Titlul disciplinei: INVESTIŢIILE DIRECTE ŞI FINANŢAREA LOR

Obiectivele cursului/disciplinei:

➢ raţionalizarea şi analiza deciziei de investiţie şi a deciziei de finanţare a proiectelor la

nivelul întreprinderii;
➢ fundamentarea alegerii structurii capitalului la nivelul întreprinderii şi analiza
implicaţiilor sale asupra valorii societăţii;
➢ analiza sensibilităţii, scenariilor şi modele de simulare aplicate în decizia de finanţare.

Conţinutul disciplinei:
Cursul are menirea de a familiariza studenţii cu conceptele cheie utilizate în analiza şi
execuţia deciziilor financiare. Însuşirea şi aprofundarea criteriilor de selecţie ale
proiectelor de investiţie vor asigura stabilitatea financiară a entităţilor economice în
care viitorii economişti îşi vor desfăşura activitatea. Se va pune accent pe elementele
fundamentale ale selecţiei şi executării proiectelor de investiţie precum şi ale
planificării financiare. Estimarea costului capitalului, fundamentarea alegerii structurii
capitalului, încorporarea riscului în evaluarea proiectelor sunt aspecte practice care vor
fi însuşite de absolvenţii acestui curs prin intermediul studiilor de caz şi a aplicaţiilor
informatice utilizate pe parcursul pregătirilor.

Competenţe dobândite prin absolvirea disciplinei:

➢ familiarizarea studenţilor cu conceptul de capital budgeting;
➢ dobândirea cunoştinţelor necesare pentru estimarea cash flow-ului pe baza situaţiilor
financiare;
➢ analiza cash flow-urilor actualizate;
➢ estimarea costului capitalului şi fundamentarea alegerii structurii capitalului la nivelul
întreprinderii şi analiza implicaţiilor sale asupra valorii societăţii;
➢ dobândirea cunoştinţelor necesare în analiza, cercetarea şi evaluarea proiectelor de
investiţii.

Bibliografia obligatorie
 1. Myers S.C., R.A. Breatley, 2000, Principles of Corporate Finance, McGraw-Hill
(Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de Finanţe şi biblioteca facultăţii)
2. Shapiro A., 2005, Capital Budgeting and Investment Analysis, Prentice Hall.
(Mod de accesare: Biblioteca facultăţii)
3. Stancu I. (coordonator), 2003, Finanţe – Investiţii directe şi finanţarea lor, vol.II, Ed.
Economicǎ, Bucureşti
(Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de Finanţe şi biblioteca facultăţii)
4. Todea A., 2008, Investiţii, Ed. Casa Cărţii de Stiinţă, Cluj-Napoca.
(Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de Finanţe şi biblioteca facultăţii)

Detalii organizatorice, gestionarea situaţiilor excepţionale:

- Prezenţa la ore este obligatorie pentru toţi studenţii;
- Orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancţionată cu anularea sesiunii de
examene pentru studentul în cauză;
Curs 1
I. Noţiuni introductive privind investiţiile

1. Obiectivul major al întreprinderii

a). teoria economică neoclasică şi teoria financiară

Obiectiv: maximizarea valorii întreprinderii sau maximizarea averii proprietarilor
- maximizarea profitului (întreprinderi necotate)
- maximizarea capitalizării bursiere (întreprinderi cotate la bursă)
b). teorii directoriale (manageriale)
Obiectiv: maximizarea funcţiei de utilitate construită pe cinci variabile independente:
- mărimea salariilor managerilor
- efectivul de personal
- volumul investiţiilor
- nivelul costurilor
- profitul
Rezultatul maximizării funcţiei de utilitate este creşterea economică a întreprinderii privită fie
ca o creştere a cifrei de afaceri, fie ca o creştere a activului economic total.
c). teoria semnalului şi de agent
Obiectiv: armonizarea intereselor categoriilor de participanţi la viaţa economică a
întreprinderii:
- clasa acţionarilor
- clasa managerilor
- clasa creditorilor
- clasa salariaţilor

2. Accepţiuni privind valoarea unei întreprinderi

a). concepţia patrimonială potrivit căreia obiectivul fundamental al întreprinderii este

maximizarea patrimoniului acumulat în exerciţiile anterioare.
Valoarea patrimoniului se determină pe baza situaţiei drepturilor şi obligaţiilor asumate de
întreprindere şi reflectate în bilanţul acesteia. Valoarea patrimonială egală cu activul net se
calculează ca diferenţă între activul total şi datoriile totale.
Obiectivul fundamental de maximizare a valorii se transpune în maximizarea activului net,
respectiv creşterea acestuia de la un exerciţiu financiar la altul.
În această accepţiune principala sursă de maximizare a activului net, a averii proprietarilor este
profitul net al exerciţiului.
Valoarea patrimonială = Activ total – Datorii totale
b). concepţia financiară potrivit căreia obiectivul fundamental al întreprinderii este
maximizarea valorii actuale a veniturilor viitoare scontate.
Valoarea financiară nu se determină pe baza patrimoniului existent ci pe baza speranţelor de
câştig pe care îl poate realiza întreprinderea pe baza patrimoniului acumulat.

n
CFt VRn
VF =  +
t =1 (1 + k )
t
(1 + k ) n

t = 1, n indice de timp;
CFt = cash-flow degajat la momentul t;

VR n = valoarea reziduală, respectiv valoarea de piaţă a activului net al întreprinderii după n ani

de viaţă economică;
k = rata de actualizare, egală cu rata dobânzii fără risc plus o primă normală de risc economic
şi financiar specifică întreprinderii respective.
În ipoteza funcţionării constante a întreprinderii pe o durată de viaţă nedeterminată, valoarea
financiară se va determina ca raport între cash-flow-ul anual şi rata de actualizare.
CF
VF =
k
Maximizarea acestei valori se va realiza prin maximizarea cash-flow-ului sau minimizarea
costului mediu ponderat al capitalului.

3. Relaţia rentabilitate-risc şi semnificaţia ratei de actualizare

Rata de actualizare reprezintă costul de oportunitate al capitalului respectiv rata de rentabilitate

normală pentru clasa de risc a investiţiei. Relaţia rentabilitate-risc este fundamentală în finanţe.
Investiţiile în proiecte mai riscante trebuie să ofere în exploatare în mod normal o speranţă de
rentabilitate proporţional mai mare.
Utilizarea ratei de actualizare se impune datorită devalorizării banilor în timp. O unitate
monetară încasată azi valorează mai mult decât aceeaşi unitate monetară încasată în viitor.
Valoarea mai mare a banilor de azi rezidă în potenţialitatea obţinerii unor venituri viitoare din
investiţia lor în activităţi productive.
Există patru factori care influenţează valoarea banilor în timp:
a). prezenţa ratelor pozitive ale inflaţiei care reduc puterea de cumpărare a unităţii monetare în
timp;
b). costul de oportunitate a câştigurilor pierdute deoarece unitatea monetară ar fi putut genera
o anumită rentabilitate între momentul prezent şi un moment viitor dacă ar fi făcut obiectul
unui plasament profitabil;
c). înclinaţia oamenilor spre consumul prezent;
d). incertitudinea care caracterizează realizarea unui plasament sau costul riscului. Investitorii
solicită o remunerare a riscului asumat sub forma unei prime de risc.
Costul de oportunitate al unei investiţii reprezintă rentabilitatea celei mai avantajoase
alternative de plasament la acelaşi nivel al riscului.
Principiul actualizării constă în a evalua astăzi valoarea fluxurilor viitoare ţinând cont de costul
de oportunitate al investitorului. Crearea de valoare ca obiectiv central al investiţiei se
realizează doar dacă rentabilitatea previzionată a investiţiei este superioară costului de
oportunitate al capitalului.
Oportunitatea minimă de investire a banilor într-o economie este reprezentată de rata dobânzii
fără risc (Rf), respectiv rata dobânzii la titlurile de stat (bonurile de tezaur) cu maturitate de
trei luni. Această rată de referinţă minim acceptabilă în economie este influenţată de doi factori:
a). costul timpului asociat cel mai adesea cu taxa medie de rescont, de refinanţare a băncilor
comerciale de către banca centrală sau cu rata de dobândă interbancară practicată de
principalele bănci comerciale la împrumuturile lor reciproce. Aceasta este rata reală minimă
din economie (Rr).
b). inflaţia anticipată care va reflecta devalorizarea banilor în timp ca urmare a creşterii
preţurilor bunurilor şi serviciilor.
Rata activului fără risc va fi compusă din rata minimă reală şi o primă de inflaţie:
Rf= rinfl + Rr (1+rinfl)
In măsura în care investitorii vor alege alternative de investiţii riscante ei vor solicita o
remunerare suplimentară peste rata fără risc sub forma unei prime de risc. Astfel rata normală
de rentabilitate (k) în funcţie de care se evaluează un proiect de investiţii se determină după
relaţia:
k = R f + prima de risc