Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice
Departamentul Finanţe şi Bănci

STUDIU INDIVIDUAL
„COSTUL ȘI STRUCTURA CAPITALULUI”
La specialitatea Finanțe corporative

Autor :Donțu Mihaela

Grupa FPF-230
_____________

Conducător ştiinţific: Mihalachi R.

dr.,conf. univ.
_____________

Chișinău, 2023
 CUPRINS

INTRODUCERE.........................................................................................................................3

CAPITOLUL I. COSTUL ȘI STRUCTURA CAPITALULUI...................................................4

CAPITOLUL II. STRUCTURA CAPITALULUI A SRL ,,PARASCIUC ECATERINA”.......9

CONCLUZIE.............................................................................................................................13

BILBIOGRAFIE........................................................................................................................14

2
 INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei. Capitalul este un factor de producție necesar, și ca

orice alt factor, are un cost. Conceptul de cost al capitalului reprezintă unul din principiile
aprecierii eficienței gestiunii financiare: astefel, o întreprindere desfășoară o activitate eficientă
dacă rentabilitatea proiectelor realizate de această întreprindere depășește costul capitalurilor
atrase pentru finanțarea acestora.
Cunoașterea costului capitalului este necesară la etapa fundamentării deciziilor
financiare, ceea ce permite managerilor să selecteze cea mai optima directive de alocare a
capitalului și cele mai adecvate surse de atragere a lui.
Obiectul de cercetare a lucrării respective, îl reprezintă politica financiară a
întreprinderii și structura capitalului.
Scopul rezidă în interesul crescut față de capital. Structura optimă a capitalului este cea
care asigură maximizarea valorii acţiunilor firmei. Luând în considerare diversitatea
modalităţilor de finanţare, precum şi avantajele şi dezavantajele acestora, în practică se pune
problema alegerii celor mai eficiente surse de finanţare pe baza anumitor criterii de selecţie.
Obiectivele tezei:
 Analiza conceptuală a noțiunii de capital;
 Expunerea modalităților de finanțare a capitalurilor;
 Studierea structura și costul capitalului;
 Caracterizarea rolului politicii financiare;
 Analiza întreprinderii și modului de finanțare a acestora.

Metodele de cercetare. În procesul elaborării acestei lucrări au fost folosite metode

precum analiza, deducția, abstractizarea și metoda comparației.
Volumul, structura și sumarul compartimentelor. Studiu indivual conține 14 pagini,
ce cuprind 2 capitole de bază, elaborate în baza surselor veridice din aspectul politicii financiare,
ale abordărilor practice și teoretice.
Capitolul I cuprinde concepte aferente politica structurii capitalului cât și costului
capitalului.
Capitolul II rezidă în analiza generală a întreprinderii, sub aspectul situației economico-
financiare a acesteia. În capitolul dat, sunt elaborate calcule, comparări și concluzii aferente
situației analizate, în special capitalul întreprinderii ,,Parașciuc Ecaterina ”SRL.

3
 CAPITALUL I. COSTUL ȘI STRUCTURA CAPITALULUI

În literatura de specialitate, pe lîngă sintagma „costul capitalului”, se întâlnesc mai mulţi

termeni, cum ar fi, spre exemplu: preţul capitalului, cheltuieli de finanţare a investiţiilor, costul
resurselor investiţionale etc., care în esenţă reflectă acelaşi conţinut. În cadrul acestui
compartiment va fi utilizată sintagma „costul capitalului”.

Costul capitalului, exprimat în mărimi absolute, reprezintă plata pe care trebuie să o

achite compania pentru capitalul mobilizat: respectiv, pentru împrumuturi - plata dobânzilor,
pentru acţiuni preferenţiale şi acţiuni comune - plata dividendelor etc.

Conceptul de cost al capitalului nu se reduce doar la estimarea mărimii plăţilor băneşti

pentru cei ce au pus la dispoziţie resurse financiare, ci şi la determinarea acelei rate de
rentabilitate a capitalului investit, pe care trebuie s-o asigure întreprinderea (compania) în
vederea menţinerii valorii sale de piaţă.

Politica financiara a companiei trebuie construită astfel, încât să contribuie la

maximizarea valorii de piaţă a acesteia, acesta fiind un scop important atât pentru managerii
firmei, cât şi pentru investitorii ei (pe de o parte - acţionari, pe de altă parte - creditori).
Compania trebuie să minimizeze costurile tuturor intrărilor de capital, iar pentru aceasta trebuie
să le estimeze corect. Aceasta ar contribui şi la luarea deciziei optime privind alocarea capitalului
în scopuri investiţionale.

Deşi atât investitorii, cât şi managerii urmăresc acelaşi scop - maximizarea valorii de
piaţă a companiei, calea, pe care ei o parcurg pentru aşi atinge scopul, este diferită. In timp ce
investitorii urmăresc obţinerea unei rate de rentabilitate a investiţiei mai mare decât rata medie
de pe piaţă, managerii financiari sunt preocupaţi de minimizarea costului capitalurilor
mobilizate.

Minimizarea (reducerea) costului capitalului se poate realiza prin modificarea structurii

capitalurilor mobilizate, spre ex., prin modificarea ponderii capitalului împrumutat şi, respectiv,
a celui propriu în totalul capitalului: pentru o anumită structură a capitalului, spre ex., 30% -
capital împrumutat şi 70% - capital propriu, costul capitalului împrumutat va fi mai mic decît
în cazul în care structura capitalului va fi inversă (70% - capital împrumutat şi 30% - capital
propriu), fapt ce va influenţa costul capitalului mobilizat.

Din aceste considerente, decizia privind investirea şi cea privind finanţarea acesteia
urmează să fie analizate concomitent. Iar orice proces decizional este precedat de un amplu

4
proces de evaluare. În toate procesele de evaluare este nevoie de o referinţă fiabilă
(„benchmark”), în raport cu care se estimează o valoare pentru investiţia de resurse financiare
într-o întreprindere sau într-un proiect de investiţie (investiţie directă sau de portofoliu, în
dependenţă de scopul investirii).

În lipsa acestei referinţe nu se poate da valoare afacerii ce ar rezulta din respectiva

investiţie a capitalului. În această ordine de idei, costul capitalului este costul de oportunitate al
investiţiei de capital la o anumită clasă de risc. În termeni mai uzuali, costul de oportunitate al
investiţiei de capital ar putea fi definit ca un cost al şansei pierdute: „ce-am avut şi ce-am
pierdut”. Ca investitor (spre ex.), am avut şansa să cîştig o rată medie în sectorul de activitate al
afacerii (o rată normală pentru clasa de risc a respectivului sector economic), şansă pe care am
pierdut-o (sau am cîştigat-o), investind într-o întreprindere anume sau într-un proiect de
investiţie din sector şi care îmi promitea o rentabilitate internă (RIR) mai mare decît rata medie
de rentabilitate ( k).

Obiectivul de maximizare a bunăstării investitorului reclamă maximum de rentabilitate la

aceeaşi cantitate de risc. Astfel că, la aceeaşi mărime a riscului, investiţia se va face în proiectul
cu rentabilitatea cea mai mare. Investitorii de capital în cadrul unei întreprinderi sau în cadrul
unui proiect de investiţii urmăresc maximizarea averii printr-o remunerare (RIR) superioară
(peste rata medie de rentabilitate “k” din clasa respectivă de risc de afaceri): RIR > k →VAN > 0
(rata interna de rentabilitate (RIR) este rata de actualizare a fluxurilor viitoare de trezorerie
pentru care VAN este egala cu zero. Altfel spus, rata interna de rentabilitate este acea rata de
actualizare pentru care valoarea actualizata a costurilor (ieşirile de trezorerie) este egala cu
valoarea actualizata a veniturilor (intrări de trezorerie), iar profiturile viitoare actualizate sunt
zero.

Rata interna de rentabilitate trebuie sa fie mai mare sau egala cu rata medie pe piaţă sau
cu costul mediu ponderat al capitalului, pentru a justifica investiţia făcută. Numai în aceste
condiţii rata interna a rentabilităţii permite compensarea costului finanţării.

Soluţionarea problemelor ce vizează estimarea costului capitalului se bazează pe

utilizarea principalelor elemente ce reflectă conceptul de cost al capitalului, care presupun
următoarele:

- capitalul companiei are o structură complexă şi se formează pe seama combinării

diverselor surse de finanţare;

5
 - atragerea oricărei surse de finanţare a investiţiilor presupune anumite cheltuieli, care
reprezintă în sine, costul sursei respective;
- pentru a aduce costurile diverselor componente ale capitalului atras la o bază
comparabilă, costul fiecărei surse în parte se determină în rate procentuale (%);
- în baza costului fiecărei surse de finanţare a investiţiilor (exprimate în %) şi, a cotei
părţi a acestuia în capitalul total se determină CMPC - costul mediu ponderat al
capitalului (WACC - Weighted Average Cost of Capital);
- sub influenţa conjuncturii pieţei şi a altor schimbări, costul diverselor componente
ale capitalului se modifică. Aceasta presupune necesitatea estimării periodice ale
CMPC (WACC) şi necesitatea luării în consideraţiei a acestui factor la promovarea
deciziei investiţionale;
- interpretarea indicatorilor ce caracterizează costul capitalului pentru diverşi subiecţi ai
activităţii investiţionale este diversă.
- utilizatorii resurselor investiţionale interpretează costul capitalului ca preţul, care
urmează a fi achitat pentru resursele atrase din diverse surse de finanţare, fără a
diminua valoarea de piaţă a capitalului.
- creditorii şi alte categorii de subiecţi ai procesului investiţional interpretează costul
capitalului ca fiind, cel puţin, rata minimă a rentabilităţii pentru resursele
investiţionale acordate.

Costul capitalului propriu este, în linii mari, costul pe care firma îl suportă pentru plata
dividendelor către acţionari. Finanţarea întreprinderii, inclusiv în scopuri investiţionale, din
fonduri proprii cuprinde: finanţarea din surse proprii interne, formate din:

- profitul reinvestit;
- amortizare (uzură – pentru activele fixe);
- rezerve.

Finanţarea din surse proprii atrase, respectiv: - emisiunea de acţiuni; - aporturi noi de
numerar; - conversia obligaţiunilor în acţiuni. Chiar dacă sursele de finanţare care se formează în
cadrul firmei par gratuite, ele reprezintă un cost, deoarece, în linii mari, aparţin acţionarilor, iar
aceştia ar putea să le plaseze pentru o anumită remuneraţie pe piaţa financiară. Deoarece
angajamentele luate faţă de proprietari sunt formale, estimarea costului capitalului propriu este
destul de dificil de efectuat, în comparaţie cu estimarea costuluicapitalului împrumutat (pentru
care există angajamente clare de remunerare a creditorilor). În cele ce urmează, se va analiza
costul capitalului propriu pentru diferite surse de finanţare a investiţiilor, cum ar fi:

6
 a) amortizarea (uzura),
b) acţiunile preferenţiale,
c) acţiunile ordinare (simple);
d) profitul reinvestit.

În general, capitalul împrumutat este reprezentat de: împrumutul bancar; împrumutul

obligatar (obligaţiuni emise pe piaţa financiara). Estimarea capitalului împrumutat are o serie de
particularităţi şi anume: simplicitatea relativă a determinării indicatorului de bază a estimării
costului capitalului. În calitate de astfel de indicator de bază poate servi rata dobânzii stabilită
pentru credit, rata cuponului obligaţiunilor, care ulterior poate fi corectată corespunzător.

Acest indicator este stabilit direct de condiţiile contractuale, condiţiile de emisiune sau de
alte forme de angajamente contractuale ale întreprinderii (companiei);

- reducerea costului capitalului împrumutat ca rezultat al corectărilor fiscale. Deoarece

dobânzile aferente creditului bancar se includ în cheltuieli, ele micşorează mărimea
bazei impozabile a întreprinderii şi respectiv reduc costul capitalului împrumutat pe
mărimea impozitului dat;
- costul capitalului împrumutat are o legătură strânsă cu nivelul solvabilităţii
întreprinderii, estimat de creditor.

Politica structurii capitalului implică echilibrarea gradului de risc cu rata de

rentabilitate. Firma trebuie să analizeze o serie de factori (costul capitalurilor, factorii interni şi
externi, regulile privind îndatorarea etc.) şi să stabilească o structură-obiectiv a capitalului, care
constă din anumite proporţii de capital împrumutat şi capital propriu. Structura optimă a
capitalului pentru o companie este reprezentată de acea combinaţie între capitalul propriu şi
împrumutat care conduce la maximizarea preţului de piaţă a acţiunilor firmei.

Structura optimă a capitalului este cea care asigură maximizarea valorii acţiunilor
firmei. Luând în considerare diversitatea modalităţilor de finanţare, precum şi avantajele şi
dezavantajele acestora, în practică se pune problema alegerii celor mai eficiente surse de
finanţare pe baza anumitor criterii de selecţie. În teoria şi practica financiara, decizia de finanţare
se poate explica în principal pe baza a următoarelor teorii importante:

- teoria statică a promotorilor (deţinătorilor) de interese;

- teoria structurii financiare prin prisma abordării organizaţionale a firmei;
- teoria dinamică a finanţării ierarhice.

7
 Ideea centrala a teoriei statice a promotorilor de interese este aceea ca decizia de finanţare
a firmei este influenţată predominant de mediul de afaceri, respectiv de opiniile deţinătorilor de
interese: acţionari, creditori, clienţi, furnizori, salariaţi, concurenţi, comunitatea locala, statul etc.
Acţionarii şi creditorii influenţează direct politica de finanţare a firmei, în calitate de proprietari
de capitaluri care deţin un anumit control asupra procesului de administrare şi conducere a
firmei. Aceştia au, în esenţă, interesul comun al conducerii eficiente a firmei în scopul
remunerării lor corespunzătoare, dar în acelaşi timp pot exista anumite conflicte acţionari-
creditori în condiţiile utilizării excesive de datorii pe termen lung, ceea ce implică o accentuare a
probabilităţii de insolvabilitate a firmei. Concomitent, promotorii de interese non-financiare pot
influenţa indirect decizia de finanţare în anumite condiţii economice. De exemplu, firmele care
realizează produse de înalte tehnologii sau de folosinţă îndelungată (calculatoare, automobile,
diverse echipamente ştiinţifice etc.) au, în general, un nivel redus al îndatorării, deoarece
costurile îndatorării sunt, de regulă, foarte ridicate.

Costurile îndatorării cuprind nu numai costurile efective ale îndatorării, ci şi costurile

directe şi indirecte de insolvabilitate. Dacă firma are probleme financiare, interesele partenerilor
săi de afaceri sunt în pericol de a fi neglijate. Astfel, clienţii pot cumpăra produse de calitate
nesatisfăcătoare sau există posibilitatea neacordarii de servicii sau a neasigurării de piese de
schimb în caz de insolvabilitate.

De asemenea, salariaţii îşi pot pierde locurile de muncă, posibilităţile lor de promovare
scad, iar furnizorii pot avea dificultăţi financiare majore în caz de neplată a produselor lor. Toţi
aceşti parteneri vor fi reticenţi în a continua relaţiile lor de afaceri cu firma în cauza, sau vor
pretinde garanţii suplimentare sub forma unor preţuri mai scăzute ale produselor, salarii mai
ridicate şi preţuri de vânzare pentru materii prime şi materiale mai mari, ceea ce ar conduce la
scăderea drastica a vânzărilor şi la creşterea costurilor de fabricaţie.

Toate aceste costuri indirecte de insolvabilitate, legate de calitatea produselor şi

serviciilor, siguranţa locurilor de muncă etc., vor accentua dificultăţile financiare ale companiei
şi vor limita gradul de îndatorare al acesteia. Luarea în considerare atât a costurilor, cât şi a
beneficiilor îndatorării conduce la un grad optim al îndatorării care permite satisfacerea normală
a tuturor intereselor partenerilor firmei.

Deci, teoria deţinătorilor de interese sau a structurii optime de capital postulează că orice
companie trebuie să-şi stabilească un nivel ţintă al îndatorării (structura financiara optimă) şi
permanent să urmărească atingerea acestuia, concomitent cu ajustarea mărimii dividendelor şi
menţinerea unei rate ţintă de distribuire a acestora
8
 CAPITOLUL II. STRUCTURA CAPITALULUI A SRL ,,PARASCIUC
ECATERINA

Întreprinderea ,,PARAȘCIUC ECATERINA” este organizată sub forma unei societăți cu

răspundere limitată, fiind înregistrată la Camera Înregistrării de Stat la data de 19.10.2016.
Aceasta se află în mun. Chișinău, sec. Ciocana, str. Russo Alecu, 24.
S.R.L. ,,PARAȘCIUC ECATERINA” are 2 fondatori care dețin câte o cotă de 50%:
Parașciuc Vasili și Parașciuc Liudmila, ultima fiind și administratorul întreprinderii. Genul
principal de activitate al întreprinderii conform Biroului Național de Statistică este restaurante.
Trebuie de menționat că entitatea economică desfășoară și alte genuri de activitate conform
Registrului de Stat al Unităților de Drept care sunt prezentate în Figura 1.1.

Restaurante;
Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor;
Fabricarea motoarelor, generatoarelor şi transformatoarelor electrice;
Fabricarea altor fire şi cabluri electrice şi electronice;
Fabricarea dispozitivelor de conexiune pentru fire şi cabluri electrice şi electronice;
Fabricarea de echipamente electrice de iluminat;
Fabricarea altor echipamente electrice;
Transporturi rutiere de mărfuri;
Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare.

Figura 1.1. Domeniile de activitate ale întreprinderii

Sursa: elaborat de autor în baza informației oferite de întreprindere

Tabelul 2.1. Analiza structurii financiare a capitalurilor în perioada 2019-2021

Abaterea absolută,
Indicatori Formula 2019 2020 2021 % (+/-)
2020/ 2019 2021/2020

Coeficientul independenței CP (2,67) (2,40) (3,03) 0,27 (0,63)

(autonomiei) financiare TP
Coeficientul de atragere a surselor DTL+ DC 3,67 3,40 4,03 (0,27) 0,63
împrumutate TP
Coeficientul corelației între surseleDTL+ DC (1,37) (1,42) (1,33) (0,05) 0,09
împrumutate și sursele proprii CP
Solvabilitatea generală TP 0,27 0,29 0,25 (0,02) (0,04)
TD
Rata generală de acoperire a TP (37,40) (41,73 (33,05) (4,33) 8,68
capitalului propriu (%) * 100 )
CP
Sursa: elaborat de autor în baza situațiilor financiare

9
 Analizând tabelul 2.1 putem menționa că în perioada analizată întreprinderea
S.R.L. ,,PARAȘCIUC ECATERINA” se caracterizează printr-un grad de autonomie foarte
scăzut: -3,03 în 2021 față de norma de 0,5 ceea ce evidențiază dependența întreprinderii față de
sursele împrumutate. Acest coeficient reflectă ponderea surselor proprii utilizate în finanțarea
mijloacelor economice ale întreprinderii. Indicatorul dat este influențat atât de politica financiară
promovată de întreprindere, cât și de rentabilitatea entității economice.
Coeficientul de atragere a surselor împrumutate reflectă ponderea surselor de finanțare
atrase în totalul pasivelor întreprinderii și în perioada analizată acesta nu se încadrează în norma
admisibilă <0,5. Coeficientul de atragere a surselor împrumutate înregistrează o valoare ridicată
în toți anii analizați de la 3,67 în 2019 la 4,03 în 2021 ceea ce atrage apariția unor costuri
suplimentare semnificative.
Coeficientul corelației dintre sursele împrumutate și sursele proprii reflectă suma
mijloacelor atrase revenită la un leu capital propriu și în perioada analizată acesta a depășit
punctul critic de 1 ceea ce vorbește despre o situație financiară riscantă în cadrul întreprinderii
S.R.L. ,,PARAȘCIUC ECATERINA”. În cele din urmă, solvabilitatea generală are o rată stabilă
cu devieri nesemnificative, aceasta reflectând capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile
la timp în corespundere cu condițiile stabilite.
În continuare se vor analiza mai detaliat sursele de finanțare ale S.R.L. ,,PARAȘCIUC
ECATERINA” în perioada 2019-2021. Ținând cont de faptul că capitalul propriu reprezintă o
sursă importantă de finanțare a activității întreprinderii vom analiza modificările survenite în
structura acestuia.
Tabelul 2.2. Analiza mărimii și evoluției capitalului propriu în perioada 2019-2021
Ritmul creșterii (%)
Indicatori 2019 2020 2021
2020/2019 2021/ 2020 2021/2019
Capital propriu (2 574 626) (2 470 017) (2 692 179) 95,94 108,99 104,57
Total datorii 3 537 428 3 500 893 3 581 850 98,97 102,31 101,26
Total pasive 962 802 1 030 876 889 671 107,07 86,30 92,40

Sursa: elaborat de autor în baza situațiilor financiare

Informația din Tabelul 2.2. denotă că S.R.L. ,,PARAȘCIUC ECATERINA” dispune de o

mărime negativă a capitalului propriu în perioada analizată care în anul 2021 este în creștere cu
4,57% comparativ cu 2019. Soldul negativ al capitalului propriu denotă un grad de îndatorare
foarte înalt al întreprinderii și faptul că datoriile totale depășesc activele totale ale entității
economice.
Totodată, în dinamică se evidențiază tendința de majorare a datoriilor totale ale
S.R.L. ,,PARAȘCIUC ECATERINA”: în cursul anului 2021 acestea au crescut cu 1,26%
10
 comparativ cu 2019 ceea ce demonstrează că întreprinderea își finanțează activitatea din surse
împrumutate.
În urma desfășurării activității întreprinderii, în mod normal, capitalul propriu ar trebui să
crească. Dacă mărimea acestuia se reduce, ca în cazul S.R.L. ,,PARAȘCIUC ECATERINA”
apare necesitatea examinării cauzelor care au provocat apariția tendinței negative de scădere.
Cauzele modificării capitalului propriu pot avea caracter intern și extern.
În continuare vom efectua analiza factorială a sporului creșterii capitalului propriu al
S.R.L. ,,PARAȘCIUC ECATERINA” pe seama surselor interne.
Tabelul 2.3. Date inițiale pentru analiza factorială a sporului creșterii capitalului propriu
Nr.
crt. Indicatori 2020 2021

1 Valoarea medie a capitalului propriu, lei -2 522 322 -2 581 098

2 Valoarea medie a activelor, lei 996 839 960 274
3 Profit net (pierdere netă), lei -222 162 -320 828
4 Profit reinvestit, lei -222 162 -320 828
5 Venituri din vânzări, lei 3 686 440 991 758
6 Sporul creșterii (descreșterii) capitalului propriu, % (r.4 / r.1 *100) 8,81 12,33
7 Rentabilitatea vânzărilor după impozitare, % (r.3 / r.5 *100) -6,03 -32,35
8 Numărul de rotații ale activelor, coef. (r.5 / r.2) 3,70 1,03
9 Rata pârghiei financiare, coef. (r.2 / r.1) -0,40 -0,37
10 Rata reinvestirii profitului net, coef. (r.4 / r.3) 1 1

Sursa: elaborat de autor în baza situațiilor financiare

Utilizând metoda substituției în lanț vom determina influența fiecărui factor asupra
sporului creșterii (descreșterii) capitalului propriu al întreprinderii.

Tabelul 2.4. Calculul influenței factorilor asupra sporului creșterii (descreșterii) capitalului
propriu
Nr. Factorii Sporul
subst. Rentabilitate Rotația Rata Rata creșterii
a vânzărilor activelor pârghiei reinvestirii capitalului Influența factorului, %
financiare profitului propriu
0 -6,03 3,70 -0,40 1 8,81 X
1 -32,35 3,70 -0,40 1 47,88 47,88 – 8,81 = 39,07
2 -32,35 1,03 -0,40 1 13,33 13,33 – 47,88 = -34,55
3 -32,35 1,03 -0,37 1 12,33 12,33 – 13,33 = -1,00
4 -32,35 1,03 -0,37 1 12,33 12,33 – 12,33 = 0

11
 Sursa: elaborat de autor în baza situațiilor financiare

În urma analizei factoriale s-a evidențiat cauza dinamicii negative a capitalului propriu –
creșterea pierderilor în activitatea desfășurată de întreprindere. Astfel, sub influența micșorării
rentabilității vânzărilor sporul creșterii capitalului propriu s-a majorat cu 39,07%.
De menționat că în condițiile activității în pierderi, încetinirea rotației activelor a produs
un efect negativ – sporul creșterii capitalului propriu s-a diminuat cu 34,55%. Sub influența ratei
pârghiei financiare, sporul creșterii capitalului propriu s-a micșorat cu 1%, iar ultimul factor nu a
exercitat influență asupra sporului creșterii capitalului propriu.

Tabelul 2.5. Analiza indicatorilor de rentabilitate a activelor și a capitalului întreprinderii

pentru perioada 2019-2021

Indicatorii Formula 2019 2020 2021 Abaterea absolută,

(+/-)
2020/ 2021/
2019 2020
Valoarea ((valoarea activelor la începutul
medie anuală anului + valoarea activelor la
a activelor sfârșitul anului)/2) 937 637 996 839 960 274 59 202 (36 565)

Valoarea ((valoarea capitalului

medie anuală propriu la începutul anului
a capitalului +valoarea capitalului propriu la
propriu sfârșitul anului)/2) (1 837 865) (2 522 322) (2 581 098) (684 457) (58 776)

Rentabilitatea (Profit până la

activelor, impozitare/Valoarea
ROA(%) medie anuală a activelor)*100 157,15 9,89 (23,14) (147,26) (33,03)

Rentabilitatea (Profit net/Valoarea medie

financiară anuală a capitalului
80,18 (3,91) 8,61 (84,09) 12,52
ROE(%) propriu)*100

Sursa: elaborat de autor în baza situațiilor financiare

Datele prezentate în tabelul de mai sus evidențiază că cea mai înaltă valoare este
înregistrată de Valoarea medie anuală a activelor cu 996 839 lei în 2020, pe când Valoarea medie
anuală a capitalului propriu a înregistrat o valoare negativă pe parcursul perioadei analizate.
Rentabilitatea financiară a înregistrat o dinamică ascendentă în anul 2021, majorându-se
cu 12,52% ceea ce demonstrează că capitalul propriu este utilizat eficient pentru a obține profit
net.

12
 Rentabilitatea activelor evidențiază profitul până la impozitare câștigat în medie la un leu
active medii anuale și în anul 2021 indicatorul respectiv s-a diminuat cu 33,03% înregistrând o
valoare negativă de 23,14%.
CONCLUZIE
Orice manager trebuie să cunoască structura capitalului şi valoarea unei firme pentru a
putea lua o decizie dacă firma respectivă este finanţată adecvat. Structura capitalului oferă în
acest sens primele informaţii despre situaţia financiară a unei firme. Pentru managerul unui grup
de firme, structura capitalului devine importantă pentru continuitatea activităţii acesteia.

Proporţia dintre datorii şi capitaluri folosite pentru a finanţa activitatea unei firme are
implicaţii asupra valorii acţiunilor. În plus, structura capitalului afectează levierul financiar, care
la rândul său afectează rezultatele şi riscul aşteptat atât al proprietarilor cât şi al creditorilor
firmei. Această proporţie canalizează fenomenul interdependent între levierul financiar şi
structura capitalului atunci când compania are cheltuieli de exploatare fixe şi cheltuieli financiare
fixe, în structura costului.

Pentru a putea genera un surplus de venituri şi profit comparativ cu exerciţiile precedente,

şi care reprezintă, în opinia noastră, baza pentru creşterea economică a unei firme, se impune ca
firma să investească în construcţii şi în utilaje noi, în general în imobilizări corporale productive.
Un mod de a achita costul acestor investiţii este acela de a genera capital din operaţiunile firmei,
adică de a obţine profit care însă revine proprietarilor şi poate fi plătit doar acestora, sub formă
de dividende, sau reinvestit în activitatea firmei. Investiţia proprietarilor în firmă poartă
denumirea de capital propriu sau capital social. Dacă managerul decide reinvestirea profitului,
proprietarii aşteaptă ca această sursă să fie folosită în proiecte de investiţii care vor mări valoarea
firmei şi deci implicit, mărimea valorii capitalului propriu. Pe de altă parte însă, profiturile pot să
nu fie suficiente pentru a finanţa oportunităţile de investiţii profitabile. În acest caz, firma trebuie
să decidă dacă să împrumute de la creditorii financiari sumele de care are nevoie sau să lanseze o
nouă emisiune de acţiuni.

O structură optimă a capitalului reprezintă în fapt, o decizie importantă pentru orice

mediu de afaceri. Aceasta decizie nu e necesară doar din nevoia de a maximiza rezultatele, dar şi
pentru ca firmele să fie mai competitive în cadrul sectorului de activitate. Principalul argument
dezvoltat de Miller şi Mogliani este acela că o structură optimă a capitalului există doar dacă
realizăm un echilibru între riscul de faliment şi riscul scutirii de impozite şi taxe în cazul
utilizării împrumuturilor. Odată stabilit acest lucru, structura capitalului trebuie să asigure un
profit mai mare pentru toţi acţionarii, comparativ cu profitul care s-ar putea obţine de la o firmă
care se finanţează din resursele proprii.

Este dificil dacă nu chiar imposibil pentru ca managerii să determine exact structura
optimă a capitalului unei firme. Managerul financiar trebuie să ia în considerare cerinţele de
stabilitate şi de volatilitate a firmei, ca de altfel şi costul stabilităţii financiare atunci când decide
între creditarea firmei sau reinvestirea profitului. Probabilitatea existenţei unei arii acceptabile
(optime) a indicatorilor de genul datorii/ active. Finanţarea prin intermediul datoriilor sau al
capitalurilor proprii creează tipuri de obligaţii diferite ale firmelor. Finanţarea prin credite obligă
firma să plătească dobânda creditorilor săi conform contractului. Dacă firma câştigă mai mult
13
decât este necesar pentru a-şi achita datoriile, poate fie să distribuie surplusul acţionarilor fie să-l
reinvestească.

BIBLIOGRAFIE
Surse literare

1. Bătrâncea I. – Analiza financiară a întreprinderii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000

2. Buşe L., Siminică M., Marcu N. – Analiză economico-financiară, Editura Scrisul
Românesc, Craiova, 2003
3. Gheorghiu Al. – Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2004
4. Radu F. – metode şi tehnici de analiză economico-financiară, Editura Scrisul
Românesc, Craiova, 1999
5. Păvăloaia W., Păvăloaia D. – Analiza economico-financiară, Editura Moldavia,
Bacău, 2003

14