BAZELE TEORETICE ALE

REABILITĂRII MEDICALE

Tăbîrţă Alisa
 ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII
SĂNĂTATE- CALITATEA VIEŢII

OMS
SĂNĂTATE

Medicina Medicina Medicina

PROFILACTICĂ TERAPEUTICĂ DE RECUPERARE

CALITATEA
VIEŢII
 ANUL 2006.
Secţiunea de Medicină Fizică şi Reabilitare Preşedinte Anthony B Ward
Comitetul pentru Practică Profesională Preşedinte Christoph Gutenbrunner
Academia Europeană de Reabilitare Medicală Preşedinte M Anne Chamberlain
Societatea Europeană de Reabilitare şi de Medicină Fizică

CARTEA ALBĂ A SPECIALITĂŢII DE MEDICINĂ FIZICĂ ŞI REABILITARE

ÎN EUROPA

/document legislativ al specialităţii/

Delegaţi Naţionali – secţia RMF 28 ţări
Academicieni Academia Europeană de Medicină şi Reabilitare
 Definiţia recuperării
dată de OMS (2005)

“Folosirea tuturor mijloacelor cu scopul de a reduce

impactul condiţiilor generatoare de dizabilităţi şi
handicap, şi de a permite acestor persoane să se
integreze optimal în societate”
 Obiective generice ale RMF

Deteriorarea (Impairement, Повреждение) reprezintă orice deficit

sau anormalitate de structură sau funcţie psihologică,
fiziologică sau anatomică.
Invaliditatea (Disability, Нарушение жизнедеятельности)
reprezintă orice reducere parţială sau totală – datorată
deteriorării – a capacităţii de a desfăşura o activitate de o
manieră sau între limitele considerate normale pentru o fiinţă
umană.
Handicap (Handicap, Социальное ограничение) reprezintă
prejudiciul adus destinului unei anumite persoane – rezultat al
unei deteriorării sau invalidităţi – care limitează sau chiar
împiedică îndeplinirea unui rol normal pentru individul
respectiv.
Reabilitare/Recuperare. Concepte. Definiţia

Echipa medicală realizează:

• selectarea pacienţilor care vor urma programul complex de reabilitare;
• evaluarea iniţială completă include evaluarea prin care se obţine tabloul
clinico-funcţional complet al pacientului.
• stabilirea obiectivelor programului de reabilitare;
• asigurarea unui program recuperator progresiv, adaptat fiecărui stadiu al
bolii;
• evaluarea rezulatelor programului de recuperare performat, în diferite
etape de evaluare – intermediar (fundamentată pe elementele formative)
şi final (fundamentată pe elementele sumative);
• derularea şi monitorizarea pe termen lung a programului de recuperare.
ASPECTELE
• Medicală (reailitare fizică)
• Psihologică
Aspectele reabilitării
• Profesională
• Social-economică
• Juridică
• Etică,estetică
 Etapele reabilitării
• ambulator
• staţionar

• sanatorial
Principiile reabilitării
 Principiile reabilitării

• precocităţii tratamentului recuperator

• conştientizării şi participării active pacient/specialist
(complianţă)
• individualizării programului de recuperare
• complexităţii tratamentului recuperator
• respectării etapelor de recuperare
• continuităţii, succesivităţii şi progresivităţii
tratamentului complex până la recuperare integrală sau
optimală posibilă
• cooperării interdisciplinare
• evaluarea eficacităţii programului de recuperare la
diverse etape şi rezultatele reabilitării finale (activităţii,
participării)
 Evaluarea.
Definiţie
Evaluarea este modalitatea de apreciere cât
mai corectă a unei situaţii atât din punct de
vedere calitativ cât şi cantitativ.
• Tratamentul recuperator funcţional începe cu
evaluarea, se continuă pe parcursul programului
cu evaluarea şi se termină cu evaluarea în
momentul încheierii programului.
 Concepte. Definiţia
Reabilitarea/Recuperarea medicală şi medicina fizică modernă

Reabilitarea/Recuperarea medicală şi medicina fizică

modernă reprezintă una dintre specialităţile
clinico-terapeutice relativ noi în spectrul
specialităţilor medicale, fundamentată pe
componente specifice, sugestiv încadrate în
două categorii metodologice:
I. active – kinetice şi
II. pasive – metodele de termoterapie,
electroterapie, masaj (medicină fizică).
Active - kinetice Pasive – termo/hidroterapie
Kinetologie/Kinesiologie
Kinetologie/Kinesiologie. Definiţii
M. Dally, 1857, Paris – kinetologie „ştiinţa
sau studiul mişcării”

„kinein” - mişcare,

”logos”-a studia , a vorbi despre)

• „Ştiinţa mişcării organismelor vii şi a

structurilor care participă la aceste
mişcări.”
Kinetologie/Kinesiologie. Definiţii
• Kinetologia medicală - studiul structurilor şi
mecanismelor neuromusculare şi articulare
care asigură omului activităţi motrice
normale, înregistrând, analizând şi corectând
mecanismele deficitare.

Definiţia pune în evidenţa trei componente:

1. aspectul ştiinţific,
2. evaluarea,
3. aspectul practic.
 Kinetologia ca ştiinţă include trei mari componente
2. Exerciţiul fizic
1.Biomecanica (subdisciplini):

3. Componentul psihomotor
 Criterii de clasificare a kinetoterapiei
1. după domeniul de recuperare funcţională
– kinetoterapia în bolile reumatice
– kinetoterapia în bolile neurologice
– kinetoterapia în bolile respiratorii
– kinetoterapia în bolile cardiovasculare
– kinetoterapia în bolile psihice
– kinetoterapia în sechele posttraumatice
– etc.
 Criterii de clasificare a kinetoterapiei
2. după obiectivele fiziopatologice
– kinetoterapia de mobilitate articulară
– kinetoterapia de tonifiere musculară
– kinetoterapia de creşterea anduranţei
musculare
– kinetoterapia de coordonare şi echilibru
– kinetoterapia de antrenare la efort
– kinetoterapia de relaxare
– kinetoterapia posturală
 Criterii de clasificare a kinetoterapiei
3. după vârstă
– kinetoterapia la vârstnici
– kinetoterapia în pediatrie
– kinetoterapia la gravide
– kinetoterapia la copilul şcolar
 Criterii de clasificare a kinetoterapiei
4. după locul de activitate
– kinetoterapia la sala de kineto
– kinetoterapia la domiciliul pacientului
– kinetoterapia la patul bolnavului
– kinetoterapia în aer liber
– kinetoterapia în bazine (hidrokinetoterapie)
 Kinetoterapia/Kinetologia medicală

Poate fi aplicată în trei scopuri:

• profilactic – kinetoprofilaxie (primară, secundară)

• terapeutic – kinetoterapie
• de recuperare – kinetoterapie de recuperare
 Kinetoprofilaxie
• Kinetologie profilactică (primară/de gradul I)
cuprinde totalitatea metodelor şi mijloacelor
kinetologice care se adresează menţinerii şi
întăririi stării de sănătate, deci prevenirii stării
de boală.

• Kinetologia profilactică (profilaxia

secundară/de gradul II) înseamnă aplicarea
tuturor mijloacelor necesare pentru a preveni
agravarea sau apariţia complicaţiilor
patomorfofuncţionale ale unei boli cronice.
 Clasificarea exerciţiilor fizice
• 1. După structurile anatomice ale corpului – poartă denumirea
segmentului(-lor), articulaţiei(-lor) sau muschiului/grupelor musculare
implicate.
• 2. După complexitatea mişcărilor efectuate:
• - exerciţii simple –se adresează unui singur segment/articulaţie/muschi si se
efectuează în jurul unui singur ax, pe o direcţie (dar putând fi pe ambele
sensuri si cu amplitudini diferite) si într-un singur plan;

• - exerciţii compuse –includ miscările, în cadrul timpilor succesivi ai unui

exerciţiu, efectuate de acelasi segment/articulaţie/muschi, dar în diferite
planuri;

• - exerciţii combinate –cuprind miscările, în cadrul aceluiasi timp al

exerciţiului, efectuate cu două sau mai multe segmente/articulaţii/muschi
dar în acelasi plan;

• - exerciţii complexe – cuprind miscările, în cadrul aceluiaşi timp al

exerciţiului, efectuate cu două sau mai multe segmente/articulaţii/muschi
dar în planuri diferite.
 Clasificarea exerciţiilor fizice
• 3. După gradul de implicare al executantului în efectuarea exerciţiilor:
• - exerciţii pasive – miscările sunt efectuate în totalitate prin eforturi externe
depuse de alte persoane sau de aparatură si instalaţii speciale;

• - exerciţii semiactive: - pasivo-active, în care prima secvenţă motrică este

realizată cu ajutor extern, iar următoarea de către executant; activo-pasive,
în care prima secvenţă motrică este realizată de către executant, iar
următoarea cu ajutor extern.
• - exerciţii active – miscările sunt efectuate în totalitate prin depunerea unor
eforturi interne:
• - libere – rezistenţa este dată de greutatea proprie a segmentelor corpului;
• - cu rezistenţă:
• - în perechi – miscările sunt efectuate cu rezistenţa opusă de un partener;
• - cu obiecte – miscările sunt efectuate cu rezistenţa opusă de greutatea
• diferitelor obiecte (bastoane, mingi, coardă, gantere etc.);

• - “cu” si “la” aparate – miscările sunt efectuate cu rezistenţa dată atât de

• greutatea segmentelor corpului, cât si de greutatea aparatelor (masa de
kinetoterapie, scara fixă, banca de gimnastică, scaunul, haltere, bara de
perete, cadrul metalic, etc).
 Clasificarea exerciţiilor fizice
• 4. După felul activităţii musculare:
• - exerciţii dinamice – activitatea musculară are caracter
izotonic; deplasarea segmentelor se efectuează
prin contracţii cu alungirea fibrelor musculare
(excentrice) sau scurtarea fibrelor musculare
(concentrice);
• - exerciţii statice – activitatea musculară are caracter
izometric;
• - exerciţii mixte – activitatea musculară are caracter
izotonic şi izometric, ori include si activitate de relaxare
musculară voluntară.
 Clasificarea exerciţiilor fizice
• 5. După scopul urmărit:

• - exerciţii pentru însuşirea bazelor generale ale miscărilor;

• - exerciţii pentru influenţarea selectivă si analitică a aparatului
locomotor (dezvoltare fizică armonioasă);
• - exerciţii pentru adaptarea organismului la efort;
• - exerciţii metodice (pentru învăţarea/consolidarea/perfecţionarea
priceperilor si deprinderilor motrice);
• - exerciţii pentru dezvoltarea capacităţilor motrice (forţă, rezistenţă,
control, coordonare, echilibru, mobilitate, viteză);
• - exerciţii pentru prevenirea efectelor negative ale inactivităţii
motrice;
• - exerciţii pentru corectarea deficienţelor fizice;
• - exerciţii pentru readaptarea funcţiilor organismului (cardio-
respiratorii, endocrino-metabolice, digestive,obstetrico-ginecologice,
psihice) si a posibilităţilor de miscare (aparat neuro-mio-artro-
kinetic);
• - exerciţii pentru ameliorarea calităţii vieţii.
 Clasificarea exerciţiilor fizice
• 6. După efectul lor asupra organismului din punct de vedere
medical:
• - exerciţii profilactice – asigură întărirea/dezvoltarea sănătăţii
organismului:
- pentru kinetoprofilaxie primară (atunci când încă nu s-a instalat în
organism nici un proces patologic –“adevărata profilaxie”)
- pentru kinetoprofilaxie secundară (atunci când există în organism un
proces patologic local, dar se are în vedere menţinerea nivelului
funcţional maxim în structurile neafectate)
- pentru kinetoprofilaxie terţiară (atunci când procesul patologic a fost
rezolvat, cu sau fără sechele,urmărindu-se ca patologia să nu
recidiveze).

• - exerciţii terapeutice – tratarea afecţiunii diagnosticate medical, în

timpul perioadei acute.

• - exerciţii de recuperare a funcţiilor afectate în urma îmbolnăvirilor,

traumatismelor sau intervenţiilor chirurgicale, precum si readaptarea
persoanelor pentru viaţa profesională si socială..
 Efectele exerciţiilor fizice sunt:

• locale /generale,
• imediate / tardive,
• trecătoare / de lungă durată,
• morfogenetice (plastice),
• fiziologice,
• educative/reeducative.
 Clasificarea tehnicilor kinetologice
imobilizarea
Anakinetice
Tehnici
posturarea
în
kineto-
logie Contractarea izometrică
statice
Kinetice Relaxarea musculară

reflexă liberă
active
dinamice voluntară activo-pasivă

tracţiuni activă cu rezistenţă

sub anestezie
pasive pură asistată
autopasivă
mecanică
pasivo-activă
prin manipulare
MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE