16.

PLANUL DE TRATAMENT AL PROTEZELOR FIXE PE IMPLANTURI (MICH)

Planul de tratament pentru in stomatologia pe implanturi este adesea influentat de

volumul osului existent in zonele edentate.
In anii 1980 implanturile erau plasate doar in zonele edentate dintre cele 2 foramene
mandibulare, sau in zonele anterioare maxilare, inaintea sinusurilor. Urmand ca in zonele
laterale sa fie plasate proteze mobilizabile.
Acest plan de tratament poate suferi complicatii, mai ales cand pe arcada antagonista se
afla dinti naturali si osul existent este limitat.
Plasarea implanturilor intr-un tesut osos cu volum corespunzator este mereu
problematica. In edentatiile partiale, os cu inaltimea mai mare de 6 mm se gasest in mai
putin de 40% in zonele laterale maxilare si 50% zonele laterale mandibulare.
Aceste procentaje sunt si mai mult reduse in zonele laterale la edentatiile totale, aceeasi
cantitate de os intalnindu-se in mai putin de 20% din cazuri, atat la mandibula cat si la
maxilar.
Prin urmare un plan de tratament fara augmentare osoasa, se foloseste de intarituri in
zona anterioara sau implanturi scurte in zona posterioara.
In orice caz, in zona posterioara se intalnesc cele mai mari forte masticatorii, iar osul
existent care sa sustina implanturile in zona posterioara este mai putin dens decat in zona
anterioara.

Conceperea planului de tratament

Cand implanturile sunt inserate intr-un os cu volum mare si se aloca un timp de 4 luni
pentru osteointegrare, RATA DE SUCCES este de peste 98%. Acest procent nu este corelat cu
numarul de implanturi, marimea sau designul lor. In orice caz, cand implantul este incarcat
cu o piesa protetica, rata de esec poate sa fie de 3 pana la 6 ori mai mare decat rata de esec
chirurgical.
De exemplu s-a constatat un procent de 15% rata de esec la implanturile mai mici de 10
mm care au fost incarcate imediat ocluzal cu proteza sau daca implanturile au fost inserate
in os cu densitate mica. Acest esec apare in primele 18 luni de la inserare si este supranumit
“early loading failure” – esec de incarcare imediata.
Cauza primara a aceste complicatii este legata de factori biomecanici. Se aplica forte
biomecanice prea mari pe sistemul de implant sau osul este prea slab sa sustina incarcarea
pe implant.
Stressul biomecanic poate fi redus prin mai multe metode – eliminarea cantilevers si
solidarizaea implanturilor aditionale de marime adecvata.
Complicatiile mecanice ale componentelor implantului sau protezei, depasesc complicatiile
chirurgicale si sunt mai des raportate decat esecurile chirurgicale.
Complicatiile mecanice includ:
- Desurubarea bontului protetic
- Descimentarea protezei
- Factura ceramicii

Aceste complicatii sunt intalnite mai des la pacientii cu bruxism, la barbati, cand
restarurarile pe implanturi au ca antagonisti alte restaurari pe implanturi, si prezinta ocluzie
functionala de grup
 Toti acesti factori cresc stresul pe sistemul de implant. Prin urmare, complicatiile meanice
sunt datorate factorilor biomecanici.
Stresul biomecanic poate de asemenea sa cauzeze pierderea tesutului osos crestal.
Din cauza ca implantul nu are ligamente periodontale, asa cum are dintele, stresul
mecanic este transmis la osul alvelorar. Cand stresul depaseste capacitatea osului de a-l
suporta, poate aparea resorbtia marginala.
Pierderea de os marginal, poate sa creasca riscul aparitiei bacteriilor anaerobe si
periimplantilelor, sau tesutu moale care inconjoara implantul se poate retrage, rezultand o
estetica cervicala nesatisfacatoare.
Prin urmare, factorii biomecanici pot conduce la:
- esec de incarcare imediata,
- complicatii mecanice,
- pierderea de os marginal
- periimplantite

Ca o consecinta OBIECTIVUL PRIMAR in conceperea planului de tratament cu implanturi

trebuie sa fie REDUCEREA STRESULUI BIOMECANIC DIN SISTEM!.

Costurile si economia tratamentului

Doctorul si pacientul sunt motivati sa stabileasca un plan de tratament in care nu este

necesara augmentarea osoasa, deoarece costul este mai mare, procedura mai dificila, (mai
putin predictibila in cazul augmentarii) decat plasarea de implanturi mai scurte, sau angulate
intr-un os deja existent.
Disconfortul creat dupa augmentarea osoasa este mai mare decat dupa o operatie
normala de iserare a implnturilor. Este necesara o extindere de 4 pana la 9 luni a perioadei
de vindecare dupa augmentarea osoasa. Costul este mai mare.
Sunt de obicei mai multe implanturi si mai multi dinti inlocuiti, dupa augmentarea osoasa
comparativ cu situatiile in care implanturile sunt inserate in osul deja exitent.
Mai multe implanturi si mai multi dinti inlocuiti, cresc costul suportat de catre pacient.

De exemplu, daca lipsesc in zona posterioara maxilara 4 dinti – 2 premolari si 2 molari.

2 VARIANTE DE TRATAMENT

1) Plasarea a 2 implanturi anterior de sinus, care sustin o proteza din 3 unitati cu

extensie pe molarul 1
2) Sinus lift si augmentare osoasa. Inserarea a 3 implanturi – premolarul 1, molarul 1 si
molarul 2. Si realizarea unei restaurari de 4 elemente.
Prima varianta este la jumatate de pret deoarece nu necesit sinus lift si augmentare osoasa.
Are mai putine implanturi si mai putini dinti.
Desi este mai ieftina si mai comoda pentru pacient, tratamentul nu este echivalent cu o
proteza de 4 elemente pe 3 implanturi.
Al doilea plan de tratament are de 3 pana la 4 ori mai multe sanse de reusita pe termen lung
deoarece nu are extensie in zona molara si are mai mult suport pe implanturi.
Extensiile cresc fortele biomecanice pe implanturile anterioare. Prin urmare creste riscul de
descimentare pe primul premolar – rezistenta la tractiune este de 20 de ori mai slaba la
tensiune comparabil cu compresiunea. Ceea ce rezulta ca un singur implant (PREMOLARUL
2) sustine toti cei 3 dinti si are risc de supraincarcare si esec.
Ceea ce inseamna ca prima optiune are sanse de pierdere osoasa marginala mai mari,
datorate supraincarcarii ocluzale. Supraincarcarea ocluzala este data la randul ei de
cresterea stressului biomecanic ca rezulat al extensiei.
Un alt risc este ca al doilea molar mandibular, sa eupa peste planul de ocluzie in cazul
primului plan de tratament.

Complicatiile biomecanice apar adesea in primii ani de functionare. De aceea pacientul se

asteapta ca doctorul sa repare problema fara costuri suplimentare. Cand prima optiune
esueaza, este necesara apelarea la a 2-a varianta, ceea ce creste costul tratamentului.
Pacientul are tendinta sa dea in judecata echipa care a realizat primul plan de tratament.

Costurile tratamentului si factorii de risc

Daca se alege prima varianta de tratament, costul acestuia ar trebui sa includa si riscul
asociat.
Un exemplu de taxare suplimentara a riscului este tratamentul unei coroane maxilare a
incisivului central versus o coroana a molarului mandibular.
Timpul si tehnica pentru un dinte anterior care trebuie sa dezvolte tesut moale in jurul lui,
prepararea, amprentarea, protezarea provizorie, sunt mult mai complicate decat in
restaurarea unui implant mandibular posterior. Riscul ca un implant maxilar anterior sa fie
reinserat, deoarece s-a produs recesiune gingivala, selectarea culorii si asa mai departe, este
mai mare decat la o coroana mandibulara.
Cu toate astea dentistii aplica aceleasi taxe la ambele proceduri.
Coroana maxilara anterioara are riscuri mai mari, pin urmare ar treubi sa aiba costuri mai
mari.

Secventializarea planului de tratament

Deoarece cauza primara a complicatiilor in implantologie este data de factorii

biomecanici, Misch a dezvoltat o secventializare a planului de tratament pentru a reduce
riscul supraincarcarii biomecanice.

1) Designul protezei
2) Factorii de forta ai pacientului
3) Densitatea osului in zonele edentate
4) Pozitionarea implanturilor cheie
5) Numarul implanturilor
6) Marimea implanturilor
7) Osul disponibil in zonele edentate
8) Designul implantului.

Optiuni de bont protetic

Restaurarile pe implanturi ar trebui realizate individual de dintii naturali. Sunt factori
biologici si biomecanici. Urmand factorii biologici care sustin aceasta afrimatie, se obtin mai
putine carii si risc mai mic de afectare endodontica.

Exista avantaje biomecanice la protezele sustinute independent pe implanturi.

Dintele are o miscare fiziologica de 28 de microni apical si de 56 – 108 microni in sens
orizontl. Prin urmare, un dinte atasat unui implant(care este fix), poate sa actioneze ca o
extensie a implantului si sa creasca complicatiile biomecanice. Ca o consecinta, cand o
restaurare pe implanturi se alatura unui dinte natural, creste riscul desurubarii bontului
protetic, pierdere osoasa marginala si se poate ajunge la descimentarea restaurarii.
Numarul crescut de bonturi protetice scade riscul unei descimentari – CEA DE_A 3-a cea
mai comuna complicatie.
La protezele pe implanturi distribuirea fortelor scade riscul desurubarii bontului protetic,
descimentarii restaurarii si pierderii marginale.
CA REZULTAT – planul ideal de tratament pentru o edentatie partiala include restaurare
independenta pe implanturi

POZITIONAREA IMPLANTURILOR CHEIE

Numarul maxim de implanturi care pot fi inserate intr-o edentatie pentru a realiza o
proteza fixa este de obcei determinat de – asigurarea a 1,5 mm sau mai mult intre implant si
dintele natural si 3 mm intre fiecare implant. Se adauga diametrul implantului.

IMPLANTURILE CHEIE – implanturile cheie – sunt acele zone in care se insera implantul care
sunt mult mai importante decat altele pentru a REDUCE FORTELE BIOMECANICE.
COMPLICATIILE LOCALIZARII BONTURILOR – se refera la

BOX INDEPENDENT IMPLANT PROSTHESIS FROM NATURAL TEETHis from Natural Teeth

1. Biological factors (most important)

a. Less decay of natural tooth abutment (interproximal

hygiene)
b. Less endodontic factors (unprepared teeth have less

endodontic complications)

2. Biomechanical factors
1. Abutment screw loosening risk
2. Unretained prosthesis (risk from implant)
3. Marginal bone loss risk (around implant)
4. More implants used as abutments (no pontic next to

natural tooth)
1. Increase surface area load
2. Increased retention of prosthesis
3. Less risk of abutment screw loosenin

BOX 12-2 No Limitations to Ideal Treatment

Abutment-available bone
No financial limitation
Time of treatment is not a factor
The necessary skill exists of the treatment team for ideal
treatment

BOX 12-3 Guidelines for Key Implant Positions for Fixed Prostheses

No prosthetic cantilevers
No three adjacent pontics in the prosthesis
Canine rule
First molar rule (for all partially edentulous patients and com-
plete arch maxillae)

REGULI GENERALE DE DETERMINARE A IMPLANTURILOR CHEIE

1) Extensiile in protezele destinate edentatiilor partiale sau edentatiilor maxilare

complete ar trebui eliminate. Prin urmare, bonturile terminale din resturare sunt
considerare pozitii cheie.
2) Nu ar trebui sa se realizeze contancte tripodice la protezele pe implanturi, mai ales in
zonele laterale.
3) Cand caninul lipseste, zona edentata a caninului este considerata pozitie cheie, in
special cand dintele antagonist lipseste.
4) Cand primul molar lipseste, zona enentata a primului molar este considerata pozitie
cheie la toate edentatiile partiale si la edentatiile totale.

FARA EXTENSII

Forta maxima de masticatie (the bite force) in zona anterioara este 25 lb, creste la 100 lb in
zona canina si premolara si la 250 lb in zona molara. Extensiile, la protezle fixe pe implanturi
cresc stresul pe sisetmul de implanturi si poate dubla forta de masticatie (the bite force).
DE EXEMPLU – forta de masticatie este 100 lb in zona premolara fara extensii. Cand este
folosita o extensie pentru a inlocui un molar, forta creste la 250 lb pe extensia care
inlocuieste molarul, ceea ce conduce la o forta de 500 lb in zona anterioara pe bontul
premolarului. IN loc de 100 lb forta pe premolar, rezulta o forta de 5 ori mai mare.
Dintele are o miscare fiziologica mai mare decat a implantului. Miscarea fiziologica,
absoarbe forta de tensiune si forta de forfecare.
Extensiile pe implanturi au efecte mai grave decat pe dinti naturali.

Un dinte lipsa
 Cand un dinte este inlocuit de implant, implantul ar trebui sa fie inserat in centrul mezio-
distal al zonei edentate. Ca o REGULA GENERALA – un implant ar trebui sa fie la 1.5 – 2 mm
distanta de dintele adiacent. Prin urmare, un implant de 4 mm necesita un spatiu de 7 mm.
Cand un molar de 10 – 12 mm este inlocuit, implantul ar trebui sa aiba un diametru mai
mare pentru a reduce extenstia meziala si distala si ar trebui plasat in zona mezio-distala a
edentatiei. In felul acesta se reduce riscul corelat cu efectele biomecanice.

Doi dinti lipsa

Cand doi dinti lipsesc, acestia ar trebui inlocuiti cu 2 implanturi care sa suporte restaurarea
fixa. Este greu sa conformezi o papila, intre 2 implanturi adiacente. Papila dintre 2 implanturi
ar putea fi conformata, daca intre cele 2 implanturi exista un spatiu de 3 mm iar fata de
dintele adiacent 1, 5 mm.
Cand 2 dinti adiacenti lipsesc, necesita un spatiu de 12 mm sau mai mult. In zona estetica,
ar trebui inserate 2 implanturi pentru 2 dinti adiacenti lipsa.
Pentru a respecta regula “fara extensii” pozitia implantului cheie indica un implant per
dinte, cand 1 sau 2 dinti adiacenti lipsesc, cu o deschidere mai mare de 12 mm (cand
diametrul implantului este de 3 mm), 13 mm ( cand un implant este 3 mm si celalalt 4 mm)

Trei dinti lipsa

Cand 3 dinti adiacenti lipsesc, pozitia implantului cheie include 2 bonturi terminale, unul, la
fiecare capat al protezei. O proteza cu 3 elemente poate fi fabricata doar cu aceste bonturi,
cand factorii forta cei mai importanti sunt mici spre moderati si densitatea osoasa este
favorabila.

Patru sau mai multi dinti lipsa

Bonturile din zonele terminale reprezinta – pozitia implanturilor cheie. Uneori este
necesara inserarea unui implant aditional, in special cand dintele lipsa este un canin sau un
dinte posterior, sau daca densitatea osoasa este slaba.
Restaurarile de 5 pana la 14 unitati necesita pozitia bonturilor terminale plus bonturi
aditionale, indiferent de factorii forta sau de densitatea osoasa.

Optiuni de extensii

Planul ideal de tratament ar trebui sa elimine in totalitate extensiile la edentatiile partiale

si la cele totale maxilare. Cu toate acestea, in edentatiile totale mandibulare, o extensie este
de multe ori necesara. De exemplu, osul necesar in zona posterioara poate sa fie insuficient
pentru plasarea implanturilor fara proceduri avansate cum ar fi – repozitionarea nervului,
grefa de os in creasta iliaca, etc.
 In plus, dinamica este diferita la maxilar fara de mandibula in timpul deschiderii sau
efectuarii altor functii.
La deschidere, mandibula flexeaza distal de foramenul mental spre linia meziala. In timpul
unei muscaturi accentuate pe o parte a mandibulei, partea de jos a mandibulei se roteste
spre vestibular, si creasta aluneca usor spre lingual, si din nou dinpre distal spre foramenul
mental.

Cand lipsesc intre 5 si 7 dinti, sunt necesare 3 implanturi cheie: 2 la capetele edentatiei si
unui suplimentar, care sa limiteze intinderea edentatiei la 2 dinti. Pot fi necesare implanturi
suplimentare, in special pentru 6 sau 7 dinti lipsa.

Sa nu existe 3 coroane adiacente corp de punte (no three adjacent pontics)

In majoritatea cazurilor, pe dintii naturali nu sunt recomandate proteze care sa aiba 3
coroane – corp de punte.
O restaurare cu un singur corp de punte are o flexibilitate mica – 8 microni sau mai putin
sub o forta de 25 de lb
O restaurare cu 2 elemente corp de punte – are flexibilitate de 8 ori mai mare.
Flexibilitatea creste odata cu numarul coroanelor – corp de punte.
Metalul dintre dintii stalpi pentru o restaurare cu 3 coroane corp de punte, are o
flexibilitate de 27 de ori mai mare decat o restaurare cu o singura coroana corp de punte.
In completare, cu cat forta este mai mare cu atat creste flexibilitatea.
Cu cat flexibilitatea este mai mare cu atat mai mare este riscul ca ceramica sa se fractureze,
proteza sa se descimenteze, bonturile sa se desurubeze.
In zona posterioara nu se recomanda o proteza cu 3 elemente corp de punte!
Are risc de esec mai mare fata de protezele cu 1 sau 2 elemente corp de punte.
Flexibilitatea metalului este o problema mai mare la restaurarile pe implanturi, fata de
restaurarile pe dinti naturali, deoarece dintii naturali au o mobilitate atat apical cat si lateral,
dintele se comporta ca un absorbant al stresului si cantitatea de flexibilitate a materialelor
poate fi redusa.
Deoarece in zona posterioara genul acesta de proteze este contraindicat pe dinti
naturali, este cu atat mai important ca restaurarile pe implanturi sa nu aiba corp de punte de
3 elemente.
Lungimea corpului de punte in planul ideal de tratament nu ar trebui sa aiba mai mult
decat dimensiunea a 2 premolari care este intre 13 si 16 mm.
Molarii 2 mandibulari sunt rar inlocuiti prin implanturi.

Exceptie de la regula “fara 3 coroane corp de punte”

Exista un singur caz in care se poate realiza o exceptie, cand lipsesc incisivii mandibulari iar
restaurarea se face avand caninii ca dinti stalpi. Uneori este necesara adaugarea unui
implant suplimentar, daca mandibula este ascutita, si cele 3 coroane corp de punte sunt
extinse spre vestibular.

Regula caninului

Caninul are suprafata radiculara cea mai mare dintre dintii anteriori
Molarul 1 suprafata radiculara cea mai mare dintre dintii posteriori
Incisivul lateral este cel mai slab dintre dintii anteriori.
Premolarul 1 cel mai slab dintre dintii posteriori

O restaurare fixa care inlocuieste un canin prezinta cel mai mare risc, fata de orice alta
restaurare din gura.
Cand caninul lipseste – varianta de tratament ideala presupune inlouitrea acestuia cu un
singur implant. Deoarece incisivul lateral este cel mai slab dinte din zona anterioara iar
premolarul 1 cel mai slab din zona posterioara.
Daca 2 dinti adiancenti lipsesc, si unul dintre ei este canin, sunt necesare 2 implanturi.

Regula primul molar

Implanturile mai scurte au stress mai mare decat cele lungi in special in os cu densitate mica.
La maxilar, riscul de esec este de 3 ori mai mare decat la mandibula in cazul unei restaurari
totale pe implanturi.

Numarul de implanturi

Se poate ca 4 implanturi plasate la mandibula intre cele 2 foramene, sa sustina o

restaurare totala de arcada (all on 4)
Osul mandibular este mai dur, in timp ce osul maxilar este mai moale. Osul maxilar
posterior poate sa fie cu 5 pana la 10 ori mai slab decat osul anterior al mandibulei. Ca
rezultat trebuie folosite mai multe implanturi la maxilar. Crescand numarul de implanturi,
scade stresul periimplantar al osului.
Marimea si numarul implanturilor in zona anterioara maxilara ar trebui sa fie mai mare
decat in zona anterioara mandibulara.
Forta exercitata pe dintii maxilari este mai mare decat la mandibula.
Directia fortei care actioneaza pe arcada mandibulara este din exterior spre interior.
Nu este intamplator ca dintii maxilari au mai multe radacini fata de cei mandibulari.

Influenta factorului FORTA la pacient

Cei 5 factori forta ai pacientului:

1) Parafunctiile
a) Bruxism (sever, moderat si usor. Acesta este factorul de stress cel mai important)
b) Clenching (magnitudinea fortei poate sa fie la fel de mare ca la bruxism

2) Spatiul pentru inaltimea coroanei

3) Pozitia pe arcada
a) zonele anterioare – forte mici
b) Canin si premolar – forte medii
c) zonle posterioare forte mari
4) Dintii antagonisti
a) Proteza – forte mici
b) Dinti naturali – forte intermediare
c) Dinti fixati pe implanturi forte mari

5) Dinamica muschilor masticatori

a) sex (barbatii au forte mai mari)
b) Varsta ( pacientii mai tineri au forte masticatorii mai mari)
c) Dimensiune ( pacientii mai corpolenti au forte mai mari)

Daca factorul forta este foarte mare la un pacient, pe langa implanturile cheie, se
adauga implanturi suplimentare, pentru a distribui forta.
De exemplu la maxilar, pentru o edentatie totala, pe langa cele 5 implanturi cheie se
mai adauga 2 implanturi suplimentare in zona premolarilor 2.

Influenta densitatii osoase

Cel mai moale os (D4) are cea mai mica putere si poate sa fie de 10 ori mai slab
decat cel mai dur os. Pe o scala de la 1 la 10 in ceea ce priveste duritatea osului.
Cu cat duritatea osului se reduce cu atat numarul de implanturi trebuie crescut.
FACTORUL RISC – est invers proportional cu duritatea osului. Exista o scala care
masoara acest factor: Prin urmare osul D4 are 10, D3 are 8, D2 are 4 si D1 are 2.
Cand sunt inserate implanturi intr-un os D4, este sugerat alegerea unui diametru
mai mare sau adaugarea unui implant aditional.

O Metoda eficienta de a creste suprafata de implantare si de a reduce stressul este

aceea de a creste numarul de implanturi. De exemplu, cand 4 dinti adiacenti lipsesc 3
dinti de la canin la molarul 1, alegerea de a realiza o restaurare de 4 elemente avand
ca dinti stalpi 2 implanuri in zona canina si molar 1, poate fi facuta doar daca
densitatea osului este ideala, factorul forta al pacientului este scazut si marimea
implantului nu este compromisa. In majoritatea situatiilor varianta de tratament
ideala in acest caz este restaurarea pe 3 implanturi pentru a inlocui 4 dinti lipsa.
Cand factorul forta este mare si densitatea osoasa scazuta, sunt necesare 4
implanturi pentru a inlocui 4 dinti.
In concluzie, decizia de a stabili numarul de implanturi intr-o restaurare incepe cu
implanturile din zonele cheie. Implanturile aditionale sunt in concordanta cu factorul
forta al pacientului sau cu densitatea osoasa din zonele edentate.

Numarul maxim de implanturi

Pentru un implant de 4 mm este necesar un spatiu de 7 mm!!

Un spatiu de 21 pana la 27 mm – primeste 3 implanturi.
In mod normal, implanturile din zona posterioara au dimenstiunea unui premolar!
 Acest concept permite inserarea a 2 implanturi de marimea premolarilor care sa
inlocuiasca un molar de 14 mm (cu implanturi de 4 mm) – 3 mm intre implanturi si 1,5 mm
intre implant si dintele anterior – distanta de 1,5 mm fata de dintele din fata nu mai este
necesara???

Exista avantaje in alegerea unui premolar cu latimea de 7 – 8 mm, comparativ cu un o

coroana de marimea unui molar – 10 – 12 mm.
1) Pot fi folosite mai multe implnaturi pentru a restaura dintii lipsa
2) Implanturile pot varia de la 4 la 5 mm diametru
3) Emergenta coroanelor de dimensiunea premolarilor pe implanuri la aceasta
dinmensiune, permit o igienizare mai buna.

Proteze mandibulare fixe totala

Ca o obsevatie generala, numarul maxim de implanturi pentru a inlocui toti dintii

mandibulari variaza de la 5 la 9, cu cel putin 4 intre foramenele mandibulare.
Cand implanturile sunt pozitionate intre foramenele mandibulare pentru a sustine o
proteza fixa, exista posibilitatea realizarii extensiilor.
Daca este posibil macar un implant sa fie pozitionat in locul primului molar.
Extensia ar trebui sa fie limitata la un singur cadran!
Daca sunt utilizate 7 sau mai multe implanturi la mandibula, ar trebui realizate 2
restaurari independente, fara extensie posterioara care sa prmita flexiune si torsiune.
In mod normal molarul 2 nu este inlocuit in edentatiile mandibulare.

Proteze maxilare fixe totale

Nu ar trebui sa existe extensii.

Cele 7 implanturi cheie ar trebui pozitionate in zona primilor molari, molarii 2, canini, si un
implant in zona anterioara. Numarul de implanturi poate fi crescut pentru a compensa
densitatea osoasa scazuta si parafunctiile.

AP – distanta anteroposterioara a implanturilor – este determinata prin trasarea unei linii in

zonele distale ale implanturilor posterioare, si o alta linie in zonele meziale ale implanturilor
anterioare. AP – distanta dintre cele 2 paralele. Daca o singura extensie este folosita in
proteza, distanta AP este mare.

Coroane solidarizate vs coroane solo

Coroane SOLO

Pe dintii naturali, coroanele SOLO a risc de carie mai mic de 1% in 10 ani.

Prin urmare cand dintii naturali sunt solidarizati, caria interproximala marginala are o rata de
20%. Riscul endodontic este crescut, cand coroanele sunt solidarizate.
Daca o coroana solo are risc endodontic de 3 – 5.6%, dintii solidarizati au risc endodontic
de 18%.
In orice caz, implanturile nu se cariaza si nu necesita terapie endodontica.
Deci coroane independente nu sunt necesare pe implanturi pentru a reduce aceste riscuri
 Avantajul cel mai mare in restaurarea independenta a coroanelor pe implanturi este –
igienizarea interproximala.
Coroanele individuale - riscului de fractura a ceramicii. Cand coroanele sunt solidarizate,
ceramica este sustinuta pe conectori metalici dintre coroane, ea fiind supusa la forte
compresive. La coroanele individuale pot exista zone de ceramica nesustinute de metal
coroanele solo – pot fi modificate pentru a redistribui spatiul protetic.
Al 4-lea avantaj – daca un implant cedeaza, trebuie inlocuit un singur implant si o singura
coroana.

Avantaje ale coroanelor individuale pe implanturi

1) Reducerea complicatiilor biologice ( dinti naturali)
a) Carie
b) Endo
2) Igiena interproximala
a) Dintii sunt la ½ - 1 mm distanta
b) Implanturile la 3 mm distanta
3) Inlocuirea unei singure unitati in cazul complicatiilor
Fractura ceramicii
4) Inlocuirea unei singure unitati in caz de pierderea a implantului
a) Creste rata de esec
b) Este necesara adesea grefa osoasa inainte de reimplantare.
5) Variabilitatea componentelor analoage cu laboratorul

Coroane solidarizate

Avantajele solidarizarii implanturilor

1) Creste suprafata functionala de suport

2) Creste distanta A-P pentru a rezista la fortele laterale
3) Creste retentia de ciment pe proteza
4) Suprafata tuturor bonturilor protetice este mai mare – asigura o rentntie mai buna a
protezei
5) Scade riscul de pierdere osoasa marginala – coroanele solidarizate au conectori
metalici sub marginea gingivala intre implanturi.
6) Scade riscul de fractura a ceramicii.
7) Scade riscul desurubarii bontului. – coroanele solidarizate distribuie fortele uniform,
ceea ce scade riscul fracturarii bontului protetic
8) Complicatiile implanturilor mai usor de tratat
9) Daca unul din implanturi cedeaza in timp, acesta poate fi indepartat, se face aditie de
os si se reimplanteaza implantul.
Daca restaurarile solidarizate pe implanturi sufera o pierdere a unui implant, acesta
este indepartat, coroana implantului este acoperita in zona corpului de punte si se
poate refolosi aceeasi restaurare, pana cand se insereaza un nou implant si se reface
restaurarea protetica.
EXCEPTIE!! La mandibula aceasta regula a solidarizarii implanturilor nu se aplica.
Corpul mandibulei se fexeaza distal de foramen, in timpul miscarilor de deschidere
si se torsioneaza in timpul masticatiei puternice. Acest lucru poate sa aiba un
potential clinic semnificativ la restaurarile totale pe implanturi la mandibula.
Ca rezultat, o restaurare integrala pe implanturi, la mandibula, nu ar trebui sa fie
solidarizata de la molar la molar pe partea opusa.
Prin urmare, restaurarile totale pe implanturi la mandibula, ar trebui sa aiba o
extensie, sau sa fie realizate in 2 sau 3 sectiuni, care sa sustina dinamica mandibulara
in timpul functionarii.
Conceptul de flexiune si torsiune nu afecteaza maxilarul, unde toate implanturile ar
trebui solidarizate, indiferent de pozitia lor pe arcada.

REGULI IMPORTANTE:

1) Nu trebuie sa existe extensii

2) Ar trebui eliminate protezele cu corp de punte de 3 elemente
3) Regula caninului
4) Regula molarului. Sunt zone cheie de pozitionare a implanturilor pe arcada.

Crescand numarul de implanturi – este o metoda eficienta de a creste suprafata de

implantare si de a reduce stressul.
Dupa ce pozitia implanturilor cheie este selectata, sunt indicate implanturi aditionale pentru
a reduce riscul de supraincarare datorat factorului forta al pacientului sau datorat zonelor de
implantare cu densitate scazuta.
Daca exista nesigurante, se recomanda adaugarea de implanturi suplimentare.
Implanturile trebuie solidarizate pentru a reduce complicatiile biomecanice.