sânge. Mecanismele de autoreglare ale

organismelor animalelor mențin glicemia relativ constantă, la valori în jur de 1 gram de glucoză
la litru. În felul acesta sângele aduce permanent organelor și țesuturilor cantitățile necesare de
glucoză sangvină.

Reglarea nivelului sangvin al glucozei se face prin unele substanțe, de natură mai ales
hormonală. Unele micșorează glicemia, cum ar fi insulina, iar altele o cresc, cum ar fi glucagonul,
adrenalina și hormonul de creștere. Valoarea normală a glicemiei este între 4,4 și 6,7 milimoli pe
litru de sânge (corespunde la 0,8 - 1,2 grame pe litru), atunci când analiza se face pe sângele
recoltat dimineața, pe nemâncate. Valoarea trebuie să fie de cel puțin 6,7 milimoli pe litru (1,2
grame pe litru) la două ore după luarea unei mese.

Devierea de la valorile considerate normale poate fi în sensul diminuării sau creșterii

concentrației de glucoză:

• hipoglicemia (diminuarea glicemiei) determină transpirații, slăbiciune și poate

ajunge până la pierderea cunoștintei dacă scăderea este importantă. Starea
hipoglicemică ia naștere de obicei în timp scurt, de ordinul a 1/2 - 1 oră. De aceea
trebuie tratată urgent și anume:
o dacă bolnavul este conștient: prin administrarea orală de glucoză și băuturi
sau alimente conținând glucoză
o dacă bolnavul este inconștient: prin injectare de glucagon.
• Hiperglicemia (creșterea glicemiei) este unul dintre simptomele caracteristice
diabetului. Starea hiperglicemică ia naștere treptat de-a lungul a mai multor ore și
poate persista mai multă vreme. Se tratează printr-un regim alimentar cu puține
glucide și, la nevoie, prin administrarea de medicamente hipoglicemiante orale; în
unele cazuri mai grave, ca la diabetul de tip 1, și prin injectarea de insulină.

Bolnavii de diabet pot eventual înlocui dulciurile (conținând zaharuri) cu unele alimente
ca de ex. tuberculii plantei numită topinambur, deoarece aceștia conțin oligozaharidul inulină a
10
cărui metabolizare și utilizare celulară nu este dependentă de insulină. Alte măsuri dietetice sunt
consumul de fructoză în loc de alte dulciuri, precum și consumarea de dulciuri normale dar numai
în cantități mici și numai împreună cu grăsimi (pentru încetinirea resorbției în sânge).

Figură 4 Glucometru

Glucometrul este un dispozitiv medical folosit pentru determinarea aproximată a

concentrației de glucoză din sânge. Este un element cheie pentru persoanele cu diabet mellitus
sau hipoglicemie, pentru monitorizarea glicemiei din sânge.

Este destulă o picătură de sânge, care se obține prin folosirea unui ac mic. Sângele se pune
pe o bandă de testare (de unică folosință), care va fi introdus în dispozitiv (glucometru).
Dispozitivul va analiza sângele și va calcula nivelul de glucoză din sânge. După aceea dispozitivul
va afișa valoarea pe un display, cu mg/dl or mmol/l.

11
 Figură 5 Grafic nivel glucoză

Valoarea normală a glicemiei este între 4,4 și 6,7 milimoli pe litru de sânge (corespunde
la 0,8 - 1,2 grame pe litru), atunci când analiza se face pe sângele recoltat dimineața, pe
nemâncate.

Cât de precis este testul? Acesta depinde de următoarele variabile:

• Calitatea dispozitivului
• Calitatea benzilor de testare
• Urmarea instrucțiunilor utilizării dispozitivului
• Cantitatea celulelor de sânge roșu din sânge, anemia are un efect mare
• Substanțe de interferență (vitamina C, Tylenol, acide)
• Altitudine, temperatură, umiditate

12
 5. Determinarea pH-ului sucului gastric

Sucul gastric este secretat de stomac, fiind compus din apa, acid clorhidric, pepsina
(enzima), mucus si minerale. El contribuie la digestia alimentelor din stomac, in special a acelora
care conțin proteine: carne, lapte, oua. In mod normal sucul gastric este acid. In gastrita cronica,
pelagra, in unele anemii, in tumorile stomacului, aciditatea gastrica este scăzută sau chiar
lipsește.

Scăderea acidității gastrice se întâlnește si la unele persoane sănătoase, mai ales după
vârsta de 60 ani, după un stres care poate opri secreția gastrica etc. Un suc gastric cu aciditate
scăzută nu mai are capacitatea de a digera suficient alimentele care conțin proteine. Acestea
trecând nedigerate in intestin produc o serie de tulburări digestive (enterocolita).

Creșterea acidității gastrice (hiperaciditate) care se întâlnește in gastritele acute, in

ulcerul gastroduodenal precum si la persoanele sănătoase, după o alimentație care excita
secreția acida a stomacului (condimente, alcool, cafea) sau după tutun.

Pentru aprecierea gradului de aciditate se dozează acidul clorhidric din sucul gastric. Sucul
gastric se recoltează dimineața cu un tub subțire de cauciuc care se închide de către bolnav pana
ajunge in stomac (tubaj gastric). Bolnavul nu trebuie sa înghită saliva căci se amesteca cu sucul
gastric iar daca are o proteza dentara mobila trebuie sa o scoată (pericol de înecare). De
asemenea, înainte de recoltare nu se vor consuma alimente, băuturi, nu se vor lua medicamente
si nu se va fuma.

Pentru a se produce o secreție gastrica mai mare i se da persoanei respective sa bea o

soluție slaba de alcool sau i se injectează o fiola de histamina. Sucul gastric se extrage cu o seringa
si se analizează.

Aciditatea sucului gastric se exprima in grame de acid clorhidric la litru (g HCl ‰) sau in
ml hidroxid de sodiu normal pe 10 (ml NaOHN: 10). Acidul din stomac poate fi in stare libera sau
legat de alte substanțe.

13
 Aspectul lichidului gastric este incolor, rar având culoarea gri, are un miros acru înțepător,
și un gust acru datorită acidității.

Figură 6 Concentrații ph alimentatie

In imaginea următoare v-om observa care sunt diferitele concentrații de pH în alimentare:

Bila este o secreție a ficatului, care are rolul de a favoriza digestia grăsimilor alimentare.
Secreția biliara mai întâi se colectează într-un rezervor, in vezica biliara si de acolo se varsă in
intestin după necesitățile organismului. Din lichidul biliar se fac analize microscopice si
bacteriologice. Analizele microscopice urmăresc sa descopere leucocite, eritocite, levuri, paraziți
(giardia sau lamblia), care in mod normal nu se găsesc in bila. Uneori se pot găsi si cristale care
stau la baza formarii calculilor biliari. Analizele bacteriologice depistează microbii cauzatori ai
infecțiilor biliare.

In vederea analizelor, bila se recoltează fie in spital, fie in policlinica. Sunt valabile aceleași
recomandări menționate la analiza sucului gastric. Extragerea bilei se face cu un tub subțire de
cauciuc care se înghite de către bolnav pana ajunge in duoden (tubaj duodenal). Cu ajutorul unei
seringi se recoltează trei probe de bila: proba A, care provine din canalul biliar, proba B care
provine din vezica biliara si proba C, care provine direct din ficat.

Măsurarea pH-ului gastric se poate face:

• Endoscopia digestivă superioară

• pH metria esofaniană

14
 6. Sterilizatoare

Germicidele sunt substanțe care distrug germenii. În funcție de spectrul de acțiune,

germicidele pot fi: virucide, fungicide, bactericide, sporocide și tuberculocide. Germicidele care
acoperă tot spectrul asigură sterilizarea. Germicidele care acoperă aproape tot spectrul, cu
excepția sporocidelor (distrug sporii de bacterii) asigură dezinfecția de nivel înalt.

Germicidele care sunt aplicate pe țesuturi vii și piele se numesc antiseptice, iar cele care
sunt aplicate numai pe obiecte se numesc dezinfectante. HIV, VHB și VHC au rezistențe diferite
în mediu și față de mijloacele de dezinfecție fizice și chimice. Pentru distrugerea lor se recomandă
dezinfecția de nivel înalt și sterilizarea.

Dezinfecția de nivel înalt se poate face folosind substanțe virucide (care distrug virusurile)
avizate de Ministerul Sănătății.

Toate instrumentele chirurgicale, materialele textile și alte obiecte sau soluții care
pătrund în țesuturi sau în sistemul vascular trebuie șa fie sterile (instrumente/obiecte CRITICE).

Toate dispozitivele medicale și materialele care urmează a fi sterilizate trebuie curățate

prin metode fizice și dezinfectate chimic
înainte de a fi supuse unui proces de
sterilizare standardizat.

Curățarea (înlăturarea murdăriei

organice și anorganice) instrumentelor și
aparatelor medico-chirurgicale este urmată
obligatoriu de dezinfecția acestora cu un
dezinfectant etichetat și avizat ca
dezinfectant pentru instrumentar de
Ministerul Sănătății și pregătirea
instrumentarului în vederea sterilizării.
Figură 7 Casolete, pungi și Benzi de Sterilizare

15
 a. Sterilizarea prin CĂLDURĂ
Căldură uscată

Sterilizator cu aer cald (pupinel sau etuvă): a fost și rămâne o metodă mult utilizată, atât
în spitale cât și în unitățile ambulatorii). folosit la sterilizarea instrumentarului metalic, a
obiectelor de sticlă și a obiectelor din ceramic. Sterilizarea se obține după 1 oră, la 180 grade C,
sau 2 ore la 160 grade C.

Flambarea și încălzirea la roșu nu se folosesc pentru sterilizarea

instrumentelor/obiectelor critice. Flambarea: procedeu imperfect de sterilizare, utilizat astăzi
doar în condiții de extremă urgență. Metoda constă în trecerea prin flacără a instrumentelor
metalice, sau aprinzând alcoolul turnat peste instrumentele așezate într-o cutie metalică. În
prezent metoda este folosită în laborator, pentru flambarea gurii eprubetelor și a gâtului fiolelor.

Încălzirea la roșu: realizează o sterilizare rapidă și relativ sigură, dar strică instrumentele
și din această cauză se folosește numai pentru sterilizarea ansei bacteriologice și a vârfului
pipetelor Pasteur în cadrul laboratoarelor medicale.

Figură 8 sterilizare caldura uscata

16
 Căldură umedă

Vapori sub presiune (autoclav): folosit în

spitale pentru sterilizarea instrumentarului
chirurgical, dar și a inventarului moale, tuburilor de
dren, sondelor, a mănușilor de cauciuc.

Fierberea: a fost prima metodă de

sterilizare utilizată. Astăzi fierberea se utilizează
doar în condiții excepționale. Prin fierbere apa nu
depășește 100 grade Celsius, deci o parte din
germeni și virusuri nu sunt distruși (pentru a crește
temperatura cu 2-3 grade, se adaugă în apă diverse
substanțe).

Figură 9 sterilizare căldură umedă

b. Alcool
• Nu asigură sterilizarea și dezinfecția
de nivel înalt
• Nu se recomandă pentru sterilizarea materialelor medicale și chirurgicale

Razele ultraviolete

Lungimea de undă a radiației violete se întinde între 328 nm până la 210 nm. Efectul
bactericid maxim apare între 240-280 nm. Lămpile cu vapori de mercur emit mai mult de 90%
radiații cu lungimea de undă 253,7 nm, care este aproape de maximul bactericid.

Folosirea radiației ultraviolete în sistemul sanitar se limitează doar la distrugerea

microorganismelor din aer (particule în suspensie) și inactivarea microorganismelor de pe
suprafețe.

Dezinfecția cu raze ultraviolete se folosește în completarea măsurilor de curățenie și

dezinfecție chimică.

17
 7. Termostatele de laborator

Majoritatea laboratoarelor folosesc un dispozitiv de îmagazinare, răcire și încălzire. Există

mai multe tipuri de cuptoare sau plăci de încălzire speciale, dar în general se folosesc dispozitivele
cu aer cald pentru încălzirea la temperaturi de 100 °C deoarece nu prezintă riscuri de șocuri sau
scântei și pot fi lăsate nesupravegheate. Toate aceste termostate de laborator trebuie să fie
corect certificate și omologate special pentru utilizarea în cadrul laboratoarelor medicale.

Un incubator de cultură celulară este

proiectat să mențină o temperatură și un climat
stabil pentru creșterea celulelor de culturi de
țesut. Incubatoarele standard sunt
confecționate din materiale de cea mai înalta
calitate cum ar fi oțelul inoxidabil ce oferă
rezistență și durabilitate în timp. Dotate cu
sisteme de înregistrare și control al parametrilor,
acest tip de incubatoare oferă eficienta maximă
pentru orice tip de incubare, indiferent de
industria la care facem referire.
Figură 10 Incubator de răcire
Tipuri de incubatoare:

• Incubator cu CO2: setările variază între 4-50 °C – stimulează cresșterea celulelor

de culturi de țesut sub o atmosferă de CO2.
• Incubator cu răcire: poate răci intre -5 și 100 °C
• Incubator microbiologic: acestea au un control precis asupra temperaturilor între
27-30 °C

Termostatele de laborator sau etuvele sunt aparate închise în care mențin o temperatură
ridicată, cu scopul de a realiza dezinfectarea sau sterilizarea diferitelor obiecte. Cultivarea
microbilor, adică înmulțirea lor pe medii de cultură, necesită o temperatură optimă constantă a

18
aerului din jur. Pentru microbii patogeni, această temperatură este de cele mai multe ori
temperatura corpului 37°C. Termostatul menține o anumită temperatură.

Funcțiile esențiale ale etuvei de laborator sunt:

• Uscarea. Îndepărtarea cât mai eficientă a umidității din incinta etuvei.

• Coacerea. Încălzirea unui substrat fără a-l dezumidifica.
• Maturarea. Proba este modificată fizic sau chimic prin intermediul unui proces de
coacere și uscare lenta.

Figură 11 Etuvă laborator

19