Gutui

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Gutui

Cydonia oblonga
Clasificare științifică

Regn: Plantae
Încrengătură: Magnoliophyta
Clasă: Magnoliopsida
Ordin: Rosales
Familie: Rosaceae
Subfamilie: Maloideae
Gen: Cydonia
Specie: C. oblonga
Nume binomial
Cydonia oblonga
Mill.
editează
v•d•m
Gutuiul (Cydonia oblonga), unicul membru din genul Cydonia, este un arbore de mărime medie,
originar din regiunea Caucazului, în sud-vestul cald al Asiei. Este un arbore fructifer înrudit cu
mărul și părul. Este cunoscut din antichitate, fructele sale fiind folosite în gastronomie sau în
medicina populară, alături de semințe și frunze.

Cuprins
 1 Descriere
 2 Utilizare culinară și medicinală
 3 Istoric
 4 Specii înrudite
 5 Cultura gutuiului
 6 Vezi și
 7 Galerie de imagini
 8 Bibliografie
 9 Referințe și note
 10 Legături externe

Descriere
În stare naturală, gutuiul atinge înălțimi medii de 3-4,5 m (cu extreme între 1,5-6 m) și are un
aspect robust și rustic de tufă cu mai multe tulpini, ce pornesc de la baza coletului. Coaja
tulpinilor este sensibilă și poate fi afectată chiar și de lovituri superficiale. Rădăcinile nu se
dezvoltă mult în adâncime, fiind dispuse în stratul superficial al solului.

Coroana este deasă și are formă neregulată. Frunzele sunt simple, cu marginea netedă, lat-
ovalate, cu o lungime de 6-11 cm și suprafață tomentoasă (acoperită de peri moi, catifelați, de
culoare albă). Mugurii sunt de asemenea tomentoși.

Înflorirea se produce târziu, după apariția frunzelor, în perioada aprilie-mai, florile nefiind astfel
expuse înghețurilor timpurii de primăvară. Sunt flori mari, solitare, albe sau roz, cu cinci petale.

Fructul său, numit gutuie, este o bacă falsă, acoperită de un puf cafeniu. Gutuile coapte au
culoare galbenă. Ating dimensiuni de 7-12 cm lungime și 6-9 cm lățime. Sunt tari și aromatice,
cu pulpa astringentă. Își mențin consistența fermă, aroma și aciditatea, chiar și după fierbere. Au
un conținut ridicat de pectine, care le conferă un grad mare de gelificare. Se păstrează bine timp
îndelungat.

Utilizare culinară și medicinală

Gutuia poate fi mâncată ca atare atunci când este coaptă, sau poate fi mâncată cu zahăr. Este
folosită la marmelade și compot sau poate fi coaptă în cuptor. Puternica ei aromă o face să fie un
bun complement pentru unele prăjituri. Conținutul ei nutritiv este mic, având totuși vitamine și
minerale: potasiu și vitamina C. Conține importante cantități de fibră, are proprietăți
dezinfectante și favorizează eliminarea acidului uric. Ceaiul din frunze uscate este adjuvant în
caz de insuficiență cardiacă și în bolile de ficat.[1]

Conținutul la 100 g:

 Calorii 25,2
 Hidrați de carbon 6,3 g
 Fibre 6,4 g
 Calciu 14 mg
 Magneziu 6 mg
 Potasiu 200 mg
 Vitamina C 13 mg

Istoric

frunze şi fructele gutuiului

Cultivarea gutuiului poate fi anterioară mărului, și este posibil ca mărul citat în Cântarea
Cântarilor să fi fost în realitate un gutui. Vechii greci ofereau gutui la nunți, ritual care a venit
din Orient împreună zeița Afrodita. Plutarh relatează ca miresele în Grecia mușcau dintr-o gutuie
pentru a parfuma sărutul înainte de a intra în camera nupțială " ca primul sărut să nu fie
dezagradabil" ("Întrebări romane" 3.65). Era o gutuie premiul pe care Paris l-a dat Afroditei. Cel
mai bun tip de gutui venea din regiunea Cydonia, pe coasta nord-estică a insulei Creta, fruct
cunoscut de greci ca "Mela kudonia" sau " măr de Cydonia" de unde provine de asemenea și
numele ei stiințific.

Romanii de asemenea foloseau gutui; cartea de bucătărie romană a lui Apicio ne dă rețete pentru
a găti gutuia cu miere și o combină spre surpriza noastra chiar și cu Praz (Allium ampeloprasum
var. porrum). Plinius menționează un tip numit gutuie de Mulvian, care se putea mânca crudă.
Columella menționează trei tipuri, una dintre ele "mărul de aur" - care era probabil fructul
paradisului citat în Grădina Hesperidelor- a dat nume tomatelor italiene (pomodoro).
Gutuia

Gutuiul este cultivat în zonele centrale și de sud, unde verile sunt suficient de calde pentru ca
coacerea să fie bună. Nu sunt culturi de mare cantitate; în general unu sau doi arbori într-o
grădină sau livadă. Carol cel Mare a dat ordin să se planteze gutui în livezi mari.

Gutuiul este menționat pentru prima dată într-un text englez la sfârșitul secolului XIII, totuși
Anglia nu este o zonă foarte propice, datorită temperaturilor mici ale verii care împiedică gutuia
să se coacă în totalitate. De asemenea au fost duse în Lumea Nouă, dar sunt rare în America de
nord, datorită unei boli cauzată de bacteria Erwinia amylovora. Se cultivă mult în Argentina,
Uruguay, Balcani, Spania și în bazinul Mediteranei. Aproape toate gutuile din magazinele
Americii de Nord provin din Argentina.

Specii înrudite
Există patru specii înrudite cu Cydonia, clasificate în alte genuri. Aceste specii sunt gutuiul
chinezesc (Pseudocydonia sinensis), originar din China, și trei gutui ornamentali, originari din
Asia, care au fost incluși în genul Chaenomeles.

Cultura gutuiului
Producția în tone 2003-2004
Date de FAOSTAT (FAO)
Turcia 105000 27 % 105000 28 %
China 90000 24 % 90000 24 %
 Maroc 28000 7 % 28000 7 %
Argentina 26000 7 % 26000 7 %
Iran 25000 7 % 25000 7 %
Peru 5200 6 % 52000 6 %
Serbia și Muntenegru 10400 3 % 10400 3 %
Uruguay 9500 2 % 9500 2 %
Chile 4250 1 % 4250 1 %
Alte Țări 87962 22 % 87485 23 %
Total 381862 100 % 381385 100 %
Producția în tone - 2011
Țara Tone
Turcia 127.767
China 120.000
Uzbekistan 73.000
Maroc 45.556
Iran 35.430
Argentina 26.864
Azerbaidjan 23.924
Spania 14.000
Serbia 13.955
Algeria 13.500
Total în lume 575.924
Sursa: UN FAOSTAT [2]

Producția de pyrus și gutui 2005

Bibliografie
 Gelu Corneanu, Margareta Corneanu: Sfaturi pomicole, Editura PIM, Iași, 2003, ISBN
973-8490-65-0