Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Implantul dentar reprezinta un dispozitiv special creat care se plaseaza pe sau in osul
alveolar, maxilar sau mandibular, cu scopul de a inlocui dintii lipsa sau pentru a realiza baza
retentiva necesara fixarii protezelor fixe sau mobilizabile.
Succesul terapiei prin implanturi dentare depinde de o serie de factori, dintre care de o
importanta majora este corectitudinea cu care pacientul reuseste sa-si efectueze zilnic
controlul P.D. la nivelul dintilor naturali restanti, al implanturilor, al protezelor dentare si al
tesuturilor moi inconjuratoare.
Este foarte importanta individualizarea controlului P.D. la acesti pacienti, precum si
planificarea lor la sedinte de control in mod regulat, motivarea lor continua, fapte care duc la
succesul terapiei prin implanturi dentare.
1. Implantul endoosos
2. Implantul subperiostal
3. Implantul transosos
Cele mai utilizate implanturi sunt cele de tip endoosos, cilindrice, care sunt fabricate
din titan sau aliaje de titan, acoperite sau nu cu hidroxiapatita. Acestea prezinta avantajul de a
se adapta cu usurinta multiplelor situatii intalnite in cavitatea orala, avantajul unei implantari
precise si a unei pierderi de substanta osoasa similara cu cea de la o extractie normala. (Fig.
4)
SELECTAREA PACIENTILOR
Cea mai vulnerabila zona este cea de trecere a implantului prin mucoasa gingivala, spre
cavitatea orala. In conditii normale, aici se obtine un „sigiliu biologic” care trebuie sa asigure
protectia organismului in calea patrunderii microorganismelor. Studiile au confirmat ca la
acest nivel se formeaza un adevarat epiteliu sulcular. Se formeaza o insertie epiteliala peri-
implant si un sant gingival, care pare similara cu cea prin care, in mod normal, se fixeaza
dintele natural. La nivelul „insertiei epiteliale peri-implant” s-a evidentiat prezenta
hemidesmozomilor si a stratului epitelial bazal, identic cu cel de la dentatia naturala. (Fig. 6)
Fig. 6 – Insertia epiteliala peri-implant (JE = junctional epithelium, OSE = oral sulcular
epithelium, OE = oral epithelium, PIE = peri-implant epithelium, PISE = peri-implant
sulcular epithelium)
Cheia succesului terapiei prin implant este modul prin care controlam inflamatia la
nivelul tesuturilor peri-implant si in acest sens, rolul principal il joaca felul meticulos in care
pacientul controleaza placa dentara. Un rol important revine si echipei medicale, prin
profilaxia asigurata in cabinetul dentar, cu ocazia sedintelor de control ale pacientilor tratati
prin implanturi dentare.
Atat placa cat si tartrul dentar se acumuleaza mult mai rapid la nivelul implantului,
comparativ cu acumularile de la nivelul dintilor naturali.
Microorganismele aflate pe suprafata dintilor naturali sau cele de la nivelul pungilor
parodontale se pot transmite tesuturilor peri-implant. De aceea, este obligatoriu ca inaintea
inserarii implantului, sa se realizeze tratarea tuturor afectiunilor parodontale si odontale, in
paralel cu corectarea modului in care pacientul isi efectueaza controlul placii.
Flora microbiana constituita in jurul implantului este asemanatoare cu cea din jurul
dintilor naturali. Ea este dominata in mod normal de coci gram-pozitivi, forme imobile.
Tesuturile din jurul implantului sunt mai putin rezistente la prezenta si la actiunea produselor
toxice microbiene, comparativ cu celelalte tesuturi din cavitatea orala. Cand adancimea
pungii peri-implant creste, ca urmare a proceselor inflamatorii evolutive, se va inregistra si
ocrestere a numarului de microorganisme, in special al spirochetelor si al bacililor mobili, asa
cum se intampla si in cazul dintilor naturali. (Fig. 8)
Fig. 8 – Complicatii ale implanturilor dentare
Cum implanturile pot suporta protezari fixe de lungimi variate, inclusiv punti totale,
supraprotezari, sau inlocuiesc un singur dinte, iar protezele respective se pot sprijini pe dinti
naturali si/sau numai pe implanturi, este evident ca procedurile de control al P.D. vor fi
individualizate fiecarei zone in parte.
Pentru o identificare corecta a zonelor care acumuleaza constant placa, pacientului i se
recomanda sa foloseasca in mod regulat tablete sau solutii revelatoare de placa, iar cand
performantele lui s-au imbunatatit, folosirea revelatorilor de placa se va face periodic. (Fig. 9)
Fig. 14 – Peri-implantita