Sunteți pe pagina 1din 19

Tema 5.

Teoria generală privind impozitele

1. Conţinutul economic şi funcţiile impozitelor


2. Clasificarea impozitelor şi taxelor
3. Elementele tehnice ale impozitului
4. Sistemul fiscal al RM
1. Conţinutul economic şi funcţiile impozitelor

Impozitul reprezintă o contribuţie bănească


obligatorie şi cu titlu nerambursabil, datorată,
conform legii, statului de către persoanele
fizice şi juridice pentru veniturile pe care le
obţin sau pentru averea pe care o posedă. Plata
impozitului se efectuează în cuantumul şi
termenul precis stabilit prin lege.
Trăsăturile impozitelor
Obligativitatea impozitelor
Legalitatea impozitelor presupune că plata nu este
se face în baza autorizării conferite benevolă şi poartă un caracter
prin lege obligatoriu

Trăsăturile
impozitelor
Nerestituirea impozitelor Nonechivalența impozitelor
prevede, că prelevările de impozite presupune că contribuabilii nu
la fondurile publice de resurse beneficiază
financiare se fac cu titlu definitiv şi de contraservicii imediate şi directe
nerambursabil din partea statului
Taxa reprezintă plata efectuată de persoanele fizice şi
juridice pentru serviciile prestate acestora de instituţiile
publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte,
prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime.

• taxe judecătoreşti, încasate de instanţele jurisdicţionale pentru


acţiunile introduse spre judecare;
• taxe de notariat, pentru eliberarea, certificarea, legalizarea sau
După natura lor, autentificarea de acte, copii etc.
taxele pot fi: • taxe de consulare, pentru eliberarea de certificate de origine,
acordarea de vize ş.a.
• taxe de administraţie, pentru eliberări de permise, autorizaţii,
legitimaţii de către organele administraţiei de stat.

După obiectul
operaţiunii care se
efectuează şi • taxe de timbru
urmează a fi • taxe de înregistrare
taxată, taxele pot
fi:
Trăsăturile specifice ale taxelor sunt:

• Plata neechivalentâ deoarece, conform dispoziţiilor


legale, aceasta poate fi mai mare sau mai mică
comparativ cu valoarea prestaţiilor efectuate de organe
sau instituţii de stat.
• Subiectul plătitor este precis determinat din
momentul când acesta solicită efectuarea unei activităţi
din partea unei instituţii de stat.
• Taxele reprezintă o contribuţie de acoperire a
cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de diferite
persoane în mod direct şi imediat.
Între impozite şi taxe există unele deosebiri
distincte:

 În cazul impozitului, statul nu este obligat să presteze un


echivalent direct şi imediat, pe când pentru taxe se
prestează de către stat un serviciu direct şi, pe cît de
posibil, imediat.
 Cuantumul impozitului se determină în funcţie de natura şi
volumul venitului impozabil, în timp ce mărimea taxei
depinde, de felul şi costul serviciului prestat.
 La impozite, termenele de plată se stabilesc în prealabil, în
timp ce termenele de plată ale taxelor se fixează, de regulă
în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor.
Rolul impozitelor
Financiar

Contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii – are ca scop formarea veniturilor bugetului de stat necesare pentru asigurarea
activităţii vitale a organelor de stat

Economic

Reglarea unor fenomene economice sau sociale - prin care statul încearcă de a folosi impozitele ca mijloc de intervenţie în activitatea economică

Social

Redistribuirea unor venituri primare sau derivate– prin intermediul impozitelor statul participă la redistribuirea unei părţi importante din PIB între clase şi
pături sociale, între persoane fizice şi cele juridice.
Funcţiile impozitelor
Funcţia fiscală Funcţia de stimulare
a impozitelor se manifestă prin
a impozitelor se manifestă atât prin
contribuţia permanentă şi sistematică a
favorizarea cât şi prin pedepsirea
impozitelor la formarea resurselor
contribuabililor.
financiare ale statului.

Funcţia de redistribuire Funcţia de control,


care verifica dacă încasîrile fiscale sunt
are un caracter obiectiv şi asigură
colectate la timp, corect şi complet şi, în
procesul de redistribuire a unei părţi a
rezultat, poate determina necesitatea şi
produsului intern brut.
direcţiile efectuării reformei fiscale.

Funcţia de reglare reiese din


2. Clasificarea impozitelor şi taxelor
• După principalele trăsături de fond şi de formă deosebim:
Impozitul funciar
Impozite reale
Impozitul pe clădiri

Impozitul pe activităţile industriale,


comerciale şi profesii libere

Impozite
Impozitul pe capital mobiliar
directe

I ale persoanelor fizice


M Impozite pe venit
P ale persoanelor juridice
O Impozite personale
Z
I pe averea propriu-zisă
T
E pe circulaţia averii
Impozite pe
avere
ȘI
Pe creșterea averii
T
A
X Taxe de consumaţie
E
Impozite
indirecte Monopoluri fiscale

Taxe vamale

Taxe de timbru şi de înregistrare


• După obiectul impunerii deosebim:
a) impozite pe venit, care afectează veniturile persoanelor fizice sau juridice;
b) impozite pe avere, care afectează bunurile mobiliare sau imobiliare ale
contribuabilului;
c) impozite pe consum, care afectează cheltuielile de consum (TVA, accizele)
Daca impozitele pe venit şi pe avere vizează existenţa lor, atunci impozitele
pe consum vizează tocmai cheltuirea lor.
• După frecvenţa cu care se încasează la buget impozitele pot fi:
a) permanente, când se încasează periodic ( de regulă, anual)
b) incidentale, când se instituie şi se încasează o singura dată (de regulă, în
situaţii excepţionale).
• După instituţia care le administrează:
1) în statele de tip federal deosebim:
a) impozite federale
b) impozite ale statelor membre ale federaţiei
c) impozite locale
2) în statele de tip unitar deosebim:
a) impozite gestionate de administraţia centrală de stat
b) impozite gestionate de administraţiile locale.
3. Elementele tehnice ale impozitului
venitul
averea
E 1.Obiectul impozitului
cheltuielile
L
E 2.Baza de calcul Acte şi fapte
M
Persoană fizică
E 3.Subiectul impozitului
N Persoană juridică
T 4.Suportatorul
E venitul
L 5.Sursa impozitului
E averea
6.Unitatea de impunere

7.Cota impozitului Cotă fixă


I
Cotă procentuală
M 8.Asieta impozitului
P scutirile
9.Perioada fiscală
O
10.Termenul de plată reducerile
Z
I 11.Înlesnirile fiscale bonificaţiile
T amînările
U
eşalonările
L
U
I Majorări de întîrziere (penalităţi)
12.Sancţiunile
Amenzi fiscale
Răspundere penală
4. Sistemul fiscal al Republicii Moldova

Conform Codului Fiscal sistemul fiscal al


Republicii Moldova reprezintă totalitatea
impozitelor şi taxelor, a principiilor, formelor şi
metodelor de stabilire, modificare şi anulare a
acestora, prevăzute de prezentul cod, precum şi
totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor.
Elementele Sistemului Fiscal

Sistemul
de Aparatul Legislația
impozite fiscal fiscală
și taxe
În conformitate cu Codul Fiscal sistemul de impozite și taxe instituite în RM se clasifică după 2 criterii:

- după trăsăturile de fond şi formă: directe şi


indirecte;
- după instituţiile ce le administrează: generale
de stat şi locale.
Sistemul impozitelor şi taxelor generale de stat
include:

1.impozitul pe venit;

2.taxa pe valoarea adăugată;


3.accizele;

4.impozitul privat;

5.taxa vamală;

6.taxele rutiere.
Sistemul impozitelor şi taxelor locale include:

• impozitul pe bunurile imobiliare;


• taxele pentru resursele naturale;
• taxa pentru amenajarea teritoriului;
• taxa pentru dreptul de a organiza licitaţii locale şi loterii pe teritoriul unităţii administrativ –
teritoriale;
• taxa de plasare a publicităţii (reclamei);
• taxa de aplicare a simbolicii locale;
• taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială;
• taxa de piaţă;
• taxa pentru cazare;
• taxa balneară;
• taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe rutele municipale, orăşăneşti şi
săteşti;
• taxa pentru parcare;
• taxa de la posesorii de cîini;
• taxa pentru amenajarea localităţilor din zona de frontieră care au birouri (posturi) vamale de trecere a
frontierei vamale.
Aparatul fiscal al RM
1.Serviciul fiscal;

2.Serviciul vamal;
3.Serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale
din cadrul primăriilor.
Activitatea aparatului fiscal este determinată de Constituţia
RM, legile RM, hotărârile Parlamentului, decretele
prezidenţiale, hotărârile guvernamentale, deciziile organelor
de autoadministrare locală în limitele drepturilor acordate lor.
Legislația fiscală
1. Codul Fiscal, care conţine :

Titlul I „Dispoziţii generale” în vigoare din 01.01.1998

Titlul II „Impozitul pe venit” în vigoare din 01.01.1998

Titlul III „Taxa pe valoarea adăugată” în vigoare din 01.07.1998

Titlul IV „Accizele” în vigoare din 01.01.2001

Titlul V „Administrarea fiscală” în vigoare din 01.07.2002

Titlul VI „Impozitul pe bunurile imobiliare” în vigoare din 01.01.2001

Titlul IV1 „Impozitul pe avere” în vigoare din 01.01.2016

Titlul VII „Taxele locale” în vigoare din 01.01.2005

Titlul VIII „Taxele pentru resursele naturale” în vigoare din 01.01.2006

Titlul IX „Taxele rutiere” în vigoare din 01.01.2007

Titlul X „Alte regimuri fiscale” în vigoare din 04.08.2017


2. alte acte legislative adoptate în conformitate cu Codul Fiscal, cum ar
fi:
- Codul Vamal;
- Legea cu privire la tariful vamal;
- Legea Bugetului pentru anul corespunzător;
- Legile cu privire la punerea în aplicare a titlurilor Codului Fiscal;

- Instrucţiuni elaborate în baza titlurilor Codului Fiscal;


- Regulamente;
- Scrisori metodologice ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat;

- Decrete ale Preşedintelui RM;


- Hotărâri ale Guvernului şi altele.

S-ar putea să vă placă și