Teoria ataşamentului „A fi conştient înseamnă a dispune de un model personal al lumii” (Henri Ey, Conştiinţa)
datorită memoriei, fiinţa noastră conştientă dispune de un model al lumii – acesta
trebuie înţeles ca un mod de a dispune de timp principala caracteristică a copiilor mici este imensa lor deschidere spre ceea ce-i înconjoară. Ei asimilează elementele din jurul lor fără o rezistenţă sufletească şi întâmpină lumea cu o încredere nelimitată toate simţurile lor sunt deschise, iar răspunsul personal la stimulii exteriori îl constituie imitaţia şi mimetismul [se identifică, într-o anumită măsură, cu mediul în care trăiesc] socializarea
socializarea copilului, numită socializare primară, are loc în
împrejurări care sunt pline de o mare încărcătură emoţională. Copilul se identifică cu ceilalţi semnificativi pe multe căi emoţionale copilul îşi asumă rolurile şi atitudinile altor semnificativi [Significant other] - interiorizându-le şi însuşindu-şi-le ca şi cum ar fi ale sale datorită identificării cu ceilalţi semnificativi [Significant other], copilul devine capabil să se identifice pe el însuşi, să dobândească o identitate coerentă şi plauzibilă subiectiv Psihologia adâncurilor / abisală
Sigmund Freud (1856–1939), Arthur Schopenhauer (1788-1860) şi
Friedrich Nietzsche (1844-1900) întrevăd existenţa - dincolo de perdeaua subţire a raţionalului sau a conştiinţei - a unui tărâm revendicat de o forţă oarbă, iraţională, neîmblânzită, care distruge, spun ei, orice posibilitate a manifestării liberului-arbitru omul este supus determinismului psihic: în sfera aparatului psihic domină necesitatea CONŞTIENTUL ŞI INCONŞTIENTUL Arthur Schopenhauer
• Sinele este un produs compus din voinţă şi intelect. Intelectul este
conştient şi este fereastra noastră spre lume, dar forţa motrice care ne conduce în locul spre care mergem se află undeva în adâncul vieţii psihice, în interiorul trupului sau organismului nostru – această forţă este voinţa CONŞTIENTUL ŞI INCONŞTIENTUL. Friedrich Nietzsche
• Ştiinţa veselă: inconştientul este centrul omului, conştiinţa fiind nu
numai superfluă, ci şi dăunătoare: conştiinţa este ultimul şi cel mai târziu stadiu de dezvoltare al organicului, fiind prin urmare cea mai nefinisată şi mai puţin puternică latură a acestuia •cea mai mare parte a activităţii spirituale rămâne, pentru omul însuşi, inconştientă PERSPECTIVA LUI SIGMUND FREUD •rădăcinile vieţii noastre emoţionale sunt de găsit în frageda pruncie şi în copilăria timpurie •importanţa relaţiei permanente cu o mamă iubitoare (sau un substitut pentru mamă) pe parcursul întregii perioade a copilăriei •în primii ani de viaţă suntem mânaţi atât de sentimente de ură şi mânie, cât şi de grijă şi iubire, adresate, deopotrivă, fraţilor şi părinţilor noştri – ambivalenţa emoţiilor şi sentimentelor INCONŞTIENTUL - SIGMUND FREUD • inconştientul nu are nimic strălucitor în fiinţa sa, fiind un gen de subsol, de altfel nefrecventabil, al gândurilor, emoţiilor şi instinctelor necuvenite din punct de vedere moral, care au vieţuit cândva în conştient, dar s-au trezit expulzate, reprimate de către sfera conştientă a psihicului, nefiind demne a ocupa un loc pe podiumul luminos şi construit social al conştiinţei • acelaşi inconştient personal strânge amintirile originate în secvenţele dureroase, triste, ruşinoase şi dramatice din trecutul nostru, care, dacă ar reveni la suprafaţă, în conştient, ne-ar produce din nou suferinţă PERSPECTIVA LUI SIGMUND FREUD • Inconştientul are memorie lungă şi nu uită nimic. În el, trecutul nu există, nefiind prezentă nici uitarea: tot ce s-a petrecut cândva este veşnic prezent, imuabil, neschimbat • nimic din viaţa psihică nu se pierde, nimic din ceea ce s-a format nu dispare, totul păstrându-se într-un fel oarecare, putând să reapară în anumite circumstanţe favorabile, de exemplu în cursul unei regresiuni profunde PERSPECTIVA LUI KARL GUSTAV JUNG
•Disidenţa doctrinară faţă de Sigmund Freud include şi ideea că
inconştientul personal nu epuizează natura inconştientului •atunci când vine pe lume, omul soseşte cu o serie de predipoziţii individuale, fizice şi psihice, pătrunzând într-un mediu familial care poartă amprenta spiritului epocii PERSPECTIVA LUI KARL GUSTAV JUNG
•este motivul pentru care, deşi avem o viaţă personală, purtăm
deopotrivă însemnele spiritului colectiv. Suntem, în mare măsură, reprezentanţii, victimile şi promotorii unui spirit colectiv, ai cărui ani de viaţă înseamnă secole •Există fapte care, ascunse nouă înşine, ne influenţează viaţa, şi asta cu atât mai mult cu cât sunt inconştiente; aşa trăieşte o parte a fiinţei noastre în veacuri TEORIA ATAŞAMENTULUI. John Bowlby • John Bowlby (1907-1990), psihiatru şi psihanalist englez, este cunoscut pentru interesul său în ceea ce priveşte dezvoltarea copilului, interes care a dus la formularea teoriei ataşamentului, teorie cu o mare influenţă asupra domeniilor psihologiei dezvoltării, psihopatologiei şi psihoterapiei • pentru om contribuţiile paterne sunt vitale pentru tendinţa de a forma relaţii de ataşament caracterizate de siguranţă; ele sunt stabile, exploratorii, echilibrate şi caracterizate de fluenţă verbală la vârsta adultă TEORIA ATAŞAMENTULUI. John Bowlby
Copiii care au o relaţie securizantă cu ambii părinţi sunt cei mai
încrezători şi competenţi, copiii care nu au o relaţie securizantă cu niciunul dintre părinţi sunt cei mai nesiguri, copiii care au o relaţie securizantă cu un părinte dar nu şi cu celălalt se situează între cele două categorii TEORIA ATAŞAMENTULUI. John Bowlby • O caracteristică centrală a conceptului de parentaj vizează oferirea, de către ambii părinţi, a unei baze de siguranţă de la care un copil sau un adolescent să poată ieşi în lumea exterioară şi la care să se poată întoarce, ştiind cu certitudine că va fi binevenit atunci când ajunge acolo, îngrijit fizic şi psihic, alinat dacă este într-o stare de distres, liniştit dacă este înfricoşat. acest rol înseamnă a fi disponibil, a fi gata de a răspunde solicitării prin încurajare şi poate prin ajutor, însă de a interveni activ numai atunci când este în mod evident necesar TEORIA ATAŞAMENTULUI. John Bowlby • Comportament de ataşament înseamnă orice formă de comportament care face ca o persoană să ajungă să se menţină în proximitatea unui alt individ, identificat ca fiind în mod clar mai capabil de a se adapta la mediu • Teoria ataşamentului consideră că tendinţa de a crea legături emoţionale cu anumiţi indivizi este un element fundamental al naturii umane, deja prezent într- o formă germinală la nou-născut şi care continuă să existe la vârsta adultă, până la bătrâneţe. Atunci când un individ (de orice vârstă) se simte în siguranţă, el tinde să exploreze mediul, îndepărtându-se de figura de ataşament. Atunci când este speriat, anxios, obosit sau bolnav, el resimte nevoia unei apropieri de figura de ataşament TEORIA ATAŞAMENTULUI. John Bowlby
• Persoana de încredere, cunoscută și sub denumirea „figură de
atașament”, este cea care-i furnizează persoanei însoţite o bază de siguranţă, de la care aceasta să poată acţiona • Necesitatea unei figuri de ataşament, a bazei de siguranţă, nu este o necesitate exclusivă a copiilor, ea fiind prezentă şi în cazul adolescenţilor şi adulţilor TEORIA ATAŞAMENTULUI • Copiii care au părinţi sensibili şi responsivi [receptivi] au posibilitatea să se dezvolte de-a lungul unei căi sănătoase • Copiii ai căror părinţi sunt lipsiţi de sensibilitate şi responsabilitate, care nu au grijă de ei sau îi resping, se vor dezvolta probabil de-a lungul unei căi deviante, care este într-o oarecare măsură incompatibilă cu sănătatea mentală TEORIA ATAŞAMENTULUI • Primul tipar este cel de ataşament caracterizat de siguranţă; în acest caz, individul are încredere că părintele său (sau figura parentală) va fi disponibil, responsiv [receptiv] şi îi va oferi ajutor dacă se va confrunta cu situaţii potrivnice sau înfricoşătoare. Având această garanţie, el explorează cu curaj mediul înconjurător • Acest tipar de ataşament este susţinut de un părinte – în primii ani, în special de mamă – care este disponibil imediat, percepe semnalele copilului său şi răspunde cu afecţiune când acesta caută protecţie şi/sau alinare TEORIA ATAŞAMENTULUI • Un al doilea tipar este cel de ataşament caracterizat de anxietate şi rezistenţă; în acest caz, individul nu are certitudinea că părintele va fi disponibil sau responsiv (receptiv), sau că îl va ajuta în cazul în care îl solicită • Dat fiind această incertitudine individul este în permanenţă predispus la anxietatea de separare, tinde să se agaţe şi manifestă anxietate în legătură cu explorarea mediului TEORIA ATAŞAMENTULUI
• Al treilea tipar este cel de ataşament caracterizat de anxietate şi evitare;
în acest caz, individul nu are încredere că, dacă va căuta protecţie, i se va răspunde şi va fi ajutat; din contră, el se aşteaptă să fie refuzat categoric • În cazul în care un individ prezintă într-un grad ridicat acest tipar de ataşament, el încearcă să-şi trăiască viaţa fără iubirea şi sprijinul celorlalţi, încearcă să devină independent din punct de vedere emoţional