6.3.

Rezoluţiunea şi rezilierea contractului -

încetarea raportului juridic obligaţional înainte de executarea
lui

Rezoluţiunea se aplică contractelor cu executare unică.

Rezilierea se aplică contractelor cu executare succesivă.
Diferenţele:
- doar după efecte juridice:
a) rezoluţiunea - restituţia prestaţiilor anterioare;
b) rezilierea - stinge doar prestaţiile care nu erau scadente la
data rezilierii.
Sunt aceleaşi:
- cauze de intervenire şi
- procedură de aplicare.
Terminologia utilizată în Cc
Pentru a denumi „ruptura” legăturii contractuale în baza
voinţei uneia dintre părţi:
- revocarea donaţiei;
- rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare;
- rezilierea contractului de locaţiune;
- denunţarea contractului de mandat etc.
NB:
Elementul comun al acestor termeni:
- desfiinţarea, în baza voinţei uneia dintre părţi, a raportului
contractual format valabil (ceea ce îl deosebeşte de
desfiinţarea sa pentru cauză de nulitate). Duce la încetarea
efectelor contractului.
Natura juridică a rezoluţiunii
În sens restrâns:
- „rezoluţiune” - o sancţiune a neexecutării obligaţiilor contractuale de către
o parte prin care cealaltă parte încetează contractul.
Ambele părţi sunt ţinute să restituie prestaţiile şi veniturile.
În sens larg:
- în modul utilizat de Codul civil al Republicii Moldova, „rezoluţiune şi
reziliere” denotă:
orice încetare,
la iniţiativa uneia sau ambelor părţi şi
înainte de executarea definitivă, a unui contract încheiat valabil.
Dreptul unei părţi contractante de a declara unilateral rezoluţiunea sau
rezilierea este un drept potestativ.
Dreptul potestativ:
Putere prin care titularul său poate influenţa asupra situaţiilor juridice
preexistente, modificându-le, stingându-le sau creând noi situaţii printr-o
activitate unilaterală.
Se disting trei categorii de drepturi potestative:
1) drepturi care se realizează prin acte materiale (ex.: uzufructul,
servituţile, drepturile în materia relaţiilor familiale);
2) drepturi care se exercită prin intermediul actelor juridice unilaterale (ex.:
dreptul de opţiune, de preemţiune, dreptul de alegere în cadrul
obligaţiei alternative, dreptul de retract litigios, dreptul de opţiune
succesorală, dreptul de rezoluţiune sau reziliere extrajudiciară); şi
3) drepturi care se exercită prin intermediul unei acţiuni judiciare (ex.:
dreptul de a cere nulitatea relativă, rezoluţiunea sau rezilierea
judiciară, dreptul la acţiune pauliană şi la acţiune oblică).
Concluzia:
Rezoluţiunea (şi rezilierea) este:
o tehnică juridică de stingere a obligaţiilor
contractuale neexecutate
la iniţiativa uneia dintre părţi,
întemeiată pe un drept legal sau
convenţional.
Cauzele de rezoluțiune și reziliere a
contractelor (art. 733 Cc)
- „Contractul nu poate fi altfel rezolvit, reziliat sau
revocat decât în temeiuri :
a) prevăzute de lege sau
b)prin acordul părţilor”.
Concluzia:
I. Rezoluţiunea legală - cauza este prevăzută expres
de lege.
Cauzele legale sunt:
a) generale şi
b) speciale.
a) Cauzele legale generale de rezoluţiune:
- sunt stabilite de lege fiind aplicabile tuturor contractelor
în general şi
- sunt fundamentate pe ideea de neexecutare a obligaţiei
contractuale:
1. neexecutare esenţială a contractului (art. 735Cc);
2. neexecutare a contractului după termenul suplimentar acordat
(art. 709 Cc);
3. neexecutare anticipată a contractului (art. 736 Cc).
4. imposibilitatea ajustării contractlui în caz de impreviziune (art.
632 Cc).
b) Cauzele legale speciale de rezoluţiune:
- sunt prevăzute de regulile speciale aplicabile unui
sau mai multor contracte determinate.
Scopul:
- de a repeta cauzele legale generale
Ex.: art. 844 alin.(1), 906 alin.(1), 1073 Cc, ori
- de a stabili cauze speciale ale rezoluţiunii, nelegate
de neexecutarea contractului în genere.
Exemplu:
- în contractele intuitu personae sau de consumator, legea ar putea
acoda părţilor sau uneia din ele dreptul de a rezolvi sau rezilia
contractul fără a invoca vreun motiv
Ex.: art. 942, 992 alin.(1), art. 1050 Cc – denunţarea mandatului.
- legea poate scuti de necesitatea motivării rezilierii contractelor cu
executare succesivă încheiate pe termen nedeterminat (Ex.: art. 905,
974 alin.(2), 1097 Cc.
NB: Pentru a proteja cealaltă parte de riscurile încetării imediate a
contractului fără motiv, partea care declanşează rezoluţiunea este
ţinută să respecte un anumit termen de preaviz.
În limbajul juridic, dreptul de a înceta contractul fără motiv este
denumit:
- revocare (în cazul contractelor cu executare dintr-o dată) sau
- denunţare (în cazul contractelor cu executare succesivă).
II. Rezoluţiunea convenţională -
cauza nu rezultă din lege. Este prevăzută în mod expres de
contract.

Art. 734 alin.(1) Cc:

- Părţile îşi pot rezerva dreptul la
rezoluţiunea sau rezilierea contractului.
Doctrina denumeşte o asemenea clauză:
- pact comisoriu (lex commissoria) sau
- clauză rezolutorie.
Importanţa clauzei rezolutorii:
1. părţile pot clarifica cazurile când este aplicabilă o cauza legală de
rezoluţiune.
Contractul poate prevedea:
- că executarea întocmai a fiecărei obligaţii este de esenţa contractului;
- că o parte poate rezolvi sau rezilia contractul nu doar pentru o neexecutare
esenţială (art. 735 Cc), ci şi pentru una mai puţin importantă;
- care este durata concretă a termenului suplimentar care urmează a fi
acordat şi a expirat, după ce se poate rezolvi ori rezilia contractul în baza art.
709 Cc.
2. părţile pot rezerva dreptul de rezoluţiune ori reziliere a contractului la
discreţia absolută a uneia dintre ele.
Asemenea clauze vor fi supuse principiului transparenţei. Din formularea lor
trebuie să rezulte fără dubiu că intenţia părţilor a fost de a stabili un drept
care este supus doar voinţei discreţionare a unei părţi.
a) Cauzele legale generale ale rezoluţiunii ori
rezilierii contractului

1. Neexecutarea esenţială a contractului (alin.(2) al art. 735 Cc):

Neexecutarea esenţială:
a) neexecutarea privează substanţial creditorul de ceea ce acesta se
aştepta de la executarea contractului, cu excepţia cazului când
debitorul demonstrează că nu a prevăzut şi nu putea să prevadă în
mod rezonabil rezultatul scontat;
b) executarea întocmai a obligaţiilor ţine de esenţa contractului;
c) neexecutarea este intenţionată sau din culpă gravă;
d) neexecutarea dă temei creditorului să presupună că nu poate conta
pe executarea în viitor a contractului.
a) Neexecutarea privează substanţial creditorul de ceea ce acesta se aştepta de la executarea contractului, cu
excepţia cazului când debitorul demonstrează că nu a prevăzut şi nu putea să prevadă în mod rezonabil
rezultatul scontat.

Criteriul conţine două elemente:

1. privează de scopul urmărit prin contract
2. scopul să fi fost previzibil.
Termenul „privare”:
- nu se reduce doar la un prejudiciu patrimonial,
ci
- include şi prejudicii nemateriale (ex.: pierderea
unui client, pierderea posibilităţii de a revinde
sau pierderea reputaţiei etc).
Exemple:
- bunul cumpărat nu poate fi utilizat în scopul prevăzut în
contract sau în scopul lui obişnuit;
- cumpărătorul nu a primit preţul, deşi scadenţa a survenit;
- beneficiarul întreţinerii nu primeşte hrana, îngrijirea de
care are nevoie sau le primeşte doar ameninţându-l pe
dobânditor cu rezoluţiunea;
- antreprenorul construieşte o clădire cu vicii care stau la
fundamentul construcţiei şi nu pot fi remediate decât
distrugând construcţia etc.
NB: Rolul central îl joacă conceptul de interes –
preocuparea şi atenţia pe care creditorul o acordă
executării contractului a fost ştirbită, nu a fost atinsă.
Tipul neexecutării:
1) neexecutarea totală
Efectul:
- îndreptăţeşte la rezoluţiune în mod imediat.
Nu este necesar de a stabili:
- care era cea mai importantă prestaţie din contract,
pentru executarea căreia creditorul a încheiat
contractul, şi
- în ce măsură această prestaţie importantă a fost
încălcată.
NB: Pentru a fi sigur, creditorul poate acorda un termen
suplimentar, conform art. 709 alin. (1) Cc.
2) executarea necorespunzătoare
Problematica:
- de a şti a câta parte din prestaţie trebuie să fie lipsă,
pentru a priva creditorul de ceea la ce se aştepta de
la contract: 10%, 25%, 50%, 75% sau tocmai 100%?
Sensul criteriului examinat este că:
- nu contează atât mărimea neexecutării, cât importanţa
pe care creditorul a atribuit-o părţii neexecutate din
prestaţie.
Încălcarea cerinţelor calitative (bunul,
lucrări cu vicii etc.)
este esenţială când:
- viciul, în mod considerabil, împiedică folosinţa bunului ori
rezultatului lucrării sau
- bunul ori lucrarea sunt ireparabile.
Faptul dacă un viciu care poate fi înlăturat este esenţial, ţine în
mare măsură şi de elementul temporal.
Dacă încălcarea termenului pentru predarea bunului sau lucrării
este esenţială:
- un viciu reparabil este o neexecutare esenţială a contractului.
Dacă nu suntem într-o asemenea situaţie:
- un viciu poate să devină o neexecutare esenţială a contractului
dacă el nu este înlăturat în termenul stabilit.
3) întârzierea în executare
- există dacă, până ce creditorul a declarat rezoluţiunea,
debitorul execută obligaţia după scadenţa ei.
De regulă:
se impune examinarea criteriu legal la lit. b) alin. (2) art. 735
Cc):
- de apreciat dacă timpul era un factor esențial al prestaţiei.
Întârzierea neurmată de o executare propriu-zisă:
- o neexecutare totală (sau parţială - s-a întârziat în raport
cu o parte din prestaţie).
Scopul să fi fost previzibil
Scopul previzibil („cu excepţia cazului când debitorul
[…] nu a prevăzut şi nu putea să prevadă în mod
rezonabil rezultatul scontat”) – limită a primei trăsături.
Importanţa:
- de a proteja pe debitor de acele aşteptări ale
creditorului pe care debitorul nu le putea prevedea.
Prezumţi:
- scopul îi era cunoscut debitorului sau că el trebuia să-
l cunoască.
Răsturnarea prezumţiei: de către debitor.
Previzibilitatea sau imprevizibilitatea se
determină prin aplicarea a două „teste”:
1. subiectiv - se întreabă dacă debitorul ştia, la momentul încheierii contractului, care este
scopul urmărit de creditor prin contract.
Pentru ca debitorul să nu invoce neglijenţa sau imprudenţa sa, se impune şi
2. obiectiv – putea el să prevadă acest scop sau nu.
Curios este că legea nu întreabă, ca de obicei, dacă el trebuia, ci dacă putea să prevadă.
Ultimul criteriu este mai larg şi mai exigent faţă de debitor: chiar dacă el nu trebuia să
acorde atenţie unei informaţii, dar dacă el a putut să-i acorde atenţie, scopul dorit de
creditor este previzibil.
Sintagma „în mod rezonabil” face trimitere la aprecierea pe care ar da-o o persoană
„rezonabilă”, care se află în aceleaşi condiţii şi în aceeaşi situaţie ca şi debitorul.
Se iau în vedere:
- corespondenţa dintre părţi,
- informaţiile dezvăluite cu ocazia negocierilor,
- informaţiile incluse în contract (inclusiv şi în special în preambulul contractului).
Concluzia:
Părţile ar trebui să-şi atragă atenţia asupra acestor consecinţe fie:
- din contractul însuşi, fie
- din informaţia suplimentară acordată la momentul încheierii
contractului.
Exemplu:
- consecinţele deosebit de serioase în cazul primirii mărfurilor
cu întârziere datorită lipsei de spaţiu de depozitare;
- caracterul vital al certificării/autorizării sanitare pentru
plasarea mărfurilor pe piaţa de larg consum.
b) executarea întocmai a obligaţiilor ţine de esenţa
contractului

Executarea cu stricteţe, fără nicio abatere, poate reieşi:

1. expres:
- din informaţiile pe care creditorul le-a adus la
cunoştinţa debitorului în timpul negocierilor; sau
- din formularea contractului („va preda bunul doar şi
exclusiv până la”; „are dreptul să refuze lucrarea dacă
este predată cu întârziere”; „în nici un caz, locatarul
nu va”; sau folosesc aşa termeni ca „strict”, „precis”,
„absolut”, „cel târziu” etc.).
- în mod implicit, din natura obligaţiei.
Exemplul:
- pomul de Crăciun, trebuie livrat înainte de Crăciun.
- prestaţiile legate de un eveniment unic care se produce la
o dată determinată:
1. predarea rochiei de nuntă către mireasă înainte de nuntă;
2. reparaţia unui complex sportiv înainte de o competiţie de
nivel naţional sau internaţional;
3. livrarea de băuturi răcoritoare spre a fi vândute la o
sărbătoare, o festivitate publică etc.
Aplicarea criteriului în materia vânzării-cumpărării (art. 757
alin.(2) şi alin.(3) Cc):
- reglementează aşa-numitele "clauze de executare strict la
data stabilită”.
c) neexecutarea este intenţionată sau din culpă
gravă

Scopul criteriului:
- de a sancţiona situaţiile în care debitorul refuză expres
executarea şi
- nu poate invoca motive serioase (imposibilitatea, un caz
fortuit), şi
- nu execută mai mult din capriciu, „din principiu”.
Fundamentul cauzei:
- neatingerea scopului urmărit de către creditor prin încheierea
contractului de atitudinea de bună-credinţă pe care el o aştepta
de la debitor.
Formele neexecutării intenţionate:
1) refuzul expres de a executa
Poate rezulta din:
- declaraţie expresă (orală, scrisă etc.)
- comportamentul cert al debitorului (refuză orice comunicare cu
creditorul).
Exempul:
După încheierea unui contract de prestări de servicii de deservire
tehnică a computerelor, clientul comunică prestatorului că nu mai
are nevoie de serviciile lui. Clientul respinge executarea tuturor
obligaţiilor lui bazate pe contract.
Nu este relevant faptul că debitorul:
- refuză să execute sau
- nu poate executa sau
- nu este gata să execute.
2) refuzul implicit de a executa
se deduce din:
- exprimările sau comportamentul persoanei.
Ex.:
- amânarea în continuu a executării fără motive întemeiate
sau
- execută, dar într-un mod care contravine substanţial
obligaţiilor care-i revin sau
- foloseşte o altă modalitate (plăteşte un preţ mai mic,
predă alt bun decât cel convenit, construieşte modificând
proiectul etc.)
3) partea declară că nu este gata să execute;
4) interpretarea abuzivă şi neîntemeiată a
contractului;
Continuare:
5) rezoluţiunea sau rezilierea neîntemeiată a contractului
Partea pretinde a rezolvi contractul în împrejurări în care ea nu are dreptul să
o facă.
Comportamentul ei constituie o neexecutare din intenţie.
Rezoluţiunea este declarată cu rea-credinţă, nu cu scopul de a se apăra contra
lezării intereselor sale prin faptul că cealaltă parte contractantă nu şi-a
executat obligaţiile, ci pentru simplul fapt de a se elibera de executarea
propriilor obligaţii.
Pretinsa rezoluţiune nu este întemeiată, ea nu va produce efectele unei
rezoluţiuni. Deci, creditorul va putea rezolvi contractul el însuşi.
6) intentarea unei acţiuni în judecată
Scopul neexecutării intenţionate:
- de a abandona contractul şi nu în vederea soluţionării unei divergenţe pe
care ambele părţi au încercat în prealabil să le soluţioneze pe cale amiabilă, iar
ulterior s-ar fi cerut asistenţa instanţei de judecată.
d) neexecutarea dă temei creditorului să presupună că nu
poate conta pe executarea în viitor a contractului

Aplicarea criteriului:
- când debitorului îi incumbă prestaţii succesive sau continue, indiferent dacă
este un contract cu executare succesivă.
Locaţiune sau un contract cu executare dintr-o dată, numai că prestaţia este
eşalonată în timp (vânzarea în rate).
Nu este necesar ca încălcarea să fie esenţială.
Exemplu:
Dacă o rată a fost executată în mod necorespunzător, dar această
neexecutare nu este esenţială şi nu dă dreptul creditorului de a rezolvi
contractul.
Creditorul va putea totuşi rezolvi contractului dacă există temei să
presupună că această neexecutare va persista şi la executarea ratelor
viitoare.
Este relevantă:
- gravitatea încălcării faţă de viitoarele prestaţii despre
care creditorul are temerea că vor fi încălcate, având
în vederea neexecutarea deja produsă.
Este cazul „când un şir de încălcări, nici una din ele
nefiind esenţiale sau nu constituie un temei suficient
pentru a se teme de o viitoare neexecutare esenţială,
totuşi, luate împreună, ele dau un temei suficient pentru
o asemenea temere”.
Concluzia:
- simpla neexecutare esenţială a contractului
este suficientă pentru a declanşa rezoluţiunea
contractului.
- legea nu impune alte condiţii;
- pentru a aplica art. 735 Cc nu este necesar ca
debitorul să fi fost pus în întârziere.
- nu este necesar ca neexecutarea obligaţiilor să
fie fost culpabilă.
2. Neexecutarea contractului după termenul suplimentar
acordat (art. 709 alin. (1) Cc)

Scopul procedurii de stabilire a unui termen suplimentar:

- oferă certitudine, claritate şi previzibilitate într-o situaţie incertă.
- de a obţine executarea corespunzătoare.
Este recomandabilă stabilirea unui termen suplimentar:
- când neexecutarea este doar parţială şi/sau
- creditorul nu doreşte să rezolve contractul, ci are nevoie de prestaţie în
natură.
Efectul notificării:
- este de a face termenul suplimentar stabilit ca fiind esenţial şi final.
Notificarea termenului suplimentar poate fi asimilată cu un „ultimatum”.
Efectele stabilirii termenului suplimentar
Îi impune o limitare creditorului:
- atâta timp cât termenul suplimentar nu a
expirat, creditorul nu poate exercita un drept
care este incompatibil cu stabilirea termenului
adiţional.
Exemplu:
- el nu poate declara rezoluţiunea
- nici nu poate cere despăgubiri în locul
prestaţiei (art. 609 Cc).
Delimitarea de punerea în întârziere (art.
617 Cc)
Punerea în întârziere este o instituţie concepută
pentru:
- curgea penalităţilor ori a dobânzii de întârziere
(pentru care este suficientă neexecutarea
culpabilă şi existenţa prejudiciului real ori
prezumat).
Aplicarea art. 709-711 Cc nu are nevoie de
prevederile punerii în întârziere.
Procedura stabilirii termenului
suplimentar (art. 709 Cc)
a)debitorul nu execută sau execută în mod
necorespunzător o prestaţie scadentă;
b)creditorul îi expediază o notificare prin care
cere:
- executarea obligaţiei şi
- stabileşte un termen limită până la care el va
mai accepta prestaţia.
Nu este necesar ca notificarea să poarte formă
scrisă.
Conţinutul notificării:
1) prestaţia
care se aşteaptă de la debitor
Exemplu:
notificarea efectuată de către vânzătorul unui teren,
adresată cumpărătorului ar trebui să specifice:
- preţul sau
- partea din preţ care rămâne neplătită.
2) un termen rezonabil în care prestaţia
poate fi executată
Scopul stabilirii unui termen rezonabil:
- de a împiedica creditorul de a stabili un termen
simbolic, cu intenţia vădită de a rezolvi contractul,
comportament care ar fi contrar bunei-credinţe.
Nu este suficientă simpla menţionare că executarea
trebuie să aibă loc „cât mai curând posibil” sau „rapid”.
3) o declaraţie privind consecinţele neexecutării în
conformitate cu notificarea.
Notificarea trebuie să indice cu claritate
debitorului:
- fie că termenul este esenţial
- fie că, în cazul neprimirii executării în acest termen, îşi
rezervă dreptul de a rezolvi contractul.
Iminenţa rezoluţiunii nu rezultă din însuşi termen, ci din
notificarea care stabileşte termenul.
Funcţia principală a acestei condiţii:
- de a delimita notificarea de o simplă rugăminte sau
invitaţie de a executa.
Răspunsul debitorului la notificare poate fi
prin:
1) executarea prestaţiei în interiorul termenului;
Este cel mai bun rezultat pentru un creditor ce
îşi doreşte executarea în natură.
Efectele:
- Creditorul este obligat să primească prestaţia.
- Are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
2) declararea că nu va executa în interiorul
termenului;
Efectele:
- creditorul poate rezolvi contractul imediat sau
- poate cere executarea prestaţiei în natură ori
prin echivalent (art. 609 alin. (1) Cc).
- are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

3) neexecutarea până la expirarea termenului

suplimentar stabilit. Drepturile creditorului sunt
similare celor indicate la situaţia anterioară.
4) promisiunea de executare a prestaţiei
după expirarea termenului.
Interpretarea promisiunii de către creditor:
- un refuz de a executa în interiorul termenului.
Efectele:
- poate recurge la drepturile indicate supra sau,
- poate accepta această promisiune,
interpretând-o ca:
- o prelungire a termenului stabilit sau
- un nou termen suplimentar.
Aplicabilitatea art. 710 Cc
- nu este necesară stabilirea unui termen
suplimentar sau somare, iar
- creditorul poate rezolvi imediat contractul:
- atunci când neexecutarea este esenţială.
Art. 735 Cc:
- neexecutarea esenţială dă dreptul imediat la
rezoluţiune ori reziliere, fără a fi nevoie stabilirea
unui termen suplimentar de către creditor.
Creditorul nu are dreptul la rezoluţiune (art.
711 Cc) dacă:
a) încălcarea obligaţiei este neînsemnată;
b) este mai echitabil creditorul să nu poată rezolvi contractul dacă
debitorul nu a încălcat direct contractul, ci a săvârşit o altă faptă ilicită
faţă de creditor.
Ex.: un client se comportă violent cu prestatorul de servicii (încalcă
aşa-numita obligaţie de protecţie), dar plăteşte costul serviciilor întocmai
conform contractului.
c) creditorul răspunde în totalitate pentru neexecutarea obligaţiei, ori
neexecutarea obligaţiei pentru care nu trebuie să răspundă debitorul a
intervenit într-un moment în care creditorul este în întârziere de
primire;
d) pretenţiei i se opune o excepţie pe care debitorul a ridicat-o deja
sau o va ridica după rezoluţiune.
Ex.: nu se poate rezolvi un contract pe motiv că nu s-a achitat preţul
bunului în condiţiile în care a expirat termenul de prescripţie a acţiunii
privind încasarea preţului.
Concluzia:
Codul civil al Republicii Moldova a preluat prevederile:
- Codului civil german privind contractul sinalagmatic,
- Convenţiei ONU privind contractele de vânzare
internaţională de mărfuri şi
- a Principiilor Dreptului European al Contractelor.
NB:
În sistemul Codului civil, din punct de vedere structural,
conceptele de neexecutare esenţială şi termenul
suplimentar acordat (Nachfrist) sunt paralele.
Ideea centrală este cea de neexecutare esenţială, serioasă,
determinantă.
Mecanismul termenului suplimentar este un instrument
subordonat conceptului central.
3. Neexecutarea esenţială anticipată a contractului

Circumstanţele:
- înainte de scadenţă,
- există semnele riscului real al neexecutării esenţiale
din partea debitorului,
- este neeconomic şi injust pentru creditor să aştepte
scadenţa obligaţiilor creditorului pentru a putea invoca
rezoluţiunea.
Art. 576, 706, 709 alin.(4) şi 736 Cc:
- o neexecutare previzibilă în mod rezonabil trebuie egalată
cu o neexecutare la scadenţă.
Mijloace de apărare ale creditorului, când apar indicii că
debitorul nu va executa la scadenţă (adică, va săvârşi o
neexecutare esenţială:
a) suspendarea executării propriei obligaţii (excepţie de
precaritate) (art.705 Cc);
b) înaintarea cererii de a se executa anticipat sau de a se
acorda garanţii (576 + 736 Cc);
c) dacă al doilea mijloc nu dă rezultate satisfăcătoare
creditorului – rezoluţiunea contractului.
Condiţiile rezoluţiunii contractului în caz de
neexecutare anticipată (art. 706 şi 736 Cc):
a) apar indicii că debitorul va săvârşi o neexecutare esenţială
(în sensul art. 735 Cc).
Exemple:
- antreprenorul întârzie să construiască conform graficului
şi devine clar că construcţia nu va fi finalizată la termen,
deoarec partea contractantă este declarată insolvabilă
etc.);
- o parte contractantă a declarat că ea nu va putea executa
o parte substanţială sau toate obligaţiile sale în termenul
prevăzut pentru executare. Chiar dacă evenimentul se
datorează forţei majore, creditorul va avea dreptul la
rezoluţiune imediată (art. 606 alin.(4) Cc).
b) creditorul a notificat debitorul despre existenţa indiciilor

şi îi solicită:
- executarea anticipată ori
- furnizarea garanţiilor de bună-execuţie,
stabilindu-i un termen rezonabil pentru
aceasta.
Dreptul debitorului:
- de a alege oricare dintre cele două forme
de înlăturare a incertitudinii.
Obligaţia creditorului:
- în virtutea obligaţiei generale de bună-
credinţă (art. 513 Cc), va trebui:
- să ceară acel tip de garanţie care este
posibil şi este rezonabil în raport cu natura
neexecutării.
Exemplu:
- cumpărătorul are dificultăţi financiare;
- vânzătorul ar putea cere prezentarea unei garanţii
bancare.
Dacă în practica dintre părţi nu se utilizau garanţiile
bancare (instrumente costisitoare şi obţinerea cărora
este un proces de durată):
- cumpărătorul poate considera solicitarea lor drept
nerezonabilă dacă în schimb prezintă existenţa unui
disponibil suficient în conturile sale bancare.
Neînlăturarea incertitudinii de către debitor
în termenul stabilit:

Efectul:
- Creditorul are dreptul de a rezolvi
contractul cu efect imediat, chiar dacă
scadenţa nu a survenit.
Procedura de rezoluțiune și reziliere
Rezoluţiunea:
- un act juridic – este decisă în mod intenţionat
de către partea îndreptăţită.
La apariţia dreptului la rezoluţiune, creditorul
are dreptul de a alege dintre:
- rezoluţiune sau
- menţinerea contractului şi de a cere
executarea silită a obligaţiei, fie în natură, fie
prin echivalent bănesc.
Concluziile:
a) rezoluţiunea nu produce efecte în mod automat, cu
excepţia rezoluţiunii de drept, care intervine în
temeiul unei clauze rezolutorii;
b)rezoluţiunea nu poate fi declarată de către debitorul
care a încălcat;
c) rezoluţiunea nu poate fi declarată de judecător din
oficiu.
S-ar încălca principiul disponibilităţii în procesul civil.
Limitările dreptului de a alege al părţii
îndreptăţite:
a) acordarea termenului suplimentar (art. 709 Cc), chiar
dacă există o neexecutare esenţială (şi a apărut dreptul
la rezoluţiune).
Efectul:
- suspendarea dreptului de a declara rezoluţiunea şi
- creditorul nu poate recurge la el până la expirarea
acestui termen.
b) dreptul la rezoluţiune este un drept
temporar, supus perimării.
Termenul în care poate fi declarată rezoluţiunea:
- părţile ar trebui să convină prin contract
asupra lui.
Lipsă unei astfel de clauze (art. 741 Cc)
creează o situaţie de incertitudine juridică a debitorului:
- când creditorul îndreptăţit să rezolve contractul, ezită să
aleagă între rezoluţiune şi menţinerea contractului.
Debitorul nu ştie care va fi soarta contractului şi dacă să se
mai pregătească pentru a executa în mod corespunzător
obligaţia sau nu.
Legea acordă debitorului dreptul de a-l „soma” pe creditor
de a-l informa într-un termen rezonabil dacă alege
rezoluţiunea sau executarea mai departe a contractului.
Dacă nu exercită dreptul de rezoluţiune până la expirarea
termenului stabilit, creditorul pierde dreptul de rezoluţiune.
Efectele executării prestaţiei de către debitor
după apariţia dreptului de rezoluţiune
- creditorul trebuie să exercite cu promptitudine rezoluţiunea.
În caz contrar:
- se va prezuma că el a renunţat la acest drept, iar,
- potrivit legii, el va „pierde dreptul de rezoluţiune” (art. 737 alin.(2)
Cc).
Semnificaţia termenului rezonabil:
- imediat.
Raţiunea regulii:
- tendinţa generală de a menţine legătura contractuală (principiul favor
contractus);
- ea se bazează pe prezumţia că, dacă creditorul a pierdut interesul în
executare el ar trebui:
1. fie să refuze primirea prestaţiei,
2. fie imediat să o restituie debitorului.
Declararea rezoluţiunii sau rezilierii
Reforma importantă al noului Cod civil:
rezoluţiunea extrajudiciară sau unilaterală:
- declanşarea rezoluţiunii şi rezilierii prin simplă notificaţie scrisă către
cealaltă parte contractantă, fără necesitatea solicitării ei de la instanţa de
judecată.
Importanţa:
- rezoluţiunea extrajudiciară este mai eficace, mai economică, mai rapidă, mai
în pas cu realităţile timpului nostru şi cu principalele sisteme de drept şi
codificări internaţionale. Rezoluţiunea este mai modernă.
Art. 737 alin.1 Cc:
Esenţa:
de îndată ce creditorul are un drept la
rezoluţiune ori reziliere, de natură legală
sau convenţională, acesta îl poate exercita
prin declaraţie scrisă faţă de debitor.
Trăsăturile caracteristice:
a) rezoluţiunea nu operează de plin drept (ipso facto).
Excepţie:
- când contractul prevede o clauză rezolutorie conform
căreia contractul se consideră rezolvit la survenirea
unei neexecutări anume.
b) rezoluţiunea nu se prezumă, ci trebuie să
fie certă.
Efectul refuzului de a primi prestaţia (art. 575
alin.(2) şi 588 Cc sau altor temeiuri):
- prin el însuşi, nu este o declaraţie de
rezoluţiune.
Debitorul încă are posibilitatea de a face o nouă
executare, corespunzătoare.
c) pentru a rezolvi un contract nu se cere
înaintarea acţiunii în judecată.
Schimbările esenţiale ale Codului civil al
Republicii Moldova
Vechiul Cod civil al R.S.S.M. nu prevedea că rezoluţiunea
(rezilierea) se produce doar pe cale judecătorească.
Practica de până la 12 iunie 2003 accepta, ca regulă generală,
doar forma judiciară a rezoluţiunii.
Spre deosebire de numeroase legislaţii (franceză, rusă etc.), ca şi
în sistemul german şi cel internaţional (Convenţiei ONU privind
contractele de vânzare internaţională de mărfuri, Principiile
Dreptului European al Contractelor), rezoluţiunea este de
principiu extrajudiciară.
Excepţie:
prin legi speciale există situaţii când un anumit tip de
contract se desfiinţează prin acţiune în judecată.
Exemplu:
contractul de arendă se reziliază:
- prin hotărâre a instanţei judecătoreşti,
- la cererea uneia dintre părţile contractante,
- în legătură cu neexecutarea de către cealaltă parte a
obligaţiilor contractuale.
(Legea nr. 198 din 15.05.2003 cu privire la arenda în
agricultură, în Monitorul Oficial nr. 163-166 din 1 august
2003, art. 14 alin.(1) lit. b)):
-
Declaraţia de rezoluţiune sau reziliere:
manifestarea de voinţă a părţii îndreptăţite,
adresată celeilalte părţi contractante,
privind rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea contractului.

Ea constituie un act juridic unilateral.

Produce efecte juridice din momentul recepţiei de
către partea destinatară.
Forma notificării celeilalte părţi
contractante:
- scrisă.
Scopul:
- de a facilita dovedirea rezoluţiunii şi data
acesteia.
Lipsă de formă scrisă:
- declaraţia de rezoluţiune nu va putea fi
demonstrată prin proba cu martori (art. 211
alin.(1) Cc).
Controlul judiciar al rezoluţiunii şi
rezilierii
Rolul instanţei de judecată:
- de a analiza împrejurările de fapt, pe
temeiul cărora se poate constata, în final,
că s-a produs desfiinţarea contractului.
Nu se exclude rezoluţiunea prin adresarea
în instanţa în judecată (art. 737 alin.(1) Cc)

Dacă o parte poate rezolvi printr-o

simplă notificare scrisă,
a fortiori
ea ar putea iniţia rezoluţiunea prin
metoda mai formalistă a procedurii
contencioase.
Supravegherea judecătorească în domeniul
rezoluţiunii
Faţetele:
a) ante factum:
- dacă reclamantul include printre pretenţiile sale să
pronunţe contractul ca fiind rezolvit.
Hotărârea judecătorească va fi actul care va transforma
raportul juridic contractual.
b) post factum:
Reclamantul se adresează instanţei şi:
- prezintă declaraţia de rezoluţiune deja recepţionată de către
cealaltă parte contractantă, şi
- solicită instanţei să constate că:
1. a avut loc o rezoluţiune, că
2. cealaltă parte este în întârziere în raportul juridic de lichidare a
legăturii contractuale, şi
3. să o oblige la executarea obligaţiilor ce-i revin.
Supraveghere inversă, dar tot post factum:
Partea contractantă care a recepţionat o
declaraţie de rezoluţiune de la cealaltă parte
contractantă o consideră neîntemeiată.
Pretenţia reclamantului în acest caz vor fi:
- de a constata ineficienţa declaraţiei de
rezoluţiune din cauza neîntrunirii temeiurilor
invocate în ea.
În litigiile de contestare a rezoluţiunii
unilaterale a contractului
se pune problema dacă, până la soluţionarea în fond a
litigiului, contractul este rezolvit ori încă este în vigoare
pentru părţi.
Soluţia:
- notificarea este actul care declară rezoluţiunea,
- ea îşi produce efectele, cu excepţia cazului în care
instanţa de judecată a suspendat efectul rezoluţiunii
cu titlu de asigurare a acţiunii.
Efectele juridice ale rezoluțiunii contractelor:
extinctiv şi constitutiv
Efectul extinctiv:
– se sting obligaţiile care încă nu au fost
executate.
Art. 738 alin.(1) Cc:
- contractul încetează şi părţile sunt eliberate de
obligaţia de a presta.
NB: Orice prestaţie pe care creditorul o va
primi, după rezoluţiune va fi o îmbogăţire fără
just temei şi se va restitui conform regulilor
acesteia.
Nu sunt afectate de rezoluţiune:
1. drepturile deja dobândite de părţi şi o serie de clauze
contractuale:
- creditorul poate pretinde despăgubirea prejudiciului
produs prin neexecutarea obligaţiilor contractuale, (art. 602
alin.(1) şi art. 738 alin.(5) Cc).
Excepţie:
- rezolvirea din motive neimputabile debitorului (forţa
majoră, schimbarea împrejurărilor etc.), primul nu are
dreptul la despăgubiri (art. 738 alin.(5)).
Justificarea:
- dreptul la despăgubiri se fundamentează pe vinovăţia
debitorului.
2) art. 738 alin.(6) Cc
rezoluţiunea nu afectează:
- clauzele contractului privind soluţionarea litigiilor şi
- alte clauze destinate a produce efecte şi după rezoluţiune,
printre care enumerăm:
a) clauza privind răspunderea părţilor (clauza penală, clauza de
limitare sau exonerare de răspundere );
b) clauza privind pierderea drepturilor de către debitor (art. 744);
c) clauza privind rezoluţiunea sub condiţia de a se plăti penalitatea
(art. 745);
d) clauza privind legea aplicabilă (art. 1610 alin.(1));
e) clauza de integritate (art. 702);
f) clauza de confidenţialitate şi numeroase alte „clauze de stil”.
Efectul constitutiv al rezoluţiunii
Restituţia bilaterală:
- părţile sunt obligate să restituie prestaţiile executate
şi veniturile realizate.
Regula:
- părţile trebuie să restituie prestaţiile în natură.
Esenţa:
- fiecăre parte contractantă care a primit o prestaţie
are obligaţia de a da şi de a face, adică de a transmite
înapoi posesia bunului, precum şi dreptul de proprietate
asupra bunului primit.
Temeiul restituirii:
Art. 738 alin.(1) Cc:
- dă naşterea unei obligaţii care trebuie executată
conform regulilor generale în materie de obligaţii.
Imposibilitatea restituirii în natură:
- debitorul datorează compensaţie în bani (art. 738
alin.(2) lit.a) Cc).
Înlocuireea restituirii prin compensaţie în
bani (art. 738 alin.(2) Cc)
a) restituirea în natură a prestaţiei este imposibilă.
Ex.:
- prestaţia constă dintr-o lucrare sau un serviciu, sau este o
obligaţie de a nu face.
b) bunul este înstrăinat sau grevat.
Lipsa caracterului retroactiv al rezoluţiunii - actele de înstrăinare
sau grevare a bunului de către debitor nu sunt desfăcute. Ele
rămân intacte - măsură de protecţie pentru terţii-dobânditori.
c) bunul este consumat, prelucrat sau transformat.
Dacă contractul a fost rezolvit fiindcă la prelucrare sau
transformare a apărut un viciu, creditorul nu este obligat să
compenseze valoarea bunurilor.
d) bunul este deteriorat sau a pierit.
Excepţie:
cel ce a primit bunul nu este obligat la compensaţii băneşti dacă:
- deteriorarea sau pieirea s-ar fi produs chiar şi în cazul în care
s-ar fi aflat la cealaltă parte (forţa majoră generală sau în cazul
animalelor, animalul era bolnav grav înainte de predare); şi
- dacă creditorul (adică, partea contractantă care a rezolvit
contractul în baza dreptului legal la rezoluţiune, şi nu a unui
drept convenţional) a dovedit diligenţa unui bun proprietar. El
este obligat totuşi să restituie îmbogăţirea realizată.
Restituţia unilaterală:
Contractul de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe viaţă
(art. 845 alin.1 Cc):
- o parte nu va fi ţinută să restituie prestaţiile primite însă
va avea dreptul să ceară restituţia propriilor sale prestaţii.
Într-o opinie, abordarea legală reflectă o combinaţie dintre
restituţia bilaterală şi răspunderea civilă;
partea vinovată nu va avea dreptul să ceară restituţia în
puterea unei compensări legale dintre obligaţia de restituire
şi obligaţia sa de despăgubire. Or, situaţia poate fi analizată şi
ca o decădere din drepturi.
2. Restituirea veniturilor: realizate şi
neobţinute
a) Restituirea veniturilor realizate (art. 738 alin. 1 Cc):
- predarea veniturilor obţinute de părţi ca urmare a prestaţiei.
Nu se ia în considerare la calcularea compensaţiei băneşti uzura
bunului rezultată din folosinţa lui conform destinaţiei (art. 738
alin.(2) lit. c) in fine).
Exemplu:
- cumpărătorul care a folosit imobilul nu trebuie să compenseze
folosirea lui;
- dacă l-a dat în locaţiune, chiria trebuie predată vânzătorului,
minus cheltuielile aferente.
Veniturile neobţinute (art.739 Cc)
Problematica:
- când cel ce a primit bunul (debitorul) nu a obţinut
venit (beneficiu) de pe urma lui sau a obţinut un venit
mic, atunci când putea să obţină venit sau, respectiv,
putea să obţină un venit mai mare.
Această posibilitate, este exprimată prin sintagma
„contrar regulilor bunei administrări” (art. 739 alin.(1)
Cc).
Temei de exonerarea:
- debitorul arată că modul în care el a administrat bunul corespunde cu
diligenţa pe care în mod obişnuit o exercită în propriile afaceri.
Dacă se demonstrează că debitorul putea să obţină venit sau un venit
mai mare, conform art. 739 alin.(1) Cc creditorul este compensat:
- debitorul va preda suma care reprezintă echivalentul venitului
neobţinut.
Şi buna conduită a debitorului este despăgubită dacă:
- acesta restituie bunul, compensează valoarea bunului sau dacă
compensarea este exclusă, conform art. 738 alin.(4) lit.a)-c) Cc, lui i
se restituie cheltuielile necesare făcute în legătură cu bunul.
- alte cheltuieli, cele de înfrumuseţare şi cele utile, se vor restitui doar
în măsura în care creditorul realizează o îmbogăţire de pe urma lor.
Rezoluţiunea parţială
În sistemul Codului civil :
- rezoluţiunea parţială este regula, iar
- rezoluţiunea totală – excepţia.
Concluzia - art. 709 alin.(3) Cc:
- dacă neexecutarea obligaţiei se limitează la o parte din
prestaţie, creditorul poate rezolvi contractul integral doar în
cazul în care nu are nici un interes în executarea parţială a
prestaţiei.
Aplicarea regulii de interpretare per a contrario faţă de norma art.
709 alin.(3) duce la concluzia că:
- dacă prestaţia parţială prezintă un interes pentru creditor,
contractul se va rezolvi doar pentru ceea ce încă nu a fost
executat.
Exprimarea principiului:
- art. 771, 879 alin. (1), 887 alin. (2), 964 şi 1138 Cc.
Exemplu:
- într-un contract de vânzare-cumpărare a unui lot de
produse alimentare, cumpărătorul poate decide să
returneze produsele viciate şi să ceară restituirea preţului
lor, însă el nu poate să aplice rezoluţiunea faţă de
produsele conforme.
- din contra, cumpărătorul va putea extinde rezoluţiunea şi
faţă de produsele conforme atunci când are nevoie de
toate produsele alimentare comandate, cum ar fi
produsele necesare pentru masa de la o ceremonie sau
eveniment.
Efectele juridice ale rezilierii contractelor
Deosebirea rezilierii de rezoluţiune
Prin efectele diferite:
- îi lipseşte efectul restitutiv, deoarece se aplică contractelor cu executare
succesivă (art. 747 alin.(1) propoziţia 2 Cc).
În acest tip de contracte părţile îşi execută obligaţiile succesiv, adică treptat, în
timp.
Esenţa:
- părţile execută mai multe prestaţii în mod repetat şi până a apărea dreptul
la rezoluţiune, adică până la săvârşirea unei neexecutări esenţiale, prestaţiile
anterioare trebuie menţinute.
- problema se pune doar pentru prestaţia (prestaţiile) neexecutată.
Lipsa restituţiei în cazul rezilierii
Raţiunea:
- datorită caracterului prestaţiilor succesive, restituirea lor nu este posibilă.
Exemplul:
- locatarul care a folosit lucrul o anumită perioadă de timp, folosinţa fiind un
fapt împlinit, nesusceptibil de restituire .
Situaţia juridică a prestaţiilor datorate conform contractului în caz de reziliere:
a) prestaţiile datorate şi executate înainte de neexecutare s-au stins pe
temeiul executării lor corespunzătoare. Acestea nu sunt afectate de
reziliere.
b) prestaţiile afectate - prestaţia care a făcut obiectul unei neexecutări
esenţiale şi prestaţia corelativă a creditorului, pe care el ar fi putut să o
execute sau a suspendat executarea ei pe temeiul excepţiei de neexecutare a
contractului;
c) prestaţiile viitoare - se sting, deoarece contractul încetează (art. 738 alin.(1)
Cc).
Efectele rezoluţiunii
Se aplică în mod corespunzător:
- prestaţiilor de la categoria b).
Conform art. 748 alin.(4) Cod civil:
- dacă, după reziliere, prestaţiile efectuate nu mai
prezintă interes pentru creditor, acesta poate extinde
rezilierea şi asupra acestor prestaţii: prestaţiile de la
categoria a) şi b).
Partea îndreptăţită nu este abilitată să declare rezilierea
pentru toate prestaţiile, ci doar pentru cele pentru care
nu mai are interes.