CURS 6

Statutul şi rolul pacientului (Parsons). Dinamica asumării rolului de pacient.

Modele teoretice privind atitudinile faţă de boală şi tratament (HBM, TRA, TPB, modelul Leventhal). Utilitatea clinică a cunoaşterii acestor modele în relaţia cu pacienţii problematici / dificili.
Reacţii tipice ale pacientului la boală: regresie, evaziune, contagiune informaţională, negare,...
Factori tampon care cresc eficienţa mecanismelor de apărare în situaţii de boală (familia, orientarea spirituală, ...)
Specificul comunicării dintre asistent medical şi pacient. Diferite
tipuri de anamneză şi utilitatea lor.

• Având în vedere caracteristicile relaţiei asistent

medical-pacient şi ţinând cont de importanţa unei
comunicări eficiente, asistentului medical îi sunt
necesare calităţi precum:
• Ascultarea activă, ceea ce presupune concentrare, capacitate de
înţelgere
• Disponibilitatea de comunicare cu pacientul, adaptată la nivelul de
înţelegere şi educaţie ale acestuia
• Empatia – ca disponibilitate de dedublarw, de a înţelege şi
împărtăşi suferinţa pacientului
• Atitudinea calmă, caldă, care să inspire pacientului încredere şi să
îl ajute să îşi învingă stările de anxietate ( în funcţie de tipul de
personalitate, asistentii medicali pot avea atitudini şi
comportamnete diferite faţă de bolnav şi este obligatoriu să ţină
cont şi de tipul de personalitate al pacientului).
• Reguli cvasiobligatorii în orice tip de relaţie asistent
medical pacient:
• Respectarea drepturilor pacientului ( la autonomie, la intimitate, la
confidenţialitate)
• Congruenţa dintre comunicarea verbală şi cea non-verbală
• Atenţie la mesaje non-verbale transmise de către pacient ( care
reprezintă o sursă importantă de informaţii cu privire la trările şi
sentimentele pacientului)
• Utilizarea întrebărilor deschise, care permit testarea cunoştinţelor
cu privire la boală, evidenţierea prejudecăţilor pacientului, ca şi
descărcarea emoţională a acestuia
• Adaptarea stilului de anamneză (tehnicist-directiv, psihanalitic-
non-directiv), în funcţie de boală şi de echilibrul emoţional al
pacientului.
 Rolul social al asistentului medical
• Competenta tehnica
• Pregatire profesionala
• Consacrare prin examene si concursuri
• Competente de ordin social si profesional
• Apreciere si stima din partea pacientilor
• Specificitate functionala
• Delimitarea ariei de competenta la aspecte legate de profesia sa
• Dreptul asupra intimitatii fizice si psihice a unei persoane fara a depasi limitele
domeniului medical
• Respectarea confidentialitatii
• Universalism
• a trata la fel de bine toti pacientii, indiferent de sex, religie, pozitie sociala,
apartenenta etnica, situatie economica
• Neutralitatea afectiva
• Atitudinea obiectiva fata de pacient
• Limitarea implicarii emotionale
• Altruismul
• Devotament pentru persoana bolnava, pentru colectivitate
• Asumarea faptului ca medicina este o profesie in care profitul este cel mai putin
cautat.
 Rolul social al pacientului
• Degrevarea de responsabilitati, in functie de natura si
gravitatea bolii
• Obtinerea de sprijin din partea personalului medical
in vederea realizarii procesului de insanatosire, care
nu trebuie sa fie un act de decizie propriu.
• Indezirabilitatea starii de boala - bolnavul trebuie sa
vrea sa se faca bine
• Obligatia bolnavului de a cauta ajutor competent si
de a coopera cu profesionistii din sanatate.
 Tipuri de anamneză
• Anamneza tehnicistă
• Folosită în afecţiuni bine localizate (traumatologie, ORL, oftalmologie, ginecologie,
etc)
• Luarea de contact între asistent medical şi bolnav este foarte promptă şi atenţia se
focalizează rapid asupra organului bolnav
• Are loc o reprimare a oricărei mişcări emoţionale
• Dialogul se rezumă la simptomatologia bolnavului
• Întrebări precise, la obiect
• Avantaj: timp minim necesar pentru punerea diagnosticului
• Dezavantaj: nu permite catharsis-ul emoţional, element cheie în constituirea
transferului pozitiv (sentimente de încredere, simpatie faţă de asistentul medical)
• Anamneza psihanalitică
• Întrebări vagi, care dau pacientului posibilitatea să se exprime liber
• Asistentul medical intervine foarte puţin lăsând pe bolnav să-şi relateze cu lux de
amănunte suferinţa
• Asistentul medical poate sugera sau încuraja bolnavul să se elibereze de povara
unor mărturisiri care îi crrează o stare de tensiune intrapsihică uneori de
nesuportat.
• Dezavantaj: cronofagă
• Avantaj: permite catharsis-ul emoţional, favorizează constituirea transferului pozitiv
şi secundar acestuia, creşterea aderenţei la tratament.
 Relatia simetrica/asimetrica asistent
medical-pacient
• Relatia asimetrica
– Asistentul medical are rolul principal iar bolnavul are rolul
de subordonat, dependent
– Asistentul medical are pozitie dominanta, putere si
autoritate,el este cel care trebuie sa controleze
interactiunea cu pacientul
– Prestigiul asistentului medical este o variabila importanta
in determinarea aderentei intiale la tratament dar poate
accentua pozitia de dependenta a pacientului
– Boala determina la pacient o stare de regresie afectiv
comportamentala accentata de relatia asimetrica.
– Relatie specifica in unele cazuri (ex.specialitati
chirurgicale).
 Relatia simetrica/asimetrica asistent
medical-pacient
• Relatia simetrica
– Tendinta noua in medicina determinata de modificarea perceptiei
socile a personalului medical, de dorinta unor pacienti de a sti si a
decide mai mult in privinta propriei sanatati
– Relatie asistent medical-pacient de tip parteneriat, in care fiecare
ofera si primeste ceva
– Relatie adecvata pacientilor cu un grad sporit de informare
– Productiva sub aspectul aderentei la tratament prin impartasirea
resposabilitatii pacientului
– Relatie
• consensuala – bolnavul recunoaste puterea medicului, iar interactunile din
cadrul relatiei sunt reciproce
• complementara- atat asistentul medical cat si pacientul se asteapta ca
celalalt sa se comporte intr-un anumit mod, determinat de rolul social al
fiecaruia
• de cooperare – si personalul medical si pacientul colaboreaza in vederea
vindecarii.
 Tipul paranoid

• Neîncredere: suspicios, hipervigilent, ostil faţă de anturaj

• Rigiditate psihică: perseverare în propriile idei şi convingeri, compromisul
este considerat o alternativă imposibilă
• Interpretativitate: tendinţa de acorda unor fapte anodine, semnificaţii
personale şi intenţionale
• Supraestimare: atitudine dispreţuitoare, orgoliu excesiv, autoritar, nu
suportă critica
• Reducerea modulării afective:lipsa simţului umorului, evitarea intimităţii,
relaţii intrpersonale carcterizate prin prudenţă excesivă şi secrtomanie
• Maniheismul în judecăţi, raţionamente: apreciază situaţiile, oamenii în
termeni de “alb” şi “negru”
• Pacient dificil, va tinde să pretindă o atenţie specială din partea medicului,
va dori să îi fie confirmate ipotezele diagnostice, va avea o atitudine de
superirotate faţă de medic, va tinde la non-complianţă, va fi suspicios în
privinţa metodelor diagnostice şia tratam,entului.
 Tipul isteric
• Teatralism: dorinţa de a fi plăcut, convingător, admirat sau compătimit
• Inautenticitate: rolurile istericului se schimbă în funcţie de context,
impresia pe care o lasă este de artificial, de “contrafacere”
• Imaturitate şi labilitate emoţională: afectivitate intempestivă, exagerată
sau radicală, îmbracă adesea forma “şantajului afectiv”
• Dependenţa afectivă: se apropie de oricine ar putea să îi rezolve problema
de moment, fără însă să dezvolte un sentiment profund sau de durată
• Erotizarea raporturilor sociale: “seducător de profesie”, “promite mult fără
a dărui cu adevărat niciodată”
• Sugestibilitate: poate fi uşor influenţat, în special de mesaje centrate pe
imaginea sa; datorită comportamentului spectaculos poate induce
anumite stări emoţionale altora, fiind un inductor de sugestii ( de
exemplu, un inductor de contagiune informaţională).
• Pacientul isteric este dificil, cere medicului să îi acorde o atenţie sporită,
are un transfer exagerat faţă de medic. Necesită o abordare cu tact şi
calm, dar în acelaşi timp cu fermitate. Asociat fecvent cu fenomene
precum exaltarea Eului, evaziunea, asocierea de simptome somatice
atipice şi adresabilitate exagerată la medic, cu consum inutil de servicii
medicale.
 Tipul psihastenic
• Indecizie: nesiguranţă afectivă şi cotidiană, amânarea sau tergiversarea
luării deciziilor
• Imposibilitatea cuprinderii realităţii: incapacitatea de sinteză a percepţiilor,
atitudinilor şi sentimentelor într-o atitudine realistă şi activă în faţa lumii
• Neîncrederea în forţele proprii: duce la perceperea obstacolelor ca fiind
insurmontabile, îşi caută un referenţial absolut în exterior, în reguli,
norme, instrucţiuni care îi conferă un anumit grad de confort dar îl fac să
intre într-un cerc vicios de genul nesiguranţă- apel la norme – relaxare de
moment – indoială obsesivă – anxietate secundară – sporirea nesiguranţei
iniţiale
• Perfecţionismul: tendinţa de a finisa la nesfârşit activităţile începute,
ridicarea ordinii şi a meticulozităţii la rang de principii vitale
• Ca pacient, psihastenicul se află la risc semnificativ de non-complianţă,
tinde să abandoneze precoce tratamentul sau apelează la mai mulţi medici
sau chiar la terapii neconvenţionale în ideea de a acoperi toate
potenţialele modalităţi de adresare a simptomelor sale. Poate fi dificil şi
prin obstinaţia cu care se adresează medicului pentru cele mai mici
simptome sau incidente de-a lungul terapiei ca şi , uneori, prin raporturile
tensioante cu familia sa, căreia încearcă să îi impună aceleaşi standarde
rigide de comportament.
 Tipul schizoid
• Incapacitate de a forma şi cultiva relaţii sociale: introversie bizară,
retragere, lipsă de interes şi consideraţie faţă de problemele celorlaţi dar şi
faţă de propria sa imagine socială
• Izolarea: atât în activităţile cotidiene, cât şi în hobby-uri sau distracţii, are
rar prieteni şi din cauza lipsei de abilităţi sociale
• Afectivitate redusă: lipsa de umor, tentă depresivă a activităţii,
incapacitatea de exprimare a sentimentelor, care oricum sunt minim
dezvoltate
• Insuficienţa pulsională: preferă reveria, visarea, inacţiunea oricărei
implicări concrete.
• Ca pacient, este dificil prin nevoia sa de izolare şi prin raporturile reci pe
care le stabileşte cu medicul şi cu alţi pacienţi. Se expune ostilităţii şi
antipatiei, care poate îmbrăca forma acontratransferului negativ. Vine la
medic numai dacă este absolut necesar şi “dispare în ceaţă” imediat după
aceea, nemaivenind la controalele periodice.
 Tipul euforic (maniacal)
• Dispoziţie bazală veselă: mereu vesel, binevoitor, cu optimism
indestructibil, dar nefondat, nepăsător la dificultăţile şi problemele pe
care le întâmpină
• Superficialitate relaţională: stabileşte cu uşurinţă relaţii sociale, la care
renunţă cu tot atâta uşurinţă. Reacţiile sale faţă de ceilalţi sunt foarte
mobile, trecând la fel de uşor cum au apărut
• Hiperactivitate: mereu gata de acţiune, plin de iniţiativă, şi creativitate, dar
intenţiile sale se sting foarte repede, iubeşte variaţia, are spirit ludic
• Imagine bună despre sine: imagine care din nefericire nu îl poate face să
înveţe din greşeli şi eşecuri, comportamentul său este calificat drept
iresponsabil
• Lipsă de convenţionalism: persoană de o familiaritate jenantă şi uneori
chiar vulgară, dacă este mustrat nu resimte sentimentul vinovăţiei şi nu
face nimic pentru a –şi modula comportamentul la convenţiile şi regulile
sociale
• Pacientul maniacal reprezintă prototipul iresponsabilităţii şi neseriozităţii.
Greu de abordat din pricina atenţiei sale flotante, optimismul
indestructibil îl face să subestimeze boala, iar spiritul ludic să neglijeze
tratamentul. Maniacalul trebuie supravegheat îndeaproape de către
familie sau medic. Familiaritatea şi lipsa de convenţionalism îl expun la
contratrasfer negativ.
 Tipul depresiv
• Dispoziţie bazală tristă: mereu pesimist, sceptic, incapabil de a se bucura
de viaţă
• Izolare socială: neîncrezător în bunele intenţii ale celorlalţi, preferă
izolarea, meditări inutile asupra inutilităţii vieţii şi a lipsei sale de sens
• Sintonie faţă de evenimentele cu conţinut afectiv negativ: experienţele
sumbre sunt trăite intens şi analizate în detaliu, viitorul este perceput ca
încărcat cu posibile nenorociri iar trecutul este văzut ca o sumă de erori de
care se face răspunzător
• Exacerbarea convenţionalului: faţă de anturaj sunt rigizi, rezervaţi, tăcuţi,
vestimentaţia şi stilul de viaţă sunt adesea manieriste, folosesc din plin
auto-observaţia şi autocenzura în relaţiile cu ceilalţi.
• Ca pacient, prezintă riscul de non-adresabilitate la medic, cât şi riscul de
non-complianţă; genul de pacient descurajat şi descurajant, în măsura în
care explicaţiile şi eforturile pe care le depune medicul pentru a-l mobiliza
în direcţia vindecării par să fie inutile.
 Modele teoretice privind atitudinile
faţă de boală şi tratament
• Complianța terapeutică este un construct care a căpătat în ultimele
decenii o importanță crescândă penru practica medicală, în msura
în care se estimează că aproximativ 30-50% dintre medicamentele
prescrise nu sunt luate așa cum au fost prescrise sau deloc.
• Acest fapt reflectă nu dificultăți legate de evoluția bolii, insuficienta
informare a pacienților sau anumiți parametri demografici de risc, ci
mai degrabă anumite modificări la nivelul atitudinilor pacienților,
rezultat al modului în care aceștia conceptualizează boala sau
tratamentul.
• S-a trecut la elaborarea unor modele teoretice asupra atitudinilor
față de boală, care încearcă să explice diversele atitudini față de
boală și tratament, prin prisma convingerilor, credințelor sau
interpretărilor pacientului.
Modelul credinței cu privire la sănătate
(Health Belief Model – HBM)
• Elemente cheie pentru obținerea unei bune complianțe terapeutice:
• Semnificația simptomelor pentru pacient
• Înțelegerea de către medic a felului în care pacientul
conceptualizează boala
• Factorii esențiali care modulează comportamentul față de sănătate și față
de boală:
• Percepția amenințării / adesea un produs al percepției
susceptibilității, conjugată cu percepția severității unei boli
• Percepția beneficiilor versus barierelor în calea schimbării (ex.
fumat)
• Factorii declanșatori (trigerii) care stimulează activarea unui
comportament sănătos și care pot fi interni ( de ex. simptomele
lipsei de aer) sau externi (de ex. informațiile cuprinse în pliantele
privind educația pentru sănătate)
• Probabilitatea ca un pacient să urmeze tratmentul crește dacă:
• Nivelul amenințării percepute este mai amre
• Raportul riscuri/beneficii percepute ale tratamentului este mai mic
• Există un trigger care determină propriu-zis comportamentul, la un
moment dat.
• Piatra unghiulară a modelului HBM sunt reprezentările emoționale ale
bolii, la care medicul își poate aduce o contribuție importantă.
• Există șanse mari pentru o complianță crescută dacă:
• Amenințarea percepută de pacient este mai mare
• Pacientul apreciază că beneficiile tratamentului depășesc riscurile
• Ar exista anumiți triggeri favorabili începerii tratamentului.
 Limitele modelului HBM
• Doar 24% din varianța compleinaței terapeutice este
explicată de acest model, ceea ce înseamnă că mai
sunt și alți determinanți majori ai comportamentului
față de boală și față de tratament, vcare sunt neglijați
de acest model
• Absolutizarea păguboasă a rolului decisiv al unor
variabile punctuale ( amenințarea percepută,
triggerul, balanța risc-beneficiu)
• Ignorarea originilro atitudinilor
• Ignorarea factorilor sociali care generează un anumit
comportament.
 Modelul acțiunii ”de bun simț”
(Theory of Reasoned Action - TRA)
• Acordă importanță deosebită factorilor socio-culturali, mai
ales sub forma normelor/motivelor sociale, care
condiționează un anumit comportament și respectiv
credințelor care stau la baza formăriia titudinilor
• Norma grupului influenațează puternic atitudinea”membrului
de rând”, care din dorința de a nu pierde suportul grupului
sau de a nu deveni un ”paria”, poate să respingă ab initio un
gest medical sau un tratament anume sau poate, din contră,
să îl adopte necritic, efectul extinzându-se rapid în
comunitatea respectivă.
• Ex. pacientul poate urma tratamentul doar de ”dragul
familiei”, ”pentru că așa trebuie”, ”pentru că alții cred în el”.
• Luarea în considerare a acestor detrminanți s-
a dovedit extrem de utilă în cazurile în care
pacientul aparținea unui grup coeziv
• O aplicație concretă a modelului TRA este în
strategia de desfășurare a unor intervenții
medicale de masă (vaccinare, carantină,
screening), când rezultate superioare se obțin
atunci când personalul sanitar solicită sprijinul
liderului de grup ( formal sau informal.)
 Teoria comportamentului planificat
(Theory of Planned Behavior – TPB)
• Un element important în schimbarea comportamentului este reprezentat de
existența unui ”plan de acțiune”, plan care se sprijină cel amia desea pe:
• Nucleul individual de convingeri sau evaluări ( pozitive sau negative )
referitoare la urmările unui comportament
• Convingerile individului privind modul în care persoanele semnificative din
viața lui se așteaptă ca el să se comporte
• Controlul perceput asupra comportamentului ( predominant intern:
aptitudini, abilități sau extern: obstacole, oportunități).
– Variabile adiționale:
• Percepția oamenilor asupr probabilității de a regreta în viitor un
comportament adoptat (”regretul anticipat”)
• Rolul unui obicei sau comportament din trecut asupra comportamentului
viitor (comportamente bine învățate se pot repeta în contexte
asemănătoare, fiind automate și activate inconștient.
• O variabilă adesea neglijată este gradul de control exercitat,
respectiv dorit de către pacient asupra simptomului
• TPB ia în calcul importanța măsurii în care o perosnaă consideră că
a se comporta într-un anume fel ( spre exemplu, a lua tratamentul
prescris) îi garantează gradul de control dorit asupra sănătății.
• TPB are utilitate, nu numai în ceea ce privește explicarea variațiilor
complianței, dar și în explicarea adresabilității diferite la medic a
pacienților care suferă de aceeași boală.. Un exces de control
percpeut poate duce la subestimarea unor simptome și la
prezentarea tardivă sau chiar la neprezentarea la medic. La polul
opus, și un control perceput scăzut poate duce la scăderea
adresabilității la medic, fapt întâlnit frecvent la pacienții depresivi.
 Limitele modelului TPB
• Nu ia în considerarea starea emoțională ca pe
o variabilă cheie, susceptibilă de a influența
atitudinea față de boală
• Deși ameliorează predicitibilitatea oferită de
modelul HBM, introducerea lui ( și a modelului
TRA) nu explică în total mai mult de 30% din
fluctuațiile complianței, fiind evidente limitele
tuturor modelor exclusiv cognitiviste.
 Modelul autoreglării (Self –
regulatory model – SRM)
• Rezolvă în bună parte cea mai importantă deficiență
a modelelor cognitive prezentate anterior, anume
lipsa de aplecare asupra compartimentului
emoțional-motivațional, din acest punct de vedere
putând fi considerat un veritabil model cognitiv-
afectiv.
• Modelul SRM pune într-un raport de simultaneitate
procesarea cognitivă și emoțională a amenințării
produse de boală, reabilitând rolul deloc neglijabil al
emoțiilor, ca determinanți ai complianței.
• Pacientul este considerat un ”agent activ”, al cărui comportament în
confruntarea cu boala depinde, pe lângă factorii cognitivi (de ex. abilitatea
de a identifica boala ca anomalie, ideile personale cu privire la
boală/tratament, durata percepută ca posibilă a bolii, riscul de evoluție
nefavorabilă a bolii, în absența tratamentului, părerea altora cu privire la
boală/tratament, credința cu privire la posibilitatea controlului asupra
bolii), de dezvoltarea/implementarea unui plan de a face față amenințării
produse de boală și de evaluarea rezultatelor acestui plan.
• Prin prezența acțiunii concrete a pacientului se face saltul de la o abordare
strict cognitivă a problemei CT la tratament, la una cognitiv-
comportamentală, iar posibilitățile de intervenție ale echipei terapeutice
în direcția creșterii CT la tratament cresc.
• Utilitatea modelului Leventhal a fost validată atât în privința
comportamentelor curative, cât și a celor preventive
• Este consonant cu paradigma orientării centrate pe client
• Concordanța între rolul dorit de pacient în economia deciziilor terapeutice
și rolul atribuit acestuia de către medic este relativ modestă (de aprox.
33%), fapt de natură să sugereze faptul că aici este un teren fertil pentru
eforturile de creștere a complianței, via îmbunătățirea satisfacției față de
conținutul relației medic-pacient.
• O consecință logică a modelului Leventhal este necesitatea elaborării, în
special în entitățile nosologice grevate de existența în antecedente a unor
eșecuri sau complicații,a unui plan personalizat de terapie, care să țină
seama de specificul pacientului în cauză, și care să-i ofere acestuia acces la
decizia terapeutică, precum și un feed back periodic asupra rezultatelor.
 Reacţii tipice ale pacientului la
boală
• Regresia afectivă-comportamentală, în care bolnavul are un comportament specific
unor etape anterioare din punct de vedere al dezvoltării, comportment ce îi asigură
afecțiunea celor din jur și scutirea de griji, dar și de responsabilități
• Evaziunea, în care individul urmărește obținerea unor beneficii (materiale sau
psihologice) din faptul că este bolnav
• Contagiune informaţională, care implică existența unui circuit paralel (și uneori în
contradicție) cu cel medical, prin care informațiile cu privire la etiopatogenia,
prognosticul sau tratamentul bolii sunt vehiculate liber între pacienți.
• Negarea , ca mecanism inconștient de autoamăgire (poate apărea spre exemplu, ca
etapă ”naturală” în procesul de acceptare a unui diagnostic de incurabilitate).
• Exaltarea Eu-lui, în care bolnavul își exhibă suferința altora, uneori din cauza
faptului că boala îi oferă o nesperată ocazie de a depăși condiția sa socială
marginală, alteori din cauza unor trăsături de personalitate narcisice sau
histrionice.
 Factori tampon care cresc eficienţa
mecanismelor de apărare în situaţii de boală
• Familia – oferă un context microsocial stabil în care fiecare individ are propriile experiențe
privind sănătatea și boala, în care fiecare este influențat și influențează, la rândul său, pe
ceilalți.
• Fiecare membru poate primi sau oferi grijă și suport, poate împărți informații despre
sănătate, poate adopta și/sau negocia comportamente sanogenetice sau lua decizii privind
tratamentul
• Acest proces începe în copilărie și continuă ulterior cu edificarea și consolidarea altor relații
interpersonale
• Experiențele securizante oferite de persoanele care ne îngrijesc în copilărie așează
fundamentele pe care se dezvoltă capacitatea de a ne simți în siguranță, de a stabili relații
interpersonale semnificative și de încredere.
• Familia poate influența comportamentul față de sănătate în variate moduri, prin adoptarea
unor atitudini sau impunerea unor norme, informare, modelarea conduitelor și chiar
administrarea unor sancțiuni în caz de neconformare.
• Aceste comportamente pot viza în egală măsură stilul de viață, preferințele alimentare,
modul de a mânca sau tipul de activitate.
• Familia rămâne prima sursă de convingeri și comportamente sănătoase, deci implicarea
familiei în planul de tratament va mult mult mai eficientă decât tratarea pacientului
individual.
 Credința religioasă
• Poate juca un rol important în modalitățile de a face față stresului, prin atitudinea
de bază optimistă.
• Aceia care au încredere în Divinitate sunt mai longevivi, mai sănătoși și mai
echilibrați, trecând mai ușor peste evenimentele traumatizante și având o
complianță mai bună la tratament.
• Implicarea religuioasă poate oferi un suport social real pentru cei care sunt izolați
social
• L-a vârstnici s-a constatat creșterea calității vieții și îmbunătățirea neașteptată a
pseranței de viață la pacienții cu boli cronice, incurabile, prin credința în viața după
moarte
• Religia oferă o perspectivă pentru a înțelege de ce lucrurile rele se întâmplă
oamenilor buni
• Multe religii cultivă speranța în viața după moarte
• Paradigma religioasă vede un sens în suferință, dar ea poate fi o oportunitate de a
aduce la suprafață tot ce are un om mai bun
• Practica rugăciunii poate fi în sine un element antistres, inductor de speranțe.
 Rolul pozitiv al credinței religioase
• Favorizarea comportamentelro sanogenetice
– Factor protectiv pentru sănătate prin modele de comportament, stil de viață și limitarea angajării în
comportamente riscante ( dr ex. postul)
– Prevenirea consumului de alcool/droguri
– Prevenirea comportamentului sexual riscant, prin moderație privind numărul de parteneri
– Cultivarea stabilității familiale și a satisfacției maritale.
• Modularea echilibrului psihic
– Inducerea unor stări afective pozitive
– Reducerea depresiei
– Adaptarea mai bună la stres
– Găsirea unui scop și a unei semnificații în viață
– Creșterea șansei de a oferi/primi suport social
– Consolarea, alinarea, suportul în situații fără ieșire
• Recuperarea în boală
– Capacitate mai bună de face față bolii
– O mai bună funcționare a sistemului imun
– Îmbunătățirea ratei de supravițuire a pacienților cu boli incurabile
– Reducerea duratei de spitalizare
– Scăderea incidenței complicațiilor