ISTORIA PEDAGOGIEI

Dr. CAZAN MANUELA

OBIECTIV GENERAL

Cunoasterea si
interpretarea
principalelor curente
pedagogice abordate
sincronic si diacronic

Obiective specifice
Cunoasterea analitica a ideilor pedagogice avansate de
pedagogii prezentati
Reliefarea notelor specifice ale doctrinelor pedagogice
elaborate de catre autorii prezentanti
Interpretarea corecta a conceptelor specifice Pedagogiei
Analiza si interpretarea unor puncte de vedere
problematice sau controversate
Analiza comparativa a contributiilor pedagogilor
prezentati la dezvoltarea sistemelor de invatamant
Valorizarea din perspectiva prezentului a unor idei
pedagogice apartinand promotorilor pedagogiei
experimentale

Structura

2 ore curs
1 ora seminar

Evaluare
Portofoliu personal care va cuprinde:
- Prezentarea unui pegagog (maxim 3
pg)
- Prezentarea unei teme, la alegere,
din cuprinsul cursului (maxim 2 pg)
- Prezentarea unui eseu in care sa fie
sustinut un punct de vedere
pro/contra referitor la un curent
pegagogic/ opinie peadagogica (1

Pedagogie
Etimologic, termenul pedagogie provine
din cuvintele greceti pais, paidos(copil)
i agoge(aciunea de a conduce), din
combinarea celor dou concepte se
obine paidagogus, desemnndu-se
persoana care conducea copilul la coal.
n timp, termenul de pedagogie desemna
ansamblul preocuprilor cu privire la
problematica fenomenelor educaionale.

Istorie vs stiinta
Pedagogia ca tiina, se consider c a parcurs
dou etape principale
reflectarea n contiina comun a oamenilor
(totalitatea creterilor empirice, ocazionale cu
privire la realizarea instruciei i educaiei);
analizarea tiinific a fenomenului educaional,
a constatrilor empirice acumulate(din secolul
XVII s- au remarcat preocuprile sistematice
pentru organizarea i realizarea practic a
educaiei, prin apariia unor teorii pedagogice).

 La noi n ar conceptul s- a impus n

secolul al -XVIII, de ctre Iosif
Moesiodax n Tratatul despre
educaia copiilor sau pedagogia,
unde afirma c pedagogia este
o metod care ndrum moravurile
copiilor despre virtuii i le
pregtete sufletul spre dragostea
fa de nsuirea nvturilor

 Ca tiin a educaiei, pedagogia

studiaz i analizeaz organizarea i
structura situaiilor educaiei pentru
identificarea posibilitilor concrete
de valorificare la maxim a
potenialului acestora n vederea
modelrii pozitive n timp a omului.

Caracterul tiinific al pedagogiei

tiina este un corp de teorii i legi cu valoare explicativ pentru un

anumit domeniu al realitii. O tiin, pentru a avea statutul de
tiin trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii:
un domeniu propriu de cercetare, adic un obiect de studiu specific;
o metodologie adecvat, mijloace anume de studiere a domeniului;
un limbaj specific, constituent pentru a descrie domeniul de
realitate;
identificarea i clasificarea legietilor ce guverneaz domeniul de
realitate receptiv;
formularea pe baza legilor descoperite, a constatrilor teoretice
explicative anumite predicii despre evoluia fenomenelor supuse
cercetrii.

Interdisciplinaritatea
pedagogiei

Complexitatea fenomenului educaional, diversitatea sarcinilor i a

provocrilor la care pedagogia contemporan a fost nevoit s
rspund, au determinat necesitatea consolidrii caracterului
interdisciplinar. Raporturile de interdisciplinaritate ale pedagogiei cu
alte tiine sunt:
relaia pedagogie- biologie (necesitatea studierii naturii organice a
dezvoltrii psihice i a bazelor neuro- fiziologice a vieii psihice, a
influenelor educative asupra dezvoltrii morfofiziologice .);
relaia pedagogie- psihologie (necesitatea cunoaterii personalitii
umane);
relaia pedagogie- sociologie ( aciunea educativ este social);
relaia pedagogie- logic (structurarea adecvat a limbajului
pedagogic);
relaia pedagogie- filozofie (dimensiunea sistemic, integratoare a
aciunii educaionale).

Educaia- obiect de studiu al pedagogiei

Educaia este o realitate psihosocial complex, cu multe
sensuri de aceea educaia trebuie abordat la un anumit nivel de
conceptualizare ce corespunde pedagogiei ca tiin. Educaia are
anumite aspecte eseniale care o determin s fie obiect de studiu
specific pedagogiei :
- ca activitate, educaia se bazeaz pe personalitatea celui educat
pe resursele ce le are educatul, dar i pe cerinele sociale;
- proiectarea educaiei dup funcie de maxim generalitate
(formarea i dezvoltarea personalitii umane), avnd n vedere
corelaia permanent dintre educator i educat;
- exprimarea obiectivelor educaiei dup o concepie filosofic i
politic ce domin societatea i pus n practic de educator;
- valorificarea tuturor laturilor educaiei (dimensiunile moral,
intelectual, tehnologic etc), completate cu noile educaiei i cu
educaia formal, nonformal, informal.

Unele dintre ideile constitutive ale diverselor doctrine

pedagogice ne apar acum ca fiind desuete, caci ele au
raspuns nevoilor epocii n care au fost propuse si
nivelului respectiv de dezvoltare al stiintei, altele nsa ca
regasindu-se reexprimate ntr-o forma noua, dezvoltata
si asezata pe alte fundamente, mult mai solide, n
abordarile pedagogice actuale.
De aceea, recursul la istoria doctrinelor pedagogice ne
poate clarifica imaginea asupra unor filiere ideatice,
asupra originii unor probleme specifice educatiei si
solutiilor ce le-au fost aduse, asigurndu-se, n acest fel,
o temelie trainica pentru noi elaborari teoretice si,
implicit, pentru noi abordari practice.

 n ceea ce priveste izvoarele istoriei pedagogiei, ele nu pot fi altele

dect cele legate de gndirea si practica educativa a naintasilor
nostri, obiectivate n diverse marturii scrise sau nescrise, de modul
n care se desfasoara educatia tinerilor n diferite epoci istorice.
Cele mai bogate informatii sunt izvoarele scrise n categoria carora
includem:
a) lucrarile diferitilor teoreticieni ai educatiei si publicatiile de presa
pedagogica;
b) documentele oficiale ale nvatamntului (legi, planuri de
nvatamnt, programe scolare,studii de analiza etc.) ce surprind
obiectivele procesului de instruire si educare a tinerilor simijloacele
de ndeplinire a lor n diferite momente istorice;
c) documentele istorice n care, alaturi de o descriere a faptelor
istorice, sunt facute referiri si la aspecte privind nevoia de educatie,
organizarea institutiilor scolare, continutul nvatamntului etc.

Printre izvoarele nescrise amintim,

ndeosebi, elementele de folclor
(proverbe, nvataminte etc.), dar si
diferitele materiale arheologice care
pot oferi cercetatorilor informatii utile
pentru studiul procesului educativ
desfasurat n cele mai ndepartate
epoci istorice.

Inceputuri in gandirea despre educatie

Din necesitatea oamenilor de a consemna unele
fapte si de a comunica unii cu altii, in cazul in care
se aflau la mare distanta, a aparut scrierea
aproximativ mileniile IV-III-lea i.Hr.
Pentru invatarea scrierii, mai ales, a fost creata o
institutie speciala scoala.
Deoarece in cele mai multe din statele lumii antice
preotii erau cei care detineau cunostintele
referitoare la ritualul religios, la medicina,
masurarea terenurilor, astronomie etc, ei au devenit
organizatorii si profesorii acestor scoli, in care cea
mare parte a timpului era didactica, invatarii scrierii.

 Sa nu uitam ca, in urma cu aproximativ 5000 ani, in

Mesopotamia si Egipt se foloseau peste 500 semne (in
China cateva mii), iar invatarea acestora cerea o
munca chinuitoare de cativa ani.
In Egipt, cele mai multe scoli erau destinate pregatirii
scribilor; elevii acestora erau fii de tarani si
mestesugari.
Ei invatau de la varsta de 5-6 ani sa scrie, sa
citeasca si sa calculeze. Cea mai mare parte din timp sio petreceau facand exercitii de scriere pe placi de
calcar, piele sau papirus, folosind un betisor de trestie
ascutit la varf. In Mesopotamia se scria pe tablite de lut.

 Scribii erau folositi in administratia de stat, in comert

si justitie. Date arheologie si literare din Egipt atesta
existenta scolilor de scribi mai ales pe langa temple.
Tot aici au fost gasite numeroase papirusuri
considerate ca veritabile manuale de medicina si
matematica, vechi de aproximativ 4000 ani. Prezenta
lor demonstreaza ca in Egipt, ca si in alte state antice
(Mesopotamia, China, India), au existat scoli de un
nivel mai inalt, ceea ce dovedeste ca unii scribi nu
erau simpli copisti, ci aveau preocupari stiintifice in
domeniul medicinii, matematicii, astronomiei. Lor li se
datoreaza dezvoltarea stiintei in antichitate.

 In polisurile grecesti, unde sclavia a depasit

cadrul economiei casnice, extinzandu-se in
intreaga productie, diferentierea in domeniul
educatiei a devenit mai pregnanta. Grecii
sunt aceia care au formulat ideea unei
educatii armonioase a spiritului si corpului,
a dispozitiei pentru bine si pentru frumos.
Idealul lor educativ indeosebi al atenienilor
a fost formulat prin expresia kalokagathia
(kalos kai agathos frumos si bun).

SEMINAR
APLICATIE
Kalokagathia ce ar cuprinde acest
termen din punctul de vedere al
urmatoarelor categorii:
1. Parinti
2. Profesori
3. Politicieni