RESUSCITAREA

CARDIO-PULMONARĂ
SUPORTUL VITAL AVANSAT
 SUPORTUL VITAL AVANSAT
 Eliberarea şi menţinerea căilor aeriene superioare permeabile
 canula oro-faringiană
Tehnica de inserţie:
 se deschide gura pacientului şi se verifică dacă există corpi străini susceptibili de a fi împinşi
în laringe.
 se introduce canula în cavitatea orală orientată cu concavitatea spre palatul dur, urmând ca la
capătul cursei să fie rotită cu 180°; această rotaţie minimalizează riscul împingerii limbii spre
posterior;
 SUPORTUL VITAL AVANSAT
 Eliberarea şi menţinerea căilor aeriene superioare permeabile
 Aspiraţia
 pentru îndepărtarea secreţiilor din căile aeriene superioare (sânge, salivă şi lichid
gastric) se utilizează o sondă de aspiraţie rigidă cu orificii largi (sonda Yankauer);
 aspiraţia se utilizează cu prudenţă la pacienţii cu reflex de fund de gât prezent din
cauza riscului de vărsătură.
 INTUBATIA ORO-TRAHEALA
Faciliteazăventilaţia şi oxigenarea
Protejează căile aeriene împotriva aspiraţiei

 Echipament necesar pentru intubaţia oro-traheală:

 laringoscop;

 sonde traheale;
 seringi pentru umflarea balonaşului (volumul de aer necesar este inscripţionat pe
balonaş);
 piesă în „L” şi racord extensibil pentru balonul Ambu;

 mandren;

 pensă Magill pentru corpi străini;

 aspirator, sonde de aspiraţie;

 stetoscop.
 INTUBATIA ORO-TRAHEALA
 Asigurarea respiraţiei
 Echipament necesar pentru intubaţia orotraheală
 INTUBATIA ORO-TRAHEALA
 Tehnica intubaţiei
 Se poziţionează vârful lamei
laringoscopului în şanţul gloso-epiglotic
şi se efectuează o mişcare rectilinie oblic
ascendentă în lungul mânerului
laringoscopului ca şi cum aţi dori să
duceţi mânerul laringoscopului la unirea
tavanului cu peretele din faţă. Această
mişcare ridică epiglota şi evidenţiază
corzile vocale.
 Se vizualizează glota.
 Se aspiră secreţiile, vomismente şi
eventualii corpi străini lichizi sau
semilichizi.
 INTUBATIA ORO-TRAHEALA
 Se introduce sonda oro-traheală sub control vizual, cu vârful îndreptat în sus şi spre dreapta
în direcţia orificiului glotic. Sonda este lăsată să alunece pe partea dreaptă a cavităţii
bucofaringiene, astfel încât introducerea acesteia prin orificiul glotic să se facă „la vedere”
şi va progresa până când balonaşul depăşeşte corzile vocale (şi nu mai mult). Orice dubiu
privind plasarea corectă a sondei trebuie să conducă la retragerea acesteia şi repetarea
întregii secvenţe.
 Se umflă balonaşul în scopul fixării sondei în trahee şi limitării pierderilor aeriene.
 Presiunea parietală pe trahee la nivelul punctului de ocluzionare trebuie să fie sub valoarea
presiunii hidrostatice capilare (30mmHg).
 Se ataşează balonul Ambu sau aparatul de ventilaţie mecanică.
 Se verifică acurateţea intubaţiei, vizual şi prin auscultaţia toracelui în cele patru puncte
toracice (subclavicular drept, subclavicular stâng, axilar drept, axilar stâng) şi în epigastru.
Ascultaţia se va face totdeauna în toate cele cinci puncte şi totdeauna în aceeaşi secventa
 Se fixează sonda orotraheală la nivelul comisurii.
 Se plasează canula orofaringiană, pentru a preveni obstruarea sondei.
 INTUBATIA ORO-TRAHEALA
 Confirmarea poziţiei corecte a sondei de IOT
 Evaluarea primară: observarea expansiunii ambelor hemitorace, auscultaţia câmpurilor
pulmonare bilateral (murmur vezicular simetric) şi în epigastru (absenta zgomotelor).
 Semne clinice de confirmare a poziţiei corecte a sondei de intubaţie (condens pe tub,
ridicarea peretelui toracic, murmur vezicular prezent la auscultaţia câmpurilor pulmonare,
lipsa zgomotelor de intrare a aerului în stomac).
 Metodele secundare de confirmare a poziţiei sondei (concentraţia CO2 expirat sau
dispozitiv de detecţie esofagiană) reduc riscul de nerecunoaştere a intubării esofagiene.
 INTUBATIA ORO-TRAHEALA
 Probleme, accidente, incidente ale IOT
 particularităţii anatomice: gât scurt, dentiţie proeminentă, mobilitate
redusă a coloanei cervicale;
 fracturi dentare sau ale protezelor fixe;

 vărsătură şi regurgitare;

 trismus;

 traumă facială, arsuri ale feţei;

 intubaţia esofagiană;

 leziuni ale coloanei vertebrale cervicale.