Boala Huntington

ILIE
ANDREEA- GEANINA
Boala Huntinghton
Este cauzată de repetiția unei expansiuni anormale trinucleotidice (CAG)
În mod normal repetiția CAG trebuie să fie între 7 si 35 de repetiții
Gena HTT codifică proteina huntingtina și dacă este anormală ea conține o
expansiune poliglutaminică
Huntingtina este prezentă în numeroase țesuturi, nivelurile cele mai ridicate se
găasesc intercerebral , deși nu i se cunosc cu siguranță funcțiile, se consideră că
proteina este necesară pentru dezvoltarea intrauterină
 Boala Huntington
Boala Huntington este o tulburare
genetică care afectează sistemul nervos
central și care provoacă degenerarea
progresivă a celulelor creierului. Acest
lucru duce la degenerarea deprinderilor
motorii și a abilităților cognitive, precum
și la dificultăți comportamentale. Aceasta
este o boală rară, care afectează doar 7
până la 10 persoane din 100.000 și
afectează în mod egal bărbații și femeile.
 Structuri histologice afectate
Sunt afectate celulele ganglionilor bazali , structuri
adânc localizate în creier care au mai multe funcții
importante , inclusiv coordonarea miscărilor.
Boala afectează în mod special striatumul neuronilor, iar
în stadiile avansate nucleul caudat și palidium. De
asemenea, este afectată suprafața exterioară a creierului
sau cortexul care controlează gândirea, percepția și
memoria.
Afectarea preferențială a neuronilor spinoși mijlocii
GABA-ergici ai căii indirecte de control al mișcărilor din
ganglionii bazali constituie baza neurobiologicăa coreei,
interneuronii striatali nu sunt în general afectați . Alte
regiuni cerebrale ce pot fi implicate sunt: substanța
neagră, hipocampul, precum si alte zone din cortex.
În mod particular în coreea Huntington ,
95% din neuronii striați sunt neuroni de
proiecție și doar 5% sunt interneuroni.
Neuronii striați de proiecție , de asemenea
numiți celule neuronale Golgi de tip 1,
sunt toți GABA-ergici. Ei au axonul lung,
corpul neuronal de dimensiuni medii și
dendritele au ascpect spinos.
Interneuronii sunt însă de tip colinergic
și morfologic distincți printr-o arborizație
de fibre dendritice extrem de lungi și de
numeroase.
 Cauze
Cauzele pot fi :
1. Inflamatorii
2. Vasculare
3. Tumorale
4. Edocrine
5. Toxice (oxid de carbon, alcool)
6. Medicamentoase
Acestea determină degenerarea,
programată genetic a celulelor
nervoase.
Mod de acțiune
Transmiterea bolii este autozomal dominantă, markerul genetic se
află pe brațul scurt al cromozomului 4, ce constă într-o repetare
excesivă a secvenței trinucleotidice CAG.
Gena vinovată de apariția bolii codifică proteina Huntington , care se
acumulează selectiv în celulele cerebrale, sensibile la nivelurile
toxice ale acestei proteine.
 Simptome
Numită după dr. George Huntington, care pentru prima
dată i-a descris simptomele în 1872, boala Huntington se
caracterizează prin uşoare schimbări de personalitate şi
comportament, care se agravează pe măsură ce boala
avansează. Acestea includ schimbări de dispoziţie,
iritabilitate, depresie şi accese violente de mânie.
Bolnavii pot suferi de spasme corporale involuntare şi de
instabilitate a mâinilor şi a picioarelor. Capacitatea de
coordonare a mişcărilor poate slăbi, iar bolnavul este din
ce în ce mai neîndemânatic. Vorbirea devine nedesluşită.
Înghiţitul este dificil, iar memoria şi capacitatea de
concentrare slăbesc. Învăţarea, organizarea şi rezolvarea
problemelor — cândva funcţii de rutină — sunt acum o
povară, dacă nu chiar imposibil de îndeplinit
 Durată
Boala apare cel mai des la adulţii cu
vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani.
Totuşi, boala Huntington poate să apară şi
la copiii în vârstă de 1 an, dar şi la adulţii
cu vârsta de 80 de ani. Totuși, această
ultimă formă de boală Huntington este
foarte rară. Boala Huntington se manifestă
prin disfuncție motorie şi modificări
emoționale care pot varia în mod
extensiv.  
 Semnificația clinică
Analiza mutaţiei genice confirmă diagnosticul clinic, aduce
informaţii suplimentare în ceea ce priveşte prognosticul
(anticipaţie în funcţie de numărul repetiţiilor de trinucleotide) şi
permite diagnosticul la rudele sănătoase, dar purtătoare de
mutaţie care vor dezvolta boala ulterior (diagnostic molecular
presimptomatic).
Boala Huntington se transmite după modelul autozomal
dominant, ceea ce înseamnă că dacă un părinte este afectat, riscul
de apariţie a bolii la copii este de 50 %. Mutaţia poate apărea şi
de novo, situaţie în care părinţii nu sunt afectaţi, dar boala se
moşteneşte la descendenţii pacientului cu acelaşi risc crescut,
caracteristic transmiterii autozomal dominante.
Boala se transmite descendenţilor de sex masculin sau feminin în
egală măsură, realizând în familie aşa-numita transmitere pe
verticală, cu mai multe generaţii succesive afectate. Toate aceste
aspecte complexe susţin necesitatea unui consult genetic
individualizat.
Datele
La nivel mondial aproximativ o persoană din zece mii este afectată de boala
Huntington – deci este o boală destul de rar întâlnită. Însă în unele zone din lume
sunt întâlnite mai multe cazuri de Huntington decât în altele. De exemplu, boala
este mai frecventă în locuri precum Europa sau America de Nord și, de
asemenea, este extrem de frecventă într-o anumită zonă din Venezuela. Pe de altă
parte, este foarte rar întâlnită în locuri precum Asia sau Africa, deși nu au fost
făcute suficiente cercetări pe aceste două continente pentru a se ști exact câte
persoane sunt afectate de această boală. Huntington este adesea considerată ca
fiind “o boală de familie” datorita efectului pe care îl poate avea asupra întregii
familii și faptul că este o boala ereditară - astfel boala are un impact asupra mult
mai multor vieți decât arată datele.
 Diagnotic
Este necesară efectuarea unui număr de teste pentru a diagnostica boala Huntington, mai ales pe durata
fazelor incipiente ale bolii.
Primul pas este obţinerea unei prezentări generale comprehensive a istoricului familiei.
Ţinând cont de simptomele tipice, un neurolog/psihiatru cu experienţă poate, de obicei, suspecta boala
Huntington dacă se ştie că un membru al familiei pacientului a suferit de aceasta.
Examinarea neurologică .
Prin constatări clinice şi realizarea anamnezei se poate stabili un diagnostic fără a fi nevoie de testări
suplimentare. Însă, în majoritatea cazurilor, tehnicile imagistice, precum tomografia computerizată şi
RMN-ul, sunt utilizate pentru a stabili diagnosticul final.
Testul neuropsihologic 
Testele neuropsihologice care evaluează factori precum performanţele mentale pot fi utilizate pentru a
aprecia severitatea bolii. Totuşi, acestea tind să fie nespecifice.
Testarea genetică 
Din anul 1993, boala Huntington poate fi diagnosticată cu acurateţe utilizând un test genetic care are
nevoie doar de o mică probă de sânge de la pacient. Chiar şi persoanele sănătoase care prezintă un risc ca
urmare a faptului că un membru al familiei are boala Huntington pot fi testate pentru a se vedea dacă au
moştenit gena.
Aceste imagini pot dezvălui modificări structurale în anumite locuri ale creierului afectate de boala Huntington, deși
aceste modificări nu pot fi evidente la debutul acestei afecțiuni. Aceste teste pot fi, de asemenea, folosite pentru a
exclude alte condiții care pot cauza simptomele.
 Bibliografie
1. Laurențiu Camil R. Bohilțea, Roxana Elena Al. Bohilțea. Genetică medicală, Ediția A 8-A
2. Tirau Claudia, Grupa VIII, Mg V. Coreea Huntington
3. Jaques Martel. Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor-cauzele subtile ale îmbolnăvirii, Ediția IV,
Editura Ascendent 2019.
https://www.synevo.ro/coreea-huntington-testare-genetica/
http
://www.exploremedicinetv.ro/boli/boli-neurologice/boala-huntington-cauze-simptome-diagnostic-tra
tament.html