NOTIUNI DE MICA CHIRURGIE SI TEHNICI

CHIRURGICALE DE BAZA
INSTRUMENTARUL CHIRURGICAL

Instrumentarul chirurgical este folosit în mod

obişnuit pentru:
 prehensiunea ţesuturilor;
 secţiunea ţesuturilor;
 depărtarea ţesuturilor;
 explorare;
 hemostază;
 sutura ţesuturilor.
Forma şi dimensiunile instrumentelor variază în
funcţie de specificul fiecărei specialităţi
chirurgicale, există însă câteva instrumente de
bază care se folosesc aproape în orice
intervenţie chirurgicală.
1. INSTRUMENTE PENTRU PREHENSIUNEA
ŢESUTURILOR
Sunt reprezentate de pensele anatomice cu
“dinţi” sau fără “dinţi”.
Pentru prehensiunea ţesuturilor mai rezistente
(tegument ,aponevroze , muşchi) se folosesc
pensele cu “dinţi”,
Pentru ţesuturi fine (intestin, vase, ureter) se
folosesc pensele fără dinţi.
Pense anatomice cu dinţi şi fără dinti
O pensă de prehensiune cu o formă aparte
este pensa “în inimă” care este folosită la
prehensiunea unor organe cavitare intraabdominale
(colecist, stomac, intestin).
2. INSTRUMENTE PENTRU SECŢIUNEA
ŢESUTURILOR
 Bisturiul a cărui lamă poate avea diferite forme
şi dimensiuni adaptate necesitaţilor diferitelor
intervenţii chirurgicale. Exista bisturie de unică
folosinţă sau lame de bisturiu de unică
folosinţă care se adaptează la un mâner
metalic care se poate steriliza.
 Foarfecele care pot fi drepte sau curbe, de
diferite dimensiuni, cu vârf bont sau ascuţit
fiind adaptate diferitelor manevre chirurgicale
(disecţie, secţiuni ale unor elemente fine sau
dure, lucrul în profunzime sau la suprafaţă,
etc.).
Foarfeca dreaptă
3. INSTRUMENTE PENTRU DEPĂRTAREA
ŢESUTURILOR
 Ele sunt indispensabile atunci când trebuie să
operăm în profunzimea ţesuturilor şi sunt
cuprinse în două categorii:
depărtătoare şi valve.
Depărtătoarele sunt la rândul lor:
 mobile;

 autostatice.

Cel mai folosit departator mobil este departatorul

Farabeuf , iar din categoria celor autostatice
fac parte departatoarele Gosset, Dartigues.
 Departatoare Farabeuf
 Valvele sunt folosite pentru depărtarea unor
organe în timpul intervenţiilor chirurgicale
având forme, dimensiuni şi curburi diferite în
funcţie de locul unde se folosesc
 Valva abdominala
4. INSTRUMENTE PENTRU EXPLORARE

 Stiletul butonat;
 Sonda canelată.

Aceste instrumente sunt folosite pentru

explorarea unor plăgi sau a unor traiecte
fistuloase.
STILET BUTONAT ŞI SONDĂ CANELATĂ
5. INSTRUMENTE PENTRU HEMOSTAZĂ

 Pensele de hemostază cele mai des folosite

sunt pensele Pean şi Kocher.
Pensele tip Pean sunt autostatice iar ramurile
lor nu au dinţi, motiv pentru care se folosesc la
hemostaza unor vase mici.
Ele pot fi drepte sau curbe şi pot avea diferite
lungimi.
 Pensele tip Kocher au la capătul ramurilor trei
“dinţi” care se intrepătrund.
Sunt pense mai robuste fiind destinate
hemostazei unor vase mai importante şi sunt
mai puţin traumatizante pentru ţesuturi slab
vacularizate (aponevroze). Pensele Kocher pot
fi şi ele drepte sau curbe şi pot avea diferite
lungimi.
PENSA PEAN ŞI PENSA KOCHER
6. INSTRUMENTE PENTRU SUTURA
ŢESUTURILOR
Sunt reprezentate de portace şi ace.
Portacele cele mai des folosite sunt de două
tipuri:
1. Doyen - care are un aspect asemanător cu o
pensă Pean;
2. Mathieu care are o cremalieră la nivelul
mânerului.
Portacele tip Doyen se folosesc mai ales la
suturile în profunzime în timp ce portacele
Mathieu se folosesc pentru suturi în suprafaţă.
Ambele tipuri de portace pot fi de diverse
dimensiuni adaptate diferitelor situaţii
intraoperatorii.
PORTAC MATHIEU
Acele sunt de doua tipuri în funcţie de forma
secţiunii lor:
Ace rotunde folosite la sutura ţesuturilor fine
(perete intestinal, perete vascular);
Ace triunghiulare folosite la sutura aponevrozelor
şi a tegumentelor.
Atât acele cu secţiune rotundă cât şi cele
triunghiulare pot fi drepte sau curbe fiind astfel
adaptate diferitelor necesităţi intraoperatorii.
De asemenea acele pot avea diferite dimensiuni.
În prezent se folosesc din ce în ce mai puţin
acele sterilizabile şi mai mult acele de unică
folosinţă atraumatice. Acestea au fixat în
continuitate firul de sutură astfel încât la
trecerea prin ţesuturi acestea sunt
traumatizate foarte puţin.
MATERIALE DE SUTURĂ

Sunt împărţite în două categorii după

comportarea lor în ţesuturi:
 Materiale resorbabile;

 Materiale neresorbabile.
 Materialele resorbabile sunt reprezentate de
catgut (un material de natură organică care se
resoarbe în medie în 2 săptămâni) şi o serie de
fire sintetice cu perioade diferite de resorbţie
(Dexona, Vycril etc.).
 Materialele neresorbabile sunt reprezentate de
aţa chirurgicală, mătase, fire metalice şi fire
sintetice (prolen).
SUTURILE CHIRURGICALE

 Indiferent de locul unde se face sutura şi

indiferent de materialul de sutură trebuie
respectate câteva principii de bază:
 Afrontarea perfectă a marginilor plăgii;
 Acul trebuie să treaca la o anumită distanţă de
buzele plăgii pentru a nu se produce spaţii închise
(distanţa x fiind egală cu profunzimea plăgii, iar
distanţa dintre două fire va fi 2x);
 Firul trebuie strâns numai cît să asigure
apropierea marginilor plăgii, altfel datorita
edemului se produce ischemia marginilor plăgii cu
cu necroză consecutivă, ceea ce poate duce la
întârzierea cicatrizării.
Sutura poate fi:
 Discontinuă;

 Continuă.
SUTURA CU FIRE SEPARATE
 Sutura discontinuă asigură o bună afrontare a
buzelor plăgii şi în plus este foarte sigură (chiar
dacă cedează unul sau două fire nu este
compromisă întreaga sutură).
 Exista trei variante tehnice:

cu fire separate,
cu fire în “U” şi
cu agrafe Michel.
 Firele separate – este metoda cea mai folosită,
nodul fiind plasat lateral de plagă;
 Firul în ”U” – poate fi trecut orizontal sau
vertical şi poate fi folositor atât pentru sutura
eversantă cât şi pentru sutura inversantă;
 Agrafele Michel sunt făcute din metal, sunt
uşor de plasat şi de scos.
Fiind uşor ischemiante pentru ţesuturi, ele se
scot mai devreme decât firele (a 5-a zi iar în
unele localizări scrot, gât, chiar de a 2-a, a 3-a
zi).
SUTURA CU FIRE IN U
 Sutura continuă începe la un capăt al plăgii
prin realizarea unui punct nodal după care cu
acelaşi capăt lung al firului se realizează toată
sutura, aceasta terminându-se tot printr-un
punct nodal.
Rezistenţa acestor suturi este mai mică,
desfacerea unei porţiuni a firului duce la
dezunirea întregii suturi.
Sutura continuă se poate realiza cu fir întrerupt
(care are rol hemostatic) sau continuu.
SUTURA CONTINUĂ
 O varietate de sutură continuă este sutura
intradermică care constă în trecerea firului prin
derm alternând de la o buza la alta a plăgii fără
ca firul să apară la exterior (decât la capetele
plăgii).
SCOATEREA FIRELOR

Aceasta se poate face începând cu a 5-a zi

dacă plaga evolueaza normal (de regulă în ziua
a 6-a, a 7-a).
La faţă, gât şi scrot (unde vascularizaţia este
foarte bună) firele se pot scoate chiar din a 3-a
zi.
 Instrumentarul necesar este reprezentat de o
foarfecă şi o pensă fără dinţi, sterile.
 Cu ajutorul pensei se trage uşor firul perpendicular
pe direcţia plăgii astfel încât să apară o porţiune
albă a firului care a stat permanent în derm şi se
secţionază firul la acest nivel şi se extrage astfel
încât prin ţesuturi să treacă porţiunea albă a
firului.
INCIZIILE

Incizia este manevra chirurgicală prin care se

realizează o cale de acces asupra unei leziuni
folosind un instrument tăios (de regulă
bisturiu).
Dimensiunea inciziei depinde de intervenţia care
se execută astfel înât să se realizeze o bună
vizualizare a leziunilor.
La realizarea inciziilor trebuie respectate o serie
de principii:
 Pregătirea regiunii în care se va executa incizia
prin depilare, toaletă locală, badijonare cu
antiseptice şi izolare cu câmpuri sterile.
 Anestezia se relizează în raport cu amploarea
intervenţiei (de la anestezie locală pâna la
anestezie generală cu intubaţie oro-traheală).
 Se vor evita diferite formaţiuni anatomice: vase,
nervi, muşchi, etc.
 La nivelul membrelor se vor evita pe cât posibil
inciziile pe feţele funcţionale deoarece
cicatricile ulterioare pot incomoda pacientul.
 Linia de incizie trebuie să urmarească axul lung
(principal) al colecţiei, aceasta fiind deschisă
cât mai larg.
 Urmează îndepărtarea marginilor plăgii cu
departatoare Farabeuf şi explorarea acesteia
eventual cu debridarea instrumentară sau
manuală, astfel încât să nu rămână nici un
spaţiu închis şi nici fragmente de ţesuturi
necrotice.
 Drenajul cavităţii se poate face cu mese de
tifon îmbibate cu un antiseptic (dacă ţesuturile
sângerează difuz) sau se pot folosi tuburi sau
lame de dren din caucic sau material plastic.
 Postoperator se fac pansamente zilnice iar
mesele de tifon se scot în aşa fel încât
cicatrizarea sa fie dirijată din profunzime spre
suprafaţă.
DRENAJUL

 Reprezintă metoda prin care se face evacuarea

secreţiilor patologice din cavităţi naturale sau
din plagi operatorii.
Există două circumstanţe în care se apelează la
drenaj:
1. Evacuarea unei colecţii purulente constituite
(abces, pleurezie purulenta, peritonita ) –
drenaj curativ;
2. Drenaj profilactic cu care se încheie
intervenţiile chirurgicale mari, pentru a
preîntâmpina acumularea de secreţii sau
sânge.
Cel mai des folosite sunt tuburile din material
plastic de diferite grosimi care prezintă la unul
din capete câteva orificii laterale care asigură o
mai bună funcţionare a drenajului.
Există tuburi de dren cu formă specială în „T”,
Kehr, care se folosesc pentru drenajul căii
biliare principale.
 De asemenea se pot folosi pentru drenaj lame
de cauciuc moale care deşi au o eficienţă mai
mică, au avantajul că pot fi introduse în spaţii
mici unde tuburile de dren nu încap (este cazul
unor drenaje subcutanate sau în cazul
drenajului lojelor tiroidiene).
 Meșele din tifon pot fi utile pentru drenarea
cavităţilor care, datorită procesului inflamator,
au tendinţa de a sângera difuz (abcese fesiere,
perianale).
Scoaterea meșelor se face la 48 ore şi este
deseori o manevră dureroasă.
PANSAMENTELE

Se înţelege prin pansament acoperirea unei plăgi

accidentale sau operatorii cu material
protector, tifon şi vată fixat cu un material
adeziv.
PANSAMENTELE POT FI :

1. Protectoare – aplicate doar pentru a proteja plaga de

contactul cu exteriorul (plăgi curate postoperatorii);
2. Absorbante – aplicate pentru a absorbi secreţiile
abundente ale plăgilor infectate;
3. Compresive – aplicate cu scopul de a opri o sângerare
sau de a menţine contenţia unei articulaţii într-o
entorsă;
4. Umede (prisnite) – folosite în scop antiinflamator
constau în pansamente de tifon îmbibate cu soluţie
alcoolică sau cloramină. Pansamentele umede trebuie
alternate cu pansamentele uscate şi nu se pot aplica
pe plăgi secretante.
TEHNICA EFECTUĂRII PANSAMENTULUI

1.Cu ajutorul penselor sterile se aseptizează cu

un tampon de vată îmbibat într-un antiseptic
(alcool iodat sau beadină) tegumentele din
jurul plăgii. Se începe în imediata apropiere a
plăgii şi se continuă indepărtându-ne de plagă;
2.Se tratează plaga cu un antiseptic citofilactic
(rivanol, apă oxigenată etc.);
3.Se acopera plaga cu comprese sterile de tifon;
4.Se adaugă stratul de vată sterilă cu rol de
protecţie mecanică şi rol absorbant al
secreţiilor;
5.Se adaugă stratul de tifon cu rol de contentic al
pansamentului ajutat de faşă sau leucoplast.
Bandajele
Bandajarea sau înfăşarea este o metoda de fixare a
pansamentului cu ajutorul feselor de tifon. În funcţie de
segmentul de corp afectat există diferite metode de
înfăşare.
Primele ture de faşă se execută la distanţa de 10–15 cm
de plagă pentru fixare. Fiecare tură de faşă trebuie să
acopere parţial tura precedentă. Bandajul se termină la
distanţă de plagă, loc în care se leagă sau se lipeşte cu
bandă adezivă.

.
Tipuri de bandaje:
Înfăşarea circulară – este cea mai simplă; se
poate aplica la abdomen, trunchi, gât,
segmente de degete, membre. Nu oferă o
fixare prea bună.
Înfăşarea oblică – se utilizează rar, doar la axila
sau baza gâtului
 Înfăşarea în spirală – se utilizează des. Se fac
ture de faşă care se aşează una peste alta în
jumătatea sau 1/3 şi apoi se revine la locul de
pornire
ÎNFĂŞAREA ÎN SPIRALĂ A DEGETELOR
 Înfăşarea sub formă de spic de grâu – se
realizează pentru a comprima o articulaţie sau
pentru a menţine un pansament într-o regiune
cu mişcări ample. Turele se fac în formă de 8,
mergând de sub articulaţie deasupra
articulaţiei şi apoi revenind sub articulaţie.
ÎNFĂŞAREA ÎN SPIC
Înfăşarea în formă de evantai – este o
combinaţie între înfăşarea circulară şi cea
spirală. Se foloseşte la articulaţia cotului,
genunchiului, atunci când este permisă
mişcarea.
ÎNFĂŞAREA ÎN 8 A MÂINII ŞI ÎN EVANTAI A COTULUI ŞI
GENUNCHIULUI
Înfăşarea recurentă – este reprezentată de o
serie de ture de faşă care se întretaie în unghi
drept (unele ture merg în lungul, iar altele în
jurul segmentului înfăşat.
Se folosesc la bonturi de amputaţie.
Înfăşarea cu feşi compuse sau alte sisteme de
menţinere:
1.Praştia pentru pansamente aplicate pe nas;
2.Capastrul pentru pansamente aplicate pe bărbie
sau buze;
3.Basmaua pentru menţinerea unui pansament
aplicat pe cot, braţ, antebraţ sau cap;
4.Bandajul în „T” este folosit pentru menţinerea
pansamentelor în zona perineală.