ȘCOALA POSTLICEALĂ APRENDIS CURS 1.

DISCIPLINA: NURSING ÎN HEMATOLOGIE

C1. Analizează semnele și simptomele specifice pacienților cu afecțiuni hematologice

C2. Identificarea problemelor de dependență si stabilirea diagnosticului de nursing la pacienții cu
afecțiuni hematologice;
C3. Elaborarea planului de îngrijire (nursing);
C4. Aplicarea intervențiilor proprii și delegate;
C5. Evaluarea rezultatelor îngrijirilor aplicate.

1. CULEGEREA DATELOR
Culegerea datelor se realizeaza in functie de pacient si de patologie, constituie primul contact al
asistentei medicale cu pacientul si presupune colectarea informatiilor subiective si obiective privind starea
de sănătate si satisfacerea necesităților personale ale pacientului evaluat, atât în prezent cât și anterior
momentului evaluării.
Culegerea datelor se poate realiza prin diverse metode:
- observatia pacientului si sesizarea directă a surselor de dificultate ale acestuia;
- anamneza sau interviul formal sau informal cu pacientul este metoda în urma căreia se obțin
date importante: se obțin date importante despre manifestările de dependența semnalate. De exemplu în
cazul unei paciente cu anemie, anamneza trebuie să cuprindă urmatoarele date:
- vârsta
- debutul bolii
- antecedente familiale (cazuri de anemie in familie)
- antecedente personale ( anemie veche cu instalare in copilarie)
- pierderi sangvine evidente ( gastro-intestinale, genitale etc.)
- dieta
- medicații
- expunerea la toxice
o Se obțin informatii despre istoricul bolii, antecedentele patologice si familiale

1
 - cercetarea documentelor medicale (F.O. clinică, bilete de iesire din spital, bilete de trimitere,
scrisori medicale, carnet de sănătate, retete, etc.),
- discutii cu membrii echipei medicale si cu apartinătorii,
- examen fizic general efectuat de către medic

1. Manifestari de independență.
- pacient constient;
- mobilitate păstrată;
- tegumente si mucoase normal colorate;
- semne vitale (R, P, T.A) în limite normale;
- absența durerii;
- somn odihnitor;
- alimentatie adecvată;
- constituție normal;
- absența eliminărilor patologice si a hemoragiilor.

2. Manifestări de dependență țn functie de boală:

- paloarea tegumentelor si mucoaselor, mai evidente la nivelul palmelor, plantelor, unghiilor sau
conjunctivelor
- variatii în functie de pigmentarea pielii și în funcție de cauza anemiei ( paloare cerată, infiltrativa
in cazul deficitului de vit B12 sau paloare cu subicter/icter in cazul anemiei hemolitice)
- hipotensiune arteriala;
- tahicardie;
- dispnee;
- oboseala reprezinta simptomul cel mai frecvent în afecțiunile hemoragice ( în 76% din cazuri) și
este adesea neglijat; astenia poate antrena imobilizari, anorexie, probleme de îngrijire personală, anxietate
și depresie;
- lipotimii, inapetentă;
- disfagie;
- peteșii, hematoame, dureri

2
 HEMATOLOGIA este ramura medicinei interne care se ocupa cu studiul sângelui, organelor care
îl produc și bolile aferente. Hematologia include studiul etiologiei, diagnosticării, tratării bolilor sanguine
și profilaxia posibilelor complicații ale acestora.
Bolile sangvine afectează producerea sângelui și/sau componentele acestuia, cum ar fi celulele
sangvine (hematii, trombocite, leucocite), proteinele sangvine, mecanismele coagulării.
1. SÂNGELE este un ţesut lichid, compus dintr-o parte lichidă (plasmă- 55%) şi una solidă
(elemente figurate- 45% ) care circulă într-un sistem închis, sistemul circulator (fig. nr.1 ).

Fig. nr. 1 Sânge elemente figurate

Sângele este un țesut lichid care irigă toate organele sau tesuturile si prezintă următoarele
caracteristici fizice:
 sângele este un lichid opac, lipicios cu gust metalic;
 culoarea variaza de la roșu – purpuriu (bogat în oxygen) la roșu – închis ( sărac în oxigen);
 nivelul ph-ului sângelui este de 7.35 – 7.45;
 temperatura este de 38 de grade Celsius, usor superioară temperaturii “normale” a corpului;
 sângele reprezintă aproximativ 8% din greutatea corpului;

Rolul sângelui este acela de a asigura:

- transportul diferitelor substanţe spre locul lor de destinaţie, ţesuturi şi celule (substanţe nutritive,
produşi intermediari, enzime, hormoni, etc.);
3
 - respiraţia tisulară (transportul oxigenului dinspre plămâni spre celule şi a dioxidul de carbon
dinspre celule spre plămâni);
- epurarea organismul (descărcarea din mediul intern, prin organele de eliminare, mai ales prin
rinichi, a produşilor de dezasimilaţie şi a toxinelor);
- transformarea unor substanţe (prin enzimele pe care le conţine şi mai ales prin transportul
compuşilor spre ficat);
- imunitatea organismului (prin anticorpii pe care îi conţine);
- repartizarea şi reglarea căldurii în organism;
- menţinerea constantă a echilibrului acido-bazic şi a balanţei hidrice;
- reconstrucţii organice, acolo unde este necesar.
Deşi sângele se reconstituie în permanenţă, compoziţia sa rămâne aproape invariabil constantă.
Acest echilibru funcţional, poartă denumirea de homeostazie.

Homeostazia este controlată şi dirijată de către sistemul neuro-endocrin cu participarea organelor

hematoformatoare, pe de-o parte şi a unor aparate (respirator, excretor), pe de altă parte.

Sângele arterial conţine hemoglobină saturată în oxigen (oxihemoglobină), circulă prin artere, de
la plămâni spre ţesuturi, unde donează oxigenul celulelor.

Sângele venos conţine carbohemoglobină (hemoglobină care a legat dioxidul de carbon),

circulând prin vene, de la ţesuturi la plămâni. De la aceste reguli, face excepţie sângele care circulă prin
artera, respectiv vena pulmonară (cele 4 vene pulmonare). Prin artera pulmonară circulă sângele de la
inimă la plămâni (sânge încărcat cu dioxid de carbon, sânge venos), iar prin cele 4 vene pulmonare circulă
sânge oxigenat de la plămâni către atriul stg .

COMPONENTELE SÂNGELUI
Prin centrifugarea unei eprubete cu sânge (tratat cu anticoagulant) timp de 15 minute la 3000
rot/minut, se produce separarea sângelui în două componente ( Fig 2):
I. Elementele figurate ale sângelui, situate la fundul eprubetei, se prezintă ca un lichid foarte
vâscos, de culoare roşie-închisă;
II. Plasma sangvină situată deasupra, este un lichid mai puţin vâscos, transparent, de culoare
galben-citrin.

4
 Fig.2 Sânge centrifugat

I. Elementele figurate ale sângelui reprezintă 45% din volumul sangvin. Această valoare poartă
numele de hematocrit sau volum globular procentual sau raport eritro-plasmatic și variază
în funcție de:
- sex (mai mic la femei)
 valori medii: 42% la femei iar la bărbat 46% ;
- vârsta (scade cu vârsta);
- de factorii de mediu ambiant (căldura provocând transpiraţie duce la scăderea apei din sânge şi
creşterea valorilor hematocritului prin hemoconcentrație) etc.
La examenul microscopic al sângelui se observă trei tipuri de elemente figurate:
- globulele roşii (hematii sau eritrocite);
- globulele albe (leucocitele);
- plachetele sangvine (trombocitele).
A. ERITROCITELE (hematiile) sunt celule fără nucleu, bogate în hemoglobină (Hb), o proteină de
culoare roşie, cu un rol esențial în transportul gazelor respiratorii O2 si CO2.
Valorile normale ale hemoglobinei (Hb): bărbaţi: 15±2 g/100ml, femei: 13±2 g/100ml
Eritocitele au o durată de viață de 120 de zile. Numărul globulelor roșii variază la barbat și femei,
astfel că avem următoarele valori normale:
- 4,2 – 4,8 milioane/mm3 la femeie;
- 4,5 – 5,5 milioane/mm3 la bărbat;
- 5,5 – 6 milioane/mm3 la copilul mic;
- 8 milioane/mm3 la locuitorii podişurilor înalte.

5
 Numărul hematiilor poate creşte temporar prin golirea rezervoarelor de sânge (mai bogate în
hematii decât sângele circulant). Creşteri de lungă durată sunt poliglobulia de altitudine şi poliglobulia
bolnavilor cu unele afecțiuni pulmonare sau cu defecte congenitale ale inimii. Scăderea numărului este
consecinţa unei distrugeri exagerate, a unei eritropoieze deficitare, în anemii.
Reticulocitele reprezinta hematiile sau globulele roșii tinere (eritrocite imature) și sunt noile
elemente care intră în circulatie după pierderea nucleului. Determinarea procentului de eritrocite
immature (reticulocite) este necesar în evaluarea pacientului cu anemie sau alte afecțiuni hematologice și
este un indicator al producției medulare.
Valorile normale sunt cuprinse între : 0,5 – 2 % ; atunci când valoarea este sub 0,5% productia
este inadecvata, iar când este de peste 3% producția este crescută.

VEM – reprezinta volumul eritrocitar mediu sau volumul mediu al unui eritrocit.

HEM – hemoglobina eritrocitara medie reprezinta cantitatea medie de hemoglobina dintr-un

eritrocit.
CHEM – concentratia medie in hemoglobina este cuprinsă între 32 – 38 %.
Atunci cand valoarea CHEM-ului este sub 32% vorbim despre hipocromie și se întâlnește în
anemia feriprivă.
VSH-ul sau viteza de sedimentare a hematiilor este o constantă biologică de mare interes în
patologie. VSH-ul este o analiza simplă care se bazează pe proprietatea globulelor roșii (hematii) de a se
depune (sedimenta) într-un tub de sticlă, după ce sângele recoltat din venă a fost amestecat cu o substanță
anticoagulantă. VSH-ul se deosebeste de hematocrit prin faptul că sângele se separă spontan, fără a fi
centrifugat în prealabil. Dacă un tub subțire, înalt de 200 mm, se umple cu sânge și se menține în poziție
verticală timp de o oră și apoi două ore, se observă cum deasupra se separa plasma.
Valori normale
 la bărbați = 3-10 mm, la o oră; 5-15 mm la 2 ore
 la femei = 6-13 mm la o ora; 10-20 mm la 2 ore
 la copii mici = 7-11 mm la o oră.
VSH-ul indică un proces inflamator evolutiv, a cărui intensitate este cu atât mai mare cu cât
valorile VSH-ului sunt mai mari.

B. LEUCOCITELE:
 sunt elemente figurate ale sângelui ce posedă nucleu;

6
  există mai multe tipuri, care diferă între ele atât ca origine şi morfologie cât şi în privinţa rolului în
organism;
 numărul leucocitelor este în medie între cuprins între 4000 – 8000/mm3 si poate varia în condiţii
fiziologice sau patologice;
 creşterea numărului se numeşte leucocitoză, iar scăderea leucopenie. Numărul leucocitelor poate
varia în condiţii normale cu 1000-3000 de elemente/mm3
Astfel, la un copil, se întâlnesc 8000-9000 leucocite/mm3, iar la bătrâni 3000-5000/mm3.
 în efortul fizic avem leucocitoză, iar după un repaus prelungit leucopenie.
 variaţiile patologice sunt mult mai mari. În bolile infecţioase microbiene, numărul leucocitelor
poate creşte până la 15000-30000/mm3, iar în unele forme de cancer (leucemii), numărul poate
depăşi câteva sute de mii/mm3.
 exprimarea procentuală a leucocitelor se numeşte formulă leucocitară. În cadrul acestei formule,
deosebim:
- leucocite cu nucleu unic — 32% mononucleare (limfocite 25%, monocyte 7%);se mai
numesc si agranulocite;
- leucocite cu nucleu fragmentat, polilobat – 68% polinuclearele (neutrofile, eozinofile,
bazofile) se mai numesc şi granulocite, după granulaţiile ce se observă în citoplasmă lor.
În funcţie de afinitatea diferită a granulaţiilor faţă de coloranţi, polinuclearele se împart în:
• polinucleare neutrofile, întâlnite în proporţie de 65%. Granulaţiile acestora se colorează bine cu
coloranţi neutri; se mai numesc polimorfonucleare neutrofile (PMN);
• polinuclearele eozinofile, în proporţie de 2,5%, au granulaţii ce se colorează cu coloranţi acizi;
• polinuclearele bazofile , în proporţie de 0,5%, au granulaţii cu afinitate pentru coloranţii bazici.
Rolul leucocitelor este complex şi diferit, după tipul lor. Principala funcţie a leucocitelor constă în
participarea acestora la reacţia de apărare a organismului.
Polinuclearele neutrofile au rol în fagocitoza agenţilor patogeni. Datorită vitezei de diapedeză şi
deplasării rapide prin pseudopode, polinuclearele nu stau în sânge mai mult de câteva ore. Ele ajung
primele la locul infecţiei, unde fagocitează microbii, distrugându-i. Datorită acestei acţiuni, polinuclearele
se mai numesc şi microfage. Numărul lor creşte mult în infecţii acute.
Eozinofilele au rol în reacţiile alergice. Granulaţiile lor conţin histamină. Numărul lor creşte în
bolile parazitare şi alergice.

7
 Bazofilele au rol în coagularea sângelui, prin intermediul unei substanţe anticoagulante, numită
heparină, conţinută în granulaţii. Tot datorită heparinei, leucocitele bazofile au rol în metabolismul
lipidelor, heparina favorizând dizolvarea chilomicronilor şi dispersia lor în particule fine, ce pot fi mai
uşor utilizate de către ţesuturi.
Monocitele sunt leucocite capabile de fagocitoză, atât direct, cât şi în urma transformării lor în
macrofage, proces ce are loc după ieşirea monocitelor din vase în ţesuturi. Monocitele şi macrofagele
formează un singur sistem celular care fagocitează atât microbii, cât şi, mai ales, resturile celulare
(leucocite, hematii etc.) şi prin aceasta contribuie la curăţirea şi vindecarea focarului inflamator.
Creșterea numărului lor (monocitoza) se întâlneste în tuberculoză, febra tifoida, iar scăderea lor
(monocitopenie) apare in insuficientele medulare.
Limfocitele au rol considerabil în reacţia de apărare specifică. Cresterea limfocitelor se numeste
limfocitoza si se întâlnește în parotidita epidermică, varicela, hepatita virală, tusea convulsivă,
neoplasme, limfonucleoză. Scăderea numărului de limfocite poarta denumirea de limfocitopenie si apare
în boala Hodgkin, sarcoidoză, mielomul multiplu, leucemia limfocitară cronica.

C. TROMBOCITELE sau plachetele sangvine sunt elemente figurate necelulare ale sângelui.
Numărul lor variază între 150.000-300.000/mm3. Creşterea numărului trombocitelor peste
500.000/mm3se numeşte trombocitoză, iar scăderea sub 100.000/mm3 trombocitopenie
(trombopenie) si apare în leziunile medulare, splenomegalii și procesele imunologice,

II. Plasma sanguină

După îndepărtarea elementelor figurate ale sângelui, rămâne un lichid vâscos, gălbui, numit
plasmă. Plasma sanguină reprezintă aproximativ 55–60% din volumul sângelui și este formată din:
- aproximativ 90% apă,
- 1% substanțe anorganice (săruri minerale care conțin ioni dintre care mai importanți sunt cei de
sodiu (Na), clor (Cl), potasiu (K), magneziu (Mg), fosfor (P) și calciu (Ca) și aproximativ
- 9% substanțe organice (proteine, glucide, lipide etc). Raportul de proteine variază între 60 și 80
g/litru ca. 8 % din volumul plasmei;
- Proprietăţile plasmei sunt similare cu ale sângelui, diferă doar valorile şi culoarea (plasma este
incoloră).
- Compoziţia plasmei sangvine este foarte heterogenă. Proteinelor plasmatice le revin următoarele
roluri:

8
 • Albuminele au rol de transport al unor substanţe minerale (Cu, Ca, Fe), hormoni, pigmenţi
biliari, precum şi rol în presiunea coloid-osmotică a sângelui. Scăderea albuminelor compromite
schimburile de la nivelul capilarelor.
• Globulinele au rol în transportul substanţelor prin sânge, în coagularea acestuia şi contribuie,
alături de albumine, la presiunea coloid-osmotică. Clasă gamaglobulinelor (imunoglobulinele) reprezintă
suportul chimic al anticorpilor.
• Fibrinogenul are rol în coagularea sângelui, prin trecerea sa din starea solubilă într-o reţea
insolubilă, numită cheag de fibrină.
Alte roluri ale proteinelor plasmatice:
- determinarea vâscozităţii şi densităţii plasmei,
- reglarea echilibrului acido-bazic (proteinele sunt substanţe amfotere, adică au proprietatea de a se
comporta atât ca baze, cât şi ca acizi, în funcţie de pH-ul mediului, jucând rol de sistem tampon).
Plasma conţine proteine cu roluri specifice în reglarea funcţiilor (hematopoieza, reglarea tensiunii
arteriale, apărarea antiinfecţioasă etc.)
Substanţele anorganice din plasmă sunt reprezentate de săruri minerale. Ele se întâlnesc în două
forme principale: legate de proteinele plasmei (deci, nedifuzibile) şi libere în plasmă (difuzibile).
Activităţile chimice ale anionilor şi cationilor plasmei sunt egale între ele şi reprezintă, în medie, câte 155
mEq/l. Dintre cationi, cei mai importanţi sunt Na, K, Ca, Mg iar dintre anioni Cl.

FORMULA MNEMOTEHNICA DISTRACTIVĂ PENTRU LEUCOGRAMA

NEVER LET MONKEYS EAT BANANAS
Never (neutrofile)
(neutrofile) 60
Let (limfocite)
limfocite) 30
Monkeys (monocite
(monocite 6

Eat (eozinofile
(eozinofile)) 3
Bananas (bazofile
(bazofile)) 1
Total = 100
Cum îmi amintesc procentul relativ ?
N + L + M +E +B
60 + 30 + 6 + 3 +1=100%(60% neutrofile;30%
neutrofile 30% limfocite;
limfocite 6% monocite 3% eozinofile; 1% bazofile)
bazofile)