Bilantul articular al membrului

inferior
 Bilantul articular al membrului inferior
Articulatia coxofemurala este o enartroza cu trei grade de libertate. Pentru masurarea
amplitudinii articulare in cele trei planuri, se aleg: pozitia zero (0) sau pozitii preferentiale.
Mişcările şoldului făcute cu genunchiul flectat sînt mai ample cu 20—30° decît cele cu
genunchiul întins.
De asemenea, la şold, diferenţele dintre mişcările active şi cele pasive sînt mai mari decît la alte
articulaţii.

Pentru a putea masura corect

mişcările şoldului , se va pozitiona
in primul rand bazinul: linia care
uneste cele doua spine iliace
antero-superioare trebuie sa
fie perpendiculara pe linia mediana
a fetei anterioare a coapsei de
testat si sa se mentina astfel in
timpul examinarii.
 Flexia soldului
activă se face de la 0 (poziţia de start) la 90 (genunchi
întins) şi ajunge la 125° (genunchi flectat), pasivă atinge 145—150°.

Poziţia de preferat este în decubit dorsal sau, mai rar, în

decubit lateral, cu partea de testat în sus.

Atenţie ;
• Să se evite bascularea
bazinului, motiv pentru
care este fixat prin presarea
cu mîna a spinei iliace
antero-superioare !
• Muşchii ischiogambieri
retractarăţi limitează flexia
cînd genunchiul este întins.
2. Extensia sold cu genunchiul întins este de 15—20°, iar cu el flectat nu depăşeşte
10°. Extensia pasivă atinge 30°.
Poziţia preferabilă pentru testare este decubitul ventral. (Uneori,se recurge şi la
decubitul lateral.)
3. Abducţia are valori variabile în funcţie de modalitatea de testare. Amplitudinea medie este de 45°.
Măsurarea din poziţia de decubit dorsal, cu genunchiul întins.
Braţul fix al goniometrului se plasează orizontal pe o linie paralelă cu linia celor două spine iliace
anterosuperioare, iar braţul mobil, pe faţa anterioară a coapsei, spre
mijlocul patelei (fig. 2-14).
Măsurarea din decubit lateral, şi din decubit dorsal,în acest ultim caz
executîndu-se însă o abducţie asociată cu flexia genunchiului, ceea ce dă o
amplitudine de 50—60°.
Atenţie !• O mişcare de abducţie a şoldului opus
• Bascularea laterală a bazinului
4. Adducţia este imposibilă din poziţia anatomică zero.
cu membrele pelviene aliniate unul lîngă altul.
Pentru aprecierea acestei mişcări membrul opus trebuie abdus,
măsurarea făcîndu-se în acelaşi fel ca şi în cazul abducţiei.
Valoarea amplitudinii ei este de 30°.
Se mai poate testa abducţia combinîndu-se cu flexia şoldului, asociind sau nu şi o flexie a genunchiului.
Atenţie :
• Să se pornească de la o poziţie corectă de 0°, deoarece uneori nu se sesizează că şoldul este în uşoară
abducţie !
• Corpul poate să se aplece spre partea în care se face mişcarea, falsificînd rezultatul măsurătorii.
5. Rotaţia internă (medială) a soldului are o amplitudine de 35—45°, mai mare în cazul
celei pasive.
Există mai multe poziţii pentru testarea rotaţiilor :
1. din şezînd sau culcat, cu genunchiul la marginea patului sau mesei flectat la 90°
spina antero-superioară, linia de mijloc a rotulei şi feţei dorsale a gleznei, precum şi spaţiul dintre
degetele II şi III să fie aliniate = toate acestea laolaltă fiind repere.
Goniometrul se fixează pe rotulă, cu braţul fix aşezat perpendicular
pe podea sau orizontal, în care caz măsurătoarea porneşte de la 90°
(fig2—15); braţul mobil, de-a lungul gambei, care se mişcă spre în
afară ;
2. decubitul dorsal, cu genunchiul extins, cu piciorul la 90° faţă de
gambă înclinîndu-se intern, mişcare ce exprimă rotaţia medială a şoldului
3. decubit ventral, cu genunchiul la 90°, ducerea spre înăuntru a gambei se
realizează prin rotaţia internă a şoldului.
4. decubit dorsal, cu
şoldul şi genunchiul la 90°,
Ducerea în afară a gambei
determină rotaţia internă
'în şold.
6. Rotaţia externă (laterală), cu aceeaşi amplitudine (45°) ca şi rotaţia
internă, se testează în aceleaşi moduri ca şi aceasta.
Fig. 2-15
Mişcările de rotaţie se execută în jurul axei verticale.
7. Circumducţia este rezultanta tuturor celorlalte mişcări ale şoldului,
avînd o amplitudine mai mică decît a umărului.

Poziţia funcţională de imobilizare (artrodeză) este în flexie de 15°,

abducţie de 5°,
Poziţia de repaus articular este în flexie de 30°,
abducţie de 30°
rotaţie externă.
 Testarea genunchiului

Genunchiul este format din trei articulaţii, - femurotibiala

- femurorotuliana
- tibioperonieră superioară
1. Flexia genunchiului porneşte de la 0 la 120—140°, cînd şoldul este
întins şi,respectiv, flectat. Forţînd pasiv, se poate ajunge la 160°.
Poziţia de preferat pentru testing este
din şezînd, cu genunchiul în afara mesei de testare
Ca alternativă, este poziţia de decubit ventral
(fig. 2—16 b).

Goniometrul se aşază lateral, cu braţul

fix plasat pe coapsa şi orientat intre marele
trohanter şi condilul lateral şi braţul
mobil pe gambă, spre maleola externă.

2. Extensia propriu-zisă este nulă. Se apreciază

deficitul de extensie sau de hiperextensie în cadrul
gravei diformităţi genu recurvatum
3. Rotaţia internă activă genunchi începe să apară în timpul flexiei, cînd aceasta
depăşeşte 70°. Rotaţia se observă prin devierea internă a piciorului cu cca 20—
30° in momentul testării flexiei.
(în rotaţia internă, ligamentele încrucişate se întind, iar cele laterale se relaxează.)
4. Rotaţia externă activă genunchi se produce odată cu extensia genunchiului
(cînd se revine la poziţia zero), piciorul orientîndu-se în afară.
(ligamentele încrucişate se relaxează, iar cele laterale se întind.)

Rotaţiile pasive se execută cu genunchiul flectat la 90°, din decubit ventral.

Se prinde piciorul de călcîi şi antepicior şi se rotează înăuntru (rotaţie internă de
30—35°) sau în afară (rotaţie externă de 40—50°).
Rotaţiile se execută în jurul unui ax vertical care trece prin spinele tibiale.
5. Lateralitatea se poate realiza în special cu genunchiul în semiflexie,
cînd se obţine o relaxare maximă a ligamentelor colaterale. Amplitudinea
este foarte mică.
6. Mişcările „de sertar“
sînt patologice, căci ligamentele încrucişate le opresc.
Aceste mişcări reprezintă alunecări antero-posterioare ale tibiei faţă de condilii
femurali.
Există un „sertar" anterior şi altul posterior, în funcţie de direcţia mişcării, care se
evidenţiază doar pasiv.
Testarea se face cu genunchiul flectat la 90°.
Poziţia funcţională este cea anatomică de zero.
Poziţia de repaus articular este la o flexie de 30—40°.
 Testarea gleznei
Articulaţia gleznei sau articulaţia tibiotarsiană, este formată
din pensa tibioperonieră
din faţa superioară şi părţile superioare ale feţelor laterale ale astragalului.
Este o articulaţie cu un singur grad de libertate, permiţînd mişcarea în plan
sagital, flexia şi extensia piciorului.
Axa de mişcare nefiind perfect transversală (este deviată cu 8°), în flexie
dorsală piciorul deviază puţin şi în adducţie.
Capsula articulară este întărită de ligamentele colaterale intern şi extern.
Poziţia anatomică de la care se apreciază valoarea mişcărilor de flexie-extensie
este cu piciorul în unghi drept cu gamba.
Flexia (flexia dorsală, dorsiflexia) măsoară 20—25°, putînd fi mărită prin flexia
genunchiului, care relaxează tricepsul sural.
Poziţia de preferat pentru testare este din şezînd la marginea mesei,(cu genunchiul flectat)
sau din decubit dorsal, cu genunchiul flectat.
Goniometrul se aşază extern, cu braţul fix plasat pe peroneu, orientat pe maleola externă, şi
cu braţul mobil paralel cu metatarsianul V.
2. Extensia (flexia
plantară), cu amplitudine
mai mare, ajunge la 45° ; se
măsoară în acelaşi fel

Poziţia funcţională a
gleznei este cu piciorul la
90° sau în uşoară extensie.
Poziţia de repaus este la
15—20° extensie.
 Testarea piciorului
a) Articulaţia astragalocalcaneană (subastragaliană) este dublă artrodie, fiind compusă din
2 articulaţii — una formată de faţetele antero-interne,
- alta de cele postero-externe ale suprafeţei inf.a astragalului — cu suprafaţa
superioară a calcaneului.
Intre aceste articulaţii rămîne un tunel (sinus tarsi), în care se află un ligament puternic interosos,
care, împreună cu ligamentul extern şi cu cel posterior, formează chingile de menţinere a
articulaţiei astragalocalcaneene.
b) Articulaţia mediotarsiană (Chopart) formată
din 2 suprafeţe articulare :
astragaloscafoidiană (intern) şi
calcaneocuboidiană (extern).
Aceste articulaţii sînt menţinute de un ligament
comun (ligamentul „în Y") şi
de două ligamente proprii (inferior şi superior).
Aici sunt mişcări complexe mai greu de definit,
pentru că se fac concomitent în mai multe planuri,
oscilînd în mare în jurul axei Henke
— linie imaginară,oblică dinainte-înapoi,
dinăuntru-în afară, de sus-în jos, trecînd prin
marginea internă a colului astragalului şi tuberculul
postero-extern al calcaneului.
 Astfel, descompunînd aceste mişcări complexe în mişcări elementare,
se pot descrie pentru piciorul posterior :

Adducţia (aducerea spre interior a vîrfului piciorului) şi abducţia

(mişcarea inversă), care au o amplitudine totală de 35—40° (după alţii, doar
10—20), desfăşurîndu-se pe un plan orizontal, în special în subastragaliană.
Pentru aprecierea corectă a acestor mişcări genunchiul trebuie menţinut extins, pentru a nu
executa rotaţii care ar falsifica mişcarea piciorului posterior, şi trebuie blocat pentru a
nu permite rotaţia din şold. — Supinaţia (planta „priveşte" intern) de cea 45° şi pronaţia
(planta „priveşte" extern) de cea 25—30° se execută, mai ales, din mediotarsiană
şi mai puţin din subastragaliană.
Flexia-extensia calcaneului, de mică amplitudine.
Toate aceste mişcări, de fapt, se compun pentru a realiza mişcări
complexe: Inversia
Eversia
1. Inversia mişcare compusa din adducţiei cu
supinaţia şi o uşoară extensie si care poate realiza
(teoretic) 90°
Poziţia preferabilă pentru testare este din şezînd sau decubit
dorsal la marginea mesei, cu genunchiul flectat, pentru a se
evita astfel rotaţia şoldului.
Goniometrul se fixează pe talpă, cu braţul fix între calcaneu şi spaţiul dintre al
doilea şi al treilea metatarsian. Măsurătoarea este însă foarte dificilă şi
aprecierile sînt de obicei aproximative.
Atenţie :
• Trebuie evitată flexia-extensia piciorului !
• Trebuie evitată flexia-extensia genunchiului,
Care ar antrena şi rotaţia acestuia !
2. Eversia mişcare compusă din
pronaţie, abducţie şi o uşoară"flexie,
care poate realiza, teoretic, tot un sector de 0—90°.
c) Articulaţia tarsometatarsiană (Lisfranc), formată din 5 artrodii foarte strînse
are rol în modificarea curburii bolţii lui, prin apropierea metatarsienelor mărind
această boltă.
d) Articulaţiile intertarsiene sînt de fapt 5 artrodii,
e) Articulaţiile intermetatarsiene se găsesc la bazele metatarsienelor şi la
capetele distale, unde sînt unite printr-un ligament transvers
f) Articulaţiile metatarsofalangiene, permiţînd mişcări de flexie-extensie ample
şi extrem de reduse mişcări de îndepărtarc-apropiere (abducţie-addueiţe).
Flexia — realizată mai ales pasiv — are 30—40°, fiind prea puţin utilizată în activităţile
obişnuite.
Extensia activă are 70° pentru haluce, dar pasiv (aşa cum se întîmplă şi în mers) poate
ajunge la 90°.
Celelalte 4 degete au o amplitudine mult mai mică, scăzînd spre degetul V.
Măsurătoarea instrumentală fiind dificilă, de obicei amplitudinile se apreciază vizual.
g) Articulaţiile interfalangiene sînt de tip trohlear, permiţînd doar 'flexia-extensia.
1. Flexia pentru haluce este de 30—60°, iar pentru celelalte degete de 30—40°,
fiind realizată mai ales pasiv.
2. Extensia din poziţia anatomică este aproape nulă (inclusiv cea pasivă).
Nici aceste mişcări nu se măsoară instrumental.