Examen Tot Psihologie

TESTE (250) LA PSIHOLOGIA MEDICALA
Stimați studenti
Aveți 250 teste pentru a va pregăti pentru examenul la Ps. medicală.

Testele sunt cu compliment simplu și multiplu.
Este necesar sa țineți cont de faptul că la examen - 30 % din teste vor fi la prima vedere. Toate testele (inclusiv cele de la prima
vedere) sunt luate din temele studiate la prelegeri, seminarii și literatura recomandată in SIMU)
1. Starea de anormalitate este:

a) Condiţia apariţiei bolii
b) Un fenomen mult mai larg decât normalitatea
c) Opusul stării de normalitate
d) Stare de dezechilibru în plan individual, social, comportamental etc.
e) Orice formă de abatere de la normă
2. După Cl. Herzlich, boala pentru pacient reprezintă un tablou complex şi specific de suferinţe cuprins în
următoarele grupe de manifestări:
a. Boala distructivă
b. Boala eliberatoare
c. Boala ca profesiune
d. Boala ca pedeapsă pentru greșelile făcute în viață
e. Boala ca eșec și pierdere iremediabilă
3. În funcţie de perspectiva din care este privită, boala este definită ca:
a) Formă particulară de existenţă a materiei vii
b) Abatere de la normă
c) Consecinţă a unor agenţi patogeni sau traumatici
d) Semne, simptome, disfuncţii
e) Regres funcțional
4. Numiți agenţii etiologici după funcţia lor pe care o au în tabloul clinic al bolii:
а) factori dесlаnşatоri
b) factori de asociere
с) factori favorizanţi
d) factori predispozanţi/de risc
е) factori de menţinere
5. Numiți condițiile de trăire a bolii:

a) O serie de tulburări somatice, fizice specifice (ex. palpitaţiile la bolnavii cardiaci, etc) și
nespecifice (insomnii, astenie, etc)
b) Consecinţe socio-profesionale
c) Limitarea sau pierderea rolurilor sociale
d) Limitarea drepturilor şi facilităților sociale
e) Modificări în relațiile cu cei din jur.
6. Identificați particularităţile distincte ale bolii

a) Simptomele clinice
b) Existenţa anumitor agenţi sau factori etiologici (саuzali)
c) Fonul psihoemoțional al pacientului
d) Reacţii de răspuns аl organismului lа асţiunea agenţilor etiologici
e) Atitudinea pacientului față de boala sa
7. Enumerați stadiile în evoluţia unei boli, după E. A. Suchman

a) Stadiul apariţiei simptomelor, care reprezintă trecerea de la sănătate la boală
b) Asumarea de către persoana suferindă a rolului de bolnav
c) Stadiul de contact cu asistenţa medicală
d) Stadiul de descurajare și schimbări în dispoziția și interesele persoanei bolnave
e) Stadiul de dependenţă a bolnavului de medic şi de mijloacele terapeutice
8. Etapele procesului morbid presupune prezenţa următoarelor componente:

a) Stările premorbide
b) Etapa bolii propriu-zise
c) Modificări la nivel de personalitate
d) Eventualele stări post-procesuale
e) Infirmităţi manifestate la nivel diferit
9. Mecanismele psihologice implicate în sănătate şi boală sunt descrise în următoarele dintre paradigme
(teorii, abordări) psihologice de sanogeneză şi patogeneză:
a) Abordarea dinamiс-psihanalitică
b) Abordarea umanist-existenţial-experienţială
c) Abordarea dualistă
d) Abordarea sistemică
e) Abordarea cognitiv-comportamentală
10. Teoriile pe care se bazează abordarea dinamic-psihanalitică sunt:

a) Psihicul are о structură nivelară formata din id, ego şi superego
b) Conţinutul refulat аl idului (de ex., pulsiunile sexuale şi agresive), tinde să se exprime plenar la
nivelul supraeului)
c) Conştientizarea la nivelul eului а acestui conţinut refulat generează trăiri emoţionale intense
d) Eul, sub presiunea principiului rеаlităţii şi а supraeului, apelează la mecanisme de
apărare/defensive pentru а blоса соnştientizarеа trăirilor emoţionale negative
e) Orice simptom apare din cauza unui conflict actual, care se reduce, de fapt, la un conflict
bazal din рrimа сорilăriе
11. Teoriile pe care se bazează abordarea umanist-existenţial-experienţială sunt:

a) patologia psihică blochează “forţele pozitive” care stau la baza personalităţii
b) asigurarea unui context psihoterapeutic bazat pe empatie, acceptarea necondiţionată a
pacientului şi congruenţă
c) anumite proceduri terapeutice, în dependență de specificul problemei pacientului,
d) transferul și contratransferul actorilor relației terapeutice
e) ascultarea activă
12. Paradigma cognitiv-comportamentală este fundamentată de câteva principii ca:

a) Problemele psihice sunt răspunsuri dezadaptive învăţate
b) Problemele psihice susţinute de cogniţii disfuncţionale
c) Factorii generatori ai gândirii disfuncţionale sunt influenţele generice şi cele de mediu
d) Modalitatea optimă de a reduce distresul şi comportamentul dezadaptiv este modificarea
cogniţiilor disfuncţionale
e) Cogniţiile disfuncţionale care generează psihopatologia pot fi ușor identificate şi schimbate de
către psihoterapeut
13. D.p.v. istoric, principalele modele de explicare a bolii sunt:

a) Modelul biologic
b) Modelul biopsihosocial
c) Modelul dinamic
d) Modelul psihosomatic
e) Modelul umanist
14. Modelul terapeutic cognitiv- comportamental ABCDE, presupune:

a) A. Evenimentul activator: situaţii obiective, gânduri, emoţii, evenimente, amintiri etc.
b) B. Convingerile persoanei care se interpun între evenimentul activator şi consecinţele
comportamentale
c) C. Consecinţele procesării cognitive a elementului activator, şi anume: răspunsuri
comportamentale, biologice şi fiziologice
d) D. Restructurarea cogniţilor disfuncţionale şi iraţionale
e) E. Asimilarea cogniţiilor induse de terapeut
15. Enumerați semnificaţiile distincte ale durerii:

a) Biologică
b) Psihologică
c) Semiologică
d) Funcțională
e) Patogenetică
16. Durerea este:

a) O senzaţie negativă pe care omul trebuie să o evite
b) O reacţie vegetativă şi comportamentală specifică
c) O percepţie cu o reacţie psihică sistematizată
d) Simptomul care îl aduce cel mai frecvent pe bolnav la medic
e) Conotație afectivă indispensabilă organismului viu
17. In funcție de reacțiile individuale la durere deosebim următoarele tipuri:

a) Tipul hipoexcitabil
b) Tipul hiperexcitabil
c) Tetanic
d) Patic
e) Ciclotimic
18. Pentru combaterea durerii fiziologice se poate interveni prin:

a) Împiedicarea formării influxului nervos, în terminaţiile senzitive,
b) Împiedicarea transmiterii influxului nervos prin fibrele senzitive,
c) Împiedicarea analizei influxului nervos la nivelul centrilor de integrare,
d) Împiedicarea perceperii durerii la nivelul centrilor de integrare,
e) Împiedicarea dispersiei influxului nervos prin fibrele senzitive.
19. (M) Caracterele clinice ale durerii (indiferent de titlul sau cauza ei) sunt:
a) Topografia durerii: localizarea si iradierea;
b) Cronologia durerii: evolutia ei pe termen scurt si lung;
c) Cantitatea si intensitatea durerii;
d) Tipul de reacție al bolnavului la durere;
e) Calitatea durerii, modul in care este descrisa sau comparată;
20. Liniștirea durerii poate fi obținută prin:

a) Preparate antinevralgice
b) Administrarea substanțelor placebo
c) Psihoterapia
d) Acupunctură
e) Permutarea focarului de durere
21. Care dinre enunțurile de mai jos alcătuiesc reprezentări despre rolul social al medicului?
a) Medicul este personajul care posedă cunoaşterea, facultatea de a vindeca
b) Medicul este reprezentantul lui Dumnezeu
c) Medicul este o autoritate luminoasă şi asigurătoare
d) Medicul este obligat să-și sacrifice viața pentru binele pacientului
e) Medicul este cel care îşi vinde arta
22. Statutul medicului este asociat cu aşa valori ca:

a) Putere
b) Cunoaştere
c) Bunăstare
d) Devotament
e) Eroism
23. În relația cu pacientul aşteptările medicului ţin, în primul rând:

a) De vârsta sa
b) De temperamentul său
c) De valorile sale
d) De caracterul pacientului
e) De așteptările pacientului
24. Regulile prin care se poate exprima respectul faţă de pacient sunt:
a) Să te prezinţi clar şi să specifici motivul pentru care te afli acolo
b) Să te interesezi cum resimte pacientul situaţia în care se află
c) Să discuţi stând la nivelul pacientului, într-un loc în care poţi fi uşor urmărit, văzut şi auzit
d) Să faci promisiuni că pacienul se va însănătoși atunci când pacientul se lamentează în continuu
e) Să previi pacientul înainte de a face manevre medicale dureroase
25. Autenticitatea este una din calitățile terapeutice necesare unui medic, care presupune:
a) Abordarea individualizată a pacientului
b) A nu pretinde că eşti altcineva și a reacţiona promt atunci când pacienţii pun întrebări care
depăşesc aria cunoştinţelor profesionale ale medicului
c) Negocierea unui plan pentru viitor care să fie bazat pe competența profesională a medicului
d) Demonstrarea interesului faţă de pacient ca persoană
e) Păstrarea factorului uman în comunicarea cu pacientul, prin lucruri hazlii sau triste
împărtășite cu pacientul
26. Modalitatea de a manifesta empatie într-o consultaţie presupune:

a) Să obţinem o conversaţie în care să existe reciprocitate (dialog)
b) Să înţelegem exact ceea ce spune pacientul şi să îi facem cunoscut faptul că am înţeles
c) Să păstrăm confidențialitatea
d) Să dezvoltăm şi să folosim un vocabular compus din cuvinte descriptive
e) Să acordăm atenţie comunicării nonverbale, în special paralingvisticii
27. Competenţa tehnică, demonstrată de către medic în relația cu pacientul înseamnă:

a) Delimitarea ariei de competență a medicului
b) Pregătire profesională îndelungată
c) Atitudinea obiectivă față de pacient
d) Respectarea drepturilor pacientului
e) Devotament pentru persoana bolnavă
28. Universalismul, demonstrat de către medic în relația cu pacientul înseamnă:

a) Respectarea confidențialității tuturor pacienților
b) Atitudinea obiectivă față de pacient
c) Competența multifuncțională a medicului
d) A trata pe toți pacienții, indiferent de sex, religie, poziție socială etc
e) Dreptul medicului asupra intimității persoanei bolnave
29. Specifitatea funcţională, demonstrată de către medic în relația cu pacientul înseamnă:

a) Consacrare prin examene și concursuri
b) Devotament pentru persoana bolnavă
c) Delimitarea ariei de competență a medicului
d) Pregătire profesională îndelungată
e) Respectarea drepturilor pacientului
30. Neutralitatea afectivă, demonstrată de către medic în relația cu pacientul înseamnă:

a) Delimitarea ariei de competență a medicului
b) Limitarea implicării emoționale în relația cu pacientul
c) Nonimplicarea implicării emoționale în relația cu pacientul
d) Respectarea confidențialității
e) Dreptul medicului asupra intimității persoanei bolnave
31. Altruismul demonstrat de către medic în relația cu pacientul înseamnă:

a) Empatia demonstrată în relația cu pacientul
b) Orientarea spre bunăstarea pacientului
c) Respectarea confidențialității în relația cu pacientul
d) Atitudinea neutrală pentru poziția socială a pacienului
e) Atitudinea obiectivă față de pacient
32. După I. Iamandescu calităţile terapeutice necesare unui medic includ:

a) Respectul
b) Autenticitatea
c) Gândirea pozitiva
d) Empatia
e) Integritatea
33. În opinia psihiatrilor francezi Delay şi Pichot publicul cere medicilor următoarele dintre calităţi:
a) Conştiinţă profesională
b) Devotament
c) Abilități de diagnostic corect
d) Cunoştinţe ştiinţifice temeinice
e) Simțul umorului
34. Printre modalităţile de a reacţiona la stările pacientului, se enumără:

a) Ignorarea
b) Minimalizarea
c) Parafrazarea/oglindirea
d) Transferul
e) Completarea
35. Printre măsurile care îi pot ajuta pe medici în caz de adicție, depresie și/sau burn-out se enumără:
a) Admiterea existenţei problemei acceptarea vulnerabilității sale
b) Explorarea dorinței de vindecare și căutarea căilor de soluționare a problemelor
c) Abținerea de la împărtăşirea problemelor sale familiei, prietenilor, colegilor
d) Abţinerea de la consultaţii fugare ale colegilor, pe hol sau la telefon
e) Adresarea la specialist pentru consiliere și psihoterapie
36. În funcție de comportamenul față de bolnav, în literatura de specialitate sunt descrise următoarele
tipuri de medici:
a) Demonstrativ
b) Autoritar
c) Neutral
d) Depresiv
e) Schizoid
37. Alegerea corectă și deliberată a profesiei de medic presupune:

a) Alegerea făcută în corespundere cu cerințele societății
b) Perceperea profesiei ca destin
c) Alegerea făcută în corespundere cu motivele de creștere în carieră și statut
d) Prezența dorinței primordiale de a ajuta pe alți oameni
e) Prezența dorinței primordiale pentru succes social
38. Pregătirea profesională temeinică a medicului presupune:
a) În primul rând prezența abilităților de comunicare eficientă
b) Diverse posibilități de formare profesională continuă
c) Prezența competențelor profesionale necesare
d) Absolvirea unei specialități și încadrarea în câmpul muncii
e) Carieră reușită în domeniu
39. Abilitatea medicului de a înțelege clar scopul activității și metodele de realizare presupune:
a) Adoptarea comportamentului de lider în relația cu pacientul;
b) Demonstrarea unui time management eficient în activitatea sa;
c) Organizarea și realizarea eficientă a muncii sale;
d) Demonstrarea atiudinii individuale față de fiecare pacient;
e) Fixarea scopului și urmărirea cu perseverență a realizării lui.
40. Conform anumitor studii, cele mai frecvente plângeri ale pacienţilor relatează despre:
a) Competenţe tehnice precare a medicului.
b) Lipsa de respect din partea medicului
c) Comunicare deficientă cu medicul
d) Nerespectarea regimului de lucru din partea medicului
e) Nerespecarea confidențialiății din partea medicului
41. Consiliul European de Acreditare în Învăţământul medical recomandă medicilor să-şi dezvolte
următoarele abilităţi de comunicare:
a) Ascultarea activă
b) Elucidarea informaţiilor prin diferite întrebări de tip deschis şi închis
c) Oferirea de informaţii utilizând metode eficiente de explicare
d) Respectul pentru deciziile pacientului
e) Primirea deciziilor în baza acordului cu pacientul şi preferinţele sale
42. O comunicare bună dintre medic şi pacient presupune următoarele elemente de bază:
a) Abilitatea de a satisface aşteptările unul altuia.
b) Complianța terapeutică
c) Timp suficient pentru problema pacientului
d) Elemente de transfer și contratransfer pozitiv
e) Respectul reciproc
43. Cele mai imporante aspecte ale competenței terapeutice sunt:

a) Nivelul de competenţă certificat prin documentele de absolvire a studiilor;
b) Criteriul practicii terapeutice;
c) Criteriul experienţei terapeutice;
d) Gradele și titlurile obținute;
e) Numărul de pacienţi (clienţi) trataţi cu rezultat pozitiv.
44. Un anumit aliaj de semne clinice vor forma anumite răspunsuri (reacții) emoționale și
comportamentale posibile la factorii stresogeni ca:
a) Depresia
b) Pesimismul
c) Lipsa încrederii în sine
d) Sindromul burn-out
e) Adicția comportamentală și de substanțe
45. Depresia la medici se manifestă primordial prin:

a) Pierderea interesului pentru viață și activitate
b) Indiferență față de succes și realizări profesionale
c) Izolare de ceilalți
d) Negativism și neîncredere în sine
e) Manifestarea cinismului în relația cu pacientul
46. Sindromul Burn-out la medici se manifestă primordial prin:

a) Epuizare profesională, lipsa de energie fizică şi psihică
b) Indiferență totală față de succes și realizări profesionale
f) Tendința de evitare sau limitare a contactului cu pacientul
c) Negativism și neîncredere în sine
d) Manifestarea cinismului în relația cu pacientul
47. Cele mai vulnerabile la „burn-out” sunt persoanele caracterizate prin:

a) Locus de control extern
b) Nivel ridicat de implicare și responsabilitate
c) Perfecționism,
d) Hiperperseverență
e) Nivel ridicat de inteligență emoțională
48. Primele semne de bum-out la medici includ:

a) Stres / tensiune psihică / disconfort în preajma pacientului;
b) Refugiu în comportamente nocive
c) Tendințe suicidare
d) Sentimente de pierdere a controlului sau de a fi manipulat de cererile pacientului;
e) Incapacitatea de a fi empatic
49. Adicţia se distinge prin:

a) Dependenţă fizică şi psihică față de anumite substanţe sau activităţi
b) Manifestarea sindromul de abstinenţă
c) Manifestarea sindromului de inhibiție totală
d) Tulburări fiziologice și/sau psihologice intense la întreruperea legăturii și factorul de
dependență
e) Stări de nevrozitate, anxietate și/sau agresivitate sporită
50. Medicii cu adicție de obicei:

a) Au un nivel ridicat de informare
b) Au dificulăți legate de schimbarea rolului din medic în pacient
c) Se autoevaluează şi se tratează
d) Au tendinţa de a dicta planul de tratament pe care-l vor urma
e) Nu solicită tratament special
51. Din punct de vedere psihologic, adicţia poate fi văzută ca:

a) Modalitate de a scăpa de sarcinile vieţii
b) Soluţie pentru ca persoana să se simtă mai bine
c) Excesul în funcţionarea într-o anumită directive
d) Scuză bună pentru neasumarea responsabilităţii
e) Scuză bună penru eșecurile din viața personală și profesională
52. Dintre semnele comportamentale ale medicului cu adicție fac parte:

a) Abuzul de medicamente şi alte substanţe, de suplimente nutritive
b) Întârzierile sau absenţele de la muncă
c) Izolarea de ceilalți
d) Greşelile profesionale frecvente
e) Atutudine critică față de alţii, depersonalizarea pacienţilor
53. În plan individual, pentru contracararea sindromului Burn-out, persoana ar putea aplica
următoarele recomandări:
a) Să-și recunoască simptomele de burnout prin ascultarea propriului corp
b) Să-și pună scopuri realiste și realizabile în timp
c) Să preia control asupra tuturor aspectelor din viața sa
d) Să găsească timp pentru sport, plimbări, ieşiri cu familia/prietenii în natură, etc
e) Să gândească pozitiv şi șă învețe să se relaxeze fizic şi psihic
54. Noțiunea contemporană a personalității presupune:

a) Sinteza particularităţilor psihoindividuale în baza căreia o persoană se deosebește de alta
b) Organizarea însuşirilor psiho-cognitive şi atitudinale ale individului
c) Rolul jucat de un actor
d) Funcţia socială îndeplinită de un om
e) Mască a individului
55. Printre factorii de vulnerabilitate a personalității se pot număra:

a) Tipul de temperament și caracter al personalităţii
b) Stadiile de dezvoltare a personalităţii
c) Condițiile de trai a personalității
d) Modalităţile inadecvate de trăire a unor experienţe de viaţă mai vechi sau mai noi
e) Modalitățile ineficiente de adaptare la solicitările în permanentă schimbare din mediul social
56. Dinamica actuală a personalităţii se află în relație directă cu:

a) Caracterul personalității
b) Schimbările care se produc în procesul interacţiunii cu condiţiile concrete de mediu
c) Nivelul de aspirații a personalității
d) Cerințele societății față de personalitate
e) Nivelul de inteligență generală a personalității
57. Personalitatea în general, este caracterizată prin trăsăturile ca:

a) Stabilitate
b) Integrare
c) Gândire critică
d) Plasticitate
e) Neutralitate afectivă
58. Conceptul de autoactualizare este:

a) Reprezentat de persoanele care și-au satisfacut în mod acceptabil trebuințele bazale
b) Reprezentat prin modele ideale ale dezvoltarii complete ale potențialului uman
c) Trebuință de a se dezvolta în plan social și profesional
d) Motivatie de creștere care se găseste în interiorul fiecărei persoane
e) Reprezentat prin persoana antrenată într-o spirală ascendentă a autoperfecționării
59. Metamotivația mai poate fi definită prin următorii termeni:

a) Metatrebuințe
b) Trebuințe bazale
c) Valori-b
d) Valori-d
e) Valori-m
60. Exemple de metatrebuințe sunt:

a) Adevar
b) Bunătate
c) Frumusețe
d) Comunicare
e) Suficiența de sine
61. Dintre caracteristicile definitorii ale personalității autoactualizante fac parte:

a) Rezistența la influențele mediului cultural imediat
b) Spontaneitate, simplitate, naturalețe
c) Relații interpersonale echilibrate
d) Centrarea pe sine și pe trăirile sale
e) Perceperea superioară a realității
62. Drept premize pentru autoactualizarea personalității pot fi:

a) Mai mare acceptare de sine, a celorlalți și a naturii
b) Centrarea pe sine și pe trăirile sale
c) Creșterea independenței și a intimității
d) Reacții emoționale profunde de exaltare
e) Creativitate sporită
63. Creşterea standardului de viaţă presupune și:

a)Sporirea ratei de comportamente adictive
b)Supaalimentație
c)Supramedi cație
d)Creșerea ponderii sedentarismului
e)Creșterea posibilităților de manipulare cu opinia publică
64. Variabilele generale ale sănătăţii şi bolii în ceea ce priveşte cauzele de deces în ţările dezvoltate
sunt:
a) Factorii de ordin biologic
b) Factorii de mediu
c) Stilul de viaţă
d) Asistența socială
e) Asistenţa medicală
65. Criza de valori în societatea contemporană:

a) Afectează cei mai mulţi oameni din societăţile cu un profit economic scăzut
b) Afectează cei mai mulţi oameni din societăţile de consum
c) Afectează cei mai mulţi oameni din păturile de jos ale societății
d) Generează deprinderi de viaţă de a face faţă stresului
e) Sporește tendința persoanei de a-şi rezolva propriile probleme
66. Bolile contemporane cu aspect de patologie cronică degenerativă sunt:

a) Maladiile metabolice
b) Neoplaziile maligne
c) Bolile sferei digestive
d) Bolile infecțioase
e) Bolile sferei respiratorii
67. Dimensiunile calității vieţii, care vizeaza în mod direct sănătatea şi boala, sunt:
a) fizică/somatică
b) Dimensiunea psihică
c) Dimensiunea socială și economică
d) Dimensiunea cultural-spirituală
e) Dimensiunea cognitivă
68. Conceptul de suport social presupune:

a) Ajutor social și psihologic
b) Rezultatul de protecţie în raport cu factorii stresori
c) Împărtaşirea problemelor şi trăirilor cu ceilalţi
d) Feedbackul pozitiv în relaţiile interpersonale
e) Zona de confort a persoanei
69. Dimensiunile suportului social sunt:

a) Suportul emoţional
b) Suportul informaţional
c) Suportul dinamic
d) Suportul prin valorizare
e) Suportul instrumental/material
70. Drept surse de suport social pot fi:

a) Microgrupul de prieteni
b) Microgrupul socioprofesional
c) Cariera și traseul profesional
d) Grupurile de apartenenţă (de ex., biserica, clubul s.a.)
e) Specialiştii care furnizează servicii de îngrijire a sănătăţii
71. Psihoigienizarea presupune

a) Un ansamblu de măsuri destinate menţinerii şi promovării stării de confort.
b) Un ansamblu de măsuri destinate menţinerii şi promovării stării de sănătate
c) Durată de realizare strict determinată
d) Un set standard de măsuri aplicate pacientului
e) Modificarea statusului și rolului social al pacientului
72. Acţiunile realizate prin psihoigienizare au orientare:

a) Centrifugă
b) Cu tendință centrală
c) Centripetă
d) Multicentrică
e) Dinamică
73. Psihoprofilaxia este:

a) Ansamblu de măsuri şi mijloace destinate menţinerii stării de sănătate
b) Ansamblul de măsuri destinate prevenirii apariţiei unei tulburări psihice
c) Ansamblul de măsuri destinate împiedicării evoluţiei defavorabile a tulburărilor depistate
d) Ansamblu de măsuri şi mijloace destinate promovării stării de sănătate
e) Ansamblu de măsuri şi mijloace care au drept scop conştientizarea suferinţelor psihice şi acceptarea
acestora
74. Modelul psihoprofilactic presupune următoarele etape:

a) Psihoprofilaxia primară
b) Psihoprofilaxia secundară
c) Psihoprofilaxia terţiară
d) Psihoprofilaxia intermediară
e) Psihoprofilaxia finală
75. Psihoprofilaxia primară se orientează preponderent pe:

a) Identificarea eficacității și oportunității măsurilor terapeutice
b) Depistarea şi combaterea cauzelor îmbolnăvirilor psihice
c) Acţiunile complexe de reabilitare cu caracter sociocultural
d) Prevenirea dezadaptării individului sau a dependenţei lui de tulburarea psihică
e) Readaptarea şi resocializarea individului, prin psihoterapie şi ergoterapie, pregătind individul pentru
a face faţă vieţii sociale
76. Psihoprofilaxia secundară are drept scop:

a) Depistarea şi combaterea cauzelor îmbolnăvirilor psihice,
b) Acţiunile complexe de reabilitare cu caracter sociocultural
c) Scăderea manifestărilor şi evoluţiei tulburărilor psihice
e) Readaptarea şi resocializarea individului, prin psihoterapie şi ergoterapie, pregătind individul
pentru a face faţă vieţii sociale
77. Psihoprofilaxia terțială se axează pe:

a) Depistarea şi combaterea cauzelor îmbolnăvirilor psihice
c) Identificarea eficacității și oportunității măsurilor terapeutice
e) Readaptarea şi resocializarea individului, prin psihoterapie şi ergoterapie, pregătind individul
pentru a face faţă vieţii sociale
78. Alegeți elementele componente ale activităţilor de prevenire, recuperare și promovare a sănătăţii:
a) Dinamic
b) Cognitiv
c) Emoţional
d) Comportamental
e) Retrospectiv
79. Teoria difuzării informaţiei şi comunicării după C. Rogers, presupune că mesajele despre sănătate
devin eficiente dacă ele sunt:
a) Pervazive
b) Populare
c) Pozitive
d) Personale
e) Participative
80. Teoria difuzării informaţiei şi comunicării după C. Rogers, presupune că mesajele despre sănătate
devin eficiente dacă ele sunt:
a) Pasionante
b) Practice
c) Persuasive
d) Permanente
e) Profitabile
81. Alegeți tipurile principale de modele de educaţie a personalităţii umane în domeniul sănătăţii
mintale:
a) Modelul medico-moral,
b) Modelul medico-psihiatric
c) Modelul medico-profilactic
d) Modelul medico-cultural
e) Modelul medico-social
82. Modelul medico-moral de educație a personalității umane insistă pe:

a) Sănătatea mintală în raport cu boala psihică.
b) Igiena generală aplicate la boala psihică
c) Principiile medicinei profilactice
d) Aspectele morale ale sănătăţii mintale şi ale formării personalităţii.
e) Direcţia formării şi dezvoltării stării de sănătate mintală a individului, comunității și a
societății cu instituţiile sale
83. Modelul medico-psihiatric de educație a personalității umane consideră:

a) Sănătatea mintală în raport cu boala psihică
b) Igiena generală aplicată la boala psihică
c) Educaţia sănătăţii se face după principiile medicinei preventive
d) Aspectele morale ale sănătăţii mintale şi ale formării personalităţii
e) Principiile medicinei profilactice
84. Modelul medico-social este exprimat de principiile igienei mintale și este orientat spre:
b) Direcţia formării şi dezvoltării stării de sănătate mintală a individului, comunității și a
c) Aspectele morale ale sănătăţii mintale şi ale formării personalităţii.
d) Igiena generală aplicate la boala psihică
e) Educaţia sănătăţii se face după principiile medicinei profilactice
85. Funcțiile igienei mintale individuale este de a:

a) Cultiva echilibrul sufletesc prin măsurile de psihoprofilaxie a bolilor psihice
b) Proteja starea de sănătate mintală a individului
c) Controla eficiența programelor de promovare a sănătății
d) Promova factorii de sanogeneză și a da recomandări pentru ameliorarea vieţii
e) Planifica activitatea şi de a da o normă psihosocială potrivit conduitelor umane
86. Igiena mintală individuală se realizează primordial prin:

a) Menţinerea raportului constant dintre echilibrul mintal şi fiziologic al individului
b) Respectarea odihnei, a somnului de noapte, evitarea abuzului de medicamente, a
sedentarismului etc.
c) Evitarea și/sau prelucrarea psihologică a evenimentelor psihotraumatizante ale vieţii, a
eşecurilor, a conflictelor etc.
d) Depistarea timpurie a tulburărilor mintale şi instituirea măsurilor adecvate de combatere a
acestora;
e) Studiul complex al factorilor etiologici ai bolilor mintale, precum şi al mecanismelor de acţiune a
acestora
87. Igiena mintală colectivă se realizează primordial prin:

a) Menţinerea, dezvoltarea şi perfecţionarea stării de sănătate mintală a grupelor social-umane
b) Prevenirea situaţiilor generatoare de conflict, panică, dezordine socială din cadrul grupului
social
c) Instituirea unor măsuri de psihoprofilaxie în masă a factorilor care pot perturba starea de
sănătate mintală a grupului
d) Menţinerea raportului constant dintre echilibrul mintal şi cel fiziologic
e) Evitarea și/sau prelucrarea psihologică a evenimentelor psihotraumatizante ale vieţii, a
eşecurilor, a conflictelor din cadrul grupului etc.
88. Metodele de lucru a igienei mintale sunt:

f) Metode de evaluare a stării de sănătate mintală
g) Metode de influenţare a sănătăţii mintale
h) Metode psihoprofilactice de menținere a sănătății mintale
i) Metode de evaluare a factorilor și condițiilor de viață
j) Metode de activizare a mecanismelor de apărare a personalității
89. Etapele de realizare a igienei mintale sunt:

a) Măsuri psihoprofilactice ce acţionează asupra cauzelor prin profilaxia medico-socială și
psihoindividuală;
b) Intervenţia la etapa terapeutică
c) Educația moral-spirituală a individului
d) Ameliorarea condițiilor de trai a persoanelor
e) Postintervenția
90. Psihoterapia este o:

a) Formă specială de consiliere
b) Abordare individuală a personalității
c) Conversație bazată pe un mod anumit de abordare a clientului/pacientului
d) Modalitate de tratament centrată pe reducerea sau eliminarea unor simptome și tulburări
mintale şi comportamente disfuncţionale
e) Componentă de bază în lucrul psihologului
91. Cel mai important element în psihoterapie este:

a) Valorile clientului/pacientului
b) Relația terapeutică
c) Personalitatea clientului/pacientului
d) Dorințele clientului/pacientului
e) Competența profesională a terapeutului
92. În dependență de numărul de persoane implicate, psihoterapia poate fi practicată în următoarele

dintre forme:
a) Terapia de grup
b) Terapia de familie
c) Terapia de scurtă durată
d) Terapia individuală
e) Terapia suportivă
93. Psihanaliza:
a) Este considerată prima formă de psihoterapie
b) Încurajează verbalizarea gândurilor pacienţilor
c) Are drept scop reorganizarea ireversibilă a personalităţii
d) Presupune conştientizarea evenimentelor intrapsihice
e) Se bazează pe analiza asociațiilor libere, a viselor și fanteziilor clientului/pacientului
94.. Psihoterapia cognitiv-comportamentală:

a) Caută să identifice şi să modifice cogniţiile maladaptative, credinţele şi comportamentele
disfuncţionale problematice
b) Postulează ideea că individul se comportă reieşind din situaţiile imediate şi din felul în care
subiectul le interpretează
c) Se adresează unei game variate de tulburări – de la simpla nevroză şi până la tulburările de
adicţie
d) Pune accent pe fanteziile și creativitatea clientului
e) Ajută clientul sa achiziţioneze abilităţi prin care sa rezolve problema prezentă ci şi eventualele
probleme similare de viitor
95. . Psihoterapia suportivă este o formă de psihoterapie care:

a) Presupune conştientizarea evenimentelor intrapsihice
b) Se bazează pe analiza asociațiilor libere, a viselor și fanteziilor clientului/pacientului
c) Postulează ideea că individul se comportă reieşind din experiența și principiile de viață
d) Caută să identifice şi să modifice cogniţiile maladaptative, credinţele şi comportamentele
disfuncţionale
e) Se adresează bolnavilor cu vulnerabilităţi serioase fizice ori psihice
96. Consilierea psihologică este o:

a) Relaţie de colaborare între consilier şi cel consiliat
b) Relație duală, individuală
c) Intervenție suportivă creând un cadru în care clientul îşi poate exprima emoţiile, conflictele
d) Intervenţie de durată scurtă sau medie
e) Intervenție care se centrează pe situaţiile prezentului şi nu pe trecut
97. Particularitățile consilierii psihologice sunt următoarele:
a) Presupune prevenţia unor comportamente neadaptative şi învatarea unor strategii care vor
facilita o adaptare mai eficientă la situaţiile de viaţă
b) Integrează şi aplică principii şi strategii specifice mai multor orientări teoretice în funcţie de
client
c) Se orientează către optimizarea capacităţilor de comunicare, luare de decizii etc.
d) Se orientează către comportamentele problematice ale clientului
e) Vizează reorganizarea și schimbarea în dinamică a personalității
98. Care sunt tipurile de iatrogenii?

a) Farmaceutică
b) De investigație
c) De comunicare
d) De spital
e) Medicamentoasă
99. Care sunt principalele cauze de producere a iatrogeniilor?

a) Pacientul
b) Medicamentele
c) Instrumentele/aparatajul chirurgical
d) Diagnosticul incorect
e) Familia pacientului
100. Cine este responsabil de producerea iatrogeniilor?

a) Clinica/spitalul
b) Infirmiera
c) Medicul
d) Asistenta medicală
e) Pacientul
101. Ce alte tipuri de erori medicale cunoașteți?

a) Culpa medicală
b) Neglijența
c) Malpraxisul
d) Iatrogeniile
e) Indiferența profesională
102. Ce măsuri le considerați importante pentru a reduce numărul de iatrogenii medicamentoase?

a) Limitarea accesului „liber” la medicamente
b) Încurajarea pacienților de a merge la medic și mai apoi de a administra pastile
c) Ieftinirea preparatelor medicamentoase
d) Atitudine precară privind publicitatea produselor medicamentoase
e) Scumpirea preparatelor medicamentoase.
103. Care sunt principalele cauze de producere a iatrogeniilor de spital?

a) Igiena precară
b) Regimul de lucru și activitate ale spitalului
c) Numărul mare de pacienți într-un salon
d) Distanța mare de casa/locuința pacientului
e) Izolarea sau neglijarea pacientului
104. Care din strategiile indicate mai jos, contribuie la prevenirea iatrogeniilor psihice?
b) Încurajările
c) Lipsa de timp
d) Dezvoltarea aptitudinilor de comunicare
e) Indiferența
105. Care sunt cauzele ce condiționează și încurajează automedicația?

a) Medicamentele ieftine
b) Pierderea încrederii în medici și medicină
c) Accesul liber la preparatele medicamentoase
d) Reclamele TV
e) Numărul mare de farmacii
106. Care ar fi strategiile de prevenire a iatrogeniilor de spital?

a) Umanizarea spitalelor
b) Respectarea igienei
c) Numărul limitat de persoane într-un salon
d) De a sta în spital cu familia sa (a pacientului)
e) De a merge acasă în fiecare seară
107. Care din parametrii de mai jos, asigură funcționarea armonioasă a relațiilor interpersonale?
a. Direct și Formativ
b. Economic și Juridic
c. Conștient
d. Etic și Psihologic
e. Politic
108. Sursele unui diagnostic eronat pot fi:

a) Boala
b) Infirmiera
c) Familia
d) Medicul
e) Bolnavul
109. Ce reguli trebuie să respecte medicul în momentul efectuării examenului fizic?

a) Să evite comentariile critice privind semnele de pe corpul pacientului
b) Să-i comunice pacientului ce acțiuni/manipulări planifică să facă
c) Să-l dezbrace pe pacient
d) Să-i facă observații cu privire la vestimentația pe care o are pacientul
e) Să manifeste interes pentru trăirile/senzațiile pacientului din timpul examinării fizice
110. Care din aspectele de mai jos se referă la comunicarea deficientă dintre medic și pacient?
a) Atitudinea profesională
b) Neîncrederea în medic
c) Stilurile de interviu
d) Receptivitatea medicului și a pacientului
e) Viziunea pacientului despre boala sa
111. Comportamentul persoanelor bolnave se deosebeşte prin:

a) Schimbări de ordin relational;
b) Scad mijloacele materiale, ceea ce antrenează modificări în conduita familiei;
c) Se limitează contactele cu prietenii;
d) Se dereglează raporturile conjugale;
e) Se modifică nivelul autoaprecierii.
112. Narcisismul persoanelor bolnave se manifestă prin:

a) Exaltarea sentimentului propriei sale valori;
b) Manifestarea grijei față de alții;
c) Predominarea excesivă a agresivității;
d) Lipsa încrederii în sine;
e) Dereglarea relațiilor profesionale.
113. Rolul de bolnav implică un comportament specific, definit de T. Parson prin:

a) Scutirea de responsabilităţi;
b) Dreptul la ajutor;
c) Obligația de a se justifica;
d) Obligaţia de a considera starea sa indezirabilă şi a coopera pentru vindecare;
e) Obligaţia de a cere ajutor specializat.
114. Strategia de comportament cu pacienții dominatori:

a) Să-i trateze într-o manieră curtenitoare;
b) Să-i trateze într-o manieră plină de respect;
c) Să-i asculte cu interes;
d) Să se comporte de la egal la egal;
e) Să li se ofere mereu posibilitatea de a face o alegere.
115. Strategia de comportament cu pacienții paranoizi:

a) Comportament curtenitor;
b) Atenție în alegerea cuvintelor;
c) Manifestarea autorității;
d) Oferirea informaţiilor foarte clar;
e) Toleranță.
116. Strategia de comportament cu pacienții obstructivi:

a) Autoritar;
b) Abordare tolerantă;
c) Răbdare;
d) Necoercitiv;
e) Să li se ofere posibilitatea de a-şi formula propriile opinii.
117. Strategia de comportament cu pacienții evitanţi:

a) Răbdare;
b) Înțelegere;
c) Interes faţă de bolnav;
d) Grabă;
e) Fixarea obiectivelor realizabile.
118. Pacienţii dependenţi se caracterizează prin faptul că:

a) Manifestă trăsături ale personalităţii narcisiste;
b) Manifestă o atitudine critică;
c) Au teama de a nu fi abandonaţi;
d) Sunt uşor de lezat prin critică;
e) Au o încredere de sine scăzută.
119. Strategia de comportament cu pacienții dependenți:

a) Oferirea unui mediu cât mai afectuos;
b) Aprecierea dependenței;
c) Oferirea unui mediu suportiv;
d) Feedback-uri pozitive ;
e) Menționarea în permanenţă aspectele care merg bine.
120. Principalele caracteristici ale tulburărilor psihosomatice sunt:

a) Prezenţa de simptome somatice multiple;
b) Modificările apărute sunt ample şi de durată;
c) Simptomele au o desfăşurare cronică;
d) Simptomele sunt simulate;
e) Simptomele sunt de natură psihică.

a) Simptomele au o desfăşurare cronică;
b) Pentru persoana respectivă disconfortul sau durerea sunt reale;
c) Simptomele nu sunt intenţionate (sub control voluntar) sau simulate;
d) Pacienții nu acuză simptome;
e) Simptomele trec rapid.

a) Etiologia sau mecanismele de producere sunt diferite de la un tip de tulburare la altul;
b) Simptomele sunt întâlnite în mod relativ frecvent în populaţie sau în unităţile medicale
generale;
c) Simptomele sunt imaginare;
d) Simptomele pot fi simulate;
e) Diagnosticul acestor tulburări este dificil de realizat.
123. Aspectele psihice care pot genera boli organice sunt:

a) Aspiraţii nerealizate;
b) Depresia;
c) Decepțiuni;
d) Nemulţumiri;
e) Contrarietăţi.

a) Autoaprecierea;
b) Situații conflictuale;
c) Sentimente de culpabilitate;
d) Complexe de inferioritate şi superioritate;
e) Superstițiile.

a) Dificultăți profesionale;
b) Workaholism;
c) Conflicte refulate;
d) Frustrări;
e) Temperament coleric.
126. Acuzele bolnavului psihosomatic:

a) Numeroase vizite la mulți medici;
b) Durerea „din creștet până în tălpi”;
c) Senzaţii de arsură;
d) Senzaţii de tensiune, junghi;
e) Febră.
127. Acuzele bolnavului psihosomatic pot include:

a) Stare somatic bună;
b) Examenul medical muscular, articular sau radiologic este în limita normalului;
c) Oboseala cronică;
d) Senzații de amorțeli sau furnicături;
e) Depresie.
128. Acuzele bolnavului psihosomatic:

a) Constipație;
b) Febră;
c) Diaree;
d) Balonări;
e) Crampe.
129. Tipurile de tulburări psihosomatice includ:

a) Hipocondria;
b) Tulburare de conversie;
c) Tulburare dismorfică corporală;
d) Tulburare somatoformă de tipul durerii persistente;
e) Tulburare psihică.
130. Metode de tratament a tulburărilor psihosomatice:

a) Farmacologia;
b) Interpretarea viselor;
c) Psihoterapia;
d) Tehnicile de relaxare;
e) Biofeedback.
131. Metode de tratament a tulburărilor psihosomatice:

a) Psihoeducaţia;
b) Managementul stresului;
c) Terapia suportivă;
d) Terapia prin muzică;
e) Sportul.
132. Dintre metodele psihice de tratament a tulburărilor psihosomatice evidențiem:

a) Discuția ghidată;
b) Psihoterapia psihodinamică;
c) Psihoterapia cognitiv-comportamentală;
d) Imageria ghidată;
e) Consilierea directivă.
133. Imageria ghidată ca și metodă de tratament a tulburărilor psihosomatice presupune:

a) Învățarea unui model de comportament nou;
b) Relaxarea profundă și imagini relaxante;
c) Adaptarea la situația ce provoacă anxietate;
d) Imagini cu caracter creativ;
e) Tehnica de coping.
134. Tulburarea somatopsihică vizează:

a) Impactul psihicului asupra sănătății fizice;
b) Tulburare psihică;
c) Impactul provocat de o boală somatică asupra psihicului pacientului;
d) Impactul factorilor stresogeni;
e) Afecțiune a sistemului nervos central.
135. Ca metodă de tratament a tulburărilor psihosomatice în forma acută, psihoterapia

reprezintă:
a) Tratamentul de bază;
b) O formă de tratament exclusivă;
c) Abordare terapeutică secundară;
d) O metodă puțin eficientă;
e) Efectul placebo.
136. După R. Doron şi F. Parot tulburarea psihosomatică reprezintă:

a) O afecțiune genetică;
b) O afecțiune psihică, care are caracter repetitiv;
c) O maladie somatică, fără vreun mecanism fiziopatologic;
d) O maladie somatică care are mecanism fiziopatologic clar;
e) O maladie cu evoluție nespecifică.
137. Conceptul de tulburare psihosomatică reprezintă:

a. O afecţiune somatică determinată de factori psiho-traumatizanţi, emoţional-afectivi;
b. O maladie somatică care are mecanism fiziopatologic clar;
c. O maladie cronică;
d. O afecțiune psihică, care are caracter repetitiv;
e. O afecțiune genetică;
138. Dintre criteriile de funcționare ale sănătății mintale, după Hinsie evidențiem:
a) Capacitatea de a primi și oferi afecțiune
b) Capacitatea de a avea o slujbă
c) Capacitatea de a prezice acțiunile celorlalți
d) Abilitatea de a avea relații de prietenie
e) Toleranță la frustrare
139. Dintre criteriile de funcționare ale sănătății mintale, după Hinsie evidențiem:
a) Capacitatea de a manifesta altruism
b) Capacitatea de a răspunde regulilor
c) Abilitatea de a conduce
d) Capacitatea de a depăși dificultăți
e) Abilitatea de a se recrea, de a avea hobby
140. Sănătatea mintală (după W. Boehm) reprezintă:

a) Posibilitatea de a analiza succesele
b) Un domeniu de medicină preventive
c) Condiția de funcționalitate socială
d) Posibilitatea de a te integra în mediul înconjurător
e) Capacitatea de a formula ipoteze
141. Modelul biomedical de explicare a bolii și sănătății, consideră boala drept consecință:
a) A unor factori sociali
b) A unor agenți patogeni
c) A unor cauze ereditare
d) A unor factori de etiologie necunoscută
e) A unor factori de natură psihică
142. Modelul psihosomatic de explicare a bolii și sănătății, consideră boala drept consecință:
a) A unor factori de mediu
b) A unor agenți patogeni
c) A unor cauze ereditare
d) A unor factori de etiologie necunoscută
e) A unor factori psihici
143. Modelul concepțiilor despre sănătate, explică severitatea percepută ca:

a) Evaluarea stimulilor pentru schimbare
b) Evaluarea riscului de a dezvolta boala
c) Evaluarea consecințelor bolii
d) Evaluarea obstacolelor
e) Evaluarea gradului de reușită
144. Modelul concepțiilor despre sănătate, explică barierele percepute ca:

a) Evaluarea consecințelor pozitive
145. Modelul concepțiilor despre sănătate, explică beneficiile percepute ca:

146. Modelul concepțiilor despre sănătate, explică eficacitatea percepută ca:

147. Modelul concepțiilor despre sănătate, explică stimulii promotori ca:

b) Evaluarea riscului de a dezvolta boala și personalizarea riscului
c) Evaluarea influențelor externe ce promovează schimbarea
d) Evaluarea obstacolelor și înlăturarea acestora
e) Evaluarea gradului de reușită în adoptarea comportamentului nou
148. Stilul de viață presupune:
a) Decizii, acțiuni și condiții de viață, care afectează sănătatea
b) Condiții precare de trai
c) Particularități familiale, care afectează sănătatea
d) Tradiții și obiceiuri, care afectează sănătatea
e) Un model de explicare a bolii și a sănătății
149. Care din conceptele de mai jos, reprezintă formele psihicului?

a) Inteligența
b) Subconștientul
c) Inconștientul
d) Comportamentul
e) Conștientul (conștiința)
150. Ce reprezintă subconștientul?

a) Forma superioară de reflectare psihică
b) Rezervorul de amintiri, cunoștințe, experiențe
c) Rezervorul instinctelor, trebuințelor și dorințelor
d) Ceea ce cândva a fost conștient
e) Rezervorul de montaje intelectuale
151. Ce reprezintă conștiința?

a) Un set de amintiri, informații și cunoștințe
b) Rezervorul trebuințelor și dorințelor
c) Nivel superior de dezvoltare a psihicului
d) Sediul conflictelor nerezolvate
e) Rezervorul de instincte
152. Inconștientul se prezintă ca fiind:

a) Rezervorul dorințelor, trebuințelor și sentimentelor
b) Conflicte refulate, nerezolvate
c) Ceea ce cândva a fost conștient
d) Sediul instinctelor
e) Un rezultat al condițiilor social-istorice de dezvoltare a omului
153. Care din noțiunile de mai jos, desemnează stări de conștiință modificată?
a) Visul
b) Coșmarul
c) Somnul
d) Hipnoza
e) Iluzia
154. Care din noțiunile de mai jos, constituie căi de acces la stările modificate ale conștiinței?
a) Meditația
b) Bio-feed-back-ul
c) Surmenajul
d) Substanțele psiho-active
e) Stresul
155. Care din afirmații, caracterizează psihicul uman?

a) Gândire critică
b) Sistem de orientare și reflectare
c) Produs al adaptării
d) Inteligență emoțională
e) Funcție, însușire a sistemului nervos (creierul)
156. Reflectarea subiectivă a realității obiective este realizată de către:

a) Gândire
b) Memorie
c) Psihic
d) Temperament
e) Percepție
157. Care din elementele de mai jos, se referă la structura psihicului?

a) Comportamentul
b) Procese psihice
c) Însușiri psihice
d) Activitatea
e) Stări psihice
158. Care din metodele de cercetare ale psihologiei, pot asigura cele mai veridice date?
a) Studiul de caz și convorbirea
b) Metoda observației și experimentul
c) Testele de personalitate și de inteligență
d) Chestionarul și ancheta
e) Metoda biografică și anamneza
159. Care din ideile de mai jos, cu privire la ceea ce trebuie să știe medicul să facă în activitatea sa, îi aparțin
lui Hipocrate:
a) Să știe ce remediu trebuie folosit în cazul unui bolnav anume și, ce remedii trebuie
evitate
b) Să cunoască, recunoască și să înțeleagă boala
c) Să știe să comunice cu pacienții
d) Să cunoască omul, modul în care suferă și în care s-a îmbolnăvit
e) Să știe să asculte atent
160. Noțiunea de normă, se definește ca fiind:

a) O excepție
b) Ceea ce corespunde unui model comun, unei reguli
c) O valoare medie, specifică pentru majoritatea populației
d) Abatere standard
e) Unic și original
161. Care din afirmații, apreciază normalitatea după Ellis și Diamond?
a) Nivel înalt de toleranță la frustrare
b) Conștiința clară a eului
c) Rigiditate și gândire negativă
d) Angajare în activități creatoare
e) Flexibilitate în gândire și acțiune
162. Care din trăsăturile de mai jos, corespund unei persoane normale?
a) Cunoașterea, aprecierea și acceptarea de sine
b) Rigiditate în comportament și în perceperea realității
c) Control voluntar privind reacțiile comportamentale
d) Percepția realității și abilitatea de a avea relații armonioase
e) Incapacitatea de a se adapta la circumstanțele noi de viață
163. Care din perspectivele de mai jos, se referă la normalitate?

a) Ca proces și sănătate
b) Ca utopie și valoare medie
c) Ca comportament și sentiment
d) Ca boală și patologie
e) Ca adaptare și comunicare
164. Ce alte noțiuni sunt folosite pentru desemnarea anormalității?

a) Boală, patologie
b) Sănătate
c) Geniu
d) Original
e) Gândire realistă
165. Care din aspectele psihice pot genera boli organice?

a) Decepțiile și conflicte refulate
b) Aspirații nerealizate
c) Realizări personale
d) Sentimente de culpabilitate
e) Complexe de inferioritate
166. Care din modelele de mai jos, se referă la relația dintre medic și pacient:
a) Profesor-student (părinte-copil)
b) Pasiv-activ
c) Prietenesc (socio-familial)
d) Colegial
e) Participării mutuale (reciproce)
167. Modelul de relaționare dintre medic și pacient de tip profesor-student presupune și:
a) O relație bazată pe egalitate între medic și pacient
b) O relație în care medicul domină
c) Un caracter disfuncțional al relației
d) O atitudine paternalistă
e) Împărțirea responsabilității cu referință la procesul de vindecare a pacientului
168. Care sunt aspectele de care medicul este obligat să țină cont la stabilirea diagnosticul pacientului?
a) Nivelul socio-economic al pacientului
b) Pacientul deține insuficiente cunoștințe pentru a descrie acuzele sale în termeni preciși
c) Cultura și nivelul de educație în vederea înțelegerii cuvintelor
d) Pregătirea profesională a pacientului
e) Vârsta și bunul simț al pacientului
169. Care din aspectele de mai jos, pot influența negativ convorbirea dintre medic și pacient?
a) Lipsa de încredere în medic
b) Lipsa de interes al medicului pentru pacientul său
c) Ascultarea atentă
d) Evitarea de către medic a contactului vizual pe parcursul convorbirii
e) Oferirea de către medic a suportului afectiv, emoțional
170. Care din elementele de mai jos, vor motiva și încuraja pacientul să răspundă sincer la întrebările oferite
de către medic?
a) Asigurarea confidențialității
b) Atmosfera caldă și binevoitoare pe care medicul o oferă pacientului
c) Întrebările poartă caracter nobil, de a ajuta pacientul
d) Întrebările directe și ostile
e) Toate detaliile, informațiile sunt importante pentru medic
171. Care este scopul întrebărilor deschise, ce i se adresează pacientului?

a) De a obține informații detaliate din partea pacientului
b) Pentru cunoașterea de sine
c) Pentru o înțelegere mai bună a situației prin care trece pacientul
d) Pentru a impresiona
e) Pentru a trece timpul
172. Care din întrebările de mai jos, sunt de tip închis?

a) „Povestiți-mi, cum a fost azi la lucru?”
b) „Câte pastile ați băut?”
c) „Ce părere aveți despre medicina de azi?”
d) „La ce oră, ați simțit primele semnale dureroase?”
e) „De câte zile, sunteți la spital?”
173. Care din aspectele non-verbale ale limbajului, arată interesul interlocutorului pentru comunicare?
a) Iritarea și graba manifestată de interlocutorului pe parcursul discuției
b) Poziția corpului și a capului ușor îndreptată spre interlocutor
c) Privirea și mimica feței ce manifestă interes și disponibilitate
d) Adresarea de întrebări pentru concretizări etc.
e) Evitarea contactului vizual cu interlocutorul
174. Care sunt detaliile pe care medicul trebuie sa i le atenționeze pacientului, la indicarea tratamentului?
a) Despre regulile de administrare a preparatelor medicamentoase
b) Despre numărul de zile obligatoriu destinate tratamentului
c) Despre vacanță
d) Despre posibilele efecte adverse
e) Despre alimentație și stilul de viață
175. Indicați principiile de care medicul trebuie să se conducă, atunci când indică pacientului tratamentul?
a) Principiul influenței forțelor malefice
b) Principiul naturii vindecătoare
c) Principiul atitudinii pacientului față de starea sa
d) Principiul „totul o să treacă”
e) Principiul influenței mediului extern
176. Indicați, stereotipurile ce influențează negativ comunicarea?

a) De vârstă
b) De mediul de reședință
c) De cultură, apartenență etnică
d) De religie
e) De gen (gender)
177. Indicați, regulile de comportament specific medicului în relație cu pacientul său:

a) A nu depăși timpul oferit consultației
b) Ascultare atentă și cu răbdare
c) Respectarea intimității pacientului
d) A oferi puține detalii despre starea de sănătate a pacientului
e) Manifestarea sprijinului afectiv
178. Care dintre cauzele de mai jos, influențează negativ comunicarea dintre medic și pacient?
a) Ascultarea atentă
b) Stilurile inadecvate de interogare
c) Neîncrederea pacientului în medic
d) Susținerea și încurajarea dialogului
e) Dificultăți de înțelegere ale pacientului
179. Care din strategiile de mai jos, influențează pozitiv relația și comunicarea dintre medic și pacient?
a) Atitudinea de superioritate a medicului
b) Încurajarea pacientului de a vorbi, povesti
c) Deschiderea și disponibilitatea medicului pentru ași ajuta pacientul
d) Neîncrederea pacientului în medic, medicină etc.
e) Ascultarea atentă
180. Care din modelele explicative clasice ale bolii consideră boala drept consecință a unor agenți interni sau
externi?
a) Modelul psihologic
b) Modelul filosofic
c) Modelul biomedical
d) Modelul umanist
e) Modelul psihosomatic
181. Care din elementele de mai jos, sunt irelevante pentru relația dintre medic și pacient?
a)Stilul asertiv de comunicare
b) Incertitudinea și ostilitatea
c) Stilul autoritar de comunicare
d) Corectitudinea și onestitatea
e) Colaborarea și cooperarea
182. Care sunt particularitățile inadmisibile din partea medicului, cu privire la comunicarea diagnosticului?
a)Informarea personală a pacientului (tete-a-tete)
b) Evitarea sau amânarea discuției cu pacientul
c) Neinformarea completă privind sănătatea pacientului
d) Demonstrarea disponibilității pentru a-și ajuta pacientul
e) Atitudinea distantă și rece cu pacientul
183. Care din tehnicile de mai jos, sunt nepotrivite și neadecvate pentru relația dintre medic și pacient?
a) Ascultare activă
b) Dezacordul
c) Desconsiderarea emoțiilor exprimate
d) Deschidere și empatie
e) Comentarii stereotipice
184. În gruparea fenomenelor psihice normalul reprezintă:

a) Un criteriu de ordine
b) O judecată de valoare
c) Un punct de referință
d) Un criteriu de dezechilibru
e) Un proces psihic
185.Dintre criteriile sănătății mintale / de normalitate după A. Elliss și W. Dryden evidențiem:

a) Conștiința clară a eului personal
b) Neasumarea responsabilității pentru comportament
c) Capacitatea de orientare pe parcursul vieții
d) Lipsa interesului față de tot ce îl înconjoară
e) Gândire critică
186.Definiția de normalitate presupune:

a. Model comportamental mediu d.p.d.v. statistic
b. Un mod de a fi a omului, implicând starea de echilibru
c. Capacitatea de orientate pe parcursul vieții
d. Abaterea de la un model comportamental neacceptat de membrii unei societăți
e. Abilitatea de a avea un control voluntar asupra motivației
187. Ce constituie domeniul anormalității:

a) Zona de trecere de la normal la patologic
b) Proces egal cu cel al normalității
c) Totalitatea proceselor legate de un comportament statistic
d) Domeniul în care predomină autoacceptarea
e) Starea difuză a eului personal
188. Dintre criteriile sănătății mintale, după A.Elliss și W. Dryden, evidențiem:

a) Autoacceptarea
b) Realismul și gândirea antiutopică
c) Supraaprecierea
d) Nivelul înalt de toleranță la frustrare
e) Instalarea cultului personalității
189. Criteriul de normalitate dupa A.Elliss si W.Dryden este:

a) Asumarea responsabilității pentru propriile emoții și sentimente
b) Lupta cu propriile neajunsuri
c) Gândirea realistă
d) Acceptarea incertitudinii și capacitatea de ajustare a acesteia
e) Stilul de viață relaxat
190. Una din limitele normalității presupune că:

a) Ea este fixistă și deterministă
b) Poate determina rolul funcțional pentru care o persoană există
c) Ea este instabilă și flexibilă
d) Ea poate defini în câte domenii trebuie să fie eficient individul pentru a fi considerat normal
e) Este creativă și materială
191. Care dintre criteriul de mai jos definește un fenomen normal:

a) Fenomenul care este rar
b) Fenomenul care este mai îndepărtat de media statistică
c) Fenomenul care este când mai frecvent sau când mai rar
d) Fenomenul care este mai frecvent
e) Fenomenul succesiv
192. Alege criteriul corect de definire a anormalității (după Purushtov):
a) Criteriul contextului politic

b) Criteriul stimulării creșterii sociale
c) Criteriul existenței la individ a stărilor de insecuritate, teamă
d) Criteriul luptei pentru existență
e) Criteriul adaptării în situații limită
193. Alege criteriul corect de definire a anormalității (după Purushtov):
a) Criteriul explicării, printr-o patologie fizică, a comportamentului de neadaptare

b) Criteriul luptei pentru existență a comportamentului de neadaptare
c) Criteriul contextului politic a comportamentului de neadaptare
d) Criteriul adaptării în situații limită a comportamentului de neadaptare
e) Criteriul creșterii progresive a comportamentului de neadaptare
194. După E. Erikson, normalitatea este capacitatea de:

a) Încredere
b) Dezorganizare
c) Autonomie
d) Inițiativă
e) Pesimism
195. După E. Erikson, normalitatea este capacitatea de:

a) Activitate
b) Integritatea ego-ului
c) Autocritică accentuată
d) Creație
e) Gândire limitată
196. Alegeți criteriul sănătății mintale / de normalitate (după A. Elliss și W. Dryden)

a) Îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de perspectivă
b) Gândirea critică
c) Dezvoltarea valorilor
d) Lupta cu neajunsurile
e) Dezechilibrul emoțional în cazul apariției unei probleme
197. Dintre criteriile de definire a anormalității dupa Purushtov evidențiem:
a) Criteriul diminuării randamentului și eficienței individului

b) Autoeducarea și eficiența individului
c) Criteriul unei personalități individuale
d) Criteriul devierii anormalității de la media statistică
e) Criteriul contextului social în care se produce comportamentul
198.Comportamentele anormale se referă la (după Coleman și Broen):

a) Boală psihică
b) Tulburări fizice
c) Comportament neadecvat
d) Dereglări de aspect
e) Tulburări emoționale
199. Comportamentele anormale se referă la (după Coleman și Broen):

a) Tulburări comportamentale
b) Schimbări fizico-umane
c) Tulburări familiale
d) Dereglări de vedere
e) Tulburări psihice
200. Comportamentul de tip carențial este cauzat de:

a) Stări de frustrare afectivă, disfuncții familiale
b) Incapacitatea de integrare în societate
c) Nevroze, psihopatii, psihogenii
d) Alimentație incorectă
e) Emoții, stres
201. Dintre criteriile care permit delimitarea de boală evidențiem:

a) Creșterea și dezvoltarea armonioasă a individului
b) Acomodarea la mediu
c) Independența psihoconștientă a individului
d) Subconștientul
e) Pesimismul vizavi de euforie
202. Comportamentul sociopatic presupune în mod special:

a) Carențe educaționale
b) Capacitatea de creştere şi dezvoltare personală
c) Conduite delictuale agresive
d) Disfuncții familiale
e) Autopercepția şi autoaprecierea
202. Pentru comportamentul de tip patologic este specific:

a) Se manifestă prin stări reactive nervoze, psihopatii
b) Poate fi indus de factori endogeni
c) Prezintă conduită calmă, calculată
d) Are caracter recurent sau episodic
e) Se manifestă doar la adolescenți
203. Dintre criteriile ce permit delimitarea de boală evidențiem:

a) Autopercepția și autoaprecierea corectă
b) Capacitatea de regres a individului
c) Capacitatea dependentă a conștientului
d) Capacitatea de creație
e) Aprecierea lucrurilor inadecvate.
204. Alegeți criteriul care permite delimitarea de boală:

a) Capacitatea de autonomie
b) Incapacitatea de autonomie, de dependență a subiectului
c) Incapacitatea de creștere și dezvoltare armonioasă a individului
d) Incapacitatea de creație
e) Înțelegerea abstractă a realității

a) Percepția și înțelegerea corectă a realității
b) Capacitatea de dependență a subiectului
c) Incapacitatea de creștere și dezvoltare armonioasă a individului
d) Înțelegerea abstractă a realității
e) Capacitatea de orientare în timp

a) Capacitatea de învățare eficientă
b) Capacitatea de memorare mecanică
c) Capacitatea de autonomie
d) Capacitatea de dependență a subiectului
e) Înțelegerea abstractă a realității
207. Ce reprezintă psihologia sănătății:

a) Știința care se ocupă cu descrierea și explicarea fenomenelor psihice și a comportamentului uman
b) Un domeniu interdisciplinar în cadrul științelor medicale care studiază factorii și procesele
psihologice cu rol în apariția bolilor
c) Un proces reglator complex al personalității
d) Cea mai importantă metodă de cercetare ce ne furnizează date precise și obiective
e) Un mod de a fi al omului implicând starea de echilibru
208. Dimensiunile sănătății (după Herzlich) presupun:

a) Stilul de viață
b) Absența bolii
c) Constituția genetică bună
d) Factorii de mediu
e) Starea de echilibru al organismului
209. Psihologic, sănătatea se definește:

a) Echilibrul dintre functionarea normala a organelor, starea sociala favorabilă și afirmarea din punct de
vedere profesional
b) Armonia dintre comportamentul cotidian și valorile fundamentale ale vietii
c) Stare de bine a organismului din punct de vedere fiziologic
d) Capacitatea individuala a individului să îndeplinească în mod adecvat rolurile sociale.
e) Capacitatea individului de a îndeplini rolurile sale sociale
210. Prin ce termeni definește A. H. Maslow sănătatea mintală:

a) De personalitate autorealizată
b) Tipul de persoană exigentă și frustrată
c) Stil de viață activ
d) De a renunța la propriile vise
e) Prezența stării de depresie
211. Stilul de viață înseamnă:

a) O strategie de viață a individului
b) Modul de a ne relaxa
c) Capacitătile noastre mentale
d) Reacțiile noastre instinctive
e) Temperamentul individului
212.Indicați, care sunt drepturile pacientului?

a) Respectarea lucrătorilor medicali
b) Informare, tratament și îngrijire
c) Să nu răspundă la întrebările medicului
d) Confidențialitate și siguranță
e) Să beneficieze de asistență medicală de urgență
213.Indicați, care sunt obligațiile pacientului?

a) Să comunice membrilor familiei diagnosticul său
b) Să fie respectuos cu medicul și personalul medical
c) Să răspundă sincer la toate întrebările medicului
d) Să respecte cu strictețe indicațiile medicului
e) Să verifice concluziile și deciziile medicului
214.Care din noțiunile de mai jos, conform lui Herzlich, descriu dimensiunile sănătății?
a) Constituția genetică buna
b) Prezența fericirii
c) Absența bolii
d) Starea de echilibru al organismului
e) Prezența sănătății
215. Care din elementele de mai jos, conform lui Marc Lalonde, constituie factori ai sănătății?
a) Mediul
b) Organizarea asistenței medicale
c) Biologia umană
d) Sportul
e) Stilul de viață
216. Care din elementele de mai jos, conform lui Hinsie și Campbell, constituie criterii de
apreciere ale sănătății mintale?
a) Capacitatea de a depăși dificultățile curente
b) Incapacitatea de a lucra și colabora cu cei din jur
c) Toleranță la frustrare
d) Imposibilitatea de a manifesta sentimente altruiste
e) Simțul umorului
217.La ce se referă malpraxisul?

a) Eroare generatoare de prejudicii asupra medicului
b) Eroare profesională săvârșită în exercitarea actului medical
c) Eroare produsă de politicile statului
d) Eroare profesională săvârșită în exercitarea actului medico-farmaceutic
e) Eroare generatoare de prejudicii asupra pacientului
218.Care din afirmațiile de mai jos, descriu posibilele atitudini ale pacientului față de boală?
a) Negarea stării de boală
b) Supărare și anxietate
c) Frustrare și nervozitate
d) Ignorarea stării de boală
e) Recunoașterea și acceptarea bolii
219.Pacientul este:
a) Persoana care a achitat polița de asigurare
b) Persoana care necesită ajutor medical profesionist
c) Persoana care are timp pentru investigații medicale
d) Persoana care știe ce vrea de la medic
e) Persoana care nu are poliță de asigurare
220. Prin statutul său, conform lui D. Patrick și G. Scombler, medicul în raport cu pacientul său
are dreptul:
a) Să dețină controlul și monopolul discuțiilor
b) Să examineze pacienții fizic
c) Să ocupe o poziție de autoritate constructivă în relație cu pacientul
d) Să adreseze întrebări incomode
e) Să exploreze cu grijă zonele interioare ale vieții intime și personale ale pacientului
221.Care din tipurile de pacienți sunt caracterizați ca fiind: supuși, în căutare de suport afectiv și
pasivi?
a) Pacienții dominatori
b) Pacienții evitanți
c) Pacienții dependenți
d) Pacienții paranoizi
e) Pacienții obstructivi
222.Care din tipurile de pacienți sunt caracterizați ca fiind: competitivi, autoritar-despotici și cu

trăsături de personalitate narcisiste și obsesiv-compulsive?
b) Pacienții obstructivi
c) Pacienții paranoizi
d) Pacienții evitanți
e) Pacienții dependenți
223.Care din tipurile de pacienți sunt caracterizați ca fiind: „reci”, critici, rezervați și defensivi?
a) Pacienții dependenți
b) Pacienții dominatori
c) Pacienții obstructivi
d) Pacienții paranoizi
e) Pacienții evitanți
224.Care din tipurile de pacienți sunt caracterizați ca fiind: ostili, neimplicați, explozivi și
imprevizibili?
a) Pacienții paranoizi
b) Pacienții evitanți
c) Pacienții dominatori
d) Pacienții dependenți
e) Pacienții obstructivi
225. Enumerați caracterele clinice ale durerii

a) Fenomene fiziologice de insotire - alte manifestari ce insotesc aparitia si evolutia durerii;
b) Fenomene psihice de însotire - comportamentul si atitudinea fata de durere;
c) Modalități de provocare sau ușurare a durerii;
d) Reactii somatice si psihice uzuale;
e) Consecințe pe termen lung ori scurt.
226.Conţinutul personalităţii este reprezentat de:

a) Totalitatea calităţilor şi însuşirilor personalității
b) Valorile, tendințele, interesele, trebuinţele etc.
c) Mecanismele de apărare ale personalităţii
d) Baza biologică în relaţie cu mediul social
e) Funcţia socială îndeplinită de un om
227.Sub aspect structural–dinamic şi acţional, personalitatea este reprezentată de următoarele

componente:
a) Intelectuală
b) Dinamic-energetică
c) Relațională
d) Proiectivă
e) Instrumentală
225. Trăsăturile fundamentale ale personalității:

a) Stabilitate
b) Integrare
c) Plasticitate
d) Determinare
e) Afectivitate
226. Cea mai importantă sursă de suport social este:

a) Statul
b) Familia
c) Comunitatea
d) Serviciul
e) Biserica
227. Obiectul igienei mintale este persoana umană sub aspectul său:
a) Biologic
b) Psihologic
c) Ontogenetic
d) Socio-cultural
e) Moral şi spiritual
228. Psihoprofilaxia terţiară acţionează prin:

a) Evaluarea gradului de incapacitate de muncă
b) Reabilitarea, readaptarea şi resocializarea individului
c) Abordarea individului prin prisma posibilităţilor sale latente, de manifestare în sfera
activităţilor sociale şi profesionale
d) Scăderea manifestărilor şi evoluţiei tulburărilor psihice
e) Depistarea şi combaterea cauzelor îmbolnăvirilor psihice
229. Normalitatea reprezintă:

a) Un mod de a fi al omului implicând starea de echilibru
b) Un comportament dorit
c) O regulă absolută
d) O tendință de modificare
e) Un rezultat al evoluției
230. Ce alte cuvinte definesc, caracterizează normalitatea?

a) Boala
b) Potrivit cu starea firească
c) Sănătatea
d) Așa cum trebuie să fie
e) Handicapul
231. Dintre aspectele studiate de către psihologia sănătății evidențiem:

a) Modelele de schimbare a comportamentului
b) Promovarea comportamentului sănătos
c) Intervenția psihologică în boala cronică
d) Metodele paliative de tratament
e) Promovarea sănătății
232. Din punct de vedere biologic, sănătatea reprezintă:

a) Un organism neafectat de dereglări psihice
b) Un organism neafectat de boală, în care organele functionează normal
c) Un organism neatins de boala din punct de vedere emoțional
d) O stare de bine a organismului
e) O armonie dintre comportamentul cotidian și valorile fundamentale ale vieții
233. Sănătatea reprezintă:

a) Capacitatea de a primi și oferi afecțiune
b) Capacitatea de a munci productiv
c) Un stil de viața flexibil
d) Capacitatea gândirii critice
e) Capacitatea de a avea în proporție rezonabilă autonomie personală
234. Indicați, care sunt obiectivele majore ale psihologiei sănătății?

a) Promovarea medicamentelor
b) Studierea factorilor ce contribuie la menținerea stării de sănătate
c) Promovarea sportului
d) Studierea factorilor ce declanșează și/sau mențin starea de boală
e) Promovarea sănătății
235. Care din variabilele de mai jos, determină boala pe de o parte, iar pe de altă parte, mențin sănătatea?
a) Filosofice
b) Sociale
c) Psihologice
d) Biologice
e) Politice
236. Din punct de vedere social, boala este:

a) Dependență față de alții
b) Limitarea sau suprimarea unor activități intelectuale și/sau profesionale
c) O sursă de cunoaștere
d) Dereglarea raporturilor (relațiilor) familiale
e) O acțiune agresivă a unui adversar al persoanei
237. Ce este durerea?

a) O senzație neplăcută, dezagreabilă
b) O reacție a organismului la anumiți stimuli
c) O senzație plăcută
d) O reacție exagerată a organismului
e) O reacție de apărare al organismului
238. Durerea, ca senzație foarte personală (individuală), poate fi descompusă și caracterizată prin:
a) Calitate
b) Localizare și extindere
c) Indispensabil
d) Intensitate
e) Procesualitate
239.Care din iatrogenii are un caracter eterogen?

De investigație
De comunicare
De spital
Medicamentoasă
De comunicare și investigație
240.În care din situațiile de mai jos, responsabil pentru producerea iatrogeniilor, se face pacientul?
Lipsa efortului fizic
Nerespectarea indicațiilor medicului
Nerespectarea dietei
Automedicația
Nerespectarea regimului zilei
241.Ce aspecte condiționează producerea iatrogeniilor psihice, de comunicare?

Lipsa informațiilor
Limbajul medical prea științific
Vârsta pacientului
Excesul de informații
Caracterul pacientului
242.Care din caracteristicile de mai jos se referă la mediul interpersonal suportiv?

Stima
Izolarea
Sinceritatea
Feed-back pozitiv
Izolarea
243.La prima ședință, care este cea mai importantă etapă de întâlnire dintre medic și pacient?
Observarea
Convorbirea
Examenul fizic
Diagnosticul
Tratamentul
244.Cine este responsabil de o bună și armonioasă relaționare dintre medic și pacient?

Asistenta medicală
Medicul
Ambii (medicul și pacientul)
Familia pacientului
Pacientul
245.„A fi bolnav” înseamnă:

Să te afli în stare de slăbiciune;
Să te afli în situaţie de dependenţă;
Să manifești reacții de autoapărare;
Să resimţi anumite senzaţii de disconfort sau durere;
Să prezinți o perspectivă pozitivă a situației.
246.Pacienţii dominatori sunt:

Încrezători în sine;
Dominanţi şi competitivi;
Autoritar-despotici;
Cu trăsături de personalitate defensive;
Cu trăsături ale personalităţii narcisiste.
247.Pacienții paranoizi se caracterizează prin faptul că:

Sunt excesiv de seriosi;
Sunt critici;
Sunt rezervaţi;
Lumea li se pare ca fiind ameninţătoare şi ostilă;
Stabilesc ușor relații interpersonale.
248.Pacienţii obstructivi se caracterizează prin:

Ostilitate şi neimplicare;
Rebeliune;
Neconformarea la normele sociale;
Fără tulburări de personalitate;
Sunt imprevizibili şi explozivi.
249.Pacienţii obstructivi se caracterizează prin faptul că:

Adeseori creează o distanţă față de ceilalţi;
Au o atitudine diplomatică;
Simt o lipsă de apreciere din partea celorlalți;
Îşi exprimă opoziţia deschis;
Abordează o atitudine cinică.
250.Pacienții evitanţi se caracterizează prin faptul că sunt:

Inhibați;
Nesiguri;
Submisivi;
Flexibili;
Pasivi.
251.Pacienții dependenți:
Stimulează hiperprotecţie;
Stimulează dominare;
Au dificultăţi în asumarea responsabilităţii;
Au puține ambiții și pretenții;
Sunt ostili.
252.Care din noțiunile de mai jos, Carl Rogers, le consideră a fi esențiale pentru medic:
Tandrețea
Respectul
Originalitatea
Sensibilitatea
Empatia
253.Care dintre următoarele afirmații se atribuie medicului?

Este obligat să ceară o a doua opinie
Este subiectiv și poate comite erori
Are cunoștințe echaustive despre sănătate și boală
Deţine întregul arsenal informatic şi intervenţional necesar pentru însănătoșirea pacientului
Este pe deplin responsabil de viața pacientului
254.Semnele clinice de supraoboseală parvenite din activitatea profesională extenuantă sunt:

Accentuarea unor probleme de sănătate
Uitare, atenţie şi concentrare insuficientă
Tulburări ale somnului
Depresie
Anxietate
255.Medicul de succes este și:

Un bun ascultător
Un specialist cu competenţe tehnice bune
Persoană care îşi iubește profesia
Dispus spre experimentări frecvente în relația cu pacientul
Un specialist cu un comportament etic corespunzător
256.Dintre factorii care duc la instalarea sindromului burn-out se pot enumera:

Munca fără rezultate imediate,
Lipsa recunoaşterii și aprecierii activității lor
Plata insuficientă pentru munca depusă
Devalorizarea muncii și stăruințelor persoanei
Lipsa încurajărilor şi a gratificaţiei morale
257.Calitatea vieţii umane echvalează cu:

Sănătatea fizică
Sănătatea psihică
Sănătatea mintală
Starea psihologică a omului
Toate împreună
258. Ce presupune stilul de viață?

Dietă, sport și somn
O atitudine față de propria viață
O combinație dintre: practici, deprinderi, comportamente și condiții de mediu
Modul sănătos de viață
Decizii, acțiuni și condiții de viață care influențează sănătatea persoanei
259. Cum se numește caracterul relațiilor interpersonale, care presupune realizarea unei legături
perceptive „față în față”?
Psihologic
Etic
Direct
Conștient
Filosofic
260. Ce calitate, ne face capabili să manifestăm compasiune?

Curaj
Putere
Empatie
Atenție
Bunăvoință
261. Care sunt așteptările, conform lui D. Patrick și G. Scombler, privind rolul profesional al medicului?
Să acționeze în conformitate cu ceea ce este cel mai bun pentru pacientul său
Să examineze pacientul fizic
Să promoveze și să respecte regulile și normele practicii medicale
Să aplice la nivel profesional cunoștințele și aptitudinile sale în tratarea bolilor
Să fie obiectiv și detașat emoțional
262. Ce calități ar fi necesare să posede un medic pentru a fi un interlocutor iscusit?

Sociabilitate
Flexibilitate
Insistența
Diplomație
Creativitate
263. Ce componente sunt necesare pentru o comunicare eficientă?

Empatie
Limbaj profesional/medical
Ascultare atentă/activă
Adresarea întrebărilor
Feed-back pozitiv
264. Care dintre caracteristicile de mai jos se referă la mediul interpersonal patogen?
Manipularea
Ostilitatea
Încurajarea
Agresivitatea
Empatia
265. Modelul concepțiilor despre sănătate, explică susceptibilitatea percepută ca:

266.Care din strategiile indicate mai jos, contribuie la prevenirea iatrogeniilor psihice?
Ascultarea activă
Încurajările
Lipsa de timp
Dezvoltarea aptitudinilor de comunicare
Indiferența
1. Metodele prin care medicul ar putea evita stresul sunt:

-sa creeze bariere pentru sine
-sa nu mai ia mai mult decât poate duce
-sa creeze situații în care are mereu de ales
-să-și dezvolte abilitatea de a controla medicul extern
-să-și dezvolte abilitățile de management al stresului
-să-și rezerve mereu timp pentru sine
2. Psihoprofilaxia terțiară se axează pe:

a) Depistarea şi combaterea cauzelor îmbolnăvirilor psihice
c) Identificarea eficacității și oportunității măsurilor terapeutice
e) Readaptarea şi resocializarea individului, prin psihoterapie şi ergoterapie, pregătind
individul pentru a face faţă vieţii sociale
3. Teoria difuzării informaţiei şi comunicării după C. Rogers, presupune că mesajele despre sănătate devin
eficiente dacă ele sunt: (8P)
a) Pervazive
b) Populare
c) Pozitive
d) Personale
e) Participative
a) Pasionante
b) Practice
c) Persuasive
d) Permanente
e) Profitabile
4. Modelul medico-social de educație este exprimat de principiile igienei mintale și este orientat spre:
-formarea și dezvoltarea stării de sanatate mintală
-privește individul, comunicarea socio-umana de indivizi, societatea cu instituțiile sale
-forma de profilaxie a bolilor psihice
b) Direcţia formării şi dezvoltării stării de sănătate mintală a individului, comunității și a
c) Aspectele morale ale sănătăţii mintale şi ale formării personalităţii.
d) Igiena generală aplicate la boala psihică
e) Educaţia sănătăţii se face după principiile medicinei profilactice
5. Prin statutul său, conform lui D. Patrick și G. Scomber, medicul în raport cu pacientul său are dreptul:
-de a examina pacienții fizic, să pătrundă în zonele interioare ale vieții intime și personale ale pacientului;
-garantarea unei autonomii considerabile în practica medicală;
-ocuparea unei poziții de autoritate în relația cu pacientul.
a) Să dețină controlul și monopolul discuțiilor
b) Să examineze pacienții fizic
c) Să ocupe o poziție de autoritate constructivă în relație cu pacientul
d) Să adreseze întrebări incomode

e) Să exploreze cu grijă zonele interioare ale vieții intime și personale ale pacientului
6. Care dintre enunțurile de mai jos alcătuiesc reprezentări despre rolul social al medicului?
a) Medicul este personajul care posedă cunoaşterea, facultatea de a vindeca
b) Medicul este reprezentantul lui Dumnezeu
c) Medicul este o autoritate luminoasă şi asigurătoare
d) Medicul este obligat să-și sacrifice viața pentru binele pacientului
e) Medicul este cel care îşi vinde arta
7. Specificitatea funcţională, demonstrată de către medic în relația cu pacientul înseamnă:

-privilegiile, obligaţiile şi competenţele medicului nu sunt valabile decât în domeniul medicinii – singura
instituţie, în afara căsătoriei, care permite accesul la intimitatea fizică şi morală a persoanelor.
a) Consacrare prin examene și concursuri
b) Devotament pentru persoana bolnavă
c) Delimitarea ariei de competență a medicului
d) Pregătire profesională îndelungată
e) Respectarea drepturilor pacientului
8. În opinia psihiatrilor francezi Delay şi Pichot, publicul cere medicilor următoarele dintre calităţi: (210)
- conştiinţă profesională (100%)
- devotament (75-95%)
- exactitatea diagnosticului (51-66%)
- cunoştinţe ştiinţifice (33%)
- francheţe (12%)
- dezinteres material (11%)
- autoritate (9%).
-competenta tehnica
-universalism
-specificitate
-neutralitate
-altruism
-rol social
a) Conştiinţă profesională
b) Devotament
c) Abilități de diagnostic corect
d) Cunoştinţe ştiinţifice temeinice
e) Simțul umorului
9. Printre măsurile care îi pot ajuta pe medici în caz de adicție, depresie și/sau burn-out se enumeră:
-sa recunoască simptomele de burnout prin ascultarea propriului corp
-să reevalueze atitudinea fata de propria persiana, dezvolta o imagine de sine pozitiva
-să decidă care domenii din viața ta sunt prioritare la moment și să le acorde mai multă atenție
-sa încerce să fie mai rezonabil, punandu-si scopuri realiste
-sa accepte lucrurile pe care nu le poate schimba
-să abandoneze rutina
-sa găsească timp pentru alte activități
-sa gandeasca pozitiv și sa invete a se relaxa fizic si psihic.
a) Admiterea existenţei problemei acceptarea vulnerabilității sale
b) Explorarea dorinței de vindecare și căutarea căilor de soluționare a problemelor
c) Abținerea de la împărtăşirea problemelor sale familiei, prietenilor, colegilor
d) Abţinerea de la consultaţii fugare ale colegilor, pe hol sau la telefon
e) Adresarea la specialist pentru consiliere și psihoterapie
10. În funcție de comportamentul față de bolnav, în literatura de specialitate sunt descrise următoarele tipuri
de medici:
a) Demonstrativ
b) Autoritar
c) Neutral
d) Depresiv
e) Schizoid
11. Cele mai importante aspecte ale competenței terapeutice sunt:
a) Nivelul de competenţă certificat prin documentele de absolvire a studiilor;
b) Criteriul practicii terapeutice;
c) Criteriul experienţei terapeutice;
d) Gradele și titlurile obținute;
e) Numărul de pacienţi (clienţi) trataţi cu rezultat poziti
12. Sindromul Burnout la medici se manifestă primordial prin:

-epuizarea energiei
-scăderea potențialului de acțiune
-neliniște, confuzie, frustrare
a) Epuizare profesională, lipsa de energie fizică şi psihică
b) Indiferență totală față de succes și realizări profesionale
a) Tendința de evitare sau limitare a contactului cu pacientul
c) Negativism și neîncredere în sine
d) Manifestarea cinismului în relația cu pacientul
13. Dintre factorii care duc la instalarea sindromului burnout se pot enumera:
-munca neurmata de rezultate imediate
-nerecunoașterea calității activității
-lipsa incurajarilor morale
14. Primele semne de burnout la medici includ:
-semne si simptome somatice : cefalee continua, tulburări gastrointestinale, astenie, fatigabilitate
-comportamente neobisnuite pentru subiect: iritabilitate, criticism nejustificat , lipsa de încredere ,
superioritate
-atitudini defensive: rigiditate, negativism
-stadul 1:frustrare, confuzie, neliniste
-stadiul 2: frustrare, nemulțumire
-stadiul 3: apatie, renuntare, disperare
a) Stres / tensiune psihică / disconfort în preajma pacientului;
b) Refugiu în comportamente nocive
c) Tendințe suicidare
d) Sentimente de pierdere a controlului sau de a fi manipulat de cererile pacientului;
e) Incapacitatea de a fi empatic
15. În plan individual, pentru contracararea sindromului Burnout, persoana ar putea aplica următoarele
recomandări:
-sa recunoască simptomele de burnout prin ascultarea propriului corp
-să reevalueze atitudinea fata de propria persiana, dezvolta o imagine de sine pozitiva
-să decidă care domenii din viața ta sunt prioritare la moment și să le acorde mai multă atenție
-sa încerce să fie mai rezonabil, punandu-si scopuri realiste
-sa accepte lucrurile pe care nu le poate schimba
-să abandoneze rutina
-sa găsească timp pentru alte activități
-sa gandeasca pozitiv și sa invete a se relaxa fizic și psihic.
a) Să-și recunoască simptomele de burnout prin ascultarea propriului corp
b) Să-și pună scopuri realiste și realizabile în timp
c) Să preia control asupra tuturor aspectelor din viața sa
d) Să găsească timp pentru sport, plimbări, ieşiri cu familia/prietenii în natură, etc
e) Să gândească pozitiv şi să învețe să se relaxeze fizic şi psihic
16. Calitatea vieţii umane echivalează cu:
-sanatatea mintala
-sanatatea fizica
-factorii economici
-climatul sociocultural
-satisfacția
17.personalitatea este întotdeauna :
-originala
-unică
18.Frecventa plângeri ale pacienților din cauza : comunicarea dificienta cu medicul
19.Conform I.Iamandescu:
-respect
-empatie
-autenticitate
20.Medicul este:
-persoana cu studii medicale superioare
-persoana care acorda ajutor calificat pacientului
-persoana care știe sa colaboreze
21.Obligațiile pacientului:
-sa respecte indicațiile medicului
-sa raspunda sincer la întrebările medicului
-sa fie respectuos cu medicul
22.Caracterul înseamnă : un mod de a fi
23. Obiectivele majore ale psihologiei sanatatii:
-studierea factorilor la menținerea sanatatii
-promovarea sanatatii
-studierea factorului ce declanseaza starea de boala
24.Drepturile pacientului:
-să beneficieze de asistenta medicala
-informare tratament ingrijire
-confidențialitate și siguranta
25.Mecanismele psihologice implicate în sănătate şi boală sunt descrise în următoarele

dintre paradigme (teorii, abordări) psihologice de sanogeneză şi patogeneză:
a) Abordarea dinamiс-psihanalitică
b) Abordarea umanist-existenţial-experienţială
c) Abordarea dualistă
d) Abordarea sistemică
e) Abordarea cognitiv-comportamentală
26.Personalitatea în general, nu este caracterizată prin trăsăturile ca:

a) Stabilitate
b) Integrare
c) Gândire critică
d) Plasticitate
e) Neutralitate afectiva
27.Care din strategiile indicate mai jos, contribuie la prevenirea iatrogeniilor psihice?
b) Încurajările
c) Lipsa de timp
d) Dezvoltarea aptitudinilor de comunicare
e) Indiferenta
28.În gruparea fenomenelor psihice normalul reprezintă:

a) Un criteriu de ordine
b) O judecată de valoare
c) Un punct de referință
d) Un criteriu de dezechilibru
e) Un proces psihic
29.Care dintre criteriul de mai jos definește un fenomen normal:

a) Fenomenul care este rar
b) Fenomenul care este mai îndepărtat de media statistică
c) Fenomenul care este când mai frecvent sau când mai rar
d) Fenomenul care este mai frecvent
e) Fenomenul succesiv
30.Care din tipurile de pacienți sunt caracterizați ca fiind: competitivi, autoritar-

despotici și cu trăsături de personalitate narcisiste și obsesiv-compulsive?
b) Pacienții obstructivi
c) Pacienții paranoizi
d) Pacienții evitanți
e) Pacienții dependenți
31.Comportamentul de tip criză biopsihologică de dezvoltare sau involuție,presupune:
a) copilăria
b) pubertate, adolescență,climacteriu*
c)bătrânețe
d) copilăria timpurie
e) nici una din variante nu este corectă

32.CS. Unul din aspectele studierii psihologiei sănătatii este:
a)identificarea factorilor psiho-sociali;
b)afecțiunile si consilierea psihologică ;
c)studierea factorilor si proceselor psihice;
d)neînțelegerea dintre medic-pacient;
e)automedicația
33.Unul din aspectele studierii psihologiei sănătății este:
a) modelele psihologiei sănătății;
b) promovarea cercetării științifice ;
c) impactul tehnologiilor asupra domeniului medical;
d) îmbunătățirea condițiilor de munca a lucrătorilor medicali;
e)identificarea factorilor psiho-sociali
229. Unul din aspectele studiate de psihologia sănătății este:
a) promovarea fenomenului de iatrogenie medicamentoasă
b) promovarea criteriilor comportamentului și a modului sănătos de viață*
c) legătura psihologiei cu psihiatria
d) intervenția chirurgicală ca metodă paliativă de tratament
e) toate răspunsurile sunt corecte
230. Unul din aspectele studiate de psihologia sănătății:
a) promovarea protejării biodiversității mediului
b) Metodele de schimbare a comportamentului în scopul prevenirii problemelor de

sănătate*
c) Mecanismul de apărare a personalității
d) Fenomenul de dismorfobie
e) Fenomenul de malpraxis
231. C.S. Unul din aspectele studiate de psihologia sănătății este?
a) cunoașterea de sine
b) intervenția psihologică în boala cronică *

c) descoperirea noilor tratamente
d) studiul funcțiilor și proceselor mentale
e) istoria psihologiei
232. C.S.Unul din aspectele studiate de psihologia sănătății este?
a) cauze și relații reciproce ale proceselor psihice
b) capacitatea de dezvoltare a omului
c) tratamentul bolilor psihice
d) aspectele metodologice a sănătății * promovarea sănatații
e) conceptele generale despre viață
Unul din aspectele studiate de psihologia sănătății este:
a) Valorile funcțiilor fiziologice ale organismului
b) Dezvoltarea științifică a omului
c) Medicina occidentală
d) Nesatisfacerea profesiei
e) * Aplicarea psihologiei sănătății în anumite cadre existențiale( familie, clinică,

organizații)
Unul din aspectele studierii psihologiei sănătății este:
a) utilizarea serviciilor de sănătate, intervențiile în cadrul spitalelor sau unităților

specializate
b) creșterea volumului informativ al viitorilor medici
c) impunerea comportamentului sănătos
d) metodele de cercetare în psihologie
e) colaborarea medicilor în ceea ce privește diagnosticul

Unul din aspectele studierii psihologiei sănătății este:
a) activitatea individului
b) comunicarea psiholog-pacient, pacient-medic
c) axiomele comunicării
d) structura sferei afective a omului

e) mecanismele de reglare și autoreglare a sinelui
Biologic, sanatatea reprezinta:
a) un organism neafectat de dereglari psihice
b) un organism neatins de boala , in care organele functioneaza normal
c) Un organism neatins de boala din punct de vedere emotional
d) o stare de bine a organismului
e) o armonie dintre comportamentul cotodian si valorile fundamentale ale vietii
CS. Prin ce termeni definește A. H. Maslow (apud. Iamandescu) sănătatea mintală?
a)termeni de personalitate autorealizata*
b) tipul de persoană exigentă și frustrată
c) termeni de stil de viața activ
d) termeni de a renunța la propriile vise
e) prezenta stării de depresie
CS.Ce înseamnă a fi sănătos?
a) de a te preocupa de soarta celorlalți
b) o viața in echilibru funcțional al organismului *
c) o gândire negativă
d) lipsă de afecțiune
e) lipsa unui loc de muncă
Ce înseamnă mod de viață?
a) mediul înconjurător în care ne aflăm
b) starea emoțională a persoanei
c) *elementele obiective a traiului
d) statul care îl deținem în societate
e) durata zilei de muncă

1. În contextul lui N.Sillami, normalitatea este o notiune:
A) Absoluta
B) Precisa
C) Relativă
C) Stabila
D) Generala
Normalitatea ca și norma valorică reprezintă :
a) Idealul în calitate de concept al normalității
b) valoare istorică
c) flexibilitate în gândire
d) Un mediu ambiant favorabil
e) Cultura în calitate de concept al normalității
Alege criteriul corect de definire a anormalității (după Purushtov ):
a) criteriul explicării comportamentului de
neadaptare
b) criteriul luptei pentru existență
c) criteriul contextului politic
d) criteriul adaptării în situații limită
e) criteriul creșterii sociale
După Purushtov criteriul de definire a normalității este:
a) Criteriul contextului politic;
b)Autoeducarea;
c) Criteriul contextului social (normele si valorile social- culturale
existente la un moment dat) în care se produce comportamentul;
d) Criteriul de creare a scopurilor pentru viitor;
e) e)Criteriul unei persoane individuale
SUBIECTE
Psihoterapia si Psihoigiena
1.,,Revolutia linistita” , de C.Rogers presupune:
a)tendința de a-și lua propriul destin în mână;
b) tendința de a-și controla corpul și mintea
c)tendința de a-si rezolva propriile probleme
2.Confortul suplimentar obtinut de omul contemporan, este însoțit de:
a)creșterea ponderii sedentarismului
b)comportamentele adictive
c)supraalimentatie
d)automedicatie/supramedicatie
e)consumul mass-media
3.Dimensiunile suportului social :
a)suportul emotional
b)suportul prin valorizare
c)suportul informational
d)suportul instrumental/material
4.Obiectul igienii mintale este omul, sub aspectele:
a)biologic
b)psihologic
c)medical
d)social
e)cultural-moral
f)spiritual
5.Acțiunile realizate prin psihoigienizare au orientare dubla:
a)centrifuga
b)centripeta
6.Tipurile de psihoprofilaxii (247-249)
7.In promovarea sanatatii, sunt forme de control (250)
8.Modele de educatie a personalitatii umane (250-251)
9.Psihoigiena individuala (252)
10.Psihoigiena colectiva (253)
11.Principalele obiective pe care si le propune actiunea de igiena mintala sunt (254)
12.Metodele pe care le utilizeaza igiena mintala (256)
13.Masuri de psihoigiena adecvate (258)
14.Actiunea de igiena mintala se desfasoara in 3 etape (258)
METODE PSIHOTERAPEUTICE
1.Psihoterapia (261-262), (269)
2.Tipuri de psihoterapii. Psihoterapia poate fi practicata in mai multe forme (263)
3.Psihoterapia reprezinta o serie de tehnici bazate pe (261)
4.Analiza orientarilor in psihoterapie (263)
5. Cele mai cunoscute orientari (EAP) (264)
6.Psihanaliza (264)
7.Psihoterapia cognitiv-comportamentala (265)
8.Psihoterapia psihodinamica (265)
9.Psihoterapia existențială (265)
10.Psihoterapia umanistă (265)
11.Psihoterapia de scurta durată (266)
12.Psihoterapia suportivă (266)
13.In psihoterapie, se utilizeaza o gama variata de tehnici (267)
14.Cel mai eficient tratament psihoter.:abordarea cognitiv-comp. + dinamica
15.Consilierea psihologica presupune interventia specialistului pentru (267)
16.Consilierea psihologica este o interventie specifica realizata cu scopul (268)
17.Scopul fundamental al consilierii psihologice poate fi atins prin 3 obiective (268)
18.Consilierea este (268-269)
OMUL BOLNAV
1.In aparitia bolilor somatice pot fi implicati anumiti factori psihici, precum:
a)fact.nepatologici: procese volitive,afective,cognitive, personalitatea, comportamentul
b)fact.patologici : tulburări comp., nevroze, psihoze, dereglări psihice
2.Comportamentul persoanelor bolnave se deosebește prin anumite manifestări ca:
a)schimbări de ordin relational
b)crește securitatea; scade contactul cu familia
c)prilej de a-și analiza relațiile familiale
d)scade capacitatea de îndeplinire a sarcinilor
e)scad mijloacele materiale
f)limitarea contactelor cu prietenii
g)dereglarea raporturilor conjugale
3.Trăind starea de boala , pacientul uneori e stresat de:
a)ceea ce știe despre ea
b)ceea ce nu știe
c)exemple nefericite
d)anxietatea legata de investigatii
e)antecedente alergice
f)reinsertia familială și profesională
4.Conform Delay, Pichot, elementele comportamentului modificat al bolnavului sunt :

a)dependenta de boala
b)evadarea-evaziunea: retragerea, introversia, regresiunea
c)exaltarea eului : narcisismul, demonstrativitatea, valorizarea statutului social
5.Factorii de menținere a comportamentului de bolnav sunt :
a)trăsăturile de personalitate
b)educatia
c)modelul cultural
d)starea social-economica
e)beneficiile secundare
6.Reacția la boala presupune:
a)negarea
b)agresivitate
c)regresiunea
d)egocentrismul
e)anxietatea
7.Persoana bolnava adopta un comportament infantil caracterizat prin:
a)reducerea intereselor
b)egocentrism
c)dependenta de medic
d)intoarcerea la satisfactii arhaice
e)un mod de gandire ilogic
8.Regresia sau limitarea campului de actiune a pacientului are si beneficii, insemnand:
a)abandonarea grijilor cotidiene
b)recentrarea fortelor pe sine
c)absenta opozitiei la tratament
d) acceptatrea ajutorului
9.Aflarea diagnosticului unei boli este însoțită de o serie de reacții emoționale , acestea pot fi:
a)anxietate
b)furie
c)depresie
d)disperare
e)indoiala
f)neajutorare
g)pesimism
10.Subiectul poate dezvolta mai multe modalități de reacție:
a)recunoașterea bolii : varianta realista/conștiința disproportionala (sub/supraestimarea bolii)
b)adaptarea
c)ignorarea bolii
d)negarea, refuzul stării de boala
e)reactia persecutorie
f)izolarea
g)depresia
11. Modurile de reactie adaptivă:
a)stare de mare dependenta de medic
b)atitudine regresiva si revendicativa, prin dificultatea pacientului de a accepta dependenta
12.Ignorarea bolii apare in conditii de:
a)nivel redus de cultura sanitara
b)boala psihica
c)boala neurologica
d)ignorarea bolii datorita centrarii asupra altor pribleme
13.Reacția de negare poate apărea datorită unor condiții precum:
a)dificultatea de a-si modifica modul de existență
b)amânarea deciziei pe baza speranței de trecere a bolii
c)autoamagirea, prin mecanisme inconștiente de apărare
14.După ce subiectul recunoaște existența bolii, există o serie de atitudini de suferința și fata de
situatia de bolnav (237)
15.Psihiatrul Lipowski identifica cateva semnificații atribuite bolii de către o persoana (237-238)
16.Tipurile de atribuiri ale cauzelor unei boli, Bulman : (239)
-locusul cauzalității
-stabilitatea cauzei
-controlabilitatea cauzei
17.Modalități de coping ( depasire ) a evenimentului stresant: (239)

a)coping centrat pe problema
b)coping centrat pe emotie
18.Contribuția persoanei bolnave la ameliorarea starii sale (239-240)

19.Pacientii dominatori sunt:
-increzatori in sine
-dominanti si competitivi
-autoritar-despotici
-narcisisti
-obsesiv-compulsive
-lipsa de empatie
-autoincrezatori si coercitivi
-independenti, energici și atrăgători
MOTIVARE:
- maniera curtenitoare și cu respect
-sa-i asculte cu interes
-oferirea posibilității de a face o alegere
-sa le ofere recomandari
-sa respecte cum s-au descurcat pana acum
20.Pacientii paranoizi sunt:

-reci
-seriosi, critici
-rezervati, defensivi
-paranoici , antisociali
-lumea li se pare periculoasa, ostila
-nu au incerdere
-hipervigilenti
-sinceritatea , loialitatea altora sunt puse la indoiala
-dorinta excesiva de independenta
-egocentristi
MANIERA:
-doctorul trebuie sa fie curtenitor, atent, clar si tolerant
-evitarea opiniilor proprii
-utilizarea sugestiilor indirecte
21.Pacientii obstructivi sunt:
-ostili,neimplocati,rebeli , nicrezatori
-pasiv0agresivi, antiscolia, schiziotipali
-greu se adapteaza normelor sociale
-imprevizibili, explozivi
-autostima redusa
-atitudine cinica
-amanrea sarcinilor
MANIERA:
-rabdare si toleranta
-evitarea unui comportament defensiv
-posibilitatea de a formula opinii proprii
-sugestii inidrecte
22.Pacientii evitanti sunt:
-inhibati, nesiguri, submisivi, obsesiv-compulsiv
-tulburari de personalitate
-rigziz, pasivi, egoisti
-stangaci, nesigur, nonasertov
-luarea deciziilor este manata
-extrem de perfectionisti
-vinovati si autopedepsiti
MANIERA:
-rabdare , interes si intelegere
-pasi mici si concreti
-empatic,prietenos, sa ofere speranata
-comportament directov
-un stil mai pasiv
23.Pacientii dependenti :
-submisivi, paisvi
-nevoie de suport afectiv
-putine ambiitii, pretentii
-atitudine critica si rejectanta
-teama de a nu fi abandonati
-stimuleaza hiperprotectie si dominare
-usor de lezat prin critica
-stima de sine scauzuta
-anxiosi
MANIERA:
-mediu afectuos si supoortiv
-feedback-uri pozitive
-punctarea dezavantajelor lasarii tratamentului
PERSONALITATEA MEDICULUI
1.Un medic bun posedă următoarele calități (212)
2.Despre respect, autenticitate , empatie (Iamandescu) (212-213)
3.Printre modaliatile de a rectiona empatic la starile pacientului, se enumera :(214-215)
-ignorarea
minimalizarea
-completarea
-reciprocitatea
4.Tipuri de atitudini ale unui medic manifestate in fata pacientului :
-competenta tehnica
-universalism
-specificitate
-neutralitate
-altruism
5.Strategiile de contracarare a factorilor stresori sunt (218)
6.Metodele prin care medicul ar putea evita stresul sunt (219)
7.Pașii care îi pot ajuta pe medici in situații de stres sunt (220-221)
8.Situații care vulnerabilizeaza personalitatea medicului (221-222)
9.Cele mai importante soluții pentru medici sunt (222)
10.Semnele comportamentale ale adictiei, dar și semnele fizice sunt (222)
11.Psihologia individuala (adleriana) (224)
12.Adictia e o scuză foarte buna pentru neasumarea responsabilității.(224)
13.Tabloul clinic al sindromului BURNOUT (225-226)
14.Stadiile sindromului BURNOUT (226)
15.Indrumari privind prevenirea sindromului BURNOUT (226)
IATROGENIILE.ERORILE MEDICALE
1.Conform J.L.Reason, accidentele duc la 2 tipuri de insuccese: active, latente (199-200)
2.Erorile principale, generate de boli iatrogene sunt (200)
3.Cauzele determinate de comportamentul medicului sunt (200)
4.Trasaturile specifice ale pacientelor cu suferinte iatrogene , C.Enachescu (201)
5.In fucntie de particularitatile de personalitate manifesate de pacientii cu suferinte iatrogene, s-a
realizat clasificare lor tipologuca (201-202)
6.Iatrogenia Medicamemntosa (202)
7.Iatrogenia psiica (203)
8.Iatrogenia de interventie (204)
9.Iatrogenia de spital (204)
10.Tipuri de iatrogenii (202)
11.Bolile iatrogene pot fi produse de alte mecanisme precum (205)
-imitatia
-sugestia
-cognitia
12.Prevenirea producerii iatrogeniilor (205-206)
13.Culpa medicala (206)
14.Malpraxisul (206)
15.Eroarea profesională (207)
16.Realizare actului medical din : neglijenta, imprudenta, ignoranta (207)
ACTUL TERAPEUTIC
1.Rene Leriche defineste boala sub 3 aspecte (178)
2.Dupa Iamandescu, boala modifica modul de viata prin (178)
3.Tranchilizarea bolnavului se face prin mijloacele terapeutice ( 179)
4.Scopul actului terapeutic ( 179)
5.Sanatatea la nivel (oricare), in cadrul relatiilor terapeutice presupune (179-180)
6.Specificul actului medical in mediul spitalicesc ( 180_190)
-atributiile medicului
-raporturi medic pacient
-urmarirea zilnica a bolnavului
-discutii cu stagiarii
-relatiile bolnavului cu mediul extern
7.Rogers descrie 6 etape necesare pentru schimbarea personalitatii terapeutului(181-182)
8.Terapia rogersiana (182)
9.Congruenta terapeutului (182)
10.Limitele pe care le presupune o buna relatie terapeutica (183)
11.Conditiile terapeutului:
-empatia
-consideratia pozitiva
-congruenta terapeutica
12.Imaginea externa si interna a medicamentului (184)
13.Efectul / medicamentul placebo (185)
14.Carcaterele generale ale efcetului placebo (186)
15.Efectul placebo depinde de ( Sivadon) (186)
16.De la obedienta - la constrangere terapeutica ( 187-188)
17.Complianta terapeutica si raporturile pe care la determina (188-189)
18.Comportamentul noncompliant (189)
19.Aderenta terapeutica (189)
20.Prescrierea medicatiei implica 4 sarcini importante (190)
21.Conform Hall, instrumentul de evaluare a angajamentului include (191)
22.Caracteristicile relatiei medic-pacient (192)
23.Factorii ce tin de pacient cuprind (193)
24.Factori demografcii legati de afectiune si tratament (193)
25.Factorii individuali si de interrelationare cuprind (194)
RELATIA MEDIC-PACIENT
1.Caracteristicile definitorii ale relațiilor interpersonale (155)
2.Modele de relații între medic-pacient (157-160)
3.Transferul (161)
4.Cotransferul (161)
5.Ofertele bolnavului (Balint) (162)
6.Etapele intalnirii dintre medic-pacient (163-165)
7.Zona D, O, N, A (fereastra lui Johari ) (166-167)
8.Reguli pentru medici ( 167-168)
9.Reguli pentru pacienți (168)
10.Tehnici adecvate de comunicare în medicina (168-169)
11.Tehnici inadecvate de comunicare în medicina (170)
12.Cauzele comunicarii deficiente dintre medic și pacient (170)
13.Atitudinea profesională inadecvata (171)
Stilurile inadecvate de chestionare
Incertitudinea diagnosticului
Neîncrederea pacientului
Perspectivele medicului și pacientului asupra bolii
14.Comunicarea diagnosticului (174)
TULBURARILE PSIHOSOMATICE SI SOMATOPSIHICE

1.Caracteristicile medicinii psihosomatice (135)
2.Obiectivele medicinii psihosomatice (136)
3.Factorii ce influenteaza poshicul uman : sanogentici, morbigenetici (136-137)
4.Caracteristicile tulburarilor psihosomatice (138)
5.DSM IV inscrie categorille in grupul tulburarilo psihosomatice (139)
6.Tulburarea de somatizare (141)
7.SOMATIZAREA (141)
8.Principalele mecanisme implicate in producerea tulburarilor psihosomatice (142)
9.Acuzele bolnavului psihosomatic (142)
10.Particularitatile relatiei medic-pacient psihosomatic presupun (143)
11.In faza acuta, terapeutul exploreaza (144)
12.Factorii psihologici nefavorabili afecteaza conditia medicala generata prin una dintre
urmatoarele cai (145-146)
13.Diagnosticul tulburarilor psihosomatice (146)
14.Etapele procesului de investigatie (146)
15.Conduita profesionala a evaluarii indeplineste de regula proceduri(147)
16.Metodele de psihoterapie (148)
17.Tulburarea somatopsihica ( 150)
18. Psihoigiena bolnavilor somatici (151)
ASPECTELE PSIHOLOGICE ALE BOLII SI DURERII

1.Boala presupune (117)
2.Boala este definita ca (117)
3.Clasificarea bolii (118)
4.Agentii etiologici se impart, dupa functie (118-119)
5.Reactiile de raspuns al organismului la actiunea agentilor etiologici (119)
6.Stadiile bolii (E.Schuman) (120)
7.Stadiile bolii (U.A.Igun) (120-121)
8.Modele de explicare a bolii (122-123)
-biomedical
-biopsihosocial
-umanist
-interpersonal
9.Modelul biopsihosocial deriva din teoria generala a sistemelor (123)
10.Paradigme psihologice de sanogeneza si patogeneza (124-126)
-abordarea dinamic-psihanalitica
-abordarea uminist-existential-experientiala
*empatia
*acceptarea
*congruenta
-abordarea cognitiv-comportamentala
11.ABCDE principii (126)
12.Clasificarea bolilor ( ISD-10, DSM IV) (126-127)
13.Prezentarea multiaxiala a diagnosticului consta in (127)
-axa 1
-axa 2
-axa 3
-axa 4
-axa 5
14.Scorul GAF (127)
15.Durerea poate fi descrisa in baza celor 3 componente (128)
16.Durerea are 3 semnificatii distincte (128)
17.Substratul morfofunctional al durerii (129)
18.Sensibilitatea dureroasa parcurge urmatoarele 3 trepte (129)
19.Clasificarea durerii : acuta, cronica (130)
20.In functie de sursa si de nociceptori , durerea : cutanata , somatica, viscerala, sufleteasca
(130-131)
21.In analiza durerii trebuie precizate urmatoarele caracteristici generale (131)
22.Combaterea durerii fziologice se poate efectua prin (132)
STRESUL SI INFLUENTA LUI ASUPRA OMULUI

1.Simptomele stresului (101)
-fizice
-psihocomportamentale
2.Cauzele stresului ( Gh. Iosif ) (101)
3.Caracteristicile organizationale
4.Caracteristicile organizationale (102)
5.Stresorii psihici (103)
6.Lazarescu M. delimiteaza unele situatii : (103)
-psihotrauma
-schimbarile
-esecul
-frustrarea
-conflictul
-epuizarea
-lipsa de perspectiva
-conflictul intrapsihic
-crizele existentiale sau de constiinta
-obisnuinte patologice
7.Situatii generatoare de stres psihic (104)
8.Clasificarea agentilor-stresori (105)
9.Relatia sanatate-stres (107)
10.Distresul (108)
11.Eustresul ( 108)
12.Categoria stresori preventiri include patru tipuri de paternuri (108-109)
13.Categoria stresorilor combativi include cinci tipuri de paternuri (109)
14.Comportamentele de adaptare pot avea dimensiunile (109)
15.Watson și Penebaker sistematizeaza trăsăturile de personalitate implicate in patogeneza sau în
sanogeneza cu (109)
16.Mecanismele și strategiile de coping de stres (110-111)
17.Suportul social (111)
18.Tehnicile de relaxare si exercițiile (112)
PSIHOLOGIA SANATATII
1.Psihologia sanatatii (88)
2.Aspectele psiholgiei sanatatii (89)
3.Contributiile moderne ale aspectelor psihologiei sanatatii (89)
4.Dimensiunile sanatatii (Herzlich) (90)
5.Marc Lalonde considera ca exista 4 factori ai sanatatii (90)
6.Sanatatea din punct de vedere biologic, psiho, social (90)
7.Sanatatea reprezinta capapcitatea (91)ț
8.Patologul defineste sanaattea (91)
9.Clinicianul definiste sanatatea (91)
10.Componente sanatatii (Downie ) (91)
11.Krapf arata ca un individ reactioneaza in mod sanatos… (91)
12.D.Lagache prezinta caracteristici principale ale sanatatii mintale (92)
13.Elementele obiective ale traiului (92)
14.Stilul de viata este determinat de 2 factori (92-93)
15. Efectele stilului de viata (93)
16.Sociologul Max Weber … (93-94)
17.Modele explicative ale bolii si sanatatii :(94-96)
-biomedical
-psihosomatic
-concepțiilor despre sanatate
18.Modelul psihologic al sanatatii si bolii ( Hochbaun. Kegels ) (95)
19.Sanatatea mintala (Boehm) (96)
20.Sanatatea umana (96)
21.Dificultatile , in raport cu deziratul detectarii unei norme a sanatatii mintale, sunt (97)
22. Adapatarea (97)
23.Caracteristicile principale ale sanaattii mintale (98)
24. Criteriile functionale ale sanatatii mintale (98)
NORMALITATEA SI ANORMALITATEA (78)
ABORDAREA PERSONALITĂȚII ÎN PSIHOLOGIE (43)

1.Componentele psihice interne ale personalitatii (44)
2.Trasaturile personalitatii (45)
3.Prin folosirea tipologiilor, medicul urmareste … (46-47)
4.Frenologia (47)
5.Metoda tipologica (47)
6.Dupa N.Margineanu, exista tipologii (48)
7.Biotipologiile (48)
8.Tipologia (48)
9. Tipologii morfofiziologice
-Tipologia lui Hipocrate (48)
-Tipologia lui Sheldon (49)
-Tipologia lui E. Kretschmer (49)
10.Tipologii psihologice (50)
-clasificarea personalitatilor accentuiate
-tipologia clinica (51-52)
11.Dezvoltatrea pesonala include (56)
12.Mecanismele de aparare ale personalitatii (58)
13.refularea (59)
14.Regresia (60)
15.Izolarea ( 61-62)
16.Sublimarea (63)
17.Introiectia (63)
18.Intoarcerea catre propria persoana (65)
19.Nivelurile conștiinței (66)
20.Parametrii conștiinței , Japers (66)
21.Tulburarile campului de conștiința cuprind (67)
22.Stările destructurărilor conștiinței (68)
23.Circumstantele etiologice ale confuziei mintale (69-70)
24.Amentia (71)
25.Oneiroidia (71)
26.Destructurări cantitative (68)
27.Destructurări calitative (69-72)
28.Tulburările conștiinței ( sindrom ) (73)
CONCEPTELE ÎN PSIHOLOGIA MEDICALĂ (tema 1, 2)

PSIHOLOGIA
ESTE ȘTIINȚA
DESPRE OM ȘI
PENTRU OM.
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE
Psihologia ca știință.
Termenul de Psihologie (introdus de către de către filos. germ. Wolff, sec.
XVIII ) – din greacă („psyche” – suflet, pshic și „logos” - știință) deci,
„psihologia – este știința sufletului, psihicului”.
Psihologia - este știința care studiază „ansamblul

conduitelor, comportamentelor, inclusiv priza lor de
conștiință”(Jean Piaget)
William James: Psihologia – este știința vieții mintale, a

fenomenelor și condițiilor reale (senzații, dorințe, emoții); ca
,,știință a stărilor de conștiință”.
John Watson: Psihologia - ca ,,știință a comportamentului”.

RAMURILE PSIHOLOGIEI
FUNDAMENTALE APLICATIVE
Psihologia generală: 1. Psihologia genetică

a)Psihologia proceselor 2. Psihologia pedagogică
cognitive (senzației, 3. Psihologia socială
percepției, atenției, 4. Psihologia vârstelor
memoriei, imaginației, 5. Psihologia clinică
gândirii, limbajului). 6. Psihoterapia
7. Psihologia medicală
b)Psihologia personalității: 8. Psihologia diferențială
(emoțiilor, aptitudinilor, 9. Psihologia juridică
motivației, caracterului, 10. Psihologia managerială
temperamentului, 11. Psihologia muncii etc.
voinței).
PSIHICUL. DEFINIȚII. CARACTERISTICILE
PSIHICULUI.
Psihicul – Obiect de studiu al psihologiei, reprezintă:

- un sistem de orientare și reflectare, propriu animalelor
superioare și oamenilor;
- produs al adaptării, activității și funcției sistemului nervos.
Activitatea psihicului rezidă în:

- viața psihică interioară;
- comportament;
- personalitatea omului.
PSIHICULUI.
Psihicul - definește personalitatea ca

unitate comportamentală dotată cu
percepție, intelect și afectivitate.
Psihicul este fundamentul personalității, este încă

marea necunoscută care ne creează ca indivizi
distincți, ne pune în contact unii cu alții și
realizează socializarea.
PSIHICULUI.
Psihicul – este însușirea materiei

special superior organizate
(creierul); prin intermediul
căruia are loc reflectarea
subiectivă a lumii înconjurătoare
(a realității) obiective.
STRUCTURA PSIHICULUI
● Procesele psihice – reprezintă reflectarea dinamică a
realității în diferite forme ale fenomenelor psihice.
● Stările psihice – nivelul relativ stabil al activității

psihice concretizat în momentul dat, care se
exteriorizează printr-o activitate mai intensă sau mai
slabă a personalității.
● Însușirile psihice – reprezintă niște formațiuni

stabile, care asigură un anumit nivel calitativ și
cantitativ al activității și conduitei, caracteristic
omului respectiv.
NATURA CONTRADICTORIE A PSIHICULUI:
♦ obiectiv și subiectiv – obiectiv din punct de vedere
ontologic (al existenței sale); subiectiv din punct de
vedere gnoseologic (de cunoaștere).
♦ material și ideal – material, prin originea lui (se naște

din materie și evoluează o dată cu ea, având la bază
activitatea materială a creierului); ideal, spiritual prin
natura lui, fiind saturat de un conținut de imagini, idei
dobândite în procesul cunoașterii (individuale și/sau
sociale) organizate.
♦ proces și produs – ca proces, vizează desfășurarea în
timp a fenomenului psihic, succesiunea transformărilor
produse în psihicul subiectului; produsul, reprezintă un
concentrat, un condensat al caracteristicilor cantitative
și calitative în urma interacțiunii subiectului cu
obiectul.
♦ stare latentă și stare manifestă – complexitatea lor
fiind condiționată de faptul că nu întotdeauna starea
latentă (virtuală) coincide cu starea manifestă (reală);
uneori, existând o netă contradicție (gândim una –
spunem alta; una gândim – una spunem – alta facem
etc.).
♦ desfășurarea normală, firească dar, și surprinzătoare,

patologică.
♦ determinat și determinant – psihicul fiind influențat,

provocat, cauzat de factori și condiții (naturale, sociale)
din afara sau chiar din interiorul lui, dar în același timp,
dispune de inițiative și acțiuni determinative; psihicul –
este produs al împrejurărilor, dar și producător de
împrejurări.
PSIHOLOGIA
MEDICALĂ
„ A înțelege omul, pentru a-l
perfecționa – aceasta este
adevărata menire a psihologiei.”
Serghei Rubinștein
SUBIECTELE TEMEI:
 1. Psihologia medicală. Definiție și

caracterizare generală.
 2. Domenii de cercetare și obiectivele
psihologiei medicale.
 3. Istoricul dezvoltării psihologiei
medicale.
 4. Relațiile interdisciplinare ale
psihologiei medicale.
Psihologia medicală - este acea parte a
psihologiei care se aplică tuturor
problemelor medicale, deoarece
medicina are nevoie de o bază
psihologică.
Activitatea medicului - trebuie să se

bazeze pe temeinice cunoştinţe
psihologice privind bolnavul şi
consecinţele actului medical.
ISTORICUL DEZVOLTĂRII PSIHOLOGIEI
MEDICALE.
Hipocrate, consideră că un medic trebuie:
- să cunoască, să recunoască și să
înțeleagă boala;
 - să cunoască OMUL, modul în care suferă
și în care s-a îmbolnăvit;
 - să știe ce remediu trebuie folosit în cazul
unui bolnav anume și ce remedii trebuie
evitate.
„Organismul este întreg în fiecare din

părțile sale” (Hipocrate)
MEDICALE.
Platon (filosof antic) - Medicul nu trebuie să ofere remediul

său decât după ce bolnavului i s-au dat explicațiile
necesare și acesta a fost convins de binele ce i-l va face.
Primul curs de psihologie medicală

în formarea psihologică a viitorilor medici
– a fost ținut începând cu anul 1845, la
Universitatea din Berlin, de către
profesorul Issensee.
MEDICALE.
Ca domeniu aplicativ, psihologia medicală
își face simțită prezența pentru prima dată în
America de Nord unde L. Witmer (1896)
înființează o clinică psihologică în cadrul
Universității din Pennsylvania.
În prezent cursurile de psihologie medicală

– sunt incluse în programele de studiu pentru
facultatea de psihologie, pentru cele de medicină
și stomatologie.
PM: DEFINIRE ȘI CARACTERIZARE GENERALĂ
„Psihologia medicală este născută la confluenţa

psihologiei cu medicina” (G. Ionescu), dar
depăşeşte simpla „aplicare a cunoştinţelor de
psihologie la domeniul medical” (D. Lagache).
Psihologia medicală
abordează omul bolnav într-o viziune
tridimensională complexă şi integrativă,
somato-psiho-socială.
Psihologia medicală se referă la

atitudinea faţă de bolnav şi boală, faţă de
sistemele de îngrijire a sănătăţii, atât ale
individului bolnav, cât şi ale celui sănătos,
acest lucru incluzând logic şi atitudinea
medicului şi celor ce lucrează în domeniul
medical faţă de propria profesiune.
(Florin Tudose)
Psihologia medicală îşi propune să

restabilească între medic şi pacient contactul cald,
uman, în care pacientul să joace rolul principal, să
se ţină tot mai mult cont de individ şi relaţiile sale.
Câmpul de aplicare a psihologiei medicale

este întreaga medicină, în cadrul căreia relaţia
medic-pacient este doar un singur aspect.
OBIECTUL PSIHOLOGIEI MEDICALE
într-un sens mai specific, poate fi definit şi
ca studiul bolnavului în relaţie cu boala
sa, precum şi al funcţiei de îngrijire a
personalului medical aplicate bolnavilor.
Psihologia medicală, studiază aspectele psihosociale

care însoţesc actul medical în toate etapele sale, având
scopul de a reda sănătatea persoanei şi de a o reintegra în
mediul social şi cel familial.
FUNCȚIILE PSIHOLOGIEI MEDICALE:
1. participă la descoperirea etiologiei bolilor,
insistând asupra elucidării cauzelor de natură
psihogenă;
2. intervine în asistenţa medicală în cunoaşterea

simptomelor diferitelor boli şi a conduitei
individului în boală;
3. este implicată în susţinerea terapeutică, venind

cu mijloace specifice.
DOMENII DE CERCETARE ȘI OBIECTIVELE PSIHOLOGIEI
MEDICALE SUNT:
 psihologia omului sănătos și a bolnavului

față de agresiunea somatică sau psihică și
efectele psihologice ale suferinței în
diverse faze de evoluție a bolii;
 relațiile
bolnavului cu personalul medico-
sanitar, familia și ambianța;
 relația
medic-pacient în stabilirea
diagnosticului și desfășurarea
tratamentului;
DOMENII DE CERCETARE ȘI OBIECTIVELE
PSIHOLOGIEI MEDICALE
 asigurarea confortului fizic și psihic în

condițiile de spital și de suferință;
 soluții tehnice de specialitate pentru

prevenirea îmbolnăvirii și a consecințelor
stării patogene;
 factorii psihici și mecanismele producerii

tulburărilor de somatizare;
MEDICALE
 problematica de natură psihologică a

profesiunii de medic: solicitări
psihice, efectele activității asupra
integrării fizice și psihice ale
personalului medical, rolul și statutul,
cauzele producerii de erori în practica
medicală (malpraxis, abuz, etică);
MEDICALE
 eficiența medicamentelor și a
investigațiilor tehnice de specialitate,
efectele secundare sau placebo ale
acestora;
 metodele și tehnicile psihologice de

tratament și de recuperare.
B. Iamandescu, evidențiază câteva elemente ale
câmpului de preocupări ale psihologiei medicale:
 rolul factorilor psihologici în geneza şi evoluţia

ulterioară a bolii, cu accentul pus pe elemente
specifice de tipul stresului psihologic şi al
modelelor implicării stimulilor psihici (chiar fără
stres) în patogeneză;
B. Iamandescu, evidențiază câteva elemente ale
câmpului de preocupări ale psihologiei medicale:
 relaţia interpersonală dintre medic şi pacient, cu mai

multe aspecte specifice: aspecte de ordin psihologic
ale formării viitorului medic;
 cunoaşterea pacientului, a universului de preocupări şi

aspiraţii ale acestuia, precum şi a mediului socio-
familial al bolnavului;
 deprinderea unor modalităţi de acţiune asupra

bolnavului, în plan psihic.
PSIHOLOGIA MEDICALĂ CERCETEAZĂ:
 implicarea factorilor psihocomportamentali în apariţia şi

evoluţia bolii;
 analiza modificărilor psihologice produse de

îmbolnăvire;
 relaţia medic – pacient într-un context vast dinamic;
 etică, morală, implicaţiile medico-legale;

PSIHOLOGIA MEDICALĂ CERCETEAZĂ:
 complianţa terapeutică (aderenţa);
 psihologia medicului şi a tuturor celor care participă la

actul medical;
 metodele de cercetare, aspecte ce ţin de dezvoltare şi

personalitate.
METODELE DE STUDIU ALE PSIHOLOGIEI MEDICALE
1. anamneza (met. biografică);

2. studiul de caz;
3. observarea;
4. chestionarul;
5. experimentul;
6. ancheta socială etc.
P.S: specifice psihologiei, sociologiei, medicinii…

RELAȚIILE INTERDISCIPLINARE ALE PSIHOLOGIEI
MEDICALE
 Psihologia generală – oferă date referitor la

procesele psihice fundamentale, și implicarea lor
în suferința bolnavului, atributele generale ale
psihicului – concretizate în personalitatea
diferiților bolnavi.
 Psihologia socială – vine cu informații
referitoare la relația dintre medic-pacient, la
intersecția psihosocială a acestuia din urmă, la
fenomenele legate de administrarea diferitor
medicamente, la indicatorii de apreciere a
calității vieții etc.
MEDICALE
 Sociologia – oferă date referitoare la premisele

socio-culturale ale diferitor îmbolnăviri, dar și la
posibilitățile recuperatorii pentru bolnav.
 Filosofia – necesară medicului în planul formării

– pentru sine – a unei viziuni coerente despre
viață și oameni, dar și pentru decodificarea unor
mentalități ale bolnavului care distorsionează
uneori relațiile interpersonale ale acestuia.
MEDICALE
 Psihiatria – îi permite o abordare în cunoștință

de cauză a unor personalități morbide, capabile
să inducă în eroare medicul.
Relaţia cu psihiatria este incontestabil cea mai

profundă dintre cele stabilite cu disciplinele
medicale atât din punct de vedere istoric, cât şi
metodologic şi, nu întâmplător, aproape toţi cei
care au fondat psihologia medicală au fost
medici psihiatri.
CONCLUZII:
 Psihologia medicală dispune de metode de tratament

psihologic (psihoterapii), de posibilitatea influenţării
psihologice în scopul alienării suferinţei.
 Atâta timp cât actul medical implică întotdeauna relaţie

şi comunicare, se poate spune că medicina nu se poate
practica fără psihologie, chiar dacă cunoştinţele de
psihologie au apărut ca „o determinare inconştientă,
acumulată în decursul practicii” (Nayrac P, 1962).
 Psihologia medicală contribuie din plin la umanizarea

medicinii, iar aceasta nu este decât o reîntoarcere în
viitor.
CONCLUZII:
 Atenţia principală a psihologiei medicale se
îndreptă asupra componentei psihologice a
actului medical, contactul cu bolnavul fiind o
comunicare în care medicul transmite pacientului
şi un climat psihologic.
Pentru Scripcaru: Psihologia Medicală trebuie

să joace rolul unei adevărate "propedeutici
(învățământ pregătitor) specifice" pentru toate
disciplinele medicale, medicul fiind obligat să
ajute omul prin intermediul tuturor ştiinţelor
despre om.
CONCLUZIE GENERALIZATOARE
Cel mai simplu act medical

presupune o relaţie
interpersonală, un contact uman
de tip special
între cel care suferă şi cel care
ajută, scopul final fiind alinarea
unei suferinţe umane.
TOATE BUNE ȘI
FRUMOASE ÎN
CONTINUARE!
TEMA: 2. Definirea conceptelor de
normalitate şi anormalitate în medicină şi
psihologie.
 Scopul:
De a vă oferi cunoștințe despre normă, normalitate,
anormalitate, devianță, patologie.
Obiective:
- de a opera cu noțiunile de normă, normalitate etc.
- de a face diferență dintre normă, anormalitate,
patologie.
- de a putea aprecia și caracteriza aspectele privind norma
și anormalitatea.
Subiectele temei
1. Definirea conceptului. Aspecte generale
privind normalitatea versus anormalitatea.
2. Perspectivele Normalității.
3. Conceptul - sănătate / boală.

Aspecte generale privind normalitatea
Atât normalitatea (sănătatea mintală), cât și

anormalitatea (boala psihică) își au sediul și se
manifestă în cadrul “sistemului personalității”.
Normalitatea și anormalitatea
necesită a fi considerate niște calități ale
“modului de a fi” al individului, care derivă
din organizarea structurală a “sistemului
personalității” acestuia.
Aspecte generale privind normalitatea
”Sistemul personalității” este organizat
dialectic, după principiul complementarității
antinomice, al contrariilor, în asemenea măsură
încât se poate vorbi despre o “balanță
normal/patologic” de a cărei funcționare
depind atât starea de echilibru, respectiv
sănătatea mintală, cât și starea de dezechilibru,
respectiv boala psihică.
Definirea conceptului N/A
Cuvântul NORMAL provine din

limba latină (norma – unghi drept),
adică ceea ce nu oscilează nici la
dreapta, nici la stânga – este ceea ce
se află exact la mijloc.
Normalitatea – ca noțiune, este de
maximă abstracție, utilizată mai frecvent
în psihologie decât în medicină, este
definită ca „un echilibru funcțional
complex și dinamic, într-un ansamblu de
interferențe și interdependențe active cu
ambianța”.
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte
noţiunea de normal:
"este aşa cum trebuie să fie,

potrivit cu starea firească,
obişnuit, firesc, natural",
"sănătos",
"care este conform cu o normă".
Random Hause Webstrer's Dictionary, defineşte
starea de normalitate ca:
"stare potrivită cu standardul sau cu

tipul comun, uzual, natural",
"sănătos", "liber de anomalii
mentale", "liber de boală sau
malformaţii" sau ca stare în
conformitate cu o normă egală cu
"media caracteristicilor umane".
Prelipceanu D. (2000) afirmă că:
NORMA este, în esenţa sa, o convenţie
umană larg împărtăşită social.
Ea derivă din aprecierea, din
valorizarea comună a unor stări şi
fapte sociale.
Norma
este ceea ce corespunde unui model comun, unei reguli.
Norma
descrie o valoare medie, specifica pentru majoritatea
dintre reprezentantii populatiei date.
Un fenomen cu cât este mai frecvent,cu

atât poate fi considerat mai normal,
iar cu cât este mai rar,
mai îndepărtat de media statistică,
cu atât pare ca fiind mai anormal.
Dicţionarul de psihologie LAROUSSE:
Normalitatea
- este o noţiune relativă și variabilă de la un
mediu socio-cultural la altul.
Conceptul de normalitate este strâns legat de

valorile și normele unei culturi, dar și de
ideile social-politice ale epocii istorice
respective.
După părerea lui A. C. Ivy, se pot distinge patru accepţiuni pentru normal:
 a) coincidenţa între un fapt organic şi

unul ideal, care să fixeze decizia limitei
inferioare sau superioare a unor exigenţe;
 b) prezenţa la un individ a caracterelor

structurale, fiziologice sau biochimice, a
căror măsură este fixată convenţional de o
valoare centrală a unui grup omogen (vîrstă,
sex etc.);
După părerea lui A. C. Ivy, se pot distinge patru accepţiuni pentru normal:
 c) situaţia unui individ în raport cu media

pentru fiecare caracter considerat, atunci
cînd s-a construit curba de distribuţie
calculată;
 d) absenţa handicapului.
Criterii de normalitate după Ellis şi Diamond:
 conştiinţa clară a eului

 capacitatea de orientare în viaţă
 nivel înalt de toleranţă la frustrare
 autoacceptare
 flexibilitate în gândire şi acţiune
 realism şi gândire antiutopică
 asumarea responsabilităţii pentru propriile
tulburări emoţionale
Criterii de normalitate după Ellis şi Diamond:
 angajarea în activităţi creatoare

 angajare moderată în activităţi riscante
 conştiinţa clară a interesului social
 gândire realistă
 acceptarea incertitudinii
 îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de
perspectivă.
Trăsăturile pe care trebuie să le posede persoana
normală:
1) percepția eficientă a realității,adică își dă seama ce face.
2) cunoașterea de sine, persoana este conștientă de
propriile motive și sentimente.
3) abilitatea de a exercita un control voluntar asupra
comportamentului.
4) aprecierea de sine și acceptarea sa. Aprecierea propriei
valori.
5) abilitatea de a avea relații armonioase, eficiente și
sănătoase cu cei din jur.
Perspectivele Normalității
1. Normalitate și sănătate.
Perspectivă tradițională, în care normalitatea echivalează
cu starea de sănătate, căreia i se atribuie un caracter
universal.
Normalitatea, adică sănătatea mintală pare a fi o vastă
sinteză, o rezultantă complexă a unei mulțimi de
parametri ai vieții organice și sociale, aflați în echilibru
dinamic, ce se proiectează pe modelul genetic al
existenței individuale.
Perspectivele normalității
2. Normalitate ca valoare medie
Un mod obișnuit de a concepe normalitatea - folosit în
studiile normative de tratament ce se bazează pe
descrierea statistică a fenomenelor biologice, psihologice
și sociale.
Conform acestei abordări un fenomen cu cît este mai

frecvent, cu atât poate fi considerat mai normal, iar cu cît
este mai rar, mai îndepărtat de media statistică, cu atât
apare ca fiind mai anormal.
3. Normalitatea ca utopie
Perspectivă ce se stabilește ca o normă ideală (valorică)
referitoare la un ideal de normalitate atât din punct de
vedere individual, cât și comunitar.
Normalitatea ideală definește felul în care individul și

comunitatea consideră că persoana ar fi trebuit să fie.
Desigur, normalitatea ideala nu este și nici nu poate fi
niciodată atinsă, efectiv cu atât mai mult, cu cât ea variază
mult în funcție de contexul socio-cultural istoric și
geografic.
4. Normalitatea ca proces
Perspectivă asupra normalității care pune accentul pe
faptul că un comportament normal este o rezultantă finală
a subsistemelor care interacționează între ele.
Ea operează cu norma responsivă sau funcțională, care
reflectă măsura în care un organism, o persoană, un
subiect își îndeplinește rolul funcțional.
Cu alte cuvinte normalitatea ca proces - consideră

esențiale schimbările și procesele mai mult decît o definire
transversală a normalității.
5. Normalitate și comunicare
Schimbul de informație este caracteristic
organismului uman la toate nivelurile sale de
organizare, toate procesele de reglare au nevoie
de informație.
FIINȚA UMANĂ
este de neconcepută în afara
informației și comunicației.
(A. Restian, 1997)
Normalitatea presupune o capacitate de comunicare
și elaborare continuă a informației, care să asigure
armonia la nivelul subsistemului individual, familial,
social sau grupal.
Nivelul de organizare Felul informației necesare
Molecular Informație moleculară
Celular Informație genetică
Intercelular Mesageri chimici
Organic Informație din mediu

5. Normalitate și adaptare
Adaptarea e un reper important în evaluarea

comportamentului uman, fiind „criteriul cel
mai generic” de raportare. (D. Prelipceanu)
Adaptarea este un echilibru

care se stabilește între personalitate și lumea
înconjurătoare, lume constituită din persoane,
situații, spațiu cultural, obiecte etc.
Conceptul de sănătate
Sănătatea umană - este, dar și poate fi
considerată o stare înscrisă în perimetrul care
defineşte normalitatea existenţei
individului:semnificând menţinerea echilibrului
structural al persoanei (biologic şi psihic) atât
în perspectiva internă, cât şi în perspectiva
externă - a echilibrului adaptativ dintre individ
şi mediul său ambiant concret.
Conceptul de sănătate
Organizaţia Mondială a Sănătăţii:
Starea de sănătate este:„o stare completă de bine din
punct de vedere psihic, mental şi social, şi nu
neapărat în absenţa durerii”.
Sănătatea - este o stare de armonie, o stare de

bine cu privire la evoluţia complexului
biologic, psihologic şi a dimensiunilor sociale
ale comportamentului uman.
Caracteristicile principale ale sănătății mintale
(după Hartman si Murray):
- capacitatea de tolera tensiuni suficient de mari, de

a le reduce într-o formă satisfăcătoare pentru
individ;
- capacitatea de a organiza un plan de viață, care

să-i permită satisfacerea periodică și armonioasă a
majorității nevoilor, dar și progresul către
scopurile cele mai îndepărtate;
- capacitatea de adaptare a propriilor
aspirații la grup;
- capacitatea de ași adapta conduita la diferite

moduri de relații cu ceilalți indivizi;
- capacitatea de identificare atât cu forțele

conservatoare cât și cu cele creatoare a
societății.
Cum este caracterizată o persoană sănătoasă
 O persoana se bucura de o sanatate mintală deplină daca:
1. Nu se lasa coplesita de propriile emotii:

teama, suparare, gelozie, vinovatie sau griji
excesive;
2. Poate face față „din mers“ dezamagirilor;
3. Își poate accepta propriile neajunsuri;
4. Are respect de sine și pentru cei din jur;

5. Se bucură de lucruri simple, intamplări din

viața de zi cu zi;
6. Se simte bine impreună cu alti oameni;
7. Își face planuri de viitor;
8. Se bucura de experientele și ideile noi;

9. Își fixează țeluri realiste;
10. Este capabilă să ia singură hotărâri în

problemele care o privesc.
 Patologic implica „pafos", sentiment direct și concret
al suferinței și neputinței, sentimentul unei vieți
nemulțumitoare.
Nu se poate vorbi doar dintr-un singur punct de

vedere despre boală.
Nu orice suferință este patologică.
Nu orice tulburare, orice nefericire, orice dramă sau

orice conflict este boală psihică, în ciuda unor opinii
destul de răspandite.
Conceptul de boală psihică
După M. Lazarescu:
boala psihică constă în simplificarea,
dezorganizarea, dezarmonizarea a vieții
psihice conștiente a persoanei.
Boala rezultă din dezechilibrul ființei umane cu lumea.

Dacă în conflictul dintre ființă și mediu - individul reușește
să învingă starea de tensiune, atunci el își va păstra
sănătatea, în caz contrar, el va ajunge la boală.
Meyer A definește boala mintală ca o adaptare
greșită, insuficientă sau inadecvată.
Nevrozele reprezintă o slabă capacitate

adaptativă la lume și la problemele personale,
resimțite dureros de subiectul care rămâne în restul
timpului „în afara jocului".
După Enachescu - nevrozele ar apărea ca un

conflict între acțiunea practică și rezultatele acesteia.
Concluzii:
1. Normalul este un termen calificativ
implicând o valoare.
2. O normă este ceea ce corespunde unui

model comun, unei reguli.
3. Nevoia de normalitate derivă din

nevoia umană de ordine.
Concluzii:
4. Norma se consideră a fi ceea ce este
primit în societate.
5. Boala se referă, în general la o stare

anormală cu o cauzalitate
determinată, cu un debut precizabil,
are un anumit tablou clinic, un
anumit substrat și o anumită tendiță
evolutivă.
Succes în continuare…!!!
USMF „NICOLAE TESTEMIȚANU”
CATEDRA DE MANAGEMENT ȘI PSIHOLOGIE
TEMA: 3. Caracteristici generale

ale bolii și ale durerii.
Tema: BOALA – CA O
STARE NOUĂ DE
DISCONFORT (…) ȘI CA O
SITUAȚIE DE IMPAS
EXISTENȚIAL
SUBIECTELE TEMEI:
1. Boala. Definire. Caracteristici

generale.
2. Durerea. Caracteristici generale.

Clasificare.
1. Atitudinea pacientului față de boală.

BOALA. DEFINIRE. CARACTERIZARE.
Boala reprezintă un ansamblu coerent de

manifestări, semne cu diverse
determinări etiologice, la diferite niveluri
ale organismului, manifestări definite
prin faptul că reprezintă o alterare a
stării de sănătate ca stare de echilibru
organic, psihic şi social.
BOALA - STARE MODIFICATĂ A PERSOANEI UMANE
Deşi „obiect al medicinii”, boala
trebuie privită şi ca atitudine
sufletească trăită subiectiv de bolnav,
aspect care îi pune în evidenţă
caracteristica principală de factură
psihologică, de care suntem absolut
obligaţi să ţinem seama în toate
situaţiile.
BOALA – CONFORM OMS
se caracterizează, ca o serie de
modificări biologice și/sau
psihocomportamentale, care
generează o stare de distres și/sau
dizabilitate sau un ricrescut spre
distres și/sau dizabilitate.
BOALA – ÎN DEPENDEȚĂ DE PERSPECTIVA DIN CARE
ESTE ABORDATĂ, ESTE DEFINITĂ CA:
- formă particulară de existență a

materiei vii;
- abatere de la normă;
- consecință a unor agenți patogeni sau
traumatici;
- semne, simptome, disfuncții;
- manifestare a eșecului în adaptare.
DUPĂ LERICHE, BOALA POATE FI DEFINITĂ
ÎN TREI FELURI:
- o anumită stare a corpului;
- o anumită interpretare a medicului;
-o anumită stare de conştiinţă a

bolnavului.
DIN PUNCT DE VEDERE BIOLOGIC
Boala - este o stare a organismului, sau

a unei părţi a acestuia, în care funcţiile
sunt afectate datorită interacţiunii unor
factori interni şi externi: predispoziţii
genetice, expunere la factori patogeni,
alimentaţie neraţională, poluare,
comportamente greşite privind igiena
etc.
DIN PUNCT DE VEDERE PSIHOLOGIC
Boala reprezintă nu numai un

ansamblu de simptome somatice, ci şi
o anumită afectare a stării psihice, ca
reacţie la boală: anxietate,
incertitudine, stres etc.
PSIHOLOGIC, BOALA ESTE PERCEPUTĂ CA O
STARE NEGATIVĂ
Conştiinţa sănătăţii se exprimă

fenomenologic printr-un sentiment
de siguranţă, pe când, în cazul bolii,
suferinţa este legată de o anumită
stare de slăbiciune, nesiguranţă şi
panică resimţită de bolnav.
DIN PUNCT DE VEDERE SOCIAL
Boala, ca „situaţie de impas existenţial“,
care modifică modul de viaţă al individului (I. B.
Iamandescu, 1997):
- restrângerea sau modificarea unor activităţii

motrice sau fiziologice (alimentare, sexuale);
- limitarea sau suprimarea unor activităţi
intelectuale sau profesionale, care pe lângă
obţinerea de mijloace existenţiale asigurau
satisfacţie;
- dereglarea raporturilor familiale;
- dependenţă faţă de alţii etc..
MODELE PATOLOGICE ALE BOLII
Modelul ontologic – fiecare
boală are o cauză care alterează
substratul anatomic și este însoțită
de o serie de tulburări funcționale ce
constituie tabloul clinic;
.
Modelul relațional – care presupune

că boala este o perturbare a raportului
normal-patologic, ce se manifestă sub
mai multe forme, reprezentând o ruptură
a echilibrului dintre:
- Om și el însuși;
- Om și natură;
- Om și mediul social.
Modelul exogen – boala constituie

un accident determinat de acțiunea
unui factor extern.
Modelul endogen – conform

căruia natura și cauza bolii aparține
mediului intern al individului.
Modelul aditiv – consideră boala ca o

prezență străină ce a penetrat în
interiorul persoanei (ex. junghi): o
acțiune agresivă a unui adversar al
persoanei (deochi, practici magice etc.).
Modelul benefic – boala este ca o sursă

de cunoaștere a individului.
În acest sens, eliminăm factorii anxiogeni şi încercăm
de a tranchiliza bolnavul prin următoarele mijloace
(M. Manea, T. Manea):
- întărirea încrederii în medic;

- inducerea curajului;
- oferirea speranţei;
În acest sens, eliminăm factorii anxiogeni şi încercăm
de a tranchiliza bolnavul prin următoarele mijloace
(M. Manea, T. Manea):
- spulberarea îndoielilor;
- confirmarea optimismului prin
rezultate terapeutice pozitive;
- susţinerea emoţional-afectivă.
„NU PUTEM ÎNVĂȚA FĂRĂ
DURERE” (ARISTOTEL)
„LACRIMILE – SUNT LIMBA

TĂCUTĂ A DURERII” (VOLTAIRE)
DUREREA. DEFINIRE.
Conform IASP (Internațional Association for the Study of Pain)
Durerea – este o experiență

senzorială și emoțională neplăcută,
determinată sau relaționată cu
leziuni tisulare reale ori potențiale
sau descrisă în termeni ce se referă
la astfel de leziuni.
DUREREA. DEFINIRE.
DUREREA – o senzație
particulară, de obicei dezagreabilă,
însoțită de o serie de fenomene
somato-vegetative reflexe și de o
coloratură psihoafectivă negativă,
determinată de acțiunea unor
stimuli nociceptivi asupra
receptorilor specifici.
DUREREA. DEFINIRE.
Durerea – este o senzație

neplăcută, de origine fizică
sau psihică, senzație care
provoacă o reacție a
organismului, în general, de
evitare.
DUREREA. DEFINIRE.
Durerea - este un semnal,

un mijloc de apărare al
organismului, având drept
funcție încetarea excitației
periculoase.
DUREREA POATE FI DESCRISĂ PRIN 3 COMPONENTE:
- Fiziologică: mod de transmitere, receptorii

implicați, procesele biochimice etc.
- Comportamentală: manifestările
comportamentale ce exprimă și o însoțesc.
- Subiectivă: gânduri, sentimente,

reprezentări legate de durere.
DUREREA - ARE 3 SEMNIFICAȚII:
1. Semnificația biologică constă în

îndeplinirea rolului de sistem de
alarmă al organismului, pemițându-
i acestuia să ia cele mai potrivite
măsuri de protecţie şi îndepărtare a
sistemului algogen.
Durerea este privită ca fiind –
“un rău necesar”.
2. Semnificația semiologică se
realizează cu ajutorul fenomenului
de percepţie dureroasă, adică a
capacităţii de precizare a locului și a
extinderii suprafeţei de acţiune a
excitantului algogen.
O anumită localizare topografică a durerii prin

puncte dureroase dă indicii asupra suferinţei de organ
şi se realizează cu ajutorul durerii proiectate,
raportate.
3. Semnificația patogenetică.
Sensibilitatea dureroasă generează
un șir de manifestări individuale ce
se constituie într-un act
comportamental complex care, în
funcție de intensitatea şi durata
excitantului nociceptiv, poate
precipita starea de sănătate.
BUCURIILE SE UITĂ,
DURERILE NICIODATĂ.
CLASIFICAREA TIPURILOR DE DURERE
Printre cele mai cunoscute criterii și tipuri de

durere sunt:
a) după durată: acută și cronică;
b) după localizare: fiziologică și sufletească.

Durerea acută este definită ca o
durere de scurtă durată sau cu
sursă care poate fi identificată.
Durerea acută este mecanismul prin

care organismul atenționează asupra
afectării țesuturilor sau a unei boli.
Durerea acută - este rapidă,
tăioasă, fiind localizată la început
într-o arie bine delimitată, după
care difuzează.
Acest tip de durere răspunde, de

obicei, foarte bine la medicație.
Durerea cronică este tipul de
durere cu durată mai mare de 6
luni, asociată de obicei cu un
anumit tip de rănire sau de boală.
Medicația trebuie administrată de un

personal calificat.
Durerea fiziologică poate fi
grupată la rândul său în funcție de
sursă şi de nociceptori (neuroni care
detectează durerea):
- durerea cutanată
- durerea somatică
- durerea viscerală
Durerea cutanată cauzată de
rănirea țesuturilor superficiale ale
pielii.
Astfel de dureri se întâlnesc la

tăieri accidentale, la arsuri de grad mic
sau ulcerații.
Durerea somatică îşi are
originea în ligamente, tendoane,
oase, vase sangvine.
Este detectată prin intermediul

nociceptorilor somatici. Durerea produsă
este „surdă” și se întâlneşte de obicei în caz
de luxații sau fracturi osoase.
Durerea viscerală este durerea
datorată organelor interne.
Nociceptorii viscerali sunt localizați

în interiorul organelor interne sau al
cavităților.
Durerea viscerală este greu de localizat, iar

eventualele răni ale diferitelor organe determină
radierea durerii, adică localizarea în altă parte față de
sursă.
Durerea sufletească - este
asociată cu o stare de tensiune,
nelinişte, disconfort, angoasă.
Starea dată de spirit este cauzată de

anumite probleme, dezamăgiri şi conflicte de
ordin intern pe care persoana nu le poate
soluţiona la moment etc.
Durerea este o senzație foarte
personală, care diferă de la un individ
la altul, și poate fi descompusă în
câteva elemente:
- Calitatea (tăioasă, surdă, sfredelitoare);
- Localizarea și extinderea (ascuțită,

punctiformă, regională);
- Procesualitatea (ritmică, stabilă,
fulgerătoare);
- Intensitatea (vagă, slabă, medie,

puternică) etc.
FACTORI PSIHOSOCIALI CE INFLUENȚEAZĂ
PERCEPȚIA DURERII.
Sexul
Vârsta
Diferențele etnice
Diferențele de personalitate
MODIFICĂRI PSIHICE INDUSE DE DURERE
Durerea, o dată apărută, determină o serie
de modificări de ordin psihic, care duc la o
formă specifică de percepție a durerii.
Ineficiența unui tratament sau, pur și

simplu, mersul natural al bolii pot duce,
în cazul în care se menține
simptomatologia dureroasă – la
anxietate, depresie.
Orice boală, indiferent de natura
sa (somatică, psihică sau psiho-
somatică) este însoţită de o
anumită stare de spirit a
bolnavului respectiv, denumită și
psihologia bolnavului.
ATITUDINEA PACIENTULUI FAȚĂ DE BOALĂ.
Instalarea bolii determină anumite reacții în plan
psihologic și psiho-social:
a) Constatarea și recunoașterea bolii - realizată la nivelul

persoanelor echilibrate emoțional; reacții care presupun
luciditate, conștiință și o doză de eroism.
b) Ignorarea stării de boală – ca efect al perceperii inadecvate

a simptoamelor și a lipsei de informare medicală.
c) Negarea stării de boală – o reacție frecventă ce pornește

de la ideea că este foarte „incomod” de a recunoaște faptul
că este bolnav.
ATITUDINEA PACIENTULUI FAȚĂ DE BOALĂ.
Prin faptul că este BOLNAV – pacientul se

simte depreciat în raport cu lumea (persoanele)
sănătoase.
Momentul în care pacientul și-a recunoscut

starea de boală, EL manifestă diferite
atitudini față de suferință, față de boală, față
de propriul corp etc.
ATITUDINEA BOLNAVULUI SE CONCRETIZEAZĂ ÎN
DECIZII CU PRIVIRE LA COMPORTARE, TRATAMENT:
1. Atitudinea activă, combativă,

de luptă cu boala – este
specifică acelor bolnavi
„BUNI”, ascultători, grijulii,
care colaborează cu medicul.
2. Atitudinea de acceptare a bolii –
deși, într-un sens primitiv, pornind de
la ideea că boala trebuie respectată,
izgonirea ei putând atrage rele mai
mari din partea forțelor care au
„trimis-o”.
3. Indiferența în fața bolii – având o
motivație religioasă.
4. Resemnarea în situația bolii

incurabile sau a infirmității – este o
atitudine de restructurare a
personalității cu semnificație
adaptativă.
5. Complacerea în situația de boală -
e altceva decât o simplă resemnare…
6. Folosirea avantajelor de ordin

psihologic, spiritual, natural, social
de pe urma bolii.
7. Boala – ca experiență de cunoaștere.
8. Boala impune o reorganizare a vieții

– temporară sau definitivă – atât la
nivel fiziologic cât și la nivel
psihologic și social.
ORICE INTERES ARĂTAT
FAȚĂ DE O BOALĂ ȘI
MOARTE NU ESTE DECÂT
ALTĂ EXPRESIE A
INTERESULUI PENTRU
VIAȚĂ.
MULȚUMESC
PENTRU ATENȚIE!
O zi bună și o săptămână
frumoasă în continuare!
USMF „Nicolae TESTEMIȚANU”
Catedra de management și psihologie
TEMA: 4.Tulburări psihosomatice.

Dăruiește-te
tuturor și nu te
vinde nimănui!!!
Tema:
Psihosomatica
Subiectele temei:
1. Aspecte generale. Interacțiunea
(legătura) organism-psihic.
2. Tulburările psihosomatice. Definire.
Domeniu. Evoluție. Obiective.
3. Cauzele tulburărilor
psihosomatice.
4. Concluzii
Psihosomatica
locul de intersecție
dintre diferite
domenii ale
medicinii.
Aspecte generale:
W. Cannon (înc. an.1900) a creat termenul
„răspunsul luptă sau fugă” pentru
reacțiile corpului la amenințare.
Răspuns ce determină creșterea

ritmului bătăilor inimii, creșterea
presiunii sângelui, a zahărului în
sânge, a tensiunii musculare,
respirației etc.
Aspecte generale:
În anii ’50, H. Selye – afirmă că:
„răspunsul luptă sau fugă” poate fi
oprit de factori psihologici.
H. Benson (an. 1970) descoperă

„răspunsul de relaxare”, opus celui de
luptă sau fugă.
Definire.
J. L. Halliday (1943) a propus termenul de
Psihosomatică
ce derivă din cuvintele grecești
psyche (minte) și soma (corp).
Noțiunea de psihosomatică cunoaște

multiple și variate accepțiuni.
Definire.
Pe de o parte, tendință, mișcare
medicală, un capitol al
medicinii; iar pe de altă parte
ca o specialitate medicală, o
ramură a medicinii, o știință,
o ramură a cunoașterii.
Psihosomatica se referă la
ceea ce privește în același timp
corpul și spiritul în legătură cu
tulburările viscerale organice sau
funcționale provocate parțial sau
total de către factori de natură
psihoafectivă.
Aspecte extensive și restrictive ale Medicinii
Psihosomatice:
- este Medicina totală, care se ocupă
concomitent de suflet și de corp (Sillamy N., 1996);
- este un tip de abordare a maladiilor, mai

degrabă, decât de o veritabilă specialitate
medicală (Postel J., 1998);
- reprezintă un punct de vedere care privește

importanța factorilor psihici în medicină
(Kaplan H., 1980).
Medicina psihosomatică
bazându-se pe legătura strânsă

dintre funcțiile organismului,
caută să înțeleagă realitatea
umană trăită, afectivitatea și rolul
ei în producerea numeroaselor
tulburări funcționale sau organice.
! Domeniu constituit din toate

bolile somatice care prezintă
componente psihologice
(Karusu T. B., 1980).
În prezent, se încearcă să se
afle cum se îmbină variabilele
sociale, psihologice și biologice
ce determină boala și cum
poate fi modificat
comportamentul și mediul
ambiental pentru
menținerea sănătății.
presupune un studiu amănunțit
al persoanei, al vieții
profesionale și sociale a
acestuia, dar și al vieții psihice
a bolnavului.
Obiectivele Medicinii Psihosomatice
- 1. etiologia
bolilor cu
manifestare somatică, în care un
rol important îl au factorii
psihologici;
- 2. abordarea comprehensivă a
bolnavului, atât sub aspectul
biografiei acestuia cât și al inserției
sale în mediul social (familial,
profesional);
3. identificarea tipurilor de factori
psihosociali care duc la
declanșarea, evoluția suferințelor;
precum și a celor ce determină
menținerea stării de sănătate;
4. abordarea bolii din perspectiva
unei cauzalități multifactoriale;
5. pregătirea medicilor privind

specificul diagnosticării și
tratamentului persoanelor care
somatizează;
- 6. realizarea unei legături între
diversele specialități clinice etc.
- 7. evidențierea tendinței de
profilaxie a demersului terapeutic
privind reducerea factorilor de risc.
Tulburările psihosomatice, în sens larg,
sunt afecțiuni somatice condiționate
de factori psihotraumatizanți, de
regulă, emoțional-afectiv.
Ce aspecte psihice
pot condiționa apariția bolilor
organice/somatice?
Aspectele psihice care pot genera boli organice:
Aspirații nerealizate;
Decepții;
Nemulțumiri;
Contrarietăți;
Situații conflictuale;
Aspectele psihice care pot genera boli organice:
Sentimente de culpabilitate;
Complexe de inferioritate și
superioritate;
Dificultăți profesionale;
Conflicte refulate;
Frustrări.
Cauzele tulburărilor psihosomatice
 Tipulde personalitate – al pacientului
care suferă acțiunea stresului psihic.
Principale trăsături de personalitate ce favorizează TS sunt:
reactivitatea emoțională foarte intensă,

agresivitatea orientată spre sine,
tenacitatea și încăpățânarea, rigiditatea,
susceptibilitatea,
orgoliul etc.
Au fost evidențiate 3 tipuri de personalitate,
susceptibile să determine anumite suferințe.
Tipul A – (agresiv, ambițios, se înfurie ușor)
este predispus la afecțiuni cardiace;
Tipul B – (ajustează situațiile de stres prin
comunicare și echilibru) este mai puțin
predispus la suferințe;
Tipul C – (tinde să-și reprime, stăpânească
emoțiile, are dificultăți în exprimarea emoțiilor)
este predispus la dezvoltarea neoplasmelor.
Cauzele tulburărilor psihosomatice
 Factorii genetici – sugerează că
tulburările de somatizare tind să
înregistreze o incidență relativa de
10-20% în familie.
– are un rol important în

 Stresul
producerea tulburărilor de
somatizare.
Principalele caracteristici ale tulburărilor
psihosomatice:
- prezenţa de simptome somatice

multiple, adesea produse în diferite
organe sau sisteme organice, care nu
sunt explicate complet de investigaţiile
medicale, sau de efecte directe ale unei
substanţe ori de o tulburare mintală;
psihosomatice:
- simptomele determină o deteriorare

semnificativă în domeniile social,
profesional, familial ale persoanei;
- modificările apărute sunt ample şi de
durată;
- simptomele au o desfăşurare cronică;
psihosomatice:
- pentru persoana respectivă disconfortul
sau durerea sunt reale;
- simptomele nu sunt intenţionate (sub
control voluntar) sau simulate;
- etiologia sau mecanismele de
producere sunt diferite de la un tip de
tulburare la altul;
psihosomatice:
- simptomele sunt întâlnite în mod
relativ frecvent în populaţie sau în
unităţile medicale generale;
- diagnosticarea acestor tulburări este
dificilă (criteriile pentru determinarea
şi diferenţierea tulburărilor
psihosomatice).
Prin urmare medicilor le este dificil să le aplice
în practică (M. Manea, T. Manea).
Clasificarea tulburărilor psihosomatice:
Sistemul cardiovascular: boala arterială coronariană;
hipertensiune arterială; sincopa vasomotorie; aritmia
cardiacă;
Sistemul respirator: astmul bronşic; febra fânului;

sindromul de hiperventilaţie; tuberculoza.
Sistemul gastrointestinal: ulcerul peptic; colitele

ulceroase; obezitatea; anorexia nervoasă; boli
neurologice (tumori creier, boli degenerative ale
creierului – Parkinson).
Sistemul muscular-scheletic: artrite reumatoide; durei
ale spatelui; fibromialgia; dureri de cap; migrene
(vascular); tensiuni (contracţii musculare).
Sistemul endocrin: hipotiroidism; diabet zaharat;

tulburări endocrine la femei (tulburare disforică
premenstruală, distres menopauză); infertilitatea.
Tulburări imunologice: boli infecţioase; tulburări

alergice; transplantaţia de organ; tulburări
autoimune; tulburări mintale.
Cancer: tipuri diverse.
Afecţiuni dermatologice: pruritul generalizat;

pruritul localizat.
Părţile corpului cele mai frecvent afectate de

tulburări psihosomatice sunt sistemele:
gastrointestinal şi respirator.
Particularități ale relației medic-pacient în TPS:
• pacienții PS sunt alexitimici, cu o anumită

incapacitate de ași exprima problemele
emoționale și atitudinea față de boală;
• pacientul ignoră responsabilitatea pentru

boala sa;
• negarea legăturii dintre situațiile

stresante și boala somatică, precum și a
faptului că la apariția bolii pacientul se
află sub influența stresului etc.
Particularități ale relației medic-pacient în TPS:
- preocuparea principală a pacientului este

tulburarea fizică, şi nu boala cu semnificaţia şi
cauzele ei;
- negarea legăturii dintre situaţiile stresante şi

boala somatică, precum şi a faptului că la
apariţia bolii pacientul se află sub influenţa
stresului;
- noncomplianţa pacientului faţă de tratament.

Tratamentul tulburărilor psihosomatice
Psihoterapia – este una din metodele de

tratament al tulburărilor psihosomatice, care pe
lângă tratarea lor, mai contribuie și la prognosticul
lor.
Ca metode de psihoterapie, sunt utilizate:

psihoeducația, tehnici de relaxare, managementul
stresului, terapia suportivă și în mod special,
terapia cognitiv-comportamentală și
psihodinamică.
Concluzii:
1. Factorii de mediu și de
muncă, stilul de viață și rețeaua
de suport social influențează
semnificativ bolile.
Concluzii:
2. Locusul de control al
pacientului și credințele despre
sănătate au efecte profunde
asupra stării somatice.
Concluzii:
3. Orice boală are și o latură
psihică, generând anumite trăiri
subiective și în același timp putem
spune că multe boli sunt produse și
declanșate de factori emoțional-
afectivi.
Concluzie generalizatoare
Medicul contemporan - trebuie
să promoveze o abordare
exhaustivă; să trateze bolile
organice, dar să ia în vedere și
psihologia bolnavului (aspectele
psihice sunt importante atât în
stabilirea diagnosticului, cât și
în tratamentul bolii).
Din acest motiv - în
tratarea oricărei boli,
trebuie luat în seamă
atât aspectul psihic, cât
și cel organic.
Mulțumesc pentru atenție…!
O zi bună și
o săptămână plină de evenimente
frumoase!!!
USMF „Nicolae TESTEMIȚANU”
Catedra de management și psihologie
TEMA: 5. Relaţia interpersonală

dintre medic şi pacient.
A fi DOMN e o întâmplare…,
A fi OM e lucru MARE…!!!
Subiectele temei:
 1. Relațiile interpersonale. Aspecte
generale.
 2. Caracteristicile relației medic-
pacient.
 3. Etapele întâlnirii medic-pacient.
 4. Cauzele comunicării deficiente
dintre medic și pacient.
Relațiile interpersonale
reprezintă relații sociale
caracterizate prin faptul că
sunt stabilite între persoane și
sunt orientate în mare măsură
de necesitățile umane.
Aspecte generale ale relațiilor interpersonale
 Principalele necesități individuale satisfăcute în procesul
conexiunii dintre oameni sunt:
- suport psihologic,
- dragoste,
- stimă,
- securitate,
- statut,
- prestigiu etc.
Aspecte generale ale relațiilor interpersonale
Mediu patogen Mediu suportiv
♦ inhibiții ♦ suport psihologic
♦ dependență ♦ sinceritate
♦ manipulare ♦ acceptare reciprocă
♦ exploatare
♦ stimă
♦ agresivitate
♦ încurajare
♦ închidere
♦ neîncredere ♦ deschidere
♦ ostilitate etc. ♦ feed-back pozitiv
Caracteristicile (parametrii) esențiale ale
relațiilor interpersonale sunt:
Psihologic (subiectiv)
presupune existența a două
surse psihice: inițiatorul și
purtătorul lor este omul cu
psihologia sa proprie.
Conștient
pentru a aceasta e necesar ca
indivizii trebuie să-și dea seama
unii de alții: de nevoile, de
natura și de scopul raporturilor
ce se stabilesc între ele.
Direct
necesitatea prezenței
„față în față”,
astfel realizându-se contactul
perceptiv dintre ei.
Etic (moral)
omul urmărește realizarea binelui
sau răului, fie în raport cu sine, fie
în raport cu ceilalți.
Comportamentul - se valorizează, adică devine
pozitiv sau negativ, acceptat sau respins din punct
de vedere social.
Formativ
prin raportare la ceilalți oamenii -
este o cale de ași cunoaște semenii (anturajul),
dar și o modalitate de a se cunoaște pe sine;
prin conștientizarea felului său de a fi.
(părțile sale slabe, pe cele tari, limitele etc.)
Oamenii - se pot modela (schimba)

în funcție de ceilalți.
Funcționarea relațiilor
interpersonale este
condiționată de
interacțiunea armonioasă a
acestor caracteristici.
În relația medic-pacient,
caracterul psihologic și direct al
relației este evident, iar cel
conștient necesită a fi realizat astfel
în cât pacientul să fie convins de
ceea ce-i spune medicul și să țină
seama (cont) de indicațiile lui.
Caracteristicile relației medic-pacient.
Întâlnirea dintre medic și

pacient este concepută din
start, ca o relație
interpersonală duală.
pacientul – care solicită ajutor

calificat;
medicul – care este în măsură să

acorde acest ajutor.
O relație psihologică – pune față
în față, persoane cu psihologii
diferite, pe de o parte; iar pe de
altă parte, o experiență medico-
profesională a medicului – cu
experiența suferinței
bolnavului.
O relație culturală – care

determină confruntarea cu
diferite opinii, valori,
atitudini, comportamente
etc.
Pentru obținerea informațiilor necesare medicul ar
fi bine să țină seama de câteva aspecte:
- înțelesul cuvintelor diferă foarte mult

în dependență de gradul de cultură;
- medicul ar fi bine să depășească

punctul de vedere al „expertului”,
încercând să privească lucrurile și din
punctul de vedere al bolnavului;
- bolnavul are puține cunoștințe

necesare pentru a descrie
acuzele în termeni preciși
(medicali);
- medicul, trebuie să evite

de a-i sugera bolnavului
răspunsurile sale (în
sensul sugerării unor
simptome);
◦- medicul și pacientul privesc

boala de pe poziții diferite.
Medicul, pe lângă boală,
trebuie să înțeleagă și
bolnavul, ceea ce implică o
relație de cunoaștere și
comprehensiune.
Diagnosticul
Observarea
Examenul fizic
Reluarea autonomiei
Convorbirea
Tratamentul
Etapele întâlnirii medic-pacient.
1. Acomodarea sau Observarea
– reprezintă urmărirea
intenționată, sistematică a
diferitor manifestări
comportamentale ale
individului și a contextului
social.
Observarea permite
surprinderea
comportamentelor naturale
(firești) ale individului și oferă
date de natură calitativă.
2. Convorbirea sau discuția

dintre cei doi protagoniști,
presupune: relație directă
(față în față), sinceritate
deplină a subiectului
investigat.
Cauzele comunicării deficiente dintre
medic și pacient
Comunicarea insuficientă dintre medic și pacient este datorată de:
♦ atitudinea profesională;
♦ stilurile de interviu;
♦ incertitudinea diagnosticului și a evoluției
bolii;
♦ neîncrederea pacientului;
♦ perspectivele medicului și a pacientului
asupra bolii.
Medicul ar fi bine să dispună de
așa capacități ca:
- sociabilitate;
- empatie;
- tact;
- flexibilitate;
- creativitate etc.
3. Examenul fizic – stă la

baza diagnosticului
sistematic. Pentru
majoritatea pacienților
examenul fizic asigură o
stare generală de siguranță.
Examinarea fizică se realizează prin 3
modalități:
1.Inspecția. Imediat ce pacientul intra în

cabinet, medicul începe să-l observe.
Această inspecție informează despre corpolența,

starea tegumentelor, igiena corporala,
mersul, mimica sau gesturile pacientului.
modalități:
2. Palpația. Metodă clinică de investigare prin
pipăire, cu scopul de a examina/studia
proprietățile fizice (amplasarea, forma, volumul
etc.) ale țesuturilor și organelor.
Palparea este importantă în special în

examenul abdomenului și micului bazin.
modalități:
3. Percuția. Metodă clinică de investigare,

tehnica căreia constă în lovirea cu degetul
percutor (mediusul mâinii drepte) pe degetul
mijlociu de la mâna stingă, care se aplică pe
regiunea ce urmează a fi percutantă.
modalități:
4. Ascultația. O metodă de investigație, prin

care percep fenomene acustice
apărute/zgomotele interne ale organismului
pentru a controla funcționarea unui organ.
Auscultația poate să se efectueze prin contact

direct al urechii cu partea afectata a organismului sau prin
contact indirect, cu ajutorul unui instrument care
amplifică sunetele - stetoscop.
În cazul examenul fizic – se
va evita diagnosticul pripit
și nu se vor face comentarii
despre semnele fizice.
Examenul fizic este esenţial pentru
stabilirea unui diagnostic.
Atitudinea medicului faţă de boală

poate fi serios modificată graţie
examenului fizic.
4. Stabilirea diagnosticului –
etapă importantă în cadrul
relației medic-pacient.
Erorile diagnostice, au trei categorii de cauze:
♦ boala (simptome neclare etc.);

 ♦ medicul (incompetență, îngâmfare,
ignoranță);
♦ bolnavul (subiectivitate, nivelul de
cultură etc.).
5. Tratamentul – este una din cea

mai importantă etapă a întâlnirii
medic-pacient.
Prescrierea medicală necesită a fi

detaliată, realizată cu multă grijă și,
fără ambiguități.
6. Reluarea autonomiei. Pe
măsură ce are loc ameliorarea
simptomatologiei, pacientul
tinde să redevină independent;
care uneori poate avea aspect
de ostilitate sau ingratitudine.
Calitatea actului medical
se reflectă în satisfacția pacientului și constă
din realizarea unui echilibru între ceea ce
acesta așteaptă de la actul medical și ceea ce
el primește.
Satisfacția
este dată de perceperea de către
pacient a cerințelor lui și măsura în
care ele au fost îndeplinite.
În momentul în care pacientul
intră în cabinet, el așteaptă ca
medicul să-i dea asigurarea și
sprijinul necesar depășirii
așteptării sale anxioase.
Dacă medicul
manifestă simpatia necesară de la
bun început, ascultă liniștit
pacientul și apoi contribuie ca
acesta să-și stăpânească neliniștea,
îi va câștiga încrederea, iar
tratamentul va fi eficient.
Mulțumesc pentru
atenție!!!
TEMA: 6. Personalitatea
medicului. Structura şi
dinamica personalităţii lui.
Subiectele temei:
1. Personalitatea. Definire și caracterizare generală.
Însușirile personalității.
2. Statutul și rolul social al medicului.
3. Trăsăturile de personalitate și profesionale ale
medicului.
4. Factorii stresogeni specifici profesiunii de medic.
5. Burnout sau sindromul arderii profesionale.
Definire
Norbert Sillamy:
„Personalitatea - element stabil al

conduitei unei persoane; ceea ce o
caracterizează și o diferențiază de o
altă persoană.”
Definire
Personalitatea – ființă
bio-psiho-socio-
culturală.
Modelul general-uman de personalitate include
în sine (obligatoriu):
1. Apartenența la specia umană;

2. Calitatea de ființă socială, deci, membru al
societății;
3. Calitatea de ființă conștientă dotată cu gândire și
voință;
4. Participarea la cultură, dotată cu valori și
orientată după aceste valori;
5. Potențial creativ.
Personalitatea este subiectul uman privit
din trei aspecte:
- subiect pragmatic (homo faber),

cel ce transformă lumea și
tinde să o stăpânească;
Personalitatea este subiectul uman privit din
trei aspecte:
- subiect epistemic (homo sapiens -
sapientisimus), cel ce ajunge la
conștiință de sine și de lume.
Beneficiază și participă la procesul
de gigantic și nelimitat de cunoaștere
realizat de omenire.
Personalitatea este subiectul uman privit din
trei aspecte:
- subiect axiologic (homo valens),

ființă care fără a se rupe de
natură a depășit-o și a intrat
sub imperiul culturii.
Însușirile personalității:
Temperamentul
Aptitudinile
Caracterul
Temperament - („tempero” – amestec de proporții)
Norbert Sillamy:
„un ansamblu de elemente biologice,

care, împreună cu factorii psihologici,
constituie personalitatea.”
Temperamentul – 4 tipuri:
Coleric
Sangvinic
Flegmatic
Melancolic
Aptitudinile
constituie latura instrumentală și executivă a
personalității.
Se împart în:
- Generale;
- Speciale.
Caracterul
formațiune superioară la
structurarea căruia contribuie
trebuințele umane, motivele,
sentimentele superioare,
convingerile morale, aspirațiile
precum și concepția despre
lume și viață.
Statutul social al medicului
Statutul – reprezintă poziția ocupată de o
persoană sau un grup de persoane în
societate.
Poziția ocupată de medic în societate este

determinată de: Valoarea sănătății,Vieții și Morții;
Puterii pe care o deține; Prestigiu.
Statutul medicului
Este asociat cu așa valori ca:
Putere,
Cunoaștere,
Devotament,
Eroism,
Capacitate de sacrificiu.
În viziunea D. Patrick și G. Scambler (1986), medicul – în
relație cu Statutul său are dreptul:
● de a examina pacienții fizic, să pătrundă în

zonele interioare ale vieții intime și
personale ale pacientului;
● garantarea unei autonomii considerabile în
practica medicală;
● ocuparea unei poziții de autoritate în relația
cu pacientul.
La nivelul statutului şi rolului pe care le cere
societatea de la medic, conştient, regăsim
caracteristici logice şi raţionale, conform Delay şi
Pichot:
- competenţă tehnică;
- atitudine universalistă – medicul trebuie să

trateze orice persoană, indiferent de naționalitate,
religie etc.;
- specificitate funcţională – privilegiile, obligaţiile
şi competenţele medicului nu sunt valabile decât
în domeniul medicinii – singura instituţie, în afara
căsătoriei, care permite accesul la intimitatea fizică
şi morală a persoanelor.
- neutralitatea afectivă;
- atitudine altruista şi dezinteresată;
- rolul social, ce constă în autentificarea bolii, care

nu intră în ordinea socială decât după confirmarea
de către o instituţie medicală.
D. Patrick și G. Scambler (1986) specifică următoarele
așteptări față de rolul profesional al medicului:
- să aplice la un înalt nivel profesional
cunoștințele și aptitudinile sale în tratarea
bolii;
- să acționeze pentru bunăstarea pacientului
și a societății mai mult decât în folosul său;
- să fie obiectiv și detașat emoțional;
- să promoveze și să respecte regulile
(normele) practicii medicale.
Semnificația medicului
Medicul este unica persoană căruia un
necunoscut i se adresează imediat ce i se află
profesia, adresându-se „DOCTORE”.
Imaginea pe care o inspiră MEDICUL –

este cea a unei ființe puternice, cu mare
autoritate, capabil să-i protejeze pe
ceilalți.
Trăsăturile profesionale ale medicului (Melloni):
Eficiența în îngrijirea patologiei curente, în
depistarea bolilor rare etc.;
Apelul la alt specialist – numai în problemele

care-l depășesc;
Cunoașterea propriilor limite;
Capacitatea de a armoniza tratamentul său cu

cel dat de alți specialiști.
Medicul – el însuși „un medicament”
Rolurile:
Tutore autoritar
Mentor
Savant
Bun părinte, protector
Avocat al „adevărului”
Trăsăturile de personalitate și profesionale ale
medicului:
În opinia pacientului, un medic “bun”, posedă
următoarele dintre calităţi:
Explică clar evoluţia stării de sănătate a

pacientului şi succesiunea vizitelor ulterioare;
Manifestă simţul umorului în activitatea

profesională;
Trăsăturile de personalitate și profesionale ale
medicului:
Încurajează o comunicare destinsă şi

cuprinzătoare (solicită opinia pacienţilor,
încurajează pacienţii, verifică gradul de
înţelegere a problemelor medicale etc.);
Acordă toată atenţia pacientului şi

problemelor lui de sănătate.
Calităţi terapeutice necesare unui medic
(după I. Iamandescu):
Respectul. Câteva reguli prin care se poate
exprima respectul faţă de pacient:
- Să te prezinţi clar şi să specifici motivul pentru

care te afli acolo;
- Să te interesezi cum resimte pacientul situaţia în

care se află (internat, aflat în cabinetul de
consultaţii etc.);
- Să discuţi stând la nivelul pacientului, într-un loc
în care poţi fi uşor urmărit,văzut şi auzit;
- Să previi pacientul înainte de a face manevre

medicale dureroase, în timpul examinării fizice
şi atunci când în cadrul anamnezei vă veţi referi
la lucruri care ar putea provoca suferinţă morală;
- Să reacţionezi astfel încât pacientul să fie

conştient că ai auzit ce spune.
Autenticitatea. A fi autentic implică a
recunoaşte în faţa pacientului ce ştii şi ce nu ştii
să faci sau poţi ori nu poţi să faci, şi a negocia un
plan pentru viitor care să fie bazat pe priceperea
ta.
Acest aspect al autenticităţii este o

componentă a încrederii pacientului faţă de
medic.
Empatia - înseamnă să înţelegi exact ceea ce
spune pacientul şi să îi faci cunoscut faptul că ai
înţeles.
Modalitatea de a manifesta empatie într-o consultaţie presupune:

Trebuie să încerci să obţii o conversaţie în care să existe
reciprocitate (dialog).
Să dezvolţi şi să foloseşti un vocabular compus din cuvinte
descriptive.
Să acorzi atenţie comunicării nonverbale, în special
paralingvisticii.
Empatia este un fel de înţelegere.
Arta empatiei constă în a învăţa să

discuţi cu pacienţii astfel încât să obţii
maxim de informaţii şi cât mai exacte
despre propriile lor gânduri şi
sentimente.
Delay şi Pichot au alcătuit o listă cu
principalele calităţi cerute medicilor:
- conştiinţă profesională (100%),

- devotament (75-95%),
- exactitatea diagnosticului (51-66%),
- cunoştinţe ştiinţifice (33%),
- francheţe (12%)
- dezinteres material (11%),
- autoritate (9%).
Bolnavii raportează medicului atitudinile lor
afective, ostilitatea lor şi relaţiile ambivalente pe
care le-au avut anterior în relaţiile cu părinţii sau
cu alte persoane semnificative din anturajul lor.
Această relaţie de dependenţă apare pregnantă

în cursul transferului.
! Cu cât pacienţii sunt mai grav bolnavi şi boala

este mai îndelungată, cu atât transferul şi
dependenţa față de medic este mai intens.
Psihologul Donn W. Parson subliniază că în
faţa omului bolnav medicul poate adopta 5 tipuri
de atitudini:
- de competenţă tehnică;
- universalistă;
- de specificitate funcţională;
- de neutralitate afectivă (când refuză relaţiile personale
cu bolnavul);
- altruistă.
Rolul social al medicului
Rolul social – reprezintă un

model de comportare asociat unei
poziţii sociale sau unui status,
punerea în act a drepturilor şi
datoriilor prevăzute de statusurile
indivizilor şi grupurilor într-un
sistem social.
Rolul social al medicului
este determinat de societate
şi reprezintă totalitatea
acţiunilor care sunt
aşteptate și dorite de către
pacient.
O zi frumoasă în continuare!
Tema VI: Comunicarea în mediul
spitalicesc
Obiective
1. Comunicarea terapeutică. Definire si

descriere.
2. Comunicarea cu membrii din echipa
terapeutică.
3. Comunicarea veștilor ”proaste” – a
diagnosticului infaust
Comunicarea Terapeutică
Definiția: Incurajare și sprijin psihoemoțional
 Componentă a relațiilor interpersonale medic-
pacient.
 Un act planificat, deliberat și profesionist având
drept scop final – bunăstarea pacientului.
Obiectivele:
 Stabilirea unor relații umane pozitive, care va
permite atingerea obiectivelor de îngrijire.
 Se realizează tehnici de comunicare terapeutică,
ce au la bază comunicarea verbală și non-verbală.
Beneficiile Comunicării Terapeutice
Obținerea unor
rezultate mai
bune și
creșterea Creșterea
aderenței la satisfacției
tratament; profesioniștilor;
Creșterea Reducerea
satisfacției numărul
pacienților; neînțelegerilor
și chiar al
plângerilor.
Condiții pentru asigurarea comunicării terapeutice
Să se țină cont de
factorii fiziologici și
socio-culturali care pot
influența comunicarea.
Mimica, gesturile să
accentueze cuvântul , să-l Asigurarea unui confort
clarifice sau să ilustreze psihic și fizic al pacientului.
ideea.
Atitudine respectuoasa și
Debitul verbal să fie
câștigarea încrederii
potrivit , tonul adecvat.
pacientului.
Vocabularul utilizat să fie pe Mesajul transmis să fie scurt și

înțelesul pacientului. clar.
Recomandări pentru a putea construi
ușor o comunicare eficientă
1.Rămâneţi prietenos şi cordial.
- Voi accepta suspiciunea și o voi aborda într-un mod deschis.
“Trebuie să fi fost o experienţă foarte neplacută”.
- Nu mă voi contrazice și nu mă voi certa sau să încerc să îl
conving de contrariu.
2. Clarificaţi-vă dacă aţi înţeles ceea ce crede în timp
ce îi indicaţi că nu sunteţi neapărat de acord cu el.
Nu luaţi partea nimănui.
- Vă înţeleg îngrijorarea în ceea ce priveşte… După cum ştiţi, (explicaţi-i
neutru)…Vom încerca să aflăm cauza...
3. Explicaţi fiecare simptom, boală, examen fizic, test
de laborator sau procedură, în detaliu pentru evitarea
suspiciunilor.
- ,,Analizele dvs arată bine, nu trebuie să vă face-ți griji în exces”.
Recomandări pentru a putea construi ușor
o comunicare optimă
4.Arătați interesul pentru pacient:
-Voi lua notițe depre acuze, analize care le-a mai făcut anterior...
-Voi sumariza frecvent.
-Nu voi lăsa nimic nedeterminat.
5. Explicaţi-i rolul și limitele competenței Dvs profesionale:

-,,Mă voi ocupa de dvs, dar după cum aţi realizat, eu nu pot…”
-Îi voi reaminiti într-un mod calm despre responsabilitățile lui ca
pacient.
-Voi stabili limite în reînnoirea prescripțiilor.
De reținut:
• Comunicarea contează !
• Pe lîngă profesionalismul necesar desfășurării
actului medical , medicul trebuie să dețină și
abilitățile specifice de comunicare: verbale,
nonverbale și para-verbale.
• În acest mod poate fi stăpînită relația cu
pacientul și pot fi prevenite comportamente
nedorite ale acestuia.
2. Comunicarea dintre membrii echipei
terapeutice
• Activitatea din domeniul medical
se bazează în majoritatea
cazurilor pe munca în echipă.
• Relatia eficientă dintre șef-
subaltern; medic-medic; medic-
asistent are o influență
semnificativă asupra actului
medical, care se poate reflecta în
siguranța și nivelul de îngrijire al
pacienților.
Caracteristicile comunicării în mediul spitalicesc:
șef-subaltern; medic-asistent medical; medic-medic
3 Co 3R
• Comunicare • Rabdare
• Colaborare • Respect
• Coordonare • Recunoștință
Șef-subaltern
• Comunicarea este un proces activ de transmitere şi recepţionare de
informaţii.
 Șeful: preponderent - abilităţi de ascultare activă, de a pune
înrebări și a raspunde la înrebări; de interpretare a limbajului nonverbal;
de a direcționa și a oferi un vector activității; respect pentru munca
colegilor; de motivare a subalternului.
 Subalternul: abilităţi de ascultare activă, de a pune și a răspunde la
întrebări, de înțelegere a mesajului și deciziilor luate; de interpretare a
limbajului nonverbal; respect pentru munca colegilor; conformism
deciziilor ierarhice.
Medic-Asistent medical
• Fiecare membru al echipei trebuie
sa stie care ii este rolul si sa il
• !!! In general, asistenții petrec mai
înteleagă in acelasi timp. De mult timp cu pacienții si pot afla mai
exemplu, asistentul trebuie să știe multe informații care pot contribui la
care sunt sarcinile sale medicale în imbunătățirea sănătății pacientului.
interacțiunea cu pacientul. In plus, Impartașirea informatiilor cu medicul
trebuie sa fie conștient unde se devine o acțiune vitală deoarece pot
încheie responsabilitatea sa și discuta împreună despre evoluția
începe sarcina altor membrii ai bolnavului și schema de tratament a
echipei. Atunci cand vorbim despre acestuia.
etapa de recoltare pentru
investigarea unor analize, asistentul
medical se ocupă de acest lucru.
Insa, daca ne referim la consultații
medicale, identificăm
responsabilitațile medicului.
Tipuri de asistenti medicali:
• Asistent medical generalist • Asistent medical laborant
• Asistent medical farmacist • Asistent medical îngrijire
• Asistent medical radiologie paleativă
• Asistent medical în oncologie
• Recomandare:
pentru a construi relatii
profesionale sanatoase este
important sa fim atenti la
comportamentul si atitudinile
noastre față de ceilalți.
Modul in care relationam si
ne raportam la cei din jurul
nostru ne poate afecta
performanța la locul de
muncă și sănătatea fizică și
psihică.
3. Comunicarea
diagnosticului
prognosticului
nefavorabil (infaust)
VESTEA PROASTĂ – DEFINIȚIE
“Informația care influențează radical și drastic
viziunea și speranțele omului asupra
viitorului”
Exemple de vești proaste în medicină
• Comunicarea diagnosticului/prognosticului
• Începutul tratamentului opioid major
• Intervenție chirurgicală mutilantă
• Recurența bolii
• Pierderea autonomiei
• Boală gravă a cuiva apropiat
MODELE DE COMUNICARE A
VEȘTILOR PROASTE
 Modelul NEDEZVĂLUIRII
 Modelul DEZVĂLUIRII ÎN DETALIU
 Modelul DEZVĂLUIRII INDIVIDUALIZATE

MODELUL NEDEZVĂLUIRII
PRESUPUNERI
• Doctorul decide ce este cel mai bine pentru pacient
• Pacienții nu doresc să audă vești proaste
În anii1950-60, în SUA, apr. 90% din medici nu comunicau diagnosticul de

cancer pacienților: ”adevărul medical ar putea distruge speranța șimotivația
pacientului “
(Oken, 1961,SUA)
Spre anii 1970 in SUA, apr 90% din medici comunicau pacienților
diagnosticul de cancer
(Novacket al., 1979,SUA)
MODELUL NEDEZVĂLUIRII
REPERCUSIUNI NEGATIVE
• pacienții reproșează că nu li s-a spus adevărul
• pacientul neavizat este mai puțincooperant
• pacienții îșipierd încrederea când nu li se
spune adevărul
• pacientul neinformat va lua decizii
inadecvate
MODELUL DEZVĂLUIRII ÎN DETALIU
PRESUPUNERI
• Pacienții doresc să cunoască tot (inclusiv
veștile proaste) referitoare la starea lor.
• Veștile proaste necesită o dezvăluire graduală și
detaliată, deoarece toți pacienții au suficiente
resurse pentru a se adapta la noua situație.
MODELUL DEZVĂLUIRII INDIVIDUALIZATE
PRESUPUNERI
• Persoanele sunt diferite
• Pacienții au nevoie de timp pentru a se
adapta la veștile proaste
• Relația bazată pe parteneriat în
luarea deciziilor este benefică
pentru pacient
MODELUL DEZVĂLUIRII INDIVIDUALIZATE
AVANTAJE DEZAVANTAJE
• Cantitatea informațiilor • Necesită timp
furnizate șirata • Solicită resursele
accesului este adaptată emoționale ale
nevoilor individuale ale medicului
pacientului
• Se dezvoltă relații de
colaborare cu medicul
STRATEGIА DE comunicare a
vestilor proaste ÎN 6 ETAPE
S – SETTING – PREGĂTIREA
• Planificarea discuţiei şi confirmarea datelor medicale

• Asigurarea mediului necesar unei comunicări eficiente:
mediu calm, confortabil, fără riscul de a fi deranjați
• Asigurarea confidenţialităţii, prevenirea întreruperilor
• Alocarea timpul necesar pentru discuții.
• Identificarea persoanelor pe care pacientul le-ar dori
prezente la discuţie (membri ai familiei, prieteni, membri
ai echipei interdisciplinare, alții).
P-PERCEPTION - СE ȘTIE PACIENTUL?
• Începeţi discuţia prin a culege anamneza șia stabili ce şi
cât cunoaşte pacientul (sau familia sa) despre starea de
sănătate a pacientului.
• Întrebările vor fi deschise:
- ”Sunteți îngrijorat în legătură cu boala sau cu simptomele bolii?”
-”V-a spus medicul de familie motivul pentru care v-a trimis la
investigații la Institutul Oncologic?”
- ”Cunoașteți motivul pentru care vi s-a recomandat CT toracelui (biopsia,
bronhoscopia, mamografia, FEGDS etc.)?”
- ”Când a apărut simptomul cutare, ce v-ațigândit că poate fi?”
- ”Cum ațidescrie situația Dumneavoastră medicală?”
• Ocazional pacientul poate rămâne tăcut șipare complet
nepregătit sau incapabil să răspundă. Pentru a ușurasituația, a
facilita discuția, încercați să clarificați ce înțelege pacientul despre
statusul său medical șinvestigațiile efectuate recent.
I-INVITATION –
CÂT DOREȘTE SĂ ȘTIE PACIENTUL?
• Persoanele gestionează informația în mod diferit în funcție de
aspectele etnice, culturale, religioase șistatusul socio-economic.
• Fiecare persoană are dreptul de a refuza să primească informația
medicală șiare dreptul de a desemna pe altcineva în locul său.
• Dacă pacientul preferă să primească informații medicale critice,
stabiliți care este informația ce ar trebui oferită.
• Întrebări posibile:
-”Dacă în starea D-stră de sănătate ar apare probleme serioase, ațidori să le
cunoașteți?”
-”Ațidori să discutăm toate aspectele stării D-stră de sănătate? Dacă nu, este
cineva cu care ațidori să stau de vorbă?”
-”Anumite persoane nu doresc să știeatunci când apare o problemă în
starea de sănătate șipreferă ca familia să fie informată despre acest lucru. D-
stră ce preferați?”
- ”Cu cine ar trebui să stau de vorbă despre aceste aspecte medicale?”
K- KNOWLEDGE - OFERIREA INFORMAȚIEI
• Oferiţi informaţia într-un mod delicat, dar ferm.

• Evitaţi monologul.
• Faceţi pauze frecvente.
• Evitaţi jargonul medical şi eufemismele.
• Verificaţi înţelegerea informaţiei oferite.
• Utilizaţi tăcerea şi limbajul corpului ca
instrumente pentru facilitarea discuţiei.
• Formulări posibile:
- ”Îmi pare rău dar situația este mai gravă decât vă așteptați, s-a confirmat că este
cancer mamar.”
- ”Mă tem că veștile sunt proaste. Biopsia a arătat că avețicancer de colon.”
- ”Mi-e teamă că am vești proaste. Biopsia măduvei osoase arată că este leucemie.”
După ce se dă o veste proastă, medicul trebuie să identifice șisă ofere șivești bune.
De ex.: ce se poate face pentru ameliorarea durerii șia celorlalte simptome; sau: ”- Din
păcate nu mai este nici o îndoială în privința rezultatului, este cancer. Vestea bună este că
cancerul nu s-a extins.”
ASCULTAREA ACTIVA
Ascultarea activă este capacitatea de a extrage informații relevante, pe
măsură ce pacientul vorbește. Ascultarea activă poate conține
următoarele elemente:
• Menținerea contactului vizual cu pacientul (privirea trebuie să fie
intermitentă, nu fixă sau evazivă; e util de evitat contactul vizual când
pacientul e furios sau plânge).
• Poziție corporală neutră (care nu sugerează grabă): ambele picioare pe
podea, umerii relaxați, ușor aplecați în față, expresie facială prietenoasă,
mâini pe genunchi.
• Eliminarea barierelor fizice dintre medic și pacient (ex.: calculat, cărți etc.)
• Folosirea întrebărilor deschise (care nu presupun răspunsuri de tipul
”da/nu”).
• Oferirea de feedback pozitiv: încurajarea prin mișcări afirmative făcute din
cap, prin folosirea răspunsurilor de tipul ”Da, spuneți-mi mai multe”.
• Folosirea perioadelor de tăcere, ca pacientul să-și organizeze gândurile cu
întrebări consecutive precum ”Ce va făcut să tăceți?”
• Folosirea clarificării: ”Când spuneți … Ce aveți în vedere?”
• Folosirea repetiției: ”Deci, vă simțiți trist de mai mult de două săptămâni?”
E-EMPATHY - RĂSPUNDE LA EMOȚIILE
PACIENTULUI
• Pacienții șifamiliile răspund la aflarea veștilor proaste în moduri diferite.
• Răspunsul emoțional al pacientului poate fi însoțit de lacrimi, furie,
anxietate sau alte emoții puternice. La unii apar sentimente de negare sau
acuzare, iar alții demonstrează un răspuns psihologic reflexiv de tipul
”luptă sau fugi”.
• Eliberarea acestor emoții puternice determină adesea disconfort dinpartea
medicului.
• Acordaţi timp pacientului şi familiei să reacţioneze. Reamintiţi-le că
răspunsul lor este normal șifiresc în această situație.
• Arătați pacientului că îi înțelegețiemoțiile. Încurajați-l să-și exprime sentimentele.
• Formulări posibile:
- ”Îmi închipui că sunt vești dificile …”
- ”Păreți furios. Puteți să-mi spuneți ce simțiți?”
- ”Ce înseamnă aceste vești pentru Dumneavoastră?”
- ”Mi-aș fi dorit să fie alte vești…Trebuie să fie greu pentruDvs.?”
”Ce vă îngrijorează cel mai mult acum?”
EMPATIA
 Empatia este capacitatea de a înțelege rațional ceea ce pacientul simte
emoțional. Empatia presupune:
- conștientizarea emoțiilor și sentimentelor pacientului
- manifestarea compasiunii/acceptării
- gestionarea simultană a emoțiilor proprii
 Conștientizarea emoțiilor se referă la un proces de identificare a trăirilor
pacientului, depistarea/intuirea originii emoției și exprimarea verbală a
legăturii dintre emoție și originea ei.
 Manifestarea compasiunii se referă la exprimarea înțelegerii trăirii
pacientului, punându-se accentul pe sentimentul pacientului, nu pe propria
înțelegere a acestuia. Formulare corectă: ”Trebuie să fie greu pentru
Dumneavoastră?” Formulare incorectă: ”Înțeleg cum vă simțiți.”
 Gestionarea propriilor emoții presupune delimitarea fermă a
situației/condiției pacientului de condiția proprie.
 Comunicarea empatică presupune acceptarea atât a emoțiilor negative, cât și a
celor pozitive, acestea fiind ceva normal în contextul unei boli limitatoare de
viață.
S-SUMMARY AND STRATTEGY –
REZUMAREA ŞI PLANIFICAREA
• Stabiliţi un plan pentru viitor. Acesta poate cuprinde strângerea
unor informații suplimentare sau efectuarea unor investigații.
• Trataţi simptomele prezente și discutați planul de tratament.
• Discutaţi despre potenţialele surse de suport psiho-emoţional,
social, spiritual (ex. membrii ai familiei, asistentul social, grupuri
de suport, psihologul, hospice etc.)
• Menținețisperanța, dar nu oferiți asigurări premature.
• Oferiţi-vă disponibilitatea pentru viitor şi fixaţi o întâlnire viitoare.
• La următoarea întâlnire mulțidintre pacienți șifamiliile lor necesită o
reluare a veștilor proaste pentru o înțelegere completă a situației
medicale.
De reținut:
 Comunicarea diagnosticului este un proces solicitant.
 Necesită anumite abilități și tehnici care pot și trebuie să
fie învățate.
 Pe lîngă profesionalismul necesar desfășurării actului
medical , medicul trebuie să dețină și abilitățile specifice
de comunicare, verbale și nonverbale.
 Pacienții au dreptul dar nu obligația de a afla despre
diagnosticul și prognosticul lor.
 Pacienții au nevoie de onestitate,
claritate, timp, interes, adaptarea
informațiilor și fidelitate din partea
personalului medical.
Mulțumesc pentru atenție

Examen Tot Psihologie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Examen Tot Psihologie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TESTE (250) LA PSIHOLOGIA MEDICALA

Aveți 250 teste pentru a va pregăti pentru examenul la Ps. medicală.

1. Starea de anormalitate este:

5. Numiți condițiile de trăire a bolii:

6. Identificați particularităţile distincte ale bolii

7. Enumerați stadiile în evoluţia unei boli, după E. A. Suchman

8. Etapele procesului morbid presupune prezenţa următoarelor componente:

10. Teoriile pe care se bazează abordarea dinamic-psihanalitică sunt:

11. Teoriile pe care se bazează abordarea umanist-existenţial-experienţială sunt:

12. Paradigma cognitiv-comportamentală este fundamentată de câteva principii ca:

13. D.p.v. istoric, principalele modele de explicare a bolii sunt:

14. Modelul terapeutic cognitiv- comportamental ABCDE, presupune:

15. Enumerați semnificaţiile distincte ale durerii:

16. Durerea este:

17. In funcție de reacțiile individuale la durere deosebim următoarele tipuri:

18. Pentru combaterea durerii fiziologice se poate interveni prin:

20. Liniștirea durerii poate fi obținută prin:

22. Statutul medicului este asociat cu aşa valori ca:

23. În relația cu pacientul aşteptările medicului ţin, în primul rând:

26. Modalitatea de a manifesta empatie într-o consultaţie presupune:

27. Competenţa tehnică, demonstrată de către medic în relația cu pacientul înseamnă:

28. Universalismul, demonstrat de către medic în relația cu pacientul înseamnă:

29. Specifitatea funcţională, demonstrată de către medic în relația cu pacientul înseamnă:

30. Neutralitatea afectivă, demonstrată de către medic în relația cu pacientul înseamnă:

31. Altruismul demonstrat de către medic în relația cu pacientul înseamnă:

32. După I. Iamandescu calităţile terapeutice necesare unui medic includ:

34. Printre modalităţile de a reacţiona la stările pacientului, se enumără:

37. Alegerea corectă și deliberată a profesiei de medic presupune:

43. Cele mai imporante aspecte ale competenței terapeutice sunt:

45. Depresia la medici se manifestă primordial prin:

46. Sindromul Burn-out la medici se manifestă primordial prin:

47. Cele mai vulnerabile la „burn-out” sunt persoanele caracterizate prin:

48. Primele semne de bum-out la medici includ:

49. Adicţia se distinge prin:

50. Medicii cu adicție de obicei:

51. Din punct de vedere psihologic, adicţia poate fi văzută ca:

52. Dintre semnele comportamentale ale medicului cu adicție fac parte:

54. Noțiunea contemporană a personalității presupune:

55. Printre factorii de vulnerabilitate a personalității se pot număra:

56. Dinamica actuală a personalităţii se află în relație directă cu:

57. Personalitatea în general, este caracterizată prin trăsăturile ca:

58. Conceptul de autoactualizare este:

59. Metamotivația mai poate fi definită prin următorii termeni:

60. Exemple de metatrebuințe sunt:

61. Dintre caracteristicile definitorii ale personalității autoactualizante fac parte:

62. Drept premize pentru autoactualizarea personalității pot fi:

63. Creşterea standardului de viaţă presupune și:

65. Criza de valori în societatea contemporană:

66. Bolile contemporane cu aspect de patologie cronică degenerativă sunt:

68. Conceptul de suport social presupune:

69. Dimensiunile suportului social sunt:

70. Drept surse de suport social pot fi:

71. Psihoigienizarea presupune

72. Acţiunile realizate prin psihoigienizare au orientare:

73. Psihoprofilaxia este:

74. Modelul psihoprofilactic presupune următoarele etape:

75. Psihoprofilaxia primară se orientează preponderent pe:

76. Psihoprofilaxia secundară are drept scop:

77. Psihoprofilaxia terțială se axează pe:

82. Modelul medico-moral de educație a personalității umane insistă pe:

83. Modelul medico-psihiatric de educație a personalității umane consideră:

85. Funcțiile igienei mintale individuale este de a:

86. Igiena mintală individuală se realizează primordial prin: