NOTIUNI DE MICA CHIRURGIE SI TEHNICI

CHIRURGICALE DE BAZA
INSTRUMENTARUL CHIRURGICAL

 
Instrumentarul chirurgical este folosit în mod obişnuit
pentru:
 prehensiunea ţesuturilor;

 secţiunea ţesuturilor;

 depărtarea ţesuturilor;

 explorare;

 hemostază;

 sutura ţesuturilor.
Forma şi dimensiunile instrumentelor variază în
funcţie de specificul fiecărei specialităţi
chirurgicale, există însă câteva instrumente de
bază care se folosesc aproape în orice intervenţie
chirurgicală.
1. INSTRUMENTE PENTRU PREHENSIUNEA ŢESUTURILOR

Sunt reprezentate de pensele anatomice cu “dinţi”

sau fără “dinţi”.
Pentru prehensiunea ţesuturilor mai rezistente
(tegument ,aponevroze , muşchi) se folosesc
pensele cu “dinţi”,
Pentru ţesuturi fine (intestin, vase, ureter) se
folosesc pensele fără dinţi.
Pense anatomice cu dinţi şi fără
dinti
 O pensă de prehensiune cu o formă aparte
este pensa “în inimă” care este folosită la
prehensiunea unor organe cavitare
intraabdominale
(colecist, stomac, intestin).
2. INSTRUMENTE PENTRU SECŢIUNEA ŢESUTURILOR

 Bisturiul a cărui lamă poate avea diferite forme

şi dimensiuni adaptate necesitaţilor diferitelor
intervenţii chirurgicale. Exista bisturie de unică
folosinţă sau lame de bisturiu de unică folosinţă
care se adaptează la un mâner metalic care se
poate steriliza.
 Foarfecele care pot fi drepte sau curbe, de
diferite dimensiuni, cu vârf bont sau ascuţit fiind
adaptate diferitelor manevre chirurgicale
(disecţie, secţiuni ale unor elemente fine sau
dure, lucrul în profunzime sau la suprafaţă, etc.).
Foarfeca dreaptă
 
3. INSTRUMENTE PENTRU DEPĂRTAREA ŢESUTURILOR

 Ele sunt indispensabile atunci când trebuie să

operăm în profunzimea ţesuturilor şi sunt
cuprinse în două categorii:
depărtătoare şi valve.
Depărtătoarele sunt la rândul lor:
 mobile;
 autostatice.

Cel mai folosit departator mobil este departatorul

Farabeuf , iar din categoria celor autostatice fac
parte departatoarele Gosset, Dartigues.
 Departatoare Farabeuf
 Valvele sunt folosite pentru depărtarea unor
organe în timpul intervenţiilor chirurgicale având
forme, dimensiuni şi curburi diferite în funcţie de
locul unde se folosesc
 Valva abdominala
4. INSTRUMENTE PENTRU EXPLORARE

 Stiletul butonat;
 Sonda canelată.

Aceste instrumente sunt folosite pentru explorarea

unor plăgi sau a unor traiecte fistuloase.
STILET BUTONAT ŞI SONDĂ CANELATĂ
5. INSTRUMENTE PENTRU HEMOSTAZĂ

 Pensele de hemostază cele mai des folosite sunt

pensele Pean şi Kocher.
Pensele tip Pean sunt autostatice iar ramurile lor
nu au dinţi, motiv pentru care se folosesc la
hemostaza unor vase mici.
Ele pot fi drepte sau curbe şi pot avea diferite
lungimi.
 Pensele tip Kocher au la capătul ramurilor trei
“dinţi” care se intrepătrund.
Sunt pense mai robuste fiind destinate hemostazei
unor vase mai importante şi sunt mai puţin
traumatizante pentru ţesuturi slab vacularizate
(aponevroze). Pensele Kocher pot fi şi ele drepte
sau curbe şi pot avea diferite lungimi.
PENSA PEAN ŞI PENSA KOCHER
6. INSTRUMENTE PENTRU SUTURA ŢESUTURILOR

Sunt reprezentate de portace şi ace.

Portacele cele mai des folosite sunt de două tipuri:
1. Doyen - care are un aspect asemanător cu o
pensă Pean;
2. Mathieu care are o cremalieră la nivelul
mânerului.
Portacele tip Doyen se folosesc mai ales la suturile
în profunzime în timp ce portacele Mathieu se
folosesc pentru suturi în suprafaţă.
Ambele tipuri de portace pot fi de diverse
dimensiuni adaptate diferitelor situaţii
intraoperatorii.
PORTAC MATHIEU
Acele sunt de doua tipuri în funcţie de forma secţiunii
lor:
Ace rotunde folosite la sutura ţesuturilor fine (perete
intestinal, perete vascular);
Ace triunghiulare folosite la sutura aponevrozelor şi a
tegumentelor.
Atât acele cu secţiune rotundă cât şi cele triunghiulare
pot fi drepte sau curbe fiind astfel adaptate
diferitelor necesităţi intraoperatorii.
De asemenea acele pot avea diferite dimensiuni.
În prezent se folosesc din ce în ce mai puţin acele
sterilizabile şi mai mult acele de unică folosinţă
atraumatice. Acestea au fixat în continuitate firul
de sutură astfel încât la trecerea prin ţesuturi
acestea sunt traumatizate foarte puţin.
MATERIALE DE SUTURĂ

Sunt împărţite în două categorii după comportarea

lor în ţesuturi:
 Materiale resorbabile;
 Materiale neresorbabile.
 Materialele resorbabile sunt reprezentate de
catgut (un material de natură organică care se
resoarbe în medie în 2 săptămâni) şi o serie de
fire sintetice cu perioade diferite de resorbţie
(Dexona, Vycril etc.).
 Materialele neresorbabile sunt reprezentate de aţa
chirurgicală, mătase, fire metalice şi fire sintetice
(prolen).
SUTURILE CHIRURGICALE

 Indiferent de locul unde se face sutura şi

indiferent de materialul de sutură trebuie
respectate câteva principii de bază:
 Afrontarea perfectă a marginilor plăgii;
 Acul trebuie să treaca la o anumită distanţă de buzele
plăgii pentru a nu se produce spaţii închise (distanţa x
fiind egală cu profunzimea plăgii, iar distanţa dintre
două fire va fi 2x);
 Firul trebuie strâns numai cît să asigure apropierea
marginilor plăgii, altfel datorita edemului se produce
ischemia marginilor plăgii cu cu necroză consecutivă,
ceea ce poate duce la întârzierea cicatrizării.
Sutura poate fi:
 Discontinuă;
 Continuă.
SUTURA CU FIRE SEPARATE
 
 Sutura discontinuă asigură o bună afrontare a
buzelor plăgii şi în plus este foarte sigură (chiar
dacă cedează unul sau două fire nu este
compromisă întreaga sutură).
 Exista trei variante tehnice:
cu fire separate,
cu fire în “U” şi
cu agrafe Michel.
 Firele separate – este metoda cea mai folosită,
nodul fiind plasat lateral de plagă;
 Firul în ”U” – poate fi trecut orizontal sau
vertical şi poate fi folositor atât pentru sutura
eversantă cât şi pentru sutura inversantă;
 Agrafele Michel sunt făcute din metal, sunt uşor
de plasat şi de scos.
Fiind uşor ischemiante pentru ţesuturi, ele se scot
mai devreme decât firele (a 5-a zi iar în unele
localizări scrot, gât, chiar de a 2-a, a 3-a zi).
SUTURA CU FIRE IN U
 Sutura continuă începe la un capăt al plăgii prin
realizarea unui punct nodal după care cu acelaşi
capăt lung al firului se realizează toată sutura,
aceasta terminându-se tot printr-un punct nodal.
Rezistenţa acestor suturi este mai mică, desfacerea
unei porţiuni a firului duce la dezunirea întregii
suturi.
Sutura continuă se poate realiza cu fir întrerupt
(care are rol hemostatic) sau continuu.
SUTURA CONTINUĂ
 O varietate de sutură continuă este sutura
intradermică care constă în trecerea firului prin
derm alternând de la o buza la alta a plăgii fără ca
firul să apară la exterior (decât la capetele plăgii).
SCOATEREA FIRELOR

Aceasta se poate face începând cu a 5-a zi dacă

plaga evolueaza normal (de regulă în ziua a 6-a, a
7-a).
La faţă, gât şi scrot (unde vascularizaţia este foarte
bună) firele se pot scoate chiar din a 3-a zi.
 Instrumentarul necesar este reprezentat de o
foarfecă şi o pensă fără dinţi, sterile.
 Cu ajutorul pensei se trage uşor firul perpendicular
pe direcţia plăgii astfel încât să apară o porţiune
albă a firului care a stat permanent în derm şi se
secţionază firul la acest nivel şi se extrage astfel
încât prin ţesuturi să treacă porţiunea albă a firului.
INCIZIILE

Incizia este manevra chirurgicală prin care se

realizează o cale de acces asupra unei leziuni
folosind un instrument tăios (de regulă bisturiu).
Dimensiunea inciziei depinde de intervenţia care se
execută astfel înât să se realizeze o bună
vizualizare a leziunilor.
La realizarea inciziilor trebuie respectate o serie de
principii:
 Pregătirea regiunii în care se va executa incizia

prin depilare, toaletă locală, badijonare cu

antiseptice şi izolare cu câmpuri sterile.
 Anestezia se relizează în raport cu amploarea

intervenţiei (de la anestezie locală pâna la

anestezie generală cu intubaţie oro-traheală).
 Se vor evita diferite formaţiuni anatomice: vase,
nervi, muşchi, etc.
 La nivelul membrelor se vor evita pe cât posibil
inciziile pe feţele funcţionale deoarece cicatricile
ulterioare pot incomoda pacientul.
 Linia de incizie trebuie să urmarească axul lung
(principal) al colecţiei, aceasta fiind deschisă cât
mai larg.
 Urmează îndepărtarea marginilor plăgii cu
departatoare Farabeuf şi explorarea acesteia
eventual cu debridarea instrumentară sau
manuală, astfel încât să nu rămână nici un spaţiu
închis şi nici fragmente de ţesuturi necrotice.
 Drenajul cavităţii se poate face cu mese de tifon
îmbibate cu un antiseptic (dacă ţesuturile
sângerează difuz) sau se pot folosi tuburi sau
lame de dren din caucic sau material plastic.
 Postoperator se fac pansamente zilnice iar mesele
de tifon se scot în aşa fel încât cicatrizarea sa fie
dirijată din profunzime spre suprafaţă.
DRENAJUL
 

 Reprezintă metoda prin care se face evacuarea

secreţiilor patologice din cavităţi naturale sau din
plagi operatorii.
Există două circumstanţe în care se apelează la
drenaj:
1. Evacuarea unei colecţii purulente constituite
(abces, pleurezie purulenta, peritonita ) – drenaj
curativ;
2. Drenaj profilactic cu care se încheie intervenţiile
chirurgicale mari, pentru a preîntâmpina
acumularea de secreţii sau sânge.
Cel mai des folosite sunt tuburile din material
plastic de diferite grosimi care prezintă la unul
din capete câteva orificii laterale care asigură o
mai bună funcţionare a drenajului.
Există tuburi de dren cu formă specială în „T”,
Kehr, care se folosesc pentru drenajul căii biliare
principale.
 De asemenea se pot folosi pentru drenaj lame de
cauciuc moale care deşi au o eficienţă mai mică,
au avantajul că pot fi introduse în spaţii mici
unde tuburile de dren nu încap (este cazul unor
drenaje subcutanate sau în cazul drenajului
lojelor tiroidiene).
 Meșele din tifon pot fi utile pentru drenarea
cavităţilor care, datorită procesului inflamator, au
tendinţa de a sângera difuz (abcese fesiere,
perianale).
Scoaterea meșelor se face la 48 ore şi este deseori o
manevră dureroasă.
PANSAMENTELE

Se înţelege prin pansament acoperirea unei plăgi

accidentale sau operatorii cu material protector,
tifon şi vată fixat cu un material adeziv.
PANSAMENTELE POT FI :

1. Protectoare – aplicate doar pentru a proteja plaga de

contactul cu exteriorul (plăgi curate postoperatorii);
2. Absorbante – aplicate pentru a absorbi secreţiile
abundente ale plăgilor infectate;
3. Compresive – aplicate cu scopul de a opri o sângerare sau
de a menţine contenţia unei articulaţii într-o entorsă;
4. Umede (prisnite) – folosite în scop antiinflamator constau
în pansamente de tifon îmbibate cu soluţie alcoolică sau
cloramină. Pansamentele umede trebuie alternate cu
pansamentele uscate şi nu se pot aplica pe plăgi secretante.
TEHNICA EFECTUĂRII PANSAMENTULUI

1.Cu ajutorul penselor sterile se aseptizează cu un

tampon de vată îmbibat într-un antiseptic (alcool
iodat sau beadină) tegumentele din jurul plăgii.
Se începe în imediata apropiere a plăgii şi se
continuă indepărtându-ne de plagă;
2.Se tratează plaga cu un antiseptic citofilactic
(rivanol, apă oxigenată etc.);
3.Se acopera plaga cu comprese sterile de tifon;
4.Se adaugă stratul de vată sterilă cu rol de
protecţie mecanică şi rol absorbant al secreţiilor;
5.Se adaugă stratul de tifon cu rol de contentic al
pansamentului ajutat de faşă sau leucoplast.
 
Bandajele
Bandajarea sau înfăşarea este o metoda de fixare a
pansamentului cu ajutorul feselor de tifon. În funcţie de
segmentul de corp afectat există diferite metode de înfăşare.
Primele ture de faşă se execută la distanţa de 10–15 cm de
plagă pentru fixare. Fiecare tură de faşă trebuie să acopere
parţial tura precedentă. Bandajul se termină la distanţă de
plagă, loc în care se leagă sau se lipeşte cu bandă adezivă.
 
.
Tipuri de bandaje:
Înfăşarea circulară – este cea mai simplă; se poate
aplica la abdomen, trunchi, gât, segmente de
degete, membre. Nu oferă o fixare prea bună.
Înfăşarea oblică – se utilizează rar, doar la axila sau
baza gâtului
 Înfăşarea în spirală – se utilizează des. Se fac ture
de faşă care se aşează una peste alta în jumătatea
sau 1/3 şi apoi se revine la locul de pornire
ÎNFĂŞAREA ÎN SPIRALĂ A DEGETELOR
 Înfăşarea sub formă de spic de grâu – se
realizează pentru a comprima o articulaţie sau
pentru a menţine un pansament într-o regiune cu
mişcări ample. Turele se fac în formă de 8,
mergând de sub articulaţie deasupra articulaţiei şi
apoi revenind sub articulaţie.
ÎNFĂŞAREA ÎN SPIC
Înfăşarea în formă de evantai – este o combinaţie
între înfăşarea circulară şi cea spirală. Se
foloseşte la articulaţia cotului, genunchiului,
atunci când este permisă mişcarea.
ÎNFĂŞAREA ÎN 8 A MÂINII ŞI ÎN EVANTAI A COTULUI ŞI
GENUNCHIULUI
Înfăşarea recurentă – este reprezentată de o serie de
ture de faşă care se întretaie în unghi drept (unele
ture merg în lungul, iar altele în jurul segmentului
înfăşat.
Se folosesc la bonturi de amputaţie.
Înfăşarea cu feşi compuse sau alte sisteme de
menţinere:
1.Praştia pentru pansamente aplicate pe nas;
2.Capastrul pentru pansamente aplicate pe bărbie sau
buze;
3.Basmaua pentru menţinerea unui pansament aplicat
pe cot, braţ, antebraţ sau cap;
4.Bandajul în „T” este folosit pentru menţinerea
pansamentelor în zona perineală.