1.

Noţiunea fondului de comerţ

Desfăşurarea unei activităţi comerciale impune existenţa şi folosirea unor instrumente de

lucru adecvate. Acestea pot fi, în funcţie de obiectul comerţului, bunuri precum: localul,
mobilier, mărfuri, instalaţii, brevete de invenţii etc. Toate aceste bunuri destinate realizării
activităţii comerciale formează fondul de comerţ.
*Definiţie
În primul rând, fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri. Aceste bunuri sunt bunuri
mobile sau imobile. Între bunurile mobile, unele sunt corporale, altele sunt incorporale.
În al doilea rând, acest ansamblu de bunuri este afectat de către comerciant desfăşurării
unei activităţi comerciale.
În al treilea rând, scopul urmărit de comerciant este atragerea clientelei şi, implicit,
obţinerea de profit din activitatea desfăşurată.
Deci, fondul de comerţ poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile şi imobile,
corporale şi incorporale, pe care un comerciant le afectează desfăşurării unei activităţi
comerciale, în scopul atragerii clientelei şi, implicit, obţinerii de profit.
*Delimitarea noţiunii de fond de comerţ
Noţiunea fondului de comerţ trebuie delimitată de alte noţiuni. Avem în vedere
delimitarea faţă de noţiunea de patrimoniu şi cea de întreprindere.
a) Fondul de comerţ şi patrimoniul. Noţiunea de fond de comerţ este distinctă faţă de
noţiunea de patrimoniu. Spre deosebire de fondul de comerţ, care este un ansamblu de bunuri
mobile şi imobile, corporale sau incorporale, afectate de comerciant desfăşurării unei
activităţi comerciale, patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
comerciantului, care au o valoare economică. Aceasta înseamnă că fondul de comerţ nu
cuprinde creanţele şi datoriile comerciantului, cu toate că ele fac parte din patrimoniul
acestuia.
Trebuie arătat că, în doctrină, fondul de comerţ mai este desemnat şi cu denumirea de
patrimoniu comercial. Noţiunea de patrimoniu comercial are o accepţiune exclusiv
economică; ea se referă la bunurile destinate desfăşurării activităţii comerciale. Această
noţiune nu poate avea nici o semnificaţie juridică, deoarece în sistemul nostru de drept o
persoană nu poate avea două patrimonii, unul civil şi altul comercial, ci un singur patrimoniu.
Potrivit art. 1718 C. civ., oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale
cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare.
În cazul unei societăţi comerciale, întrucât este subiect de drept, ea are un patrimoniu
distinct de patrimoniile asociaţilor. Dar, nici în acest caz, fondul de comerţ al societăţii nu se
confundă cu patrimoniul acesteia.
b) Fondul de comerţ şi întreprinderea. Dificultăţi mai mari există în delimitarea noţiunii
de fond de comerţ de noţiunea de întreprindere.
 Într-o opinie se consideră că există o echivalenţă între fondul de comerţ şi întreprindere.
Ele ar fi două feţe ale aceleiaşi instituţii; fondul de comerţ este considerat în forma sa statică,
pe când întreprinderea este fondul de comerţ în stare dinamică de funcţionare.
Într-o altă opinie, la care ne raliem, noţiunile de fond de comerţ şi întreprindere sunt
noţiuni distincte.
Fondul de comerţ este ansamblul bunurilor pe care comerciantul le afectează prin voinţa
sa exercitării comerţului.
Întreprinderea este o organizare sistematică de către comerciant a factorilor de producţie,
între care se află şi bunurile afectate desfăşurării activităţii comerciale. Dar organizarea
priveşte nu numai aceste bunuri, ci şi capitalul şi munca. Deci, întreprinderea înglobează şi
elemente care nu fac parte din fondul de comerţ.
Caracteristicile fondului de comerţ:

- este un bun unitar;

- este un bun mobil;

- este un bun mobil incorporal.

2. Elementele fondului de comerţ

Fondul de comerţ cuprinde acele bunuri pe care le reclamă desfăşurarea activităţii

comerciale avute în vedere de către comerciant. Deci, fondul de comerţ nu are o compoziţie
unitară, ci una variată în funcţie de specificul activităţii comerciantului.
Totodată, compoziţia fondului de comerţ nu este fixă, ci variabilă; elementele fondului de
comerţ se pot modifica, în funcţie de nevoile comerţului, însă fondul de comerţ continuă să
subziste.
Oricare ar fi obiectul activităţii comerciale, în general, fondul de comerţ cuprinde două
categorii de bunuri: incorporale şi corporale. Fiecare categorie subsumează anumite bunuri
care au un regim juridic propriu.

Elementele incorporale ale fondului de comerţ

În categoria elementelor incorporale ale fondului de comerţ sunt cuprinse drepturile care
privesc: firma, emblema, clientela şi vadul comercial, brevetele de invenţii, mărcile şi
indicaţiile geografice, dreptul de autor etc.
Aceste drepturi, denumite şi drepturi privative, conferă comerciantului dreptul exclusiv de
a le exploata în folosul său, în condiţiile stabilite de lege.
 Firma sau firma comercială este un element de individualizare a comerciantului în câmpul
activităţii comerciale. Ea constă în numele său, după caz, denumirea sub care un comerciant
este înmatriculat în registrul comerţului, îşi exercită comerţul şi sub care semnează.
Folosirea unei firme care ar avea drept consecinţă producerea unei confuzii cu firma
folosită legitim de alt comerciant constituie obiectul infracţiunii de concurenţă neloială şi se
sancţionează în condiţiile art. 5 din Legea nr. 11/1991.
Emblema, ca şi firma, este un atribut de identificare în activitatea comercială.
Potrivit art. 30 alin. 2 din Legea nr. 26/1990, emblema este semnul sau denumirea care
deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen.
Trebuie arătat că, spre deosebire de firmă, care este un element obligatoriu pentru
individualizarea comerciantului, emblema are un caracter facultativ.
Conţinutul emblemei poate fi, aşa cum prevede legea, un semn sau o denumire.
Semnul poate fi o figură grafică având orice obiect: un utilaj, o figură geometrică, un animal
etc. El nu poate consta în reproducerea obiectului unei activităţi comune.
Denumirea poate fi fantezistă sau un nume propriu. Ea nu poate fi o denumire
generică, fără nici un fel de specificitate.
Clientela şi vadul comercial. Clientela are un rol important pentru activitatea unui
comerciant; ea determină, prin număr, calitate şi frecvenţă, situaţia economică a
comerciantului, succesul ori insuccesul acestuia. De aceea, clientela apare ca un element
indispensabil al fondului de comerţ, iar după unii autori, chiar principalul element al fondului
de comerţ.
Clientela este definită ca totalitatea persoanelor fizice şi juridice care apelează în mod
obişnuit la acelaşi comerciant, adică la fondul de comerţ al acestuia, pentru procurarea unor
mărfuri şi servicii. Deşi este o masă de persoane neorganizată şi variabilă, clientela constituie
o valoare economică.
Clientela se află într-o strânsă legătură cu vadul comercial, care este definit ca o
aptitudine a fondului de comerţ de a atrage publicul. Această potenţialitate a fondului de
comerţ este rezultatul unor factori multipli care se particularizează în activitatea fiecărui
comerciant. Asemenea factori sunt: locul unde se află amplasat localul, calitatea mărfurilor şi
serviciilor oferite clienţilor, preţurile practicate de comerciant, comportarea personalului
comerciantului în raporturile cu clienţii, abilitatea în realizarea reclamei comerciale, influenţa
modei etc.
Prin natura sa vadul comercial nu este un element distinct al fondului de comerţ, ci
numai împreună cu clientela.
Drepturile de proprietate industrială. Fondul de comerţ poate cuprinde şi anumite
drepturi de proprietate industrială.
În doctrină, obiectele dreptului de proprietate industrială se împart în două categorii.
Din categoria creaţiilor noi fac parte: invenţiile, know-how-ul, desenele şi modelele
industriale. În categoria semnelor noi intră mărcile şi indicaţiile geografice.
 Drepturile asupra invenţiei sunt recunoscute şi apărate prin brevetul de invenţie,
eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Mărcile sunt semne distinctive folosite de agenţii economici pentru a deosebi
produsele, lucrările şi serviciile lor de cele identice sau similare ale altor agenţi economici.
Drepturile de autor. Fondul de comerţ poate să cuprindă şi anumite drepturi de autor
rezultate din creaţia ştiinţifică, literară şi artistică.
Titularul fondului de comerţ, în calitate de dobânditor al drepturilor patrimoniale de
autor, are dreptul de reproducere şi difuzare, de reprezentare sau folosire, în alt mod a operei
şi, în consecinţă, dreptul la foloasele patrimoniale corespunzătoare.
Regimul creanţelor şi datoriilor. Creanţele şi datoriile comerciantului nu fac parte din
fondul de comerţ. Concluzia se bazează pe faptul că fondul de comerţ, deşi cuprinde un
ansamblu de elemente corporale şi incorporale, totuşi, el nu constituie o universalitate
juridică, un patrimoniu în sens juridic.
Întrucât creanţele şi datoriile nu sunt cuprinse în fondul de comerţ, ele nu se transmit
dobânditorului în cazul înstrăinării fondului de comerţ. Se admite, totuşi, că anumite drepturi
şi obligaţii izvorâte din contractele de muncă,contractele de furnitură (apă, gaz, electricitate,
telefon etc.) se transmit dobânditorului, dacă aceste contracte nu au fost reziliate.

Elementele corporale ale fondului de comerţ

Din categoria elementelor corporale sau materiale fac parte bunurile imobile şi
bunurile mobile corporale.
Bunuri imobile. În activitatea sa, comerciantul se serveşte şi de anumite bunuri
imobile. Acestea pot fi imobile prin natura lor (de exemplu, clădirea în care se desfăşoară
comerţul) sau imobile prin destinaţie (de exemplu, instalaţii, utilaje, maşini etc.).
Referitor la natura juridică a actelor privind bunurile imobile cuprinse în fondul de
comerţ, se impune o precizare. Potrivit Codului comercial, actele de vânzare-cumpărare
privind bunurile imobile sunt de natură civilă şi nu comercială. Majoritatea autorilor şi
jurisprudenţa au decis, însă, că atunci când bunurile imobile constituie elemente ale fondului
de comerţ, contopindu-se în masa fondului, actele de vânzare-cumpărare referitoare la
bunurile imobile sunt acte de comerţ.
Bunurile mobile corporale. Fondul de comerţ cuprinde şi bunurile mobile corporale
cum sunt: materiile prime, materialele etc., destinate a fi prelucrate, precum şi produsele
(mărfurile) rezultate din activitatea comercială.
Întrucât fondul de comerţ este o universalitate şi, deci, cuprinde toate bunurile afectate
activităţii comerciale, mărfurile trebuie considerate ca elemente ale fondului de comerţ. În
consecinţă, actele juridice privind fondul de comerţ privesc şi mărfurile, afară de stipulaţiune
contrară.