Lamele, Smocuri și Fisuri

ale Smalțului
Structu
ra
Smalțul
ui
 Caractere
topografice
Smalțul acoperă întreaga coroană
anatomică a dintelui, sprijinindu-se
pe dentina subiacentă. Are o
grosime variabilă, atingând valori
de 2,6 mm la nivelul cupizilor
premolarilor, de 2 mm la nivelul
marginii incizale a dinților frontali și
de 0,2 mm la nivelul coletului
incisivilor laterali.
Caractere chimice
Din punct de vedere chimic,
smalțul este alcătuit din 95%
substanțe minerale, 1%
substanțe organice și 4% apă.
Procentul atât de mare de
substanțe minerale, în raport
cu cantitatea de apă și
substanțe organice ce le
conțin, nu mai este întâlnit în
nici o parte a organismului.
Caractere morfofuncționale
Unitatea fundamentală a smalțului este prisma de smalț.
Numărul prismelor de smalț nu este același la fiecare dinte.

Substanța organică este grupată însă mai abundent într-o serie

de formațiuni particulare ale smalțului:
● lamele
● smocuri

● fusuri.
Lamelele smalțului
sunt formațiuni liniare care
străbat întreaga grosime a
smalțului de la suprafața până la
dentină, pătrunzând chiar și în
aceasta. Localizarea lor este
variabilă, ele mai des putând fi
observate în smalțul cervical sau
în dreptul gropiţelor de pe
suprafeţele ocluzale. Lamelele
repezintă fie prisme de smalţ ne-
mineralizate, fie substanţă
organică interprismatică cu un
grad mai mic de mineralizare.
Smocurile smalţului
sunt formațiuni organice mult mai
slab mineralizate decât prismele,
cu aspect de smocuri de iarbă,
având forma unui mănunchi de
lamele ramificate și ondulate, care
încep de la limita smalț-dentină și
ajung până la cca. 1/3 din grosimea
internă a smalțului.
Fusurile smalţului
reprezintă tot zone de material
organic cu deficit de mineralizare,
fusiforme, localizate în treimea
internă a smalţului, în vecinătatea
dentinei.
Se consideră astăzi că fusurile
sunt prelungiri ale fibrelor Tomes
în smalţ, ceea ce explică
sensibilitatea de la acest nivel în
cursul pregătirii cavităţilor.
Sfârșit
Mulțumesc pentru
atenție!