Caracteristici comune

întreprinderilor; dinamismul
întreprinderii
 Caracteristici comune ale
întreprinderilor
• Definiția întreprinderii:
– Genul proxim: mod de organizare a producției
– Diferența specifică:
• Patrimoniu distinct
• Procese de transformare a input-urilor în output-uri
• Activează pe piață
• Are o anumită finalitate (obținerea unui surplus bănesc)
 Patrimoniu ↔ Personalitate juridică

• Atribute ale personalității juridice

– Nume
– Sediu
– Obiect de activitate
– Capacitate de folosință
– Capacitate de exercițiu
• Autonomie financiară
• Autonomie decizională
– Organizare:
• subsistem de conducere
• Subsistem de execuție
 Producție = adăugare de valoare
• INPUT-uri (factori de producție) = • OUTPUT-uri (produse) =
– Muncă – Bunuri de consum final
– Capital • Tangibile
• Servicii (de consum)
• Condiții tehnice
– Bunuri de consum
• Materii prime, materiale,
intermediar
…, mărfuri
• Tangibile
• Bani • Servicii (pentru întreprinderi)

Valoare inițială < Valoare nouă

Remunerare
munca
capital
Procese de baza si procese informațional-decizionale
 Piață=nu se cunosc în avans prețurile
• Piața este mecanismul care stabilește prețul
• O piață „eficientă” este aceea unde nici un
jucător individual nu poate cunoaște în avans
prețul

• Întreprinderea lucrează „pentru o cerere

viitoare”
• Există posibilitatea ca valoarea să nu fie
recunoscută
 Finalitatea întreprinderii
• Obținerea de profit (creșterea bogăției)
• Variante explicative ale comportamentului
întreprinderii (microeconomie)
– Maximizarea profitului
– Maximizarea profitului cumulat (pe termen lung)
– Maximizarea rentabilității
– Maximizarea rentabilității pe termen lung
• Variante explicative ale comportamentului
întreprinderii (economia întreprinderii)
– PROFIT + CREȘTERE + CLIMAT + IMAGINE
 Trăsăturile întreprinderii
• Stabilitate relativă
• Autonomia financiară și decizională
• Caracterul prospectiv
• Riscul
• Caracterul dinamic

• Stabilitate TOT MAI relativă

• Autonomia financiară și decizională TOT MAI LIMITATĂ
• Caracterul prospectiv: De la ANTICIPAREA la DETERMINAREA cererii
• Riscul (diminuare până la eliminare)
• Caracterul dinamic (tot mai multă turbulență)
 Ronald Coase: Natura și frontierele
firmei (Nobel 1991)
• Întreprinderea este rezultatul alegerii făcute de
către unii indivizi, numiți „întreprinzători” de a
evita să suporte costul utilizării mecanismului de
piață de guvernare a tranzacțiilor, denumit „cost
de tranzacționare” (transaction cost), prin
ORGANIZAREA PRODUCȚIEI în mod independent
• Frontierele firmei sunt date de raportul evolutiv
dintre costul de tranzacționare și costul de
complexitate
 Dinamica întreprinderii (1)
• Continuitatea întreprinderii (ca persoană juridică)
diferă de Continuitatea modelului de afacere
• La baza dinamicii conceptului de întreprindere stă
acțiunea a două principii
– Principiul mobilizării (forța centripetă)
– Principiul mobilității (forța centrifugă)
• Cele două principii acționează în raport cu:
– Resursele financiare
– Resursele umane
– Resursele tehnico-materiale
• Asemenea celor două forțe din fizică, acțiunea celor
două principii se echilibrează dinamic
 Dinamica întreprinderii (2)
• În domeniul financiar:
– Conform principiului mobilizării tind să crească
resursele financiare aflate sub un centru de
decizie (la dispoziția unei întreprinderi)
• Prin acumulare
• Prin asociere (societatea comercială)
– Conform principiului mobilității, tinde sa crească
mobilitatea resurselor financiare
• Societatea pe acțiuni (publică)
Discuție/exemple
 Dinamica întreprinderii (3)
• În domeniul resurselor umane
– Principiul mobilizării acționează în sensul creșterii
resursei umane la dispoziția întreprinderii
• Număr
• Capacitate creatoare
– Principiul mobilității acționează în sensul creșterii
mobilității resursei umane
• Ca număr
• ca angajator
• Ca salarizare
• Ca loc
• Din punctul de vedere al calificării
 Dinamica întreprinderii (4)
• Din punct de vedere tehnologic
– Principiul mobilizării acționează în sensul creșterii
resursei tehnice (mașini, utilaje etc.) aflată sub un
centru de decizie
• Mai multe mașini
• Mașini capabile să producă mai mult, mai repede
– Principiul mobilității acționează în sensul creșterii
mobilității tehnologice
• Celule flexibile și roboți
• Înlocuirea accelerată a tehnologiilor
Tipologia întreprinderilor
 Cuprins
• Importanța cunoașterii tipologiei întreprinderilor
• Tipuri de întreprinderi după natura juridică
• Clasificarea întreprinderilor după mărime
– Criterii de clasificare a întreprinderilor după mărime
– Categorii de mărimi de întreprinderi
– Întreprinderi Mici și Mijlocii (IMM) și Întreprinderi mari și foarte mari
(problematici specifice)
• Gruparea întreprinderilor în funcție de activitate și produs
– Clasificarea Activităților din Economia Națională (CAEN) și Clasificarea
Produselor și Serviciilor asociate Activităților (CPSA)
– Clasificarea pe industrii
– Clasificarea pe sectoare
– Clasificarea pe filiere
– Grupuri de întreprinderi
 Importanța cunoașterii tipologiei
întreprinderilor
• Permite anticiparea trăsăturilor și a
comportamentului întreprinderii
• Permite cunoașterea mai rapidă a
problematicii unei anumite întreprinderi prin
raportare la trăsăturile generale ale grupei
• Metodologii de grupare: „Clustering analysis”
• Diverse analogii
– Percepția umană
– „Metoda descoperirilor”- tabelul lui Mendeleev
 Tipuri de întreprinderi după natura
juridică
• Precapitalist: domeniul persoanelor
• Capitalist: domeniul capitalurilor
• Paracapitalist: economia socială
– Cooperativa
– Fondul mutual; societatea de investiții cu capital variabil
(fond de investiții)
– Întreprinderea de stat

• „Al Treilea Sector”- ONG/ONP: asociații și fundații

 Clasificare întreprinderilor după
mărime
• Criterii de clasificare a întreprinderilor după
mărime
– Ne-financiari
• Număr de amplasamente/locații
• Număr de personal (distincție între personal și salariați, între
numărul la o anumită dată și numărul mediu scriptic;
dificultăți de estimare datorită diversificării tipurilor de
aranjamente contractuale)
– Financiari
• De potențial
– Capital (social, propriu (activ net), total (activ total))
• De rezultat
– Cifră de afaceri, valoare adăugată (brută, netă), profit
 Categorii de mărimi de întreprinderi
• Micro-întreprinderi
– NMP<10
– CA≤2 mil. €; AT≤2 mil. €
• Întreprinderi mici
– NMP<50
– CA≤10 mil. €; AT≤43 mil. €
• Întreprinderi mijlocii
– NMP<250
– CA≤50 mil. €; AT≤43 mil. €
• Întreprinderi mari
– 250≤ NMP <500
– CA>50 mil. €; AT>43 mil. €
• Întreprinderi foarte mari
– NMP≥500
 IMM și Întreprinderi mari:
problematici specifice
• IMM au un dezavantaj competitiv datorită
dimensiunii mici – necesită politici publice de
sprijin
• Întreprinderile mari și foarte mari tind să
deturneze resursele și să altereze jocul
intereselor care stă la baza concurenței și
mecanismului pieței: necesită politici de
guvernare corporativă
Gruparea întreprinderilor în funcție de
activitate și produs
• Clasificarea Activităților din Economia Națională
(CAEN) și Clasificarea Produselor și Serviciilor
asociate Activităților (CPSA)
• CAEN:
(http://colectaredate.insse.ro/senin/classifications.htm?selectedClassification=CAEN_Rev.2&action=general_information&classification
Name=CAEN&classificationVersion=CAEN_Rev.2

Nivel Denumire Codificare

Nivelul 1 Secțiune (21) O literă
Nivelul 2 Diviziune (88) Două cifre
Nivelul 3 Grupă (272) Trei cifre
Nivelul 4 Clasă (615) Patru cifre

Temă: identificați clasa unde se încadrează întreprinderea la care elaborați

proiectul de disciplină prin activitatea principală a acesteia
 Grupări funcțional economice
• Clasificarea pe industrii
– Se grupează toate întreprinderile care oferă pe piață bunuri
substituibile și care, prin urmare, se află în concurență
– Presiunile competitive care definesc o industrie (modelul lui M. Porter)

Michael Porter
 Grupări funcțional economice
• Clasificarea pe sectoare Karl Marx
– Karl Marx:
• Sectorul I – Producția de mijloace de producție (bunuri destinate
consumului productiv)
• Sectorul II – Producția de bunuri de consum (bunuri destinate
consumului final)
Modelul reproducției lărgite: pentru ca reluarea procesului
productiv să se realizeze pe scară lărgită (producția din perioada a
doua să poată fi mai mare decât producția din perioada de bază)
este obligatoriu ca producția sectorului I să crească mai rapid decât
producția sectorului II
– Colin Clark & Jean Fourastié :
• Sector primar (agricultură și industrii extractive)
• Sector secundar (industrie prelucrătoare)
• Sector terțiar (servicii)
Progresul tehnic induce creșterea productivității muncii în
sectoarele primar și secundar determinând migrarea forței de
muncă către sectorul terțiar (unde efectele progresului tehnic
asupra productivității sunt limitate în timp ce cererea pentru
anumite tipuri de servicii cum sunt educația, sănătatea, cercetarea
este nelimitată)
În prezent se vorbește despre existența unui sector cuaternar bazat
pe cunoaștere avansată și utilizarea intensivă a tehnologiilor
informatice și a unui al cincilea sector al activităților de gândire
strategică și decizie socială.
Colin Clark Jean Fourastié
Gruparea întreprinderilor în funcție de
activitate și produs
• Clasificarea pe filiere (Suply Chain)
– Segment amonte (întreprinderi care se aprovizionează din afara
filierei dar depind de filieră ca debușeu)
– Segment median (întreprinderi care depind de filieră atât pentru
aprovizionare cât și pentru desfacere)
– Segment aval (întreprinderi care depind de filieră pentru
aprovizionare dar ale căror debușee sunt în afara filierei)
• Grupuri de întreprinderi
– Nucleul sau miezul dur
– Conturul lărgit
– Zona mișcătoare
Introducere în antreprenoriat
 Cuprins
• Fundamentele preocupărilor privind antreprenoriatul
– Rolul întreprinzătorilor şi al IMM
• Ocupare, inovare, concurenţă, democraţie
– Rolul educaţiei antreprenoriale
• Demografia întreprinderilor şi profilul întreprinzătorilor
– Demografia întreprinderilor în Europa
– Tendinţe privind natalitatea şi mortalitatea întreprinderilor
– Profilul întreprinzătorului
– Mituri privind întreprinzătorul
• Evoluţia concepţiilor privind antreprenoriatul
• Principalele paradigme privind antreprenoriatul
• Distincţia între întreprinzător, capitalist, manager şi
inventator
 Rolul întreprinzătorilor şi al IMM (1)
• Citiţi şi “Role of entrepreneurship in economic development”, Hisrich, Cap1, pag: 14-
16
• Ocupare
– Se apreciază că activitatea întreprinzătorilor şi a
întreprinderilor mici contribuie prin crearea de locuri
de muncă la creşterea ocupării. Studiile empirice au
evidenţiat, însă, că legătura dintre crearea de noi
întreprinderi şi rata ocupării nu este atât de evidentă
(pentru o trecere în revistă a diferitelor studii citiţi
capitolul 2 al lucrării cuprinse în fişierul
Entrepreneurship and job creation). Dintr-o altă
perspectivă, locurile de muncă din întreprinderile mai
mici par să fie mai rezistente la situaţii de criză,
datorită flexibilităţii mai mari a acestor întreprinderi.
 Rolul întreprinzătorilor şi al IMM (2)
• Inovare
– Se apreciază că manifestarea spiritului întreprinzător
se bazează într-o mare măsură pe inovare, astfel
încât intensificarea creării de noi întreprinderi ca efect
al activităţii întreprinzătorilor conduce la creşterea
inovării şi întărirea competitivităţii. Studiile empirice
nu au putut confirma întotdeauna faptul că
întreprinderile noi şi IMM inovează într-o mai mare
măsură decât întreprinderile mai vechi sau mai mari,
acest lucru datorându-se - potrivit unor autori (printre
care şi Peter Drucker) – faptului că inovarea de către
întreprinzători are un caracter informal şi vag,
neputând fi comensurată potrivit dimensiunii ei reale.
 Rolul întreprinzătorilor şi al IMM (3)
• Concurenţă
– Intrarea pe piaţă a unor noi întreprinderi constituie o
ameninţare pentru întreprinderile deja existente şi le
obligă să vegheze asupra tehnologiilor şi modelelor de
afaceri şi să-şi perfecţioneze activitatea.
– Totodată, existenţa unui sector puternic şi dinamic de
întreprinderi tinere (adesea de dimensiune mică) se
opune evoluţiei industriilor către structuri de tip
oligopol, contribuind la menţinerea şi creşterea
rivalităţii între firme
 Rolul întreprinzătorilor şi al IMM (4)
• Democraţie
– Democraţia politică depinde de democraţia economică,
respectiv de capacitatea unei mari părţi a populaţiei de a
accede în mod independent la resursele necesare pentru
a-şi asigura un nivel normal de bunăstare (de exemplu, în
unele studii pentru SUA acest nivel se apreciază că este
atins dacă veniturile sunt mai mari cu 30% decât
cheltuielile pentru alimente şi locuinţă). Manifestarea pe
scară largă a spiritului întreprinzător într-un cadru legal
nediscriminatoriu contribuie hotărâtor (alături de
creşterea relativă a numărului specialiştilor cu înaltă
calificare profesională – experţi şi manageri - la creşterea
clasei de mijloc, categorie socială care garantează
prezervarea diversităţii de opţiuni.
 Rolul educaţiei antreprenoriale
• Având în vedere că numărul întreprinzătorilor este mai mare în comunităţile care
au deja o anumită tradiţie în acest domeniu, sugerează că educaţia (în acest caz
este vorba de educaţia informală, rezultat al învăţării din experienţa altora) este
pârghie importantă pentru creşterea fenomenului antreprenorial.
• Prin urmare, politicile care au ca obiectiv stimularea antreprenoriatului pun pe
prim plan educaţia antreprenorială.
• Educaţia antreprenorială trebuie iniţiată cât mai timpuriu (încă din preşcolar) şi
continuată la toate nivelurile de învăţământ.
• Educaţia antreprenorială are un caracter orizontal: ea trebuie să constituie o
componentă a învăţării la toate disciplinele şi programele de învăţământ. Drept
consecinţă, educaţia antreprenorială nu are sediul exclusiv la disciplinele care
vizează în mod explicit cunoaşterea fenomenului antreprenorial, cum este cazul
disciplinei “Antreprenoriat”. Disciplina “Antreprenoriat” organizează cunoştinţele şi
creşte capacitatea studenţilor de a sesiza, înţelege şi interpreta fenomenele
antreprenoriale şi de a realiza sarcini ce implică o asemenea capacitate, nu numai
în contextul iniţierii unei afaceri pe cont propriu, ci şi din alte poziţii profesionale
(elaborare/implementare de politici economice şi sociale, acordare de consultanţă,
învăţământ, recunoaşterea şi încurajarea spiritului întreprinzător în organizaţii,
efectuarea de studii şi cercetări etc.)
 Rolul educaţiei antreprenoriale (2)
• Creşterea rolului educaţiei în dezvoltarea spiritului întreprinzător este recunoscută
ca o prioritate între politicile Uniunii Europene ( a se vedea comunicarea Comisiei
din februarie 2006 (Ataşat) şi facultativ aşa numita “Agendă Oslo privind educaţia
antreprenorială în Europa” (Ataşat))
• Majoritatea studenţilor europeni consideră că educarea înclinaţiei spre inovare şi a
spiritului întreprinzător în universităţi este foarte importantă: Eurobarometru: Studenţii
şi reforma învăţământului superior (martie 2009) http://ec.europa.eu/public_opinion/flash/fl_260_en.pdf
“5.2. The importance of fostering innovation and an entrepreneurial mindset among students and staff – by country
Considering the “total agree” ratio, for the four statements, the smallest variation between countries was seen in regard to the
question concerning the importance of HEIs fostering innovation and an entrepreneurial mindset among students and staff:
a 23 percentage point difference between countries with the highest and the lowest level of agreement (the highest: 97% in
Poland and Romania vs. the lowest: 74% in Croatia). As well as respondents in Poland and Romania, students in Slovenia
(96%), Iceland (95%), Portugal and Bulgaria (both 93%) gave high levels of support to the need to foster innovation and
entrepreneurial mindsets. An examination of the proportions of those who were very much in favour of an entrepreneurial
education showed a different hierarchy of countries. For example, those students least likely to strongly agree that it was
important for HEIs to foster innovation and an entrepreneurial mindset were found in the Netherlands (32%), Denmark
(33%), Germany and Estonia (both 34%). In contrast, Iceland (73%), Bulgaria (71%), Slovenia and Romania (both 69%) and
Malta (67%) had the highest levels of strong agreement in favour of fostering innovation and an entrepreneurial mindset.”
 Demografia întreprinderilor
• Întreprinderile se nasc, parcurg o anumită evoluţie în cursul existenţei lor
şi apoi “mor”. Prin analogie cu indicatorii demografici ai populaţiei se
studiază şi dinamica fenomenelor care influenţează numărul
întreprinderilor: ratele natalităţii şi mortalităţii, sporul natural,
mortalitatea infantilă, speranţa de viaţă etc.
• De regulă, se constată tendinţa ca o rată ridicată a natalităţii să fie însoţită
de o rata a mortalităţii infantile relativ ridicată, iar o rată a natalităţii mai
scăzută să fie însoţită cu o speranţă de viaţă mai mare.
• Orientarea în prezent a politicilor este de a se diminua barierele la intrarea
şi ieşirea de pe piaţă, cu preţul că multe dintre întreprinderile nou create
nu vor supravieţui timp de 1-3 ani
• TEMĂ: Analizaţi tendinţele din România, comparativ cu media europeană
în ce priveşte demografia întreprinderilor pe baza fişierului “Business
Demography in Europe” (Ataşat)
• Pentru căi spre deținerea unei mici afaceri citiți din manual, capitolul I
• Facultativ: Citiţi GEM Executive Report 2006-2007 (Ataşat)
 Profilul întreprinzătorilor
• Studiul deosebirilor între întreprinzători și ceilalți oameni s-a
îndreptat către caracteristicile psihologice, comportamentale și
relaționale ale întreprinzătorilor; cercetările empirice au încercat,
de asemenea, să identifice anumite cauzalități legate de parcursul
vieții personale și profesionale a întreprinzătorului, cu rezultate mai
puțin concludente.
• Două dintre cele mai răspândite teorii sunt:
– Teoria psihologică: întreprinzătorul este un om de explorare, un om de
putere și un “deplasat” (nu foarte bine integrat în societate, rebel)
– Teoria psiho-sociologică: pe lângă factorii psihologici enunțați mai sus
intervin și factori care țin de pregătirea profesională (este mai probabil
să înceapă o afacere în domeniul pentru care s-a pregătit), precum şi
relațiile (rude, prieteni, colegi) pe care le are potențialul întreprinzător,
care îl pot stimula, încuraja sau ajuta.
 Profilul întreprinzătorilor (2)
• Hisrich citând-o pe Saras Sarasvathy : specific mentalităţii
întreprinzătorilor este un proces axat pe valorificarea
condiţiilor prezente – effectuation process – caracterizat
prin aceea că întreprinzătorul porneşte de la ceea ce deţine
(cine este, ce ştie şi pe cine cunoaşte) pentru a alege în ce
direcţie să-şi îndrepte iniţiativa dintre opţiunile posibile;
• această abordare este diferită de aceea axată pe realizarea
dezideratului propus – causal process – în care persoana
decide întâi un obiectiv, iar apoi încearcă să mobilizeze
mijloacele necesare pentru atingerea acestuia.
Citiţi: “How entrepreneurs think”, Hisrich, Cap. 2, pag. 30-33 cu accent pe cele 5 principii ale unui
“effectuation process”:
(1) Crearea a ceva nou cu resursele disponibile, (2) alocarea resurselor în limita a ceea ce
persoana în cauză este dispusă să piardă, (3) negocierea obiectivelor împreună cu oricine
doreşte să contribuie resurse , (4) considerarea evenimentelor surprinzătoare drept
oportunităţi, (5) concentrarea asupra aspectelor ce pot fi controlate, în detrimentul predicţiei
factorilor independenţi
 Profilul întreprinzătorilor (3)
• Temă: Pe baza datelor prezentate în capitolul 14 al lucrării
“Key figures on European business, with a special feature on
the factors of business success” (Ataşată, pag. 115-130),
observaţi şi reţineţi principalele deosebiri între profilul
întreprinzătorilor din România şi media Europeană,
principalele motivaţii ale întreprinzătorilor europeni şi
deosebirile principale, în această privinţă dintre femei şi
bărbaţi.
• Despre costurile și beneficiile calității de întreprinzător citiți și
din manual, capitolul I
 Mituri privind întreprinzătorul
• Pentru o mai bună înţelegere a profilului
întreprinzătorului, Constantin Sasu propune
trecerea în revistă a 10 mituri, credinţe
populare despre trăsăturile caracteristice
întreprinzătorilor ce nu se confirmă în
realitate. (Constantin Sasu, Iniţierea şi
dezvoltarea afacerilor, Editura Collegium,
2001, pag. 32-33)Extras ataşat
 Evoluţia concepţiilor privind
antreprenoriatul
• Constantin Sasu, Iniţierea şi dezvoltarea afacerilor, Editura
Collegium, 2001, Extras ataşat (Practic aceeaşi periodizare o regăsim
şi la Hisrich)
– Perioada timpurie (militari, negustori, aventurieri)
– Evul mediu (clerul și marile proiecte arhitecturale)
– Secolul XVII (fermieri și contractori ai statului)
– Secolul XVIII (Richard Cantillion : întreprinzător versus capitalist)
– Secolul XIX (întreprinzător versus manager)
– Secolul XX (inovator şi agent al schimbării)
Pentru aspecte privind libera inițiativă și integrarea întreprinzătorului
în economia de piață, citiți și din capitolul I al manualului
• Facultativ: Pentru o abordare mai sofisticată: Murphy, Liao &
Welsch: A conceptual Histrory of Entrepreneurial Thought, Journal
of Management Theory, vol 12, nr. 1, 2006 (Ataşat)
 Principalele paradigme privind
antreprenoriatul
• Verstraete & Fayolle: Paradigmes et
entrepreneuriat, Revue de l’entrepreneuriat,
vol. 4, nr. 1, 2005
• Ce reprezintă o paradigmă?
– Paradigma oportunităţii de afaceri
– Paradigma creării unei organizaţii
– Paradigma creării de valoare
– Paradigma inovării
• Sinteza paradigmelor
 Ce reprezintă o paradigmă
• O construcţie teoretică împărtăşită de către un
număr semnificativ de cercetători (>20)
• Concept, model, teorie, rezultând din
interpretarea în plan intelectual a unui obiect sau
noţiuni
• Succesiunea paradigmelor este specifică
ştiinţelor mature; în antreprenoriat paradigmele
coexistă (stadiul “adolescenţei” sau pre-
paradigmatic)
 Paradigma oportunităţii de afaceri
• Oportunitatea desemnează o ocazie favorabilă venită la momentul,
în locul şi circumstanţele potrivite
• “Antreprenoriatul este procesul de creare sau sesizare a unei
oportunităţi şi urmărirea acesteia, indiferent de resursele efectiv
disponibile (Jeffry A. Timmons, 1994)
• Două accepţiuni
– Viziunea obiectivă: oportunitatea există în mod obiectiv iar
întreprinzătorul are sensibilitatea necesară pentru a o percepe
– Viziunea constructivistă: oportunitatea este creaţia întreprinzătorului
care are abilitatea de a combina diferite elemente ale realităţii obiective
într-o manieră nouă şi utilă
• Demersul întreprinzătorului este descris ca un proces constând din
identificare, evaluare şi exploatare a oportunităţii în care accentul
cade fie pe oportunitate (causal process), fie pe întreprinzător
(effectuation process).
Aveți în vedere și modul în care este se prezintă în manual oportunitatea ca element
central al demersului antreprenorial (in special in capitolul 1 și capitolul 3
 Paradigma creării unei organizaţii
• Principal reprezentant: William B. Gartner: “I think that those who are
familiar with some of my previous writings on entrepreneurship are aware that the domain of
entrepreneurship that interests me is focused on the phenomenon of organization creation”
(Gartner, W.B.: Aspects of organizational emergence, in Bull, I.; Thomas, H.; Willard, G.: Entrepreneurship –
perspectives on theory building, Pergamon, 1995, p. 69)

• Potrivit acestei paradigme, întreprinzătorul este persoana

care mobilizează talente şi capacităţi ale altor oameni, îi
dotează şi îi determină pe aceştia să lucreze în comun pentru
realizarea unui produs/serviciu de o anumită valoare
• Această paradigmă se regăseşte şi la Ronald Coase, când
vorbeşte despre Natura firmei, arătând că întreprinderile sunt
rodul activităţii întreprinzătorilor care preferă să organizeze
producţia pentru a evita costurile de tranzacţionare aferente
utilizării mecanismului de piaţă pentru procurarea aceloraşi
bunuri sau servicii
• Organizarea nu este un atribut exclusiv al întreprinzătorului,
ci, mai degrabă, un atribut al managerului. Prin urmare trebuie
evitată confuzia întreprinzător – manager, făcând apel la
caracteristica de noutate, specifică întreprinzătorului
 Paradigma creării de valoare
• Potrivit acestei paradigme, întreprinzătorul
desfăşoară acţiuni care au ca finalitate crearea de
valoare nouă, suplimentară. Această paradigmă
se regăseşte în definiţia întreprinderii dată de
François Perroux: generează o diferenţă pozitivă
între valoarea output-ului şi valoarea input-ului.
• Limitele acestei paradigme sunt date de faptul că
valoarea suplimentară poate fi obţinută şi pe alte
căi. Trebuie făcută, prin urmare, distincţia între
întreprinzător şi capitalist
 Paradigma inovării
• Joseph Schumpeter – considerat părinte al teoriilor moderne
despre antreprenoriat – a susţinut în operele sale că progresul unei
naţiuni, prin inovare şi schimbare tehnologică, se datorează
oamenilor cu “spirit sălbatic”, denumiţi întreprinzători.
• Un alt autor foarte influent care consideră că întreprinzătorul şi
demersul antreprenorial îşi au rădăcinile în inovare este Peter
Drucker, autorul unei lucrări de referinţă în domeniu: Innovation
and entrepreneurship: practice and principles (1985) (tradusă în
română sub titlul Inovaţia şi sistemul antreprenorial, Editura
Enciclopedică, 1993): “Inovaţia este instrumentul specific al
întreprinzătorilor, mijlocul prin care ei exploatează schimbarea ca pe
o ocazie pentru diferite afaceri sau diferite servicii”
• Potrivit acestei paradigme, întreprinzătorul veghează asupra
ocaziilor de a genera inovaţii şi creează condiţiile (organizare)
valorificării acestora în speranţa unei recompense (valoare nouă,
suplimentară)
 Interdependenţa dintre paradigme
1. Pentru a exploata o oportunitate de afaceri 1 Paradigma
Paradigma
este necesară structurarea resurselor într-o creării unei
oportunităţii
formă de organizare organizaţii
2. Organizaţia nu poate exista în mod durabil 5
fără să genereze valoarea necesară pentru 4 2
achiziţionarea resurselor şi recompensarea
părţilor interesate
6
Paradigma
3. Valoarea nouă, suplimentară, se poate Paradigma
creării de
obţine prin inovare inovării 3 valoare
4. Inovaţia reuşeşte atunci când exploatează
(sau generează) o oportunitate în mediul
economic şi social Legăturile între cele 4 paradigme ale
5. Exploatarea oricărei inovaţii necesită o nouă antreprenoriatului
organizare (organizaţie), iar existenţa unei
organizaţii oferă interacţiunile creative Adaptare după Verstraete & Fayolle:
necesare inovării Paradigmes et entrepreneuriat, Revue de
l’entrepreneuriat, vol. 4, nr. 1, 2005, pag 44
6. O oportunitate nu va fi exploatată decât în
măsura în care promite degajarea unei
valori suplimentare
 Distincţia între întreprinzător şi
capitalist
• Întreprinzătorul atrage, organizează şi coordonează resurse şi
activităţi pentru a produce, într-o manieră auto-întreţinută, ceva
nou, cu valoare pentru societate, şi sperând să obţină o
recompensă materială (sau morală)
• Capitalistul urmăreşte să obţină un câştig pe seama resurselor pe
care le deţine în proprietate
• Într-o anumită viziune, întreprinzătorul este un creator, în timp ce
capitalistul este un speculator
• Întrucât capitalul este un factor necesar în demersul antreprenorial,
iar exploatarea prin inovaţii a oportunităţilor oferă adeseori cel mai
mare câştig deţinătorului de capital, în practică demarcaţia între
întreprinzător şi capitalist nu este întotdeauna foarte clară. Ca
urmare se propune şi conceptul de capitalist creativ sau
întreprinzător.
 Distincţia între întreprinzător şi
manager
• Întreprinzătorul propune soluţii noi pentru
valorificarea oportunităţilor în timp ce
managerul recurge la soluţii cunoscute
(verificate)
• O tratare mai analitică a deosebirilor între
întreprinzători şi manageri oferă Constantin
Sasu
• Citiţi Constantin Sasu, Iniţierea şi dezvoltarea afacerilor,
Editura Collegium, 2001, pag. 34-37 (Extras ataşat)
 Distincţia între întreprinzători şi
inventatori
• Inventatorul creează ceva nou, dar, în mod
tipic şi spre deosebire de întreprinzător, nu se
preocupă în suficientă măsură de
aplicabilitatea acesteia; de asemenea, cel mai
adesea, inventatorul nu vede câştigul
comercial ca o măsură a succesului.
Citiţi şi paragraful “Entrepreneurs versus inventors” în Hisrich, Cap.1, pag. 9
 Inovarea şi creativitatea în procesul
antreprenorial. Dreptul de proprietate
intelectuală
 Trăsături ale creativităţii
• Creativitatea este o predispoziţie de a genera şi promova noul in toate
formele sale
• Creativitatea stă la baza inovării, care este, la rândul ei, motorul
progresului şi cel mai important factor al competitivităţii
• Inovarea este, de asemenea, o caracteristică definitorie a spiritului
întreprinzător
• Creativitatea este specifică omului şi prezentă la naştere
• Nu toţi oamenii sunt creativi în egală măsură
• Creativitatea se educă
• Creativitatea poate fi stimulată, în special prin tehnici de grup
• Inteligenţa superioară este utilă creativităţii, dar peste un anumit prag
inhibă creativitatea
• Creativitatea excelează în identificarea problemelor, comparativ cu
soluţionarea problemelor
 Procesul creativităţii
• Procesul creativităţii cuprinde următoarele etape
– Pregătirea
• când se adună informaţii, se fac observaţii, se delimitează problema, se schiţează o
ipoteză.
– Incubaţia
• preocuparea conştientă încetează şi căutarea se transferă în plan subconştient
– Iluminarea
• Se petrece în subconştient, se bazează pe inspiraţie sau intuiţie şi constă într-o
cunoaştere sintetică, integrală, a soluţiei care elucidează toate aspectele problemei.
Imaginaţia joacă un rol important
– Verificarea
• Constă în transformarea soluţiei intuite în soluţie aplicabilă efectiv
Vizionaţi prezentarea “Creierul Uman” (Ataşată)
 Metode de stimulare a creativităţii
• Citiţi paragraful “Creative problem solving” din Hisrich, cap. 5, pag. 144-
148
 Inovarea şi importanţa ei
• Prin inovare se înţelege procesul de transformare a ideilor noi în rezultate
comerciale prin utilizarea de noi procese, produse sau servicii în modalităţi
mai bune şi mai rapide decât concurenţa.
• Pentru a înţelege care sunt principalele tipuri de inovaţii, cum se
recunoaşte în practică noutatea unui produs sau serviciu şi cum se clasifică
noile produse, citiţi paragraful “Innovation” în Hisrich, Cap. 5, pag. 148-
152
• Pentru a înţelege dimensiunile interesului pentru inovare, citiţi
“Manifestul” ambasadorilor europeni ai creativităţii şi inovării (document
ataşat sub denumirea de Manifesto, versiunea în limba română)
• Pentru a înţelege provocările ce stau în faţa politicilor publice la nivel
european cu privire la inovare, citiţi (cel puţin) Introducerea şi paginile 7-9
ale documentului “Reviewing Community innovation policy in a changing
world” (Ataşat)
 Inovaţia sistematică
Conceptul de Inovaţie sistematică a fost introdus şi explicat de către Peter
Drucker în lucrarea Innovation and Entrepreneurship.
Inovaţia sistematică = proces de veghe permanentă asupra "surselor de ocazii
de inovaţii":
– Neprevăzutul - succesul neprevăzut, eşecul neprevăzut, evenimentul exterior
neaşteptat;
– Incongruenţa dintre realitatea aşa cum este de fapt şi realitatea aşa cum se
pretinde că este, sau aşa cum ar trebui să fie;
– Necesitatea procesului, respectiv, situaţia în care o nevoie resimţită nu poate fi
rezolvată prin soluţii "cunoscute";
– Schimbările din structura industriei sau din cea a cererii, care, indiferent de
cauzele care le-au generat creează ocazia introducerii de inovaţii cu riscuri
relativ mici;
– Schimbările demografice - o sursă evidentă de ocazii de inovare;
– Schimbări în receptivitate dispoziţie şi înţelegere - ori, în termenii utilizaţi în
prezentul referat, schimbări ale sistemului de valori şi ale stilului de viaţă;
– Cunoştinţele noi, ştiinţifice sau ne-ştiinţifice, care permit obţinerea unor soluţii
noi/inedite în combinaţie cu cunoştinţele deja acumulate
 Principiile inovării
• inovaţia trebuie să ţintească, de la bun
început, supremaţia

• inovaţia trebuie să răspundă unei nevoi

existente, nu unei nevoi viitoare.
 Peter Drucker despre inovare şi întreprinzători
• "Toate acestea converg către dezvăluirea mai pregnantă a dimensiunii politice a firmei:
succesul în afaceri impune adoptarea, în mod irevocabil, a unei mentalităţi de învingător,
condiţia ieşirii din pluton fiind inovarea, iar premiul fiind reducerea considerabilă a
restricţiilor impuse firmei şi a ameninţărilor pe care trebuie să le înfrunte aceasta.”

• "Prin definiţie, întreprinzătorii transferă posibilităţile din zonele cu productivitate scăzută

zonelor cu productivitate mai ridicată şi cu randament. Bineînţeles că există riscul de a nu
reuşi. Dar dacă au un succes chiar moderat, veniturile vor fi mai mult decât suficiente pentru
a compensa orice risc ar putea exista. Astfel, sistemul antreprenorial ar trebui să fie
considerat mult mai puţin riscant decât optimizarea. Într-adevăr, nimic nu poate fi atât de
riscant ca optimizarea posibilităţilor în zone în care cursul corect şi profitabil este inovaţia,
acolo unde există deja posibilităţi de inovaţii. Teoretic, sistemul antreprenorial ar trebui să fie
cel mai puţin riscant în comparaţie cu cea mai mare parte a metodelor riscante".

• "Inovaţia este, într-adevăr, riscantă, dar... a nu inova, adică a apăra ziua de ieri, este mult mai
riscant decât a face ziua de mâine.”
 Date şi analize statistice privind inovarea

• Temă:
Citiţi documentul “EIS_2008_Final_report” (Ataşat)
pentru a observa poziţia României în Europa şi în
lume în domeniul inovării şi poziţia Europei în lume,
precum şi evoluţiile în aceste privinţe.
 Instrumente pentru protecţia
drepturilor de proprietate intelectuală
• De ce este necesară protecţia proprietăţii intelectuale:
– citiţi cel puţin punctele 1 şi 2 din documentul “An Industrial
Property Rights Strategy for Europe 07 08” (Ataşat)
– Citiţi articolul “Open source” din Wikipedia
http://en.wikipedia.org/wiki/Open_source

• Ideile nu sunt protejate ci numai forma (perceptibilă

simţurilor) sub care acestea se materializează

• Instrumente de protecţie (prezentarea sinoptică urmează)

 Instrumentul de
Brevet de Model de Desen/Model Secrete
Marcă Drept de autor
invenție
protecţie
utilitate industrial comerciale

Industrial
Patent Utility model Trade Mark Copyright Trade secret
design
protecţiei
Obiectul

Rezultatul O capabilitate
Invenţii Un semn Aspectul estetic
Invenţii tehnice muncii de ce conferă
tehnice distinctiv al unui produs
creaţie avantaj comp.

•arte
obiectului

•vizual
protecţiei
Forma

•produs produs •bi-dimens. •hărţi şi des.

•sonor Know-how
•proces proces •tri-dimens. tehnice
•olfactiv
•programe
protecţiei

5 ani (cu •Durata vieţii

Durata

10 ani (cu Până când

20 ani 10 ani prelungire până autorului + 70
prelungire) devine public
la 25 ani) de ani

•noutate La fel ca la Caracter •originalitate

•secret
protecţiei
Condiţiile

•formă de
acordării

brevet cu
•pas inventiv distinct •caracter
cerinţe de expresie •substanţial
•aplicabilitate Reprezentare individual
inventivitate •originalitate •identificat
industrială mai scăzute grafică •utilitate
Organismele
care asigură
protecţia

OSIM OSIM OSIM

-
OEB (EPO) OHIM (TM&D) OHIM (TM&D) ORDA •…
OMPI-TCB OMPI-TCB OMPI-TCB
 Definiţia unor termeni utilizaţi în domeniul
proprietăţii intelectuale
• Know-how: un pachet de informaţii practice nebrevetate, ce rezultă din experienţă
şi testare şi care este secret, substanţial şi identificat
• Secret: ceea ce nu este cunoscut public şi nu este uşor accesibil
• Utilitate: are o funcţie pentru care a fost creat
• Originalitate: nu copiază ceva
• Caracter individual: publicul îl poate deosebi de altele similare
• Formă de expresie: orice fel de materializare
• Invenţie: o soluţie tehnică la o problemă tehnică, o creaţie, un efort intelectual
care produce un rezultat în domeniul tehnic.
• Nu pot fi brevetate: descoperirile, teoriile ştiinţifice, metodele matematice,
creaţiile estetice, reguli sau metode de activitate mentală, derularea jocului,
derularea afacerilor (argumentul pentru descoperiri este ca acestea sunt deja
parte din lumea fizică iar pentru celelalte lipsa caracterului tehnic.
• Pas inventiv sau activitate inventivă: invenţia nu trebuie să fie o soluţie evidentă
pentru cineva priceput în domeniul respectiv
• Noutate: nu face parte din stadiul curent al cunoaşterii (orice este cunoscut
publicului prin descriere scrisă sau orală, prin utilizare sau în orice alt mod)
 Abrevierea denumirii unor organisme de protecţie a
drepturilor de proprietate intelectuală

• OSIM = Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci

• ORDA = Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

• OEB (EPO) = Office Européen des Brevètes (European Patent Office)

• OHIM (TM&D) = Office for Harmonization in the Internal Market (Trade

Marks and Designs)

• OMPI-TCB (WIPO-PCT) = Organisation Mondiale de la Propriété

Intellectuelle - Traité de coopération en matière de brevets (World
Intellectual Property Organization - Patent Cooperation Treaty)
 Alte forme de protecţie
• Acorduri de confidenţialitate
– Citiţi paragraful “Trade Secrets” din Hisrich, Cap. 6, pag. 181-183

• Protecţia împotriva concurenţei neloiale

ART. 21 Codul Muncii: Clauza de neconcurenţă
(1) La încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părțile pot negocia şi cuprinde în
contract o clauză de neconcurenţă prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes
propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei
indemnizații de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă sa o plătească pe toata perioada de neconcurenţă.
(2) Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de munca sunt prevăzute în mod
concret activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizației de neconcurenţă
lunare, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terții în favoarea cărora se interzice prestarea
activității, precum şi aria geografica unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul.
(3) Indemnizația de neconcurenţă lunară datorată salariatului nu este de natură salarială, se negociază şi este de cel puțin 50% din
media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă
sau, în cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mica de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare
brute cuvenite acestuia pe durata contractului.
(4) Indemnizația de neconcurenţă reprezintă o cheltuială efectuată de angajator, este deductibilă la calculul profitului impozabil şi
se impozitează la persoana fizica beneficiara, potrivit legii.
 Model de afacere

Pentru aspecte legate de importanța ce trebuie acordată clientului în construcția și

inovarea modelelor de afacere aveți în vedere și manualul, în special capitolul 3
 Definiţie
• Prin model de afacere se înţelege un instrument conceptual
care permite înțelegerea logicii specifice fiecărei întreprinderi,
prin care aceasta creează, propune şi livrează clienţilor săi o
anumită valoare generând un flux profitabil şi sustenabil de
venituri.
• Pentru definirea modelului de afacere trebuie avute în vedere
următoarele :
– Produsul
– Interfaţa cu clientul
– Managementul competenţelor, activităţilor şi parteneriatelor
– Aranjamentele financiare
• Înţelegerea structurii generice a modelelor de afaceri şi a
tipologiei acestora este folositoare pentru demersul creării
unei afaceri noi, inovatoare
 Un model generic simplu al afacerii
(comerciale): modelul PCDO
• Adaptat după William A. Sahlman,
Some thoughts on business plans, in P=Oameni, caracterizaţi prin:
The entrepreneurial venture, Harvard -abilităţi, atitudini, cunoştinţe, scopuri şi valori
Business School Press, Boston, 1996
C=Contextul, caracterizat prin condiţii:
O -Macroeconomice, legale, sociale, politice, culturale
religioase, de mediu, etc

D=Afacerea, (cine ce câştigă) constând din :

Beneficii economice, recunoaştere socială, autonomie şi
C drepturi de decizie, satisfacerea unor nevoi personale
profunde, realizarea unor scopuri altruiste

P D

PCDO = people, context, deal, opportunity O=Oportunitatea,

“Orice activitate presupunând investirea de resurse
limitate în speranţa unui câştig viitor”
Presupune o imagin(ar)e a viitorului si un parcurs credibil
către acesta
 Modelul celor nouă elemente
constructive ale modelului de afacere
Nine Business Model Building Blocks
(după Alexander Osterwalder, Yves Pigneur, Christopher Tucci, în Clarifying Business Models: Origins, Present, and Future of the
Concept, Communications of the Associatiation for Information Systems, Vol. 15, mai 2005)

Pilonul Elementul constructiv

Produsul Propunerea în ce priveşte valoarea

Clientela ţintă
Interfaţa cu clientul Canalul de distribuţie
Relaţia întreprinderii cu diferite segmente
ale clientelei
Configurarea valorii (aranjarea
activităţilor şi resurselor)
Managementul infrastructurii Competenţele principale
Reţeaua de parteneri
Structura costurilor
Aranjamente financiare
Structura veniturilor
 16 modele de afacere
În lucrarea indicată mai jos autorii au încercat o clasificare a tuturor modelelor de afacere existente în economia
americană după natura bunului ce face obiectul tranzacţiei şi după poziţia, din perspectiva proprietăţii, faţă de
bunul tranzacţionat a firmei în cauză. Denumirile prin care se identifică proptotipul fiecărui grup de afaceri este
convenţional

Financiar Bun fizic Bun intangibil Uman

Creator Întreprinzător Fabricant Inventator Creator uman
Negustor cu Negustor de
Negustor Negustor de
Distribuitor ridicata sau cu proprietate
financiar persoane
amănuntul intelectuală
Proprietar de
Proprietar Proprietar de
Proprietar bunuri Contractor
financiar bunuri fizice
intelectuale
Broker de
Broker/interme Broker de Broker de
Broker financiar proprietate
diar mărfuri resurse umane
intelectuală

După Thomas Malone et. al.: Do some business models perform better than others?,
MIT Sloan Working Paper 2006
Temă: Identificaţi în ce categorie se înscrie afacerea propusă de dumneavoastră prin
planul de afacere, argumentaţi încadrarea şi explicaţi implicaţiile acesteia
 Diferenţe între antreprenoriatul
comercial şi cel social
• Există multe diferenţe între antreprenoriatul comercial şi cel social; dintre acestea,
trecem în revistă numai câteva, cu titlu de exemplu, pentru a observa felul în care
căile şi mijloacele de realizare a demersului antreprenorial diferă în funcţie de
natura acestuia.
• Pornind de la modelul antreprenoriatului comercial, PCDO:
– În cazul antreprenoriatului social oportunitatea nu este guvernată de mecanismul pieţei ci
tocmai de eşecurile acesteia
– În ce priveşte afacerea (sau Deal-ul), valoarea propusă de întreprinzătorul social vizează planul
valorilor morale, colective şi general umane, este vagă şi greu de comensurat; cererea de
prestaţii sociale este nelimitată, dar sunt limitate resursele ce pot fi mobilizate: astfel,
rivalitatea între organizaţiile sociale nu se manifestă în termeni de “cotă de piaţă”, ci în
termeni de mobilizare de resurse. Cum finanţatorii şi sprijinitorii demersului cu valoare socială
nu urmăresc profitul ci o anumită satisfacţie morală, întreprinzătorul social trebuie să aibă
abilitatea de a comunica convingător însemnătatea acţiunilor sale şi încrederea că acţionează
în mod eficient
– În ce priveşte mobilizarea resurselor, întreprinzătorul social se bazează pe crearea de reţele
sociale pentru a recruta voluntari, iar resursele financiare le dobândeşte prin procesul
denumit “fund raising” (colectare de fonduri) nu prin investiţii de capital sau împrumuturi aşa
cum este cazul întreprinzătorului comercial
– Contextul este, pentru întreprinzătorul social mai degrabă o sursă de oportunităţi decât un
cumul de constrângeri, măsura în care reuşeşte fiind dependentă de creativitatea pe care o
pune în slujba identificării nevoilor şi soluţiilor pentru satisfacerea acestora
–Facultativ: Citiţi articolul Social and commercial entrepreneurship (Ataşat)
 Modelul unui cadru al antreprenoriatului social
James Austin, Howard Stevenson Jane Wei-Skillern, Social and Commercial Entrepreneurship: Same, Different or Both?,
Entrepreneurship Theory and Practice, ianuarie, 2006

Cadrul legal

Oportunitate
Proiect cu
Valoare
Socială
PVS

Oameni Resurse

Contextul politic

68
 Inovarea sistematică a modelelor de
afacere
• Modelul de afacere trebuie adaptat pe măsură ce schimbarea afectează
organizaţia sau mediul acesteia. In managementul strategic este cunoscut
aşa numitul “sindrom al lui Icar”: tocmai elementele care au adus în trecut
succesul unei organizaţii devin sursa eşecului acesteia dacă nu se pune în
permanent la îndoială capacitatea lor de a răspunde noilor provocări.
• Forumul european pentru inovarea modelelor de afaceri şi-a propus sa
atragă atenţia asupra acestui lucru şi să propună un cadru de referinţă (un
algoritm) pentru inovarea continuă a modelului de afacere prezentat în
slide-ul următor. Demersul răspunde apelului lui Drucker la inovare
sistematică
• Dacă instituirea unui sistem de veghe asupra surselor de inovare este un
deziderat practicabil, pare mai puţin fezabilă obţinerea unor inovaţii “la
comandă”.
Facultativ: Citiţi documentul “Sustainable Value Creation” (Ataşat) produs sub
auspiciile Forumului European privind Inovarea Modelelor de Afacere
 Cadrul inovării modelului de afacere
Aşteptările clienţilor şi ale Cultura organizaţiei + Modelul de leadership

Managementul strategiei
celorlalte părţi interesate

Strategia Modelul de creare

Valoarea adăugată întreprinderii
oferită a valorii

Repoziţionare/co Structuri şi procese

Modelul de profit
municare

Managementul performanţei

1. Analiza 2. Analiza 3. Analiza şi 4. Reproie-

5. Implemen-
modelului de pieţei şi a planificarea ctarea 6. Măsurarea 7.Feedback
tare şi
afacere părţilor strategică a modelului de performanţei şi corecţii
comunicare
curent interesate creării valorii afacere

Procesul de inovare a modelului de afacere

Finanţarea iniţierii afacerilor
 Cuprins
1. Consideraţii privind structura financiară a întreprinderii
2. Generalităţi privind sursele de finanţare a întreprinderilor
3. Forme specifice de finanţare a iniţierii afacerilor
4. Avantajele şi dezavantajele subvenţiilor

ATENŢIE: Pentru parcurgerea acestui capitol se recomandă să

faceţi apel la cunoştinţele dobândite în anul I la discipline ca,
Economie, Bazele Economiei Întreprinderii, Contabilitate
Aveți în vedere și cunoștințele furnizate în manual, în special
capitolele 7-10
 Consideraţii privind structura
financiară a întreprinderii
• Distincţia între costul investiţiei şi costurile
recurente
• Distincţia între costurile fixe şi cele variabile
• Distincţia între capitalul propriu şi datorii
• Controlul raportului între rentabilitatea activelor
şi costul datoriei
• Controlul raportului între durata încasării
facturilor şi durata plăţii furnizorilor
• Controlul vitezelor de rotaţie
 Generalităţi privind sursele de
finanţare a întreprinderilor
• Surse proprii
– Financiare
– În natură
– Colateral
• Capitaluri atrase
– Aportul partenerilor
– Finanţare pe piaţa de capital (IPO)
• Subvenţii (granturi)
– UE, Guvernul central, Autorităţi locale
• Împrumuturi
– După durată (pe termen scurt, mediu, lung)
– După forma juridică (civil, bancar, credit comercial, leasing, efecte de comerţ)
– După dimensiune (micro-credit, credite mici, credite mijlocii şi mari)
– După obiectul finanţării (credit de investiţii, finanţare curentă, finanţare
excepţională)
 Forme specifice de finanţare a iniţierii
afacerilor
• Incubatorul de afaceri
• Capitalul de sămânţă (seed money)
• Premii (plan de afaceri, performanţă: financiară, locuri de muncă, export)
• Subvenţii pentru dezvoltarea afacerii (echipamente, inovare şi transfer de
tehnologie, consultanţă, marketing, export)
• Creditul informal (vezi OG 9/2000)
• Micro-credite
• Garanţii
• Capital de risc (venture capital)
A se vedea şi broşura ANIMM privind sursele de finanţare a IMM (Ataşată), în
special partea referitoare la programele de granturi (subvenţii) ale ANIMM şi cea
referitoare la garanţii. Citiţi cu atenţie programul START privind dezvoltarea
abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la
finanţare şi cel privind incubatoarele de afaceri
Facultativ: Citiţi studiul privind impactul economic şi social al capitalului de risc în
Europa (Ataşat)
 Detalii privind instrumentele de finanţare
specifice iniţierii afacerilor (1)
• Incubatorul de afaceri oferă un mediu protejat şi favorabil la înfiinţare şi în primii
ani de funcţionare a noilor întreprinderi. Forma tipică este de incubator “intra
muros” caz în care principala facilitate constă în oferirea spaţiului pentru birouri
şi/sau pentru producţie, gratuit sau cu o chirie mult sub cea normală. Chiria – ca şi
celelalte tarife pentru serviciile incubatorului - creşte treptat în timp, astfel încât să
oblige întreprinderile incubate să părăsească incubatorul după 3 până la 5 ani,
lăsând loc pentru găzduirea altor noi întreprinzători. Pe lângă spaţiu, incubatoarele
de afaceri realizează şi activităţi de identificare a potenţialilor întreprinzători de
succes şi asistare a acestora în pregătirea creării noilor întreprinderi şi oferă
întreprinderilor găzduite servicii de secretariat, training, contabilitate, consultanţă,
evidenţa personalului, marketing etc. Uneori, incubatoarele de afaceri oferă, din
fonduri publice sau private seed-money sau alte facilităţi de finanţare.
Incubatoarele “extra muros” oferă potenţialilor întreprinzători şi noilor
întreprinderi toate serviciile enumerate mai sus, sau o parte dintre acestea, dar nu
oferă şi spaţiu. Cel mai important beneficiu pentru clienţi îl reprezintă, potrivit
declaraţiilor acestora, surplusul de încredere şi vizibilitate pe care incubatorul îl
transferă întreprinderilor găzduite. O varietate specială de incubator este
“incubatorul de inovare” localizat adeseori în campusuri universitare sau parcuri
ştiinţifice, care asistă întreprinzătorii în realizarea de proiecte de afaceri pronunţat
inovative. Incubatoarele de inovare sunt frecvent specializate în anumite
tehnologii şi oferă pe lângă serviciile de incubare obişnuite, concursul unor oameni
de ştiinţă şi laboratoare bine dotate pentru cercetări şi experimente. Uneori,marile
corporaţii trimit echipe multidisciplinare să lucreze mai mulţi ani în incubatoare de
inovare la realizarea unor proiecte noi. Cea mai importantă reţea europeană de
incubatoare de afaceri este European Business & Innovation Network (EBN) a cărei
marcă este BIC (http://www.ebn.be/)
 Detalii privind instrumentele de finanţare
specifice iniţierii afacerilor (2)
• Seed-money (Capital de sămânţă)= o sumă relativ mică
de bani acordată întreprinzătorului la înfiinţarea
întreprinderii, cu titlu de grant sau participare la
capital, pentru completarea capitalului iniţial necesar.
• Premii = reprezintă sume care acordă întreprinzătorilor
cu titlu gratuit pentru realizarea unor parametrii de
performanţă stabiliţi sau cu ocazia unor competiţii
menite să stimuleze creativitatea şi spiritul
întreprinzător. Uneori sumele sunt acordate iniţial cu
titlu rambursabil, iar ulterior, în funcţie de
performanţele efectiv realizate, ele sunt lăsate
întreprinzătorului – în întregime sau în parte – cu titlu
de premiu.
 Detalii privind instrumentele de finanţare
specifice iniţierii afacerilor (3)
• Subvenţii pentru dezvoltarea afacerii = sprijin financiar acordat cu
titlu gratuit întreprinzătorilor, în cadrul unor scheme care urmăresc
realizarea anumitor obiective ale politicilor publice, de regulă prin
concurs de propuneri. Politica Uniunii Europene în materia
ajutorului de stat aplică principiul “de minimis” considerând
acceptabile subvenţiile pentru IMM dacă acestea nu depăşesc în
decurs de trei ani plafonul total de 200000 EUR.
• Creditul informal reprezintă împrumutul pe care întreprinzătorul îl
poate obţine de la rude, prieteni sau diferite alte persoane care nu
au acordarea de împrumuturi băneşti ca activitate obişnuită, în baza
unor contracte civile de împrumut. Pentru a evita camăta, dobânda
ce poate fi convenită de părţi este plafonată prin lege la nivelul de
1,3*dobânda de referinţă a Băncii Naţionale.
• Micro-credite = Sume foarte mici (frecvent 5000-10000 EUR) care
pot fi acordate, în cadrul unor scheme de creditare, atât de instituţii
bancare cât şi de instituţii nebancare (ONG-uri)
 Detalii privind instrumentele de finanţare
specifice iniţierii afacerilor (4)
• Garanţii. Întrucât lipsa unor garanţii corespunzătoare constituie o
barieră principală pentru accesul întreprinzătorilor la sursele de
finanţare obişnuite, sprijinul pentru depăşirea acestui obstacol
reprezintă un instrument deosebit de eficace pentru facilitarea
finanţării iniţierii afacerilor. În unele cazuri, completarea garanţiilor
necesare se face de către instituţii specializate create şi finanţate de
autorităţile publice (vezi capitolul “Garanţii” din broşura ANIMM),
alteori întreprinzătorii se organizează pentru a rezolva această
problemă pe bază de reciprocitate în aşa-numite “Fonduri mutuale
de garantare). Mecanismul constă în emiterea de scrisori de
garanţie acoperite cu capitalul fondului. Presupunând că rata
probabilă a nerambursării ar fi de 10%, stocul de garanţii active
poate să fie de 10 ori mai mare decât valoarea capitalului fondului
de garantare, rezultând un “efect de pârghie”.
 Detalii privind instrumentele de finanţare
specifice iniţierii afacerilor (5)
• Capital de risc (Venture capital) = Finanţare a noilor întreprinderi din capitaluri
private (venture capitalists), realizată sub forma unei participări substanţiale (dar
de regulă minoritare) a finanţatorului la capital. Dacă noua întreprindere eşuează,
finanţatorul pierde banii investiţi, la fel ca şi întreprinzătorul însuşi. De aceea se
numeşte capital de risc sau aventură. Dacă condiţia ca finanţatorul să rămână
minoritar împiedică constituirea capitalului iniţial necesar, se poate opta ca o altă
parte de finanţare să fie acordată sub forma de obligaţiuni convertibile în acţiuni.
Capitalul de risc vizează întreprinderile pronunţat inovative şi dinamice, care
promit o creştere foarte mare a afacerii într-o perioadă scurtă (circa 5 ani) şi
câştiguri foarte mari. La sfârşitul perioadei contractuale, întreprinzătorul poate
răscumpăra partea finanţatorului, sau acesta va căuta o altă ieşire din afacere (de
ex. îşi va vinde partea pe piaţa de capital). În toate cazurile, existenţa unei pieţe de
capital funcţionale reprezintă o condiţie importantă pentru capitalul de risc,
pentru că oferă informaţiile necesare privind valoarea corectă a tranzacţiei prin
care finanţatorul iese din afacere. Pentru a asigura o gestiune profesionistă a
capitalului lor, pentru a aborda proiecte de mari dimensiuni şi pentru a disipa riscul
investitorii de risc se asociază în “fonduri de capital de risc”. O evoluţie mai
recentă, justificată de interesul de a stimula inovare şi realizarea proiectelor de
afaceri inovative este aceea că şi autorităţile publice se implică în furnizarea de
capital de risc. O ase menea evoluţie este, totuşi, forte discutabilă din cauza
“hazardului moral”
• Vizitaţi site-ul European Venture Capital Association (EVCA) la adresa
http://www.evca.eu/
 Avantajele şi dezavantajele
subvenţiilor
Politica ajutorului de stat permite schemele de subvenţionare a creării de noi
întreprinderi şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (regula “de minimis”)
• Avantaje
– Efect de încurajare
– Efect de susţinere a obiectivelor politicilor publice (educare, inovare,
concurenţă, ocupare, dezvoltare locală, responsabilitate socială)
– Efect de pârghie
– Efect de diminuare a riscului şi reducere a costului capitalului (permite şi
iniţierea afacerilor nu foarte sigure sau care nu promit o rentabilitate
excepţională)
• Dezavantaje
– Banii ieftini generează afaceri debile
– Birocraţia
– Constrângerile
– Corupţia
 Resurse
• Prezentarea lui Mohammad Yunus la UVA:
http://www.muhammadyunus.org/Video-
Library/videodirectlink/Professor-Yunus-speech-at-UVA/

• Broşura surselor de finanţare pentru IMM

• Studiul “Impactul economic şi social al
capitalului de risc în Europa”
RESPONSABILITATEA SOCIALĂ ŞI ETICA:
PROVOCĂRI PENTRU ÎNTREPRINZĂTORI
 ÎNTREPRINZĂTORUL (IZ.) ŞI ETICA
Etica evidenţiază mecanismele interioare care determină acţiunile
întreprinzătorului, comportamentul acestuia în interacţiunile cu cei
din jur.

Sistemul criteriilor etice de care poate ţine cont IZ.:

• principiile general umane – („să nu minţi”, „să nu faci rău” etc.);
măsura în care acestea sunt incluse în sistemul principiilor morale
individuale ţine de educaţia primită;
• principii specifice unei anumite culturi, ţări, regiuni;
• principii şi reguli de comportament specifice unei grupe
profesionale;
• cerinţe şi reguli impuse de fiecare situaţie concretă în parte (a da
sau a nu da mită unui funcţionar etc.);
• norme internaţionale.
Conduita etică excede legalitatea, dar legalitatea nu este pusă în discuţie, fiind
considerată, în ţările cu regim democratic, o precondiţie a comportamentului etic;
în alte cazuri, etica poate veni în contradicţie cu normele legale. Un fapt nu este
etic numai pentru că nu este condamnat prin lege.

Etic
Cadrant II: Cadran I:
Etic si Ilegal Etic si Legal
Codificare

Manifestare

Decizii ale intreprinzatorului Legal

Ilegal

Cadran IV: Cadran III:

Ne-
Ne-etic si Ilegal Ne-
Ne-etic si Legal

Ne-etic
 Dilemele etice
trecute de întreprinzător, succesiv, prin 3 filtre, care să optimizeze raportul
performanţă economică – performanţă socială:

a) analiza economică,
b) analiza legală,
c) analiza etică

Soluţiile dilemelor etice - abordări specifice:

a.) abordarea utilitaristă, care sugerează stabilirea soluţiei în funcţie de

consecinţele favorabile binelui majorităţii;

b.) abordarea individualistă porneşte de la principiul libertăţii conştiinţei, a

libertăţii individuale, în general; în această abordare, responsabilitatea faţă de
societate este marginalizată;

c.) abordarea justiţiară pune în prim-plan valori ca: imparţialitate, echitate, cinste;
ele devin criterii de evaluare a acţiunilor umane;
Factori ce cauzează dileme etice
pentru întreprinzători

Conflict
de interese

Trăsături de
Tră Responsibilitate
personalitate Dileme socială faţ
socială faţă de
Etice stakeholders

Grad de
deschidere
Particularităţi ale deciziilor etice

– majoritatea au consecinţe ample nesigure şi greu de estimat;

– cele mai multe decizii etice au multiple variante şi nu

reprezintă o simplă alegere între da şi nu;

– efectele combinate ale deciziilor etice nu sunt întotdeauna în

antiteză.
 Etapele rezolvării problemelor etice

1. recunoaşterea dilemei etice;

2. identificarea conflictului de valori;
3. dezvoltarea alternativelor posibile;
4. calculul consecinţelor pozitive şi negative
probabile pentru fiecare alternativă în parte;
5. compararea rezultatelor probabile ale
alternativelor;
6. luarea deciziei pe baza valorilor prioritare;
7. revederea rezultatelor deciziei.
 Sursa principală a problemelor etice pentru
întreprinzător
Esenţa problemelor etice, într-o întreprindere, constă în
conflictul permanent dintre:
- performanţa economică a firmei, măsurată prin costuri,
venituri, profit, dividende etc. şi
- performanţa socială a acesteia, mai greu de cuantificat
şi reprezentând obligaţiile faţă de angajaţi, consumatori,
creditori, etc.

Individual, întreprinzătorul urmăreşte să obţină prin acţiunile

sale o legitimitate morală, să transmită un mesaj, să lase o
moştenire (Citiţi Hisrich, Cap. 1, “Ethics and social responsibility of entrepreneurs”, pag. 17-
19)
 RESPONSABILITATEA SOCIALA
Conceptul de responsabilitate socială s-a dezvoltat în special în legătură cu practicile întreprinderilor şi
consecinţele acestora, sub presiunea opiniei publice la adresa marilor corporaţii în general şi a
multinaţionalelor în particular. De aceea, conceptul s-a răspândit sub denumirea de “Corporate Social
Responsibility” şi abrevierea “CSR”. În ultima perioadă, se consideră că problematica responsabilităţii
sociale trebuie să stea, în egală măsură, în atenţia întreprinderilor mai mici şi a organizaţiilor de orice tip
(inclusiv instituţii ale administraţiei publice, instituţii de învăţământ, de sănătate etc., precum şi
organizaţii neguvernamentale non-profit). În această optică este conceput standardul ISO 26000 (în curs
de adoptare), care elimină cuvântul “Corporate” din expresia care denumeşte conceptul.

Faze ale evoluţiei conceptului de responsabilitate socială (R.S.):

•R.S. = Obligaţie socială; întreprinderile au un „comportament” responsabil dacă obţin profit în cadrul
strict al legii (abordare clasică).
•R.S. = Reacţie socială; firmele trebuie să suporte cel puţin o parte din costurile sociale şi de mediu, ce
decurg din activitatea lor.
•R.S. = Răspundere socială; comportamentele social responsabile ale firmelor sunt anticipative,
preventive: luări publice de atitudine, anticiparea nevoilor sociale, de mediu etc. şi eforturile pentru
satisfacerea lor, comunicarea cu autorităţile privind îmbunătăţirea cadrului legislativ şi instituţional.

Necesitatea unui efort din partea întreprinderilor de conciliere între obiectivul de profitabilitate şi
obiectivele de respect faţă de om şi faţă de natură este convingător exprimată de concepţia cu privire la
TRIPLA FINALITATE A ÎNTREPRINDERII
 Tripla finalitate a întreprinderii
• Concept cunoscut ca Triple Bottom Line, TBL
sau 3P: People, Planet, Profit
• Lansat de John Elkington
(http://www.johnelkington.com) în 1994 şi
reluat de acelaşi autor în lucrarea de mare
impact “Cannibals with Forks: The Triple
Bottom Line of 21st Century Business (1997,
1999)”
 Aspecte principale ale TBL
• People:
– Drepturile omului
– Drepturile consumatorilor
– Drepturile personalului
– Relaţia întreprindere – comunitate
• Planet:
– Utilizarea resurselor
– Poluarea
– Protecţia vieţii (ecosisteme)
• Profit:
– Buna guvernare corporativă
– Relaţiile între întreprinderi
– Investiţia responsabilă
– Activitate bancară etică (Ethical Banking)
 Beneficii economice potenţiale ale
responsabilităţii sociale pentru firmă
Deşi se apreciază că şi actele caritabile (mecenatul) sunt o componentă a responsabilităţii sociale, literatura de
specialitate preferă abordarea din perspectiva beneficiilor economice pe care le aduce firmei
•Din perspectiva valorii
– CSR poate creşte valoarea activelor intangibile prin intermediul fondului
comercial (goodwill) = buna reputaţie, clientela etc.
•Din perspectiva competitivităţii firmei, fără a se limita la acestea, CSR poate
aduce beneficii privind:
– Atragerea, motivarea şi menţinerea resurselor umane valoroase;
creşterea capacităţii de a inova
– Gestiunea riscurilor, inclusiv a acelora privind mediul natural
– Poziţionarea competitivă a firmei şi mărcilor sale
•Din perspectiva funcţională, CSR înlesneşte obţinerea autorizaţiilor şi
aprobărilor necesare
 Beneficii economice potenţiale ale responsabilităţii
sociale la nivel macroeconomic şi sectorial

•La nivel macroeconomic, s-a constatat o corelaţie pozitivă între

indicatorii responsabilităţii sociale şi cei ai creşterii şi dezvoltării
•La nivel sectorial, cercetările efectuate în anumite industrii au
demonstrat o corelaţie pozitivă între inovare, responsabilitate
socială şi competitivitate
Research into the links between CSR and competitiveness in the financial, IT and pharmaceutical
industries suggests that collaboration between different stakeholders is key to successfully
combining innovation, responsibility and competitiveness (MacGillivray et al., The State of
Responsible Competitiveness, AccountAbility, London 2007).
Facultativ: A se vedea şi capitolul despre CSR din European Competitiveness Report, 2008 (ataşat)
 Controverse privind responsabilitatea socială a
întreprinderilor
• CSR nu este relevant pentru întreprinderi al căror rol principal
trebuie să fie generarea profitului
• CSR este folosit de către conducerile firmelor (“clever
executives”=“băieţi deştepţi”) pentru a diminua presiunile,
care, altfel, ar determina guvernele să adopte legi
• CSR o mască “umană” menită să sporească acceptarea
publică a activităţii întreprinderilor
 „Codurile de etică”
Întreprinderile îşi afirmă valorile şi urmăresc respectarea acetsora prin adoptarea şi
implementarea de coduri de etică şi responsabilitate socială iar documentele, standardele şi
iniţiativele organismelor naţionale şi internaţionale în domeniu asigură îndrumarea
întreprinderilor, unificarea criterriiilor şi practicilor şi comparabilitatea rezultatelor
Exemplu de cod etic al unei firme multinaţionale: Smiths Code of Business Ethics:
(http://www.smiths.com/crr09/managing_corporate_responsibility_and_business_ethics.asp
x)
We comply with the law
We compete fairly
We act with integrity in all our business dealings
We treat suppliers, partners and customers properly
We treat our co-workers respectfully
We contribute to healthy, safe and secure workplaces
We respect the environment
We contribute to our communities
We participate in relevant public debates
We respect human rights
We have high standards of financial record-keeping and reporting
The Code applies to all of us
 Documente internaţionale relevante pentru politica
întreprinderilor în domeniul responsabilităţii sociale
• OECD Guidelines for multinational enterprises
• OECD Tool for weak governance zones
• OECD Principles of good corporate governance
• ONU: Universal instruments relating to human Rights,
• ONU: United Nations Guidelines for Consumer Protection
• ONU: Global Compact (citiţi şi prezentarea ataşată) şi Global Reporting
Innitiative,
• UE: EMAS Eco-management and audit scheme,
• OIM: Conceptul de Muncă Decentă şi principiile muncii decente
(Facultativ: urmăriţi o prezentare de trei minute, în limba română la
adresa: http://www.ilo.org/public/english/dw/ilo-dw-romanian-web.swf )
• Standardul ISO 26000 (prezentare sinoptică în slide-ul următor)
 Clauza 4 Două practici fundamentale ale responsabilităţii sociale Clauza 5
Recunoaşterea responsabilităţii Identificarea părţilor interesate
PRINCIPII sociale şi angajament

Răspundere Principalele Clauza 6

Guvernanţa organizaţională
teme ale
Transparenţă responsabil Drepturile Relaţii de Protecţia Practici Consumat Implicarea
ităţii omului muncă mediului loiale orul comunităţii
Comporta- sociale
ment etic Aşteptări şi acţiuni

Dezvoltare durabilă
Respectul
intereselor
părţilor Integrarea Clauza 7
interesate responsabi- Relaţia cu Înţelegerea
lităţii sociale în caracteristicile responsabilităţii
organizaţie organizaţiei sociale
Respectul
legilor

Respectul Iniţiative voluntare Comunicarea

regulilor De responsabilitate Practici de integrare a responsabilităţii
internaţionale socială RS în organizaţie sociale
de comporta-
ment

Respectul Evaluarea şi
îmbunătăţirea Întărirea
drepturilor credibilităţii
practicilor
omului
Viitorul antreprenoriatului
 Cuprins
• Despre anticiparea viitorului si principalele
tendinţe
• Aspecte demografice
• Aspecte tehnologice
• Educaţia antreprenorială
• Aspecte privind schimbarea de mentalitate
• Aspecte privind organizarea socială
 Anticiparea viitorului si principalele
tendinţe
• Accentul pe tehnica de anticipare a “catastrofelor”, instrument alternativ
de prezicere şi modelare a viitorului
• Mega-tendinţe (Horizons 2020, Siemens AG)
– Globalism
– Creşterea vârstei medii
– Scăderea numărului de copii
– Creşterea importanţei femeii
– Mobilitate sporită
– Creşterea fluxului de imigranţi
– Creşterea importanţei comunităţilor virtuale
– Scurtarea ciclului de viaţă al cunoştinţelor tehnologice
– Dezvoltarea reţelelor de comunicaţii
– Libera alegere a modului de viaţă
 Aspecte demografice

• De la confruntarea la integrarea vârstelor,

sexelor, naţionalităţilor şi vârstelor
• Creşterea proporţiei femeilor întreprinzător
• Generaţia “Y” (vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Generation_Y)
• Imigraţia, revenirea imigranţilor şi dezvoltarea
pieţelor “emergente”
 Aspecte tehnologice
• Utilizarea noilor tehnologii informatice şi de
comunicare
• Întreprinderea extinsă
• De la Suply Chain Management la Supply
Networks
• Gestiunea dilemelor etice şi rolul democratic
al exerciţiului de “Foresight” (preziceri
tehnologice)
 Dezvoltarea educaţiei antreprenoriale
Ilustrare prin extrase din analiza prezentată la o conferinţă privind viitorul antreprenoriatului cu
privire la situaţia din SUA:

“Entrepreneurship used to be seen as something one learned only through experience and
mentoring. The growth and success of entrepreneurial education has changed this view”
“Currently, there are over 1,600 colleges and universities offering programs in entrepreneurship.
The number of academic chairs that have been funded specifically for entrepreneurial education
at these institutions grew from 237 to 406 in less than four years. Demand for these programs is
strong. The only limitation in expansion has been access to faculty with both the entrepreneurial
experience and the academic background to teach entrepreneurship effectively. With the
increasing demand by mid-career professionals and small business oriented college students, the
roll-out of entrepreneurial programs at the university level is expected to continue”
“At Belmont University, nearly 40% of new students entering the entrepreneurship program
already own a business. 35% of its grads are running their own businesses, and all who began
ventures stayed in operation for at least two years. The success rate of businesses led by
entrepreneurship grads staying in operation for at least two years reached 85% at Belmont
University last year, well above average small business success rates.”
 Schimbări de mentalitate
• Horizons 2000 (Siemens)
– Scenariul 1: “o nouă modestie”
– Scenariul 2: “o societate profund fragmentată
bazată pe un puternic individualism”
 Schimbări ale organizării sociale
• Creşterea rolului:
– Antreprenoriatului social
– Economiei sociale (ex: cooperative, fonduri
mutuale etc.)
– Reţelelor sociale
– Afacerilor personale
(Citiţi şi: Hisrich, Cap. 1, The future of entrepreneurship, pag. 19-20)

Facultativ: Citiți câte ceva despre The Venus Project, ca exemplu de

viziune asupra viitorului